Anunț privind ședința de judecată din 25.06.2024 — ÎCCJ

Existenţa unei cauze aflate în curs de judecată … 3

Completul care uzează de mecanismul instituit de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă să judece cauza în ultimă instanţă … 3

Existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu … 4

Soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere … 4

Noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită … 4

Chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare … 4

Cauza în care se formulează sesizarea să fi început sub imperiul noului Cod de procedura civilă … 4 1 GHID privind condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație şi Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în materie civilă I. Chestiuni prealabile Sediul materiei se regăseşte în Codul de procedură civilă, Cartea I – Dispoziţii generale, Titlul III – Dispoziţii privind asigurarea unei practici unitare, Capitolul II - Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 519 – 521: Art. 519 - Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. Art. 520 - (1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. [...] Art. 521 - (1) Asupra sesizării, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se pronunţă prin decizie, numai cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. [...] (3) Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, de la data pronunţării deciziei.[...] Potrivit dispozițiilor de ordin constituţional, principalul rol al Înaltei Curți de Casație și Justiție este de a unifica practica judiciară, legea procesual civilă asigurând acest deziderat prin intermediul a două mecanisme: întrebarea prealabilă și, respectiv, recursul în interesul legii. Hotărârile pronunțate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea acestor proceduri au aceeași natură juridică, oferind interpretări ale legii şi sunt obligatorii pentru toate instanțele judecătoreşti naţionale, începând cu data publicării lor în Monitorul Oficial al României. Mecanismul instituit de întrebarea prealabilă reprezintă un mecanism de unificare aprioric, stabilit de legiuitor în vederea preîntâmpinării apariției unei jurisprudențe divergente și pentru asigurarea, în această modalitate, a securității raporturilor juridice. Unele dintre condițiile de admisibilitate o diferențiază de recursul în interesul legii, acesta din urmă fiind mecanismul de unificare ce intervine a posteriori, după formarea unei practici neunitare. 2 În continuare ne vom referi la condiţiile de admisibilitate presupuse de mecanismul întrebării prealabile, astfel cum acestea sunt reglementate de cadrul normativ incident şi se conturează din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ținută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, reglementate de dispozițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. II. Titularul sesizării Potrivit art. 519 Cod procedură civilă, posibilitatea sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile aparţine completurilor de judecată din cadrul tribunalelor, curţilor de apel sau de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. III. Analiza condițiilor de admisibilitate prin raportare la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Cu titlu prealabil, trebuie precizat faptul că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților unor texte de lege, aspect reținut și în jurisprudența contantă a instanței supreme. (Decizia nr. 45/2021; Decizia nr. 47/2021; Decizia nr. 21/2023; Decizia nr. 27/2023; Decizia nr. 32/2023; Decizia nr. 41/2023; Decizia nr. 45/2023) În jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, au fost decelate următoarele condiții de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: o Sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile formulată prin însăşi decizia prin care instanţa de 1. Existenţa unei cauze aflate în trimitere a soluţionat cauza conduce la inadmisibilitatea curs de judecată cererii, demersul iniţiat cu privire la interpretarea chestiunii de drept în discuţie fiind lipsit de finalitate, dezlegarea nemaiputând fi valorificată în procedura în care iniţial a fost considerată necesar. (Decizia nr. 29/2019) o În condiţiile în care hotărârea ce urmează a fi pronunţată de instanţa de apel în cauza în care a fost 