Decizia nr. 84/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 569/1/2026 — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept: ” Dacă în lumina Deciziei nr. 8 din 16 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul…

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă în lumina Deciziei nr. 8 din 16 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 850 din 16 septembrie 2025, efectuarea, prin delegare, de acte de cercetare penală de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în echipă mixtă cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, în cauze în care aceştia din urmă nu au competenţă specială conform art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005, conduce la nulitatea absolută a actelor de cercetare penală, iar, în caz afirmativ, dacă această nulitate este parţială sau totală?”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La şedinţa de judecată participă Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Laura-Adriana Popescu, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând că, drept urmare a solicitărilor formulate, în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Totodată, a arătat că raportul întocmit de către judecătorul-raportor a fost depus la dosar, acesta fiind comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Laura-Adriana Popescu, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a apreciat că este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, a învederat că din analiza încheierii prin care s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală rezultă că instanţa care a formulat sesizarea este dintre cele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie şi are legătură cu cauza.

Însă, în ceea ce priveşte existenţa unei veritabile probleme de drept, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie Justiţie nu are un grad de dificultate de natură a activa mecanismul de interpretare, în contextul în care Decizia nr. 8 din 16 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 16 septembrie 2025 (Decizia nr. 8/2025) este clară şi lămuritoare.

De asemenea, a învederat că prin sesizarea formulată instanţa de trimitere nu urmăreşte o interpretare in abstracto a unei dispoziţii legale, ci o interpretare în raport cu particularităţile cauzei aflate pe rol.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar completul a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.

Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Încheierea de şedinţă din data de 11 februarie 2026, pronunţată în Dosarul nr. 3.526/110/2024/a1, care are ca obiect contestaţiile formulate de inculpaţii A, B, C şi D împotriva Încheierii penale nr. 50 din data de 4.06.2025, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3.526/110/2024/a1, a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă în lumina Deciziei nr. 8 din 16 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 850 din 16 septembrie 2025, efectuarea, prin delegare, de acte de cercetare penală de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în echipă mixtă cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, în cauze în care aceştia din urmă nu au competenţă specială conform art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005, conduce la nulitatea absolută a actelor de cercetare penală, iar, în caz afirmativ, dacă această nulitate este parţială sau totală?” II. Dispoziţiile de drept intern relevante sub aspectul obiectului sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie (O.U.G. nr. 43/2002) ” Art. 5. – (…) (5) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiilor, serviciilor sau al altor compartimente de activitate, fiind repartizaţi prin ordin al procurorului şef al Departamentului Naţional Anticorupţie. Art. 6. – Departamentul Naţional Anticorupţie se încadrează cu procurori, ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic şi în alte domenii, personal auxiliar de specialitate, precum şi personal economic şi administrativ, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţiuni, aprobat potrivit legii. (…) Art. 10. – (1) În scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor de corupţie, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţionează ofiţeri de poliţie, constituind poliţia judiciară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. (2) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea numai în cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie, sub autoritatea exclusivă a procurorului şef al acestui departament. (3) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control al procurorului. (4) Dispoziţiile procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie sunt obligatorii pentru ofiţerii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1). Actele întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia. (…) (7) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare nicio însărcinare. (8) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, pe perioada numirii în cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie, au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru ofiţerii de poliţie şi agenţii de poliţie, cu excepţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. Atribuţiile prevăzute de lege pentru ministrul administraţiei şi internelor privind drepturile şi răspunderile ce revin ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară se exercită de procurorul şef al Departamentului Naţional Anticorupţie. Atribuţiile privind acordarea gradelor profesionale pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară se exercită de ministrul administraţiei şi internelor, la propunerea procurorului şef al Departamentului Naţional Anticorupţie.” Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (O.U.G. nr. 120/2005) : ” Art. 1. – (…) (2) Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei generale anticorupţie au competenţa să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.” Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative: ” Art. 10. – (…) (4) Direcţia generală anticorupţie este structura specializată a ministerului pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu.” Codul de procedură penală ” Art. 102. – Excluderea probelor obţinute în mod nelegal (1) Probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal. (2) Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. (3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei, precum şi înlăturarea din dosarul cauzei a mijlocului de probă corespunzător probei excluse. (4) Probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod. (…) Art. 280. – Efectele nulităţii (1) Încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de prezentul cod. (2) Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea şi actul declarat nul. (3) Atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar şi dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispoziţiilor legale. Art. 281. – Nulităţile absolute (1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: (…) b 1 ) competenţa materială şi competenţa după calitatea persoanei a organului de urmărire penală; (…) (2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere. (…) (4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b 1 ), e) şi f) poate fi invocată: a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale; (…) Art. 342. – Obiectul procedurii în camera preliminară Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. (…) Art. 345. – Procedura în camera preliminară (1) La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate, precum şi excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror alte mijloace de probă, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului. (1 1 ) În cazul în care actul de sesizare se întemeiază pe probe ce constituie informaţii clasificate, judecătorul de cameră preliminară solicită autorităţii competente, de urgenţă, declasificarea sau trecerea acestora la un nivel inferior de clasificare şi, după caz, acordă apărătorilor părţilor şi ai persoanei vătămate accesul la informaţiile clasificate, condiţionat de deţinerea autorizaţiei de acces prevăzute de lege. Dacă aceştia nu deţin autorizaţia de acces prevăzută de lege, iar părţile sau, după caz, persoana vătămată nu îşi desemnează un alt apărător care deţine autorizaţia prevăzută de lege, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unor avocaţi din oficiu care deţin această autorizaţie. (1 2 ) După consultarea autorităţii competente, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate refuza motivat accesul la informaţiile clasificate dacă acesta ar putea conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea securităţii naţionale ori a unui alt interes public important. În acest caz, informaţiile clasificate nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei în cauză. (2) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, prin încheiere, care se comunică de îndată procurorului, părţilor şi persoanei vătămate. (3) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare sau în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Art. 346. – Soluţiile (1) Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora. (2) Dacă respinge cererile şi excepţiile invocate ori ridicate din oficiu, în condiţiile art. 345 alin. (1) şi (2), prin aceeaşi încheiere judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. (3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este emis de un procuror necompetent după materie sau după calitatea persoanei ori este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii. (4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii. (4 1 ) În cazurile prevăzute la alin. (3) lit. a) şi c) şi la alin. (4), judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului. Încheierea se comunică de îndată procurorului, părţilor şi persoanei vătămate. (4 2 ) În cazul prevăzut la alin. (3) lit. b), restituirea cauzei la procuror se dispune prin încheierea prevăzută la art. 345 alin. (2). (5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.” III. Expunerea succintă a cauzei

Prin Încheierea penală nr. 50 din 4.06.2025, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bacău în soluţionarea Dosarului penal nr. 3.526/110/2024/a1, s-au dispus următoarele:

În baza art. 345 din Codul de procedură penală au fost respinse cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi.

În baza art. 342 din Codul de procedură penală, raportat la art. 35 şi 41 din Codul de procedură penală, s-a constatat competenţa Tribunalului Bacău, sub aspect funcţional, material şi teritorial, în soluţionarea cauzei.

În baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 55/5/P/2023 din 13.12.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

În motivarea soluţiei s-a arătat, în esenţă, că prin actul de sesizare a instanţei au fost trimişi în judecată treisprezece inculpaţi persoane fizice având calitatea de funcţionari publici (consilier local, angajat al unei primării, director al unui cămin pentru persoane vârstnice, director al unei şcoli gimnaziale, inspector de specialitate administraţie publică, administrator al unei grădiniţe, administratori de drept ai unor societăţi comerciale) şi persoane juridice (societăţi comerciale), sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de: – instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art. 47 din Codul penal raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (Legea nr. 78/2000) cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod; – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (6 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), prevăzute de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod, art. 322 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din acelaşi cod; – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod; – abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod; – abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod; – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (3 acte materiale), prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod; – complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 acte materiale), prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod; – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod; – complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 acte materiale), prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod; – complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 acte materiale), prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod; – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod; – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod; – complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 acte materiale), prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din acelaşi cod.

Împotriva încheierii de cameră preliminară au declarat contestaţie inculpaţii, iar după înregistrarea cauzei la instanţa de control judiciar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 8/2025, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi s-a stabilit că: „Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.”

Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 16 septembrie 2025 a deciziei menţionate, inculpaţii şi-au completat motivele iniţiale de contestaţie, solicitând, în esenţă, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b 1 ) raportat la art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, să se constate nulitatea absolută a actelor de urmărire penală prin care s-a dispus efectuarea unor acte de către lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.), respectiv: – ordonanţele procurorului prin care s-a dispus efectuarea de către lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.)-D.G.A. a unor percheziţii domiciliare; – ordonanţa procurorului prin care s-a dispus efectuarea de către lucrătorii M.A.I.-D.G.A. a unor copii de pe suporturile informatice şi de stocare ridicate cu ocazia percheziţiilor; – ordonanţa procurorului prin care s-a dispus efectuarea de către lucrătorii M.A.I.-D.G.A. a percheziţiilor informatice asupra tuturor sistemelor informatice şi suporturilor de stocare a datelor informatice aparţinând suspecţilor sau altor persoane de drept public sau privat şi ridicate de la aceştia.

