Decizia nr. 290 din 30 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 9/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Georgiana Toader, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă în Dosarul nr. 859/85/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 15 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 859/85/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă foştii grefieri, în prezent pensionari, beneficiază, în vederea stabilirii pensiei de serviciu potrivit Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, de valoarea de referinţă sectorială 605,225 lei, la care se adaugă sporurile cuvenite conform art. 685 alin. (1) din aceeaşi lege, pentru ultimele luni de activitate anterioare depunerii cererii de pensionare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 ianuarie 2025, cu nr. 9/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 30 iunie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 567/2004 ” Art. 68 5 . – (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea prevăzut la art. 3 alin. (2), personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică prevăzut la art. 3 1 , precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, pot beneficia de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare conform eşalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 48 de luni consecutive de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (…)”

Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 706/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, denumită în continuare anexa la Hotărârea Guvernului nr. 706/2015 ” Art. 5. – (…) (5) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2)-(4), prin salariul de bază brut lunar folosit la determinarea bazei de calcul se înţelege salariul stabilit conform coeficientului de multiplicare şi valorii de referinţă sectorială la care se adaugă, după caz, celelalte sporuri şi/sau majorări incluse în salariul de bază potrivit legii, cum sunt: sporul privind nivelul de instanţă, salariul de merit, indemnizaţia de conducere, sporul pentru vechimea în muncă, sporul de fidelitate, sporul de risc şi suprasolicitare şi sporul de confidenţialitate, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă şi nivel al instanţei ori parchetului unde a funcţionat solicitantul înaintea eliberării din funcţia de personal auxiliar de specialitate. (…) Art. 9. – (…) (3) În vederea stabilirii pensiei de serviciu, dosarul de pensie trebuie să cuprindă următoarele documente: (…) c) adeverinţa-tip întocmită de ultimul angajator care cuprinde elementele necesare stabilirii pensiei de serviciu, respectiv vechimea în specialitate/funcţie şi baza de calcul, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2; pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 2 alin. (1) lit. c)-f), adeverinţa-tip se întocmeşte de ultimul angajator la care a exercitat funcţia de personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, de personal de specialitate criminalistică, de personal care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi de tehnician criminalist din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti; (…)”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

În Dosarul nr. 859/85/2024, instanţa de trimitere este învestită cu judecarea cererii formulate de o reclamantă – persoană fizică, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vâlcea şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, într-o cauză având ca obiect „obligaţie de a face”.

În speţă, reclamanta, fostă grefieră, în prezent pensionară, solicită obligarea fostului angajator la emiterea adeverinţei-tip prevăzute de art. 9 alin. (3) lit. c) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 706/2015, în vederea stabilirii pensiei de serviciu potrivit Legii nr. 567/2004 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 lei, la care să se adauge sporurile cuvenite conform art. 68 5 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 pentru ultimele 12 luni de activitate anterioare depunerii cererii de pensionare.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că a fost încadrată în funcţia de grefier până la data de 14 martie 2018, dată la care s-a pensionat, iar, în ultima decizie de pensionare – nr. 238.033 – emisă în vederea revizuirii pensiei iniţiale, ca urmare a emiterii unei noi adeverinţe-tip de către Tribunalul Vâlcea, pensia i-a fost calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei, în pofida faptului că, prin Sentinţa civilă nr. 584 din 8 noiembrie 2022, Tribunalul Sibiu a obligat Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Vâlcea să îi plătească despăgubiri salariale rezultate din raportarea salariului la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 9 februarie 2018 până la 14 martie 2018. De asemenea, a susţinut că altor grefieri din ţară li s-a recunoscut dreptul la pensie prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei.

Prin întâmpinare, pârâtul Tribunalul Vâlcea a solicitat respingerea acţiunii, întrucât, prin Sentinţa civilă nr. 584 din 8 noiembrie 2022, Tribunalul Sibiu nu a obligat pârâtul la emiterea unei noi adeverinţe-tip pentru recalcularea pensiei şi, în subsidiar, deoarece, pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri), legiuitorul nu a prevăzut că pensiile de serviciu se actualizează în funcţie de salariul în plată, astfel cum se statuează pentru magistraţi. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra problemei de drept în discuţie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în Dosarul nr. 859/85/2024 nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept solicitată a fi dezlegată în cauză. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţele naţionale au comunicat un număr redus de puncte de vedere teoretice, care, faţă de problema de drept ce face obiectul sesizării, converg înspre o opinie unanimă.

În punctul de vedere comunicat de Tribunalul Bucureşti s-a arătat că, în cazul persoanelor care s-au pensionat în sistemul public de pensii anterior intrării în vigoare a Legii nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, legiuitorul a prevăzut faptul că pensia acestora se recalculează ca pensie de serviciu. Având în vedere că pentru această categorie de pensionari nu se mai luau în considerare, ca element de referinţă, veniturile salariale aflate în plată în ultimele 12 luni de activitate, pentru a se preveni o discriminare faţă de persoanele pensionate ulterior intrării în vigoare a actului normativ, legiuitorul a prevăzut că baza de calcul al pensiei se determină prin aplicarea procentului de calcul asupra a două elemente: media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiţii identice, la care se adaugă media sporurilor, în procent, avute în ultimele 12 luni anterioare lunii în care acesta a fost eliberat din funcţie. Rezultă, drept urmare, că, dacă în raport cu primul element sunt avute în vedere veniturile salariale ale persoanei ce ocupă o funcţie identică, în ceea ce priveşte sporurile, raportarea se face la situaţia concretă a pensionarului. Drept urmare, la media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiţii identice, se adaugă media sporurilor, în procent, efectiv realizate de către pensionar.