2. Completul care uzează de formulată sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri mecanismul instituit de prealabile este supusă recursului, nu este îndeplinită dispoziţiile art. 519 din Codul de această condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 519 procedură civilă să judece cauza din Codul de procedură civilă. (Decizia nr. 61/2017; în ultimă instanţă Decizia nr. 6/2018; Decizia nr. 37/2018; Decizia nr. 47/2018; Decizia nr. 30/2019) o În practica de unificare a instanței supreme s-a considerat că această condiție de admisibilitate este îndeplinită și atunci când sesizarea a fost formulată într-o cale extraordinară de atac. (Decizia nr. 26/2019; Decizia nr. 48/2020) 3 o Chestiunea de drept care necesită cu pregnanţă a fi 3. Existenţa unei chestiuni de lămurită trebuie să prezinte o dificultate suficient drept reale, veritabile, de mare, în măsură să reclame intervenţia susceptibile să dea naştere unor instanţei supreme în scopul rezolvării de interpretări diferite, pentru principiu a chestiunii de drept şi înlăturării care să fie necesară o rezolvare oricărei incertitudini care ar putea plana asupra de principiu securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii. (Decizia nr. 24/2015; Decizia nr. 6/2016; Decizia nr. 10/2016; Decizia nr. 16/2016; Decizia nr. 6/2017; Decizia nr. 52/2017; Decizia nr. 62/2017; Decizia nr. 90/2017; Decizia nr. 18/2018; Decizia nr. 46/2018; Decizia nr. 39/2019; Decizia nr. 6/2020; Decizia nr. 20/2021; Decizia nr. 34/2021; Decizia nr. 45/2021; Decizia nr. 50/2021; Decizia nr. 54/2021; Decizia nr. 74/2021; Decizia nr. 77/2021; Decizia nr. 8/2022; Decizia nr. 9/2022; Decizia nr. 18/2022; Decizia nr. 27/2022; Decizia nr. 40/2022; Decizia nr. 6/2023; Decizia nr. 27/2023; Decizia nr. 28/2023; Decizia nr. 41/2023; Decizia nr. 44/2023; Decizia nr. 45/2023; Decizia nr. 2/2024; Decizia nr. 4/2024; Decizia nr. 15/2024; Decizia nr. 19/2024; Decizia nr. 20/2024 etc.) o Chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu, ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei. (Decizia nr. 16/2016; Decizia nr. 9/2017; Decizia nr. 62/2018; Decizia nr. 32/2020; Decizia nr. 1/2021; Decizia nr. 34/2021; Decizia nr. 45/2021; Decizia nr. 69/2021; Decizia nr. 77/2021; Decizia nr. 59/2022; Decizia nr. 60/2022; Decizia nr. 6/2023; Decizia nr. 12/2023; Decizia nr. 27/2023; Decizia nr. 41/2023; Decizia nr. 45/2023; Decizia nr. 54/2023, Decizia nr. 70/2023, Decizia nr. 81/2023; Decizia nr. 2/2024; Decizia nr. 4/2024, Decizia nr. 15/2024; Decizia nr. 19/2024; Decizia nr. 20/2024 etc.) o De principiu, atât doctrina, cât şi jurisprudența instanței supreme au subordonat „chestiunea de drept” din cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă domeniului normelor dreptului pozitiv, normelor cutumiare şi/sau, eventual, principiilor de drept, lato sensu, normelor regulamentare între care, în esență, nu se poate înscrie şi lămurirea sensului, întinderii, efectelor hotărârii prealabile, prin mijlocirea căreia se asigură o interpretare uniformă a unei anume reguli de drept, în pofida efectelor sale general obligatorii. (Decizia nr. 14/2021) o Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una calificată, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (ultraactivitate). (Decizia nr. 5/2022; Decizia nr. 25/2022) o Problema dedusă judecăţii trebuie să fie susceptibilă de interpretări diferite şi controversate, din cauza lipsei de claritate a normei juridice, a caracterului incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal. (Decizia nr. 16/2016; Decizia nr. 32/2020; Decizia nr. 21/2023; Decizia nr. 46/2023; Decizia nr. 8/2024) 4 o Obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentaţie juridică adecvată, consistentă, poate primi înţelesuri şi aplicări deopotrivă divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară. (Decizia nr. 70/2022; Decizia nr. 32/2023) o Problema de drept identificată trebuie să fie susceptibilă de a genera interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, ale unei norme îndoielnice, lacunare sau neclare, iar stabilirea dificultăţii drept condiţie a admisibilităţii este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanţei supreme i se solicită o dezlegare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată, în