ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 81/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.945/1/2022 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Valentina Vrabie, președintele delegat al Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Specializat Mureș în Dosarul nr. 3.327/320/2021 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " a. Cum se conciliază obligația instanței judecătorești «de a aplica prioritar - soluția adaptării contractului» - statornicită, în lumina dispozițiunilor art. 3, dimpreună cu cele ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77 din 28 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016 - în forma modificată prin Legea nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, prin considerentul decizoriu din paragraful 48 al Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021 -, cu posibilitatea consumatorului de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanța astfel izvorâtă - reprezentată de obligația de rambursare a întregului credit, dimpreună cu dobânda contractului și celelalte speze - fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuționale de urmărire a imobilului (locuință) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat? b. În aceleași circumstanțe, care ar fi criteriile obiective de identificare a «utilității sociale a continuării executării contractului» ce pare a fi consfințită cu valoare de principiu de către Curtea Constituțională a României prin decizia mai degrabă pomenită?".

Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit, comunicat părților, puncte de vedere ale Institutului Național al Magistraturii, Universității București, Universității Danubius, Universității de Vest Timișoara și Universității Dunărea de Jos, amicus curiae din partea Asociației Române a Băncilor și punct de vedere din partea reclamantului.

Președintele completului, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Specializat Mureș a dispus, prin Decizia nr. 435/A/2022 din 31 mai 2022, pronunțată în Dosarul nr. 3.327/320/2021, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept anterior menționate.

Cererea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 1.945/1/2022. II. Normele de drept intern incidente

Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu modificările și completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 77/2016: " Art. 4. - (1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi; e) este îndeplinită condiția privind impreviziunea. (1 1 ) Reprezintă impreviziune: a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Națională a României la data transmiterii notificării de plată și cursul de schimb publicat de Banca Națională a României la data încheierii contractului de credit; b) pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. (1 2 ) În scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menținerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (1 1 ) lit. a) și b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. (1 3 ) Prezumțiile prevăzute la alin. (1 1 ) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestație, conform art. 7, are obligația de a dovedi omisiunea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a)-d). (2) În situația în care executarea obligațiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului. (3) Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condițiile art. 5 sau art. 8 alin. (5). (4) Echilibrarea și continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilității vădite a continuării sale." " Art. 5. - (1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. (2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi. (3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere și nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunțarea la notificarea de dare în plată și părțile vor fi repuse de drept în situația anterioară. (3 1 ) Pe perioada notificării, precum și pe perioada soluționării cererilor prevăzute la art. 7 și 8, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanți sau rău-platnici a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art. 5 alin. (1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din inițiativa creditorului sau a unei autorități centrale sau locale. Dispozițiile prezentului alineat sunt aplicabile în mod corespunzător și persoanelor și procedurilor la care se referă art. 6 și, respectiv, art. 8 alin. (5). (4) Cu cel puțin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părțile transmit acestuia informațiile și înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată. (5) Toate costurile notariale și, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor. [...]" " Art. 7. - (1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispozițiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege. (2) Cererea se judecă în procedură de urgență, cu citarea părților, de judecătoria în circumscripția căreia domiciliază consumatorul. (3) Apelul împotriva hotărârii pronunțate în conformitate cu dispozițiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare și se judecă cu celeritate. (4) Până la soluționarea definitivă a contestației formulate de creditor se menține suspendarea oricărei plăți către acesta, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat. (5) În situația în care se admite contestația formulată de creditor, părțile vor fi puse în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege. (5 1 ) În cazul admiterii contestației creditorului prin hotărâre definitivă, penalitățile și orice daune-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării prevăzute la art. 5 și 6 vor putea fi pretinse doar dacă creditorul contestator probează că debitorul a fost de rea-credință la depunerea notificării. (6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestației, creditorul are obligația să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispozițiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informațiilor și a înscrisurilor, cât și în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată." " Art. 8. - (1) În situația în care creditorul nu se conformează dispozițiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor. (2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părților, de către judecătoria în circumscripția căreia domiciliază debitorul. (3) Până la soluționarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menține suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. (4) Acțiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru. (5) Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului [...]".

