ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1024/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 25 octombrie 2010, reclamantele M.M., M.S.G. și B.C.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general, suspendarea efectelor Hotărârii nr. 76 din 03 august 2010, sub aspectul transferului dreptului de proprietate către pârâtă, de la data consemnării despăgubirilor până la data stabilirii prin hotărâre judecătorească a cuantumului acestora. De asemenea, reclamantele au contestat cuantumul despăgubirii stabilit prin hotărârea atacată, de 1.718.121,00 lei, pentru exproprierea imobilului situat în București, sector 1. La data de 08 martie 2011, reclamantele au depus cerere precizatoare, solicitând stabilirea dreptului la despăgubiri și a cuantumului acestuia, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 1.723.713 euro, reprezentând valoarea de circulație a imobilului, și 150.000 euro, reprezentând daune morale.

S-a arătat, că stabilirea despăgubirilor nu s-a făcut ținând cont și de daunele morale cauzate de expropriere evaluate la 50.000 euro pentru fiecare reclamantă, iar cuantumul despăgubirilor stabilite de hotărârea atacată este neconform valorii reale a imobilului, care, în luna noiembrie 2010, potrivit unui raport de expertiză extrajudiciară, avea o valoare de circulație de 1.573.713 euro, echivalentul a 6.753.452 lei, raportul fiind întocmit la 14 decembrie 2010. Prin aceeași cerere, a fost completată acțiunea cu un capăt de cerere prin care reclamantele au solicitat restrângerea efectelor exproprierii numai la suprafața de teren afectată lucrărilor de utilitate publică și menținerea dreptului lor de proprietate asupra suprafeței de teren ce nu este afectată de lucrările de utilitate publică.

Prin cererea depusă la 28 iunie 2011, reclamantele au indicat suprafața de teren ce o solicită a fi exclusă de la expropriere și anume 241 mp La data de 03 mai 2012, reclamantele au depus o nouă cerere modificatoare a acțiunii solicitând anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76/2010. Prin sentința civilă nr. 1228 din 19 iunie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea; a respins, ca neîntemeiate, atât cererea de anulare a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 03 august 2010, în urma exproprierii terenului în suprafață de 216,74 mp, și a construcțiilor în suprafață de 128,51 mp, 226,88 mp, și 296,49 mp, cât și cererea privind exproprierea parțială asupra terenului, și a modificat Hotărârea nr. 76 din 03 august 2010, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate către reclamante în urma exproprierii la 1.967.874,04 lei.

Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea daunelor morale, a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată și a obligat pe pârât la plata sumei de 1000 lei către reclamante, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu experți. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că M.M., M.S.G. și B.C.M. au fost recunoscute, prin Hotărârea nr. 76 din 03 august 2010, drept beneficiare ale dreptului la despăgubire ca urmare a exproprierii imobilului compus din suprafața de teren de 216,74 mp, (2/3 din 325,11 mp,) și construcții în suprafață de 434,59 mp, (2/3 din 128,51 mp, + 226,8 mp, + 296,49 mp), fiind stabilit un cuantum al despăgubirilor de 1.718.121 lei; că, prin H.G.

nr. 590 din 23 iunie 2010, a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de proiectul dublarea diametralei N-S pe tronsonul B. - B. - V.P. - B.P.H. - U. - Calea R., potrivit Legii nr. 198/2004; că, la data de 22 octombrie 2010, titularele dreptului la despăgubiri au fost încunoștințate de consemnarea sumei de 1.718.121lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 216,74 mp, și a construcțiilor în suprafață de 434,59 mp; că, potrivit sentinței civile nr. 1404 din 04 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, G.L.N.

și-a exprimat acordul atât pentru exproprierea cotei de 1/3 din imobilul ce i-a fost restituit prin dispoziția primarului, cât și pentru cuantumul despăgubirilor propuse, de 1.244.401,55 lei; că, astfel cum rezultă din expertiză, imobilele au fost demolate, iar investiția de utilitate publică este în stadiu final (carosabil și trotuar), și că imobilul avea o suprafață inițială totală de 391,12 mp, iar suprafața utilizată pentru executarea lucrărilor de interes public este de 142,86 mp, suprafața neutilizată de constructor fiind de 240,11 mp. Expertul P.R. a arătat că terenul rămas neafectat de construcții este neconstruibil (fila 243). Tribunalul a mai reținut că raportul de evaluare nu se comunică titularilor imobilelor expropriate, ci se comunică direct hotărârea de stabilire a despăgubirilor, aceștia având doar dreptul, în ceea ce privește despăgubirile, de a le contesta.

Referitor la întinderea exproprierii, se vor aplica, după caz, dispozițiile Legii nr. 33/1994 ori ale Legii nr. 255/2010. A fost respinsă, așadar, cauza de nulitate a Hotărârii nr. 76 din 03 august 2010, motivată de necomunicarea raportului de evaluare, ca neîntemeiată. În ceea ce privește solicitarea de a fi dispusă exproprierea parțială, în sensul de a se exclude o suprafață de teren de 241 mp, pretinsă de reclamante, respectiv, 240,11 mp, măsurată de expertul topograf, tribunalul a constatat netemeinicia solicitării. Conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă.

În caz contrar, va dispune exproprierea totală. Legea prevede astfel exproprierea totală în cazul în care exproprierea parțială nu este posibilă, acest aspect fiind lăsat la aprecierea instanței. Exproprierea constituie un act de autoritate publică a cărui întindere nu este de natură a fi contestată de expropriat cu singurul caz de excepție, prevăzut expres de lege, când expropriatul nu poate solicita decât exproprierea totală. Cererea reclamantelor de limitare a întinderii efectelor exproprierii este astfel neîntemeiată. De altfel, a fost apreciată ca neîntemeiată cererea reclamantelor a se stabili că le revine în exclusivitate o suprafață de 240,11 mp, teren neutilizat pentru lucrarea de utilitate publică, cu justificarea că G.L.

a fost deja de acord cu despăgubirile pentru cota sa de 1/3 din imobil. Tribunalul a considerat că, întrucât autoritatea publică a expropriat întregul imobil, decizia privind întinderea exproprierii nu are a fi reconsiderată ca totală pentru un coproprietar, respectiv parțială pentru ceilalți coproprietari, neputând opera o compensare între despăgubirile primite de primul coproprietar și suprafața pretinsă a fi exclusă de la restituire de ceilalți proprietari expropriați. În ceea ce privește valoarea despăgubirilor, tribunalul a constatat că valorile preluate de expertul B.A.M. sunt corectate pentru a se stabili o medie corespunzătoare valorii reale a suprafeței de teren, astfel încât a luat în considerare valoarea stabilită de acest din urmă expert.

De asemenea, valoarea luată în considerare pentru a se reține valoarea pe mp a clădirii demolate, locuință și spațiu comercial, a fost valoarea propusă de expertul B.A.M.D. Cu privire la daunele morale solicitate, tribunalul a reținut că reclamantele nu au probat vătămarea morală pretinsă prin exproprierea imobilului și nici alte prejudicii ce ar fi fost provocate prin exproprierea însăși a imobilului. Reclamantele nu au utilizat imobilul ca locuință proprie, iar una dintre acestea are domiciliul stabil în SUA. Nu a fost invocat și probat niciun fapt din care să reiasă că exproprierea ar fi vătămat moral pe reclamante și nici nu a fost limitată prin lege exproprierea la categorii de imobile ce nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 542/A din 17 decembrie 2014, a respins apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul București prin primarul general; a admis apelul reclamantelor formulat împotriva aceleiași sentințe civile și a schimbat în parte sentința în sensul că despăgubirile cuvenite reclamantelor sunt în cuantum de 2.027.937 lei, pentru imobilul expropriat, reținând, în esență, următoarele: Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 03 august 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 1.718.121 lei, stabilită conform dispozițiilor art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004, completată și modificată.

În hotărâre, s-a arătat că despăgubirea va fi consemnată, de către expropriator, cu respectarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 198/2004, completată și modificată. Criticile apelantelor reclamante referitoare la compunerea despăgubirii cuvenite acestora în urma exproprierii, în sensul că, în speță, aceasta trebuie să cuprindă, pe lângă valoarea de circulație a imobilului, și valoarea daunelor morale corespunzătoare prejudiciului moral au fost apreciate ca neîntemeiate. Astfel, Legea nr. 33/1994 asigură atât cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere și stabilire a despăgubirilor, cât și apărarea dreptului de proprietate privată. Potrivit art. 1 din această lege, exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.

În ceea ce privește compunerea despăgubirilor, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 stabilește că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Apelantele reclamante au invocat un prejudiciu moral care ar fi fost cauzat prin această măsură, arătând că prejudiciul rezultă din faptul că imobilul a aparținut familiei lor în perioada interbelică și că în acest imobil a funcționat un restaurant frecventat de intelectualitatea interbelică. În primul rând, s-a reținut că pentru încălcarea dreptului de proprietate se acordă de regulă daune materiale iar nu daune morale. Totuși, chiar dacă încălcarea unor drepturi patrimoniale are drept rezultat, de regulă, un prejudiciu patrimonial, aceasta se poate concretiza și într-un prejudiciu moral, de ordin pur afectiv.

Astfel, daunele morale sunt legate de încălcarea unor drepturi personal nepatrimoniale, însă apelantele reclamante nu au arătat care este dreptul nepatrimonial încălcat, destinația comercială a spațiului expropriat și clientela acestuia, invocate de apelante în susținerea cererii, nu reprezintă împrejurări din care să rezulte un prejudiciu de ordin moral. În această situație, întrucât din împrejurările invocate de reclamante în cererea de chemare în judecată nu se poate reține existența prejudiciului moral, s-a conchis că nu se poate susține nici încălcarea unui drept la dovedirea acestui prejudiciu prin respingerea probei cu martori, această probă fiind corect respinsă de prima instanță ca nefiind utilă cauzei.

Cererea de suspendare a efectelor hotărârii de expropriere a fost, de asemenea, apreciată ca neîntemeiată, cu motivarea că, în mod corect, a fost respinsă de prima instanță. Astfel, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa instanței judecătorești competente, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv, transferul dreptului de proprietate asupra terenului. În consecință, conform legii, contestația asupra deciziei de expropriere nu suspendă efectele hotărârii și transferul dreptului de proprietate.

Solicitarea apelantelor reclamante în sensul ca suprafața de 241 mp, să fie exclusă de la aplicarea măsurii exproprierii a fost apreciată ca fiind corect respinsă de către prima instanță, pentru următoarele considerente; Exproprierea parțială este reglementată de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, conform căruia, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală. Prin urmare, legea prevede expres cazul în care instanța poate aprecia asupra întinderii măsurii exproprierii.

În speță, însă, ipoteza premisă pentru aplicarea acestui text legal nu este îndeplinită, respectiv expropriatorul nu cere exproprierea parțială, pe de o parte, iar pe de altă parte, în procesul verbal nr. 80 din 3 august 2010, s-a consemnat că apelantele reclamante nu au fost de acord cu valoarea despăgubirii, fără însă a contesta caracterul de utilitate publică a exproprierii unei părți din teren în condițiile art. 20 din Legea nr. 33/1994. În consecință, în cadrul procesual al prezentei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, apelantele reclamante nu pot invoca lipsa caracterului de utilitate publică a măsurii în privința unei părți din teren. Susținerile apelantelor reclamante privind încălcarea principiului prealabilei despăgubiri au fost apreciate ca neîntemeiate.

Astfel, prin hotărârea contestată, expropriatorul a procedat la consemnarea sumei de 1.718.121 lei, reprezentând despăgubiri, consemnare care a avut loc anterior aplicării măsurii exproprierii. În ceea ce privește cuantumul despăgubirii, Curtea a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în apel cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În temeiul acestor prevederi legale, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Întrucât art. 25 din Legea nr. 33/1994 prevede că stabilirea despăgubirilor să fie realizată de o comisie de experți, Curtea a avut în vedere faptul că această comisie, în majoritate, a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 2.027.937 lei. Curtea a luat în considerare opinia majoritară a experților pentru următoarele argumente: comisia de experți a fost formată din trei experți atestați pentru domeniul expertizat; doi dintre cei trei experți au avut o opinie, iar cel de-al treilea a formulat opinie separată. Având în vedere că instanța a dispus efectuarea expertizei tocmai pentru că în domeniul tehnic respectiv nu are abilitarea necesară pentru a aprecia, s-a reținut că nici o eventuală cenzură a judecătorului asupra opiniilor diferite exprimate de experți nu este posibilă.

În aceste condiții, analog situației unui complet de judecată care decide cu majoritate, Curtea a apreciat că singura opțiune legală de a omologa raportul de expertiză o constituie omologarea opiniei majoritare a comisiei de experți. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele B.C.M., M.M., M.S.G. și pârâtul Municipiul București prin primar general. Prin recursul lor, reclamantele M.M., M.S.G. și B.C.M., indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au arătat următoarele: Lipsește cauza de utilitate publică pentru exproprierea suprafeței de 240,11 mp, teren, care nu este necesară realizării lucrării de interes public, având în vedere că exproprierea este o măsura excepțională prin care o persoană este lipsită de proprietatea sa în schimbul unei despăgubiri.

Fiind o măsura excepțională, de natura exproprierii este cauza de utilitate publică, iar o persoană poate fi lipsită de proprietatea sa doar dacă există o cauză de utilitate publica, lipsa acesteia conducând la apariția unui abuz al autorității publice și se sancționează cu nulitatea. Convenția Europeana a Drepturilor Omului prevede că pentru a putea fi legală orice expropriere trebuie să fie realizată pentru o cauză de utilitate publică. Același principiu al existentei cauzei de utilitate publică se regăsește în Constituția României și în Legea nr. 33/1994. Chiar dacă exproprierea s-ar realiza în baza altui act normativ special, cauza de utilitate publică trebuie obligatoriu să existe. Or, în cauza de față, coridorul de expropriere afectează parțial imobilul din str. Buzești nr. 35, și, în consecință, exproprierea nu putea viza decât partea din imobil afectată de coridorul de expropriere cu mențiunea că situația este diferită pentru construcții și teren.

Întrucât coridorul de expropriere ocupa doar parțial terenul, rămânând o suprafața liberă de 240,11 mp, exproprierea trebuia să fi fost făcută doar pentru suprafața de teren afectata de lărgirea străzii. În situația în care proprietarii terenului consideră că suprafața de teren rămasă este inutilizabilă și demonstrează acest fapt, există posibilitatea juridică de a fi efectuată o expropriere totală. Or, în cauza de față s-a procedat invers, respectiv, Primăria municipiului București a expropriat întreaga suprafața de teren fără a cere acordul proprietarilor. Terenul în suprafața de 240,11 mp, care este liber și neafectat de coridorul de expropriere, are toate caracteristicile pentru a fi exploatat, atât din punct de vedere al suprafeței, cât și al dimensiunilor laturilor, și poate rămâne în coproprietatea reclamantelor, având posibilitatea de a-1 păstra liber sau de a-l exploata în diverse forme.

Faptul că reclamantele, care dețineau o parte din suprafața totală de teren, au acceptat despăgubirile inclusiv pentru teren nu este de natură să conducă la respingerea cererii acestora. S-a mai arătat, că, în mod greșit, instanța de apel a reținut drept argument pentru respingerea cererii reclamantelor faptul că în procesul verbal din 03 august 2010 acestea nu ar fi menționat opoziția lor la exproprierea acestei suprafețe de teren, întrucât la acea dată reclamantele nu dețineau informațiile necesare pentru a exprima acest punct de vedere, pe de o parte, iar pe de altă parte, Primăria municipiului București le convocase pentru a-și exprima un punct de vedere cu privire la cuantumul despăgubirii.

În concluzie, reclamantele au arătat că se impune ca, în virtutea principiului interzicerii exproprierii pentru lipsa cauzei de utilitate publică, să se constatate că suprafața de teren de 240,11 mp, identificată prin raportul de expertiză topografică, nu este afectată de coridorul de expropriere; că pentru această suprafață nu există o cauză de utilitate publică, și că se impune să se excludă această suprafață de la expropriere, prin menținerea ei în proprietatea reclamantelor. De asemenea, au arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea principiului dreptei despăgubiri, deoarece exproprierea este o măsura excepțională prin care o persoană este lipsită de proprietatea sa în schimbul unei drepte și prealabile despăgubiri.

Convenția Europeana a Drepturilor Omului prevede că, pentru a putea fi legală exproprierea, despăgubirea trebuie să fie prealabilă. Același principiu al prealabilei despăgubiri se regăsește în Constituția României și în Legea nr. 33/1994. Chiar dacă exproprierea s-ar realiza în baza altui act normativ special, despăgubirea trebuie să fie prealabilă. În speță, procedura de expropriere a demarat în baza Legii nr. 33/1994, prin emiterea Hotărârilor C.G.M.B. nr. 151/2006 și nr. 262/2006, toți proprietarii imobilului situat în str. Buzești nr. 35 primind notificări prin care expropriatorul a propus anumite sume drept despăgubire. Toți acești proprietari au formulat întâmpinări prin care au solicitat despăgubiri mai mari, iar în aceasta situație, expropriatorul ar fi trebuit să sesizeze instanța de judecată care să dispună exproprierea și să stabilească pe baza unui raport de evaluare contravaloarea despăgubiri.

Însă, expropriatorul a sesizat instanța de judecată doar pentru coproprietarul L.N.G., care, în baza Legii nr. 33/1994, a dispus exproprierea și a stabilit despăgubirea la nivelul sumei propuse de expropriator în anul 2008. Acest proprietar a încasat în primăvara anului 2010 despăgubirea calculată în aprilie 2008. Pentru reclamante, situația este alta, în sensul că, deși erau coproprietarii unei părți din imobilului situat în București, expropriatorul nu a mai sesizat instanța de judecata. Primăria municipiului București s-a folosit de apariția H.G. nr. 590 din 23 iunie 2010, care declara de utilitate publică proiectul care fusese deja declarat de utilitate publică prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 262/2006, pentru a putea continua procedura de expropriere în baza Legii nr. 198/2004.

Prin urmare, Primăria municipiului București a expropriat o parte din imobil în baza Legii nr. 33/1994, iar o altă parte în baza Legii nr. 198/2004, iar, în acest fel, expropriatorul a încercat să scoată de sub controlul instanței de judecată verificarea existenței cauzei de utilitate publică pentru o parte din imobil și să refacă raportul de expertiză pentru a propune o despăgubire mai mică. În cazul reclamantelor, a fost emisă Hotărârea nr. 76 din 03 august 2010, prin care s-a propus o despăgubire în cuantum de 1.178.121 lei, valoare pe care acestea nu au acceptat-o. Pentru cota de 2/3 din imobilul restituit în baza Legii nr. 10/2001, noul raport de evaluare efectuat în iulie 2010 a stabilit o despăgubire în cuantum de 1.718.121 lei, adică 859.060,50 lei pentru o cota de 1/3, ceea ce reprezintă 69,03% din despăgubirea achitata în 2010 de Primăria municipiului București către L.N.G., coproprietarul care deținea 1/3 din imobil.

Nici măcar suma pe care a stabilit-o instanța de apel, respectiv 2.027.937 lei, nu reprezintă o despăgubire dreaptă, deoarece această sumă stabilită pentru cota de 2/3 din imobilul restituit în baza Legii nr. 10/2001 reprezintă 1.013.969 lei pentru cota de 1/3 din imobil, adică 81,48% din despăgubirea achitată în 2010 de Primăria municipiului București către L.N.G. (1.244.401,55 lei), coproprietarul care deținea 1/3 din imobilul restituit în baza Legii nr. 10/2001. S-a mai arătat, că un alt motiv pentru care contravaloarea despăgubirii nu este dreaptă este acela că, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 33/1994, suma pe care urmează a o stabili instanță de judecată nu poate fi mai mică decât suma propusă de expropriator.

Astfel, în aprilie 2008, Primăria municipiului București a propus suma de 1.244.401,55 lei pentru cota de 1/3 din imobil, adică 2.488.803,10 lei pentru cota de 2/3 din imobilul restituit în baza Legii nr. 10/2001 și expropriat prin Hotărârea nr. 76 din 03 august 2010. Deci, instanța de judecată ar fi trebuit să stabilească ca despăgubire cel puțin suma de 2.488.803,10 lei. În anul 2010, Primăria municipiului București nu a avut niciun motiv legal care să justifice continuarea în baza Legii nr. 198/2004 a procedurii de expropriere demarate în anul 2006 în baza Legii nr. 33/1994.

Dacă totuși se admite această posibilitate, continuarea procedurii de expropriere nu însemna reluarea acestei procedurii ci continuarea ei din punctul în care rămăsese, adică adoptarea hotărârii de trecere a imobilului în proprietatea statului și stabilirea despăgubirii în funcție de suma oferită în aprilie 2008. Reclamantele nu au nicio culpă că expropriatorul, din aprilie 2008 și până în anul 2010, nu a sesizat, în baza Legii nr. 33/1994, instanța de judecată cu privire la exproprierea părții din imobil care era în proprietatea lor. Prin recursul său, pârâtul Municipiul București, prin primarul general, indicând art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a arătat următoarele: Hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, potrivit art. 304 pct. 7 C. pr., civ.

Potrivit jurisprudenței constante a C.E.D.O., în virtutea art. 6 alin. (1) din Convenție, instanțelor naționale le revine obligația de a „audia" argumentele părților și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii. Din decizia recurată se desprinde cu ușurință concluzia că o motivare care nu oferă niciun argument pertinent pentru a susține concluzia instanței nu poate fi considerată decât o lipsă a motivării. Astfel, instanța de apel nu oferă niciun motiv pentru care omologhează opinia majoritară a experților S.F. și S.F., deși acestea au realizat raportul de expertiză cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Singurul argument avut în vedere de instanța de apel se referă la faptul că aceasta „nu are abilitatea necesară pentru a aprecia”, și că ” nici o eventuală cenzură a judecătorului asupra opiniilor diferite exprimate de experți nu este posibilă". Instanța de apel reține, de asemenea, că „în aceste condiții, analog situației unui complet de judecată care decide cu majoritate, Curtea apreciază că singura opțiune legală de a omologa raportul de expertiză o constituie omologarea opiniei majoritare a comisiei de experți". Prin urmare, instanța de apel a înțeles să transfere responsabilitatea pronunțării unei soluții în sarcina experților, deși nu este ținută de concluziile expertizei dispuse în temeiul art. 25 din Legea nr. 33/1994, aceasta constituind numai un element de convingere, stabilirea cuantumului despăgubirilor fiind lăsată la libera apreciere a judecătorului, care trebuie să-și motiveze poziția.

