Decizia nr. 11/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.186/1/2024 este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Adina Oana Surdu, președintele Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Gabriela-Simona Rotaru, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: " Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 133 alin. (2), alin. (4), ale art. 102 alin. (4), alin. (5) și alin. (8 1 ), art. 111 alin. (6) teza finală și ale art. 165 pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în cuprinsul planului de reorganizare trebuie cuprinse și creanțele înscrise sub condiție suspensivă, iar, în caz afirmativ, dacă, prin raportare la aceleași prevederi legale, creanțele înscrise sub condiție suspensivă trebuie provizionate în cuprinsul planului de reorganizare".

După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Adina Oana Surdu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, prin Încheierea din 22 februarie 2024, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menționată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței supreme cu nr. 2.186/1/2024. II. Normele de drept intern incidente

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 85/2014 Art. 133. - " (...) (2) Planul de reorganizare va cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanțelor. Creanțele înscrise ca beneficiare ale unei cauze de preferință în tabelul definitiv al creanțelor pot fi purtătoare de dobânzi și alte accesorii. (...) (4) Planul de reorganizare va menționa: a) categoriile de creanțe care nu sunt defavorizate, în sensul prezentului titlu; b) tratamentul categoriilor de creanțe defavorizate; c) dacă și în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociații din societățile în nume colectiv și asociații comanditați din societățile în comandită vor fi descărcați de răspundere; d) ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanțe, în comparație cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment; valoarea estimativă se va calcula în baza unui raport de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat desemnat potrivit prevederilor art. 61; e) modalitatea de achitare a creanțelor curente." Art. 102. - " (...) (4) Creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise la masa credală și vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezentul titlu. (5) Dreptul de vot și dreptul la distribuție ale titularilor creanțelor sub condiție suspensivă la data deschiderii procedurii, inclusiv ale titularilor creanțelor a căror valorificare este condiționată de executarea în prealabil a debitorului principal, se nasc numai după îndeplinirea condiției respective. (...) (8 1 ) Creanțele fiscale constatate printr-un act administrativ fiscal contestat și a cărui executare silită nu a fost suspendată prin hotărâre judecătorească definitivă vor fi admise la masa credală și trecute provizoriu până la finalizarea contestației de către instanța de contencios administrativ." Art. 111. - " (6) (...) Creanțele înscrise provizoriu vor avea toate drepturile prevăzute de lege, cu excepția dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire. Acestea se vor consemna în contul unic până la definitivarea creanței." Art. 165. - " Cu ocazia distribuirilor parțiale, următoarele sume vor fi provizionate: 1. sume proporționale datorate creditorilor ale căror creanțe sunt supuse unei condiții suspensive care nu s-a realizat încă; (...)". III. Expunerea succintă a procesului

La data de 7.02.2022, în Dosarul nr. 6.151/118/2017 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, a fost depus planul de reorganizare judiciară întocmit de debitoarea Black Pearl - S.R.L., prin administrator special Știrbescu Adriana, cu respectarea termenului prevăzut de art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin Sentința civilă nr. 746 din 15.06.2022, Tribunalul Constanța, în temeiul art. 139 din Legea nr. 85/2014, a confirmat planul de reorganizare al debitoarei Black Pearl - S.R.L. întocmit de administratorul special Știrbescu Adriana.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, prin care a solicitat admiterea căii de atac, reținerea cauzei și, rejudecând, respingerea planului de reorganizare cu consecința intrării în faliment a societății debitoare Black Pearl - S.R.L.

În esență, apelanta a criticat faptul că în planul de reorganizare nu este cuprinsă și creanța sa în sumă de 16.606.403 lei, care se regăsește în tabelul definitiv, unde este înscrisă ca și creanță sub condiție suspensivă până la soluționarea definitivă a litigiului în care debitoarea a formulat contestație împotriva deciziei de impunere în baza căreia organul fiscal a fost înscris în tabelul de creanțe.

