Decizia nr. 81/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.935/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.023/84/2023 și de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.849/86/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; recurentul-intimat din Dosarul nr. 1.023/84/2023 a depus, în termenul legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 26 iunie 2024, în Dosarul nr. 1.023/84/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă pentru plata orelor suplimentare este necesară emiterea unui ordin scris, conform art. 35 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 septembrie 2024, cu nr. 1.935/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 18 noiembrie 2024.

La data de 7 octombrie 2024, la acest dosar a fost conexat Dosarul nr. 2.151/1/2024, care are ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.849/86/2024, prin care solicită să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept privind plata orelor prestate peste programul normal de lucru, potrivit prevederilor Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 27/2023 privind condițiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată în cursul anului 2023 de personalul cu statut special, precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut (Ordinul nr. 27/2023) și ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022). II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare Art. 35. - "(...) (6) În situația prevăzută la alin. (3), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate. (...)"

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare Art. II. - " (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) în anul 2023, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenită/cuvenit. (3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2023 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către polițiștii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenită/cuvenit, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare. (4) Personalului din instituțiile de apărare și securitate națională care execută serviciul de luptă permanent, desfășoară activități deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, precum și în situații de urgență i se aplică, în mod corespunzător, prevederile alin. (3). (5) Plata majorării prevăzute la alin. (3) și (4) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivelul ordonatorului principal de credite. (6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în cazul polițiștilor de penitenciare, limita de 3% se stabilește la nivelul bugetului centralizat al Administrației Naționale a Penitenciarelor. (7) În situația prevăzută la alin. (3) și (4), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate. (8) Condițiile de stabilire a majorării prevăzute la alin. (3) și (4) și cele de încadrare în limitele stabilite la alin. (5) și (6), precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite. (9) Dispozițiile alin. (3)-(8) nu aduc atingere prevederilor alin. (2), care se aplică în mod corespunzător. (10) Ordonatorii de credite răspund în condițiile legii de stabilirea și acordarea drepturilor prevăzute la alin. (2)-(6) numai în condițiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget."

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 27/2023 privind condițiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată în cursul anului 2023 de personalul cu statut special, precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut Art. 1. - "Prezentul ordin reglementează condițiile de stabilire a majorării salariale, prevăzută la art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, denumită în continuare majorare, cele de încadrare în limita de 3% din suma soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivelul ordonatorului principal de credite, precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept. (...) Art. 5. - (1) Prestarea muncii suplimentare în condițiile prevăzute la art. 4 se dispune de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual. (2) În cazuri cu totul deosebite se poate aproba prestarea muncii suplimentare peste plafonul de 180 de ore anual, dar nu mai mult de 360 de ore anual, în baza unui raport nominal întocmit de șeful ierarhic, aprobat de ordonatorul de credite, cu acordul sindicatului reprezentativ sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare alocate pentru plata muncii suplimentare. (3) În cazul polițiștilor, în situațiile prevăzute la alin. (2), anterior supunerii spre aprobarea ordonatorului de credite a raportului nominal, șeful ierarhic consultă departamentul central sau structura teritorială din cadrul Corpului Național al Polițiștilor corespunzătoare structurii din care face parte. Art. 6. - (1) Plata majorării se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivelul ordonatorului principal de credite. Plata majorării se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivelul ordonatorului principal de credite. (...) Art. 7. - (1) Majorarea se plătește personalului cu statut special dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) există ordinul/dispoziția șefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare în condițiile prevăzute la art. 4, scris(ă) și emis(ă) conform competențelor și regulilor stabilite la nivelul fiecărei unități. În situațiile care implică desfășurarea de urgență a muncii suplimentare, ordinul/dispoziția șefului ierarhic poate fi comunicat(ă) și verbal, dar cu obligația de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil; b) nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensații etc. ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară; c) compensarea muncii suplimentare, prin ore libere plătite, nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea acestei munci; d) se asigură încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinație. (...)" III. Expunerea succintă a proceselor A. Dosarul nr. 1.023/84/2023

Reclamantul deține calitatea de agent-șef principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean S - Serviciul rutier, fiind angajat al acestei instituții din anul 1996.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj - Secția civilă, cu nr. 1.023/84/2023, acesta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor sume de bani, cu titlu de drepturi salariale, pentru orele suplimentare prestate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de salariat al instituției pârâte, în perioada ianuarie-iunie 2020.