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: " Art. 476. - Efectul devolutiv al apelului (1) Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept. (2) În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță. (3) Prin apel este posibil să nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanță și respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepții sau trimiterea dosarului la instanța competentă." " Art. 477. - Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat (1) Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. (2) Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil." " Art. 478. - Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță (1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. (4) Părțile pot însă să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe și va putea fi invocată compensația legală." " Art. 479. - Dispoziții speciale privind judecata (1) Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu. (2) Instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2)." " Art. 480. - Soluțiile pe care le pronunță instanța de apel (1) Instanța de apel poate păstra hotărârea atacată, situație în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a apelului, instanța poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată. (3) În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. (4) Dacă instanța de apel stabilește că prima instanță a fost necompetentă, iar necompetența a fost invocată în condițiile legii, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent ori, după caz, va respinge cererea ca inadmisibilă. (5) În cazul în care instanța de apel constată că ea are competența să judece în primă instanță, va anula hotărârea atacată și va judeca în fond, pronunțând o hotărâre susceptibilă, după caz, de apel sau recurs. (6) Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată în fața primei instanțe și hotărârea atacată, va reține procesul spre judecare, pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul." " Art. 481. - Neînrăutățirea situației în propria cale de atac Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege." " Art. 482. - Completare cu alte norme Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol." III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea adresată Judecătoriei Târgu Mureș la 26 martie 2021, reclamanta-debitoare a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta - unitatea bancară creditoare, să se dispună în temeiul prevederilor Legii nr. 77/2016 adaptarea contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice încheiat cu pârâta, în sensul împărțirii riscului valutar cu începere de la momentul înregistrării notificării până la momentul rambursării integrale a creditului și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre sumele efectiv achitate cu titlu de rată și cele care ar fi trebuit achitate, avându-se în vedere noul curs valutar stabilit de către instanță în urma reechilibrării contractului, cu dobânda legală aferentă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a transmis o notificare pârâtei-creditoare, astfel cum stipulează dispozițiile art. 4 din Legea nr. 77/2016, prin care a solicitat echilibrarea contractului și care nu a fost corespunzător contestată de către pârâtă, context în care a înțeles să apeleze la procedura prevăzută de art. 8 din legea anterior menționată, astfel cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile legale în vederea adaptării contractului, printre care și cerința impreviziunii în varianta fluctuației cursului valutar pentru moneda C.H.F., ce a înregistrat o creștere de 100,95% între momentul încheierii contractului (8.09.2008) și momentul formulării notificării (7.12.2020).

Pârâta-creditoare a formulat întâmpinare, invocând, în principal, excepția inadmisibilității deduse din împrejurarea că sesizarea reclamantei-debitoare nu îmbracă forma unei notificări de dare în plată valide și că, în fapt, nu se încearcă darea în plată, ci o negociere contractuală. Pe fondul cauzei, a susținut caracterul nefondat al acțiunii, arătând că exigențele Legii nr. 77/2016 legate de incidența impreviziunii nu sunt îndeplinite.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, argumentând că apărările pârâtei puteau fi invocate pe calea contestației împotriva notificării, demers care nu a fost însă materializat și că notificarea îndeplinește cerințele prevăzute de legea-cadru în materie, reiterând totodată și aspectele arătate în susținerea pretenției deduse judecății.