Raportat la cele anterior expuse, s-a mai arătat că este irelevant că un anumit spor nu mai este prevăzut în prezent, atât timp cât acesta a existat şi a fost acordat pensionarului în ultimele sale 12 luni de activitate, după cum un spor care actualmente este prevăzut de legislaţie, însă nu exista în ultimele 12 luni de activitate ale pensionarului, nu va putea fi avut în vedere la determinarea bazei de calcul. Prin urmare, este posibil ca un spor să fie avut în vedere la determinarea bazei de calcul, fără ca acesta să fie recunoscut în prezent de legislaţia în materie de salarizare.

În concluzie, s-a reţinut că baza de calcul pentru pensia de serviciu a foştilor grefieri trebuie să fie reprezentată de media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare, prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 lei, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Tribunalul Călăraşi şi Tribunalul Teleorman au comunicat că, din interpretarea art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, prin prisma Deciziei nr. 23/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragrafele 63-67 şi 74-75), prin care s-a statuat că legiuitorul, în textele legale în care face vorbire despre indemnizaţiile magistraţilor, are în vedere indemnizaţia avută în drept (cea cuvenită), iar nu veniturile efectiv încasate, rezultă că majorările salariale (VRS) fac parte din salariul de bază al personalului auxiliar de specialitate începând cu data recunoaşterii prin hotărâre judecătorească şi trebuie luate în considerare la eliberarea adeverinţelor necesare stabilirii pensiilor de serviciu ale acestei categorii de personal.

În susţinerea opiniei de mai sus au fost comunicate Decizia nr. 508/2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, şi Decizia nr. 595/2022, pronunţată de Tribunalul Mureş şi menţinută în apel de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Decizia nr. 719 din 5 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 5 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 şi ale art. II alin. (3) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 octombrie 2015, s-a stabilit că, „În interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de «indemnizaţie avută» şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Instanţa supremă reţine că temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…) precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ţinut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea noilor norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la primele două condiţii legale se reţine că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 269 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererii formulate de reclamantă, fostă grefieră, în prezent pensionară, prin care solicită obligarea fostului angajator la emiterea adeverinţei-tip prevăzute de art. 9 alin. (3) lit. c) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 706/2015, în vederea stabilirii pensiei de serviciu potrivit Legii nr. 567/2004 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, la care să se adauge sporurile cuvenite conform art. 68 5 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 pentru ultimele 12 luni de activitate anterioare depunerii cererii de pensionare.

Este îndeplinită şi ultima condiţie legală enunţată, întrucât, în urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, rezultă că problema de drept supusă dezlegării nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie printr-o altă hotărâre prealabilă şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la cea de-a treia condiţie se observă că aceasta este prevăzută atât la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi la art. 519 din Codul de procedură civilă şi presupune, pe de o parte, identificarea unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, iar, pe de altă parte, stabilirea şi evidenţierea existenţei unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, şi soluţionarea pe fond a cauzei.

Condiţia de admisibilitate care impune ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este, de asemenea, îndeplinită, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din datele comunicate de către instanţa de trimitere, reclamantei, grefier pensionat la data de 14 martie 2018, i s-a stabilit dreptul la pensia de serviciu reglementată de art. 68 5 din Legea nr. 567/2004, prin raportare la un salariu de bază brut lunar constituit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială (VRS) de 484,18 lei, iar, ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 584 din 8 noiembrie 2022, Tribunalul Sibiu a obligat Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Vâlcea să îi plătească despăgubiri salariale rezultate din raportarea salariului la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 9 februarie 2018 până la 14 martie 2018 (data pensionării), în timp ce sesizarea vizează potenţiala raportare a salariilor de bază brute lunare avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, fiind în afara oricărei ambivalenţe că efectele pe care le implică rezolvarea acestei chestiuni sunt apte să influenţeze soluţionarea pe fond a cauzei.

Demn de remarcat este şi faptul că, deşi problema de drept sesizată face referire la compunerea pensiilor de serviciu ale personalului circumscris art. 68 3 din Legea nr. 567/2004 cu o medie a salariilor de bază brute lunare, inclusiv sporurile cu caracter permanent, aspectul sporurilor salariale, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care este învestită instanţa de trimitere, nu este unul litigios, pretenţiile reclamantei vizând exclusiv compunerea salariilor de bază brute lunare avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu cu o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei.

