Decizia nr. 327/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 463/1/2025 — chestiunea de drept: menţionate la paragraful 10. 2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 34 alin. (1) din…

Pe rol se află soluţionarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept menţionate la paragraful 10.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

La şedinţa de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a susţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Susţinând punctul de vedere formulat de procurorul general cu privire la fondul problemei de drept supuse dezlegării, doamna procuror a arătat că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 nu este necesar să fie îndeplinită condiţia utilizării de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale pentru întrunirea elementului material al laturii obiective ce constă în efectuarea de operaţiuni economice ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, această condiţie specială aplicându-se doar pentru varianta alternativă a săvârşirii faptei prin încheierea de tranzacţii financiare. Astfel, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, condiţia referitoare la utilizarea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării este ataşată doar tezei a II-a a art. 12 alin. (1) lit. a), referitoare la încheierea de tranzacţii financiare, nu şi tezei I privind efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea.

Doamna procuror a susţinut că un argument în sprijinul acestei interpretări reiese şi din analiza scopului avut în vedere de legiuitor pentru adoptarea Legii nr. 78/2000, scop ce este menţionat în art. 2, care prevede că persoanele prevăzute la art. l sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională, şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile ori însărcinările primite pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Aşadar, legiuitorul a urmărit să sancţioneze penal tocmai încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează conduita profesională care stabileşte interdicţia de a desfăşura operaţiuni financiare ca activităţi comerciale, dar doar în situaţia particulară în care se urmăreşte obţinerea unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul.

Un alt argument în sprijinul interpretării expuse reiese din analiza gramaticală a art. 12 alin. (1) lit. a), ce relevă faptul că teza I şi teza II reprezintă două unităţi sintactice legate prin conjuncţia coordonatoare disjunctivă „ori”. Astfel, coordonarea disjunctivă presupune posibilitatea unei alegeri, a unei selectări care poate implica excluderea sau alternanţa termenilor, iar termenii corelaţi prin coordonare disjunctivă au în comun o serie de trăsături semantice la care se adaugă altele care se exclud reciproc. Alternativa creată de cele două unităţi sintactice priveşte substantivele verbale „efectuarea” şi, respectiv, „încheierea”, însoţite fiecare de determinanţii specifici, „de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană” şi, respectiv, „de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale”.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 5 februarie 2025, Curtea de Apel Bacău, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă în cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 este necesar să fie îndeplinită condiţia utilizării de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale pentru întrunirea elementului material al laturii obiective ce constă în efectuarea de operaţiuni economice ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, dacă este prezumat de lege avantajul obţinut de autorul faptei sau dacă această condiţie specială se aplică doar pentru varianta alternativă a săvârşirii faptei prin încheierea de tranzacţii financiare?” II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 78/2000) ” Art. 12. – (1) Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale. (…) (2) În sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit.” III. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentinţa penală nr. 63/P, pronunţată de Tribunalul Neamţ – Secţia penală în Dosarul nr. 4.498/103/2022, în temeiul art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului S.I.A. la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut în esenţă că inculpatul S.I.A., în perioada mai-septembrie 2021, în colaborare cu martorii O.D. şi S.M.A., a administrat de facto persoana juridică N.H.N. – S.R.L., care a edificat un imobil cu destinaţia bloc de locuinţe (s-a implicat în negocierea şi încheierea contractelor de achiziţie de materiale de construcţii, a negociat preţuri cu furnizorii, a supravegheat activităţile de pe şantier, a stabilit preţul de vânzare a apartamentelor şi spaţiilor comerciale, a participat la negocieri cu potenţialii cumpărători), efectuând astfel operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară cu grad profesional de inspector de poliţie, incompatibilitate prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 360/2002), raportat la art. 10 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 364/2004).