Prin Decizia civilă nr. 41 din 22.03.2023, Curtea de Apel Constanța a admis apelul promovat de apelanta-contestatoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, împotriva Sentinței civile nr. 746 din 15.06.2022, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. 6.151/118/2017, în contradictoriu cu intimata-debitoare Black Pearl - S.R.L., prin administrator special Știrbescu Adriana și prin administrator judiciar Dăscălescu & Co S.P.R.L., și intimații-creditori, a anulat sentința civilă apelată și a stabilit termen de judecată la data de 24.05.2023 în vederea evocării fondului.

Debitoarea Black Pearl - S.R.L., prin administrator special Știrbescu Adriana, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, iar curtea de apel a dispus sesizarea cu privire la chestiunea evocată.

În cadrul soluționării apelului (evocare fond după anulare), la 22 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări și suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Procedând la analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, titularul sesizării a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ.

În acest sens, a arătat că litigiul are ca obiect confirmarea planului de reorganizare al debitoarei Black Pearl - S.R.L. întocmit de administratorul special Știrbescu Adriana, în temeiul art. 139 din Legea nr. 85/2014, în condițiile în care, prin Sentința civilă nr. 746 din 15.06.2022, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost confirmat planul de reorganizare, iar cauza este în curs de judecată în fața Curții de Apel Constanța în evocarea fondului după anularea sentinței apelate.

Astfel, instanța de sesizare a apreciat că de lămurirea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, urmând a fi analizată atât legalitatea planului de reorganizare, din perspectiva criticii privind neînscrierea în plan a creanței aflate în litigiu, înscrisă în tabelul definitiv sub condiție suspensivă prin hotărâre rămasă definitivă (prin neapelare), cât și necesitatea cuprinderii acestui tip de creanțe în plan și regimul creanței suspensive în procedura de reorganizare, respectiv dacă planul trebuie să cuprindă mențiuni privind provizionarea unor sume necesare plății acestor sume.

De asemenea, s-a reținut că respectiva chestiune este nouă, întrucât nu a fost analizată în doctrina de specialitate și nu au fost identificate soluții în urma consultării jurisprudenței.

Chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctul de vedere al instanței de trimitere

Opinia instanței de trimitere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării a fost în sensul că în cuprinsul planului de reorganizare trebuie cuprinse toate categoriile de creanțe, fără a fi excluse cele înscrise sub condiție suspensivă, de vreme ce legea nu distinge în acest sens, acestea trebuind a fi provizionate încă din cuprinsul planului de reorganizare, pentru identitate de rațiune cu situația intrării societății în faliment. VI. Punctul de vedere al părților

Debitoarea Black Pearl - S.R.L., prin administrator special Știrbescu Adriana, autoarea sesizării, a invocat drept principal argument faptul că instanța în mod greșit a confirmat planul de reorganizare cu excluderea creanței aflate sub condiție suspensivă.

Părțile adverse nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Curțile de apel au transmis relații din care rezultă că nu există practică neunitară cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

Curțile de apel Alba Iulia, Craiova, Oradea, Pitești și Târgu Mureș au arătat că nu au identificat practică judiciară cu privire la chestiunea de drept în discuție, iar în lipsa unei jurisprudențe relevante nu au formulat puncte de vedere.

Curțile de apel București, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Ploiești, Suceava și Timișoara au transmis puncte de vedere ale judecătorilor asupra acestei chestiuni.

Opinia majoritară exprimată la nivelul curților de apel și al tribunalelor din circumscripția acestora a fost în sensul că, din interpretarea dispozițiilor art. 133 alin. (2), art. 5 alin. (1) pct. 53, art. 102 alin. (4), (5) și (8 1 ), art. 111 alin. (6) teza finală și ale art. 165 pct. 1 din Legea nr. 85/2014, în cuprinsul planului de reorganizare trebuie incluse și creanțele înscrise sub condiție suspensivă, de vreme ce legea nu distinge în acest sens, și, ca urmare, trebuie provizionate în cuprinsul planului cu sumele necesare achitării lor în cazul îndeplinirii condiției suspensive.

