Decizia nr. 198/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2739/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.739/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.800/118/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către apelantul-reclamant.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din 9 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.800/118/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare: – pentru actualizarea anuală, din oficiu, a pensiei de serviciu pentru perioada ianuarie 2016-iulie 2017 sunt aplicabile procentele de majorare a punctului de pensie stabilite prin art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2017; – după comunicarea de către Institutul Naţional de Statistică a ratei medii anuale a inflaţiei, ulterior datei de 1 ianuarie a anului în care a avut loc actualizarea, din oficiu, a pensiei de serviciu, cu ultima rată medie a inflaţiei cunoscută şi comunicată, casa teritorială de pensii competentă este obligată să revizuiască pensia de serviciu prin aplicarea retroactivă a ratei medii anuale a inflaţiei comunicată de Institutul Naţional de Statistică corespunzătoare anului pentru care a operat deja actualizarea.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 noiembrie 2024 cu nr. 2.739/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 mai 2025. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2007): Art. 42 5 . – în forma iniţială, aşa cum a fost introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 83/2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România: ” Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, odată cu modificarea valorii punctului de pensie, cu procentul corespunzător ratei inflaţiei utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.” Art. 42 5 . – în forma actuală, astfel cum a fost modificat prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu: ” Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 57/2015): ” Art. 14. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2016 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5% şi este de 871,7 lei. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017 (O.U.G. nr. 99/2016): ” Art. 12. – (1) În anul 2017 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5,25% şi este de 917,5 lei, potrivit prevederilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2017 (O.U.G. nr. 2/2017): ” Art. 2. – (1) Începând cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea punctului de pensie, stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, se majorează cu 9% şi este de 1.000 lei. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă la data de 6 martie 2023, cu nr. 1.800/118/2023, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta casa teritorială de pensii: – actualizarea pensiei de serviciu din ianuarie 2016, cu procentul de 5% conform O.U.G. nr. 57/2015; din ianuarie 2017, cu procentul de 5,25% conform O.U.G. nr. 99/2016; din iulie 2017, cu procentul de 9% conform O.U.G. nr. 2/2017; – actualizarea pensiei de serviciu pentru perioada ianuarie 2018-decembrie 2018 cu: 1,30% – începând cu 1 ianuarie 2018; 4,60% – începând cu 1 ianuarie 2019; 3,80% – începând cu 1 ianuarie 2020; – obligarea pârâtei la achitarea diferenţelor de pensie de serviciu rezultate pentru perioada 1 ianuarie 2016 – în prezent, actualizate cu dobânda legală calculată de la scadenţa fiecărei obligaţii până la data plăţii efective; – obligarea pârâtei la recalcularea pensiei de asigurări sociale, cu utilizarea stagiului complet de cotizare de 25 de ani şi cu acordarea punctajelor suplimentare pentru grupele şi condiţiile superioare, începând cu 1 octombrie 2018, conform art. 169 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010).

În motivare, reclamantul a arătat că este titularul unei pensii de serviciu în baza Legii nr. 83/2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România (Legea nr. 83/2015), potrivit deciziei de pensionare emise la data de 16 septembrie 2015.

Cu privire la primul capăt de cerere, reclamantul a arătat că finalitatea adoptării ordonanţelor de urgenţă menţionate este stabilirea unui alt cuantum de majorare a punctului de pensie pentru destinatarii acestor acte normative, derogator de la cel stabilit prin norma generală, indiferent dacă se menţionează sau nu expres că procentele de majorare se acordă prin derogare de la dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 263/2010.

Atât timp cât a fost stabilită prin act normativ cu caracter special în raport cu norma generală, derogarea poate privi atât valoarea concretă cu care trebuie actualizate drepturile de pensie, cât şi momentul de la care trebuie să se facă actualizarea. În acest sens, prin O.U.G. nr. 2/2017 s-a stabilit un alt moment de la care să se facă actualizarea, respectiv 1 iulie 2017.

Dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 263/2010 – în vigoare în perioada de referinţă dedusă judecăţii (în prezent abrogate) – nu făceau altceva decât să stabilească modalitatea concretă de actualizare a tuturor pensiilor din sistemul public acordate în temeiul Legii nr. 263/2010. Nu există niciun temei legal pentru a aplica cu prioritate aceste norme generale, în detrimentul celor speciale care reglementează expres situaţia reclamantului, beneficiar al pensiei de serviciu în baza dispoziţiilor Legii nr. 83/2015.

Cu privire la capătul al doilea de cerere, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, introduse prin Legea nr. 83/2015.

Cu privire la capătul al treilea de cerere, reclamantul a susţinut că în patrimoniul său s-a produs un prejudiciu constând în diferenţa dintre pensia cuvenită şi cea efectiv încasată, motiv pentru care se impune ca pârâta să îi plătească diferenţele de pensie rezultate din aplicarea actualizărilor anterior menţionate şi pensia efectiv încasată, începând cu scadenţa fiecărei plăţi şi până la plata efectivă a acestora.

Cu privire la capătul 4 de cerere, reclamantul a arătat că pensia de asigurări sociale este determinată prin raportare la stagiul complet de cotizare de 35 de ani, aşa cum rezultă şi din decizia sa de pensionare, or, în cadrul Legii nr. 263/2010 se prevăd norme de excepţie cu privire la determinarea stagiului complet de cotizare care se aplică cu prioritate faţă de reglementările de drept comun.

Astfel, reclamantul a arătat că are o vechime de 38 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 263/2010, respectiv cu încadrarea în anexa nr. 1 la lege, iar conform art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 221/2018, în vigoare începând cu 2 august 2018, pentru locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d), stagiul complet de cotizare este de 25 de ani.

În concluzie, reclamantul a arătat că este justificată cererea ca începând cu 1 octombrie 2018 să fie utilizat stagiul complet de cotizare de 25 de ani şi să i se acorde punctajele suplimentare pentru grupele superioare de muncă, respectiv începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2018 prin care s-a modificat, respectiv completat Legea nr. 263/2010 în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) şi art. 169 2 .

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.823 din 19 decembrie 2023, Tribunalul Constanţa a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În privinţa capătului 4 al cererii, s-a constatat că, prin cererea adresată pârâtei la data de 5 mai 2022, reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie de asigurări sociale, cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani şi cu acordarea punctajelor suplimentare aferente grupelor superioare de muncă.

Reclamantul a fost înscris la pensie conform deciziei din 1 septembrie 2004, în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), fiindu-i recunoscută o perioadă de 21 de ani, ca fiind lucrată în grupa I de muncă.

Din oficiu, reclamantului i s-a emis decizia de revizuire din 20 iulie 2011, prin care i s-a stabilit un punctaj mediu anual suplimentar cuvenit pentru grupa de muncă, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009 (O.U.G. nr. 100/2008).

Prima instanţă a observat că, începând cu data de 1 iunie 2015 şi până în prezent, reclamantul este beneficiarul unei pensii de serviciu în baza Legii nr. 83/2015, astfel că, din moment ce se vrea recalcularea pensiei de asigurări sociale, de plano solicitarea se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, din moment ce în plată este o pensie de serviciu, stabilită potrivit dispoziţiilor din legea specială.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că, şi dacă s-ar aprecia că solicitarea reclamantului nu ar trebui respinsă pentru acest motiv, ea este oricum neîntemeiată, faţă de următoarele aspecte:

Reţinând incidenţa prevederilor art. 169 1 şi 169 2 din Legea nr. 263/2010, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 169 1 alin. (2) nu sunt aplicabile în speţă, având în vedere că reclamantul a beneficiat de majorarea punctajelor anuale, după cum rezultă din decizia de revizuire emisă la 20 iulie 2011.

Faţă de dispoziţiile art. 56 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 coroborate cu cele ale art. II din Legea nr. 221/2018, cum reclamantul pretinde aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani în temeiul dispoziţiilor art. 56 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 263/2010, reţinând că de aceste prevederi beneficiază, din oficiu, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 şi data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2018, iar reclamantului i s-au deschis drepturile de pensie în anul 2004, rezultă, cu evidenţă, că nu este îndreptăţit a beneficia de un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de la primul petit al acţiunii, referitoare la majorarea valorii punctului de pensie, prima instanţă a reţinut că, din chiar cupoanele de pensie depuse de reclamant la dosar, rezultă cu evidenţă că acesta a beneficiat de majorarea valorii punctului de pensie solicitată.