fapt, să soluţioneze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziţii legale. (Decizia nr. 16/2016; Decizia nr. 32/2020; Decizia nr. 8/2022; Decizia nr. 6/2023, Decizia nr. 6/2024; Decizia nr. 2/2024; Decizia nr. 4/2024; Decizia nr. 15/2024; Decizia nr. 16/2024) o Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile. (Decizia nr. 88/2017; Decizia nr. 2/2018; Decizia nr. 62/2018; Decizia nr. 32/2020; Decizia nr. 45/2021; Decizia nr. 50/2021; Decizia nr. 74/2021; Decizia nr. 2/2024; Decizia nr. 4/2024; Decizia nr. 15/2024; Decizia nr. 16/2024) o Dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă stabilesc obligaţia formulării unui punct de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept statuând în jurisprudenţa sa că o asemenea omisiune nu este permisă. (Decizia nr. 2/2018; Decizia nr. 1/2019; Decizia nr. 53/2019; Decizia nr. 12/2020; Decizia nr. 15/2021; Decizia nr. 76/2022; Decizia nr. 32/2023) o Încheierea prin care se dispune sesizarea va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. Revine instanţei de trimitere obligaţia identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, a aspectelor care conferă dificultatea sau caracterul dihotomic, antagonic al interpretării normei de drept, precum şi modul diferit în care aceasta poate fi interpretată. Punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere să aibă o anumită complexitate, să fie astfel conceput încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată. Din încheierea de sesizare a instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile trebuie să rezulte dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită, inclusiv prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita şi a obstacolelor care au împiedicat completul de judecată ca, în îndeplinirea obligaţiei instanţelor judecătoreşti de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, să decidă asupra interpretării corecte. 5 Punctul de vedere al instanţei necesită un examen real al cauzei, respectiv o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii, ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum acesta este reglementat în dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă. Cerinţa normei impune, totodată, ca punctul de vedere al instanţei să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu. De asemenea, trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept care face obiectul sesizării este susceptibilă de interpretări diferite, necesitând astfel o dezlegare de principiu. Rolul completului de judecată care iniţiază sesizarea este acela de a arăta, sigur şi categoric, norma a cărei interpretare se solicită, caracterul său determinant în soluţionarea pe fond a cauzei, dar şi de a evidenţia argumentele care susţin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi a dificultăţii completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, demonstrând, în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare. (Decizia nr. 20/2015; Decizia nr. 31/2015; Decizia nr. 21/2016; Decizia nr. 2/2018; Decizia nr. 32/2020; Decizia nr. 57/2020; Decizia nr. 15/2021; Decizia nr. 26/2021; Decizia nr. 50/2021; Decizia nr. 5/2022; Decizia nr. 24/2022; Decizia nr. 35/2022; Decizia nr. 36/2022; Decizia nr. 42/2022; Decizia nr. 47/2022; Decizia nr. 59/2022; Decizia nr. 65/2022; Decizia nr. 76/2022; Decizia nr. 6/2023; Decizia nr. 26/2023; Decizia nr. 31/2023; Decizia nr. 32/2023, Decizia nr. 70/2023; Decizia nr. 2/2024; Decizia nr. 4/2024, Decizia nr. 10/2024; Decizia nr. 15/2024; Decizia nr. 19/2024; Decizia nr. 20/2024) o Instanța de trimitere are de stabilit norma de drept aplicabilă raportului juridic dedus judecății, în funcție de pretențiile concrete formulate de partea reclamantă, operațiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanței supreme. Această operațiune îi incumbă şi nu se poate deroba apelând la mecanismul hotărârii preliminare, întrucât acesta nu poate fi deturnat de la rațiunea reglementării lui, aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată (Decizia nr. 64/2021; Decizia nr. 8/2022; Decizia nr. 25/2022; Decizia nr. 35/2022; Decizia nr. 43/2022; Decizia nr. 55/2022; Decizia nr. 56/2022; Decizia nr. 70/2022; Decizia nr. 21/2023; Decizia nr. 28/2023; Decizia nr. 44/2023; Decizia nr. 2/2024; Decizia