Decizia nr. 4123/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 319/2024 a Curții de Apel Alba Iulia

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 04.09.2024 la Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2024, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a solicitat: 1. să se constate că imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise inițial în CF nr. x Blaj Oraș sub nr. topo. x, au fost preluate abuziv de Statul Român; 2. să se dispună anularea Deciziei nr. 10971/12.07.2024 emisă de pârâtă cu referire la cererea de retrocedare nr. x/2003 privind imobilul situat în Mun.

Blaj, jud. Alba, înscris inițial în nr. 20 Blaj Oraș sub nr. topo x; 3. să se dispună obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a cererii nr. x/2003 prin emiterea unei decizii privind imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise inițial în CF nr. x Blaj Oraș sub nr. topo. x, decizie care să fie emisă în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în cauză; 4. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 319 din 11 decembrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Mitropolia Română unită cu Roma Greco-Catolică Blaj în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței menționate a declarat recurs recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În motivarea căii de atac recurenta a arătat că la pronunțarea sentinței instanța de fond a făcut trimitere la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, apreciind că textul impune dovedirea: calității de proprietar al imobilului a titularului cererii de de retrocedare; preluării abuzive, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile corporatiste sau de orice alte persoane juridice în prioada 06 martie 19x - 22 decembrie 1989. Coroborând acest temei de drept cu prevederile pct. 13 din H.G.

nr. 1164/2002, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, instanța de fond, procedând la analiza extrasului CF nr. x Blaj a reținut că imobilul a fost dobândit prin cumpărare de către Capitlul Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc. Arată că nu se poate reține sau stabili clar dacă instanta de fond, reținând preponderent ca inscris doveditor al dreptului de proprietate extrasul CF nr. x Blaj-Oraș, a considerat că imobilul litigios a fost în patrimoniul/proprietatea Capitlului sau a Fondului de pensie protopopesc ori dacă acesta a constituit o "masă patrimonială" distinctă de patrimoniul reclamantei sau a constituit bunul proprietate tabulară a Capitlului, din moment ce nu a fost dobândit "ca efect al constituirii unui patrimoniu de afectațiune de către cultul religios" (al cărei reprezentant superior — ca entitate cu personalitate juridică și laică și canonică era recurenta-reclamantă).

Instanța a aplicat eronat Conciliul provincial I din anul 1872 privind reglementarea modalității de organizare internă a Bisericii Greco-Catolice care a statuat, în ce privește atribuțiile privind administrarea bunurilor Bisericii, că donațiile primite de la episcopi, clerici sau credincioși pentru activitățile Bisericii sau patronate de aceasta (înființarea și întreținerea de școli. azile. biblioteci, etc.), reveneau in special Capitlului Mitropolitan, în același sens fiind și prevederile Conciliului provincial II din 1882 al Bisericii Greco-Catolice. Afirmă că în cadrul Bisericii greco-catolice. ca persoană juridică, exista posibilitatea creării de fonduri eclesiastice, afectate unui anumit scop.

ele aparținând însă tot cultului religios. Legea pentru regimul Cultelor din 1928 a statuat că administrarea patrimoniilor și fundațiunilor cultelor se face de organele lor competente, sub supravegherea autorităților bisericești superioare, conform dreptului canonic. Mai arată că "'Fondul de pensie protopopesc", din punct de vedere canonic nu era o entitate juridică distinctă de Mitropolie (care avea și are și grad de arhiepiscopie), cu personalitate juridică și patrimoniu (așa cum este reglementată în prezent fundația sau asociația potrivit O.G. nr. 26/2000), ci era reprezentat de bani. titluri de valoare și imobile care trebuiau utilizată în anumite scopuri indicate, cu administrarea, mărirea sau cheltuirea acestuia fiind responsabil ulterior Capitlul.

Capitlul era îndrituit să administreze acest "Fond", fiind ulterior extins și ca organism de administrare (în ceea ce privește rațiunile financiare) la nivel de Mitropolie. Susține că instanța de fond a încălcat sau a aplicat greșit și normele de drept laic, respectiv: a) art. 646 din C. civ. austriac care reglementa posibilitatea creării de fonduri de afectațiune cu destinație specială (patrimonii de afectațiune); b)art. 1 alin. (1) și art. 2 din Legea nr. 389 din 21 iunie 1943 privind extinderea legislației civile și comerciale în România de peste Carpați, incidente în raport de faptul că imobilul a fost inscris în cartea funciară în anul 1940, în baza Contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23.10.1940 sub imperiul vechiul C. civ.

austriac (Ia care se face de altfel și referire în cuprinsul contractului — la art. 6); Decretul nr. 177 din 1948 de naționalizare a întregii averi a cultului greco-catolic (emis de regimul comunist) recunoaște, alături de Mitropolie, și alte forme de organizare a cultului — în speță Capitlul Mitropolitan, precum și fondurile și fundațiile au aparținut la momentul naționalizării cultului greco-catolic. Este eronată reținerea instanței de fond potrivit căreia Capitlul Mitropolitan — Fondul de Pensie Protopopesc a fost o entitate distinctă de Mitropolie. Enumeră recurenta-reclamantă o serie de înscrisuri doveditoare, care, coroborate cu temeiurile de drept indicate, dovedesc că Fondul de Pensii Protopopesc a fost un patrimoniu de afectațiune al reclamantei (similar, cu titlu de exemplu, fondului de asigurări sociale sau fondului de asigurări de sănătate de la bugetul de Stat), administrat de Capitlul Mitropolitan — formă de organizarea internă, colegială.

Contrar celor reținute de instanța de fond, în sensul că nu se poate deduce care este entitatea superioară Capitlului Mitropolitan, afirmă că, potrivit normelor canonice, în fapt, Capitlul era al Mitropoliei, a fost creat la începutul secolului ca organism colegial de episcopul A., normele sale de funcționare fiind aprobate prin Conciliul Provincial din 1882 de Sinodul condus de Mitropolitul Ioan Vancea de Buteasa și compus din ceilalți episcopi și canonici Bisericii. Invocând unele decizii prin care solicitări similare au fost soluționate favorabil, afirmă recurenta reclamantă că dispune de o speranță legitimă de restituire și a imobilelor din prezentul litigiu, în sensul art. I din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp alte imonbile aflate în situație juridică identică au fopst restituite, fără a fi pusă în discuție calitatea de propreitar a reclamantei asupra acestora.

Enunță în acest sens restituirea unor imobile prin H.G. nr. 466/19.08.1992 privind aprobarea propunerilor Comisiei Centrale pentru inventarierea bunurilor proprietatea statului fostei proprietăți ale Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolice), și predarea acestora către Biserica Română Unita cu Roma (Greco-Catolica). Prin acest act normativ, prin efectul Decretului-lege nr. 126/1990 au fost restituire subscrisei mai multe imobile care au fost intabulate anterior anului 1948 în favoarea diferitelor fundațiuni, instituții scolare, care aparțineau recurentei. Prin urmare, soluția instanței de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, sens în care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii dedusă judecății.

4. Apărările formulate de intimată Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat că, la momentul analizării cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003, la dosarul administrativ era depusă copia certificată a CF nr. x a localității Blaj oraș, iar Decizia nr. 10971/12.07.2024 s-a întemeiat pe actele din dosarul administrativ, potrivit cărora imobilul solicitat s-a aflat în proprietatea Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic din Blaj, Fondul de Pensie Protopopesc, și nu în patrimoniul Mitropoliei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Blaj. Prin urmare, prima instanță a analizat și a soluționat cauza raportat la probele administrate și la aspectele tranșate prin Decizia nr. 21/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Astfel, în mod corect s-a concluzionat în sensul că Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat. Capitlul Mitropolitan Greco-Catolic din Blaj, Fondul de Pensie Protopopesc este o persoană juridică distinctă de Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică, Blaj, iar la dosar nu se regăsesc documente din care să reiasă faptul că imobilul solicitat a fost preluat abuziv de statul român din patrimoniul Mitropoliei Unite cu Roma Greco-Catolice Blaj. Cu privire la cererea privind plata cheltuielilor de judecată, intimata a solicitat reducerea cuantumului acestora, având în vedere că nu i se poate reține o culpă în emiterea deciziei contestate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă nu este fondat, pentru considerentele următoare: Se constată că, în susținerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat incidența cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii poate fi solicitată atunci când aceasta "a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". În speță, recurenta critică modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000: "1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 19x - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență (...)". Totodată, a fost criticat modul de aplicare a prevederilor pct. 13 din H.G.

nr. 1164/2002: "13. Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege: a)orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate); d)acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios); e)expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;

f)orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale.(...)" Criticile formulate au legătură, în esență, cu modalitatea în care instanța de fond, prin raportare la înscrisurile probatorii anexate cererii administrative de retrocedare, precum și la înscrisurile administrate în fond, a apreciat asupra calității de proprietar a recurentei asupra imobilului înscris în CF nr. x Blaj oraș sub nr. topo. x, având în vedere că prin Decizia nr. 10971/12.07.2024, ce face obiect al acțiunii în anulare, cererea de retrocedare a fost respinsă cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, iar din analiza înscrisurilor aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare nu a rezultat că imobilul a fost preluat în mod abuziv de Statul Român de la Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj.

În analiza acestor critici de nelegalitate, instanța de recurs va avea în vedere, în primul rând, dezlegările date prin Decizia ÎCCJ nr. 21/2023, pronunțată în interesul legii, asupra modului de interpretare și aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (2)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, cu modificările ulterioare, care sunt aplicabile speței de față.

În acest sens, al aplicabilității deciziei precizate, se vor reține mențiunile din paragraful 64 al acesteia, care determină obiectul sesizării: " (...) în stabilirea obiectului analizei în cadrul prezentului recurs în interesul legii, în sensul identificării chestiunilor punctuale, caracterizate, ce se impun a fi dezlegate de principiu, se constată că acestea privesc atât definirea sintagmei "imobile care au aparținut cultelor religioase" din art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, cât și aspecte legate de mijloacele de a proba fostul drept de proprietate, în conformitate cu dispozițiile coroborate ale art. 4 alin. (2)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 și art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Sunt supuse interpretării valoarea probatorie a înscrierii în cartea funciară, posibilitatea de administrare a unor probe în combaterea sau nuanțarea mențiunilor din cartea funciară referitoare la titularul dreptului de proprietate, precum și care ar fi probele apte să demonstreze situația juridică a proprietarului tabular, de așezământ constituit de o structură a cultului religios, respectiv apartenența imobilului la care se referă cererea de retrocedare la un patrimoniu de afectațiune constituit de respectiva structură a cultului religios, pentru funcționarea așezământului (...)" Potrivit dezlegărilor obligatorii ale acestei decizii: "(..) 71. În privința imobilelor din regiunile Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și sudul Bucovinei, în perioada 6 martie 19x-22 decembrie 1989 a funcționat sistemul real de evidență a imobilelor și a drepturilor dobândite în legătură cu acestea, potrivit Decretului-lege nr. 115/1938.

Astfel, s-a păstrat sistemul real introdus anterior anului 1800 de vechiul C. civ. austriac, în care înscrierile în cartea funciară au efect constitutiv de drepturi.(...). 74. Ca o consecință a efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, art. 32 și 33 din același act normativ (nn. Decretul nr. 115/1938) statuează caracterul înscrierii de probă exactă cu privire la dreptul real înscris și titularul acestuia. (...) 75. În concluzie, înscrierile din cartea funciară dovedesc existența și întinderea dreptului, precum și cine este titularul respectivului drept. 76. Ca atare, în cadrul cererilor de retrocedare formulate în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 nu se poate tinde la demonstrarea existenței dreptului de proprietate, în patrimoniul altei persoane decât proprietarul tabular.

77. Cu toate acestea, dacă se susține că proprietarul tabular (spre exemplu, o școală/un colegiu) nu este o persoană distinctă de structura cultului religios care cere retrocedarea, ci este un așezământ creat de aceasta, ca parte componentă, fără personalitate juridică, iar înscrierea așezământului ca proprietar tabular a fost menită să indice apartenența imobilului la o masă patrimonială de afectațiune constituită de respectiva structură, se constată că nu se urmărește probarea contra înscrierilor de carte funciară, ci coroborarea acestor înscrieri cu alte probe, în vederea recunoașterii relației juridice de tipul parte-întreg dintre proprietarul tabular și structura cultului religios, respectiv a apartenenței imobilului la o masă patrimonială de afectațiune ce face parte dintr-un patrimoniu unic, acela al structurii de cult religios.

78. În privința unei astfel de relații juridice sunt relevante în primul rând înscrierile din cartea funciară și actele în baza cărora au avut loc înscrierile, dar și alte probe ce pot fi coroborate cu înscrierile de carte funciară, în temeiul art. 4 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000. 79. Însă, astfel de dovezi nu pot fi unele indirecte, cu valoare probatorie incertă în privința relației juridice pretinse. Unor astfel de probe, care nu conduc nemijlocit la stabilirea raportului afirmat dintre proprietarul tabular și titularul cererii de retrocedare, le lipsește fiabilitatea, nefiind apte să ateste o situație juridică a imobilului diferită de cea reflectată de înscrierile din cartea funciară.

(...) 80. Astfel, potrivit art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 și normelor metodologice de aplicare a acesteia, constituie dovezi asupra calității de fost proprietar, în primul rând, probele directe, de natură să dovedească prin ele însele dreptul de proprietate, numai în subsidiar putând fi administrate probe indirecte. Ierarhia probelor este confirmată de prezumțiile instituite de aceleași dispoziții, legiuitorul statuând că numai în absența unor probe contrare se prezumă, în baza mențiunilor din actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau prin care s-a pus în executare această măsură, calitatea de fost proprietar a celui individualizat cu această calitate, precum și existența și, după caz, întinderea dreptului său de proprietate.

81. Or, în sistemul real de publicitate imobiliară există o probă directă, clară referitoare la titularul dreptului, existența dreptului și întinderea acestuia. 82. Revenind la dovezi care ar întemeia existența dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive, când teza probatorie este aceea a relaționării parte - întreg între proprietarul tabular și titularul cererii de retrocedare, respectiv apartenența imobilului la un patrimoniu de afectațiune constituit anterior naționalizării de către structura de cult respectivă, este de remarcat că desprinderea unei mase patrimoniale de afectațiune dintr-un patrimoniu are loc prin voința titularului patrimoniului unic, iar un astfel de act de voință este susceptibil de dovedire prin mijloace de probă directe.

Asemenea probe pot fi: actul de înființare a unui colegiu sau a unei școli și/sau de conferire a fondului imobiliar destinat susținerii activității colegiului/școlii, statutul colegiului/școlii, actele în baza cărora s-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară pe numele colegiului/școlii; actele în baza cărora bunurile imobile au intrat în patrimoniul originar. (...) 91. (...) în domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 cererile de retrocedare pot viza numai patrimoniul unui cult religios, în sens de patrimoniu al bisericilor, nu și patrimoniul unor fundații sau al altor așezăminte distincte de biserică. 92. Mențiunile din cartea funciară referitoare la școală ca proprietar tabular reflectă acest caracter distinctiv al așezământului, rămânând nerelevant dacă avea personalitate juridică sau nu.

93. În fața unei probe cu o clară forță doveditoare asupra titularului dreptului de proprietate, precum este înscrierea în cartea funciară, numai o probă directă și relevantă cu privire la invocata constituire de către biserică a proprietarului tabular, ca așezământ sau dezmembrământ al său, precum și a masei patrimoniale de afectațiune ar putea să conducă la reținerea apartenenței imobilului la patrimoniul bisericii.(...)". Procedând la aplicarea în speța de față a acestor dezlegări obligatorii, potrivit art. 517 alin. (4) C. proc.

civ., Înalta Curte va reține că ceea ce se impune a a fi lămurit în cauză, în legătură cu probarea calității de proprietar a reclamantei, are legătură cu forța probantă a mențiunilor din cartea funciară, referitoare la identitatea proprietarului, precum și forța probantă a înscrisurilor suplimentare propuse de recurenta-reclamantă, în dovedirea faptului că proprietarul tabular a fost constituit ca așezământ ori dezmembrământ al său și că imobilele ce au făcut obiect al retrocedării aparțineau unei mase patrimoniale de afectațiune, ce făcea parte dintr-un patrimoniu unic, acela al structurii de cult religios, în speță al recurentei reclamante. Sub acest aspect, se reține că, potrivit încheierii nr. 1583/25.10.1940, înscrisă în C.F.

nr. x, a localității Blaj oraș, foaia B, poziția 7, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 23.10.1940, asupra imobilului înscris sub nr. de ordine A+l, a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc. Potrivit mențiunilor din cartea funciară, imobilul a fost dobândit în mod direct de proprietarul tabular Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc, în temeiul unui contract de vânzare cumpărare, de la B. și C.. Așadar, bunul a fost achiziționat de proprietarul tabular, în nume propriu, de la B. și C., iar nu ca efect al constituirii unui patrimoniu de afectațiune de către cultul religios.

Pentru a se putea ajunge la concluzia constituirii unui patrimoniu de afectațiune, ar fi fost necesar ca recurenta-reclamantă să probeze desprinderea masei patrimoniale din patrimoniul unic al Mitropoliei Unite cu Roma Greco- Catolice Blaj, prin voința acesteia, în scopul sau ca urmare a înființării/constituirii de către aceasta a Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc, ori să se probeze alocarea de fonduri proprii ale Mitropoliei Unite cu Roma Greco Catolice, cu destinația specială a achiziționării bunului imobil direct în patrimoniul entității respective, în scopul ducerii la îndeplinire a atribuțiilor acesteia. Însă, potrivit mențiunilor din foaia de avere, imobilul anterior achiziționării a fost doar in proprietatea unor persoane fizice, iar în contractul de vânzare cumpărare, este menționat Capitlul Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc.

În plus, la dosarul administrativ se află un contract de închiriere din 1942, referitor la imobilul solicitat, în care este menționat ca proprietar locator doar Capitlul Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc, fapt ce atesta ca acesta este o entitate distinctă de Mitropolie.

Așadar, în considerarea acestor probe cu privire la identitatea proprietarilor anteriori ai imobilelor, care atestă că acestea au aparținut unor persoane fizice care le-au înstrăinat legal și direct către Capitlul Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc, iar nu către recurenta-reclamantă Mitropolia, precum și în considerarea faptului că la dosarul cauzei nu au fost administrate dovezi directe în legătură cu modul de înființare a Fondului, de către Mitropolie, ori probe relevante din care să rezulte constituirea patrimoniului de afectațiune, respectiv desprinderea imobilelor din patrimoniul unic al recurentei în vederea alocării lor în scop de desfășurare a activităților Fondului, nu se poate susține în mod valid că dreptul pretins prin cererea de retrocedare ar fi fost în mod corespunzător probat.

Se va avea în vedere caracterul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară, potrivit sistemului real introdus de vechiul C. civ. austriac, astfel că toate dovezile administrate în cauză reprezintă probe directe cu privire la dreptul real înscris și titularul acestuia. Nu este lipsit de relevanță nici faptul că, potrivit mențiunilor din cartea funciară, imobilele au intrat în patrimoniul statului în anul 1948, în baza decretului de naționalizare, de la proprietarul Capitlul Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc, iar nu de la Mitropolia Unită cu Roma Greco Catolică, astfel că în cauză nu poate fi aplicată nici prezumția de proprietate instituită de art. 13 din H.G.

nr. 1164/2002. Deși recurenta-reclamantă susține că proprietarul tabular nu era, în realitate, o persoană distinctă de structura cultului religios titular al cererii de retrocedare, ci un așezământ creat de aceasta, ca parte componentă, fără personalitate juridică, iar înscrierea așezământului ca proprietar tabular a fost menită să indice apartenența imobilului la o masă patrimonială de afectațiune, Înalta Curte reține că aceasta avea obligația de a proba atât aspectul referitor la lipsa personalității juridice a Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc, respectiv faptul că această entitate nu era, în realitate, o persoană distinctă de cea a cultului religios, cât și apartenența imobilului la o masă patrimonială de afectațiune, ce face parte dintr-un patrimoniu unic, aparținând Mitropoliei Unite cu Roma Greco- Catolică Blaj.

Este important de remarcat că, în aplicarea dezlegărilor date prin decizia în interesul legii anterior menționată, probele administrate în acest scop "nu pot fi unele indirecte, cu valoare probatorie incertă în privința relației juridice pretinse (...)". Atunci când ceea ce se impune a fi probat este apartenența imobilelor la un patrimoniu de afectațiune, respectiv că desprinderea unei mase patrimoniale de afectațiune dintr-un patrimoniu a avut loc prin voința titularului patrimoniului unic, un astfel de act de voință poate fi dovedit prin mijloace de probă directe, care după cum s-a menționat anterior nu au fost administrate în cauză.

Se constată că la dosar a fost administrată o singură probă cu forță doveditoare considerabilă asupra identității titularului dreptului de proprietate, iar aceasta este reprezentată de mențiunile din cartea funciară nr. x Blaj oraș, astfel că în aceste împrejurări, "doar probe relevante și directe cu cu privire la invocata constituire de către biserică a proprietarului tabular, ca așezământ sau dezmembrământ al său, precum și a masei patrimoniale de afectațiune ar putea să conducă la reținerea apartenenței imobilului la patrimoniul bisericii.(...) (para. 93 al Deciziei RIL nr. 21/2023)." Or, recurenta-reclamantă a solicitat instanței de judecată să răstoarne valoarea probatorie a înscrisurilor din cartea funciară, referitoare la calitatea de proprietar a Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc, exclusiv în baza unor probe indirecte, care nu sunt de natură a justifica pe deplin nici apartenența imobilelor la un patrimoniu de afectațiune și nici faptul că entitatea menționată nu era, în realitate, o persoană juridică distinctă de structura cultului religios titular al cererii de retrocedare.

Nu există la dosar dovezi care să probeze modalitatea de constituire a Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc, iar potrivit susținerilor recurentei din cererea de recurs, referitoare la modalitatea de organizare a Bisericii Greco Catolice, se constată că aceasta este compusă din: Miropolie, ca formă de organizare supremă, care include epscopiile din subordine, episcopiile, care cuprind protopopiatele, acestea din urmă cuprind parohiile iar parohiile sunt formate din credincioși. Potrivit adresei Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 694/2000, capitlurile și protopopiatele sunt asimilate protoieriei, iar ordinele și congregațiile mănăstirii. Nu se poate deduce însă, în baza probelor administrate, care este entitatea imediat superioară Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc care ar fi dispus constituirea acestuia și, eventual, ar fi constituit patrimoniul de afectațiune.

În final, în ceea ce privește susținile din recurs întemeiate pe împrejurarea că, prin decizii administrative anterioare, intimata Comisia de Retrocedare ar fi încuviințat retrocedarea unor imobile care, la rândul lor, figurau în cartea funciară drept proprietatea Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic, Înalta Curte va reține că acestea pot da naștere, cel mult, unor prezumții simple cu privire la constituirea patrimoniului de afectațiune, însă doar cu privire la imobilele la care deciziile de retrocedare se referă. Aceste înscrisuri nu sunt însă de natură a răsturna valoarea probatorie superioară a mențiunilor din cartea funciară cu privire la identitatea proprietarului tabular, ori cu privire la modalitatea de dobândire de către acesta, în mod direct, a proprietății.

În analiza cererilor de retrocedare, inclusiv în considerarea dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte prin Decizia în interesul legii nr. 21/2023, se impune a se verifica materialul probator în privința fiecărui imobil, în parte, în scopul respectării condițiilor reglementate de O.U.G. nr. 94/2000 și H.G. nr. 1094/2005 privind Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

Pe cale de consecință, în considerarea tuturor celor anterior expuse, Înalta Curte va reține că în mod corect a apreciat prima instanță că în cauză nu s-a făcut dovada ca recurenta Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Blaj, este continuatoarea Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic, Fondul de Pensie Protopopesc, prin transferul către aceasta a unor drepturi patrimoniale și a proprietății imobilului în litigiu, pentru a se stabili cu certitudine ca este proprietarul imobilului obiect al cererii de retrocedare, astfel că sentința recurată este dată cu corecta interpretare a normelor de drept material, în cauză nefiind incident cazul de casare invocat, reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. Față de soluția pronunțată, va fi respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în fond și recurs formulată de recurenta-reclamantă, aceasta fiind partea care a pierdut procesul, nefiind îndeplinită astfel cerința prevăzută de art. x3 alin. (1) C. proc. civ. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste motive în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Blaj, împotriva sentinței civile nr. 319 din 11 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Va fi respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în fond și recurs, în temeiul art. x3 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj împotriva sentinței civile nr. 319 din 11 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.