Prin Sentința civilă nr. 2.564 din 22 iunie 2021, Judecătoria Târgu Mureș a admis excepția inadmisibilității, respingând ca atare cererea de chemare în judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat, în esență, că scopul Legii nr. 77/2016 nu poate fi altul decât transmiterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Or, în speță, reclamanta urmărește deturnarea acestei finalități în condițiile în care notificarea adresată creditoarei vizează doar adaptarea convenției și reechilibrarea prestațiilor derivând din contractul de credit, aspecte care excedează prevederilor art. 5 din Legea nr. 77/2016 și pot fi urmărite doar pe calea unei acțiuni în justiție întemeiate pe dreptul comun în materie, respectiv pe dispozițiile referitoare la teoria impreviziunii din Codul civil.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, solicitând în principal anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, față de prevederile art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă. În motivarea căii de atac declarate, apelanta a arătat că în mod greșit judecătoria a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, neverificând dacă notificarea formulată îndeplinește sau nu cerințele prevăzute de Legea nr. 77/2016, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 52/2020 și analizând cererea de chemare în judecată prin prisma unei aparente excepții de inadmisibilitate, ca urmare a constatării a priori a inadmisibilității notificării. În consecință, apelanta a solicitat instanței de control judiciar să constate faptul că notificarea formulată este una veritabilă, pliată pe prevederile Legii nr. 77/2016, în forma modificată de Legea nr. 52/2020, îndeplinind toate condițiile de admisibilitate prescrise de dispozițiile art. 4 din lege ce consacră caracterul prioritar al echilibrării și continuării contractului de credit, aspect în raport cu care se impun anularea sentinței și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru a analiza pe fond cererea de chemare în judecată.

Ulterior dezbaterilor și rămânerii în pronunțare asupra apelului, prin Încheierea din 22 martie 2022 s-a dispus repunerea cauzei pe rol și citarea părților cu mențiunea de a-și exprima un punct de vedere cu privire la interpretarea noțiunilor de echilibrare a contractului și imposibilitate vădită de continuare a contractului, statuate de art. 4 din Legea nr. 77/2016, respectiv de utilitate socială a contractului, cuprinsă în considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 432/2021, prin raportare la calificarea juridică a situației de fapt deduse judecății, și anume: declanșarea procedurii specifice Legii nr. 77/2016, sub forma unui demers de adaptare a contractului de credit cu privire la care s-a declarat scadența anticipată, respectiv s-a demarat executarea silită fără a avea loc însă adjudecarea imobilului.

La termenul de judecată din 10 mai 2022, instanța de apel a pus din oficiu în discuția părților chestiunea incidentală privind oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile referitoare la problema posibilității adaptării contractului de credit în faza executării silite, rămânând în pronunțare atât cu privire la această chestiune, cât și pe fondul cauzei.

Prin Decizia nr. 435/A/2022 din 31 mai 2022, Tribunalul Specializat Mureș a dispus sesizarea instanței supreme, în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: a. Cum se conciliază obligația instanței judecătorești "de a aplica prioritar - soluția adaptării contractului" - statornicită, în lumina dispozițiunilor art. 3, dimpreună cu cele ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77 din 28 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016 - în forma modificată prin Legea nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, prin considerentul decizoriu din paragraful 48 al Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021, cu posibilitatea consumatorului de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanța astfel izvorâtă - reprezentată de obligația de rambursare a întregului credit, dimpreună cu dobânda contractului și celelalte speze - fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuționale de urmărire a imobilului (locuință) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat? b. În aceleași circumstanțe, care ar fi criteriile obiective de identificare a "utilității sociale a continuării executării contractului" ce pare a fi consfințită cu valoare de principiu de către Curtea Constituțională a României prin decizia mai degrabă pomenită? IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, instanța este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, față de pretențiile deduse judecății, întemeiate pe prevederile Legii nr. 77/2016, prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare la data sesizării instanței (26 martie 2021).

