ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1024/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1024/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la data de 25 octombrie 2010, reclamantele M.M.,

M.S.G. și B.C.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București, prin primarul general, suspendarea efectelor Hotărârii nr. 76

din 03 august 2010, sub aspectul transferului dreptului de proprietate către

pârâtă, de la data consemnării despăgubirilor până la data stabilirii prin

hotărâre judecătorească a cuantumului acestora.

De asemenea,

reclamantele au contestat cuantumul despăgubirii stabilit prin hotărârea

atacată, de 1.718.121,00 lei, pentru exproprierea imobilului situat în

București, sector 1.

La data de 08 martie 2011,

reclamantele au depus cerere precizatoare, solicitând stabilirea dreptului la

despăgubiri și a cuantumului acestuia, în sensul obligării pârâtului la

plata sumei de 1.723.713 euro, reprezentând valoarea de circulație a

imobilului, și 150.000 euro, reprezentând daune morale. S-a arătat, că

stabilirea despăgubirilor nu s-a făcut ținând cont și de daunele

morale cauzate de expropriere evaluate la 50.000 euro pentru fiecare reclamantă,

iar cuantumul despăgubirilor stabilite de hotărârea atacată este neconform

valorii reale a imobilului, care, în luna noiembrie 2010, potrivit unui raport

de expertiză extrajudiciară, avea o valoare de circulație de 1.573.713

euro, echivalentul a 6.753.452 lei, raportul fiind întocmit la 14 decembrie 2010.

Prin aceeași cerere,

a fost completată acțiunea cu un capăt de cerere prin care reclamantele au

solicitat restrângerea efectelor exproprierii numai la suprafața de teren

afectată lucrărilor de utilitate publică și menținerea dreptului lor

de proprietate asupra suprafeței de teren ce nu este afectată de lucrările

de utilitate publică. Prin cererea depusă la 28 iunie 2011, reclamantele au

indicat suprafața de teren ce o solicită a fi exclusă de la expropriere și

anume 241 mp

La data de 03 mai 2012,

reclamantele au depus o nouă cerere modificatoare a acțiunii solicitând

anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76/2010.

Prin sentința civilă nr.

1228 din 19 iunie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în

parte acțiunea; a respins, ca neîntemeiate, atât cererea de anulare a Hotărârii

de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 03 august 2010, în urma exproprierii

terenului în suprafață de 216,74 mp, și a construcțiilor în suprafață de 128,51

mp, 226,88 mp, și 296,49 mp, cât și cererea privind exproprierea parțială

asupra terenului, și a modificat Hotărârea nr. 76 din 03 august 2010, în sensul

că a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate către reclamante în urma exproprierii

la 1.967.874,04 lei. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea privind

acordarea daunelor morale, a admis în parte cererea privind cheltuielile de

judecată și a obligat pe pârât la plata sumei de 1000 lei către reclamante,

reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu experți.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul București a reținut că M.M., M.S.G. și B.C.M. au fost

recunoscute, prin Hotărârea nr. 76 din 03 august 2010, drept beneficiare ale

dreptului la despăgubire ca urmare a exproprierii imobilului compus din

suprafața de teren de 216,74 mp, (2/3 din 325,11 mp,) și construcții

în suprafață de 434,59 mp, (2/3 din 128,51 mp, + 226,8 mp, + 296,49 mp), fiind

stabilit un cuantum al despăgubirilor de 1.718.121 lei; că, prin H.G. nr. 590

din 23 iunie 2010, a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere

a imobilelor afectate de proiectul dublarea diametralei N-S pe tronsonul B. - B.

- V.P. - B.P.H. - U. - Calea R., potrivit Legii nr. 198/2004; că, la data de 22

octombrie 2010, titularele dreptului la despăgubiri au fost

încunoștințate de consemnarea sumei de 1.718.121lei, reprezentând

contravaloarea terenului în suprafață de 216,74 mp, și a construcțiilor

în suprafață de 434,59 mp; că, potrivit sentinței civile nr. 1404 din 04

decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

G.L.N. și-a exprimat acordul atât pentru exproprierea cotei de 1/3 din

imobilul ce i-a fost restituit prin dispoziția primarului, cât și

pentru cuantumul despăgubirilor propuse, de 1.244.401,55 lei; că, astfel cum

rezultă din expertiză, imobilele au fost demolate, iar investiția de

utilitate publică este în stadiu final (carosabil și trotuar), și că imobilul

avea o suprafață inițială totală de 391,12 mp, iar suprafața

utilizată pentru executarea lucrărilor de interes public este de 142,86 mp, suprafața

neutilizată de constructor fiind de 240,11 mp. Expertul P.R. a arătat că

terenul rămas neafectat de construcții este neconstruibil (fila 243).

Tribunalul a mai

reținut că raportul de evaluare nu se comunică titularilor imobilelor

expropriate, ci se comunică direct hotărârea de stabilire a despăgubirilor,

aceștia având doar dreptul, în ceea ce privește despăgubirile, de a

le contesta. Referitor la întinderea exproprierii, se vor aplica, după caz,

dispozițiile Legii nr. 33/1994 ori ale Legii nr. 255/2010. A fost

respinsă, așadar, cauza de nulitate a Hotărârii nr. 76 din 03 august 2010,

motivată de necomunicarea raportului de evaluare, ca neîntemeiată.

