Decizia nr. 173 din 19 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 421/1/2025 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: „ Dacă unei persoane care a încheiat voluntar un contract de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate cu casa de asigurări de sănătate, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, i se reţin contribuţii de asigurări sociale potrivit prevederilor contractului şi ale Codului fiscal, dacă persoana în cauză este avocat şi are calitatea de membru al Casei de Asigurări a Avocaţilor”.

Magistratul-asistent învederează că la dosar au fost depuse raportul întocmit, memoriu din partea reclamantei şi amicus curiae din partea unui avocat.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 18 decembrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 21 februarie 2025, cu nr. 421/1/2025. II. Normele legale incidente

Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare: Art. 136. – Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul public de pensii, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz: (…) e) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate subordonate, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. B şi alin. (2), art. 23 alin. (2) şi la art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005: Art. 1. – (2) Se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pe bază de contract de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate. (…) Art. 6. – (6) Pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) sunt obligate să încheie contractul de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii cu casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidenţă ca persoane asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza declaraţiei fiscale depuse în vederea plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, potrivit prevederilor art. 147 alin. (1), art. 174 alin. (3) şi art. 180 alin. (3) din Codul fiscal. Contractul se înregistrează la casa de asigurări de sănătate şi produce efecte de la data înregistrării.

Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 72/2016: Art. 9. – (1) În sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, pensia şi celelalte prestaţii de asigurări sociale reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor din profesie, ca urmare a producerii următoarelor riscuri asigurate: a) împlinirea limitei de vârstă prevăzute de lege; b) invaliditatea, ca urmare a accidentelor sau bolilor; c) maternitatea; d) creşterea copilului, în condiţiile legii; e) decesul. (…) Art. 19. – (1) Avocatul înscris în barou, cu drept de exercitare a profesiei, este obligat să contribuie lunar la constituirea fondurilor sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, din momentul primirii acestuia în profesie. (2) Baza de calcul al contribuţiilor individuale obligatorii la fondurile sistemului o constituie venitul brut lunar realizat din profesie.

Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, cu modificările şi completările ulterioare Art. 18. – Contribuţii. Contribuţia individuală (6) Contribuţiile legale sunt contribuţiile obligatorii şi contribuţiile facultative calculate conform prevederilor legale şi ale contractului dintre asigurător şi asigurat în cazul în care asiguratul alege să contribuie facultativ. Art. 19. – Contribuţii. Declaraţia individuală (1) Prin sintagma „Veniturile realizate din onorarii” prevăzută la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 72/2016 se înţeleg „Veniturile efectiv încasate în luna pentru care se face plata contribuţiei din care se deduc, după caz, TVA-ul şi onorariile retrocedate”. III. Expunerea procesului

Prin acţiunea introductivă, reclamanta, persoană fizică, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului (…), obligarea pârâtei la restituirea sumei de 24.294 lei, reprezentând contribuţii de asigurări sociale nedatorate, actualizate, începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a intrat în profesia de avocat la 5 noiembrie 2015, fiind avocat definitiv în cadrul Baroului (…) şi asigurată în sistemul de asigurări sociale al avocaţilor. Între reclamantă, în calitate de asigurat, şi Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Cluj s-a încheiat un contract de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, prin intermediul căruia s-a asigurat pentru concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate.

În perioada 7 iunie 2021-10 octombrie 2021 reclamanta a beneficiat de indemnizaţie de maternitate în cuantum total de 97.172 lei, din care pârâta a reţinut suma de 24.292 lei cu titlu de contribuţii de asigurări sociale, nelegal (în opinia reclamantei), în virtutea calităţii de avocat pe care o are aceasta, fiind asigurată la Casa de Asigurări a Avocaţilor.

În cazul reclamantei, art. 6 alin. (1) şi (2) şi art. 141 lit. b) din Legea nr. 263/2010 nu îşi găsesc aplicabilitatea, având în vedere că reclamanta nu a încheiat niciodată un contract de asigurare socială. Totodată, în temeiul prevederilor din Codul fiscal, aceasta este exceptată de la plata contribuţiilor de asigurări sociale, având în vedere că este asigurată într-un sistem propriu de asigurări sociale, respectiv sistemul de asigurări sociale al avocaţilor, care se administrează de către Casa de Asigurări a Avocaţilor, şi nu are obligaţia de a se asigura în sistemul public de asigurări sociale, astfel că nu poate să fie obligată la plata contribuţiei reţinute de pârâtă. Faptul că aceasta reţine în mod automat aceste contribuţii, fără niciun temei juridic şi fără să verifice dacă ele sunt, într-adevăr, datorate, nu reprezintă un motiv suficient pentru ca reclamanta să fie obligată la plata lor.

Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului (…) a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, şi cerere de chemare în garanţie a Casei Judeţene de Pensii (…), prin care a cerut să se dispună obligarea acesteia la plata sumei solicitate.