S-a argumentat că planul de reorganizare trebuie să cuprindă programul de plăți a creanțelor și să indice tratamentul creanțelor cuprinse în tabelul definitiv al creditorilor, cu indicarea termenelor și a categoriilor de creanță, modalitatea de plată a creanțelor curente (în privința cărora nu se poate aprecia exigibilitatea la momentul propunerii planului de reorganizare) și soluțiile ce vor fi avute în vedere în cazul îndeplinirii condiției. Astfel, pentru prezentarea unui program de plată riguros, se impune și includerea creanțelor înscrise sub condiție suspensivă, chiar dacă acestea nu vor putea fi distribuite decât după îndeplinirea condiției, dat fiind faptul că ar fi dificil ulterior să fie întocmit un nou plan de reorganizare în funcție de cuantumul creanței, iar lipsa dreptului de vot în privința planului reprezintă o chestiune diferită. S-a arătat că înscrierea creanței în tabelul de creanțe este justificată, în primul rând, în considerarea efectului retroactiv al îndeplinirii condiției suspensive, iar calificarea unei creanțe ca fiind sub condiție sau contestată are efecte asupra drepturilor creditorului, în sensul că, pentru acel creditor care are o creanță sub condiție suspensivă, dreptul de vot și dreptul la distribuirea sumelor se nasc numai după îndeplinirea condiției respective.

Ținând cont de faptul că obligația (datoria debitorului) se naște la momentul îndeplinirii condiției, concomitent născându-se și dreptul subiectiv corelativ, se impune a fi provizionate și rezervele destinate acoperirii cheltuielilor viitoare ale averii debitorului, sumele urmând a fi eliberate creditorilor îndreptățiți după îndeplinirea condiției suspensive.

Opinia minoritară exprimată de judecătorii Tribunalului Arad - Secția a II-a civilă a fost în sensul că în vederea întocmirii planului de reorganizare nu vor fi avute în vedere creanțele sub condiție suspensivă pentru plăți sau distribuiri. Astfel, s-a apreciat că, pornind de la faptul că, la momentul votării planului de reorganizare, titularul unei creanțe sub condiție suspensivă nu are un drept de vot în privința planului, se poate trage concluzia potrivit căreia respectivele creanțe nu trebuie incluse în planul de reorganizare și în proiectul de distribuire aferent. Ar urma ca, în situația în care, ulterior implementării planului, creanța sub condiție suspensivă devine pură și simplă, titularul creanței respective să solicite, conform art. 132 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, modificarea planului pe baza creanțelor în sold la data respectivă, deoarece acesta, doar la momentul realizării condiției ce afectează dreptul său, dobândește vocația de a propune un plan.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

La nivelul Curții Constituționale, precum și la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au fost identificate decizii relevante. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; c) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; d) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; e) problema de drept pusă în discuție să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite; f) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; g) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Sesizarea îndeplinește doar parțial condițiile legale de admisibilitate sus-menționate.

Din analiza încheierii de sesizare rezultă faptul că instanța de trimitere este chemată să soluționeze litigiul în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, întrucât hotărârile judecătorului-sindic sunt supuse exclusiv apelului, fiind definitive, în raport cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă corelate cu prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Cauza este în faza procesuală a apelului - evocarea fondului după anularea sentinței apelate.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 41 din 22 martie 2023, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a admis apelul declarat de apelanta-contestatoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, împotriva Sentinței civile nr. 746 din 15.06.2022, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. 6.151/118/2017, a anulat sentința civilă apelată și a stabilit termen de judecată în vederea evocării fondului.

În speță, este realizată condiția privitoare la existența unei chestiuni care să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se cuvine a se sublinia că litigiile în materia insolvenței se soluționează în ultimă instanță de către curțile de apel, ca instanțe de apel, iar hotărârile pronunțate de acestea nu sunt supuse controlului judiciar pe calea recursului, fiind definitive conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. În plus, în urma verificărilor efectuate, se constată că problema supusă analizei prin prezenta sesizare nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Problema dedusă analizei prin prezenta sesizare se referă la interpretarea unor articole din Legea nr. 85/2014 pentru a se stabili dacă în cuprinsul planului de reorganizare trebuie incluse și creanțele înscrise în tabelul definitiv sub condiție suspensivă, iar în caz afirmativ, dacă sumele necesare pentru satisfacerea acestor creanțe trebuie provizionate în cuprinsul planului de reorganizare.