Practic, instanța de apel a luat în considerare factorul numeric în detrimentul criteriului legalității, opinia majoritară fiind preferată pentru că a fost exprimată de doi dintre experți, opinia minoritară fiind înlăturată pentru simplul motiv că a fost exprimată numai de unul dintre cei trei experți. Pornind de la acest raționament al instanței de apel, aceasta a omologat un raport de expertiză efectuat cu încălcarea flagrantă a legii doar pentru faptul că a fost realizat de majoritatea experților din comisie, deși instanța este obligată să cenzureze orice act depus la dosarul cauzei, inclusiv raportul de expertiză întocmit în cauză. Instanța de apel a fost învestită cu o cerere prin care apelantele-reclamante au solicitat majorarea despăgubirilor aferente imobilului expropriat, pentru care legiuitorul a instituit obligativitatea respectării art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Deși s-a arătat prin obiecțiunile formulate în fața instanței de apel că raportul realizat în cauză încalcă dispozițiile legale imperative, anterior menționate, judecătorii nu au analizat în hotărârea recurată dacă opinia majoritară a încălcat art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu au arătat nici motivele pentru care au înlăturat obiecțiunile Municipiului București, nici considerentele pentru care au validat opinia majoritară formulată de cei doi experți și au înlăturat opinia minoritară formulată de către cei de-al treilea expert din comisia constituită potrivit dispozițiilor Legii nr. 33/1994.

Paralelismul între opinia majoritară a experților și „situația unui complet de judecată care decide cu majoritate" nu poate fi primit, întrucât expertiza realizată în cauză nu are forță obligatorie, ci reprezintă numai un element care să formeze opinia judecătorului, dar nu oricum și în toate condițiile, ci numai dacă raportul de expertiză respectă dispozițiile legale în vigoare. Or, în prezenta cauză, instanța de apel a înțeles să nu analizeze legalitatea întocmirii raportului de expertiză. Pe cale de consecință, soluția nefiind motivată, se impune concluzia că instanța de apel nu și-a respectat obligația de a examina cauza în mod echitabil. S-a mai arătat, că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prevăd că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză”. Cu privire la evaluarea imobilului expropriat, experții au înlăturat contractele de vânzare-cumpărare pentru imobile similare, fără a oferi o motivare plauzibilă, deși se impunea ca toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei să fie analizate. Numai în situația în care experții ar fi indicat motivele pentru care au înlăturat contractele de vânzare-cumpărare pentru imobile similare, aflate la dosarul cauzei, instanța ar fi avut o imagine completă cu privire la calculul despăgubirii pentru imobilul expropriat.

Prin obiecțiunile depuse la dosarul cauzei, s-a arătat că experții au constatat că imobilul-construcție a fost realizat în anul 1930 (fila 8 din raportul de expertiză), ceea ce înseamnă că la data exproprierii, în anul 2010, acesta avea o vechime de 80 ani. De asemenea, s-a semnalat instanței de apel că opinia majoritară a luat în calcul afirmațiile apelanților-reclamanți cu privire la starea clădirii, deși nu există nicio dovadă cu privire la consolidarea clădirii sau la modernizarea acesteia, iar în lipsa unor astfel de dovezi se impunea ca experții să fi aplicat o corecție pentru vechimea clădirii (80 de ani), în caz contrar, valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat fiind crescută în mod nejustificat și artificial.

Aceste omisiuni ale experților și, implicit, ale instanței de apel reprezintă o încălcare a dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât despăgubirea trebuie să reflecte valoarea reală a imobilului expropriat, iar nu o valoare stabilită de experți după bunul lor plac, fără criterii obiective. Criteriul „imobilelor de același fel" prevăzut de Legea nr. 33/1994 a fost încălcat șl prin faptul că experții au aplicat o corecție atât pentru diferența de suprafață între imobilul expropriat și comparabile, cât și pentru dimensiunile construcției, ceea ce înseamnă că experții au aplicat corecția de două ori, pentru același criteriu.

S-a mai arătat, că evaluarea spațiului comercial de la parter în suprafața de 151,25 mp, și a spațiului comercial de la subsol/demisol în suprafață de 197,66 mp, nu a fost efectuată prin raportare la imobile similare cu cel expropriat, experții apreciind, în mod greșit, că imobilul situat în București, sector 1, corp A, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 noiembrie 2013 la B.N.P., D.B. și D.B., este un imobil similar cu cel expropriat, întrucât Calea Dorobanți este situată în zona A, spre deosebire de imobilul expropriat situat la limita sectorului 1, și, prin urmare, imobilele nu sunt similare din punctul de vedere al situării în teren. Singura modalitate de a respecta dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 consta în aplicarea unei corecții suficiente de către experții care au întocmit opinia majoritară.

Având în vedere că experții au aplicat o corecție în cuantum de -25% în raport de criteriul localizării celor două imobile, ceea ce este insuficient, se impune aplicarea unei corecții de cel puțin - 40-45%, astfel cum rezultă din valorile din Ghidul privind valorile orientative ale proprietăților din Municipiul București. Nelegalitatea întocmirii raportului de expertiză și, în consecință, încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a fost menținută și în ceea ce privește spațiul comercial de la subsol, experții omițând să aplice o corecția de cel puțin - 35-40%, având în vedere că imobilul situat în București, considerat proprietate comparabilă cu cea expropriată, este situat la parter.

De asemenea, s-a arătat că, întrucât în tabelul intitulat „Abordarea prin metoda comparațiilor de piață - spațiu comercial parter", se regăsește comparabila „etaj", experții concluzionând că imobilul situat în București (în funcție de care se propune valoarea despăgubirii aferente exproprierii) este similar celui expropriat, și că, în schimb, în tabelul intitulat „Abordarea prin metoda comparațiilor de piață - spațiu comercial subsol", comparabila „etaj" nu se mai regăsește, se impunea aplicarea unei corecții de cel puțin -35-40%, fiind de notorietate faptul că spațiile situate la subsol au o valoare mal mică decât cele situate la parterul clădirilor, și că toate aceste aspecte reprezintă o încălcare flagrantă a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ignorate de instanța de apel, care nu a înțeles nici să sancționeze experții și nici să insereze în considerentele deciziei recurate motivele pentru care a înțeles să valideze opinia majoritară.

Examinând decizia în limita criticilor de nelegalitate formulate de reclamante, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și de recurentul pârât, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., instanța constată următoarele: Criticile formulate de reclamante potrivit cărora lipsește cauza de utilitate publică pentru exproprierea suprafeței de 240,11 mp, teren, întrucât această suprafață nu este necesară realizării lucrării de interes public, iar cum coridorul de expropriere ocupă doar parțial terenul din str. Buzești nr. 35, rămânând o suprafață de teren de 240,11 mp, liberă, exproprierea trebuia făcută numai pentru suprafața de teren afectată de lărgimea străzii, astfel că se impune ca, în virtutea principiului interzicerii exproprierii pentru lipsa cauzei de utilitate publică, să se constate că suprafața de teren de 240,11 mp, identificată prin raportul de expertiză topografică, nu este afectată de coridorul de expropriere, și să se excludă această suprafață de teren de la expropriere, prin menținerea ei în proprietatea reclamantelor, se constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Prin Hotărârea contestată, nr. 76 din 3 august 2010 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București, s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 1.718.121 lei, de către expropriator, cu respectarea art. 8 din Legea nr. 198/2004, completată și modificată, către reclamante, pentru exproprierea imobilului compus din teren în suprafață de 216,74 mp, (2/3 din 325,11 mp,) și construcție în suprafață de 434,59 mp, (2/3 din 128,5 mp,

+226,88 mp, + 296,49 mp,) situat în București - sector 1, S +P +etaj 1, identificat prin nr. cadastral 10819/1.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, completată și modificată, (1) „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului” și (3) „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Potrivit acestor dispoziții legale, rezultă că hotărârile emise în baza Legii nr. 198/2004, prin care s-a stabilit și s-a dispus consemnarea despăgubirii de către expropriator către către proprietarii expropriați, pot face obiectul controlului jurisdicțional numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirii, iar dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 sunt incidente numai în ceea ce privește „stabilirea despăgubirii” nu și în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate către expropriator, ce nu poate fi contestat de către expropriați. Prin urmare, prin folosirea sintagmei ”în ceea ce privește stabilirea despăgubirii” în situația acțiunilor formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, așa cum este cazul în speță, se constată că legiuitorul a dorit ca în acest domeniu controlul jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii cuantumului despăgubirii nu și în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate către expropriator.

Acestea sunt considerentele pentru care se constată că susținerile recurentelor reclamante potrivit cărora se impune a fi exclusă de la expropriere suprafața de 240,11 mp, teren, întrucât nu este afectată de o cauză de utilitate publică, urmând a fi menținută în proprietatea acestora, apar ca nefondate, urmând a fi respinse în consecință, și că soluțiile instanțelor de fond, de respingere a cererii reclamantelor de a fi scoasă de la aplicarea măsurii exproprierii suprafața de 241 mp, teren, sunt legale. Criticile formulate de recurentele reclamante, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, în sensul că acestea au dreptul la despăgubirile stabilite în baza Hotărârii C.G.M.B.

nr. 262/2006, în condițiile Legii nr. 33/1994, de 1.244,401,55 lei pentru cota de 1/3 din imobil, adică 2.488.803,10 lei pentru cota de 2/3 din imobil, așa cum a propus Primăria municipiului București, și că instanța de judecată ar fi trebuit să stabilească cuantumul despăgubirii cel puțin la suma de 2.488.803,10 lei, se constată că sunt nefondate. Astfel, obiectul prezentului litigiul îl constituie contestația reclamantelor împotriva Hotărârii de stabilire a Despăgubirilor din 3 august 2010 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București, sub aspectul determinării cuantumului despăgubirilor, în sensul că acestea „nu reprezintă o justă despăgubire”. Procedura de expropriere demarată în baza Legii nr. 33/1994, prin emiterea Hotărârilor C.G.M.B.

nr. 151/2006 și nr. 262/2006, nu s-a finalizat cu o hotărâre de expropriere pentru reclamante, administrativă sau judiciară, prin care să se consemneze de către expropriator, către expropriate, despăgubirea propusă în anul 2008. Prin urmare, reclamantele nu dețin un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O. cu privire la suma propusă de Primăria municipiului București ca despăgubire în cadrul acelei proceduri, pentru că acea procedură nu a fost finalizată, și, în consecință, nu a produs efecte juridice. În aceste condiții, se constată că legal expropriatorul, prin hotărârea contestată emisă în baza Legii nr. 198/2004, nu a consemnat la dispoziția expropriaților suma propusă de Primăria municipiului București în aprilie 2008, în cadrul procedurii demarate în anul 2006, în baza Legii nr. 33/1994.

Concluzionând, se constată că susținerea reclamantelor potrivit căreia instanța de apel, cu încălcarea ”art. 24 din Legea nr. 33/1994”, în realitate art. 27 din Legea nr. 33/1994, a stabilit despăgubiri mai mici decât cele propuse de expropriator în anul 2008 este nefondată. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: Critica formulată de pârât, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., potrivit căreia motivarea deciziei recurate „nu oferă nici un argument pertinent pentru a susține concluzia instanței de apel” cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor, în sensul că aceasta a luat în considerare factual, în detrimentul legalității, opinia majoritară, care a fost preferată pentru că a fost exprimată de doi dintre experți, iar opinia minoritară a fost înlăturată pentru că a fost exprimată numai de către unul din cei trei experți, se constată că este întemeiată. Astfel, motivarea hotărârii, în sens strict juridic, reprezintă arătarea în scris a rațiunilor care l-au determinat pe judecător să admită sau să respingă o cerere. Art. 261 alin. (5) C. proc. civ. prevede că „hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”, iar art. 295 (1) C. proc.

civ., prevede că „Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”.

În prezenta cauză, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii cuvenite reclamantelor, în sumă de 2.027.937 lei, instanța de apel, după redarea conținutului art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și după ce a făcut trimitere la dispozițiile art. 25 din același act normativ, a reținut că „a avut în vedere faptul că această comisie, în majoritate, a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 2.027.979 lei”; că ”a luat în considerare opinia majoritară a experților”; că” în domeniul tehnic respectiv, stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța de judecată nu are abilitarea necesară pentru a aprecia”; că ”nicio eventuală cenzură a judecătorului asupra opiniilor diferite exprimate de experți nu este posibilă”, și că ”analog situației unui complet de judecată care decide cu majoritate, singura opțiune legală de a analiza raportul de expertiză o constituie omologarea opiniei majoritare a comisiei de experți”.

Or, procedând astfel, se constată că instanța de apel a nesocotit aceste dispoziții legale, în sensul că nu a arătat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, limitându-se la a concluziona că a adoptat soluția pronunțată numai pentru că în același sens au concluzionat experții în majoritate, ceea ce echivalează cu nemotivarea deciziei pronunțate cu privire la motivele de apel formulate de apelanți prin care au criticat sentința primei instanțe sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin reclamantelor pentru imobilul expropriat, respectiv, cu nesoluționarea fondului apelurilor formulate de părți pe acest aspect, ceea ce nu permite efectuarea controlului judiciar în acest sens pe calea prezentului recurs, atrăgând casarea deciziei pronunțate în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

De aceea, instanța, fără a mai analiza celelalte critici formulate de reclamante, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că prin decizia recurată instanța de apel a încălcat principiul dreptei și prealabilei despăgubiri, și că despăgubirea trebuie să se stabilească atât în raport de dreptul intern, cât și de normele convenționale, precum și criticile formulate de recurentul pârât întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa cum au fost expuse mai sus, ce vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei, va admite recursurile declarate de reclamanți și de pârât, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de parți, de dezlegările obligatorii date problemelor de drept de instanța de recurs prin prezenta decizie, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cât și de motivele invocate înaintea acesteia prin cererile de apel formulate de către reclamante și de pârât, privind greșita stabilire a despăgubirilor ce li se cuvin reclamantelor pentru imobilul expropriat, de către prima instanță, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, instanța de trimitere urmează să aibă în vedere la soluționarea cauzei și dispozițiile deciziei nr. 12/2015, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în M. Of.

nr. 152 din 3 martie 2015, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cu privire la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții B.C.M., M.M. și M.S.G. și de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva Deciziei nr. 542/A din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 aprilie 2015.