De asemenea, a fost invocată nulitatea absolută a proceselor-verbale întocmite în baza delegării şi s-a solicitat excluderea tuturor mijloacelor probatorii obţinute în urma efectuării actelor de urmărire penală lovite de nulitate absolută, respectiv a tuturor înscrisurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare asupra autoturismelor şi a tuturor clonelor efectuate după dispozitivele informatice şi mediile de stocare ridicate în aceleaşi condiţii.

În temeiul art. 102 alin. (4) din Codul de procedură penală, s-a solicitat să se excludă, inclusiv prin înlăturarea fizică de la dosarul cauzei, probele derivate obţinute în mod direct din probele nelegal administrate, respectiv analizele percheziţiilor informatice efectuate, având în vedere că, în mod evident, acestea sunt probe rezultate din efectuarea percheziţiilor informatice şi imposibil a fi fost obţinute în altă modalitate.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Bacău a formulat răspuns scris la motivele de contestaţie, arătând, în esenţă, că, spre deosebire de alte cauze (a fost indicat un dosar înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti) în care actele de urmărire penală au fost efectuate exclusiv de către ofiţeri din cadrul D.G.A., în cauza pendinte au fost emise de către procuror şase ordonanţe prin care s-a dispus nu doar delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul D.G.A., ci şi a ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău.

În baza ordonanţelor procurorului, fiecare dintre cele şase percheziţii domiciliare au fost efectuate de către ofiţeri din cadrul D.N.A. însoţiţi de ofiţeri din cadrul D.G.A.

În opinia Ministerului Public, întrucât ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. au fost delegaţi, în baza art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002, cele şase procese-verbale de percheziţie domiciliară au fost întocmite în numele procurorului de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău, iar semnarea acestora şi de către ofiţeri din cadrul D.G.A. nu poate afecta legalitatea acestora, chiar în lumina interpretării obligatorii a legii date prin Decizia nr. 8/2025 a instanţei supreme.

La termenul din 5 februarie 2026, completul de judecători de cameră preliminară din cadrul curţii de apel a pus în discuţia procurorului şi a părţilor sesizarea instanţei supreme pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, constatând că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond cauzei.

Prin încheierea de la aceeaşi dată, instanţa de trimitere a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate. IV. Punctul de vedere al completului de judecată

Completul de judecată de la Curtea de Apel Bacău învestit cu soluţionarea Cauzei penale nr. 3.526/110/2024/a1 a considerat necesară dezlegarea chestiunii de drept, întrucât de aceasta depinde soluţia pe fondul cauzei.

Instanţa de sesizare a apreciat că Decizia nr. 8/2025 este clară şi nu necesită niciun fel de interpretare dacă actele de cercetare penală au fost efectuate exclusiv de către lucrători de poliţie judiciară din cadrul D.G.A., însă, în cazul în care la efectuarea, prin delegare, de acte de urmărire penală au participat alături de ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi lucrători de poliţie judiciară din cadrul D.G.A., în cauze în care aceştia din urmă nu au competenţă specială, în practica judiciară au fost pronunţate soluţii contradictorii. V. Punctele de vedere ale părţilor şi reprezentantului Ministerului Public

Reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a apreciat că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că dispoziţiile sunt clare şi nu necesită o interpretare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Contestatorii au apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea statuării asupra chestiunii de drept. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

O primă opinie exprimată de către curţile de apel 1 şi instanţele arondate acestora este în sensul că efectuarea, prin delegare, a actelor de cercetare penală de către lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, în echipe mixte alături de lucrători de poliţie judiciară ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în cauze în care cei dintâi nu au competenţă specială potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, atrage sancţiunea nulităţii absolute totale a actelor de cercetare penală astfel efectuate. 1 Curţile de apel Bucureşti, Craiova, Ploieşti şi Timişoara.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că, prin Decizia nr. 302/2017, Curtea Constituţională a reţinut că importanţa urmăririi penale, ca fază distinctă a procesului penal, a justificat instituirea unor organe de urmărire penală specializate, înzestrate cu competenţe expres şi limitativ stabilite de lege. În acest sens, Curtea a evidenţiat că prin Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost înfiinţată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, iar prin O.U.G. nr. 43/2002 a fost înfiinţată Direcţia Naţională Anticorupţie, ca structură specializată în investigarea infracţiunilor de corupţie şi a celor asimilate acestora.