Deși nu este o veritabilă creanță afectată de o condiție suspensivă, astfel cum este definită în art. 1.400 din Codul civil, în tabelul definitiv de creanțe creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, a fost înscrisă cu suma de 16.606.403 lei - creanță sub condiție suspensivă, până la soluționarea definitivă a contestațiilor formulate de societatea debitoare împotriva deciziei de impunere, ce a constituit titlul executoriu, în baza căreia organul fiscal a fost înscris în tabelul de creanțe de către administratorul judiciar.

Înalta Curte observă că, în contextul conținutului normativ precar pe care îl avea la publicare Legea nr. 85/2014, inclusiv la data deschiderii procedurii insolvenței în dosarul în care s-a formulat prezenta sesizare, a existat o practică îndelungată și unitară a instanțelor de judecată în sensul înscrierii în tabelul de creanțe a unor astfel de creanțe fiscale, constatate prin titluri executorii care erau contestate în procedura contenciosului fiscal, ca fiind creanțe sub condiție suspensivă, până la soluționarea contestațiilor formulate de debitori, fără a se pune problema înscrierii sau nu a acestora în planul de reorganizare. Jurisprudența astfel dezvoltată a avut drept justificare împrejurarea că, inițial, prevederile Legii nr. 85/2014 se refereau expres doar la creanțe scadente, creanțe nescadente și creanțe sub condiție, ca modalități de înscriere a unor creanțe în tabel - art. 5 pct. 69; art. 67 alin. (1) lit. c); art. 102 alin. (4), (5) și (8). În mod cu totul excepțional, în acord cu dispozițiile art. 111 alin. (6) și ale art. 113 alin. (4), judecătorul sindic putea dispune înscrierea provizorie a unei creanțe, până la soluționarea contestației formulate împotriva înscrierii acesteia în tabel.

Date fiind consecințele nefavorabile ale înscrierii în tabel, sub condiție suspensivă, a unei creanțe (în principal, lipsa dreptului de vot al unui astfel de creditor în adunarea creditorilor și imposibilitatea participării la distribuiri de sume în vederea satisfacerii creanței, până la momentul îndeplinirii condiției), observând modul în care s-a conturat jurisprudența națională cu privire la modalitatea de înscriere în tabel a unor astfel de creanțe, legiuitorul a intervenit normativ, inițial prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul insolvenței și a altor acte normative, stabilind în art. 102 alin. (8 1 ) din Legea nr. 85/2014 că astfel de creanțe, constatate prin titluri executorii care au fost contestate în procedura administrativ-fiscală, se vor înscrie în tabel sub condiție rezolutorie. Ulterior, prin Legea nr. 113/2020, de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2018, conținutul textului de lege de la art. 102 alin. (8 1 ) a fost ajustat, în sensul că astfel de creanțe se înscriu provizoriu în tabel.

Ținând cont și de aceste lămuriri preliminare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cerințele referitoare la noutate și la invocarea unei veritabile probleme de drept nu sunt îndeplinite, ceea ce înseamnă că, în lipsa îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor desprinse din prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu este posibilă declanșarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

În legătură cu cerința noutății, trebuie subliniat că aceasta reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la respectiva problemă. În absența unei definiții legale a noțiunii de "noutate", verificarea acestei condiții ține de exercitarea dreptului de apreciere a completului învestit cu soluționarea sesizării, astfel cum instanța supremă a hotărât în mod constant în jurisprudența sa. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat, încă, o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017).

Caracterul de noutate dispare atunci când chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări date, în timp ce opiniile jurisprudențiale diferite nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.

Așa fiind, depășirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, și conturarea unei jurisprudențe în legătură cu chestiunea de drept invocată conduc la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situație scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă.

În situația de față, se constată că problema supusă interpretării nu se referă la o reglementare recent intrată în vigoare și nici la un context legislativ nou, ci este formulată în legătură cu art. 133 alin. (2), (4), art. 102 alin. (4), (5) și (8 1 ), art. 111 alin. (6) teza finală și art. 165 pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, act normativ intrat în vigoare în urmă cu 10 ani. De asemenea, nu se poate considera că instanțele judecătorești nu au dat o interpretare și o aplicare acestor texte legale, atât timp cât legea menționată este incidentă tuturor procedurilor de insolvență pornite ulterior datei de 28 iunie 2014, timp în care instanțele de apel învestite cu apeluri declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii sindici au verificat categoriile de creanțe înscrise în planul de reorganizare. Or, o atare analiză presupune, în fiecare cauză în parte, a se stabili atât natura juridică a creanțelor și programul de plată a acestora, cât și tratamentul creanțelor bugetare înscrise sub condiție suspensivă.

Opiniile teoretice exprimate de judecătorii din cadrul instanțelor care au înaintat puncte de vedere au un caracter uniform în sensul că, în interpretarea dispozițiilor indicate, creanțele înscrise în tabel sub condiție suspensivă trebuie să fie cuprinse în planul de reorganizare. Prin urmare, nu se justifică declanșarea mecanismului reglementat de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, întrucât scopul pronunțării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziunea în plan jurisdicțional, ceea ce presupune existența unei tendințe jurisprudențiale concrete orientate către soluții diferite, concluzie care nu se verifică din analiza efectuată.

În raport cu cele arătate, funcția de prevenție a mecanismului de interpretare instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă, de rezolvare de principiu a chestiunii de drept, nu își găsește utilitatea în cauză, din perspectiva condițiilor expuse, având în vedere că problema supusă analizei nu prezintă caracterul de noutate cerut de legiuitor.

Distinct de neîndeplinirea cerinței noutății, nu este realizată nici condiția legată de faptul că sesizarea trebuie să privească o problemă de drept veritabilă, care să presupună împrejurarea ca norma de drept a cărei lămurire se solicită să fie susceptibilă de a da naștere unor interpretări diferite, fie din cauză că aceasta este incompletă, fie pentru că nu este corelată cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că aceasta nu ar mai fi în vigoare.

În jurisprudența instanței supreme, în legătură cu această cerință de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, s-a statuat constant în sensul că trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 6 martie 2023).

În privința prezentei sesizări, din observarea întregii argumentări expuse de instanța de trimitere, nu reiese însă că aceasta se confruntă cu dificultatea interpretării dispozițiilor legale, în sensul că ar exista posibilitatea unor interpretări diferite ale normelor în discuție.

Astfel, problema interpretării dispozițiilor art. 133 alin. (2), (4), art. 102 alin. (4), (5) și (8 1 ), art. 111 alin. (6) teza finală și ale art. 165 pct. 1 din Legea nr. 85/2014 nu prezintă un grad de dificultate suficient de mare pentru a declanșa mecanismul prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, atât timp cât textele legale indicate sunt redactate într-o manieră clară, completă și fără a lăsa posibilitatea unor interpretări contradictorii. Așadar, dispozițiile legale sunt suficient de clar formulate încât nu sunt susceptibile de a ridica vreo problemă cu privire la înțelegerea, interpretarea și aplicarea lor. Din parcurgerea tuturor punctelor de vedere înaintate de curțile de apel se observă că judecătorii nu au întâmpinat vreo dificultate în a aprecia, într-o majoritate covârșitoare, faptul că în cuprinsul planului de reorganizare trebuie cuprinse toate categoriile de creanțe, inclusiv cele înscrise sub condiție suspensivă, neputându-se face abstracție de existența acestora, dat fiind că legiuitorul nu face o asemenea distincție.

