ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4912/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4912/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. supra recursului civil de față, constată

următoarele:

Tribunalul București secția a III-a civilă

prin Sentința civilă nr. 1781 din 22 noiembrie 2010 a admis în parte acțiunea

precizată formulată la 28 noiembrie 2008 de reclamantul P.F.C. SRL și precizată

ulterior împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale. A fost modificată în parte Hotărârea nr. 33 din 22

aprilie 2008 în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma

de 1.338.397 RON echivalentul a 368.867 RON la data de 4 martie 2008 cu titlu

de despăgubiri pentru terenul expropriat.

În motivarea acestei

soluții s-au reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 28 noiembrie 2008 reclamanta SC P.F.C. SRL a chemat în judecată

pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA, precum și pe Consiliul local sector 1 București (la

judecata în contradictoriu cu acesta din urmă renunțând la data de 9 ianuarie

2009 solicitând instanței obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri reale

pentru terenul ce i-a fost expropriat situat în Șos. O. sector 1 București în

suprafață de 1.872,42 mp, respectiv la plata sumei de 2.621.388 euro

reprezentând diferența dintre suma reală cuvenită de 2.808.630 euro și suma de

187.242 euro acordată prin Hotărârea nr. 33 din 22 aprilie 2008.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că suma de 187.242 euro acordată prin hotărârea mai sus

menționată cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat este cu mult sub

valoarea reală de piață a terenului, cuantumul acesteia nefiind stabilit în

condițiile prev. de art. 8 din O.G. nr. 92/1997.

În drept cererea

reclamantei a fost întemeiată pe disp. art. 9 și 10 din Legea nr. 198/2004,

art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 și O.G. nr. 92/1997.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

arătând că lucrarea de expropriere având ca obiectiv extinderea Șos. O. s-a

realizat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 198/2004, lege specială prin care

singurele articole din Legea nr. 33/1994 ce rămân aplicabile în speță sunt cele

cuprinse în art. 21 - 27 ce se referă la procedura ce trebuie urmată în cazul

în care expropriatul este nemulțumit de cuantumul despăgubirilor, procedură ce

a fost respectată în cauză. A mai arătat pârâtul că la stabilirea prețului

despăgubirii experții evaluatori au avut în vedere prețul de pe piața liberă la

data întocmirii rapoartelor de expertiză, luând în considerare informații de la

birourile notariale (privind prețurile de tranzacționare) și de la agențiile

imobiliare din zonă și de pe internet.

În aceste condiții,

cuantumul despăgubirilor acordate a fost stabilit cu respectarea disp. art. 26

din Legea nr. 33/1994, acestea fiind consemnate pe numele expropriatului,

conform recipisei din 4 iunie 2008.

Tribunalul - văzând

concluziile expertizei efectuate în cauză, precum și răspunsul la obiecțiunile

formulate de pârât - a omologat expertiza în varianta 1 din răspunsul la

obiecțiuni, respectiv cea referitoare la valoarea terenului la data

transferului proprietății - 4 iunie 2008 - (data consemnării despăgubirii pe

numele expropriatului) prin care s-a stabilit o valoare de 197 euro mp teren,

respectiv un total al despăgubirilor ce urmează a fi plătite reclamantei de

1.338.397 RON echivalentul a 368.867 euro.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin

Decizia civilă nr. 552/A din 30 mai 2011 a respins ca nefondat apelul pârâtului

Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 22 februarie

2011.

Criticile pârâtului

au vizat încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la

întocmirea raportului de expertiză omologat în varianta de la data

exproprierii, respectiv luna iunie 2008 și nu varianta la data întocmirii

raportului de expertiză, respectiv iunie 2009.

Valoarea imobilului

avută în vedere de experți a fost stabilită în baza unor oferte reprezentând

prețuri solicitate de proprietari-vânzători și nu în baza prețurilor cu care se

vând (tranzacționează) imobile de același fel, potrivit art. 26 din Legea nr.

33/1994.

Curtea a reținut că

prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 33 din 22 aprilie 2008 emisă

de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pentru terenul în suprafață de

291 mp, situat în București, Șos. O., sector 1, având numerele cadastrale

7375/1 și 7375/2/1, proprietatea reclamantei SC P.F.C. SRL, expropriat în baza

aceleiași hotărâri, s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 667.293,04

RON, echivalentul a 187.242 euro. Prin recipisa de consemnare la CEC B. SA nr.

2047237/2 din 4 iunie 2008, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

a consemnat pe seama și la dispoziția SC P.F.C. SRL suma de 667.293,04 RON.

Societatea comercială

expropriată, nemulțumită de cuantumul despăgubirii, s-a adresat instanței la

data de 28 noiembrie 2008.

Prin expertiza

efectuată în primă instanță la data de 1 iunie 2009, s-a stabilit că valoarea

de circulație a imobilului la momentul schimbului de proprietate (momentul

consemnării sumei de bani conform recipisei aflate la dosarul cauzei) este de

1.338.397 RON. Prin suplimentul la raportul de expertiză depus la 15 septembrie

2010, s-a stabilit și că valoarea terenului la data efectuării expertizei este

de 366.870 RON.

Potrivit art. 9 din

Legea nr. 198/2004, în forma inițială: „Expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră

îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa

instanței judecătorești competente în termen de 15 zile de la data la care i-a

fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în

parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata

despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data

solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de

stabilire a cuantumului acesteia". Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

S-a reținut că acest

act normativ a fost modificat prin Legea nr. 184/2008, intrată în vigoare la 3

noiembrie 2008, prevăzându-se, între altele, prin art. 9 alin. (3) că:

„acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

La calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor

raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art.

15 din prezenta lege". Conform art. 15: „transferul imobilelor din

proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților

administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de

drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data

consemnării acestora, în condițiile prezentei legi".

Curtea de apel a

examinat actele dosarului și a reținut următoarele:

Prin O.U.G. nr.

228/2008, intrată în vigoare la 5 ianuarie 2009, fraza a doua a art. 9 alin.

(3) a fost înlăturată, revenindu-se astfel la soluția legislativă anterioară

sub aspectul momentului care trebuie avut în vedere pentru stabilirea

despăgubirilor constând în valoarea imobilului expropriat.

Problema care s-a

ridicat în cauză, date fiind cele două modificări legislative intervenite în

cursul procedurii de expropriere, este aceea a aplicării legii în timp.

S-a observat că la

data introducerii cererii de chemare în judecată, 28 noiembrie 2008, sub

imperiul Legii nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, s-a născut un

drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri în funcție de valoarea

imobilului la momentul transferului dreptului de proprietate, iar O.U.G. nr.

228/2008 nu conține norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării

sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziții de drept

material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de

chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. S-a mai

observat că principiul neretroactivității legii civile se regăsește și în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a admis că puterea

legiuitoare poate adopta reglementări cu efect retroactiv în materie civilă;

preeminența dreptului și noțiunea de proces echitabil exclud însă orice

ingerință a puterii legiuitoare într-un proces deja existent în vederea

influențării soluționării litigiului de către puterea judiciară, cu excepția

cazului în care există motive extrem de importante de interes general

(Zielinski, Pradal, Gonzales și alții împotriva Franței, Hotărârea din 28

octombrie 1999).

S-a constatat că în

cauză, nefiind incidente situații excepționale care să justifice încălcarea

principiului neretroactivității legii, intervenție a legiuitorului acceptată

numai în cazuri de excepție, la soluționarea cauzei trebuie avută în vederea

legea în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Pentru cel de-al

doilea motiv de apel, referitor la valoarea avută în vedere de experți s-a

observat că nu s-au administrat probe în dovedirea caracterului său fondat. Ca

urmare, Curtea a înlăturat criticile formulate sub aspectul criteriului de

stabilire a valorii imobilului, ca nefondate.

Pârâtul a formulat la

22 martie 2011 recurs împotriva deciziei Curții de Apel București, în termen

legaI.

A fost invocat, în

drept, motivul prevăzut de art. 304, iar în fapt recurentul a susținut că

decizia atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

Hotărârea a fost dată

cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit

cărora „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiza, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, valoarea despăgubirilor fiind cea de la momentul întocmirii

raportului de expertiză.

