ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4904/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4904/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 28 octombrie 2025
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecata
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 18.04.2024, sub dosar nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție Locală Sector 4, a formulat plângere împotriva Dispoziției de ridicare seria x nr. x/11.04.2024.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 15885 din data de 19.09.2024, Judecătoria Sectorul 4 București a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de intimat prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu Direcția Generală de Poliție Locală Sector 4, în favoarea Tribunalului București.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că dispoziția de ridicare a autovehiculului este un act administrativ unilateral individual, întrucât produce efecte juridice, prin acest act fiind aplicată măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculului. Cum în cauză reclamantul urmărește anularea actului și repararea pagubei cauzate, sub forma restituirii taxei aplicate pentru restituirea autovehiculului, instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2.2. Tribunalului București, secția a II- a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1909 din data de 28.02.2025, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 4 al Municipiului București - Direcția Generală de Poliție Locală Sector 4, în favoarea Tribunalului Dolj.
În motivarea soluției pronunțate, Tribunalul București a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din același act normativ, întrucât reclamantul, persoană fizică, are domiciliul în județul Dolj, fiind competent să soluționeze cauza Tribunalul Dolj.
2.3. Prin sentința nr. 660 din data de 16 iunie 2025, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Sectorului 4 al Municipiului București - Direcția Generală de Poliție Locală Sector nr. 4 București, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
A constatat ivit conflictul negativ de competență materială și, în consecință, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea conflictului.
Pentru a statua astfel, Tribunalul Dolj a reținut, în esență, că măsura ridicării vehiculului staționat neregulamentar are ca situație premisă săvârșirea unei fapte contravenționale, constatate și sancționate ca atare prin procesul-verbal de contravenție întocmit, astfel că, având caracterul unei sancțiuni aplicate în materie contravențională, devin incidente dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, iar competența materială de soluționare a litigiilor legate de această sancțiune, aparține Judecătoriei care are competența să judece plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de contravenție prin care a fost constatată și sancționată fapta contravențională constând în staționarea neregulamentară.
Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 4 al Municipiului București - Direcția Generală de Poliție Locală Sector 4, a solicitat anularea Dispozitiei de ridicare seria x nr. x/11.04.2024 emisă de Direcția Generalăde Poliție Locală a Sectorului nr. 4 București, prin care s-a dispus măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculului.
În speță, raportat la obiectul dedus judecății și luând în considerare cauza juridică pe care este întemeiată acțiunea reclamantului, formulată împotriva Dispozitiei de ridicare seria x nr. x/11.04.2024, Înalta Curte reține că sunt incidente prevederile art. 31 alin. (1) și 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 și art. 118 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002 în interpretarea obligatorie conținută în Decizia nr. 13/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (publicată în M. Of., Partea I, nr. 846/15.09.2025), prin care s-a statuat că:
"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 31 alin. (1) și art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, și art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, judecătoria este instanța competentă material procesual să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea dispozițiilor de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public al municipalității, întocmite în temeiul art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar și în situația în care nu se contestă ori nu este întocmit un proces-verbal de contravenție."
Ca atare, chiar dacă recursul în interesul legii nu era pronunțat la momentul declarării reciproce de competență între instanțele aflate în conflict, la momentul soluționării prezentului conflict se impune respectarea acestuia, având în vedere natura interpretativă a normelor legale realizată prin acest instrument de unificare a practicii judiciare.
În consecință, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) și 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 și art. 118 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002, judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul este instanța competentă material să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea dispozițiilor de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public al municipalității, întocmite în temeiul art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 4 al Municipiului București - Direcția Generală de Poliție Locală Sector 4 în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, secția Civilă.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 octombrie 2025.