Decizia nr. 29 din 10 februarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.260/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.509/95/2024 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 1 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.509/95/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Modul de actualizare a pensiilor de serviciu ale grefierilor în perioada 2018-2020, raportat la dispoziţiile art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul dacă actualizarea are loc în raport cu indicele de inflaţie al anului anterior sau în raport cu indicele de inflaţie cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 567/2004): ” Art. 68 5 . – (…) (10) Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 21 martie 2024 cu nr. 1.509/95/2024, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei casa teritorială de pensii să procedeze la actualizarea pensiei de serviciu începând cu anul 2017 până la zi, potrivit prevederilor art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, obligarea pârâtei, pentru anul 2018, să aplice corect procentul de inflaţie de 1,3% aferent anului 2017, pentru anul 2019, să aplice corect procentul de inflaţie de 4,6% aferent anului 2018 şi pentru anul 2020 să aplice corect procentul de inflaţie de 3,8% aferent anului 2019, obligarea pârâtei la plata diferenţelor dintre pensia actualizată şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 1 ianuarie 2017, la zi, la care să se adauge dobânda legală calculată de la data scadenţei lunare a drepturilor de pensie până la data efectivă a debitului datorat, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii care să cuprindă cuantumul pensiei actualizat cu indicele de inflaţie.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a făcut parte din personalul auxiliar de specialitate al Tribunalului Gorj, că a fost pensionată din funcţia de grefier şi că este beneficiara pensiei de serviciu stabilite prin Legea nr. 567/2004.

Invocând prevederile art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, a susţinut că pensia de serviciu trebuia actualizată din oficiu, odată cu modificările punctului de pensie, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Faptul că legiuitorul a făcut trimitere la data de 1 ianuarie a fiecărui an calendaristic nu poate avea decât înţelesul că indicele de inflaţie în funcţie de care se face actualizarea pe anul în curs este cel din anul anterior, cel mai apropiat de data la care se face actualizarea.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că, în raport cu prevederile art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, actualizarea pensiei de serviciu se raportează la rata medie anuală a inflaţiei cunoscută la data de 1 ianuarie a fiecărui an. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens, a reţinut că acţiunea de faţă se încadrează în categoria proceselor prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, că asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi că aceasta nu a făcut obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, astfel că se impune sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept, reclamanta lăsând la aprecierea instanţei sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a opinat în sensul că, în raport cu prevederile art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, pensiile trebuie actualizate în raport cu indicele de inflaţie cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică, iar nu în raport cu indicele de inflaţie al anului anterior. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat o opinie cvasiunanimă în sensul că rata medie anuală a inflaţiei avută în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 se referă la ultimul indicator cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea, în baza comunicării Institutului Naţional de Statistică, iar nu la indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea.

În sprijinul acestei opinii au fost transmise atât hotărâri judecătoreşti, cât şi puncte de vedere teoretice exprimate de judecători.

A fost identificată o singură decizie civilă prin care s-a reţinut, contrar opiniei anterior prezentate, că actualizarea pensiei de serviciu se face în raport cu indicele de inflaţie din anul anterior, considerându-se că numai utilizând acest indice de inflaţie, care este cel mai apropiat de data la care se face actualizarea, se ajunge la atingerea scopului pentru care a fost edictată norma, respectiv acela de a acoperi devalorizarea monedei naţionale determinată de procesul de inflaţie şi de a aduce pensia la puterea de cumpărare din momentul la care se face actualizarea.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare a fost pronunţată Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 9 februarie 2021, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili înţelesul sintagmei «rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică», respectiv, dacă aceasta este indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea sau este vorba despre ultimul indicator cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea, în baza comunicării Institutului Naţional de Statistică”, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 58-68 ale acestei decizii cu referire la înţelesul sintagmei „rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică”. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Pe rolul Curţii Constituţionale este înregistrat Dosarul nr. 2.470D/2023, aflat în faza de raport, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii trebuie să se verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, aşa cum rezultă acestea din textele normative care asigură cadrul legal al declanşării acestei proceduri.

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ este conturat expres prin dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care prevede că ordonanţa de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Cât priveşte procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Aceste prevederi legale se aplică cu prioritate în raport cu cele ale art. 519-521 din Codul de procedură civilă, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun în materie. În acest sens, de altfel, prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se statuează expres: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.”

În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) existenţa unei cauze în curs de judecată în primă instanţă sau în calea de atac; b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal ori stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidenţă faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerinţele legale mai sus enunţate se verifică.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect pretenţia reclamantei de obligare a pârâtei la actualizarea pensiei de serviciu, începând cu anul 2017 până la zi, potrivit prevederilor art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, la plata diferenţelor dintre pensia astfel actualizată şi pensia efectiv încasată în această perioadă şi la emiterea unei noi decizii care să cuprindă cuantumul pensiei actualizate cu indicele de inflaţie.

Procesul se află în curs de soluţionare pe rolul unui complet de judecată din cadrul Secţiei de conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Gorj, care judecă în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi ale art. 94 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, litigiul cu care instanţa de trimitere a fost învestită face parte din categoria proceselor la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, circumscriindu-se, deci, domeniului de aplicare a acestui act normativ, şi este în curs de judecată, în primă instanţă, primele două condiţii de admisibilitate a sesizării de faţă fiind, aşadar, îndeplinite.

De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că este întrunită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate şi să nu fie învestită cu soluţionarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că, în concret, aceasta instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

În raport cu obiectul concret al pretenţiilor deduse judecăţii, este îndeplinită condiţia referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept pentru soluţionarea pe fond a cauzei, legătura indisolubilă care există între aceasta şi rezolvarea litigiului rezultând din împrejurarea că, în soluţionarea pretenţiilor cu care a fost învestită, instanţa de trimitere trebuie să aplice criteriile de actualizare a pensiei de serviciu de care beneficiază reclamanta, cuprinse în art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, a cărui interpretare de principiu se solicită.

Cât priveşte însă condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii, examinarea îndeplinirii acestei cerinţe trebuie verificată prin raportare la jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, în care, în mod constant, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existenţa unei „chestiuni de drept”, este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 şi 42).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală şi veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuţiei este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii neunitare.

Caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunţată de instanţa de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluţionarea pricinii este ţinut în primul rând să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate şi care implică riscul unor dezlegări diferite în practică.

Or, analiza de conţinut a întrebării prealabile relevă faptul că instanţa de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normei în discuţie, aceasta reţinând în mod explicit că, în raport cu dispoziţiile neechivoce ale art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, pensiile trebuie actualizate cu indicele de inflaţie cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică, iar nu în raport cu indicele de inflaţie al anului anterior.

Cu toate că nu se confruntă cu o reală problemă de interpretare, completul de judecată al instanţei de trimitere apreciază că se impune, totuşi, declanşarea mecanismului hotărârii prealabile întrucât, în raport cu obiectul litigiului şi cu împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept în discuţie, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (2) şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care prevăd în mod obligatoriu sesizarea.

Însă, chiar dacă aprecierea condiţiei existenţei unei chestiuni de drept veritabile comportă anumite nuanţări impuse de contextul şi scopul edictării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu este posibilă sesizarea instanţei supreme pentru dezlegarea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii civile, întrucât art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanţelor specializate în materia ce intră sub auspiciile acestui act normativ obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care se pune problema aplicării unei dispoziţii legale care nu a format obiectul unei dezlegări de principiu a instanţei supreme în procedurile de unificare a practicii judiciare, ci doar atunci când în mod real o chestiune de drept, determinantă pentru soluţionarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind suficient de clară, prin raportare la dispoziţiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăţi veritabile de înţelegere a sensului său şi având, din acest motiv, vocaţia de a conduce la o jurisprudenţă neunitară.

În lipsa unei dificultăţi reale, interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin în exclusivitate instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, iar nu instanţei supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Cu alte cuvinte, raţionamentul judiciar aparţine judecătorului cauzei şi impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice şi de apreciere a situaţiilor de fapt concrete, această operaţiune neputându-i fi atribuită Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept (a se vedea Decizia nr. 48 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 21 noiembrie 2019).

Or, din această perspectivă, se constată că art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 nu prezintă dificultăţi de interpretare în condiţiile în care stabilirea sensului noţiunilor folosite de legiuitor, precum şi al normei de drept în ansamblu presupune aplicarea unor instrumente juridice uzuale, anume interpretarea literală şi gramaticală a textului în discuţie, ţinând cont de înţelesul comun al termenilor utilizaţi, ceea ce reprezintă o chestiune obişnuită cu care se confruntă în mod permanent instanţele judecătoreşti şi care, raportat la elementele concrete ale cauzei de faţă, nu prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme.

Practica judiciară cristalizată în aplicarea acestui text legal relevă întocmai această modalitate de abordare şi rezolvare a chestiunii de drept în discuţie, din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti transmise de instanţele naţionale rezultând existenţa unei opinii cvasiunanime în interpretarea şi aplicarea textului art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, în sensul că actualizarea pensiilor de serviciu ale grefierilor în perioada 2018-2020 se face în raport cu indicele de inflaţie cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică, aşa cum în mod explicit prevede art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, iar nu în raport cu indicele de inflaţie al anului anterior, opinie împărtăşită şi de instanţa de trimitere în cuprinsul încheierii de sesizare.

Totodată, şi opiniile exprimate la nivel teoretic de către judecătorii din cadrul instanţelor care au înaintat puncte de vedere cu privire la problema de drept în discuţie sunt orientate către soluţia adoptată în practica judiciară, ceea ce permite concluzia că nu doar la nivel jurisprudenţial, ci şi la nivel teoretic problema de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul.

Or, câtă vreme chestiunea de drept ce face obiectul întrebării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost tranşată în mod unitar de instanţele învestite cu soluţionarea acestui tip de litigii, iar din practica judiciară decelată în legătură cu această problemă de drept nu au rezultat dificultăţi de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, nu se justifică intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept în discuţie neîndeplinind cerinţa esenţială de a fi o reală şi veritabilă problemă de drept, născută dintr-un text incomplet, neclar, susceptibil de interpretări contradictorii.

De altfel, problema ce vizează lămurirea sintagmei „rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică” a mai făcut obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cadrul Deciziei nr. 61 din 26 octombrie 2020 prin care a fost soluţionată sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 15.798/3/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2007), care au un conţinut identic cu cele ale art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, ce formează obiectul prezentei sesizări, şi care a vizat aceeaşi chestiune de drept, anume aceea de a se stabili dacă sintagma utilizată de legiuitor se referă la indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea sau la ultimul indicator cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea, în baza comunicării Institutului Naţional de Statistică.

Deşi, prin hotărârea prealabilă sus-menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 15.798/3/2019, reţinând că problema de drept invocată nu prezintă un grad de dificultate ridicat de natură să justifice o dezlegare de principiu, aceasta oferă repere concrete de interpretare a sintagmei în discuţie, relevante în acest sens fiind considerentele de la paragrafele 58-68.

În esenţă, în cuprinsul acestora s-a reţinut că, definind rata medie anuală a inflaţiei ca un indicator definitiv care trebuie să fie atât „cunoscut” la data de „1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea”, cât şi „comunicat”, art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 instituie în mod neechivoc criteriile de stabilire a acesteia, condiţionând în mod expres stabilirea indicelui în discuţie de cunoaşterea sa la o anumită dată, respectiv la 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea, şi indicând instituţia căreia îi revine obligaţia de a face comunicarea acestui indice, respectiv Institutul Naţional de Statistică. Prin urmare, rata medie anuală a inflaţiei constituie un indice determinat în temeiul unor criterii expres şi limitativ indicate de legiuitor, de la care nu se poate deroga, împrejurarea că Institutul Naţional de Statistică nu comunică rata medie anuală a inflaţiei la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea reprezentând o împrejurare de fapt care nu poate transforma acest indice într-unul determinabil, decât cu ignorarea criteriilor menţionate în art. 42 5 din Legea nr. 223/2007. S-a mai reţinut că modificarea art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu constituie o schimbare a viziunii pe care legiuitorul a avut-o în ceea ce priveşte criteriile de actualizare a pensiei de serviciu, astfel că interpretarea potrivit căreia sintagma ar viza indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea, chiar dacă nu era cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea, în baza comunicării Institutului Naţional de Statistică, nu poate fi acceptată întrucât modifică însăşi intenţia legiuitorului.

Chiar dacă a avut în vedere un text legal diferit de cel supus analizei în prezenta sesizare, aplicabil în situaţia personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, raţionamentul expus în considerentele Deciziei nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în privinţa modului în care trebuie interpretată sintagma „rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică” din cuprinsul art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 are aplicabilitate şi în privinţa modului de actualizare a pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, la care se referă art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, dat fiind conţinutul similar al celor două norme juridice şi identitatea problemei de drept ridicate.

De altfel, din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti şi al punctelor de vedere teoretice transmise de curţile de apel la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă faptul că în soluţionarea cauzelor în care s-a pus problema incidenţei dispoziţiilor art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 instanţele judecătoreşti au stabilit că raţionamentul expus în Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020 se aplică mutatis mutandis şi în privinţa modului de interpretare a acestui text legal, ceea ce a condus la dezvoltarea unei practici judiciare unitare în legătură cu problema de drept în discuţie.

Deşi nu conţine o dezlegare propriu-zisă a chestiunii de drept, obligatorie în sensul art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, şi priveşte o normă juridică diferită de cea care face obiectul analizei în cauza pendinte, Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a dispoziţiilor art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, câtă vreme se referă la una şi aceeaşi problemă de drept, iar din considerentele sale rezultă în mod explicit modul în care trebuie interpretată sintagma pe care norma juridică o cuprinde.

În contextul celor mai sus expuse este evident că prezenta sesizare nu se referă la o chestiune de drept care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită şi care să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea practicii neunitare, sesizarea neîntrunind, pe cale de consecinţă, exigenţele referitoare la caracterul dificil al chestiunii de drept.

Soluţia divergentă singulară identificată în practica unei curţi de apel nu poate justifica doar prin ea însăşi intervenţia preventivă a instanţei supreme în cadrul acestui mecanism de unificare, câtă vreme chestiunea de drept ce face obiectul întrebării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost tranşată de instanţele învestite cu soluţionarea acestui tip de litigii, iar din practica judiciară formată în legătură cu această problemă de drept nu au rezultat dificultăţi de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004.

În consecinţă, reţinând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile nu poate fi valorificat decât în condiţiile restrictive şi cumulative de admisibilitate reglementate de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi că, în cazul prezentei sesizări, una dintre aceste condiţii, respectiv cea referitoare la dificultatea chestiunii de drept, nu este îndeplinită,