ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 867/2025

Ședința publică din data de 04 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2022, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, au fost respinse ca inadmisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 199/2023, formulate de inculpatele A., B. și C..

În cauză, cu privire la aceste inculpate, s-a reținut că prin rechizitoriul din data de 12.05.2022 emis în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Caraș Severin, regularizat în data de 02.02.2023 potrivit încheierii judecătorului de cameră preliminară din 29.11.2022, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, printre care și inculpatele:

B. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat, sub forma aderării și sprijinirii faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2), (3) și 6 C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 și art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 și 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.. art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen.,

- infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit - faptă prev. și ped. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (16 acte materiale - aferente măsurilor rapoartelor de activitate nr. 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 19) și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen.,

- complicitate la infracțiunea de delapidare, faptă prev. și ped. de 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 și art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (24 acte materiale) și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen.,

- infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune - prev. și ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen.,

- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. și ped. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., (2 acte materiale ale infracțiunii pentru care s-a început urmărirea penală prin ordonanța din 04.04.2016 și pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală prin ordonanța din 06.04.2016),

- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

A. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2), (3) și 6 C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 și art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 și 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen.

- infracțiunii de complicitate la infracțiunea de delapidare, faptă prev. și ped. de 48 alin. (1) C. pen. rap la art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 și art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (20 acte materiale) și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen.

- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

C., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat, sub forma aderării și sprijinirii, faptă prev și ped. de art. 367 alin. (1), (2), (3) și 6 C. pen. rap. la: art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 și art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 și 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.. art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen.

- infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. și ped. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - aferente măsurilor rapoartelor de activitate nr. 20/2014, 21/2015, 22/2015, 23/2016) și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen.

- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la cererea inculpatelor A., C. și B. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., Curtea de Apel Timișoara a reținut că, în cauză, inculpatele A., B. și C. au ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 199/2023, cu motivarea că excepția este admisibilă, în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât vizează un text legal în vigoare, respectiv art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. are incidență directă în cauză pentru că se invocă lipsa competenței materiale a organului de urmărire penală (DGA), în temeiul Deciziei RIL nr. 8/16.06.2025 a ÎCCJ, dată ulterior finalizării camerei preliminare; nu face obiectul unei decizii anterioare de admitere a Curții Constituționale.

S-a reținut că, în motivarea cererii de sesizare inculpatele au arătat, privitor la temeinicia excepției, faptul că dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3), art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (1) din Constituția României, precum și art. 6 par. 1 din CEDO, prin îngrădirea accesului la justiție și lipsa efectivității căii de atac. S-a arătat că în speță, nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b)

1

) intervine pentru lipsa competenței materiale a DGA, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție RIL 8/16.06.2025. La momentul încheierii procedurii de cameră preliminară, nu exista niciun cadru legal sau jurisprudențial clar care să permită invocarea acestei nulități. Însă, potrivit dispozițiilor contestate, această nulitate nu mai poate fi invocată în faza de judecată, deși caracterul său este unul absolut, iar nulitatea absolută trebuie să poată fi invocată oricând în cursul procesului penal.

În opinia inculpatelor această reglementare formalistă încalcă dreptul efectiv la apărare și la un proces echitabil, împiedicând instanța să constate o nulitate absolută manifestă, cunoscută ulterior unei faze procesuale intermediare.

Totodată, s-a invocat faptul că textul legal creează o diferență de tratament nejustificată între inculpații care cunosc încălcarea la momentul camerei preliminare și cei care o pot dovedi doar ulterior (de exemplu, printr-o decizie RIL, cum este cazul de față), iar o asemenea diferențiere nu este întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, fiind contrară art. 16 alin. (1) din Constituție.

Conform art. 124 alin. (1) din Constituție, justiția se înfăptuiește în numele legii. Dacă instanța este pusă în imposibilitatea legală de a exclude un act nul absolut, pentru simplul motiv că acesta nu a fost invocat într-o fază intermediară a procesului (deși nu putea fi cunoscut), aceasta nu mai judecă potrivit legii, ci potrivit unui formalism care contravine însăși ideii de act de justiție, încălcând principiul legalității procesului penal și a autorității instanței.

Pentru toate aceste motive, apărarea inculpatelor a solicitat ca în urma analizării argumentelor de fapt și de drept invocate să se constate admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, cu consecința sesizării Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen.

În drept, inculpatele au invocat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992; art. 281 alin. (1) lit. b)

1

), alin. (4) lit. a) C. proc. pen., art. 21, art. 16 și art. 124 din Constituția României, art. 6 CEDO, precum și orice alte dispoziții legale incidente în cauză.

Curtea de Apel Timișoara, analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 199/2023 ridicată de inculpatele A., B. și C., a menționat că, admiterea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale presupune verificarea condițiilor de admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 și în Decizia nr. 766/2011 a Curții Constituționale, respectiv: dispozițiile criticate să fie cuprinse într-o lege ori într-o ordonanță; aceste dispoziții să fie în vigoare sau efectele juridice ale acestora să continue să se producă și după ieșirea lor din vigoare și să fie pretins contrare unor prevederi constituționale; declararea ca neconstituțională a prevederilor să determine o soluționare diferită a cauzei; excepția este invocată în fața unei instanțe de judecată sau de arbitraj comercial; prevederile normative nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Raportat la prima condiție enunțată, instanța de fond a constatat că aceasta este îndeplinită, dispozițiile pretins neconstituționale fiind cuprinse într-o lege, în speță în C. proc. pen.. Și a doua condiție este îndeplinită, dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. fiind în vigoare la data analizării cererii de sesizare a Curții Constituționale. De asemenea, excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată și prevederile normative nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Cu privire la condiția care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei, s-a reținut în acord și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție că această condiție nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

În practica constantă a instanțelor naționale, s-a apreciat că norma pretins neconstituțională trebuie să aibă un impact decisiv asupra soluției pe care o va lua instanța cu privire la fondul cauzei dedus judecății. Or, în cazul de față s-a constatat că o eventuală declarare ca neconstituțională a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. nu duce la o soluționare diferită a cauzei.

Astfel, s-a avut în vedere că în motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că în speță, nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b)

1

) C. proc. pen. intervine pentru lipsa competenței materiale a DGA de a efectua acte de urmărire penală în cauză, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție RIL 8/16.06.2025. La momentul încheierii procedurii de cameră preliminară, nu exista niciun cadru legal sau jurisprudențial clar care să permită invocarea acestei nulități. Însă, potrivit dispozițiilor contestate, această nulitate nu mai poate fi invocată în faza de judecată, deși caracterul său este unul absolut, iar nulitatea absolută trebuie să poată fi invocată oricând în cursul procesului penal. Apreciază că această reglementare formalistă încalcă dreptul efectiv la apărare și la un proces echitabil, împiedicând instanța să constate o nulitate absolută manifestă, cunoscută ulterior unei faze procesuale intermediare.

A apreciat prima instanță că scopul excepției de neconstituționalitate ridicată de inculpate este acela ca după declararea ca neconstituțională a prevederii art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., să se invoce în faza de judecată nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate în cauză de DGA, pentru că, susțin petentele, în faza camerei preliminare nu au avut o astfel de posibilitate legală.

Sub acest aspect, s-a precizat că prin încheierea din data de 29.11.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara a analizat expres legalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză de DGA, reținând competența DGA de a face acte de urmărire penală, urmare a delegării procurorului și în raport cu împrejurarea că doi din inculpați din prezenta cauză, D. și E. au avut statutul special de lucrători ai Ministerului Administrației și Internelor. Această încheiere a Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara a rămas definitivă la ÎCCJ, secția Penală prin încheierea nr. 507 din 18 iulie 2023, pronunțată în dosar nr. x/2023 care a constatat legalitatea actului de sesizare, inclusiv în raport cu criticile prezente în baza căreia se invocă excepția de neconstituționalitate.

S-a menționat că Decizia nr. 8/2025 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu are caracterul unei legi noi ci interpretează cu caracter obligatoriu modul de aplicare a unei legi, efectele acestei decizii fiind reglementate expres de art. 474 C. proc. pen.

Prin urmare, a considerat instanța de fond că, și dacă s-ar declara ca neconstituțională prevederea art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., acest aspect nu ar profita inculpatelor pentru că acestea au avut posibilitatea să invoce nelegalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză de DGA și totodată această chestiune a fost analizată expres în faza camerei preliminare intrând sub autoritate de lucru judecat și mai mult decât atâta Decizia nr. 8/2025 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nici nu se aplică în cauză deoarece judecătorul de cameră preliminară a reținut în mod expres că, competența DGA de a efectua acte de urmărire penală în cauză derivă și din împrejurarea că doi dintre inculpați au avut statutul de angajați ai Ministerului de Interne, pentru care legea prevede în mod expres competența DGA de a face acte de urmărire penală.

În sinteză, s-a menționat că, indiferent de soluția Curții Constituționale pe excepția de neconstituționalitate a prevederii art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., situația petentelor/inculpate nu se va schimba față de acestea existând autoritate de lucru judecat vis a vis de competența DGA de a efectua acte de urmărire penală în cauză.

Sub aspectul autorității de lucru judecat a încheierii de începere a judecății, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, Curtea Constituțională (paragraf 27 din Decizia 802/2017) s-a reținut că din această perspectivă, în cursul judecății nu se mai poate aprecia asupra legalității administrării probelor ce au rămas câștigate procesului, de vreme ce nu este admisibil a se face proba împotriva unor aspecte definitiv validate, după încheierea procedurii de cameră preliminară, cu privire la legalitatea administrării probațiunii realizată de către organele de urmărire, operând autoritatea de lucru judecat.

S-a precizat că dacă nu s-ar fi analizat expres în faza camerei preliminare chestiunea competenței DGA de a efectua acte de urmărire penală în cauză, sub aspect formal cererea de sesizare a Curții Constituționale era admisibilă.

Ca urmare, s-a constatat că o eventuală declarare ca neconstituțională a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în raport cu criticile inculpatelor, nu le va aduce nici un beneficiu acestora în prezenta cauză ele neputând repune în discuție necompetența DGA în a efectua acte de urmărire penală în cauză și ca atare cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, motiv pentru care, prin sentința penală nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2022, această cerere a fost respinsă.

*******

Împotriva acestei soluții, inculpatele A., C. și B., prin apărător ales, au formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de . . . . . . . . . ., când, prin repartizare aleatorie, s-a stabilit termen de soluționare a cauzei la data de 04.12.2025.

Prin motivele de recurs, apărarea inculpatelor A., C. și B. a criticat soluția prin care Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, arătând că aceasta este atât nelegală, prin aplicarea eronată a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a jurisprudenței obligatorii a Înaltei Curți și Curții Constituționale, cât și netemeinică, întrucât se întemeiază pe premise de fapt și de drept incorecte și pe o analiză incompletă a cadrului procesual concret.

Prealabil, relativ la contextul normativ și cronologia relevantă privind invocarea excepției, s-a arătat că, la data de 16.06.2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în procedura recursului în interesul legii - a pronunțat Decizia nr. 8/2025, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, limitele stricte ale competenței Direcției Generale Anticorupție, statuând că lucrătorii DGA pot efectua acte de urmărire penală numai în cauzele care privesc infracțiuni de corupție sau asimilate și numai față de persoane care au calitatea de personal al Ministerului Afacerilor Interne, condiții cumulative ce nu pot fi extinse prin delegarea procurorului.

S-a arătat că, potrivit art. 474 alin. (4) C. proc. pen.. (și art. 517 alin. (4) C. proc. civ.), o decizie pronunțată în recurs în interesul legii devine obligatorie de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României. Publicarea Deciziei RIL nr. 8/2025 a avut loc ulterior momentului în care, în fața Curții de Apel Timișoara, s-a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, s-a menționat că, la termenul de judecată din data de 26.06.2025, când decizia RIL nu fusese încă publicată în Monitorul Oficial, iar efectul său obligatoriu nu era încă activat, inculpatele au formulat în scris excepția de neconstituționalitate a art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., fundamentând-o pe argumente solide ce decurgeau din situația procesuală existentă la acel moment, respectiv: (i) caracterul absolut al nulității generate de lipsa competenței materiale a organului de urmărire penală; (ii) imposibilitatea, generată de actuala formulare a art. 281 alin. (4) lit. a), de a invoca o nulitate absolută ulterior camerei preliminare, deși natura nulității impune contrariul; (iii) jurisprudența Curții Constituționale (inclusiv Decizia nr. 802/2017), care recunoaște posibilitatea analizării nulităților absolute și în faza de judecată, atunci când intervin elemente ulterioare dezvăluind nelegalitatea procedurii; (iv) necesitatea respectării dreptului la apărare și a egalității armelor, având în vedere că problema competenței materiale a DGA apăruse ca urmare a interpretărilor consolidante din doctrină și practica recentă.

Sub aspectul nelegalității, criticând soluția prin care Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, apărarea recurentelor inculpate a susținut că instanța de fond a aplicat greșit criteriului de admisibilitate prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992, considerând că soluționarea excepției de neconstituționalitate "nu ar putea conduce la o soluție diferită în cauză", însă o asemenea concluzie contrazice atât normele procedurale, cât și jurisprudența obligatorie în materie.

În acest sens, s-a menționat că, dacă prevederile art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. ar fi declarate neconstituționale, instanța ar putea analiza în mod efectiv o nulitate absolută privitoare la competența organului de urmărire penală, iar o asemenea nulitate, odată constatată, atrage excluderea tuturor probelor obținute prin acte efectuate de un organ necompetent, precum și a probelor derivate, potrivit art. 102 alin. (2) și (4) C. proc. pen.. și jurisprudenței constante a Curții Constituționale și a Înaltei Curți. Eliminarea acestor mijloace de probă ar modifica inevitabil configurația probatorie a cauzei, cu consecințe directe asupra soluției pe fond, motiv pentru care, în opinia apărării, condiția impusă de art. 29 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992 este evident îndeplinită.

În opinia apărării recurentelor, Decizia RIL nr. 8/2025 clarifică în mod definitiv limitele competenței Direcției Generale Anticorupție și consacră caracterul absolut al nulității actelor efectuate în afara acestei competențe, iar odată publicată, dezlegarea devine obligatorie pentru toate instanțele și se aplică tuturor cauzelor pendinte, inclusiv prezentei. Neaplicarea acestei dezlegări echivalează cu o încălcare directă a art. 474 C. proc. pen.. și afectează legalitatea soluției. În aceste condiții, concluzia instanței potrivit căreia excepția nu ar putea influența soluția finală este nu doar neîntemeiată, ci vădit nelegală, fiind lipsită de orice fundament în cadrul procedural și jurisprudențial actual, menționând apărarea că efectele obligatorii ale Deciziei RIL nr. 8/2025 au fost înlăturate nejustificat,

În ceea ce privește argumentul instanței în respingerea aplicabilității dezlegării date prin Decizia RIL nr. 8/2025 întrucât aceasta nu fusese încă publicată în Monitorul Oficial la data dezbaterilor, s-a arătat prin motivele de recurs că minuta hotărârii Înaltei Curți era deja publică și adusă la cunoștința completului și deși este adevărat că, potrivit art. 474 alin. (4) C. proc. pen.., caracterul obligatoriu al unui recurs în interesul legii operează numai de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, acest aspect nu permite instanței să ignore cu totul existența dezlegării, logica ei și efectele pe care le va produce asupra cauzelor pendinte.

S-a menționat că în momentul dezbaterilor, instanța știa că Înalta Curte stabilise în mod definitiv și explicit, prin minuta publică, o dezlegare de principiu cu privire la competența materială a Direcției Generale Anticorupție, iar această dezlegare devenea, în mod inevitabil, obligatorie pentru toate instanțele imediat ce urma să fie publicată în Monitorul Oficial. Astfel, a trata minuta ca inexistentă și a ignora efectele certe și previzibile ale deciziei echivalează cu o refuzare a aplicării dreptului, întrucât instanța se pronunță în mod deliberat pe baza unei stări normative depășite, știind că aceasta urmează să fie modificată cu efect imediat asupra cauzei. Chiar dacă obligația strictă de conformare operează de la data publicării în Monitorul Oficial, instanța are obligația de a ține seama de existența unei asemenea decizii atunci când se pronunță asupra unei chestiuni procedurale care depinde tocmai de dezlegarea dată.

Aplicarea imediată a unui RIL vizează cauzele pendinte, iar caracterul său erga omnes nu depinde de momentul ridicării excepției sau de eventuala analiză anterioară din camera preliminară. Publicarea în Monitorul Oficial produce efectul obligatoriu, însă instanța nu are dreptul să se pronunțe contrar dezlegării adoptate deja de Înalta Curte, atunci când efectele acesteia vor deveni aplicabile chiar pe durata judecății cauzei.