Pârâta a arătat că şi-a îndeplinit corect obligaţia legală şi contractuală, în calitate de entitate asimilată angajatorului, de a reţine la sursă şi de a vira către Casa Judeţeană de Pensii Cluj suma de 24.294 lei, reprezentând contribuţia de asigurări sociale calculată asupra indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cuvenite reclamantei.

Încheierea contractului de asigurare a fost un act voluntar al reclamantei, efectuat în scopul de a beneficia suplimentar de indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă acordată din sistemul public de asigurări de sănătate, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, precum şi de indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă acordată din sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, potrivit Legii nr. 72/2016.

Reclamanta şi-a asumat, în cunoştinţă de cauză, toate drepturile şi obligaţiile legale ce decurg din contract; în acest sens a arătat că, la punctul 4.3 din Contractul nr. 1.020/2.070/2.12.2020 se specifică în mod clar obligaţia de plată a contribuţiilor sociale obligatorii prevăzute de lege pentru perioada în care asiguratul beneficiază de indemnizaţie de asigurări sociale de sănătate.

Prevederile art. 136 lit. e) şi art. 144 din Codul fiscal sunt fără echivoc în ceea ce priveşte instituirea obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale din indemnizaţia de asigurări sociale de sănătate obţinută de persoanele fizice prevăzute la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 în baza contractului de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate încheiat în sistemul public.

Mai mult, excepţia instituită de art. 141 lit. b) din Codul fiscal nu este de natură a conduce la ideea că nu se datorează contribuţia de asigurări sociale la sistemul public, aplicată asupra indemnizaţiei acordate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, urmând a observa că exceptarea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale vizează strict veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de către persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale (în cazul acesta, sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor), din activităţi pentru care există obligaţia asigurării în aceste sisteme potrivit legii.

Or, indemnizaţia acordată conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 nu se circumscrie acestor categorii de venituri asimilate salariilor, fiind supusă plăţii contribuţiei de asigurări sociale în temeiul dispoziţiilor art. 136 lit. e) din Codul fiscal.

În cadrul soluţionării acţiunii s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea sesizării

Instanţa de trimitere a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Deşi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, faţă de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum şi faţă de modalitatea de reglementare, instanţa de trimitere a apreciat că, în concepţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sunt diferite de cele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului: „completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac (…) va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Dezlegarea chestiunii de drept este esenţială pentru soluţionarea prezentei cauze, în sensul că demersul reclamantei ar putea fi validat, în funcţie şi de circumstanţele litigiului, dacă se va aprecia că unei persoane care a încheiat voluntar un contract de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate cu Casa de Asigurări de Sănătate, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, nu i se reţin contribuţii de asigurări sociale potrivit prevederilor contractului şi ale Codului fiscal, dacă persoana în cauză este avocat şi are calitatea de membru al Casei de Asigurări a Avocaţilor. Trebuie stabilit dacă reclamanta a încheiat contractul de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate cu casa de asigurări de sănătate în calitate de avocat sau încheierea contractului nu are legătură cu calitatea reclamantei de avocat şi de membru al Casei de Asigurări a Avocaţilor şi dacă se află într-o situaţie de excepţie de la obligativitatea reţinerii contribuţiilor de asigurări sociale.

În situaţia în care se va considera că acest contract a fost încheiat de reclamantă fără legătură cu profesia sa şi că i se reţin contribuţii de asigurări sociale potrivit prevederilor contractului şi ale Codului fiscal, soluţia instanţei ar fi diferită, ţinând cont şi de circumstanţele litigiului.

În fine, lecturând centralizatoarele privind hotărârile prealabile şi recursurile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia contenciosului administrativ şi litigiilor de muncă, instanţa nu a identificat nicio hotărâre privind chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanţa de trimitere a apreciat că pretenţiile formulate nu par a fi fondate, având în vedere că Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal prevede, la art. 136, că „Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul public de pensii, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz: (…) e) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate subordonate, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 23 alin. (2) şi la art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare”.

Art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 stipulează că „Se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pe bază de contract de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate”. Totodată, art. 6 alin. (6) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă stabileşte că „Pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) sunt obligate să încheie contractul de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii cu casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidenţă ca persoane asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza declaraţiei fiscale depuse în vederea plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate potrivit art. 170 alin. (1), art. 174 alin. (6) şi art. 180 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Contractul se înregistrează la casa de asigurări de sănătate şi produce efecte de la data înregistrării”.

În ceea ce priveşte contribuţiile care se achită de către avocaţi, s-au reţinut ca fiind relevante prevederile art. 18 alin. (6) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, în conformitate cu care: „Contribuţiile legale sunt contribuţiile obligatorii şi contribuţiile facultative calculate conform prevederilor legale şi ale contractului dintre asigurător şi asigurat în cazul în care asiguratul alege să contribuie facultativ”.