În ceea ce

privește solicitarea de a fi dispusă exproprierea parțială, în sensul

de a se exclude o suprafață de teren de 241 mp, pretinsă de reclamante,

respectiv, 240,11 mp, măsurată de expertul topograf, tribunalul a constatat

netemeinicia solicitării. Conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în

cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau

din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța

va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este

posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.

Legea prevede astfel

exproprierea totală în cazul în care exproprierea parțială nu este

posibilă, acest aspect fiind lăsat la aprecierea instanței. Exproprierea

constituie un act de autoritate publică a cărui întindere nu este de natură a

fi contestată de expropriat cu singurul caz de excepție, prevăzut expres

de lege, când expropriatul nu poate solicita decât exproprierea totală. Cererea

reclamantelor de limitare a întinderii efectelor exproprierii este astfel

neîntemeiată.

De altfel, a fost

apreciată ca neîntemeiată cererea reclamantelor a se stabili că le revine în

exclusivitate o suprafață de 240,11 mp, teren neutilizat pentru lucrarea

de utilitate publică, cu justificarea că G.L. a fost deja de acord cu

despăgubirile pentru cota sa de 1/3 din imobil.

Tribunalul a

considerat că, întrucât autoritatea publică a expropriat întregul imobil,

decizia privind întinderea exproprierii nu are a fi reconsiderată ca totală

pentru un coproprietar, respectiv parțială pentru ceilalți

coproprietari, neputând opera o compensare între despăgubirile primite de

primul coproprietar și suprafața pretinsă a fi exclusă de la

restituire de ceilalți proprietari expropriați.

În ceea ce privește

valoarea despăgubirilor, tribunalul a constatat că valorile preluate de expertul

B.A.M. sunt corectate pentru a se stabili o medie corespunzătoare valorii reale

a suprafeței de teren, astfel încât a luat în considerare valoarea

stabilită de acest din urmă expert. De asemenea, valoarea luată în considerare

pentru a se reține valoarea pe mp a clădirii demolate, locuință

și spațiu comercial, a fost valoarea propusă de expertul B.A.M.D.

Cu privire la daunele

morale solicitate, tribunalul a reținut că reclamantele nu au probat vătămarea

morală pretinsă prin exproprierea imobilului și nici alte prejudicii ce ar

fi fost provocate prin exproprierea însăși a imobilului. Reclamantele nu

au utilizat imobilul ca locuință proprie, iar una dintre acestea are domiciliul

stabil în SUA. Nu a fost invocat și probat niciun fapt din care să reiasă că

exproprierea ar fi vătămat moral pe reclamante și nici nu a fost limitată prin

lege exproprierea la categorii de imobile ce nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 542/A din 17 decembrie 2014,

a respins apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul București prin primarul

general; a admis apelul reclamantelor formulat împotriva aceleiași sentințe

civile și a schimbat în parte sentința în sensul că despăgubirile cuvenite

reclamantelor sunt în cuantum de 2.027.937 lei, pentru imobilul expropriat,

reținând, în esență, următoarele:

Prin Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 03 august 2010, Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 1.718.121

lei, stabilită conform dispozițiilor art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004,

completată și modificată. În hotărâre, s-a arătat că despăgubirea va fi

consemnată, de către expropriator, cu respectarea dispozițiilor art. 8 din

Legea nr. 198/2004, completată și modificată.

Criticile apelantelor

reclamante referitoare la compunerea despăgubirii cuvenite acestora în urma

exproprierii, în sensul că, în speță, aceasta trebuie să cuprindă, pe lângă

valoarea de circulație a imobilului, și valoarea daunelor morale

corespunzătoare prejudiciului moral au fost apreciate ca neîntemeiate.

Astfel, Legea nr. 33/1994

asigură atât cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere și stabilire a

despăgubirilor, cât și apărarea dreptului de proprietate privată. Potrivit art.

1 din această lege, exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face

numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă

despăgubire, prin hotărâre judecătorească.

În ceea ce privește

compunerea despăgubirilor, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 stabilește

că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Apelantele reclamante

au invocat un prejudiciu moral care ar fi fost cauzat prin această măsură,

arătând că prejudiciul rezultă din faptul că imobilul a aparținut familiei lor

în perioada interbelică și că în acest imobil a funcționat un restaurant

frecventat de intelectualitatea interbelică.

În primul rând, s-a

reținut că pentru încălcarea dreptului de proprietate se acordă de regulă daune

materiale iar nu daune morale.

Totuși, chiar dacă

încălcarea unor drepturi patrimoniale are drept rezultat, de regulă, un

prejudiciu patrimonial, aceasta se poate concretiza și într-un prejudiciu moral,

de ordin pur afectiv. Astfel, daunele morale sunt legate de încălcarea unor

drepturi personal nepatrimoniale, însă apelantele reclamante nu au arătat care

este dreptul nepatrimonial încălcat, destinația comercială a spațiului

expropriat și clientela acestuia, invocate de apelante în susținerea cererii,

nu reprezintă împrejurări din care să rezulte un prejudiciu de ordin moral.