S-a susținut că

instanța de fond, precum și instanța de apel, în mod eronat au omologat un

raport de expertiză care stabilește valoarea despăgubirilor la data

transferului dreptului de proprietate, respectiv luna iunie 2008, în loc să

omologheze varianta din raportul de expertiză care indică drept valoare aceea

de la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv luna iunie 2009.

S-a mai criticat

greșita apreciere a instanței de apel că O.U.G. nr. 228/2008, prin care s-a

modificat Legea nr. 184/2008, nu se aplică în cauză.

La momentul

pronunțării Sentinței civile nr. 1781 din 22 noiembrie 2010, era în vigoare

Legea nr. 184/2008 modificată prin O.U.G. nr. 228/2008 intrată în vigoare la

data de 5 ianuarie 2009, ordonanța care prevede că valoarea despăgubirilor este

cea de la momentul efectuării raportului de expertiză.

Recurentul a arătat

că instanța de apel trebuia să admită apelul său și să respingă acțiunea ca

neîntemeiată, având în vedere că raportul de expertiză a stabilit că valoarea

despăgubirilor la momentul efectuării raportului de expertiză este de 54

euro/mp. valoare care se situează sub nivelul sumei acordate de expropriator ca

urmare a exproprierii.

S-a mai arătat că

încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 s-a produs

de cele două instanțe și prin omologarea unui raport de expertiză care a

determinat valoarea despăgubirilor în baza ofertelor și nu în baza prețurilor

de vânzare a imobilelor consemnate ca atare în contractele autentice de

vânzare-cumpărare.

Pe lângă faptul că

oferta este negociabilă și de regulă superioară prețului plătit, este de

notorietate că de la sfârșitul anului 2008 piața imobiliară a cunoscut un real

declin, iar criza economică influențează cu atât mai mult în sens negativ

tranzacțiile imobiliare.

Recurenta a susținut

că valoarea de 187.242 euro stabilita drept despăgubire prin hotărârea comisiei

de stabilire a despăgubirilor este corespunzătoare, cu respectarea atât a

dispozițiilor Constituției, cât și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului

cu privire la dreptul de proprietate privată.

de recurs

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este legală și

temeinică urmând a se respinge recursul pentru considerentele ce urmează.

Acțiunea a privit

despăgubirile acordate de expropriator în temeiul art. 7 și 9 din Legea nr.

198/2004 și a fost formulată la 26 noiembrie 2008, în același temei. Reclamanta

a contestat valoarea despăgubirilor acordate și a pretins o sumă mai mare,

conform unei evaluări extrajudiciare depusă ca probă în dosar.

La momentul

introducerii acțiunii, temeiul de drept invocat, Legea nr. 198/2004, prevedea

în art. 9 - așa cum acesta a fost modificat prin intervenția Legii nr.

184/2008, intrată în vigoare la 4 noiembrie 2008, la trei zile după publicarea

în M. Of. (31 octombrie 2008) - regula stabilirii despăgubirilor cuvenite

expropriaților.

Alin. (3) al art. 9

sus-menționat dispunea în mod expres că acțiunea formulată în temeiul acestei

dispoziții se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii, cu precizarea că „la calcularea cuantumului

despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul

transferului dreptului de proprietate în condițiile art. 15 din lege.

Prin art. IV din

O.U.G. nr. 228/2008 (publicată în M. Of. nr. 3 din 5 ianuarie 2009) pentru

modificarea și completarea unor acte normative, Legea nr. 198/2004 a fost modificată

și completată într-o serie de dispoziții, între acestea și art. 9 alin. (3) și

(5), care au fost reunite într-un singur alineat, 3 cu următorul conținut:

„acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirilor".

Legea nr. 184/2008 a

fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de

interes național, județean și local (publicată în M. Of. nr. 853 din 20

decembrie 2010), la data de 23 decembrie 2010, art. 9 din Legea nr. 198/2004

revenind la forma inițială.