Litigiul a fost generat de refuzul pârâtului de acordare a drepturilor salariale pentru orele suplimentare prestate de către reclamant, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, motivat de lipsa dispoziției scrise a șefului ierarhic superior emise în acest sens.

Reținând că reclamantul a prestat cele 242 de ore suplimentare în exercitarea atribuțiilor de serviciu și din dispoziția sau cel puțin cu acceptul superiorilor săi, situație în care autoritatea pârâtă nu se poate prevala de propria culpă privind neemiterea în scris a dispoziției sau ordinului, în prealabil prestării orelor suplimentare sau ulterior acestora, sau neîntocmirea centralizatorului după formularul reglementat, pentru a justifica lipsa compensării orelor suplimentare și neplata majorării prevăzute de lege, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată (Sentința civilă nr. 73 din 9 februarie 2024, pronunțată de Tribunalul Sălaj - Secția civilă).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul, susținând, în principal, că, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, munca suplimentară nu poate fi plătită, dacă anterior prestării acesteia nu s-a întocmit o dispoziție scrisă de către superiorul ierarhic.

La termenul din 26 iunie 2024, instanța de recurs a pus în discuția părților incidența în cauză a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Prin încheierea pronunțată la aceeași dată s-au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și suspendarea cauzei. B. Dosarul nr. 1.849/86/2024

Prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata muncii suplimentare constând într-un număr de 117 ore, pe care a efectuat-o peste durata normală a timpului de lucru în perioada iulie-decembrie 2023, în calitate de agent de poliție la Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean S, deoarece nu s-a putut compensa cu timp liber corespunzător din cauza unor situații neprevăzute (de exemplu, concedii medicale), care au condus la deficit de personal; a solicitat și plata dobânzii legale pentru suma datorată.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a susținut că reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat în scris, anterior pensionării, în termenul prevăzut de lege, compensarea orelor suplimentare efectuate peste durata normală a programului cu ore libere plătite, iar această solicitare nu a fost aprobată, angajatul desfășurându-și activitatea în ture, conform planificării și pentru care a beneficiat de drepturile legale.

Prin Încheierea de ședință din data de 12 septembrie 2024, instanța a pus în discuție sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar prin Încheierea de ședință din 19 septembrie 2024 s-au dispus sesizarea instanței supreme și suspendarea judecății. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularii sesizărilor

Instanțele de trimitere au constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, intrată în vigoare la data de 14 iunie 2024, litigiile în care s-au formulat sesizările făcând parte din categoria celor pentru care este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Asupra chestiunii de drept în discuție instanța supremă nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurentul-intimat din Dosarul nr. 1.023/84/2023 nu s-a opus sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura prevăzută de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Reclamantul din Dosarul nr. 1.849/86/2024 a solicitat continuarea judecății. VI. Punctul de vedere al completurilor de judecată care au formulat sesizările

Completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în dosarele nr. 1.023/84/2023 și nr. 1.849/86/2024 nu și-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat doar opinii teoretice în problema ce face obiectul sesizării. O singură instanță (Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal) a comunicat o decizie civilă (nr. 475 din 6 aprilie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 5.894/109/2020), în care nu s-a ridicat însă problema existenței ordinului scris pentru plata orelor suplimentare, ci a cuprinderii categoriei de salariați în structura de specialitate despre care face vorbire textul de lege în discuție.

Tribunalul Brașov a apreciat că pentru plata orelor suplimentare este necesară emiterea unui ordin scris al șefului ierarhic, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, fiind necesară și aprobarea ordonatorului de credite.

Tribunalul Ialomița și Tribunalul Teleorman au exprimat opinia potrivit căreia pentru plata orelor suplimentare este necesar un înscris emis de șeful ierarhic, conform dispozițiilor art. 35 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, însă nu este necesar ca, în mod obligatoriu, acesta să îmbrace forma unui ordin scris.

Alte instanțe (Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal) au apreciat că pentru plata propriu-zisă a orelor suplimentare nu este necesară emiterea unui ordin scris de către șeful ierarhic în condițiile art. 35 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, atribuirea de credite bugetare și eliberarea sumelor cu această destinație fiind de competența ordonatorului de credite, în condițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 500/2002).

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 35 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 ori ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022. La data pronunțării prezentei decizii, pe rolul instanței de contencios constituțional se aflau mai multe dosare în fază de raport, având ca obiect și excepția de neconstituționalitate a acestor texte. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au constatat că nu este îndeplinită cerința existenței unei probleme de drept veritabile, textul de lege a cărui interpretare se solicită fiind clar și lipsit de echivoc. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Astfel cum rezultă explicit din cuprinsul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, actul normativ se aplică proceselor privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv celor privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și celor privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal.

Instanța de trimitere a învestit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, având următorul conținut: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Conform art. 4 din actul normativ amintit: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie."

Art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă dispune în sensul că "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Procedând la verificarea condițiilor de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în litigiile ce intră în domeniul de reglementare al art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instituite de legiuitorul delegat, ce trebuie să fie întrunite cumulativ, se constată că acestea sunt următoarele: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se observă, astfel, că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în cea instituită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță sau în calea de atac, fiind astfel eliminată condiția sesizării doar de către completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rămâne însă în continuare condiționată de existența unei chestiuni de drept veritabile, nefiind posibilă sesizarea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii civile.

Aceasta întrucât sintagma chestiune de drept nu este sinonimă cauzei acțiunii, ci are un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie analizate pentru constatarea existenței sale nu sunt altele decât cele verificate în mod constant în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, nici în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă legiuitorul nu a introdus criterii prin care să fie definită chestiunea de drept, aptă a declanșa mecanismul pronunțării hotărârii prealabile, însă cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate este subsumată logic condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate.

De aceea, nici în interpretarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu ar trebui să existe abateri de la regulă, de vreme ce prin aceste mecanisme instanța supremă realizează nemijlocit funcția de asigurare a unei jurisprudențe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariția practicii neunitare, în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

Altfel, o interpretare literală și izolată a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căreia nu s-ar impune analiza existenței unei reale chestiuni de drept asupra căreia urmează a se pronunța instanța supremă, este contrară literei și spiritului actului normativ.

Art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanțelor specializate în materia ce intră sub auspiciile actului normativ obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice situație în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuție reflectă acele trăsături (cu excepția noutății), pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanța de urgență, de altfel, se completează.

De asemenea, trebuie avut în vedere că, așa cum s-a subliniat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, mecanismul prevăzut de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă nu reflectă o partajare de competențe între instanța de trimitere și instanța supremă, instanțele de trimitere având obligația de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze, astfel că, ori de câte ori se constată că întrebarea adresată de instanța de trimitere reflectă exclusiv dubiul instanței cu privire la dreptul aplicabil în cauză, și nu existența unei chestiuni de drept veritabile, sesizarea în vederea pronunțării hotărârii prealabile este inadmisibilă.

De altfel, aceeași concluzie rezultă și din cuprinsul preambulului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, autorul reglementării făcând trimitere expresă la dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție, ce consacră rolul constituțional al instanței supreme în asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești, precum și la faptul că a avut în vedere configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept și efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție.

Se mai reține că problema de drept susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite trebuie să constea într-o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: deciziile nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 36).

Nu în ultimul rând, instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are obligația să se conformeze cerințelor instituite prin art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv: "dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților". Altfel spus, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 1 și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, alături de punctul de vedere al completului de judecată și al părților.

Procedând la verificarea îndeplinirii acestor ultime două condiții anterior dezvoltate, se constată că litigiile în care au fost formulate sesizările conexate au ca obiect obligarea instituției pârâte la plata unor sume de bani, reprezentând echivalentul orelor suplimentare prestate de reclamanți într-o anumită perioadă de timp, ce nu au fost compensate cu timp liber corespunzător, în lipsa dispoziției scrise a șefului ierarhic superior, emisă în acest sens.

Art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevede, referitor la sporul pentru munca suplimentară, că: " (1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate. (3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate. (4) Plata muncii în condițiile alin. (2) și (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic în scris, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii." (subl. n.)

Conform dispozițiilor art. 35 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, "În situația prevăzută la alin. (3), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate." (subl. n.)

De asemenea, art. 5 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019 privind condițiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, incident în spețe, prin prisma calității reclamanților, prevede că: "(1) Prestarea muncii suplimentare în condițiile prevăzute la art. 4 se dispune de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual. (2) În cazuri cu totul deosebite, se poate aproba prestarea muncii suplimentare peste plafonul de 180 de ore anual, dar nu mai mult de 360 de ore anual, în baza unui raport nominal întocmit de șeful ierarhic, aprobat de ordonatorul de credite, cu acordul sindicatului reprezentativ sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare alocate pentru plata muncii suplimentare. (...)"

Iar art. 6 din același act normativ dispune în sensul că: "(1) Majorarea se plătește personalului cu statut special dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) există ordinul/dispoziția șefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare în condițiile prevăzute la art. 4, scris(ă) și emis(ă) conform competențelor și regulilor stabilite la nivelul fiecărei unități. În situațiile care implică desfășurarea de urgență a muncii suplimentare, ordinul/dispoziția șefului ierarhic poate fi comunicat(ă) și verbal, dar cu obligația de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil; b) nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensații etc. ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară; c) compensarea muncii suplimentare, prin ore libere plătite, nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea acestei munci; d) se asigură încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinație (...)". (subl. n.)

În același sens sunt și prevederile art. 7 alin. (1) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 27/2023, emis în aplicarea art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022: "Majorarea se plătește personalului cu statut special dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) există ordinul/dispoziția șefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare în condițiile prevăzute la art. 4, scris(ă) și emis(ă) conform competențelor și regulilor stabilite la nivelul fiecărei unități. În situațiile care implică desfășurarea de urgență a muncii suplimentare, ordinul/dispoziția șefului ierarhic poate fi comunicat(ă) și verbal, dar cu obligația de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil; ()". (subl. n.)

Din lecturarea prevederilor legale anterior citate se constată că textele a căror interpretare s-a solicitat sunt foarte clare, impunând cu necesitate existența unui ordin/unei dispoziții scris/scrise a șefului ierarhic anterioară prestării orelor suplimentare sau, în cazuri urgente, fiind suficientă o dispoziție verbală, dar care, obligatoriu, trebuie și ea consemnată ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil.

În aceste condiții, nu este îndeplinită cerința existenței unei probleme de drept veritabile, câtă vreme, așa cum s-a arătat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea unei interpretări diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidența unor principii generale, al căror conținut sau sferă de aplicare este discutabil(ă) (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Mai mult, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve dubiul asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumente aferente și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură aceasta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, cerință care nici ea nu este îndeplinită, judecătorii de fond refuzând a-și exprima punctul de vedere asupra normei ce formează obiectul sesizării.

Împrejurarea că, în opiniile teoretice exprimate ori în practică, în cazuri izolate, unele instanțe au adoptat o soluție contrară, nu justifică necesitatea interpretării, lămuririi ori clarificării în plus a unui text de lege care este neîndoielnic și lipsit de echivoc, asemenea soluții jurisprudențiale fiind expresia exercitării atribuțiilor jurisdicționale ale instanței, de aplicare a legii la circumstanțele particulare ale cauzei, pe baza probatoriului administrat.

Pentru aceste considerente, constatându-se că mecanismul reglementat de dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu prevederile art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, nu poate fi utilizat, sesizările conexate vor fi respinse, ca inadmisibile.