În consecinţă, se constată că avocaţii au opţiunea de a încheia contracte de asigurare facultative în scopul creşterii indemnizaţiilor în cazul producerii riscurilor asigurate.

Din analiza concertată a dispoziţiilor legale expuse reiese că s-ar putea aprecia că avocaţii au obligaţia achitării contribuţiilor, în temeiul legii, către propriile case, ce se determină în baza veniturilor realizate, şi, de asemenea, au dreptul de a încheia contracte de asigurare facultative prin care să tindă la suplimentarea acestor venituri.

Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din acelaşi statut, „Prin sintagma «Veniturile realizate din onorarii» prevăzută la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 72/2016 se înţeleg «Veniturile efectiv încasate în luna pentru care se face plata contribuţiei din care se deduc, după caz, TVA-ul şi onorariile retrocedate».”

După cum prevede Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cei care nu realizează venituri în baza unui contract individual de muncă sau cei ce nu sunt în şomaj nu sunt asiguraţi, în mod automat, pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de stat. Dreptul la concedii medicale, pentru cei fără venituri din contracte de muncă sau cei ce nu sunt şomeri, este condiţionat de plata unei contribuţii de 1% din venitul lunar pe care îl alege fiecare şi ce apare în contractul de asigurare.

La o analiză preliminară, reclamanta nu ar fi semnat contractul de asigurare în legătură cu activitatea sa profesională, ci, aşa cum s-a menţionat în contract, în calitate de asigurat. Dacă s-ar fi semnat contractul într-o altă calitate, acest aspect ar fi fost menţionat în contract. VI. Punctul de vedere al părţilor

Reclamanta a arătat că nu se impune sesizarea instanţei supreme, practica identificată fiind unitară.

Pârâta a apreciat că este de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme, nu a fost necesară consultarea instanţelor naţionale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul instanţei supreme pot prezenta relevanţă următoarele: Decizia nr. 33/2023, Decizia nr. 5/2020, Decizia nr. 14/2020, Decizia nr. 70/2018, Decizia nr. 63/2018 şi Decizia nr. 36/2017. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispoziţiile de drept comun prevăzute de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, aşa cum trimite în mod expres art. 4 din ordonanţa de urgenţă.

Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute cumulativ de prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Pentru atingerea scopului acestui mecanism juridic special de prevenire a jurisprudenţei neunitare la nivelul instanţelor naţionale, legiuitorul a instituit mai multe condiţii de admisibilitate, ce pot fi grupate astfel: – sesizarea să fie formulată în cadrul unui proces dintre cele enumerate, limitativ, la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, aflat în curs de judecată în primă instanţă sau în calea de atac; – sesizarea să expună o chestiune dificilă de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; – verificările să releve faptul că asupra chestiunii de drept respective instanţa supremă nu a statuat şi că aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Totodată, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă „motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor” [art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă].

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept dificile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, în practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut că această cerinţă de admisibilitate a sesizării se referă la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest sens, s-a statuat în mod constant că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, pentru înlăturarea oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Analizând îndeplinirea tuturor acestor condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, primordial, că litigiul în care a fost declanşat prezentul mecanism al pronunţării unei hotărâri prealabile nu face parte dintre cele limitativ prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de aplicare, aşa cum rezultă din art. 1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cuprinde procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal; de asemenea, ordonanţa se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 51/1995, profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile acestei legi şi ale statutului profesiei, iar, conform art. 28 alin. (1) din acelaşi act normativ, avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă.

Alin. (1) al art. 30 din Legea nr. 51/1995 statuează că, pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său, iar alin. (2) arată că activitatea desfăşurată de avocat în condiţiile legii şi ale Statutului profesiei de avocat, indiferent de forma şi modalitatea de exercitare a profesiei, care generează venituri profesionale, nu poate fi reconsiderată ca activitate dependentă în conformitate cu prevederile din Codul fiscal.

În speţă, sesizarea priveşte un litigiu în care s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 24.292 lei cu titlu de contribuţii de asigurări sociale, sumă reţinută în virtutea calităţii de avocat pe care o are reclamanta, membru al Casei de Asigurări a Avocaţilor, astfel că nu este îndeplinită cerinţa ca litigiul să privească litigii referitoare la stabilirea şi/sau plata altor prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Problema antamată de instanţa de trimitere, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare, priveşte calitatea reclamantei de avocat şi de membru al Casei de Asigurări a Avocaţilor, pretenţiile formulate vizând motive care nu au legătură cu plata unor prestaţii de asigurări sociale în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Prin urmare, tribunalul, ca primă instanţă învestită cu soluţionarea acestui litigiu, nu putea sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept în temeiul prevederilor speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deoarece litigiul dedus spre judecată instanţei de trimitere nu se circumscrie acestui domeniu specific de reglementare, instanţa nefiind învestită cu judecarea unei cereri privind stabilirea şi plata unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice.