Decizia nr. 11 din 20 ianuarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.186/1/2024 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Adina Oana Surdu, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Gabriela-Simona Rotaru, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: ” Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 133 alin. (2), alin. (4), ale art. 102 alin. (4), alin. (5) şi alin. (8 1 ), art. 111 alin. (6) teza finală şi ale art. 165 pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în cuprinsul planului de reorganizare trebuie cuprinse şi creanţele înscrise sub condiţie suspensivă, iar, în caz afirmativ, dacă, prin raportare la aceleaşi prevederi legale, creanţele înscrise sub condiţie suspensivă trebuie provizionate în cuprinsul planului de reorganizare”.

După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Adina Oana Surdu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, prin Încheierea din 22 februarie 2024, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme cu nr. 2.186/1/2024. II. Normele de drept intern incidente

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 85/2014 Art. 133. – ” (…) (2) Planul de reorganizare va cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor. Creanţele înscrise ca beneficiare ale unei cauze de preferinţă în tabelul definitiv al creanţelor pot fi purtătoare de dobânzi şi alte accesorii. (…) (4) Planul de reorganizare va menţiona: a) categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate, în sensul prezentului titlu; b) tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate; c) dacă şi în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii din societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită vor fi descărcaţi de răspundere; d) ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment; valoarea estimativă se va calcula în baza unui raport de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat desemnat potrivit prevederilor art. 61; e) modalitatea de achitare a creanţelor curente.” Art. 102. – ” (…) (4) Creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezentul titlu. (5) Dreptul de vot şi dreptul la distribuţie ale titularilor creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii, inclusiv ale titularilor creanţelor a căror valorificare este condiţionată de executarea în prealabil a debitorului principal, se nasc numai după îndeplinirea condiţiei respective. (…) (8 1 ) Creanţele fiscale constatate printr-un act administrativ fiscal contestat şi a cărui executare silită nu a fost suspendată prin hotărâre judecătorească definitivă vor fi admise la masa credală şi trecute provizoriu până la finalizarea contestaţiei de către instanţa de contencios administrativ.” Art. 111. – ” (6) (…) Creanţele înscrise provizoriu vor avea toate drepturile prevăzute de lege, cu excepţia dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire. Acestea se vor consemna în contul unic până la definitivarea creanţei.” Art. 165. – ” Cu ocazia distribuirilor parţiale, următoarele sume vor fi provizionate: 1. sume proporţionale datorate creditorilor ale căror creanţe sunt supuse unei condiţii suspensive care nu s-a realizat încă; (…)”. III. Expunerea succintă a procesului

La data de 7.02.2022, în Dosarul nr. 6.151/118/2017 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, a fost depus planul de reorganizare judiciară întocmit de debitoarea Black Pearl – S.R.L., prin administrator special Ştirbescu Adriana, cu respectarea termenului prevăzut de art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 746 din 15.06.2022, Tribunalul Constanţa, în temeiul art. 139 din Legea nr. 85/2014, a confirmat planul de reorganizare al debitoarei Black Pearl – S.R.L. întocmit de administratorul special Ştirbescu Adriana.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, prin care a solicitat admiterea căii de atac, reţinerea cauzei şi, rejudecând, respingerea planului de reorganizare cu consecinţa intrării în faliment a societăţii debitoare Black Pearl – S.R.L.

În esenţă, apelanta a criticat faptul că în planul de reorganizare nu este cuprinsă şi creanţa sa în sumă de 16.606.403 lei, care se regăseşte în tabelul definitiv, unde este înscrisă ca şi creanţă sub condiţie suspensivă până la soluţionarea definitivă a litigiului în care debitoarea a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere în baza căreia organul fiscal a fost înscris în tabelul de creanţe.

Prin Decizia civilă nr. 41 din 22.03.2023, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul promovat de apelanta-contestatoare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva Sentinţei civile nr. 746 din 15.06.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 6.151/118/2017, în contradictoriu cu intimata-debitoare Black Pearl – S.R.L., prin administrator special Ştirbescu Adriana şi prin administrator judiciar Dăscălescu & Co S.P.R.L., şi intimaţii-creditori, a anulat sentinţa civilă apelată şi a stabilit termen de judecată la data de 24.05.2023 în vederea evocării fondului.

Debitoarea Black Pearl – S.R.L., prin administrator special Ştirbescu Adriana, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, iar curtea de apel a dispus sesizarea cu privire la chestiunea evocată.

În cadrul soluţionării apelului (evocare fond după anulare), la 22 februarie 2024, Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, titularul sesizării a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ.

În acest sens, a arătat că litigiul are ca obiect confirmarea planului de reorganizare al debitoarei Black Pearl – S.R.L. întocmit de administratorul special Ştirbescu Adriana, în temeiul art. 139 din Legea nr. 85/2014, în condiţiile în care, prin Sentinţa civilă nr. 746 din 15.06.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost confirmat planul de reorganizare, iar cauza este în curs de judecată în faţa Curţii de Apel Constanţa în evocarea fondului după anularea sentinţei apelate.

Astfel, instanţa de sesizare a apreciat că de lămurirea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, urmând a fi analizată atât legalitatea planului de reorganizare, din perspectiva criticii privind neînscrierea în plan a creanţei aflate în litigiu, înscrisă în tabelul definitiv sub condiţie suspensivă prin hotărâre rămasă definitivă (prin neapelare), cât şi necesitatea cuprinderii acestui tip de creanţe în plan şi regimul creanţei suspensive în procedura de reorganizare, respectiv dacă planul trebuie să cuprindă menţiuni privind provizionarea unor sume necesare plăţii acestor sume.

De asemenea, s-a reţinut că respectiva chestiune este nouă, întrucât nu a fost analizată în doctrina de specialitate şi nu au fost identificate soluţii în urma consultării jurisprudenţei.

Chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere

Opinia instanţei de trimitere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării a fost în sensul că în cuprinsul planului de reorganizare trebuie cuprinse toate categoriile de creanţe, fără a fi excluse cele înscrise sub condiţie suspensivă, de vreme ce legea nu distinge în acest sens, acestea trebuind a fi provizionate încă din cuprinsul planului de reorganizare, pentru identitate de raţiune cu situaţia intrării societăţii în faliment. VI. Punctul de vedere al părţilor

Debitoarea Black Pearl – S.R.L., prin administrator special Ştirbescu Adriana, autoarea sesizării, a invocat drept principal argument faptul că instanţa în mod greşit a confirmat planul de reorganizare cu excluderea creanţei aflate sub condiţie suspensivă.

Părţile adverse nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Curţile de apel au transmis relaţii din care rezultă că nu există practică neunitară cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

Curţile de apel Alba Iulia, Craiova, Oradea, Piteşti şi Târgu Mureş au arătat că nu au identificat practică judiciară cu privire la chestiunea de drept în discuţie, iar în lipsa unei jurisprudenţe relevante nu au formulat puncte de vedere.

Curţile de apel Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Suceava şi Timişoara au transmis puncte de vedere ale judecătorilor asupra acestei chestiuni.

Opinia majoritară exprimată la nivelul curţilor de apel şi al tribunalelor din circumscripţia acestora a fost în sensul că, din interpretarea dispoziţiilor art. 133 alin. (2), art. 5 alin. (1) pct. 53, art. 102 alin. (4), (5) şi (8 1 ), art. 111 alin. (6) teza finală şi ale art. 165 pct. 1 din Legea nr. 85/2014, în cuprinsul planului de reorganizare trebuie incluse şi creanţele înscrise sub condiţie suspensivă, de vreme ce legea nu distinge în acest sens, şi, ca urmare, trebuie provizionate în cuprinsul planului cu sumele necesare achitării lor în cazul îndeplinirii condiţiei suspensive.

S-a argumentat că planul de reorganizare trebuie să cuprindă programul de plăţi a creanţelor şi să indice tratamentul creanţelor cuprinse în tabelul definitiv al creditorilor, cu indicarea termenelor şi a categoriilor de creanţă, modalitatea de plată a creanţelor curente (în privinţa cărora nu se poate aprecia exigibilitatea la momentul propunerii planului de reorganizare) şi soluţiile ce vor fi avute în vedere în cazul îndeplinirii condiţiei. Astfel, pentru prezentarea unui program de plată riguros, se impune şi includerea creanţelor înscrise sub condiţie suspensivă, chiar dacă acestea nu vor putea fi distribuite decât după îndeplinirea condiţiei, dat fiind faptul că ar fi dificil ulterior să fie întocmit un nou plan de reorganizare în funcţie de cuantumul creanţei, iar lipsa dreptului de vot în privinţa planului reprezintă o chestiune diferită. S-a arătat că înscrierea creanţei în tabelul de creanţe este justificată, în primul rând, în considerarea efectului retroactiv al îndeplinirii condiţiei suspensive, iar calificarea unei creanţe ca fiind sub condiţie sau contestată are efecte asupra drepturilor creditorului, în sensul că, pentru acel creditor care are o creanţă sub condiţie suspensivă, dreptul de vot şi dreptul la distribuirea sumelor se nasc numai după îndeplinirea condiţiei respective. 29. Ţinând cont de faptul că obligaţia (datoria debitorului) se naşte la momentul îndeplinirii condiţiei, concomitent născându-se şi dreptul subiectiv corelativ, se impune a fi provizionate şi rezervele destinate acoperirii cheltuielilor viitoare ale averii debitorului, sumele urmând a fi eliberate creditorilor îndreptăţiţi după îndeplinirea condiţiei suspensive.

Opinia minoritară exprimată de judecătorii Tribunalului Arad – Secţia a II-a civilă a fost în sensul că în vederea întocmirii planului de reorganizare nu vor fi avute în vedere creanţele sub condiţie suspensivă pentru plăţi sau distribuiri. Astfel, s-a apreciat că, pornind de la faptul că, la momentul votării planului de reorganizare, titularul unei creanţe sub condiţie suspensivă nu are un drept de vot în privinţa planului, se poate trage concluzia potrivit căreia respectivele creanţe nu trebuie incluse în planul de reorganizare şi în proiectul de distribuire aferent. Ar urma ca, în situaţia în care, ulterior implementării planului, creanţa sub condiţie suspensivă devine pură şi simplă, titularul creanţei respective să solicite, conform art. 132 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, modificarea planului pe baza creanţelor în sold la data respectivă, deoarece acesta, doar la momentul realizării condiţiei ce afectează dreptul său, dobândeşte vocaţia de a propune un plan.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul Curţii Constituţionale, precum şi la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate decizii relevante. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; d) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; e) problema de drept pusă în discuţie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; f) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; g) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Sesizarea îndeplineşte doar parţial condiţiile legale de admisibilitate sus-menţionate.

Din analiza încheierii de sesizare rezultă faptul că instanţa de trimitere este chemată să soluţioneze litigiul în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, întrucât hotărârile judecătorului-sindic sunt supuse exclusiv apelului, fiind definitive, în raport cu dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă corelate cu prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Cauza este în faza procesuală a apelului – evocarea fondului după anularea sentinţei apelate.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 41 din 22 martie 2023, Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi a admis apelul declarat de apelanta-contestatoare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva Sentinţei civile nr. 746 din 15.06.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 6.151/118/2017, a anulat sentinţa civilă apelată şi a stabilit termen de judecată în vederea evocării fondului.

În speţă, este realizată condiţia privitoare la existenţa unei chestiuni care să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Se cuvine a se sublinia că litigiile în materia insolvenţei se soluţionează în ultimă instanţă de către curţile de apel, ca instanţe de apel, iar hotărârile pronunţate de acestea nu sunt supuse controlului judiciar pe calea recursului, fiind definitive conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. În plus, în urma verificărilor efectuate, se constată că problema supusă analizei prin prezenta sesizare nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Problema dedusă analizei prin prezenta sesizare se referă la interpretarea unor articole din Legea nr. 85/2014 pentru a se stabili dacă în cuprinsul planului de reorganizare trebuie incluse şi creanţele înscrise în tabelul definitiv sub condiţie suspensivă, iar în caz afirmativ, dacă sumele necesare pentru satisfacerea acestor creanţe trebuie provizionate în cuprinsul planului de reorganizare.

Deşi nu este o veritabilă creanţă afectată de o condiţie suspensivă, astfel cum este definită în art. 1.400 din Codul civil, în tabelul definitiv de creanţe creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, a fost înscrisă cu suma de 16.606.403 lei – creanţă sub condiţie suspensivă, până la soluţionarea definitivă a contestaţiilor formulate de societatea debitoare împotriva deciziei de impunere, ce a constituit titlul executoriu, în baza căreia organul fiscal a fost înscris în tabelul de creanţe de către administratorul judiciar.

Înalta Curte observă că, în contextul conţinutului normativ precar pe care îl avea la publicare Legea nr. 85/2014, inclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei în dosarul în care s-a formulat prezenta sesizare, a existat o practică îndelungată şi unitară a instanţelor de judecată în sensul înscrierii în tabelul de creanţe a unor astfel de creanţe fiscale, constatate prin titluri executorii care erau contestate în procedura contenciosului fiscal, ca fiind creanţe sub condiţie suspensivă, până la soluţionarea contestaţiilor formulate de debitori, fără a se pune problema înscrierii sau nu a acestora în planul de reorganizare. Jurisprudenţa astfel dezvoltată a avut drept justificare împrejurarea că, iniţial, prevederile Legii nr. 85/2014 se refereau expres doar la creanţe scadente, creanţe nescadente şi creanţe sub condiţie, ca modalităţi de înscriere a unor creanţe în tabel – art. 5 pct. 69; art. 67 alin. (1) lit. c); art. 102 alin. (4), (5) şi (8). În mod cu totul excepţional, în acord cu dispoziţiile art. 111 alin. (6) şi ale art. 113 alin. (4), judecătorul sindic putea dispune înscrierea provizorie a unei creanţe, până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva înscrierii acesteia în tabel.

Date fiind consecinţele nefavorabile ale înscrierii în tabel, sub condiţie suspensivă, a unei creanţe (în principal, lipsa dreptului de vot al unui astfel de creditor în adunarea creditorilor şi imposibilitatea participării la distribuiri de sume în vederea satisfacerii creanţei, până la momentul îndeplinirii condiţiei), observând modul în care s-a conturat jurisprudenţa naţională cu privire la modalitatea de înscriere în tabel a unor astfel de creanţe, legiuitorul a intervenit normativ, iniţial prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, stabilind în art. 102 alin. (8 1 ) din Legea nr. 85/2014 că astfel de creanţe, constatate prin titluri executorii care au fost contestate în procedura administrativ-fiscală, se vor înscrie în tabel sub condiţie rezolutorie. Ulterior, prin Legea nr. 113/2020, de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, conţinutul textului de lege de la art. 102 alin. (8 1 ) a fost ajustat, în sensul că astfel de creanţe se înscriu provizoriu în tabel. 43. Ţinând cont şi de aceste lămuriri preliminare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cerinţele referitoare la noutate şi la invocarea unei veritabile probleme de drept nu sunt îndeplinite, ceea ce înseamnă că, în lipsa îndeplinirii cumulative a tuturor condiţiilor desprinse din prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu este posibilă declanşarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În legătură cu cerinţa noutăţii, trebuie subliniat că aceasta reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la respectiva problemă. În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate”, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere a completului învestit cu soluţionarea sesizării, astfel cum instanţa supremă a hotărât în mod constant în jurisprudenţa sa. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat, încă, o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017).

Caracterul de noutate dispare atunci când chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări date, în timp ce opiniile jurisprudenţiale diferite nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

Aşa fiind, depăşirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, şi conturarea unei jurisprudenţe în legătură cu chestiunea de drept invocată conduc la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situaţie scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă.

În situaţia de faţă, se constată că problema supusă interpretării nu se referă la o reglementare recent intrată în vigoare şi nici la un context legislativ nou, ci este formulată în legătură cu art. 133 alin. (2), (4), art. 102 alin. (4), (5) şi (8 1 ), art. 111 alin. (6) teza finală şi art. 165 pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, act normativ intrat în vigoare în urmă cu 10 ani. De asemenea, nu se poate considera că instanţele judecătoreşti nu au dat o interpretare şi o aplicare acestor texte legale, atât timp cât legea menţionată este incidentă tuturor procedurilor de insolvenţă pornite ulterior datei de 28 iunie 2014, timp în care instanţele de apel învestite cu apeluri declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii sindici au verificat categoriile de creanţe înscrise în planul de reorganizare. Or, o atare analiză presupune, în fiecare cauză în parte, a se stabili atât natura juridică a creanţelor şi programul de plată a acestora, cât şi tratamentul creanţelor bugetare înscrise sub condiţie suspensivă.

Opiniile teoretice exprimate de judecătorii din cadrul instanţelor care au înaintat puncte de vedere au un caracter uniform în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor indicate, creanţele înscrise în tabel sub condiţie suspensivă trebuie să fie cuprinse în planul de reorganizare. Prin urmare, nu se justifică declanşarea mecanismului reglementat de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, întrucât scopul pronunţării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziunea în plan jurisdicţional, ceea ce presupune existenţa unei tendinţe jurisprudenţiale concrete orientate către soluţii diferite, concluzie care nu se verifică din analiza efectuată.

În raport cu cele arătate, funcţia de prevenţie a mecanismului de interpretare instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă, de rezolvare de principiu a chestiunii de drept, nu îşi găseşte utilitatea în cauză, din perspectiva condiţiilor expuse, având în vedere că problema supusă analizei nu prezintă caracterul de noutate cerut de legiuitor.

Distinct de neîndeplinirea cerinţei noutăţii, nu este realizată nici condiţia legată de faptul că sesizarea trebuie să privească o problemă de drept veritabilă, care să presupună împrejurarea ca norma de drept a cărei lămurire se solicită să fie susceptibilă de a da naştere unor interpretări diferite, fie din cauză că aceasta este incompletă, fie pentru că nu este corelată cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că aceasta nu ar mai fi în vigoare.

În jurisprudenţa instanţei supreme, în legătură cu această cerinţă de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, s-a statuat constant în sensul că trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 6 martie 2023).

În privinţa prezentei sesizări, din observarea întregii argumentări expuse de instanţa de trimitere, nu reiese însă că aceasta se confruntă cu dificultatea interpretării dispoziţiilor legale, în sensul că ar exista posibilitatea unor interpretări diferite ale normelor în discuţie.

Astfel, problema interpretării dispoziţiilor art. 133 alin. (2), (4), art. 102 alin. (4), (5) şi (8 1 ), art. 111 alin. (6) teza finală şi ale art. 165 pct. 1 din Legea nr. 85/2014 nu prezintă un grad de dificultate suficient de mare pentru a declanşa mecanismul prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, atât timp cât textele legale indicate sunt redactate într-o manieră clară, completă şi fără a lăsa posibilitatea unor interpretări contradictorii. Aşadar, dispoziţiile legale sunt suficient de clar formulate încât nu sunt susceptibile de a ridica vreo problemă cu privire la înţelegerea, interpretarea şi aplicarea lor. Din parcurgerea tuturor punctelor de vedere înaintate de curţile de apel se observă că judecătorii nu au întâmpinat vreo dificultate în a aprecia, într-o majoritate covârşitoare, faptul că în cuprinsul planului de reorganizare trebuie cuprinse toate categoriile de creanţe, inclusiv cele înscrise sub condiţie suspensivă, neputându-se face abstracţie de existenţa acestora, dat fiind că legiuitorul nu face o asemenea distincţie.

Pentru a fi considerată o problemă reală de drept, aceasta trebuie să se refere la o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite sau contradictorii, la o normă neclară, incompletă, incertă sau să presupună incidenţa unor principii generale cu conţinut sau sferă de aplicare discutabile (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 5 februarie 2020). Or, în prezenta sesizare, interpretarea dispoziţiilor evocate nu ridică niciun fel de dificultate, fiind vorba despre norme de drept clare, uşor inteligibile, complete, nesusceptibile de interpretări contradictorii.

Prin urmare, prima chestiune supusă analizei nu reprezintă o problemă de drept nouă şi, cu atât mai puţin, o problemă veritabilă de drept, suficient de dificilă pentru a reclama o rezolvare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

A doua întrebare din cuprinsul sesizării adresate instanţei supreme are în vedere împrejurarea dacă în cuprinsul planului de reorganizare trebuie provizionate sumele necesare satisfacerii creanţelor înscrise sub condiţie în tabelul de creanţe, prin aplicarea în procedura executării planului de reorganizare, prin analogie, a dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 85/2014, ce se referă la ipotezele ce permit provizionări de sume în cazul distribuirilor parţiale efectuate în procedura falimentului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nici această întrebare nu întruneşte cerinţele de admisibilitate impuse de exigenţele art. 519 din Codul de procedură civilă.

Dacă cerinţele legate de existenţa unui litigiu aflat în curs de judecată în ultimă instanţă, de faptul că asupra acestei chestiuni instanţa supremă nu a mai statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare sunt îndeplinite, în schimb, exigenţele legate de noutatea chestiunii de drept şi de faptul că modul ei de rezolvare ar putea conduce la soluţionarea în fond a litigiului dedus judecăţii nu se verifică.

În ceea ce priveşte noutatea chestiunii de drept sunt pe deplin valorificabile aceleaşi argumente expuse deja supra, în paragrafele art. 44-49 din prezenta decizie, în contextul în care problema provizionării unor sume de bani, pe parcursul executării unui plan de reorganizare, în vederea satisfacerii unei creanţe înscrise sub condiţie care, prin ipoteză, nu s-a împlinit încă la epoca la care creanţa ar fi trebuit satisfăcută conform programului de plăţi, reprezintă o împrejurare cu care instanţele au fost deja confruntate încă de la primele proceduri de insolvenţă deschise în temeiul Legii nr. 85/2014.

Pe de altă parte, instanţa supremă constată că de lămurirea acestei chestiuni de drept nu depinde soluţionarea pe fond a procesului. Eventualele provizionări a unor sume de bani, în cursul executării planului de reorganizare, necesare satisfacerii unor creanţe înscrise iniţial sub condiţie suspensivă ori înscrise provizoriu în tabelul de creanţe reprezintă aspecte ce se pot ivi în cursul derulării planului de reorganizare şi nu reprezintă chestiuni ce ţin de legalitatea sau viabilitatea planului, care sunt examinate, conform art. 139 din Legea nr. 85/2014, de către judecătorul sindic sau de către instanţa de apel, cu ocazia confirmării/infirmării unui plan de reorganizare.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că, prin Decizia nr. 4 din 15 martie 2021, pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 22 aprilie 2021, general obligatorie, s-a statuat că, în raport de dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. a) şi ale art. 43 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu prevederile art. 480 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, curtea de apel, învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătoruluisindic prin care s-a respins o cerere de trecere a debitorului la procedura falimentului sau prin care se confirmă un plan de reorganizare, admiţând apelul, va anula hotărârea şi va trimite cauza judecătorului-sindic, cu dispoziţie obligatorie de trecere a debitorului în faliment.

Prin urmare, de vreme ce litigiul în cadrul căruia s-a formulat întrebarea prealabilă adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are ca obiect confirmarea/infirmarea planului de reorganizare, chestiunea de drept deferită instanţei supreme spre analiză şi rezolvare depăşeşte cadrul procesual în limitele căruia instanţa de trimitere este chemată să se pronunţe, astfel că aceasta nu este de natură să conducă la soluţionarea fondului litigiului.

Aşadar, reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate anterior analizate, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar, pe de altă parte, că litigiul privind această creanţă a fost soluţionat definitiv, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, în Dosarul nr. 6.151/118/2017/a16.