În ceea ce priveşte solicitarea de la petitul 2 al acţiunii, vizând actualizarea pensiei de serviciu cu rata medie anuală a inflaţiei, pentru perioada cuprinsă între ianuarie 2018 şi anul 2020 inclusiv, prima instanţă a reţinut, faţă de înscrisul comunicat la dosar de Institutul Naţional de Statistică şi în raport cu considerentele de la paragrafele 63-65 ale Deciziei nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 9 februarie 2021, că, din moment ce indicele de inflaţie nu fusese comunicat de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea, nici pârâta nu avea obligaţia actualizării pensiei de serviciu cu indicele de inflaţie.

Din moment ce primele două capete de cerere au fost găsite neîntemeiate, pe cale de consecinţă, prima instanţă a respins şi cel de-al treilea petit privind acordarea diferenţelor de drepturi de pensie.

Prin cererea de apel formulată, reclamantul a susţinut, referitor la primul capăt de cerere, că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra lucrului cerut şi cu care a fost învestită, respectiv actualizarea pensiei de serviciu, neexistând o cercetare a acestui petit, între considerentele hotărârii şi obiectul acţiunii neexistând nicio minimă legătură.

În continuare, apelantul-reclamant a reiterat apărările formulate în primă instanţă şi rămase necercetate de către tribunal, susţinând că, din situaţia sumelor efectiv încasate, nu rezultă că pârâta ar fi actualizat pensia sa de serviciu cu procentele specificate expres în ordonanţele de urgenţă indicate în primul capăt de cerere.

Ulterior însă, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (O.U.G. nr. 59/2017) s-a revenit la actualizarea pensiei cu procentul reprezentând rata inflaţiei începând cu ianuarie 2018, concluzia juridică clară fiind aceea că pe perioada anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017 au avut incidenţă directă O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 99/2016 şi O.U.G. nr. 2/2017, solicitarea reclamantului din primul capăt de cerere fiind legală şi temeinică.

Cu privire la petitul 2 din acţiune, apelantul-reclamant a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a avut în vedere considerentele Deciziei nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condiţiile în care, în raport cu dispoziţiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, aceasta nu are nicio valoare juridică, soluţia fiind de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării.

În subsidiar, apelantul a arătat că, dacă ar fi dorit să dea o minimă eficienţă acestei decizii, instanţa de fond trebuia să observe că, inclusiv în această variantă, se impune actualizarea pensiei sale de serviciu cu un decalaj de un an, ceea ce ar fi determinat admiterea acţiunii şi actualizarea pensiei de serviciu pe perioada 2018-2020, conform Deciziei nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cu privire la petitul 3 din acţiune, în rejudecare în apel, apelantul-reclamant a solicitat, de asemenea, admiterea acestuia, pentru motivele arătate în faţa primei instanţe.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a petitului 4 din acţiune, apelantul-reclamant a arătat că, deşi încasează pensia de serviciu, are interesul de a avea o pensie de asigurări sociale corect determinată, având în vedere fluctuaţia legislaţiei din materia pensiilor din ultimii 15 ani, existând posibilitatea ca, urmare a impozitării şi suprataxării pensiei de serviciu, pensia de asigurări sociale să depăşească în viitorul apropiat cuantumul pensiei de serviciu, având în vedere creşterea anuală a valorii punctului de pensie.

Conform art. 42 4 alin. (2) din Legea nr. 223/2007, în sarcina intimatei-pârâte există obligaţia constantă de a face comparaţia între pensia de asigurări sociale şi pensia de serviciu şi de a pune în plată, întotdeauna, cuantumul cel mai avantajos pensionarului.