În această situație,

întrucât din împrejurările invocate de reclamante în cererea de chemare în

judecată nu se poate reține existența prejudiciului moral, s-a conchis că nu se

poate susține nici încălcarea unui drept la dovedirea acestui prejudiciu prin

respingerea probei cu martori, această probă fiind corect respinsă de prima

instanță ca nefiind utilă cauzei.

Cererea de suspendare

a efectelor hotărârii de expropriere a fost, de asemenea, apreciată ca neîntemeiată,

cu motivarea că, în mod corect, a fost respinsă de prima instanță. Astfel,

conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii consemnate se poate adresa instanței judecătorești competente,

fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator

asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu

suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv,

transferul dreptului de proprietate asupra terenului. În consecință, conform

legii, contestația asupra deciziei de expropriere nu suspendă efectele

hotărârii și transferul dreptului de proprietate.

Solicitarea

apelantelor reclamante în sensul ca suprafața de 241 mp, să fie exclusă de la

aplicarea măsurii exproprierii a fost apreciată ca fiind corect respinsă de

către prima instanță, pentru următoarele considerente;

Exproprierea parțială

este reglementată de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, conform căruia,

în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren

sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală,

instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte

este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.

Prin urmare, legea

prevede expres cazul în care instanța poate aprecia asupra întinderii măsurii

exproprierii. În speță, însă, ipoteza premisă pentru aplicarea acestui text

legal nu este îndeplinită, respectiv expropriatorul nu cere exproprierea

parțială, pe de o parte, iar pe de altă parte, în procesul verbal nr. 80 din 3

august 2010, s-a consemnat că apelantele reclamante nu au fost de acord cu

valoarea despăgubirii, fără însă a contesta caracterul de utilitate publică a

exproprierii unei părți din teren în condițiile art. 20 din Legea nr. 33/1994.

În consecință, în cadrul procesual al prezentei contestații întemeiate pe

dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, apelantele reclamante nu pot

invoca lipsa caracterului de utilitate publică a măsurii în privința unei părți

din teren.

Susținerile

apelantelor reclamante privind încălcarea principiului prealabilei despăgubiri

au fost apreciate ca neîntemeiate. Astfel, prin hotărârea contestată,

expropriatorul a procedat la consemnarea sumei de 1.718.121 lei, reprezentând

despăgubiri, consemnare care a avut loc anterior aplicării măsurii

exproprierii.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirii, Curtea a avut în vedere raportul de expertiză întocmit

în apel cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În temeiul acestor

prevederi legale, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.

Întrucât art. 25 din

Legea nr. 33/1994 prevede că stabilirea despăgubirilor să fie realizată de o

comisie de experți, Curtea a avut în vedere faptul că această comisie, în

majoritate, a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 2.027.937 lei.

Curtea a luat în considerare

opinia majoritară a experților pentru următoarele argumente: comisia de experți

a fost formată din trei experți atestați pentru domeniul expertizat; doi dintre

cei trei experți au avut o opinie, iar cel de-al treilea a formulat opinie

separată.

Având în vedere că

instanța a dispus efectuarea expertizei tocmai pentru că în domeniul tehnic

respectiv nu are abilitarea necesară pentru a aprecia, s-a reținut că nici o

eventuală cenzură a judecătorului asupra opiniilor diferite exprimate de

experți nu este posibilă. În aceste condiții, analog situației unui complet de

judecată care decide cu majoritate, Curtea a apreciat că singura opțiune legală

de a omologa raportul de expertiză o constituie omologarea opiniei majoritare a

comisiei de experți.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamantele B.C.M., M.M., M.S.G. și pârâtul Municipiul

București prin primar general.

Prin recursul lor,

reclamantele M.M., M.S.G. și B.C.M., indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au

arătat următoarele:

Lipsește cauza de

utilitate publică pentru exproprierea suprafeței de 240,11 mp, teren, care nu

este necesară realizării lucrării de interes public, având în vedere că exproprierea

este o măsura excepțională prin care o persoană este lipsită de proprietatea sa

în schimbul unei despăgubiri. Fiind o măsura excepțională, de natura

exproprierii este cauza de utilitate publică, iar o persoană poate fi lipsită

de proprietatea sa doar dacă există o cauză de utilitate publica, lipsa

acesteia conducând la apariția unui abuz al autorității publice și se

sancționează cu nulitatea.

Convenția Europeana a

Drepturilor Omului prevede că pentru a putea fi legală orice expropriere

trebuie să fie realizată pentru o cauză de utilitate publică.

Același principiu al

existentei cauzei de utilitate publică se regăsește în Constituția României și

în Legea nr. 33/1994. Chiar dacă exproprierea s-ar realiza în baza altui act

normativ special, cauza de utilitate publică trebuie obligatoriu să existe.

Or, în cauza de față,

coridorul de expropriere afectează parțial imobilul din str. Buzești nr. 35,

și, în consecință, exproprierea nu putea viza decât partea din imobil afectată

de coridorul de expropriere cu mențiunea că situația este diferită pentru

construcții și teren.

Întrucât coridorul de

expropriere ocupa doar parțial terenul, rămânând o suprafața liberă de 240,11 mp,

exproprierea trebuia să fi fost făcută doar pentru suprafața de teren afectata

de lărgirea străzii.

În situația în care proprietarii

terenului consideră că suprafața de teren rămasă este inutilizabilă și demonstrează

acest fapt, există posibilitatea juridică de a fi efectuată o expropriere

totală. Or, în cauza de față s-a procedat invers, respectiv, Primăria

municipiului București a expropriat întreaga suprafața de teren fără a

cere acordul proprietarilor.

Terenul în suprafața

de 240,11 mp, care este liber și neafectat de coridorul de expropriere, are

toate caracteristicile pentru a fi exploatat, atât din punct de vedere al

suprafeței, cât și al dimensiunilor laturilor, și poate rămâne în

coproprietatea reclamantelor, având posibilitatea de a-1 păstra liber sau de

a-l exploata în diverse forme.

Faptul că reclamantele,

care dețineau o parte din suprafața totală de teren, au acceptat despăgubirile

inclusiv pentru teren nu este de natură să conducă la respingerea cererii

acestora.

S-a mai arătat, că,

în mod greșit, instanța de apel a reținut drept argument pentru respingerea

cererii reclamantelor faptul că în procesul verbal din 03 august 2010 acestea

nu ar fi menționat opoziția lor la exproprierea acestei suprafețe de teren,

întrucât la acea dată reclamantele nu dețineau informațiile necesare pentru a

exprima acest punct de vedere, pe de o parte, iar pe de altă parte, Primăria

municipiului București le convocase pentru a-și exprima un punct de vedere cu

privire la cuantumul despăgubirii.

În concluzie,

reclamantele au arătat că se impune ca, în virtutea principiului interzicerii

exproprierii pentru lipsa cauzei de utilitate publică, să se constatate că

suprafața de teren de 240,11 mp, identificată prin raportul de expertiză

topografică, nu este afectată de coridorul de expropriere; că pentru această

suprafață nu există o cauză de utilitate publică, și că se impune să se excludă

această suprafață de la expropriere, prin menținerea ei în proprietatea reclamantelor.

De asemenea, au

arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea principiului dreptei

despăgubiri, deoarece exproprierea este o măsura excepțională prin care o

persoană este lipsită de proprietatea sa în schimbul unei drepte și prealabile

despăgubiri.

Convenția Europeana a

Drepturilor Omului prevede că, pentru a putea fi legală exproprierea,

despăgubirea trebuie să fie prealabilă.

Același principiu al

prealabilei despăgubiri se regăsește în Constituția României și în Legea nr. 33/1994.

Chiar dacă exproprierea s-ar realiza în baza altui act normativ special,

despăgubirea trebuie să fie prealabilă.

În speță, procedura

de expropriere a demarat în baza Legii nr. 33/1994, prin emiterea Hotărârilor C.G.M.B.

nr. 151/2006 și nr. 262/2006, toți proprietarii imobilului situat în str.

Buzești nr. 35 primind notificări prin care expropriatorul a propus

anumite sume drept despăgubire. Toți acești proprietari au formulat întâmpinări

prin care au solicitat despăgubiri mai mari, iar în aceasta situație,

expropriatorul ar fi trebuit să sesizeze instanța de judecată care să dispună

exproprierea și să stabilească pe baza unui raport de evaluare contravaloarea

despăgubiri. Însă, expropriatorul a sesizat instanța de judecată doar pentru

coproprietarul L.N.G., care, în baza Legii nr. 33/1994, a dispus exproprierea

și a stabilit despăgubirea la nivelul sumei propuse de expropriator în anul

în aprilie 2008.

Pentru reclamante,

situația este alta, în sensul că, deși erau coproprietarii unei părți din

imobilului situat în București, expropriatorul nu a mai sesizat instanța

de judecata. Primăria municipiului București s-a folosit de apariția H.G. nr. 590

din 23 iunie 2010, care declara de utilitate publică proiectul care fusese deja

declarat de utilitate publică prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 262/2006, pentru a

putea continua procedura de expropriere în baza Legii nr. 198/2004.

Prin urmare, Primăria

municipiului București a expropriat o parte din imobil în baza Legii nr. 33/1994,

iar o altă parte în baza Legii nr. 198/2004, iar, în acest fel, expropriatorul a

încercat să scoată de sub controlul instanței de judecată verificarea

existenței cauzei de utilitate publică pentru o parte din imobil și să refacă

raportul de expertiză pentru a propune o despăgubire mai mică.

În cazul reclamantelor,

a fost emisă Hotărârea nr. 76 din 03 august 2010, prin care s-a propus o despăgubire

în cuantum de 1.178.121 lei, valoare pe care acestea nu au acceptat-o.