Pentru a fi considerată o problemă reală de drept, aceasta trebuie să se refere la o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite sau contradictorii, la o normă neclară, incompletă, incertă sau să presupună incidența unor principii generale cu conținut sau sferă de aplicare discutabile (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 5 februarie 2020). Or, în prezenta sesizare, interpretarea dispozițiilor evocate nu ridică niciun fel de dificultate, fiind vorba despre norme de drept clare, ușor inteligibile, complete, nesusceptibile de interpretări contradictorii.

Prin urmare, prima chestiune supusă analizei nu reprezintă o problemă de drept nouă și, cu atât mai puțin, o problemă veritabilă de drept, suficient de dificilă pentru a reclama o rezolvare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

A doua întrebare din cuprinsul sesizării adresate instanței supreme are în vedere împrejurarea dacă în cuprinsul planului de reorganizare trebuie provizionate sumele necesare satisfacerii creanțelor înscrise sub condiție în tabelul de creanțe, prin aplicarea în procedura executării planului de reorganizare, prin analogie, a dispozițiilor art. 165 din Legea nr. 85/2014, ce se referă la ipotezele ce permit provizionări de sume în cazul distribuirilor parțiale efectuate în procedura falimentului.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nici această întrebare nu întrunește cerințele de admisibilitate impuse de exigențele art. 519 din Codul de procedură civilă.

Dacă cerințele legate de existența unui litigiu aflat în curs de judecată în ultimă instanță, de faptul că asupra acestei chestiuni instanța supremă nu a mai statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare sunt îndeplinite, în schimb, exigențele legate de noutatea chestiunii de drept și de faptul că modul ei de rezolvare ar putea conduce la soluționarea în fond a litigiului dedus judecății nu se verifică.

În ceea ce privește noutatea chestiunii de drept sunt pe deplin valorificabile aceleași argumente expuse deja supra, în paragrafele art. 44-49 din prezenta decizie, în contextul în care problema provizionării unor sume de bani, pe parcursul executării unui plan de reorganizare, în vederea satisfacerii unei creanțe înscrise sub condiție care, prin ipoteză, nu s-a împlinit încă la epoca la care creanța ar fi trebuit satisfăcută conform programului de plăți, reprezintă o împrejurare cu care instanțele au fost deja confruntate încă de la primele proceduri de insolvență deschise în temeiul Legii nr. 85/2014.

Pe de altă parte, instanța supremă constată că de lămurirea acestei chestiuni de drept nu depinde soluționarea pe fond a procesului. Eventualele provizionări a unor sume de bani, în cursul executării planului de reorganizare, necesare satisfacerii unor creanțe înscrise inițial sub condiție suspensivă ori înscrise provizoriu în tabelul de creanțe reprezintă aspecte ce se pot ivi în cursul derulării planului de reorganizare și nu reprezintă chestiuni ce țin de legalitatea sau viabilitatea planului, care sunt examinate, conform art. 139 din Legea nr. 85/2014, de către judecătorul sindic sau de către instanța de apel, cu ocazia confirmării/infirmării unui plan de reorganizare.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că, prin Decizia nr. 4 din 15 martie 2021, pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 22 aprilie 2021, general obligatorie, s-a statuat că, în raport de dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. a) și ale art. 43 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu prevederile art. 480 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, curtea de apel, învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătoruluisindic prin care s-a respins o cerere de trecere a debitorului la procedura falimentului sau prin care se confirmă un plan de reorganizare, admițând apelul, va anula hotărârea și va trimite cauza judecătorului-sindic, cu dispoziție obligatorie de trecere a debitorului în faliment.

Prin urmare, de vreme ce litigiul în cadrul căruia s-a formulat întrebarea prealabilă adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție are ca obiect confirmarea/infirmarea planului de reorganizare, chestiunea de drept deferită instanței supreme spre analiză și rezolvare depășește cadrul procesual în limitele căruia instanța de trimitere este chemată să se pronunțe, astfel că aceasta nu este de natură să conducă la soluționarea fondului litigiului.

Așadar, reținând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate anterior analizate, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar, pe de altă parte, că litigiul privind această creanță a fost soluționat definitiv, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, în Dosarul nr. 6.151/118/2017/a16.