De asemenea, a susţinut că de prevederile Legii nr. 221/2018 beneficiază şi persoanele care s-au pensionat anterior datei de 1 ianuarie 2011, intenţia legiuitorului fiind ca aceste beneficii să fie acordate tuturor pensionarilor, fără discriminare, inclusiv celor care şi-au deschis dreptul de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2011, fără a exista vreo raţiune de excludere a celor ale căror drepturi au fost deschise anterior acestei date când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010.

Apelantul-reclamant a susţinut că are dreptul la recalcularea pensiei de asigurări sociale cu utilizarea stagiului complet de cotizare de 25 de ani şi cu acordarea punctajelor pentru grupele superioare de muncă, începând cu data de 1 octombrie 2018, fiindu-i aplicabile şi dispoziţiile art. 169 1 din Legea nr. 263/2010, ca urmare a faptului că dreptul la pensie pentru limită de vârstă i-a fost stabilit iniţial începând cu anul 2004.

Suplimentar, apelantul-reclamant a solicitat să fie avute în vedere şi dezlegările date prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 6 decembrie 2018. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a arătat, în ceea ce priveşte situaţia de fapt conturată până la momentul sesizării, că din susţinerile reclamantului rezultă că nu a beneficiat de actualizarea pensiei în perioada ianuarie 2016-decembrie 2017 şi a beneficiat de actualizarea pensiei de serviciu, dar în raport cu rata medie a inflaţiei astfel cum era cunoscută la data de 1 ianuarie a fiecărui an, începând cu anul 2018, adică indicele de inflaţie calculat nu pentru anul precedent, ci pentru anul anterior acestuia.

Referitor la Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea privind interpretarea dispoziţiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, a reţinut că, deşi sesizarea a fost respinsă, instanţa supremă a explicat în considerente că opinia corectă este cea în sensul că actualizarea pensiei se face în raport cu rata medie anuală a inflaţiei, astfel cum este cunoscută la începutul anului în care are loc actualizarea, aceasta putând fi stabilită şi pentru o perioadă anterioară anului precedent, nu neapărat pentru anul precedent datei actualizării, dată la care nu este cunoscut acest indicator pentru anul anterior. În esenţă, s-a avut în vedere că rata medie a inflaţiei nu poate fi transformată într-un element de calcul determinabil.

Problemele care se pun în cauza de faţă, în acest context, sunt însă diferite de chestiunea avută în vedere de instanţa supremă în soluţionarea precedentei sesizări, în limitele acesteia, în sensul că prima problemă se pune în raport cu forma iniţială a textului legal supus interpretării, iar a doua problemă se pune după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017 care a modificat textul art. 42 5 din Legea nr. 223/2007.

Astfel, referitor la prima întrebare din sesizare, instanţa de trimitere a învederat că, în raport cu forma iniţială a textului legal, se pune problema dacă, în cazul pensiilor reglementate prin Legea nr. 223/2007, sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017.

Prevederile art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 trimiteau în mod expres la prevederile Legii nr. 263/2010, în mod implicit la prevederile art. 102 alin. (2) din această lege.

Întrucât nu puteau fi aplicate prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 tot din cauza lipsei datelor statistice privind rata medie a inflaţiei în anul anterior, începând cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată prin Legea nr. 3/2013, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 1/2013), valoarea punctului de pensie a fost stabilită prin acte normative, inclusiv prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017, sub forma majorării acestei valori.

În ce priveşte cea de-a doua întrebare din sesizare, în condiţiile în care rata medie anuală a inflaţiei, ca indicator definitiv, este calculată după o perioadă mai mare, dar este comunicată, la un moment dat, nu se mai pune problema ca instanţa să determine ea însăşi acest indicator, ci este vorba de un indicator cunoscut în sensul legii, dar cu o anumită întârziere.

În acest context se pune problema dacă, după comunicarea indicelui de inflaţie pentru anul anterior, ulterior datei la care a avut loc actualizarea pensiei cu rata medie a inflaţiei cunoscute (care nu este calculată pentru anul anterior la acel moment, ci pentru anul precedent celui anterior recalculării), casa teritorială de pensii ar trebui să opereze o revizuire a pensiei de serviciu prin folosirea noului indicator definitiv cunoscut – rata medie a inflaţiei pentru anul anterior.