În aceste condiții, s-a susținut de către apărarea recurentelor inculpate că soluția pronunțată este nelegală deoarece instanța nu a aplicat norma de interpretare obligatorie a legii consacrată ulterior în RIL, deși era perfect previzibil că aceasta urma să devină aplicabilă înainte de soluționarea definitivă a cauzei, astfel că, ignorarea unei decizii a Înaltei Curți deja adoptate, cunoscute și relevante pentru chestiunea esențială a competenței materiale a DGA, constituie o încălcare a art. 474 C. proc. pen.. și conduce la vicierea hotărârii.

S-a mai arătat în motivele de recurs faptul că instanța de fond a interpretat eronat Decizia CCR nr. 802/2017, preluând doar pasajele scoase din context care îi serveau raționamentului, fără a integra acele paragrafe esențiale în care Curtea stabilește expres că nulitățile absolute pot fi invocate și analizate și în faza de judecată atunci când intervin elemente noi care dezvăluie caracterul nelegal al actelor de urmărire penală.

A menționat apărarea că decizia nu limitează controlul nulităților absolute la camera preliminară, ci dimpotrivă, consacră posibilitatea reactivării acestui control în ipoteza în care apare un element ulterior care schimbă fundamental cadrul juridic, iar în opinia apărării RIL-ul 8/2025 reprezintă exact un astfel de element, deoarece stabilește pentru prima dată, cu efect obligatoriu, limitele precise ale competenței DGA, diferite de cele reținute în procedura preliminară.

Prin omisiunea deliberată de a examina decizia în ansamblu, instanța a ajuns la o concluzie greșită, anume că nu ar putea reevalua legalitatea actelor întocmite de un organ necompetent material, or, în opinia recurentelor, aceasta contravine chiar fundamentului deciziei CCR, care obligă instanțele să dea eficiență nulităților absolute ori de câte ori apare un motiv nou, indiferent de momentul procesual.

A susținut că o interpretare completă și corectă a deciziei ar fi impus constatarea că apariția RIL-ului creează obligația legală de a reanaliza nulitatea absolută a competenței organului de urmărire penală și în aceste condiții, modul în care instanța a folosit decizia CCR nr. 802/2017 este nu doar selectiv, ci și contrar sensului ei real, ceea ce face soluția pronunțată nelegală, fiind întemeiată pe o interpretare trunchiată a jurisprudenței obligatorii a Curții Constituționale.

Sub aspectul netemeiniciei soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate, apărătorul recurentelor a susținut că instanța a reținut în mod greșit că problema competenței DGA ar fi fost "deja soluționată definitiv" în procedura camerei preliminare, inclusiv prin încheierea de confirmare a Înaltei Curți, or, s-a susținut că această concluzie este eronată, deoarece nici camera preliminară, nici ÎCCJ nu au analizat competența DGA în forma în care aceasta a fost definită ulterior prin Decizia RIL nr. 8/2025. S-a menționat că la momentul pronunțării încheierilor din 2022-2023, nu exista o dezlegare obligatorie care să stabilească interpretarea corectă a art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 și limitele competenței materiale ale DGA, iar instanțele s-au sprijinit pe o jurisprudență neclară, uneori contradictorie.

A subliniat apărarea că RIL-ul nr. 8/2025 reprezintă o dezlegare de principiu care a modificat fundamental cadrul de interpretare, statuând că DGA nu are competență generală în efectuarea actelor de urmărire penală, iar competența sa intervine exclusiv pentru infracțiuni de corupție sau asimilate, comise de personal MAI în sens strict, condiții cumulative care nu sunt îndeplinite în prezenta cauză. Prin urmare, s-a apreciat că această chestiune nu a fost soluționată definitiv, întrucât instanțele anterioare nu au avut nici posibilitatea, nici instrumentele juridice pentru a analiza competența DGA în lumina criteriilor stabilite de RIL, astfel că, soluția recurată se sprijină pe o premisă factuală și juridică falsă: aceea că un control anterior, realizat într-un alt cadru normativ și fără beneficiul dezlegării obligatorii a Înaltei Curți, ar împiedica orice analiză ulterioară asupra unei nulități absolute. În opinia apărării, acest raționament este greșit, pentru că exclude tocmai posibilitatea legală de a reevalua o încălcare gravă a competenței organului de urmărire penală atunci când apar elemente noi, de natură să schimbe înțelegerea corectă a situației juridice.

În aceste condiții, s-a susținut că soluția atacată este netemeinică, întrucât se bazează pe un fapt neadevărat - existența unei "soluționări definitive" care, în realitate, nu a avut loc în parametrii juridici relevanți pentru cauză, așa cum aceștia au fost definiți abia ulterior prin decizia RIL nr. 8/2025.

De asemenea, s-a susținut că instanța a ignorat situația reală privind calitatea altor doi inculpați din dosar, pornind în mod greșit de la premisa că aceștia ar fi avut statut de "personal MAI" în sensul O.U.G. nr. 120/2005, arătând apărarea că cei doi inculpați erau persoane civile, încadrate în structurile MAI fără calitate de ofițer sau agent de poliție, adică exact categoria profesională care nu intră sub incidența art. 1 alin. (2) din ordonanță și prin urmare, în lipsa calității cerute de actul normativ, concluzia Curții de Apel potrivit căreia actele DGA ar fi fost deja validate în mod definitiv nu mai are nicio susținere juridică.

Totodată, în motivele de recurs s-a criticat faptul că instanța de fond a atribuit excepției un scop eronat, raționamentul instanței pornind de la o premisă greșită, în sensul că excepția de neconstituționalitate ar fi fost ridicată pentru a obține o "reluare a controlului camerei preliminare", respectiv ca o modalitate indirectă de a contesta legalitatea actelor de urmărire penală deja verificate. A precizat apărarea că această concluzie nu are nicio legătură cu demersul real al recurentelor inculpate și nici cu argumentele prezentate în susținerea excepției, menționând că în realitate excepția urmărea un obiectiv legitim și direct: protejarea efectivă a dreptului la apărare în contextul apariției unei dezlegări obligatorii a Înaltei Curți - RIL nr. 8/2025 - care a redefinit sfera competenței organelor de urmărire penală, relevând o nulitate absolută ce nu putea fi valorificată în speță din cauza limitărilor impuse de art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.

Așadar s-a precizat că excepția viza remedierea unei lacune procedurale care împiedica valorificarea unei nulități absolute într-un proces penal aflat în curs, în condițiile în care dezlegarea obligatorie a apărut ulterior momentului închiderii camerei preliminare și prin urmare, înțelegerea eronată a obiectului excepției, conduce la concluzia că soluția recurată este netemeinică.

Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 04.12.2025, s-au luat concluziile apărării recurentelor inculpate și ale reprezentantului Parchetului, acestea fiind redate pe larg în partea introductivă a prezentei încheieri.

*******

Analizând recursul formulat de recurentele-inculpate A., C. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul sentinței penale nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Dispozițiile legale criticate pe calea excepției sunt următoarele:

Art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen.:

(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b)

1

), e) și f) poate fi invocată:

a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale;

(...)

În ceea ce privește primele două condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de inculpatele A., C. și B., într-un dosar aflat pe rolul instanței și vizează dispoziții legale în vigoare.

De asemenea, excepția invocată îndeplinește și condiția prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 întrucât, până la data pronunțării prezentei încheieri, Curtea Constituțională nu a statuat asupra neconstituționalității prevederii legale criticate.

Cu referire la ultima condiție de admisibilitate, prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, respectiv aceea ca textele considerate neconforme cu legea fundamentală să aibă legătură cu soluționarea cauzei, trebuie subliniat că, pentru a fi îndeplinită, este necesar ca aceste prevederi legale să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În cauză, se reține că inculpatele A., C. și B., prin apărător, au invocat în fața instanței de fond, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., arătând că textul criticat are incidență asupra cauzei în condițiile în care se invocă lipsa competenței materiale a organului de urmărire penală (DGA), în temeiul Deciziei RIL nr. 8/16.06.2025 a ÎCCJ, susținând apărarea imposibilitatea, generată de actuala formulare a art. 281 alin. (4) lit. a), de a invoca o nulitate absolută ulterior camerei preliminare.

Având în vedere criticile și solicitările apărării recurentelor inculpate în fața instanței de fond se constată că prevederile legale ce formează obiectul excepției au legătură cu soluționarea cauzei în care excepția a fost invocată.

În consecință, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurentele-inculpate A., C. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul sentinței penale nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2022, cu consecința admiterii cererii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., în forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 199/2023, formulată de inculpatele A., C. și B..

Opinia Înaltei Curți asupra excepției de neconstituționalitate invocate este în sensul respingerii acesteia.

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a apreciat că, deși este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicații decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competență, Curtea a observat că, pentru buna desfășurare a activității organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenței lor materiale și după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competența materială și după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiția. Aceasta este și explicația pentru care încălcarea dispozițiilor legale privind această competență se sancționa în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută (paragraful 57 din Decizia nr. 302/2017).

Prin Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum și pentru modificarea altor acte normative, s-au dispus, printre altele, următoarele:

1

), cu următorul cuprins:

"b

1

) competența materială și competența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală;".

"(3) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) și d) poate fi invocată în orice stare a procesului.

(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b)

1

), e) și f) poate fi invocată:

a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale;

b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în procedura camerei preliminare sau în cursul judecății;

"(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate, de procuror, precum și, din oficiu, de judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de instanța de judecată."

Potrivit voinței legiuitorului, prin Legea nr. 201/2023, art. 281 din C. proc. pen. a fost modificat în sensul că potrivit alin. (3) încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) și d) să poată fi invocată în orice stare a procesului, iar potrivit alin. (4) încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b)

1

), e) și f) poate fi invocată până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale [lit. a)], respectiv în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății [lit. b)].

În opinia Înaltei Curți, actualul C. proc. pen. a eliminat posibilitatea restituirii dosarului de urmărire penală de către instanță (în faza de judecată) pentru refacerea urmăririi penale, tocmai pentru că structura procesului penal a suferit modificări prin introducerea unei noi instituții, respectiv cea a camerei preliminare, și doar în această etapă, urmare a analizării cererilor și excepțiilor, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea restituirii cauzei la procuror.

În același timp, dispozițiile nou introduse ale art. 386

1

C. proc. pen.. dau posibilitatea instanței de judecată de a dispune numai reluarea procedurii camerei preliminare, nu și a urmăririi penale, pentru cazuri de nulitate absolută intervenite în această fază a procesului, iar orice adăugare la lege sau interpretare extensivă, din acest punct de vedere, este nepermisă. Subliniem că restituirea cauzei la parchet pentru motivul că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent după materie sau după calitatea persoanei este o soluție aflată exclusiv în competența funcțională a judecătorului de cameră preliminară, potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen.., iar nu a instanței de judecată.

În măsura în care necompetența materială sau personală a organului de urmărire penală nu a fost sancționată în procedura de cameră preliminară, ne aflăm în prezența unui caz de acoperire a nulității, prin neinvocarea acesteia până la finalizarea procedurii de camera preliminară, conform dispozițiilor art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, paragrafele 14-16, Curtea Constituțională a reținut că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competență și la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzația în materie penală. Curtea a reținut, totodată, că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecății, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta și pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată. În aceste condiții, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Consecința acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecății, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluționării cu celeritate a cauzelor penale. Astfel, Curtea a reamintit că faza procesuală a camerei preliminare are principala menire de a pregăti cauza în vederea exercitării funcției de judecată, astfel încât instanței de judecată îi rămâne să dezlege doar aspectele de fond ale acuzației, examenul de legalitate a rechizitoriului și a materialului de urmărire penală realizându-se de către judecătorul de cameră preliminară.

Prin Decizia nr. 635/2019 Curtea Constituțională a reținut că "reglementarea unei noi structuri a procesului penal coroborată cu necesitatea soluționării cauzei (faza de judecată) într-un termen rezonabil ar fi un motiv ce stă la baza opțiunii legiuitorului de a norma în anumite cazuri un termen până la care nulitatea absolută poate fi ridicată. Soluționarea cauzei într-un termen rezonabil se circumscrie unui scop legitim, iar reglementarea unei noi structuri a procesului penal poate determina și justifica anumite opțiuni legislative".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul formulat de recurentele-inculpate A., C. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul sentinței penale nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2022.

Va desființa dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul sentinței penale nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2022 și în consecință, rejudecând, va admite cererea și va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., în forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 199/2023, formulată de inculpatele A., C. și B..

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite recursul formulat de recurentele-inculpate A., C. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul sentinței penale nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2022.

Desființează dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul sentinței penale nr. 243/PI din 14 noiembrie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2022 și în consecință, rejudecând:

Admite cererea.

Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., în forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 199/2023, formulată de inculpatele A., C. și B..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 decembrie 2025.