La 22 decembrie 2010

când s-a pronunțat, prin Sentința civilă nr. 1781, Tribunalul a făcut o corectă

aplicare a legii incidente cauzei, lucru în mod corect și legal constatat de

Curtea de apel sesizată cu apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii

pronunțate asupra fondului cauzei.

Apelul formulat la 11

noiembrie 2011 de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost fondat pe

critica referitoare la greșita stabilire a despăgubirilor raportate la momentul

transferului dreptului de proprietate și nu la momentul efectuării raportului

de expertiză.

Instanța de apel a

pronunțat o soluție legală și temeinică prin respingerea apelului, constatând

că instanța de fond a soluționat în mod corect aplicarea în timp a legii ca

urmare a unor modificări succesive intervenite pe parcursul procesului în

redactarea art. 9 din Legea nr. 198/2004. Modificările privind reglementări de

drept material nu intră sub incidența art. 725 alin. (1) C. proc. civ. care

impun imediata aplicare numai cât privește noua lege de procedură,

în consecință, Curtea

de apel în mod legal a constatat - în virtutea principiului neretroactivității

legii, consacrat de Constituție în art. 15 alin. (2) și de Codul civil în art.

1 - că în cauză este aplicabil art. 9 în redactarea primită după modificarea acestuia

prin Legea nr. 184/2008, sub imperiul căruia a fost formulată acțiunea și nu

art. 9, în redactarea inițială, la care s-a revenit pe parcursul soluționării

cauzei, ca urmare a modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 228/2008 și ulterior a

abrogării Legii nr. 184/2008.

Critica referitoare

la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor prin nerespectarea

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu a fost primită de Curtea de

apel. Sub acest aspect s-a reținut că pârâtul apelant pe de o parte, nu a mai

susținut această critică, iar pe de altă parte nu a produs probe pentru

susținerea criticii.

În recurs, pârâtul a

reluat această critică sub aspectul enunțat în apel fără să se refere însă la

modul în care instanța de apel a soluționat acest motiv de apel.

Cum în recurs,

potrivit motivului invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se verifică modul în

care instanța de apel a aplicat norma de drept la situația de fapt dedusă

judecății, se constată că soluția instanței este corectă în raport de învestirea

sa. În Încheierea din 16 mai 2011 a Curții de Apel București secția a III-a,

aflată la fila 36 din dosarul Curții de Apel București (care face parte

integrantă din Decizia nr. 552A din 30 mai 2011), s-a consemnat poziția

apelantului pârât prin avocat ales, A.M. în sensul că „nu mai susține cererea

formulată în apel privind efectuarea unei alte expertize având în vedere

probele deja administrate în cauză".

De altfel sub

aspectul de fond invocat în critica adusă nerespectării art. 26 din Legea nr.

33/1994, este de observat că instanța de fond a încuviințat pârâtului

obiecțiuni la raportul de expertiză. În răspunsul la această problemă, expertul

a precizat că „estimarea corectă a valorii de piață, potrivit practicii

corpului experților tehnici, este derivată din amendarea valorii de oferte cu

coeficientul de tranzacționare, apreciată a fi unica obiectivă, prin

confruntare cu rigorile pieții, valoarea declarată de tranzacționare fiind

afectată de interesele pro cauza ale declaranților". La precizările solicitate

expertului la acest răspuns la obiecțiuni, expertul a indicat cele două valori

solicitate, la data transferului proprietății și respectiv la data efectuării

expertizei, cu observarea, potrivit art. 9 alin. (4) a valorilor din expertiza

actualizată de Camera notarilor publici potrivit art. 77 C. fisc. (în acest

document din anul 2009, la pag. 201 este prevăzută valoarea de 54 euro/mp

pentru imobilele incluse în zona IV marginea SE, imobile situate în zona III

cartiere și limita administrativă a municipiului; în această din urmă zonă se

situează terenul din cauză din Șos. O.).

Observând că prin

criticile formulate nu se întrunesc în cauză condițiile prevăzute de art. 304

pct. 9 invocat ca motiv de recurs, pentru a dispune modificarea deciziei Curții

de Apel București, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Deciziei nr. 552A din

30 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM