Decizia nr. 273 din 30 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 393/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.806/87/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, intimata formulând un punct de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 27 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 1.806/87/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, în sensul de a se lămuri dacă sumele acordate conform Legii nr. 341/2004, legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977, sunt considerate venituri care să fie adăugate la drepturile de pensie sau nu, pentru stabilirea veniturilor însumate şi determinarea nivelului prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 în vederea acordării indemnizaţiei sociale pentru pensionari. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009) ” Art. 3. – (1) În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, atât de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât şi de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum şi de drepturi stabilite şi plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale, la acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari se are în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale tuturor acestor venituri. (2) Indemnizaţia socială pentru pensionari se acordă numai în situaţia în care veniturile prevăzute la alin. (1), însumate, se situează sub nivelul prevăzut la art. 1.”

Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 341/2004) ” Art. 5. – (…) (2) Drepturile acordate conform prezentei legi nu sunt considerate venituri, nu se impozitează şi nu afectează acordarea altor drepturi.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la 6 decembrie 2023 cu nr. 1.806/87/2023, reclamanta A. N. a solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Teleorman la emiterea unei decizii prin care să i se stabilească o pensie minimă garantă de 800 lei lunar pentru anul 2021, 1.000 lei lunar pentru anul 2022 şi 1.125 lei lunar pentru anul 2023 şi la plata diferenţelor dintre sumele cuvenite şi sumele încasate, precum şi obligarea pârâtei la achitarea ajutorului pentru luna ianuarie 2022, în cuantum de 1.200 lei, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2021 privind acordarea unui ajutor financiar pensionarilor din sistemul public de pensii în anul 2022, precum şi pentru modificarea alin. (10) al art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, aprobată prin Legea nr. 11/2023 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2021).

În susţinerea demersului judiciar promovat, reclamanta a precizat că are calitatea de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 din Legea nr. 341/2004.

Prin Sentinţa civilă nr. 207 din 10 aprilie 2024, Tribunalul Teleorman a admis cererea de chemare în judecată, obligând pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare în favoarea reclamantei, prin care să stabilească pensia minimă garantată de 800 lei lunar – pentru anul 2021, 1.000 lei lunar – pentru anul 2022 şi 1.125 lei lunar – pentru anul 2023, cu plata diferenţelor de pensie dintre sumele cuvenite şi cele efectiv încasate. De asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei să achite reclamantei ajutorul financiar în valoare de 1.200 lei, aferent lunii ianuarie 2022, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2021.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că indemnizaţia primită de reclamantă în baza Legii nr. 341/2004 nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2021, nefiind venit şi astfel neputând afecta acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, în speţă fiind vorba de un litigiu în materia asigurărilor sociale, soluţionat în primă instanţă de tribunal, împotriva sentinţei pronunţate fiind exercitată calea de atac a apelului, cauza nefiind susceptibilă de recurs.

S-a arătat că problema de drept care face obiectul sesizării este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

A mai arătat instanţa de sesizare că din verificările efectuate nu s-a putut identifica o practică judiciară conturată şi constantă şi că litigiile care privesc interpretarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 s-au născut ca urmare a practicii caselor teritoriale de pensii fundamentate pe interpretarea noţiunilor de „drepturi” utilizate în cuprinsul normei reprezentate de dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, pe fondul unei interpretări gramaticale. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a arătat că determinarea sferei beneficiarilor indemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia socială minimă garantată, în forma iniţială a actului normativ) impune stabilirea drepturilor de pensie ce se cumulează cu drepturile stabilite şi plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale (între care şi drepturile acordate în temeiul Legii nr. 341/2004), fiind îndreptăţite la plata indemnizaţiei numai acele persoane care beneficiază lunar de o sumă cumulată sub nivelul prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 – 1.000 lei pentru anul 2022, conform art. 1 alin. (4) din acelaşi act normativ, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 301/2023.

S-a precizat că, atunci când legiuitorul a intenţionat să excludă din calcul anumite drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special, plătite de casele de pensii, a prevăzut expres sursele exceptate, fiind indicate cu caracter exemplificativ prevederile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2016 pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind drepturile acordate veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război, precum şi văduvelor veteranilor de război, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 96/2017 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2016), potrivit cărora: „(1) Drepturile băneşti acordate în temeiul Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, al Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, şi plătite prin casele de pensii/casele de pensii sectoriale, nu se au în vedere la acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare.” A reţinut completul de judecată, titular al sesizării, că o excepţie legislativă de natura celei anterior indicate nu este identificată în cazul indemnizaţiei acordate în temeiul Legii nr. 341/2004.

În consecinţă, s-a arătat că opinia instanţei de trimitere este în sensul că, pentru determinarea drepturilor pretinse prin cererea de chemare în judecată, se impune interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 prin raportare la prevederile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 şi art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2021, ce determină condiţiile de acordare a drepturilor pretinse. Or, pentru determinarea beneficiarilor ajutorului financiar se au în vedere sumele lunare obţinute cumulat din sursele indicate la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, respectiv din pensii, din drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii şi casele de pensii sectoriale (între care şi drepturile acordate în temeiul Legii nr. 341/2004) şi chiar din indemnizaţia socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, pentru care nu a fost identificată nicio excepţie legislativă, de excludere din calcul a anumitor drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special plătite de casele de pensii de natura celor reglementate de Legea nr. 341/2004.

Faptul că în Legea nr. 341/2004 s-a prevăzut că drepturile acordate prin această lege nu sunt considerate venituri şi nu afectează acordarea altor drepturi nu poate avea semnificaţia că statul, prin acte normative ulterioare, nu poate prevedea o excepţie de la această regulă, atunci când contextul economic o impune sau atunci când îşi modifică optica legislativă în funcţie de contextul economic şi social. Acest aspect a fost statuat în repetate rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a reiterat marja de apreciere a statului cu privire la cuantumul şi condiţiile de acordare a drepturilor de asistenţă socială în funcţie de situaţia economică existentă la un moment dat. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti, precum şi puncte de vedere teoretice ale magistraţilor, din care rezultă existenţa a două orientări jurisprudenţiale.

Într-o primă opinie, majoritară, s-a apreciat că indemnizaţiile acordate în baza Legii nr. 341/2004 fac parte din categoria veniturilor la care se referă art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009.

În argumentarea acestei opinii, s-a arătat că prevederile art. 3 din ordonanţa de urgenţă menţionată constituie o normă derogatorie de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, ce constituie o normă generală (normă-cadru), reglementând o soluţie normativă diferită.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că sumele acordate conform Legii nr. 341/2004 nu sunt venituri care să fie adăugate la drepturile de pensie în scopul determinării nivelului prevăzut de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, în vederea acordării indemnizaţiei sociale pentru pensionari.

În considerarea caracterului special al sumelor acordate în baza Legii nr. 341/2004, dar şi al fondului din care aceste venituri sunt suportate, s-a concluzionat că acordarea indemnizaţiei prevăzute de această lege nu poate influenţa acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 14 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: „În interpretarea art. 5 alin. (2) cu referire la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 154 alin. (1) lit. d), art. 155 şi 114 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deţinătorii titlului de Luptător cu Rol Determinant nu datorează contribuţie la asigurările sociale de sănătate pentru indemnizaţiile primite în temeiul Legii nr. 341/2004.” În considerentele acestei decizii, în urma analizei dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006, art. 61 lit. a)-h), art. 62 alin. (1) lit. v), art. 114 alin. (1), art. 154 alin. (1) lit. d) şi ale art. 155 alin. (1) lit. a)-l) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, s-au reţinut următoarele: ” 111. Din coroborarea dispoziţiilor menţionate rezultă, pe de o parte, că veniturile de care beneficiază deţinătorii titlurilor reglementate de Legea nr. 341/2004 nu sunt impozabile şi, pe de altă parte, că, deşi acest act normativ nu prevede nimic în legătură cu plata contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate, aceasta nu înseamnă că ele s-ar datora (prin opoziţie cu situaţia impozitelor pentru care se prevede scutirea), ci că trebuie făcută corelaţia necesară cu dispoziţiile care reglementează această materie din Codul fiscal, dispoziţii care stabilesc în legătură cu astfel de venituri (provenite din alte surse) condiţia ca ele să fie impozabile pentru a constitui bază de calcul la stabilirea contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate. 112. De aceea, împrejurarea că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 prevede în mod expres doar că indemnizaţia acordată în temeiul acestui act normativ nu se impozitează, fără a arăta şi că nu intră în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, nu poate duce la o altă concluzie, de vreme ce, faţă de calificarea legală de a nu constitui venit, ea oricum nu poate fi luată în considerare pentru determinarea acestor contribuţii. 113. Ca atare, încasarea unor astfel de indemnizaţii nu dă naştere, în sarcina beneficiarului lor, unei obligaţii de plată a contribuţiei la asigurările sociale de sănătate. (…) 115. Consecinţa regimului juridic specific al sumelor respective, care au caracter neimpozabil (cu accesoriul neplăţii contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate), este aceea că beneficiarul lor nu poate fi considerat asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate (spre deosebire de situaţia unei anumite categorii de persoane – luptătorii răniţi în Revoluţie – cărora legiuitorul le recunoaşte această calitate chiar în absenţa plăţii contribuţiilor).” IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Decizia nr. 184 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 8 iulie 2019, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, în care s-au reţinut următoarele: ” 16. (…) Curtea aminteşte că scopul urmărit de legiuitorul delegat atunci când a prevăzut acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost acela de a asigura «un venit minim de subzistenţă», acesta fiind criteriul esenţial în funcţie de care trebuie apreciată identitatea sau diferenţa dintre diferite categorii de persoane. Prin urmare, o persoană care, fie doar din pensia acordată în sistemul public de pensii, fie prin cumulul pensiilor obţinute în mai multe sisteme de pensii, obţine un venit care depăşeşte nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari nu se află în aceeaşi situaţie cu o persoană care obţine o pensie în sistemul public inferioară «venitului minim de subzistenţă», astfel că tratamentul juridic aplicabil nu poate fi decât diferit. 17. De altfel, prin prisma aceluiaşi obiectiv declarat al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, persoanele care beneficiază, prin cumul, atât de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât şi de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum şi de drepturi stabilite şi plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale şi depăşesc nivelul venitului minim de subzistenţă, respectiv al indemnizaţiei sociale pentru pensionari, nu se încadrează în ipoteza acestui act normativ, astfel că este lipsită de susţinere critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate.”

Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, potrivit căreia: ” 21. Referitor la art. 53 din Constituţie, Curtea a reţinut că drepturile a căror plată s-a suspendat prin dispoziţiile de lege criticate fac parte dintr-un ansamblu de măsuri pe care Legea nr. 341/2004 le-a instituit în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989. În ceea ce priveşte prevederile actului normativ criticat vizând limitarea ori chiar neacordarea în anul 2012 a unor drepturi ce nu sunt consacrate la nivel constituţional, neavând în consecinţă un caracter fundamental, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Totodată, Curtea a constatat că, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. 22. De asemenea, Curtea a arătat că indemnizaţia de revoluţionar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. În acest sens este şi Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că prevederile art. 5 alin. (2) teza finală din Legea nr. 341/2004, potrivit cărora drepturile acordate în baza legii „nu afectează acordarea altor drepturi”, nu instituie o situaţie de excludere a acestora de la calculul drepturilor la care se referă art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, realizat în scopul acordării indemnizaţiei sociale pentru pensionari. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din conţinutul acestor prevederi se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Toate aceste condiţii sunt îndeplinite, având în vedere că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată în apel, iar Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, învestită cu judecata căii de atac, urmează să îl soluţioneze în ultimă instanţă, potrivit prevederilor art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Legătura dintre dezlegarea dată chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei este evidentă, dat fiind că, astfel cum a precizat titularul sesizării, de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2), cu referire la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 depinde soluţionarea pe fond a pricinii, instanţa fiind chemată să verifice dacă sintagma „drepturi stabilite şi plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale”, avute în vedere la acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, priveşte inclusiv sumele acordate în temeiul Legii nr. 341/2004 sau, dimpotrivă, aceste sume nu sunt avute în vedere la stabilirea întinderii acestui drept.