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că simpla efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, nu determină, prin ea însăşi, existenţa elementului material al infracţiunii, ci efectuarea de operaţiuni financiare are relevanţă penală şi poate constitui elementul material al infracţiunii analizate numai dacă fapta este săvârşită ca act de comerţ, dacă operaţiunile financiare sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi dacă sunt săvârşite în scopul determinat de legiuitor. În acest sens s-a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv: Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017, Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2018, şi Decizia nr. 502 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 20 ianuarie 2022. Examinând considerentele acestor hotărâri, instanţa de fond a constatat că nu se face nicio referire la pretinsa cerinţă esenţială suplimentară, constând în utilizarea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării, care este, aşadar, ataşată exclusiv tezei a II-a a infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, interpretare validată tacit de Curtea Constituţională, conform analizei realizate prin deciziile citate, şi regăsită în jurisprudenţa constantă a instanţelor de judecată.

Prin urmare, instanţa a reţinut că doar modalitatea de realizare a elementului material al infracţiunii în cea de-a doua ipoteză impune utilizarea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei îndeplinite, iar această variantă de incriminare nu este reţinută în conţinutul acuzaţiei aduse inculpatului S.I.A.

Împotriva sentinţei penale menţionate a formulat apel inculpatul S.I.A., iar prin motivele de apel depuse la dosar s-a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul condamnării acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, susţinând, în esenţă, că pentru prima variantă alternativă a infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din această lege, constând în efectuarea de operaţiuni economice incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, trebuie îndeplinită şi condiţia utilizării informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale. IV. Punctul de vedere motivat al completului de judecată

Pentru a preîntâmpina o eventuală antepronunţare în privinţa apelului formulat, instanţa de trimitere a prezentat argumentele esenţiale care fundamentează cele două opinii conturate.

Într-o primă opinie s-a reţinut că simpla efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, nu determină, prin ea însăşi, existenţa elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, ci efectuarea de operaţiuni financiare are relevanţă penală şi poate constitui elementul material al infracţiunii analizate numai dacă fapta este săvârşită ca act de comerţ, dacă operaţiunile financiare sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi dacă sunt săvârşite în scopul determinat de legiuitor.

În susţinerea acestui punct de vedere s-a făcut trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 252 din 23 aprilie 2019 1 , referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000, în cuprinsul căreia, în esenţă, s-a reţinut că, pentru ca efectuarea de operaţiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii, norma criticată impune realizarea a două cerinţe esenţiale: operaţiunile financiare (operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale) să fie efectuate ca acte de comerţ, deci să constituie un act de speculă sau o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor, făcută în mod organizat, şi aceste operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte respectiva persoană. Interzicerea unor asemenea operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piaţă şi a libertăţii economice, cât şi protejarea demnităţii persoanelor care ocupă anumite funcţii/atribuţii/însărcinări publice, obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la onestitatea persoanelor care, în considerarea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite, trebuie să se abţină de la efectuarea de astfel de operaţiuni. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 14 iunie 2019.

Prin decizia precitată, instanţa de contencios constituţional a mai reţinut că o altă condiţie pentru existenţa infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 este reprezentată de scopul pentru care se efectuează operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, şi anume acela de a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fără a avea relevanţă dacă scopul a fost sau nu atins. Prin urmare, doar modalitatea de realizare a elementului material al infracţiunii în cea de-a doua ipoteză impune utilizarea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei îndeplinite.

În altă opinie s-a susţinut că, în varianta prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, conţinutul incriminării nu se limitează la comiterea elementului material prin simpla încălcare a unei stări de incompatibilitate, ci este aplicabilă şi condiţia ataşată elementului material al infracţiunii prevăzute de teza a II-a, respectiv aceea ca fapta să fi fost comisă prin utilizarea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei ori însărcinării deţinute.

În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că fapta incriminată de art. 12 alin. (1) lit. a) este o infracţiune cu conţinuturi alternative, deoarece elementul material al laturii obiective constă atât în efectuarea de operaţiuni economice, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, cât şi în încheierea de tranzacţii financiare, atunci când persoana care deţine funcţia foloseşte informaţiile obţinute în cadrul exercitării ei.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, în prima modalitate alternativă de săvârşire, poate fi comisă cu intenţie directă în situaţia în care prevede faptul că informaţiile pe care le deţine îi conferă un avantaj în raport cu ceilalţi operatori şi chiar urmăreşte să obţină acest rezultat uzând de poziţia privilegiată pe care se află, respectiv cu intenţie indirectă, în cazul în care operatorul prevede faptul că informaţiile pe care le deţine în exerciţiul funcţiei reprezintă un avantaj şi nu urmăreşte, dar acceptă posibilitatea că ar putea fi privilegiat. În ambele situaţii persoana vizată cunoaşte starea de incompatibilitate în care se află.

Astfel, legiuitorul prezumă că autorul faptei şi-a creat avantajul faţă de ceilalţi participanţi la circuitul economic prin însăşi încălcarea interdicţiei la care este supus, în acest caz nefiind nevoie ca acesta să şi utilizeze efectiv informaţiile la care are acces – această infracţiune este asimilată infracţiunii de corupţie şi are ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, care impun o atitudine corectă, onestă a persoanelor care efectuează operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplinesc, ori încheie tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării lor.

Raportat la activităţile desfăşurate (cele care atrag starea de incompatibilitate) s-a apreciat necesar a se stabili dacă funcţia deţinută este susceptibilă a-i crea autorului faptei pârghiile necesare spre a deţine un avantaj faţă de ceilalţi potenţiali participanţi la operaţiunile financiare. Astfel, spre exemplu, un poliţist care desfăşoară operaţiuni financiare ca acte de comerţ constând în vânzarea de legume şi fructe (în afara programului de lucru), deşi încalcă prevederile art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002, aflându-se într-o stare de incompatibilitate prevăzută de lege, nu obţine un avantaj faţă de ceilalţi participanţi implicaţi în circuitul operaţiunilor financiare din domeniul respectiv. În acest sens, în măsura în care poliţistul încalcă această interdicţie, fără a utiliza informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale şi fără a dobândi de plano o poziţie de superioritate faţă de ceilalţi participanţi la operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, faptele săvârşite constituie temei pentru supunerea acestuia unei evaluări din partea Agenţiei Naţionale de Integritate, fără a intra sub incidenţa Legii nr. 78/2000.

În susţinerea acestei opinii s-au apreciat a fi relevante prevederile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului.”

Astfel, se consideră că starea de incompatibilitate la care se referă art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 trebuie să îndeplinească şi condiţiile acestui text de lege, care reglementează cu titlu special asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei – legislaţie conexă Legii nr. 78/2000, tocmai în acest mod fiind făcută diferenţa între o stare de incompatibilitate şi o infracţiune asimilată de corupţie. V. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454 din 28 octombrie 2004 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie 2 , s-a reţinut că dispoziţiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 au ca finalitate, între altele, tocmai asigurarea respectării principiilor economiei de piaţă şi a libertăţii economice, prin prohibirea efectuării de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, de către persoane care, în virtutea funcţiilor pe care le deţin, au acces la pârghii economice şi la informaţii de natură să le confere avantaje faţă de ceilalţi participanţi la circuitul economic (în acelaşi sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.443 din 4 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011). 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 10 ianuarie 2005.

Prin Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie 3 , Curtea Constituţională a reţinut: „26. (…) cu privire la înţelesul sintagmei «operaţiuni financiare, ca acte de comerţ», Curtea constată că, dimpotrivă, formularea, deşi generică, nu conţine nicio doză de imprevizibilitate. Înglobând toate elementele necesare pentru identificarea existenţei infracţiunii într-o speţă sau alta, destinatarul normei penale de incriminare, chiar dacă nu este circumstanţiat, are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei şi îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. 40. (…) simpla efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ nu determină existenţa elementului material al infracţiunii, efectuarea de operaţiuni financiare având, aşadar, relevanţă penală şi putând constitui elementul material al infracţiunii numai dacă este săvârşită ca act de comerţ, dacă operaţiunile financiare sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi dacă sunt săvârşite în scopul determinat de legiuitor.”(în acelaşi sens şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 700/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2018, nr. 252/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 14 iunie 2019, nr. 402/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 19 septembrie 2019, nr. 502/2021 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 20 ianuarie 2022, şi nr. 210/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 7 septembrie 2022). 3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017. VI. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-au solicitat punctele de vedere ale instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Într-o primă opinie s-a susţinut că utilizarea informaţiilor dobândite în exercitarea atribuţiilor de serviciu este indispensabilă pentru realizarea elementului material, inclusiv în prima ipoteză a infracţiunii.

Un prim argument în susţinerea acestei teze este oferit de analiza gramaticală a textului, întrucât condiţia suplimentară referitoare la utilizarea informaţiilor dobândite în exercitarea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării este separată prin virgulă de restul textului, fiind plasată în mod clar după sintagma „tranzacţii financiare”. În cadrul acestei abordări argumentaţionale, prin segmentarea construcţiei normative, se identifică elementele materiale – efectuarea şi încheierea, sub forma unui subiect multiplu care se raportează la predicatul „sunt pedepsite”. În scenariul contrar, absenţa virgulei ar fi clarificat complet aspectele referitoare la modul de interpretare, sugerând că sintagma problematică s-ar raporta exclusiv la propoziţia principală anterioară.

Cel de-al doilea aspect avut în vedere se referă la respectarea normelor de tehnică legislativă. În esenţă, adoptarea interpretării conform căreia interdicţia privind utilizarea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării ar fi aplicabilă exclusiv celei de-a doua ipoteze normative ar implica faptul că acelaşi articol reglementează două infracţiuni distincte. În mod corespunzător, astfel de situaţii ar necesita redactarea unor articole sau alineate separate, pentru a asigura coerenţa şi claritatea reglementării juridice.

Totodată, apelând la o interpretare sistematică, s-a arătat că aceste infracţiuni sunt catalogate ca fiind infracţiuni de corupţie. Pe acest palier de argumentare, cele două modalităţi normative sunt similare şi au fost incluse în acelaşi text, iar valoarea socială este comună, vizând protejarea eficienţei funcţionării serviciului public.

A fost invocat şi principiul ultima ratio, conform căruia intervenţia dreptului penal trebuie să fie utilizată doar ca o măsură de ultimă instanţă, atunci când alte ramuri ale dreptului sau alte mijloace de reglementare socială nu sunt suficiente pentru a proteja valorile fundamentale ale societăţii.

Într-o altă opinie (majoritară) s-a apreciat că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 este necesar să fie îndeplinită condiţia utilizării de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale doar pentru varianta alternativă a săvârşirii faptei prin încheierea de tranzacţii financiare.

În argumentarea acestui punct de vedere, instanţele au evidenţiat că problema care face obiectul întrebării a fost antamată de Curtea Constituţională în mai multe decizii, cea mai recentă fiind Decizia nr. 210 din 7 aprilie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 7 septembrie 2022.

Analizând latura obiectivă a primei teze a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, Curtea nu a reţinut că una dintre condiţiile elementului constitutiv ar fi aceea ca actele de comerţ să aibă la bază folosirea de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării funcţionarului. Din redactarea textului a rezultat că norma este una cu conţinut alternativ, fiecare dintre variantele alternative ale elementului material având propria condiţie esenţială – operaţiunile financiare, ca acte de comerţ, să fie incompatibile cu funcţia, iar încheierea de tranzacţii financiare să se facă utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării funcţionarului. Interpretarea este susţinută de modul de redactare a normei, întrucât se observă inserarea unei condiţii esenţiale explicite după prima teză, care nu mai este reluată în cuprinsul celei de-a doua teze. Or, este dificil de crezut că legiuitorul ar impune o dublă condiţionare pentru actele de comerţ, însă o unică condiţionare pentru încheierea de tranzacţii financiare.

Faţă de diferenţa dintre cele două noţiuni, s-a susţinut că legiuitorul a apreciat că însăşi efectuarea de acte de comerţ, înţelese ca acte de speculă sau acţiuni de intermediere în circulaţia bunurilor, făcute în mod organizat, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prezintă un nivel de gravitate care justifică intervenţia legii penale. VII. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a opinat în sensul că aplicarea metodelor de interpretare teleologică şi gramaticală conduce la concluzia potrivit căreia în cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 nu este necesar să fie îndeplinită condiţia utilizării de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale pentru întrunirea elementului material al laturii obiective ce constă în efectuarea de operaţiuni economice ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, subliniind că această concluzie este confirmată de doctrină şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale. VIII. Opinia specialiştilor consultaţi

Universitatea din Oradea – Facultatea de Drept, în punctul de vedere transmis la dosar a susţinut că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000 condiţia prevăzută de alin. (1) lit. a) teza I, respectiv „utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării”, reprezintă un element constitutiv al infracţiunii în ambele modalităţi de comitere prevăzute de această literă.

Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în punctul de vedere formulat, a susţinut că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 nu este necesar să fie îndeplinită condiţia utilizării de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale pentru întrunirea elementului material al laturii obiective ce constă în efectuarea de operaţiuni economice ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, această condiţie specială aplicându-se doar pentru varianta alternativă a săvârşirii faptei prin încheierea de tranzacţii financiare.

Departamentul de drept din cadrul Facultăţii de Drept a Academiei de Studii Economice, în punctul de vedere formulat, a susţinut că este necesar să fie îndeplinită condiţia utilizării de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale pentru a putea fi reţinută infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în punctul de vedere formulat, a susţinut că pentru întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 încălcarea normelor referitoare la incompatibilitatea autorului (prin efectuarea de operaţiuni economice ca acte de comerţ) nu este suficientă pentru lezarea obiectului juridic avut în vedere de legiuitor. Utilizarea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării constituie condiţia suplimentară de tipicitate care plasează subiectul activ într-o situaţie privilegiată în raport cu alţi participanţi la circuitul economic, condiţie care fundamentează totodată şi asimilarea infracţiunii cu una de corupţie. IX. Opinia judecătorului raportor

Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de admitere a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, urmând a se stabili că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, pentru întrunirea elementului material al laturii obiective ce constă în efectuarea de operaţiuni economice, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, este necesar să fie îndeplinită condiţia utilizării de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării acesteia. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

Cu privire la admisibilitatea sesizării – În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii, în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele; – chestiunea de drept pusă în discuţie să fie una veritabilă, dificilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Verificând regularitatea învestirii prin raportarea acestor condiţii de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se constată că sunt îndeplinite cumulativ.

Astfel, în cauză este îndeplinită prima condiţie, în contextul în care solicitarea de lămurire a problemei de drept aparţine unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bacău.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv chestiunea de drept pusă în discuţie să fie una veritabilă, dificilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, se constată că şi aceasta este îndeplinită, în raport cu practica neunitară şi punctele de vedere transmise de curţile de apel şi instanţele arondate acestora, precum şi cu punctele de vedere diferite formulate de specialişti.

Mai mult, chiar şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale se constată interpretări diferite date textului de lege. Astfel, analizând constituţionalitatea normei din perspectiva încălcării principiului libertăţii economice consacrate de art. 45 din Constituţie, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 au ca finalitate, între altele, tocmai asigurarea respectării principiilor economiei de piaţă şi a libertăţii economice, prin prohibirea efectuării de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, de către persoane care, în virtutea funcţiilor pe care le deţin, au acces la pârghii economice şi la informaţii de natură să le confere avantaje faţă de ceilalţi participanţi la circuitul economic (de exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 10 ianuarie 2005, Decizia nr. 1.443/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011). Aşadar, s-a apreciat că cerinţa esenţială care vizează utilizarea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării este ataşată ambelor variante prevăzute de lege. În alte decizii (de exemplu, Decizia nr. 243/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017, Decizia nr. 402/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 19 septembrie 2019), analizând constituţionalitatea sintagmei operaţiuni financiare, ca acte de comerţ din perspectiva lipsei sale de claritate, Curtea a realizat şi o analiză a elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii, arătând că, pentru ca efectuarea de operaţiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiţii/cerinţe esenţiale, şi anume operaţiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerţ, iar operaţiunile financiare, ca acte de comerţ, să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană.

În plus, se impune a fi subliniat faptul că analiza efectuată de Curtea Constituţională cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 nu este una obligatorie pentru instanţe în general şi nici pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul prezentei proceduri prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, astfel că nu conduce la inadmisibilitatea sesizării. Aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Înaltei Curţi, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală 4 : „potrivit dispoziţiilor legale, jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional şi doctrinei, în cazul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii in integrum, respectiv atât dispozitivul, cât şi motivarea, dar aceste efecte se produc numai în cazul deciziilor de admitere (fie de constatare a neconstituţionalităţii, fie de stabilire, pe cale de interpretare, a înţelesului constituţional al unei dispoziţii legale) şi în limitele atribuţiilor specifice Curţii Constituţionale, deci numai în ce priveşte cele statuate referitor la neconstituţionalitatea unui anumit text de lege. (…) Nu toate constatările sau aprecierile Curţii Constituţionale sunt opozabile instanţelor de judecată, deoarece, în conformitate cu art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională nu are în atribuţii aplicarea dispoziţiilor legale la cazuri concrete, respectiv interpretarea şi aplicarea legii sau unificarea jurisprudenţei, acestea fiind atributul exclusiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al instanţelor de judecată, conform art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţia României. (…) 4 Decizia nr. 5 din 28 februarie 2018, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 aprilie 2018; în acelaşi sens, Decizia nr. 77/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 10 ianuarie 2018. Ţinând cont de atribuţiile Curţii Constituţionale (conform art. 146 din Constituţia României şi art. 11 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată) şi atribuţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [conform art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţia României], dar şi de menirea procedurii prealabile, ca mecanism de unificare a practicii judiciare, în mod evident, excepţia de neconstituţionalitate prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi sesizarea în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală sunt mijloace procedurale cu natură şi finalitate diferite. Pe cale de consecinţă, nu se poate considera că, pronunţându-se asupra constituţionalităţii unor dispoziţii legale, Curtea Constituţională dezleagă probleme de drept de competenţa instanţelor de judecată sau a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (…)”.

De asemenea, rezolvarea dată chestiunii de drept este susceptibilă de a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a cauzei, având în vedere că aceasta vizează întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000. 53. Şi condiţia ce vizează caracterul de actualitate a problemei de drept invocate în cauză este îndeplinită. Astfel, din verificările efectuate la nivelul instanţei supreme rezultă că nu au fost pronunţate hotărâri prealabile sau hotărâri în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept supusă analizei şi nici nu este un recurs în interesul legii în curs de soluţionare cu privire la această chestiune de drept.

Cu privire la fondul chestiunii de drept

Problema de drept ridicată de instanţa de trimitere vizează stabilirea dacă sintagma finală „utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale”, prevăzută în art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, constituie o condiţie esenţială ataşată şi elementului material al laturii obiective al tezei I a textului de lege, constând în efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ. Deşi din conţinutul întrebării rezultă că se solicită a se stabili şi dacă în cazul tezei I a art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 avantajul obţinut de autorul faptei este prezumat de lege, din considerentele încheierii de sesizare rezultă că reala problemă de drept este cea anterior menţionată, iar dezlegarea acesteia oferă implicit un răspuns şi la această chestiune.

Pentru corecta stabilire a conţinutului normei de incriminare prevăzute prin art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 este necesar să se apeleze la metodele de interpretare a legii penale unanim recunoscute în doctrină şi în practica judiciară.

Având în vedere că voinţa legiuitorului trebuie analizată pornind chiar de la litera legii, prima metodă de interpretare este cea gramaticală sau literală. Aceasta îşi propune să stabilească înţelesul normei cu ajutorul cuvintelor prin care este exprimată, iar în acest scop textul trebuie analizat atât din punct de vedere etimologic pentru a afla sensul cuvintelor, cât şi din punct de vedere sintactic şi stilistic. De altfel, dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (Legea nr. 24/2000) prevăd că actele normative trebuie redactate prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română modernă, într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie. Ca atare, este firesc ca interpretarea textului de lege să presupună o analiză sub toate aceste aspecte.

Dată fiind problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, analiza trebuie axată pe o verificare a textului din perspectivă gramaticală şi ortografică. Sub acest aspect se observă că sintagma finală „utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale” este o construcţie gerunzială. Indiferent care ar fi considerat elementul regent (întregul subiect multiplu „efectuarea . . . ori încheierea” sau doar o parte a acestuia), în mod evident construcţia gerunzială este plasată după acesta şi este separată prin virgulă de restul frazei.

Or, potrivit regulilor de utilizare, „virgula izolează grafic construcţiile gerunziale, infinitivale şi participiale plasate înaintea regentului şi, de obicei, la începutul unui enunţ” 5 , aceleaşi reguli fiind valabile şi la momentul redactării actului normativ 6 . 5 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, Îndreptarul ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie, Bucureşti, 2024, fila 58. 6 Gh. Constantinescu Dobridor, Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie al limbii române, Editura Lucman, Bucureşti, 2000, fila 87.

Totodată, se constată că citirea textului „încheierea de tranzacţii financiare[,] utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale” nu necesită nicio scurtă pauză în vorbire care astfel să fie necesar a fi marcată grafic şi, în plus, pauzele în vorbire nu pot fi redate în scris prin virgulă (şi nici printr-un semn echivalent), dacă aceasta contravine regulilor sintactice 7 . Ca atare, în condiţiile în care elementul regent ar fi fost reprezentat doar de substantivul verbal încheierea (parte a subiectului multiplu), virgula nu trebuia să existe. Rolul acesteia este tocmai de izola acest enunţ cu caracter explicativ şi de a arăta că se raportează la ambele părţi ale subiectului multiplu. 7 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, Îndreptarul ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie, Bucureşti, 2024, fila 57.

Analizând conţinutul altor incriminări care nu ridică probleme de interpretare, se observă tehnica de redactare a normei de incriminare în cazul infracţiunilor în care elementul material al laturii obiective este constituit din mai multe acţiuni alternative ce au o cerinţă esenţială comună. Astfel, legiuitorul enumeră acţiunile ce reprezintă elementul material, coordonate copulativ prin juxtapunere şi printr-o conjuncţie disjunctivă („ori”, „sau”) şi adaugă condiţia esenţială, izolată prin virgule (în cazul în care textul continuă) sau prin virgulă, atunci când aceasta se află la finalul frazei (în acelaşi fel procedând şi în cazul urmării imediate). Exemplu: fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o măsură preventivă neprivativă de libertate ori de a trimite în judecată, cunoscând că este nevinovată – art. 283 alin. (1) din Codul penal; părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale – art. 378 alin. (1) din Codul penal; fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice – art. 325 din Codul penal; prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de alimente, băuturi ori alte produse falsificate sau substituite, dacă sunt vătămătoare sănătăţii – art. 357 alin. (1) din Codul penal; comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională – art. 404 din Codul penal; fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere – art. 208 din Codul penal; cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept – art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 etc.

Se constată, aşadar, că legiuitorul a folosit o tehnică de redactare similară altor incriminări, izolând prin virgulă cerinţa esenţială ataşată elementului material al laturii obiective, pentru a sublinia faptul că aceasta este comună ambelor variante prevăzute de textul de lege. De altfel, eliminând din analiză condiţiile suplimentare ale tezei I, dispoziţia legală devine extrem de facil de interpretat: efectuarea de operaţiuni financiare, . . ., ori încheierea de tranzacţii financiare[,] utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Un alt element al interpretării gramaticale care susţine aceeaşi concluzie este folosirea de către legiuitor a adjectivului pronominal posesiv „sale” – utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale. Adjectivul pronominal posesiv desemnează posesorul 8 , iar în text acesta este individualizat anterior, în teza I a art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, fiind persoana care efectuează operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea. 8 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, Gramatica de bază a limbii române, Editura Universul Enciclopedic, Bucureşti, 2016, pag. 121.

Dacă s-ar fi dorit ca cerinţa folosirii informaţiilor să fie ataşată doar încheierii de tranzacţii financiare, astfel ca cele două teze să nu aibă niciun element comun, pe lângă neutilizarea virgulei în faţa unei construcţii gerunziale plasate după elementul regent, nu ar fi trebuit să existe trimiterea la subiectul activ al tezei I a art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, forma textului fiind: încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării.

Interpretarea gramaticală este în consonanţă şi cu interpretarea teleologică, care presupune lămurirea sensului normei juridice pornind de la finalitatea acesteia, de la scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea sa. Scopul Legii nr. 78/2000 este precizat de legiuitor chiar în textul său, în capitolul II, în care sunt instituite reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane, în scopul prevenirii faptelor de corupţie. Astfel, potrivit art. 2, „Persoanele prevăzute la art. 1 sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională, şi să asigure ocrotirea şi realizarea