Instanţa de sesizare a apreciat că, din această perspectivă, problemele de drept sunt noi şi prezintă o complexitate suficientă.

În concluzie, s-a considerat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-reclamant a considerat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, apreciind că prima chestiune nu constituie o veritabilă problemă de drept, în condiţiile în care există suficiente texte de lege care sunt clare şi ale căror interpretare şi aplicare revin judecătorului cauzei, prin raportare la situaţia de fapt particulară rezultată din probatoriul administrat. 57. Şi în ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune din sesizare, apelantul-reclamant a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei supreme, întrucât nu ar determina decât o tergiversare nejustificată a cauzei, fără a conduce la o lămurire efectivă, întrucât vizează aspecte ce urmează a fi soluţionate de judecătorul cauzei, având în vedere că instanţa supremă deja a respins, ca inadmisibilă, o sesizare similară prin Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020.

Intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către apelantul-reclamant prin care a fost de acord cu opinia judecătorilor-raportori. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Cu privire la prima problemă de drept, instanţa de trimitere a arătat că dispoziţiile art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, în forma iniţială, trimiteau în mod expres la Legea nr. 263/2010, în mod implicit la art. 102 alin. (2) din această lege.

Aceste prevederi, la rândul lor, nu puteau fi aplicate tocmai pentru că la începutul unui an nu se cunosc indicatorii statistici necesari pentru actualizarea pensiei, aceştia nefiind calculaţi şi comunicaţi.

Acest fapt rezultă din preambulul O.U.G. nr. 1/2013 în care s-au arătat următoarele: ” (…) ţinând cont de faptul că indicatorii în raport cu care se majorează anual valoarea punctului de pensie şi se calculează indicele de corecţie, realizaţi pe anul precedent, nu sunt cunoscuţi la începutul anului calendaristic, în vederea corelării prevederilor Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cu data la care instituţiile competente fac publice valorile unor indicatori utilizaţi la stabilirea valorii punctului de pensie şi a indicelui de corecţie şi pentru acordarea drepturilor prevăzute de lege (…)”.

Din acest motiv, prin art. II al acestui act normativ, s-a stabilit valoarea punctului de pensie pentru anul 2013, suplinind lipsa datelor privind rata inflaţiei în anul anterior.

În continuare, în anii următori, prin acte normative speciale, inclusiv cele indicate în prezenta sesizare, s-a stabilit anual valoarea punctului de pensie.

Din acest punct de vedere, suplinind aplicarea formulei de calcul din art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, dispoziţiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017 ar putea fi considerate aplicabile şi pentru actualizarea pensiilor de serviciu potrivit art. 42 5 din Legea nr. 223/2007.

Totuşi, este de remarcat faptul că, în cuprinsul acestor prevederi, se face referire în mod expres la alin. (2) la pensiile reglementate de Legea nr. 223/2015, ceea ce ar putea indica intenţia legiuitorului de a aplica aceste majorări doar acestor categorii de pensii, iar nu şi celorlalte pensii de serviciu.

Cu privire la a doua problemă de drept, instanţa de sesizare a arătat că este adevărat că textul legal nu prevede actualizarea în raport cu rata medie a inflaţiei din anul precedent, însă nici art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 nu făcea o astfel de referire şi, totuşi, în preambulul O.U.G. nr. 1/2013 se argumentează pornind tocmai de la această interpretare, şi anume că actualizarea trebuie să aibă în vedere rata inflaţiei din anul precedent, iar nu din anii anteriori.

Se poate argumenta că legiuitorul, deşi face referire la rata medie a inflaţiei cunoscută, nu indică faptul că ar fi vorba de ultimul indicator cunoscut. În aceste condiţii, s-ar putea ajunge la concluzia că actualizarea se poate face în raport cu orice indicator cunoscut al inflaţiei din anii anteriori, ales arbitrar de casele teritoriale de pensii, ceea ce, în mod evident, nu poate fi acceptat, scopul actualizării cu rata inflaţiei fiind menţinerea puterii de cumpărare a pensiei în raport cu evoluţia inflaţiei.