Este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării, întrucât examenul jurisprudenţial efectuat evidenţiază că litigiile în care chestiunea a fost analizată sunt de dată relativ recentă, iar practica nu este nici constantă, nici consistentă, situaţie care justifică necesitatea pronunţării hotărârii prealabile. În acest sens se impune a se observa că interpretări diferite cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 au survenit în practica instanţelor naţionale, în special ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 14/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior indicată, care analizează, printre altele, calificarea juridică dată de lege indemnizaţiilor recunoscute de Legea nr. 341/2004, reţinând că acestea nu sunt venituri impozabile, încasarea lor nefiind supusă obligaţiei de plată a contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.

Totodată, asupra chestiunilor supuse interpretării Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior, iar acestea nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii ori al unei alte hotărâri prealabile.

În ceea ce priveşte sintagma „chestiune de drept”, chiar dacă dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu o definesc, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (deciziile nr. 39 din 23 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 11 noiembrie 2019; nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; nr. 40 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 23 septembrie 2021; nr. 63 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 29 noiembrie 2022; nr. 45 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 31 iulie 2023 etc.) a fost în mod constant subliniată necesitatea ca problema de drept să fie veritabilă, derivată din caracterul neclar, îndoielnic, imperfect ori lacunar al normei de drept, care este astfel susceptibilă de mai multe interpretări.

Observând jurisprudenţa anexată, dar şi opiniile teoretice exprimate de instanţele naţionale, se relevă existenţa a două abordări distincte a temei în dezbatere, unele instanţe apreciind că indemnizaţiile acordate în baza Legii nr. 341/2004 fac parte din categoria veniturilor la care se referă art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, care reprezintă normă derogatorie de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, pe când alte instanţe au reţinut că sumele acordate conform Legii nr. 341/2004 nu sunt venituri care să fie adăugate la drepturile de pensie în scopul determinării nivelului prevăzut de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, în vederea acordării indemnizaţiei sociale pentru pensionari.

Prin urmare, sesizarea întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficienţă mecanismului de unificare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile, în vederea preîntâmpinării apariţiei unei divergenţe în jurisprudenţă, determinând şi efectul asigurării securităţii raporturilor juridice. XI.2. Asupra fondului sesizării

Obiectul întrebării prealabile, astfel cum a fost identificat de instanţa de trimitere, priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, din perspectiva includerii în categoria „veniturilor” avute în vedere la stabilirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari a indemnizaţiilor cuvenite în temeiul Legii nr. 341/2004.

După cum rezultă din datele furnizate de instanţa de trimitere, precum şi în considerarea argumentelor expuse de instanţele naţionale în conţinutul hotărârilor judecătoreşti înaintate, două sunt chestiunile ce se impun a fi lămurite: a) înţelesul termenului „venituri”, utilizat în conţinutul alin. (1) şi (2) ale art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, şi identificarea unei situaţii de exceptare de la aplicarea acestui articol, derivând din utilizarea unui termen similar în conţinutul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004; b) existenţa unei situaţii de exceptare legală a drepturilor acordate în baza Legii nr. 341/2004 din categoria drepturilor cumulate avute în vedere la stabilirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prin raportare la menţiunile inserate în conţinutul art. 5 alin. (2) din lege, potrivit cărora acestea „nu afectează acordarea altor drepturi”.

În dezlegarea primei chestiuni, se cuvine a fi observată terminologia utilizată de legiuitor în redactarea prevederilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009.