Pentru cota de 2/3 din

imobilul restituit în baza Legii nr. 10/2001, noul raport de evaluare efectuat

în iulie 2010 a stabilit o despăgubire în cuantum de 1.718.121 lei, adică

859.060,50 lei pentru o cota de 1/3, ceea ce reprezintă 69,03% din despăgubirea

achitata în 2010 de Primăria municipiului București către L.N.G., coproprietarul

care deținea 1/3 din imobil.

Nici măcar suma pe

care a stabilit-o instanța de apel, respectiv 2.027.937 lei, nu reprezintă o

despăgubire dreaptă, deoarece această sumă stabilită pentru cota de 2/3 din

imobilul restituit în baza Legii nr. 10/2001 reprezintă 1.013.969 lei pentru

cota de 1/3 din imobil, adică 81,48% din despăgubirea achitată în 2010 de Primăria

municipiului București către L.N.G. (1.244.401,55 lei), coproprietarul care

deținea 1/3 din imobilul restituit în baza Legii nr. 10/2001.

S-a mai arătat, că un

alt motiv pentru care contravaloarea despăgubirii nu este dreaptă este acela

că, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 33/1994, suma pe care

urmează a o stabili instanță de judecată nu poate fi mai mică decât suma propusă

de expropriator. Astfel, în aprilie 2008, Primăria municipiului București a

propus suma de 1.244.401,55 lei pentru cota de 1/3 din imobil, adică 2.488.803,10

lei pentru cota de 2/3 din imobilul restituit în baza Legii nr. 10/2001 și

expropriat prin Hotărârea nr. 76 din 03 august 2010. Deci, instanța de judecată

ar fi trebuit să stabilească ca despăgubire cel puțin suma de 2.488.803,10 lei.

În anul 2010, Primăria

municipiului București nu a avut niciun motiv legal care să justifice

continuarea în baza Legii nr. 198/2004 a procedurii de expropriere demarate în

anul 2006 în baza Legii nr. 33/1994. Dacă totuși se admite această

posibilitate, continuarea procedurii de expropriere nu însemna reluarea acestei

procedurii ci continuarea ei din punctul în care rămăsese, adică adoptarea

hotărârii de trecere a imobilului în proprietatea statului și stabilirea

despăgubirii în funcție de suma oferită în aprilie 2008.

Reclamantele nu au

nicio culpă că expropriatorul, din aprilie 2008 și până în anul 2010, nu a

sesizat, în baza Legii nr. 33/1994, instanța de judecată cu privire la

exproprierea părții din imobil care era în proprietatea lor.

Prin recursul său, pârâtul

Municipiul București, prin primarul general, indicând art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., a arătat următoarele:

Hotărârea instanței

de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, potrivit art. 304 pct. 7 C. pr.,

civ.

Potrivit

jurisprudenței constante a C.E.D.O., în virtutea art. 6 alin. (1) din

Convenție, instanțelor naționale le revine obligația de a „audia"

argumentele părților și de a realiza o examinare efectivă a motivelor,

asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii.

Din decizia recurată

se desprinde cu ușurință concluzia că o motivare care nu oferă niciun argument

pertinent pentru a susține concluzia instanței nu poate fi considerată decât o

lipsă a motivării.

Astfel, instanța de

apel nu oferă niciun motiv pentru care omologhează opinia majoritară a

experților S.F. și S.F., deși acestea au realizat raportul de expertiză cu

încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Singurul argument

avut în vedere de instanța de apel se referă la faptul că aceasta „nu are abilitatea

necesară pentru a aprecia”, și că ” nici o eventuală cenzură a

judecătorului asupra opiniilor diferite exprimate de experți nu este

posibilă".

Instanța de apel

reține, de asemenea, că „în aceste condiții, analog situației unui complet de

judecată care decide cu majoritate, Curtea apreciază că singura opțiune legală

de a omologa raportul de expertiză o constituie omologarea opiniei majoritare a

comisiei de experți".

Prin urmare, instanța

de apel a înțeles să transfere responsabilitatea pronunțării unei soluții în

sarcina experților, deși nu este ținută de concluziile expertizei dispuse în

temeiul art. 25 din Legea nr. 33/1994, aceasta constituind numai un element de

convingere, stabilirea cuantumului despăgubirilor fiind lăsată la libera

apreciere a judecătorului, care trebuie să-și motiveze poziția.

Practic, instanța de

apel a luat în considerare factorul numeric în detrimentul criteriului

legalității, opinia majoritară fiind preferată pentru că a fost exprimată de

doi dintre experți, opinia minoritară fiind înlăturată pentru simplul motiv că

a fost exprimată numai de unul dintre cei trei experți.

Pornind de la acest

raționament al instanței de apel, aceasta a omologat un raport de expertiză

efectuat cu încălcarea flagrantă a legii doar pentru faptul că a fost realizat

de majoritatea experților din comisie, deși instanța este obligată să cenzureze

orice act depus la dosarul cauzei, inclusiv raportul de expertiză întocmit în

cauză.

Instanța de apel a

fost învestită cu o cerere prin care apelantele-reclamante au solicitat

majorarea despăgubirilor aferente imobilului expropriat, pentru care

legiuitorul a instituit obligativitatea respectării art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994.

Deși s-a arătat prin

obiecțiunile formulate în fața instanței de apel că raportul realizat în cauză

încalcă dispozițiile legale imperative, anterior menționate, judecătorii nu au

analizat în hotărârea recurată dacă opinia majoritară a încălcat art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, nu au arătat nici motivele pentru care au înlăturat

obiecțiunile Municipiului București, nici considerentele pentru care au validat

opinia majoritară formulată de cei doi experți și au înlăturat opinia

minoritară formulată de către cei de-al treilea expert din comisia constituită

potrivit dispozițiilor Legii nr. 33/1994.

Paralelismul între

opinia majoritară a experților și „situația unui complet de judecată care

decide cu majoritate" nu poate fi primit, întrucât expertiza realizată în

cauză nu are forță obligatorie, ci reprezintă numai un element care să formeze

opinia judecătorului, dar nu oricum și în toate condițiile, ci numai dacă

raportul de expertiză respectă dispozițiile legale în vigoare.

Or, în prezenta

cauză, instanța de apel a înțeles să nu analizeze legalitatea întocmirii

raportului de expertiză.

Pe cale de

consecință, soluția nefiind motivată, se impune concluzia că instanța de apel

nu și-a respectat obligația de a examina cauza în mod echitabil.

S-a mai arătat, că instanța

de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

respectiv, a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, prevăd că "la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză”.

Cu privire la

evaluarea imobilului expropriat, experții au înlăturat contractele de

vânzare-cumpărare pentru imobile similare, fără a oferi o motivare plauzibilă,

deși se impunea ca toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei să fie

analizate.

Numai în situația în

care experții ar fi indicat motivele pentru care au înlăturat contractele de

vânzare-cumpărare pentru imobile similare, aflate la dosarul cauzei, instanța

ar fi avut o imagine completă cu privire la calculul despăgubirii pentru

imobilul expropriat.

Prin obiecțiunile

depuse la dosarul cauzei, s-a arătat că experții au constatat că

imobilul-construcție a fost realizat în anul 1930 (fila 8 din raportul de

expertiză), ceea ce înseamnă că la data exproprierii, în anul 2010, acesta avea

o vechime de 80 ani.

De asemenea, s-a

semnalat instanței de apel că opinia majoritară a luat în calcul afirmațiile

apelanților-reclamanți cu privire la starea clădirii, deși nu există

nicio dovadă cu privire la consolidarea clădirii sau la modernizarea acesteia,

iar în lipsa unor astfel de dovezi se impunea ca experții să fi aplicat o

corecție pentru vechimea clădirii (80 de ani), în caz contrar, valoarea

despăgubirilor pentru imobilul expropriat fiind crescută în mod nejustificat și

artificial.

Aceste omisiuni ale

experților și, implicit, ale instanței de apel reprezintă o încălcare a

dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât

despăgubirea trebuie să reflecte valoarea reală a imobilului expropriat, iar nu

o valoare stabilită de experți după bunul lor plac, fără criterii obiective.

Criteriul „imobilelor

de același fel" prevăzut de Legea nr. 33/1994 a fost încălcat șl prin

faptul că experții au aplicat o corecție atât pentru diferența de suprafață

între imobilul expropriat și comparabile, cât și pentru dimensiunile

construcției, ceea ce înseamnă că experții au aplicat corecția de două ori,

pentru același criteriu.

S-a mai arătat, că

evaluarea spațiului comercial de la parter în suprafața de 151,25 mp, și a

spațiului comercial de la subsol/demisol în suprafață de 197,66 mp, nu a fost

efectuată prin raportare la imobile similare cu cel expropriat, experții

apreciind, în mod greșit, că imobilul situat în București, sector 1, corp A,

care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22

noiembrie 2013 la B.N.P., D.B. și D.B., este un imobil similar cu cel

expropriat, întrucât Calea Dorobanți este situată în zona A, spre deosebire de

imobilul expropriat situat la limita sectorului 1, și, prin urmare,

imobilele nu sunt similare din punctul de vedere al situării în teren.

Singura modalitate de

a respecta dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 consta în

aplicarea unei corecții suficiente de către experții care au întocmit opinia

majoritară.

Având în vedere că

experții au aplicat o corecție în cuantum de -25% în raport de criteriul

localizării celor două imobile, ceea ce este insuficient, se impune aplicarea

unei corecții de cel puțin - 40-45%, astfel cum rezultă din valorile din Ghidul

privind valorile orientative ale proprietăților din Municipiul București.

Nelegalitatea

întocmirii raportului de expertiză și, în consecință, încălcarea dispozițiilor art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a fost menținută și în ceea ce privește

spațiul comercial de la subsol, experții omițând să aplice o corecția de cel

puțin - 35-40%, având în vedere că imobilul situat în București, considerat

proprietate comparabilă cu cea expropriată, este situat la parter.