Chestiunile de drept sunt relevante pentru soluționarea cauzei pe fond; astfel, în raport cu aspectele reglementate prin Legea nr. 77/2016, față de conceptele juridice cu care aceasta operează, modificările aduse prin Legea nr. 52/2020 și statuările Curții Constituționale prin deciziile nr. 431/2021 și nr. 432/2021, interpretarea mecanismelor aplicării procedurii de dare în plată, cu asigurarea priorității soluției de adaptare în raport cu cea de stingere a creditului prin remiterea bunului imobil în proprietatea creditorului și, în acest scop, interpretarea situației de fapt concrete din fiecare speță prin filtrul criteriului "menținerii utilității sociale a contractului", reprezintă chestiuni esențiale în raport cu necesitatea soluționării fondului litigiului dedus judecății. Particularitatea faptică a speței ridică problema stabilirii domeniului de aplicare a Legii nr. 77/2016, în raport cu cele două subcategorii de mecanisme pe care aceasta le reglementează. După cum rezultă din deciziile instanței de contencios constituțional, parametrii de aplicare a legii privind darea în plată au fost extinși, pe cale de interpretare creativă a dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, în sensul că echilibrarea și adaptarea contractului sunt prioritare, astfel că încetarea contractului urmează a fi dispusă numai atunci când continuarea sa este vădit imposibilă. Consecința acestei interpretări a fost aceea că procedura reglementată de prevederile legii dării în plată a fost considerată admisibilă atât pentru demersuri de reechilibrare, cât și pentru cele de dare în plată. Elementul faptic particular al prezentului litigiu a ridicat însă problema ambiguității noțiunilor utilizate de Curtea Constituțională prin raportare la care s-a recunoscut constituționalitatea prevederilor Legii nr. 77/2016. În esență, Curtea Constituțională vorbește despre menținerea utilității sociale a contractului ca fundament al prioritizării soluției de adaptare a acestuia, însă nu oferă niciun criteriu abstract cu privire la conținutul noțiunii de "utilitate socială". Așadar, în abordarea pe care Curtea Constituțională a adoptat-o cu privire la determinarea constituționalității Legii nr. 77/2016, se impun clarificarea conținutului noțiunilor juridice prin intermediul cărora s-au fixat criteriile în raport cu care se poate sau nu dispune adaptarea contractului și, implicit, delimitarea subcategoriilor de situații care intră sau nu în domeniul de aplicare a acestei legi, precum și a subiecților de drept care se pot prevala de unele sau altele dintre efectele acestui act normativ.

Chestiunile de drept prezintă caracter de noutate, în sensul că asupra acestora Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu fac obiectului unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

În opinia instanței de sesizare, Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost interpretată prin deciziile Curții Constituționale, surprinde două dintre situațiile de fapt cărora li se aplică. Astfel, prima vizează ipoteza contractului de credit aflat în executare firească între creditorul instituție de credit care a acordat împrumutul și debitorul împrumutat. În cazul acestuia, pe parcursul executării contractuale, debitorul împovărat faptic de modul în care a evoluat executarea contractuală, apreciind că poate accesa beneficiile oferite de legiuitor, solicită printr-o notificare în sensul art. 4 din legea nr. 77/2016 adaptarea contractului prin reechilibrarea prestațiilor; la polul opus al domeniului de aplicabilitate a legii se reține ipoteza reglementată de dispozițiile art. 8 alin. (5) din care, în esență, stipulează că, sub rezerva îndeplinirii cerințelor impreviziunii, beneficiază de instituția dării în plată, în forma concretă a stingerii datoriilor izvorâte din contractele de credit, și debitorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. Acest beneficiu poate fi opus indiferent de titularul creanței, respectiv de stadiul sau forma executării silite, câtă vreme sunt îndeplinite cerințele impreviziunii și imobilul ipotecat a fost deja valorificat.

Între cele două ipoteze diametral opuse se află situațiile de genul celei din prezentul litigiu în care debitorul este executat silit, imobilul ipotecat nu a fost încă valorificat, iar creditorul este altul decât cel inițial. Aceste situații nu pot fi încadrate în funcție de criteriile clare stabilite expres sau deduse dincolo de echivoc din cuprinsul legii, respectiv al deciziilor de constituționalitate.

Mai mult, dacă singura sursă de inspirație normativă ar fi fost cea legală, pe cale de interpretare, s-ar fi putut susține în mod judicios o soluție în sensul în care opțiunea adaptării este destinată doar în cazul primei ipoteze, în timp ce, în privința celei de-a doua, atunci când intervine executarea silită a debitorului, singura alternativă este cea a dării în plată, cu argumentul că acolo unde legiuitorul a înțeles să reglementeze a făcut-o în mod expres, astfel că acolo unde nu distinge, nici interpretul nu ar trebui să o facă, cu atât mai mult cu cât soluția din art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 are natura juridică a unei excepții față de regulă și nu mai vine însoțită de un text similar celui din art. 4 alin. (4) din același act normativ.

Întrucât dispozițiile normative exprese se interpretează în lumina considerentelor deciziilor de constituționalitate relevante, instanța de sesizare a remarcat faptul că instanța de contencios constituțional a ridicat la rang de principiu soluția adaptării cu prioritate a contractului de credit, acceptând că încetarea sa intervine numai în situația imposibilității vădite a continuării acestuia.

Prin urmare, în aceste condiții, soluția care urmează a fi dată în cauză depinde de conținutul noțiunilor specifice, autonome, utilizate de Curtea Constituțională, revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a trasa limitele domeniului de aplicare a legii dării în plată între extremele stabilite de art. 4 și art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 și de a statua dacă noțiunea de,,adaptare a contractului" este compatibilă cu o reechilibrare a executării silite câtă vreme nu a intervenit valorificarea imobilului ipotecat, oferind în același timp criterii obiective în raport cu care această reechilibrare poate avea loc, prin opoziție cu ipoteza clasică a contractelor aflate în derulare. VI. Punctul de vedere al părților

Apelanta-reclamantă a apreciat că este posibilă adaptarea contractului de credit în baza căruia a transmis notificarea, arătând că, dintr-o coroborare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori cu cele ale Legii nr. 77/2016 ar rezulta concluzia potrivit căreia contractul de credit dedus analizei în prezentul litigiu nu era declarat scadent anticipat la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016, iar adaptarea ar fi posibilă prin stabilirea unui cuantum clar de plată în sarcina sa, eliminându-se pe viitor fluctuațiile cursului valutar, astfel încât debitul să fie stins prin acord.

Intimata-pârâtă a arătat că, în opinia sa, adaptarea unui contract de credit se poate face numai dacă acesta din urmă este un contract în derulare. Or, un contract cu privire la care a intervenit scadența anticipată, respectiv cesiunea de creanță, nu mai poate fi considerat a fi în derulare. Mai mult, adaptarea contractului poate fi opusă numai unei instituții de credit, iar nu unei societăți al cărei profil este recuperarea de creanțe, relevând lipsa oricăror criterii generale și obiective cu privire la demersul de adaptare a contractului. În concluzie, a menționat că noțiunile de "echilibrare a contractului" și "utilitate socială a contractului" sunt incompatibile cu speța pendinte, declararea scadenței anticipate reprezentând, în mod clar, o circumstanțiere a imposibilității vădite de continuare a contractului de credit. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La nivelul Curții de Apel Bacău și al instanțelor arondate nu a fost identificată practică judiciară care să vizeze problemele de drept menționate. Cu privire la prima întrebare, Judecătoria Roman și Judecătoria Târgu-Neamț au apreciat că obligația instanței de a aplica prioritar soluția adaptării contractului - statornicită în lumina dispozițiilor art. 3 și ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 - nu vine în contradicție cu posibilitatea consumatorului de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist atunci când a fost declarat scadent anticipat (cu obligația de a restitui întregul credit, dimpreună cu dobânda contractului și celelalte speze), întrucât consumatorul are posibilitatea ca, pe calea contestației la executare, să solicite constatarea ca fiind abuzive a unor clauze/a tuturor clauzelor contractuale. În ceea ce privește a doua întrebare s-a arătat că pot fi criterii obiective de identificare a "utilității sociale a continuării contractului" și cele indicate în Decizia Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016, la paragraful 98.

La nivelul Curții de Apel Brașov și al instanțelor arondate nu a fost identificată practică judiciară care să vizeze problemele de drept menționate. Judecătoria Brașov a susținut că adaptarea contractului este compatibilă cu o reechilibrare a executării silite cât timp nu a intervenit valorificarea imobilului ipotecat, dat fiind faptul că instanța de contencios constituțional a ridicat la rang de principiu soluția adaptării cu prioritate a contractului de credit, acceptând că încetarea sa intervine numai în situația imposibilității vădite a continuării acestuia.