Ca urmare, folosind metoda reducerii la absurd, dar şi interpretarea sistematică şi istorico-teleologică, s-ar putea ajunge la concluzia că actualizarea trebuie făcută prin folosirea ratei medii a inflaţiei din anul precedent la momentul la care aceasta se cunoaşte, operând revizuirea la cererea asiguratului sau din oficiu, chiar dacă iniţial s-a avut în vedere inflaţia calculată pentru anul precedent anului anterior datei la care se face actualizarea. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat că practică judiciară a fost identificată numai la nivelul a două curţi de apel (în total 3 decizii), în timp ce puncte de vedere teoretice au formulat judecătorii din circumscripţiile a trei curţi de apel, conturându-se două opinii cu privire la fiecare întrebare din sesizare.

Referitor la prima chestiune, într-o opinie, s-a apreciat că legiuitorul a stabilit expres, în mod derogatoriu de la norma comună, un alt indice de majorare a pensiilor speciale stabilite în temeiul Legii nr. 223/2007, cu modificările aduse prin Legea nr. 83/2015, nefiind aplicabile procentele de majorare a punctului de pensie stabilite prin art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017.

S-a argumentat că scopul emiterii ordonanţelor de urgenţă menţionate este acelaşi, respectiv stabilirea unui alt cuantum de majorare a punctului de pensie pentru destinatarii acestor acte normative, indiferent dacă se menţionează sau nu expres că procentele derogatorii de majorare se acordă prin derogare de la art. 102 din Legea nr. 263/2010 sau tocmai în aplicarea acestor prevederi legale, dispoziţiile art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 fiind speciale.

Dispoziţiile art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, modificată prin Legea nr. 83/2015, fac trimitere la art. 102 din Legea nr. 263/2010, care operează cu noţiunea de „rata medie anuală a inflaţiei”, iar derogările din ordonanţele de urgenţă menţionate prevăd doar că valoarea punctului de pensie se va majora cu anumite procente, fără să se mai aplice regula ca majorarea punctului de pensie să se raporteze la rata medie anuală a inflaţiei.

În sensul acestei opinii s-au identificat 3 decizii pronunţate de două curţi de apel, fiind exprimate puncte de vedere teoretice de judecătorii de la un tribunal.

Într-o altă opinie, s-a considerat că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017 sunt aplicabile şi pentru actualizarea pensiilor de serviciu, potrivit art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, suplinind aplicarea formulei de calcul din art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Cu titlu de practică judiciară poate fi menţionată o sentinţă nedefinitivă (ataşată sesizării), în acelaşi sens fiind exprimate şi puncte de vedere teoretice de către judecătorii de la o curte de apel şi 4 tribunale.

Cu privire la cea de-a doua întrebare, într-o opinie, s-a dat eficienţă celor reţinute în considerentele Deciziei nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătându-se că indicatorul în raport cu care se face actualizarea trebuie, conform dispoziţiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 59/2017, să îndeplinească două condiţii cumulative, respectiv să fie cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi să fie comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Prin urmare, utilizând aceleaşi reguli de interpretare, o revizuire a pensiei prin folosirea noului indicator cunoscut este incompatibilă cu condiţia „cunoaşterii la 1 ianuarie” impusă de textul legal.

În sensul acestei opinii s-au identificat 3 decizii pronunţate de două curţi de apel şi o sentinţă nedefinitivă (ataşată sesizării), fiind exprimate puncte de vedere teoretice de judecătorii de la o curte de apel şi două tribunale.

Într-o altă opinie, s-a apreciat că, după comunicarea de către Institutul Naţional de Statistică a ratei medii anuale a inflaţiei, ulterior datei de 1 ianuarie a anului în care a avut loc actualizarea din oficiu, a pensiei de serviciu, cu ultima rată medie a inflaţiei cunoscută şi comunicată, casa teritorială de pensii competentă este obligată să revizuiască pensia de serviciu prin aplicarea retroactivă a ratei medii anuale a inflaţiei comunicate de Institutul Naţional de Statistică corespunzătoare anului pentru care a operat deja actualizarea.

Această opinie s-a regăsit doar la nivel teoretic, în punctele de vedere exprimate de judecătorii de la 3 tribunale.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

A fost identificată Decizia Curţii Constituţionale nr. 84 din 3 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 30 mai 2022, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 din Legea nr. 263/2010. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante: – Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 9 februarie 2021, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili înţelesul sintagmei «rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică», respectiv dacă aceasta este indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea sau este vorba despre ultimul indicator cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea, în baza comunicării Institutului Naţional de Statistică”, relevante fiind considerentele de la paragrafele 57-68 ale deciziei; – Decizia nr. 29 din 10 februarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 11 martie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind: „Modul de actualizare a pensiilor de serviciu ale grefierilor în perioada 2018-2020, raportat la dispoziţiile art. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul dacă actualizarea are loc în raport cu indicele de inflaţie al anului anterior sau în raport cu indicele de inflaţie cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică”, prezentând relevanţă paragrafele 50-55. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile – astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar o parte dintre cerinţele anterior enunţate sunt întrunite.

Astfel, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate legate de titularul sesizării şi de stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată, întrucât Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a fost învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant în contradictoriu cu intimata casa teritorială de pensii, într-un litigiu având ca obiect: actualizarea pensiei de serviciu în baza dispoziţiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, începând cu ianuarie 2016 şi până în prezent; plata diferenţelor drepturilor de pensie de serviciu; recalcularea pensiei de asigurări sociale, în baza art. 169 2 din Legea nr. 263/2010. Drept urmare, potrivit dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010 şi ale art. 96 pct. 2 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, curtea de apel judecă în ultimă instanţă.

În ce priveşte condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, precum şi condiţia referitoare la existenţa raportului de dependenţă dintre soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunii de drept în discuţie, se constată o serie de neregularităţi, care fac demersul inadmisibil. Prima întrebare prealabilă

Dintru început, se cuvine reamintit că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

În absenţa definirii în art. 519 din Codul de procedură civilă a noţiunii de „chestiune de drept”, această cerinţă este supusă unei evaluări în concret, din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţei de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile.

Aşa cum s-a arătat şi în doctrină, pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal.

De asemenea, jurisprudenţa consolidată, timp de peste un deceniu, în legătură cu această condiţie de admisibilitate a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 40 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 23 septembrie 2021).

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Definitorie, aşadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.

Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie evidenţiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018; Decizia nr. 2 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 2 martie 2017; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020).

Drept urmare, punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere necesită să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.

Aceasta întrucât interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite şi reprezintă o obligaţie ridicată la rang de principiu fundamental, ce îşi găseşte consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 26 martie 2021; Decizia nr. 24 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022).

În sesizarea dedusă examinării de faţă, obiectul celei dintâi întrebări prealabile vizează modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, în forma iniţială a art. 42 5 introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 83/2015, din perspectiva sferei de acţiune a majorărilor cu procente fixe a valorii punctului de pensie, reglementate prin ordonanţe de urgenţă succesive.

În concret, instanţa de trimitere solicită răspuns la întrebarea dacă pentru actualizarea anuală, din oficiu, a pensiei de serviciu pentru perioada ianuarie 2016-iulie 2017 sunt aplicabile procentele de majorare a punctului de pensie (de 5%, 5,25% şi 9%), stabilite prin art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016 şi art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017, în raport cu forma iniţială a normei cuprinse în art. 42 5 , potrivit căreia „Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, odată cu modificarea valorii punctului de pensie, cu procentul corespunzător ratei inflaţiei utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare”.

Chiar dacă instanţa de trimitere a prezentat două posibile interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita, totuşi punctul de vedere exprimat de completul de judecată care a formulat sesizarea nu demonstrează dificultăţi real întâmpinate în a discerne care este varianta de interpretare juridică adecvată, astfel că încheierea de sesizare nu cuprinde o justificare îndestulător de convingătoare asupra mod