De asemenea, s-a

arătat că, întrucât în tabelul intitulat „Abordarea prin metoda comparațiilor

de piață - spațiu comercial parter", se regăsește comparabila „etaj",

experții concluzionând că imobilul situat în București (în funcție de care

se propune valoarea despăgubirii aferente exproprierii) este similar celui

expropriat, și că, în schimb, în tabelul intitulat „Abordarea prin metoda

comparațiilor de piață - spațiu comercial subsol", comparabila „etaj"

nu se mai regăsește, se impunea aplicarea unei corecții de cel puțin -35-40%, fiind

de notorietate faptul că spațiile situate la subsol au o valoare mal mică decât

cele situate la parterul clădirilor, și că toate aceste aspecte reprezintă o

încălcare flagrantă a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

ignorate de instanța de apel, care nu a înțeles nici să sancționeze experții și

nici să insereze în considerentele deciziei recurate motivele pentru care a

înțeles să valideze opinia majoritară.

Examinând decizia în

limita criticilor de nelegalitate formulate de reclamante, întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și de recurentul pârât, întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată

următoarele:

Criticile formulate

de reclamante potrivit cărora lipsește cauza de utilitate publică pentru

exproprierea suprafeței de 240,11 mp, teren, întrucât această suprafață nu este

necesară realizării lucrării de interes public, iar cum coridorul de

expropriere ocupă doar parțial terenul din str. Buzești nr. 35, rămânând o

suprafață de teren de 240,11 mp, liberă, exproprierea trebuia făcută numai

pentru suprafața de teren afectată de lărgimea străzii, astfel că se impune ca,

în virtutea principiului interzicerii exproprierii pentru lipsa cauzei de

utilitate publică, să se constate că suprafața de teren de 240,11 mp,

identificată prin raportul de expertiză topografică, nu este afectată de

coridorul de expropriere, și să se excludă această suprafață de teren de

la expropriere, prin menținerea ei în proprietatea reclamantelor, se constată

că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea contestată,

nr. 76 din 3 august 2010 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a

Municipiului București, s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de

1.718.121 lei, de către expropriator, cu respectarea art. 8 din Legea nr. 198/2004,

completată și modificată, către reclamante, pentru exproprierea imobilului

compus din teren în suprafață de 216,74 mp, (2/3 din 325,11 mp,) și construcție

în suprafață de 434,59 mp, (2/3 din 128,5 mp, +226,88 mp, + 296,49 mp,) situat

în București - sector 1, S +P +etaj 1, identificat prin nr. cadastral 10819/1.

Potrivit art. 9 din

Legea nr. 198/2004, completată și modificată, (1) „Expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art.

6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30

de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta

transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de

proprietate asupra terenului” și (3) „Acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Potrivit acestor

dispoziții legale, rezultă că hotărârile emise în baza Legii nr. 198/2004, prin

care s-a stabilit și s-a dispus consemnarea despăgubirii de către expropriator

către către proprietarii expropriați, pot face obiectul controlului

jurisdicțional numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirii, iar

dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 sunt incidente numai în ceea ce

privește „stabilirea despăgubirii” nu și în ceea ce privește transferul

dreptului de proprietate către expropriator, ce nu poate fi contestat de către

expropriați.

Prin urmare, prin

folosirea sintagmei ”în ceea ce privește stabilirea despăgubirii” în situația

acțiunilor formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, așa cum este

cazul în speță, se constată că legiuitorul a dorit ca în acest domeniu

controlul jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii

cuantumului despăgubirii nu și în ceea ce privește transferul dreptului de

proprietate către expropriator.

Acestea sunt considerentele

pentru care se constată că susținerile recurentelor reclamante potrivit cărora

se impune a fi exclusă de la expropriere suprafața de 240,11 mp, teren,

întrucât nu este afectată de o cauză de utilitate publică, urmând a fi menținută

în proprietatea acestora, apar ca nefondate, urmând a fi respinse în

consecință, și că soluțiile instanțelor de fond, de respingere a cererii

reclamantelor de a fi scoasă de la aplicarea măsurii exproprierii suprafața de

241 mp, teren, sunt legale.

Criticile formulate

de recurentele reclamante, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, în

sensul că acestea au dreptul la despăgubirile stabilite în baza Hotărârii C.G.M.B.

nr. 262/2006, în condițiile Legii nr. 33/1994, de 1.244,401,55 lei pentru cota

de 1/3 din imobil, adică 2.488.803,10 lei pentru cota de 2/3 din imobil, așa

cum a propus Primăria municipiului București, și că instanța de judecată ar fi

trebuit să stabilească cuantumul despăgubirii cel puțin la suma de 2.488.803,10

lei, se constată că sunt nefondate.

Astfel, obiectul

prezentului litigiul îl constituie contestația reclamantelor împotriva

Hotărârii de stabilire a Despăgubirilor din 3 august 2010 emisă de Comisia

pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București, sub aspectul

determinării cuantumului despăgubirilor, în sensul că acestea „nu reprezintă o

justă despăgubire”.