La nivelul Curții de Apel București nu au fost identificate hotărâri relevante în materie. În ceea ce privește prima întrebare, judecătorii din cadrul Secției a VI-a civile au opinat în sensul că adaptarea unui contract de credit, la cererea consumatorului, este realizabilă doar în ipoteza în care contractul poate continua, concluzie ce rezultă chiar din prevederile Legii nr. 77/2016 care, la art. 4 alin. (4), deși prevede că echilibrarea și continuarea contractului de credit sunt prioritare, stipulează, în egală măsură, că încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilității vădite a continuării sale. Or, dacă un contract de credit a fost declarat scadent anticipat, iar această măsură nu a fost anulată, respectivul contract nu mai poate continua. Cu privire la cea de-a doua întrebare supusă analizei, opinia exprimată a fost cea potrivit căreia criteriile de identificare a utilității sociale a continuării contractului urmează a fi stabilite pe cale judiciară, în fiecare dosar în parte, în funcție de particularitățile concrete ale cauzei, neputându-se oferi, cu caracter abstract, exemple în acest sens. Tribunalul București - Secția a VI-a civilă nu a identificat hotărâri relevante în materie. Plecând de la paragrafele 48-56 ale Deciziei Curții Constituționale nr. 432/2021, s-a susținut că, în situația unei proceduri execuționale de urmărire a imobilului (locuință) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat, instanța nu ar mai putea dispune continuarea contractului într-o formă adaptată, deoarece contractul este deja încetat. Din interpretarea sistematică a considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 432/2021 rezultă că premisa de la care se pleacă este aceea a unui contract în vigoare a cărui executare a fost suspendată ca efect al notificării debitorului care cere protecția legii speciale. În ipoteza din speță nu se mai poate pune problema încetării unui contract practic deja încetat la inițiativa creditorului care a decis să facă aplicarea pactului comisoriu și să demareze executarea silită. Analizând împreună ambele întrebări adresate, Judecătoria Sectorului 4 București, atașând practică judiciară (Sentința civilă nr. 4.073 din 30 martie 2022, nedefinitivă), a apreciat că, în esență, ceea ce se cere a fi clarificat este dacă adaptarea contractului, în contextul Legii nr. 77/2016 și al Deciziei Curții Constituționale nr. 431/2021, este posibilă în cazul în care creditul a fost declarat scadent anticipat, iar în faza de executare silită imobilul nu a fost încă executat silit, la cererea unui creditor care nu mai este banca (respectiv entitatea care a acordat împrumutul), ci un recuperator de creanțe. În acest cadru, s-a considerat că adaptarea contractului este posibilă, deoarece declararea scadenței anticipate nu reprezintă o cauză de încetare a contractului de credit, acesta nefiind denunțat sau reziliat, iar utilitatea socială a contractului se menține, adaptarea acestuia putând să fie dispusă cu privire la restul de plată rămas neexecutat la data transmiterii notificării de dare în plată. În ceea ce privește modalitatea de adaptare a contractului, în lipsa acordului dintre părți, intervenția judiciară asupra contractului trebuie să fie cât mai puțin invazivă, adaptarea urmărind distribuirea echitabilă între părți a pierderilor debitorului. În același timp, mijloacele de intervenție în contract trebuie să permită creditorului să își recupereze cel puțin investiția inițială, debitorul urmând să fie scutit de pierderi, în măsura în care acest fapt nu îl plasează pe creditor într-o poziție mai defavorabilă decât cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi încheiat contractul. Cu titlu de exemplu, în cazul în care impreviziunea ar izvorî din diferența semnificativă de schimb valutar, o intervenție asupra valorii rămase de restituit a creditului, prin rambursarea la un curs valutar care să asigure o distribuire echitabilă între părți a pierderilor ce rezultă pentru debitor din schimbarea excepțională a cursului valutar, rămâne soluția optimă de adaptare a contractului. Opinia majoritară exprimată de judecătorii din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București a fost aceea că obligația instanței de a aplica prioritar soluția adaptării contractului poate opera și într-o ipoteză precum cea în discuție. Astfel, analiza trebuie să