În contextul analizei condiţiilor de admisibilitate se constată, însă, că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, completată cu dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea Decizia nr. 53/2024, Decizia nr. 61/2024, Decizia nr. 62/2024, Decizia nr. 76/2024, Decizia nr. 80/2024, Decizia nr. 81/2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că, în preambulul acestei ordonanţe de urgenţă, s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. Pe de altă parte, în măsura în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept (a se vedea Decizia nr. 61/2024, Decizia nr. 71/2024, Decizia nr. 89/2024, Decizia nr. 96/2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere că, aşa cum s-a arătat şi mai sus (paragrafele 31 şi 32), prin prezenta sesizare instanţa de trimitere solicită o dezlegare prin care să se statueze dacă, la stabilirea pensiei de serviciu în baza Legii nr. 567/2004, media salariilor de bază brute lunare care intră în baza de calcul al pensiei de serviciu reglementată de art. 68 5 din Legea nr. 567/2004 se raportează la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, în condiţiile în care, pe de o parte, acest cuantum al valorii de referinţă sectorială a fost recunoscut, prin hotărâre judecătorească definitivă, ulterior eliberării din funcţie prin pensionare, pentru o perioadă anterioară pensionării, iar, pe de altă parte, pentru alţi grefieri, de asemenea beneficiari ai unor hotărâri judecătoreşti definitive, pensiile de serviciu au fost calculate prin raportare la media salariilor de bază brute lunare compuse cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei.

Or, faţă de jurisprudenţa relevantă dezvoltată de instanţa supremă în mecanismele obligatorii de unificare a jurisprudenţei, problemei de drept sesizate îi lipseşte gradul de dificultate necesar intervenţiei instanţei supreme prin mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de trimitere având suficiente repere pentru aplicarea dispoziţiilor legale pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Astfel, potrivit art. 68 5 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, „Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti (…), cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, poate beneficia de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare (…), în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent (…).”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice face trimitere, în art. 7 lit. a), la sintagma „salariu de bază” ca fiind „suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX.”

Prin mai multe decizii pronunţate în mecanisme obligatorii de unificare a jurisprudenţei (de exemplu, prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 81, ori prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, paragrafele 69 şi 71) s-a statuat că salariile de bază, respectiv indemnizaţiile de încadrare, se compun cu o valoare de referinţă sectorială unică şi invariabilă, cu aplicabilitate generală pentru întreg personalul din cadrul Familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, fiind, astfel, incontestabil că valoarea de referinţă sectorială reprezintă o componentă care determină cuantumul salariului de bază care, la rândul său, determină cuantumul pensiei de serviciu, calculată conform art. 68 5 din Legea nr. 567/2004.

Deosebit, faptul că ordonatorul de credite secundar, angajator al reclamantei din cauza aflată pe rolul instanţei de trimitere, nu a emis, pentru perioada cât reclamanta a avut calitatea de angajat, actul administrativ care să constate îndreptăţirea acesteia la stabilirea salariului de bază raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, în concordanţă cu Sentinţa civilă nr. 584 din 8 noiembrie 2022 a Tribunalului Sibiu (paragraful 38), nu influenţează soluţia pe care instanţa de trimitere o va pronunţa, fiind aplicabile, mutatis mutandis, considerentele din paragraful 66 al Deciziei nr. 23 din 29 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit cărora, „în momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare, magistraţii din prezenta cauză aveau în patrimoniu dreptul la creşterile salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, dobândit pe cale judecătorească.”

Nu în ultimul rând, cu privire la relevanţa atitudinii angajatorului (emiterea sau neemiterea ordinelor de salarizare corespunzătoare), a fost pronunţată Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.”

În considerentele acestei decizii s-a statuat că „a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice” (paragraful 78).

În acelaşi timp, în legătură cu chestiunea invocării, în cauza aflată pe rolul instanţei de trimitere, a unei pretinse stări de discriminare rezultate din recunoaşterea pentru alţi grefieri, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a îndreptăţirii la stabilirea pensiei de serviciu prin raportare la media salariilor de bază brute lunare compuse cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, în condiţiile în care însăşi reclamanta este beneficiara unei astfel de hotărâri judecătoreşti, se constată că, raportat la această chestiune, nu se urmăreşte identificarea conţinutului conceptual al vreunor norme, ci soluţia ce urmează a fi dată raportat la situaţia de fapt din speţă, operaţiune ce excedează atribuţiilor completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Faţă de aceste statuări şi repere jurisprudenţiale există suficiente elemente care permit interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt dedusă judecăţii, instanţa supremă neputând interfera în procesul de stabilire efectivă a soluţiei, operaţiune de competenţa exclusivă a instanţei de trimitere.

De altfel, este de remarcat faptul că, în încheierea de sesizare, instanţa de trimitere a omis să expună argumente care să justifice pragul de dificultate necesar sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la fel cum nu au fost prezentate, în cuprinsul încheierii, posibile variante de interpretare ale textului legal adus în discuţie, deşi, aşa cum s-a arătat mai sus (paragraful 35), această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Mai mult, după consultarea instanţelor din ţară, nu s-a conturat potenţialul unei jurisprudenţe neunitare cu privire la problema de drept care face obiectul sesizării.

Prin urmare, în condiţiile în care instanţa supremă constată că, raportat la obiectul sesizării, nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, urmează ca sesizarea să fie respinsă ca inadmisibilă.