Procedura de

expropriere demarată în baza Legii nr. 33/1994, prin emiterea Hotărârilor C.G.M.B.

nr. 151/2006 și nr. 262/2006, nu s-a finalizat cu o hotărâre de expropriere

pentru reclamante, administrativă sau judiciară, prin care să se consemneze de

către expropriator, către expropriate, despăgubirea propusă în anul 2008.

Prin urmare,

reclamantele nu dețin un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional

la C.E.D.O. cu privire la suma propusă de Primăria municipiului București ca

despăgubire în cadrul acelei proceduri, pentru că acea procedură nu a fost

finalizată, și, în consecință, nu a produs efecte juridice.

În aceste condiții,

se constată că legal expropriatorul, prin hotărârea contestată emisă în baza

Legii nr. 198/2004, nu a consemnat la dispoziția expropriaților suma propusă de

Primăria municipiului București în aprilie 2008, în cadrul procedurii demarate

în anul 2006, în baza Legii nr. 33/1994.

Concluzionând, se

constată că susținerea reclamantelor potrivit căreia instanța de apel, cu

încălcarea ”art. 24 din Legea nr. 33/1994”, în realitate art. 27 din Legea nr. 33/1994,

a stabilit despăgubiri mai mici decât cele propuse de expropriator în anul 2008

este nefondată.

În ceea ce privește

recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată

următoarele:

Critica formulată de

pârât, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căreia motivarea

deciziei recurate „nu oferă nici un argument pertinent pentru a susține

concluzia instanței de apel” cu privire la stabilirea cuantumului

despăgubirilor, în sensul că aceasta a luat în considerare factual, în

detrimentul legalității, opinia majoritară, care a fost preferată pentru că a

fost exprimată de doi dintre experți, iar opinia minoritară a fost înlăturată

pentru că a fost exprimată numai de către unul din cei trei experți, se

constată că este întemeiată.

Astfel, motivarea

hotărârii, în sens strict juridic, reprezintă arătarea în scris a rațiunilor

care l-au determinat pe judecător să admită sau să respingă o cerere.

Art. 261 alin. (5) C.

proc. civ. prevede că „hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților”, iar art. 295 (1) C. proc. civ., prevede

că „Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea

situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”.

În prezenta cauză, în

ceea ce privește stabilirea despăgubirii cuvenite reclamantelor, în sumă de

2.027.937 lei, instanța de apel, după redarea conținutului art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994 și după ce a făcut trimitere la dispozițiile art. 25 din

același act normativ, a reținut că „a avut în vedere faptul că această comisie,

în majoritate, a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 2.027.979 lei”;

că ”a luat în considerare opinia majoritară a experților”; că” în domeniul

tehnic respectiv, stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța de judecată nu

are abilitarea necesară pentru a aprecia”; că ”nicio eventuală cenzură a

judecătorului asupra opiniilor diferite exprimate de experți nu este posibilă”,

și că ”analog situației unui complet de judecată care decide cu majoritate,

singura opțiune legală de a analiza raportul de expertiză o constituie

omologarea opiniei majoritare a comisiei de experți”.

Or, procedând astfel,

se constată că instanța de apel a nesocotit aceste dispoziții legale, în sensul

că nu a arătat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format

convingerea, limitându-se la a concluziona că a adoptat soluția pronunțată

numai pentru că în același sens au concluzionat experții în majoritate, ceea ce

echivalează cu nemotivarea deciziei pronunțate cu privire la motivele de apel

formulate de apelanți prin care au criticat sentința primei instanțe

sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin reclamantelor

pentru imobilul expropriat, respectiv, cu nesoluționarea fondului apelurilor

formulate de părți pe acest aspect, ceea ce nu permite efectuarea

controlului judiciar în acest sens pe calea prezentului recurs, atrăgând

casarea deciziei pronunțate în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță.

De aceea, instanța,

fără a mai analiza celelalte critici formulate de reclamante, întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că prin decizia recurată

instanța de apel a încălcat principiul dreptei și prealabilei despăgubiri,

și că despăgubirea trebuie să se stabilească atât în raport de dreptul intern,

cât și de normele convenționale, precum și criticile formulate de recurentul

pârât întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa cum au

fost expuse mai sus, ce vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei, va

admite recursurile declarate de reclamanți și de pârât, va casa decizia

recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, la aceeași instanță.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de trimitere va ține seama de toate mijloacele de apărare

invocate de parți, de dezlegările obligatorii date problemelor de drept de

instanța de recurs prin prezenta decizie, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., cât și de motivele invocate înaintea acesteia prin cererile de apel

formulate de către reclamante și de pârât, privind greșita stabilire a

despăgubirilor ce li se cuvin reclamantelor pentru imobilul expropriat, de către

prima instanță, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, instanța

de trimitere urmează să aibă în vedere la soluționarea cauzei și dispozițiile

deciziei nr. 12/2015, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în M. Of.

nr. 152 din 3 martie 2015, prin care s-a admis excepția de

neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din

Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de

autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse

prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind

unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”,

cu privire la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanții B.C.M., M.M. și M.S.G. și de pârâtul Municipiul

București prin primarul general împotriva Deciziei nr. 542/A din 17 decembrie

2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 08 aprilie 2015.