În acest context, Curtea Constituţională a subliniat că înfiinţarea unor asemenea structuri specializate presupune, în mod necesar, şi existenţa unei competenţe specializate, strict determinate prin lege. Ca atare, efectuarea ori supravegherea urmăririi penale în cauze care excedează acestei competenţe echivalează cu o deturnare a finalităţii normelor legale care au stat la baza înfiinţării respectivelor structuri.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 674/2016, Curtea Constituţională a statuat că Direcţia Generală Anticorupţie este o structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, având, aşadar, competenţa de a desfăşura acte de cercetare penală numai cu privire la o anumită categorie de infracţiuni şi numai în raport cu o anumită categorie de subiecţi activi, respectiv personalul aparţinând acestui minister.

Prin Decizia nr. 8/2025 s-a reţinut în mod explicit că, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, din perspectiva competenţei funcţionale, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au atribuţii limitate, aceştia nefiind competenţi să efectueze urmărirea penală în orice cauză penală, în sensul art. 57 alin. (1) din Codul de procedură penală. Aceştia pot efectua acte de cercetare penală numai în limitele competenţei materiale şi funcţionale conferite prin norma juridică specială şi numai potrivit ordonanţei procurorului. În acelaşi timp, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că instituţia delegării, reglementată de art. 201 din Codul procedură penală, constituie o formă de prorogare judiciară a competenţei funcţionale, însă aceasta este supusă unei duble limitări: una legală, întrucât poate privi numai acte procedurale, şi una judiciară, întrucât se restrânge la actele expres indicate în dispoziţia de delegare.

În lumina acestor dispoziţii şi considerente obligatorii rezultă că, privitor la lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, competenţa este specializată, atât sub aspect material, întrucât priveşte exclusiv infracţiuni de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000, cât şi sub aspectul calităţii persoanei, întrucât se circumscrie numai faptelor săvârşite de personalul Ministerului Afacerilor Interne. O asemenea competenţă specială nu poate fi extinsă prin intermediul delegării, deoarece s-ar ajunge, în mod inadmisibil, la o lărgire a sferei de atribuţii a organului de cercetare penală dincolo de limitele stabilite de legiuitor. Or, competenţa organelor judiciare este de strictă interpretare şi aplicare, fiind stabilită exclusiv prin lege, iar nu prin voinţa procurorului sau prin modalitatea concretă de organizare a activităţii de urmărire penală.

O a doua opinie exprimată de către curţile de apel 2 şi instanţele arondate acestora este în sensul că, atunci când la efectuarea actului a participat, alături de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, şi cel puţin un organ de urmărire penală competent material şi după calitatea persoanei (procurorul competent ori organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul structurii competente), nu intervine sancţiunea nulităţii absolute, actul fiind acoperit sub aspectul legalităţii de competenţa organului judiciar participant. 2 Curţile de apel Cluj, Craiova, Galaţi şi Iaşi.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că, dacă actul este efectuat cu participarea atât a ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie, cât şi a unui organ de urmărire penală competent, fie procurorul care efectuează ori supraveghează urmărirea penală, fie organul de cercetare penală al poliţiei judiciare competent, s-a apreciat că nu intervine sancţiunea nulităţii absolute, întrucât actul este întocmit de un organ care deţine competenţa materială şi după calitatea persoanei, participarea ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie având un caracter accesoriu, de suport operativ, iar nu de asumare a competenţei de efectuare a urmăririi penale.

O a treia opinie exprimată de către curţile de apel 3 şi instanţele arondate acestora este în sensul că, în ipoteza în care prin aceeaşi ordonanţă a procurorului au fost delegaţi atât lucrători ai Direcţiei Generale Anticorupţie, cât şi alţi lucrători competenţi ai poliţiei, analiza nulităţii trebuie realizată diferenţiat în funcţie de contribuţia efectivă a fiecărui organ la efectuarea actelor procesuale. 3 Curţile de apel Piteşti şi Târgu Mureş.

Astfel, în situaţia în care actele de urmărire penală au fost efectuate în mod autonom de lucrători competenţi material şi funcţional, delegaţi în mod legal, acestea nu sunt afectate de nulitate doar pentru faptul că în cuprinsul aceleiaşi ordonanţe au fost menţionaţi şi lucrători necompetenţi.

În schimb, în situaţia în care actele au fost efectuate fără a se putea delimita contribuţia organului competent de cea a organului necompetent, s-a apreciat că viciul afectează întregul act, având în vedere imposibilitatea separării contribuţiilor, imposibilitate ce conduce la vicierea actului în ansamblu. VII. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Atât din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure dezlegarea unor chestiuni de drept, cât şi din perspectiva deciziilor de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Direcţia legislaţie, jurisprudenţă şi contencios, Serviciul pentru studiul şi unificarea jurisprudenţei, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificaţie sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, cu excepţia Deciziei nr. 8/2025, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi s-a stabilit că: „Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.” VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României a fost identificată o decizie care poate prezenta relevanţă cu privire la problema de drept supusă dezlegării, respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. IX. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca – Facultatea de Drept a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât chestiunea supusă interpretării nu reprezintă o veritabilă problema de drept.

Asupra fondului sesizării s-a opinat în sensul că, în lumina Deciziei nr. 8/2025, efectuarea, prin delegare, de acte de cercetare penală de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în echipă mixtă cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, în cauze în care aceştia din urmă nu au competenţă specială, conform art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, conduce la nulitatea absolută a actelor de cercetare penală astfel efectuate.

Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Drept – Departamentul de Drept Public a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, considerând că prezenta chestiune de drept a fost tranşată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 8/2025, prin care s-a statuat că: „Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.” X. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că sesizarea formulată nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât instanţa de sesizare urmăreşte, în fapt, rezolvarea de către instanţa supremă a unei chestiuni care ţine de particularităţile cauzei cu care este învestită. XI. Opinia judecătorului-raportor

Judecătorul-raportor consideră că sesizarea este inadmisibilă, întrucât problema de drept supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care, în raport cu modul în care a fost formulată întrebarea prealabilă, s-a depăşit cadrul unei interpretări in abstracto a dispoziţiilor legale, instanţa de sesizare urmărind stabilirea în concret a problemei dacă actele întocmite de echipe mixte sunt lovite de nulitate, fapt ce contravine jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor şi a chestiunii ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Din examinarea textului legal mai sus enunţat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei condiţii: – să existe o cauză în curs de judecată, iar instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea ei în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.

Raportând aceste condiţii de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că nu sunt îndeplinite cumulativ toate aceste condiţii.

Astfel, cu privire la prima condiţie se constată că este îndeplinită în cauză, solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparţinând unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe rolul căreia se află înregistrat Dosarul nr. 3.526/110/2024/a1 ce are ca obiect contestaţiile formulate de inculpaţi împotriva Încheierii penale nr. 50 din data de 4.06.2025, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3.526/110/2024/a1.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie enunţată se constată că este îndeplinită, întrucât chestiunea de drept pentru a cărei lămurire a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea instrument procedural de unificare a practicii judiciare aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În urma examenului jurisprudenţei realizat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Direcţia legislaţie, jurisprudenţă şi contencios, Serviciul pentru studiul şi unificarea jurisprudenţei, a fost identificată Decizia nr. 8/2025, prin care s-a statuat că: „Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.”

Din conţinutul întrebării formulate de instanţa de trimitere prin sesizarea ce formează obiectul prezentei cauze rezultă că prin aceasta, în esenţă, se solicită lămurirea dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b 1 ) din Codul de procedură penală, pe care curtea de apel le consideră neclare după pronunţarea Deciziei nr. 8/2025, în situaţia în care, cu prilejul verificării legalităţii actelor de urmărire penală, se constată că au fost efectuate, prin delegare, acte de cercetare penală de către lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în echipă mixtă cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Aşadar, instanţa de trimitere nu repune în discuţie natura sau limitele competenţei lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, ci urmăreşte să se stabilească efectele procesuale concrete ale dezlegării date prin Decizia nr. 8/2025 în situaţia particulară în care se constată că au fost efectuate, prin delegare, acte de cercetare penală de către un organ de poliţie judiciară competent împreună cu un altul necompetent.

Or, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia. 63. Şi în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, completul consideră că aceasta nu este îndeplinită în cauză din perspectiva inexistenţei unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care, în raport cu modul în care a fost formulată întrebarea prealabilă, s-a depăşit cadrul unei interpretări in abstracto a dispoziţiilor legale, întrucât ceea ce tinde să obţină instanţa de sesizare este stabilirea în concret a problemei dacă actele întocmite de echipe mixte sunt lovite de nulitate, fapt ce contravine jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Astfel, prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, s-a statuat, cu valoare de principiu, că „scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept”, context în care „hotărârile prealabile trebuie pronunţate numai în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept” şi „în egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii”.

Deopotrivă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reiterat continuu că „sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei” 4 . 4 Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018; Decizia nr. 67 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 28 ianuarie 2022; Decizia nr. 31 din 25 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 3 august 2022; Decizia nr. 68 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1167 din 6 decembrie 2022.

Drept urmare, rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în contextul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, nu este acela de a interveni în procesul de aplicare a legii la cazurile deduse judecăţii, ci de a oferi o interpretare a normelor legale, acolo unde aces