Astfel, identificând destinatarii normei, legiuitorul menţionează iniţial categoria persoanelor „care beneficiază, prin cumul, atât de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât şi de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum şi de drepturi stabilite şi plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale”, pentru ca, mai apoi, să precizeze că la acordarea pensiei sociale minime garantate se va avea în vedere „nivelul cuantumurilor însumate ale tuturor acestor venituri” (alin. 1). În continuare, în conţinutul alin. (2), legiuitorul face trimitere la „veniturile prevăzute la alin. (1), însumate”.

Într-o interpretare logico-gramaticală a prevederilor legale enunţate, constatându-se că generalitatea redactării normei conduce la generalitatea aplicării acesteia, fără a putea fi introduse distincţii pe care textul nu le conţine, o primă concluzie va fi în sensul că referirea legiuitorului la noţiunea de „venituri” desemnează, în accepţiunea ordonanţei, totalitatea drepturilor stabilite şi plătite din, respectiv de sistemul public de pensii, ori din sisteme neintegrate acestuia, aspect dedus în principal din menţiunile finale, care trimit la cuantumurile însumate ale „tuturor acestor venituri”, cu referire directă la termenii enumeraţiei.

În aplicarea regulii de interpretare exprimate prin adagiul ubi tex non distinguit, nec nos distinguere debemus, se va reţine aşadar că, referindu-se la drepturile stabilite/plătite de sistemul public de pensii, pe care le defineşte mai apoi drept „venituri”, legiuitorul are în vedere totalitatea acestor drepturi, fără a distinge în funcţie de calificările juridice particulare ce le sunt date prin normele speciale care le reglementează.

În consecinţă, deşi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 dispune în sensul că „drepturile acordate conform prezentei legi nu sunt considerate venituri (…)”, o astfel de precizare nu este de natură a le sustrage din categoria „drepturilor stabilite şi plătite de sistemul public de pensii” la care se referă, fără nicio distincţie, art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009.

În susţinerea acestei concluzii vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 27 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „Pentru indemnizaţiile care se acordă beneficiarilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, casele teritoriale de pensii, respectiv casele de pensii sectoriale, emit decizii de plată”. Textul determină competenţa caselor de pensii în stabilirea şi plata indemnizaţiilor, fiind deci întrunită condiţia enunţată de art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, a existenţei unor drepturi „stabilite şi plătite de sistemul public de pensii, în baza unor legi speciale”, în condiţiile în care se referă, în concret, la instituţiile care au competenţe în ceea ce priveşte stabilirea şi plata pensiilor.

Pe de altă parte, determinarea înţelesului sintagmei „nu sunt considerate venituri” din conţinutul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 impune observarea prevederilor art. 2 din actul normativ, potrivit cărora: „Prezenta lege reglementează modalităţile de exercitare a recunoştinţei faţă de eroii-martiri, persoanele care au avut un rol determinant pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi luptătorii participanţi la acţiunile desfăşurate pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi grija faţă de urmaşii eroilor-martiri, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987”.

Totodată, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 314/2014 s-a arătat că drepturile: „(…) fac parte dintr-un ansamblu de măsuri pe care Legea nr. 341/2004 le-a instituit în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989. (…) indemnizaţia de revoluţionar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acesteia”.

În considerarea acestor repere, concluzia care se desprinde este aceea că excluderea drepturilor cuvenite în temeiul Legii nr. 341/2004 din categoria veniturilor, potrivit art. 5 alin. (2) din lege, îşi găseşte justificarea în natura lor specială, de beneficii/gratificaţii acordate din considerente de ordin moral, temeiul recunoaşterii lor izvorând din „sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei” (Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 314/2014, paragraful 21). Intenţia legiuitorului a fost aşadar aceea de a separa acest tip de beneficii de categoria veniturilor supuse regulilor generale de impozitare/taxare/plată a contribuţiilor obligatorii, impuse de normele speciale în materie fiscală.

În acelaşi sens, relevante sunt considerentele Deciziei nr. 14 din 17 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit cărora: ” (…) împrejurarea că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 prevede în mod expres doar că indemnizaţia acordată în temeiul acestui act normativ nu se impozitează, fără a arăta şi că nu intră în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, nu poate duce la o altă concluzie, de vreme ce, faţă de calificarea legală de a nu constitui venit, ea oricum nu poate fi luată în considerare pentru determinarea acestor contribuţii”.

Se va reţine, aşadar, că soluţia de excludere a drepturilor acordate în baza Legii nr. 341/2004, din categoria veniturilor, în considerarea caracterului acestora de recompense/gratificaţii, a fost operată de legiuitor exclusiv în vederea sustragerii lor de la rigorile impuse prin normele speciale în materie fiscală aplicabile categoriei „veniturilor”.

Nu se poate concluziona însă că o astfel de măsură, specifică domeniului de aplicare al Legii nr. 341/2004, ar putea constitui totodată situaţie de exceptare a indemnizaţiilor de gratitudine de la aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, dat fiind scopul diferit al celor două reglementări, precum şi faptul că, astfel cum s-a arătat anterior, „veniturile” la care se referă ordonanţa au în vedere totalitatea drepturilor stabilite şi plătite din/de sistemul public de pensii şi sisteme neintegrate acestuia, iar nu, limitativ, doar veniturile supuse reglementărilor specifice ale legislaţiei fiscale.

În consecinţă, în lămurirea primei chestiuni extrase din conţinutul sesizării, se reţine că utilizarea, atât în conţinutul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, cât şi în cel al art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, a aceluiaşi termen – „venit” – nu constituie argument suficient pentru excluderea drepturilor acordate în temeiul Legii nr. 341/2004 de la calculul cumulat al drepturilor avute în vedere la acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, sensul termenului, analizat în contextul reglementărilor specifice fiecărui act normativ, în parte, fiind unul diferit.

În continuare, procedând la identificarea în conţinutul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 a unei situaţii de exceptare de la aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, în considerarea menţiunilor potrivit cărora drepturile acordate în baza legii „nu afectează acordarea altor drepturi”, se va observa că textul analizat instituie o regulă cu caracter general, care însă nu poate fi apreciată drept absolută, putând fi supusă unor limitări instituite prin acte normative ulterioare.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (Decizia nr. 430 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 24 septembrie 2018, paragrafele 26, 27), cu ocazia analizei unei soluţii legislative de limitare a plăţii drepturilor recunoscute de Legea nr. 341/2004, s-a arătat că: ” 26. (…) recunoştinţa ori respectul ce se cuvin anumitor persoane, pentru aportul lor deosebit la dezvoltarea societăţii, nu trebuie raportate la conţinutul art. 1 alin. (3) din Constituţie, izvorul acestora regăsindu-se, mai degrabă, în însăşi obligaţia morală a întregii societăţi de a-şi manifesta gratitudinea faţă de aceste persoane. Curtea a conchis că, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (a se vedea, în acelaşi sens, şi deciziile nr. 785 din 15 decembrie 2016, paragraful 32, şi nr. 114 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 16 mai 2017, paragraful 51). 27. În condiţiile în care obligaţia având ca obiect recunoştinţa ori respectul ce se cuvin anumitor persoane, pentru aportul lor deosebit la dezvoltarea societăţii este de natură morală şi îi revine societăţii, în întregul ei, legiuitorul, originar sau delegat, se bucură, în ceea ce priveşte conţinutul determinat al reglementării, inclusiv al celei criticate în prezenta cauză, de o marjă de apreciere relativ întinsă, iar, în mod corelativ, Curtea Constituţională va analiza constituţionalitatea reglementării criticate într-o manieră deferenţială. (…)”.

Pornind de la aceste repere extrase din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, se va concluziona în sensul că, prin act normativ ulterior, legiuitorul poate dispune cu privire la condiţii specifice de acordare a unor drepturi, atunci când interesul public o reclamă, chiar dacă acestea sunt apte să conducă la limitarea aplicării prevederilor art. 5 alin. (2) teza finală din Legea nr. 341/2004.

În analiza interesului public urmărit, se cuvine a se da relevanţă preambulului ordonanţei, care arată că introducerea pensiei sociale minime a fost necesară „ca măsură de reducere a sărăciei şi de îmbunătăţire a standardului de viaţă al populaţiei (…) în scopul de a evita excluderea socială a unei părţi dintre pensionarii sistemului public de pensii, care reprezintă o categorie defavorizată de persoane în contextul crizei economice actuale, şi pentru asigurarea unui venit minim de subzistenţă, avându-se în vedere situaţia economică şi socială din România, având în vedere categoria specială de persoane care face obiectul acestei măsuri, constituită din beneficiari ai sistemului public de pensii, ale căror venituri se situează sub limita minimă, dincolo de care pot interveni marginalizarea socială şi sărăcia (…)”.

Or, astfel cum s-a precizat şi în Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 184 din 28 martie 2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009: ” (…) prin prisma aceluiaşi obiectiv declarat al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, persoanele care beneficiază, prin cumul, atât de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât şi de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum şi de drepturi stabilite şi plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale şi depăşesc nivelul venitului minim de subzistenţă, respectiv al indemnizaţiei sociale pentru pensionari, nu se încadrează în ipoteza acestui act normativ, astfel că este lipsită de susţinere critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate”.

Se va reţine aşadar că, în respectarea scopului declarat al ordonanţei de urgenţă şi în satisfacerea unui interes public major, includerea fără deosebire a drepturilor acordate în baza unor legi speciale în categoria drepturilor în raport cu care se stabileşte indemnizaţia socială pentru pensionari reprezintă o soluţie legislativă prin care legiuitorul a înţeles să deroge de la regula generală instituită de teza finală a art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, adoptarea acesteia intrând în marja sa de apreciere.

Potrivit art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: ” (2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie. (3) Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri”. Or, norma cuprinsă în art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 constituie o normă (ulterioară) derogatorie de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, circumstanţe în care ea este pe deplin aplicabilă în virtutea principiului reglementat la art. 1 alin. (5) din Constituţia României: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

Deşi, de regulă, acordarea indemnizaţiei reparatorii nu exclude acordarea altor drepturi, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, totuşi acordarea celorlalte drepturi se realizează doar în condiţiile actului normativ care le reglementează. Din expunerea de motive a ordonanţei, care menţionează categoria specială de beneficiari ai măsurii, ale căror venituri se situează sub limita minimă, reiese că legiuitorul a dorit să asigure o măsură de protecţie socială pentru pensionarii care încasează drepturi stabilite şi plătite din şi de sistemul public de pensii, sub limita indemnizaţiei sociale. Or, o eliminare a drepturilor încasate în temeiul Legii nr. 341/2004 din suma drepturilor avute în vedere la acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari ar conduce la încălcarea, în mod nepermis, a scopului normei speciale şi, implicit, a condiţiilor pe care aceasta le reglementează.

Totodată, se impune a mai fi remarcat şi faptul că, în situaţii asemănătoare, atunci când legiuitorul a intenţionat să excludă din calcul anumite drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special plătite de casele de pensii, a prevăzut în mod explicit acest lucru. Spre exemplu, prin art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2016, s-a dispus în sensul că: ” (1) Drepturile băneşti acordate în temeiul Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, al Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, şi plătite prin casele de pensii/casele de pensii sectoriale, nu se au în vedere la acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare”.

Or, o excepţie legislativă de natura celei anterior arătate nu se identifică în cazul cumulului impus al drepturilor stabilite şi plătite de sistemul public de pensii, pentru determinarea sferei beneficiarilor indemnizaţiei sociale pentru pensionari. Aşadar, în aplicarea regulii de interpretare potrivit căreia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus o distincţie în acest sens nu poate fi introdusă pe cale de interpretare.

Pe cale de consecinţă, în considerarea argumentelor expuse, se apreciază că prevederile art. 5 alin. (2) teza finală din Legea nr. 341/2004, potrivit cărora drepturile acordate în baza legii „nu afectează acordarea altor drepturi”, nu instituie o situaţie de excludere a acestora de la calculul drepturilor la care se referă art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, în scopul acordării indemnizaţiei sociale pentru pensionari.