nr. 4/2024) o Caracterul dificil al problemei de drept nu poate fi suplinit prin prisma factorului cantitativ al numărului mare de cauze apărute recent pe rolul instanţelor judecătoreşti, încă nesoluţionate definitiv şi care pot genera o consistentă practică judiciară neunitară ca urmare a unor interpretări divergente, dacă problema de drept în sine nu este decelată ca atare în actul de sesizare. (Decizia nr. 23/2021; Decizia nr. 27/2023) o Sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii, iar pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. (Decizia nr. 28/2023) o Interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, iar nu instanţei supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve şi posibile dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de 6 procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a unei situaţii de fapt concrete. (Decizia nr. 8/2022) o Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, însă rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecarea căreia a fost învestită. Operaţiunea de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale la diferite circumstanţe, care caracterizează fiecare litigiu, face parte din activitatea curentă a instanţei de judecată şi reprezintă o obligaţie ridicată la rang de principiu fundamental, ce îşi găseşte consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă. (Decizia nr. 6/2020; Decizia nr. 52/2020; Decizia nr. 1/2021; Decizia nr. 5/2021; Decizia nr. 16/2021; Decizia nr. 25/2021; Decizia nr. 77/2021; Decizia nr. 24/2022; Decizia nr. 40/2022; Decizia nr. 63/2022; Decizia nr. 77/2022) o În procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege (Decizia nr. 45/2021; Decizia nr. 21/2023; Decizia nr. 27/2023; Decizia nr. 32/2023; Decizia nr. 41/2023; Decizia nr. 45/2023) o Indicarea problemei de drept, simpla susţinere că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi exprimarea punctelor de vedere diferite ale membrilor completului de judecată care, motivate concis, nu indică în concret nicio dificultate care să justifice sesizarea instanţei supreme în considerarea caracterului neclar al normelor de drept, nu sunt suficiente, fiind necesară o prezentare a argumentelor pentru care există o dificultate reală de interpretare care să impună o dezlegare de principiu din partea instanţei supreme, întrucât art. 519 din Codul de procedură civilă se referă la interpretarea propriu-zisă a conţinutului unor dispoziţii legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept reale, esenţiale şi controversate, care prezintă o dificultate suficient de mare, rezultată din dispoziţii îndoielnice, lacunare, de o complexitate deosebită. Simpla existenţă a unei divergenţe de opinii, în lipsa dificultăţii problemei de drept, nu justifică admisibilitatea sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. (Decizia nr. 22/2023, Decizia nr. 70/2023, Decizia 14/2024) o Exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuie la a se stabili inclusiv dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanţei supreme să o dezlege este reală şi dificilă, ea având vocaţie de a convinge şi, din această perspectivă, că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. (Decizia nr. 2/2018; Decizia nr. 41/2021; Decizia nr. 5/2023; Decizia nr. 7/2023; Decizia nr. 14/2023) o Nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul instanţei legal învestite, acela de a judeca în mod direct şi efectiv procesul, rol consacrat constituţional. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării efective a cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a instanţei de judecată legal învestite cu soluţionarea procesului. (Decizia nr. 26/2023, Decizia nr. 70/2023) o Dezlegarea ce poate fi dată prin activarea acestui mecanism trebuie să fie una de principiu, având valențele unei lămuriri asupra conținutului și finalității textelor de lege supuse interpretării, adică a identifica voința legiuitorului, iar nu determinarea unui anumit mod de aplicare a reglementării legale la o situație litigioasă pe care autorul sesizării o consideră complexă. În egală măsură, trebuie subliniat că funcția și rolul instanțelor judecătorești sunt acelea de a interpreta și aplica legea la cazul concret dedus judecății, spre a-i da acestuia o rezolvare în raport de norme legale 7 din fondul legislativ activ, iar nu de a sancționa în vreun fel anumite politici legislative considerate, eventual, de natură a afecta calitatea legii. (Decizia nr. 34/2021) o Sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei. o Întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluţia dată în această procedură să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică. o Problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile. (Decizia nr. 14/2023) o Solicitarea stabilirii normei aplicabile raportului juridic dedus judecăţii nu se circumscrie exigenţelor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru că nu urmăreşte o dezlegare de principiu asupra unei chestiuni de drept, ci, dimpotrivă, în mod punctual, se tinde la obţinerea calificării juridice asupra raportului de drept substanţial dedus judecăţii, în funcţie de pretenţia concretă a reclamantului, prin indicarea normei de drept incidente. o Instanţa de trimitere are de stabilit norma de drept aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, în funcţie de pretenţiile concrete formulate de partea reclamantă, operaţiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanţei supreme. Această operaţiune îi incumbă şi nu se poate deroba apelând la mecanismul hotărârii preliminare, întrucât acesta nu poate fi deturnat de la raţiunea reglementării lui, aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată. (Decizia nr. 8/2022; Decizia nr. 25/2022; Decizia nr. 35/2022; Decizia nr. 43/2022; Decizia nr. 55/2022; Decizia nr. 56/2022; Decizia nr. 70/2022; Decizia nr. 21/2023; Decizia nr. 28/2023; Decizia nr. 44/2023) o Sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, operaţiunile de identificare şi aplicare a textelor de lege incidente la circumstanţele ce caracterizează fiecare litigiu neputând fi transferate completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ci revin instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei. (Decizia nr. 53/2021; Decizia nr. 28/2023) o Dezlegarea ce poate fi dată prin parcurgerea acestei proceduri trebuie să fie una de principiu, având valenţele unei lămuriri a conţinutului şi finalităţii textelor de lege supuse interpretării, adică a identificării voinţei legiuitorului, iar nu determinarea unui anumit mod de aplicare a reglementării legale la o situaţie litigioasă pe care autorul sesizării o consideră complexă. (Decizia nr. 34/2023) o Rezolvarea raporturilor juridice dintre părţi presupune, în mod necesar, o aplicare a normei de drept la situaţia de fapt, pentru că acesta este conţinutul funcţiei jurisdicţionale, respectiv de a spune dreptul situaţiei de fapt (da mihi factum dabo tibi ius), aşa încât evaluarea compatibilităţii unei calificări juridice făcută în legătură cu un raport juridic concret şi o dezlegare impersonală a unei chestiuni de drept, prin intermediul instrumentului procedural reglementat de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, constituie o chestiune pe care numai instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei o poate evalua. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu verificarea circumstanţelor factuale ori aplicarea legii în scopul soluţionării cauzelor respective, un asemenea atribut intrând şi fiind necesar să rămână în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti. (Decizia nr. 55/2021; Decizia nr. 31/2023) 8 o În condiţiile în care instanţa de trimitere expune o interpretare clară şi argumentată în privinţa chestiunii de drept în discuţie, fără a fi prezentate şi argumentate diferite interpretări posibile ale textului legal ori elemente care să conducă la concluzia că acesta ar avea un caracter complex ori precar - imperfect, lacunar ori contradictoriu, nu se poate aprecia că există o veritabilă problemă de drept care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile. (Decizia nr. 50/2022) o Procedura de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu poate fi folosită în scopul interpretării normelor de drept prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere, pe de o parte, că exclusivitatea interpretării normelor convenţionale este atribuită Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin prevederile art. 32 din Convenţie, şi, pe de altă parte, faptul că aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în ordinea juridică internă a statelor membre decurge din prevederile art. 46 din Convenţie, prioritatea reglementării internaţionale mai favorabile privitoare la drepturile fundamentale ale omului fiind stabilită prin art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în cazul identificării unor neconcordanţe între legile interne şi pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. (Decizia nr. 29/2011; Decizia nr. 1/2012; Decizia nr. 37/2019; Decizia nr. 29/2020; Decizia nr. 55/2022) o Interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor legale date în competența instanței supreme se referă la conținutul actelor normative, iar nu la cel al deciziilor Curții Constituționale sau la efectele pe care acestea din urmă le produc. Curtea Constituțională a statuat că pronunțarea asupra efectelor deciziilor sale de către Înalta Curte de Casație şi Justiție, în demersul de interpretare unitară a legii, constituie o încălcare a competenței exclusive a forului constituțional [Decizia nr. 206/2013, Decizia nr. 454/2018 şi Decizia nr. 63/2021]. o În măsura în care, până la data soluţionării sesizării, chestiunea de drept a fost tranşată legislativ, fie prin modificarea normei juridice pentru care anterior se punea problema interpretării şi aplicării diferite, fie prin adoptarea altor dispoziţii legale care lămuresc problema de drept în discuţie, dispare însăşi premisa pronunţării unei hotărâri prealabile care, în esenţă, vizează existenţa unei reglementări îndoielnice, lacunare ori neclare, necesar a fi lămurită sub aspectul interpretării, pentru preîntâmpinarea unei aplicări neunitare a acesteia. (Decizia nr. 13/2022; Decizia nr. 26/2022) 9 În concluzie, existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, presupune: - dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare, contradictorii sau necorelate cu alte dispoziţii legale; - dificultatea problemei de drept suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu; - problema de drept trebuie să fie susceptibilă de interpretări diferite şi controversate; - dezlegarea ce poate fi dată prin activarea acestui mecanism trebuie să fie una de principiu, respectiv să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei; - încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor şi trebuie să reflecte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare; - instanţa de trimitere are de stabilit norma de drept aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, operaţiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanţei supreme; - procedura de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu poate fi folosită în scopul interpretării Convenţiei EDO şi nici a interpretării efectelor deciziilor Curţii Constituţionale. o Chestiunea de drept trebuie să fie esenţială, în sensul că de lămurirea acesteia să depindă 4. Soluţionarea pe fond a cauzei soluţionarea pe fond a cauzei pendinte în care în curs de judecată să depindă de aceasta se ridică. (Decizia nr. 1/2013; Decizia nr. chestiunea de drept a cărei 9/2016; Decizia nr. 36/2020; Decizia nr. 81/2022; lămurire se cere Decizia nr. 32/2023) o Între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul că decizia instanţei supreme pronunţată în această procedură să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului. Prealabil sesizării instanţei supreme, se impun, cu necesitate, stabilirea şi evidenţierea existenţei unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, şi soluţionarea cauzei, întrucât numai în aceste condiţii se pot demonstra utilitatea şi interesul în promovarea acestui demers. (Decizia nr. 46/2022; Decizia nr. 47/2022, Decizia nr. 81/2022) o Cerinţa legăturii chestiunii de drept cu dezlegarea pe fond a cauzei trebuie raportată, în mod necesar, la limitele învestirii instanţei de trimitere, ceea ce presupune că problema de drept cu a cărei dezlegare de principiu instanţa supremă este învestită trebuie să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei cu care instanţa de trimitere este sesizată. (Decizia nr. 6/2021; Decizia nr. 10 73/2021; Decizia nr. 62/2022; Decizia nr. 49/2023, Decizia nr. 55/2023, Decizia nr. 8/2024, Decizia nr.10/2024). o Nu este posibilă declanşarea acestei proceduri pentru a se răspunde unui interes de natură teoretică sau unei ipotetice probleme de drept, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă în care judecă. (Decizia nr. 41/2022, Decizia nr. 63/2023) o În cazul în care starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată. (Decizia nr. 7/2023) În concluzie, această condiţie presupune ca problema de drept să fie: - esenţială; - direct incidentă în soluţionarea cauzei; - raportată la limitele învestirii instanţei de trimitere. o Noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării preliminare reprezintă o condiţie distinctă de aceea a 5. Noutatea chestiunii de drept nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie a cărei lămurire se solicită şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea problemă de drept. o Această condiţie este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate. (Decizia nr. 4/2014; Decizia nr. 13/2015; Decizia nr. 41/2016; Decizia nr. 29/2021; Decizia nr. 62/2021; Decizia nr. 64/2021; Decizia nr. 76/2021; Decizia nr. 5/2023; Decizia nr. 7/2023; Decizia nr. 22/2023; Decizia nr. 44/2023¸ Decizia nr. 2/2024; Decizia nr. 4/2024) o Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unor interpretări concretizate într-o jurisprudenţă consacrată, când s-a depăşit, aşadar, stadiul unei practici incipiente, în curs de formare. În situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă. (Decizia nr. 10/2014; Decizia nr. 37/2020; Decizia nr. 47/2020; Decizia nr. 49/2020; Decizia nr. 57/2020; Decizia nr. 5/2021; Decizia nr. 13/2021; Decizia nr. 30/2021; Decizia nr. 32/2021; Decizia nr. 71/2021; Decizia nr. 76/2021; Decizia nr. 76/2021; 11 Decizia nr. 10/2022; Decizia nr. 25/2022; Decizia nr. 33/2022; Decizia nr. 34/2022; Decizia nr. 36/2022; Decizia nr. 40/2022; Decizia nr. 47/2022; Decizia nr. 72/2022; Decizia nr. 49/2022; Decizia nr. 69/2022; Decizia nr. 71/2022; Decizia nr. 6/2023; Decizia nr. 12/2023; Decizia nr. 15/2023; Decizia nr. 26/2023; Decizia nr. 29/2023; Decizia nr. 34/2023; Decizia nr. 48/2023; Decizia nr. 53/2023; Decizia nr. 8/2023; Decizia nr. 2/2024; Decizia nr. 4/2024; Decizia nr. 17/2024; Decizia nr. 20/2024; Decizia nr. 26/2024) o Depăşirea stadiului unei practici incipiente în curs de formare şi conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării relevă că scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, astfel încât nu se mai poate vorbi despre o chestiune de drept nouă. (Decizia nr. 10/2022; Decizia nr. 24/2022; Decizia nr. 48/2022, Decizia nr. 63/2023, Decizia nr. 6/2024, Decizia nr. 8/2024; Decizi nr. 17/2024, Decizia 14/2024) o În situaţia în care aspecte esenţiale, care conduc la rezolvarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, sunt explicitate în considerentele unei alte hotărâri prealabile sau hotărâri pronunţate în recurs în interesul legii, chiar dacă aceasta nu vizează efectiv, de o manieră punctuală, interpretarea dispoziţiilor invocate în cuprinsul sesizării, problema de drept şi-a pierdut caracterul de noutate. (Decizia nr. 60/2022, Decizia nr. 70/2023) o Noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. Examinarea acestei condiţii necesită, prin verificarea jurisprudenţei recente, a se vedea dacă, în procesul curent de aplicare a legii, instanţele au dat o rezolvare chestiunii de drept sesizate de instanţa de trimitere, prezentând importanţă existenţa şi dezvoltarea unei practici judiciare constante în această materie. (Decizia nr. 73/2020; Decizia nr. 8/2023; Decizia nr. 12/2023; Decizia nr. 15/2023; Decizia nr. 34/2023; Decizia nr. 48/2023) o Împrejurarea că opiniile exprimate la nivel teoretic de judecătorii din cadrul instanţelor care au înaintat puncte de vedere nu au caracter uniform nu justifică declanşarea mecanismului reglementat de dispoziţiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă, întrucât scopul pronunţării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziunea în plan jurisprudenţial, ceea ce presupune existenţa unor tendinţe jurisprudenţiale concrete orientate către soluţii diferite. (Decizia nr. 26/2023) o Noutatea unei chestiuni de drept poate fi justificată atunci când se constată, în practica instanţelor de judecată, o dificultate a aplicării dispoziţiilor legale, de natură să creeze premisele apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. (Decizia nr. 44/2023) Noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită: - este condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare; - este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare; - poate fi generată şi de o normă mai veche, sub condiţia ca instanţa să fie chemată să se pronunţe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept; - nu este îndeplinită când aspecte esenţiale au fost explicitate în considerentele unei alte hotărâri prealabile sau decizii pronunţate în recurs în interesul legii. Cerința nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție vizează inexistența unor dezlegări de principiu ale 6. Chestiunea de drept să nu fi aceleiași chestiuni de drept sau ale unei chestiuni similare date făcut obiectul statuării Înaltei de instanța supremă în cadrul acestei competențe specifice de Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici 12 obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din țară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop - hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și respectiv, recursul în interesul legii. În condiţiile art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, atunci când pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se află o sesizare pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind o anumită chestiune de drept, instanţele care înţeleg să sesizeze instanţa supremă cu privire la aceeaşi problemă de drept ar trebui să procedeze la suspendarea cauzei, în special în cauzele în care sesizările se fac de către acelaşi complet, în aceeaşi şedinţă de judecată, fiind suficientă o singură trimitere. o Nestatuarea anterioară asupra aceleiași chestiuni de drept sau conexe acesteia nu poate avea semnificația unor dezlegări date de instanța supremă în cadrul competenței sale materiale funcționale ca instanță de recurs de drept comun sau în exercitarea atribuțiilor sale pur jurisdicționale. Așadar, prin raportare la dispozițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit jurisprudenței constante a instanței supreme, sintagma de nestatuare anterioară de către Înalta Curte de Casație și Justiție vizează nestatuarea asupra chestiunii sau problemei de drept într-o altă hotărâre prealabilă anterioară sau într-o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii. (Decizia nr. 76/2018; Decizia nr. 80/2018; Decizia nr. 61/2019) o Nu este îndeplinită condiţia privind nestatuarea anterioară de către instanţa supremă asupra chestiunii de drept, în condiţiile în care problema de drept dezlegată anterior într-un recurs în interesul legii este aceeaşi cu cea supusă analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin sesizarea formulată. (Decizia nr. 48/2019; Decizia nr. 10/2022; Decizia nr. 46/2023) o Nu este îndeplinită condiţia impusă de textul de lege câtă vreme printr-o sesizare anterioară a fost deferită spre rezolvare una şi aceeaşi problemă de drept, care a fost pusă în aceiaşi termeni şi susţinută cu aceleaşi argumente. (Decizia nr. 59/2019; Decizia nr. 17/2023; Decizia nr. 78/2023) - Sintagma de nestatuare anterioară de către Înalta Curte de Casație și Justiție vizează nepronunţarea asupra chestiunii sau problemei de drept printr-o altă hotărâre prealabilă anterioară sau printr-o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, şi nu printr-o decizie de speţă a instanţei supreme. - Nu este îndeplinită condiţia impusă de textul de lege câtă vreme printr-o sesizare anterioară a fost deferită spre rezolvare una şi aceeaşi problemă de drept. o În raport cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din 7. Cauza în care se formulează Legea nr. 76/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizarea să fi început sub statuat, consecvent, în jurisprudenţa sa că dispoziţiile art. imperiul noului Cod de 519-521 din noul Cod de procedură civilă se aplică procedură civilă numai proceselor începute după intrarea sa în vigoare, 15 februarie 2013, în acord cu regulile de aplicare în timp a dispoziţiilor legii noi de procedură, iar nu cauzelor care se judecă sub imperiul vechii legi de procedură civilă, care nu reglementa acest 13 mecanism de unificare a practicii judiciare. (Decizia nr. 8/2014; Decizia nr. 55/2019; Decizia nr. 58/2021; Decizia nr. 6/2022) 14