pornească de la faptul că, în contractele cu executare succesivă și în cele afectate de un termen suspensiv de plată, pot interveni, pe durata existenței lor, împrejurări aleatorii ale căror origini se află în conjunctura economică. Dificultatea soluției de adaptare a contractului provine din faptul că în ipoteza în discuție întregul debit este scadent, ceea ce poate ridica probleme și cu privire la momentul începând cu care ar produce efecte adaptarea contractului. În ipoteza în discuție, când anterior transmiterii notificării de dare în plată fusese declarată scadența anticipată a creditului, soluția de adaptare ar produce efecte asupra unor obligații scadente deja. Așadar, adaptarea nu va avea în vedere echilibrarea prestațiilor ce vor deveni scadente în viitor (deoarece în ipoteza în discuție nu mai există rate ale creditului nescadente), ci obligația de plată din sarcina împrumutatului împovărată de intervenirea impreviziunii. A respinge ca fiind inadmisibilă o asemenea cerere ar crea o diferență nejustificată între împrumutați, respectiv între aceia al căror contract a fost declarat scadent anticipat (care nu ar mai putea solicita adaptarea) și aceia al căror contract nu a fost declarat scadent anticipat. Se apreciază în sensul că posibilele criterii obiective de identificare a utilității sociale a continuării executării contractului ar putea avea în vedere, pe lângă durata de la momentul încheierii contractului de împrumut și până la formularea notificării de dare în plată, variația cursului valutar și compararea debitului pus în executare silită cu valoarea de circulație a imobilului ipotecat. Nu în ultimul rând, o posibilă soluție de adaptare a contractului de credit ar fi aceea în care s-ar stabili că debitul în monedă străină datorat la data declarării scadenței anticipate să fie plătit de împrumutat la un curs de schimb fix, care să asigure dezideratul ca riscul supraadăugat să fie suportat împreună de debitor și creditor. Judecătoria Giurgiu, având în vedere prevederile art. 4 alin. (4) și ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, precum și paragraful 48 al Deciziei nr. 432/2021 a Curții Constituționale, majoritar, a apreciat că remediul adaptării contractului de credit presupune, ca premisă, o acțiune întemeiată pe Legea nr. 77/2016, prin care fie se contestă legalitatea notificării de dare în plată (art. 7 din legea anterior menționată), fie se solicită de către debitor (prin acțiune principală sau prin cerere reconvențională la acțiunea instituției de credit) darea în plată a imobilului și/sau adaptarea contractului de credit. Adaptarea contractului presupune o modificare a convenției inițiale, ceea ce se concretizează, ca instituție juridică, într-o dare în plată (art. 1.492 din Codul civil), care este, la rândul ei, o novație obiectivă atipică, prin care vechea obligație este transformată, prin acordul părților sau prin intervenția instanței, într-o nouă obligație. Darea în plată reglementată de Legea nr. 77/2016 apare ca o situație derogatorie, din perspectiva raportului obligațional inițial, căci permite debitorului să execute, cu efect extinctiv, o altă prestație decât aceea pe care o datora. Legea nr. 77/2016 apare ca o intervenție a legiuitorului în contractul de credit, care limitează forța obligatorie a acestuia, transformând, pe parcursul executării sale și independent de voința creditorului, obligația inițial simplă a debitorului, adică aceea de a achita creditul, într-una complexă, cu pluralitate de obiecte în plată, mai precis, într-una facultativă, acordându-i acestuia din urmă posibilitatea de a se libera total de datorie prin transferul dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat în favoarea creditorului ipotecar, adică instituind o prestație subsidiară, pe lângă cea principală. Prin raportare la aceste caractere ale dării în plată specifice, reglementate de Legea nr. 77/2016, este clar că nu trebuie să existe un contract în derulare pentru a opera stingerea obligației prin efectuarea altei prestații decât cea inițială. În ipoteza în care contractul este deja încetat, de cele mai multe ori prin declararea anticipată a scadenței întregului contract de către creditor, nu mai poate interveni decât darea în plată prin stingerea obligațiilor, deci prin transferul dreptului de proprietate asupra imobilului/imobilelor oferit(e) de debitor, deoarece nu mai există efectiv un contract care să poată fi modificat pentru viitor, ci doar niște efecte ale contractului încetat la inițiativa instituției de credit. Prin urmare, dacă momentul în care se află părțile este acela al executării silite imobiliare a bunului ipotecat, în baza contractului de credit încetat prin declararea scadenței anticipate sau prin alte moduri similare (ajungerea la termen, denunțarea unilaterală, rezoluțiunea), nu se mai poate ajunge la adaptarea contractului, nici la cererea unei părți, nici la inițiativa instanței de judecată, unicul remediu fiind darea efectivă în plată a bunului urmărit pentru stingerea obligației. Adaptarea contractului presupune o modificare pentru viitor a convenției, nu poate produce efecte retroactive, de aceea debitorul trebuie să fie diligent și să încerce să obțină această modificare de îndată ce apreciază că intervine un caz de impreviziune, iar nu să aștepte să ajungă in faza de executare silită a obligațiilor neexecutate la termen. Intenția legiuitorului este de a proteja consumatorul prudent și diligent, nu de a extinde acest beneficiu și la debitorii care ies din pasivitate abia la momentul iminenței pierderii bunului, în dezavantajul creditorului. Opinia Curții Constituționale pare a conduce spre această interpretare din moment ce plasează adaptarea contractului în faza anterioară încetării contractului, ca remediu de salvgardare a convenției. Judecătoria Bolintin-Vale, plecând de la considerentele Deciziei nr. 432/2021 a Curții Constituționale, a arătat că faza judiciară reglementată la art. 8 din Legea nr. 77/2016, respectiv acțiunea debitorului prin care cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor, include și ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, în care dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Această ipoteză este însă una de excepție, pusă la dispoziția consumatorului ajuns în faza executării silite care dorește stingerea datoriei. Totuși, în această fază utilitatea socială a contractului este imposibil de imaginat, o reechilibrare a executării silite excedând domeniului de aplicare a Legii nr. 77/2016. Așadar, obligația instanței de a analiza prioritar adaptarea contractului statornicită prin considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 432/2021 nu conferă consumatorului posibilitatea de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanța astfel izvorâtă - reprezentată de obligația de rambursare a întregului credit, dimpreună cu dobânda contractului și celelalte speze - fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuționale de urmărire a imobilului (locuință) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat. Tribunalul Ialomița a arătat că obligația instanței judecătorești "de a aplica prioritar soluția adaptării contractului" se corelează cu posibilitatea consumatorului de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanța astfel izvorâtă fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuționale, instanța urmând a stabili modalitățile în care va continua contractul între părți, respectiv clauzele principale care se modifică: termenul contractual, dobânda, moneda etc. Indiferent dacă acel contract de credit a fost declarat scadent anticipat, el poate fi adaptat și poate continua, în funcție de situația individuală a părților, cu modificarea elementelor esențiale. În ceea ce privește utilitatea socială nu este nevoie de criterii obiective pentru identificarea acesteia, ea fiind intrinsecă oricărui contract de credit încheiat. Referitor la criteriile care determină instanța să stabilească dacă există posibilitatea adaptării contractului, acestea sunt pur subiective și sunt determinate de situația particulară a părților. La nivelul Tribunalul Ilfov s-au conturat următoarele puncte de vedere: Cu privire la prima întrebare, într-o opinie, împărtășită de judecătorii Tribunalului Ilfov și, în minoritate, de cei ai Judecătoriei Cornetu s-a apreciat că scadența anticipată este declarată în baza contractului, fiind și această clauză supusă analizei prin prisma impreviziunii. Nu prezintă relevanță faptul că s-a pornit executarea silită atâta vreme cât imobilul ipotecat nu a fost valorificat. Declararea scadenței anticipate nu ar mai face posibilă adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist, deoarece ar duce la înlăturarea disp