ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 439/2019

Asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 octombrie 2010, pe rolul Tribunalului București, reclamantele A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, suspendarea efectelor Hotărârii nr. 76 din 3 august 2010, sub aspectul transferului dreptului de proprietate către pârâtă, de la data consemnării despăgubirilor până la data stabilirii prin hotărâre judecătorească a cuantumului acestora; reclamantele au contestat cuantumul stabilit prin hotărârea atacată de 1.718.121,00 RON pentru exproprierea imobilului din București, str. x, S+P+et. 1.

La data de 8 martie 2011, reclamantele au depus cerere precizatoare, solicitând: stabilirea dreptului la despăgubiri și a cuantumului acestora, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 1.723.713 euro - valoarea de circulație a imobilului și 150.000 euro daune morale.

S-a arătat că stabilirea despăgubirilor nu s-a făcut ținând cont și de daunele morale cauzate de expropriere, evaluate la 50.000 euro pentru fiecare reclamant. Cuantumul despăgubirilor stabilite de hotărârea atacată este neconform valorii reale a imobilului care, în luna noiembrie 2010, potrivit unui raport de expertiză extrajudiciară, avea o valoare de circulație de 1.573.713 euro, echivalentul a 6.753.452 RON, raportul fiind întocmit la 14 decembrie 2010.

Prin aceeași cerere, a fost completată acțiunea cu un capăt de cerere prin care reclamantele au solicitat restrângerea efectelor exproprierii numai la suprafața de teren afectată lucrărilor de utilitate publică și menținerea dreptului lor de proprietate asupra suprafeței de teren ce nu este afectată de lucrările de utilitate publică. Prin cererea depusă la 28 iunie 2011, reclamantele au indicat suprafața de teren ce o solicită a fi exclusă de la expropriere, anume 241 mp.

La data de 3 mai 2012, reclamantele au depus o nouă cerere modificatoare a acțiunii, solicitând anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76/2010.

Prin Sentința civilă nr. 1228 din 19 iunie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea; a respins, ca neîntemeiate, atât cererea de anulare a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 3 august 2010, în urma exproprierii terenului în suprafață de 216,74 mp, construcții în suprafețe de 128,51 mp, 226,88 mp, 296,49 mp, cât și cererea privind dispunerea exproprierii parțiale asupra terenului, și a modificat Hotărârea nr. 76 din 3 august 2010, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate către reclamante în urma exproprierii ca fiind în cuantum de 1.967.874,04 RON. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea daunelor morale, a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată și a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 RON către reclamanți, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu experți.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că A., B. și C. au fost recunoscute, prin Hotărârea nr. 76 din 3 august 2010, drept beneficiare ale dreptului la despăgubire, ca urmare a exproprierii imobilului compus din suprafața de teren de 216,74 mp, (2/3 din 325,11 mp,) și construcții în suprafață de 434,59 mp, (2/3 din 128,51 mp, + 226,8 mp, + 296,49 mp,), fiind stabilit un cuantum al despăgubirilor de 1.718.121 RON; că, prin H.G. nr. 590 din 23 iunie 2010, a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de proiectul "dublarea diametralei N-S pe tronsonul Buzești - Berzei - Vasile Pârvan - BP Hașdeu - Uranus - Calea x", potrivit Legii nr. 198/2004; că, la data de 22 octombrie 2010, titularele dreptului la despăgubiri au fost încunoștințate de consemnarea sumei de 1.718.121 RON, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 216,74 mp, și a construcțiilor în suprafață de 434,59 mp; că, potrivit Sentinței civile nr. 1404 din 4 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, D. și-a exprimat acordul atât pentru exproprierea cotei de 1/3 din imobilul ce i-a fost restituit prin dispoziția primarului, cât și pentru cuantumul despăgubirilor propuse, de 1.244.401,55 RON; că, astfel cum rezultă din expertiză, imobilele au fost demolate, iar investiția de utilitate publică este în stadiu final (carosabil și trotuar), și că imobilul avea o suprafață inițială totală de 391,12 mp, iar suprafața utilizată pentru executarea lucrărilor de interes public este de 142,86 mp, suprafața neutilizată de constructor fiind de 240,11 mp. Expertul E. a arătat că terenul rămas neafectat de construcții este neconstruibil.

Tribunalul a mai reținut că raportul de evaluare nu se comunică titularilor imobilelor expropriate, ci se comunică direct hotărârea de stabilire a despăgubirilor, aceștia având doar dreptul, în ceea ce privește despăgubirile, de a le contesta. Referitor la întinderea exproprierii, se vor aplica, după caz, dispozițiile Legii nr. 33/1994 ori ale Legii nr. 255/2010. A fost respinsă, așadar, cauza de nulitate a Hotărârii nr. 76 din 3 august 2010, motivată de necomunicarea raportului de evaluare, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește solicitarea de a fi dispusă exproprierea parțială, în sensul de a se exclude o suprafață de teren de 241 mp, pretinsă de reclamante, respectiv, 240,11 mp, măsurată de expertul topograf, tribunalul a constatat netemeinicia solicitării.

Conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.

Legea prevede astfel exproprierea totală în cazul în care exproprierea parțială nu este posibilă, acest aspect fiind lăsat la aprecierea instanței. Exproprierea constituie un act de autoritate publică a cărui întindere nu este de natură a fi contestată de expropriat, cu singurul caz de excepție, prevăzut expres de lege, când expropriatul nu poate solicita decât exproprierea totală. Cererea reclamantelor de limitare a întinderii efectelor exproprierii este astfel neîntemeiată.

De altfel, a fost apreciată ca neîntemeiată cererea reclamantelor a se stabili că le revine în exclusivitate o suprafață de 240,11 mp, teren neutilizat pentru lucrarea de utilitate publică, cu justificarea că D. a fost deja de acord cu despăgubirile pentru cota sa de 1/3 din imobil.

Tribunalul a considerat că, întrucât autoritatea publică a expropriat întregul imobil, decizia privind întinderea exproprierii nu are a fi reconsiderată ca totală pentru un coproprietar, respectiv parțială pentru ceilalți coproprietari, neputând opera o compensare între despăgubirile primite de primul coproprietar și suprafața pretinsă a fi exclusă de la restituire de ceilalți proprietari expropriați.

În ceea ce privește valoarea despăgubirilor, tribunalul a constatat că valorile preluate de expertul F. sunt corectate pentru a se stabili o medie corespunzătoare valorii reale a suprafeței de teren, astfel încât a luat în considerare valoarea stabilită de acest din urmă expert. De asemenea, valoarea luată în considerare pentru a se reține valoarea pe mp a clădirii demolate, locuință și spațiu comercial, a fost valoarea propusă de expertul F.

Cu privire la daunele morale solicitate, tribunalul a reținut că reclamantele nu au probat vătămarea morală pretinsă prin exproprierea imobilului și nici alte prejudicii ce ar fi fost provocate prin exproprierea însăși a imobilului. Reclamantele nu au utilizat imobilul ca locuință proprie, iar una dintre acestea are domiciliul stabil în SUA. Nu a fost invocat și probat niciun fapt din care să reiasă că exproprierea ar fi vătămat moral pe reclamante și nici nu a fost limitată prin lege exproprierea la categorii de imobile ce nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele C., A. și B. și pârâtul Municipiul București, prin primarul general.

Prin Decizia civilă nr. 542A din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul București, prin primarul general, a admis apelul reclamantelor C., A. și B. și a schimbat în parte sentința, în sensul că despăgubirile cuvenite reclamantelor sunt în cuantum de 2.027.937 RON ron, pentru imobilul expropriat.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut următoarele:

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 3 august 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 1.718.121 RON, stabilită conform dispozițiilor art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004, completată și modificată. În hotărâre, s-a arătat că despăgubirea va fi consemnată, de către expropriator, cu respectarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 198/2004, completată și modificată.

Criticile apelantelor reclamante referitoare la compunerea despăgubirii cuvenite acestora în urma exproprierii, în sensul că, în speță, aceasta trebuie să cuprindă, pe lângă valoarea de circulație a imobilului, și valoarea daunelor morale corespunzătoare prejudiciului moral au fost apreciate ca neîntemeiate.

Astfel, Legea nr. 33/1994 asigură atât cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere și stabilire a despăgubirilor, cât și apărarea dreptului de proprietate privată. Potrivit art. 1 din această lege, exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.

În ceea ce privește compunerea despăgubirilor, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 stabilește că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Apelantele reclamante au invocat un prejudiciu moral care ar fi fost cauzat prin această măsură, arătând că prejudiciul rezultă din faptul că imobilul a aparținut familiei lor în perioada interbelică și că în acest imobil a funcționat un restaurant frecventat de intelectualitatea interbelică.

În primul rând, s-a reținut că pentru încălcarea dreptului de proprietate se acordă de regulă daune materiale, iar nu daune morale.

Totuși, chiar dacă încălcarea unor drepturi patrimoniale are drept rezultat, de regulă, un prejudiciu patrimonial, aceasta se poate concretiza și într-un prejudiciu moral, de ordin pur afectiv. Astfel, daunele morale sunt legate de încălcarea unor drepturi personal nepatrimoniale, însă apelantele reclamante nu au arătat care este dreptul nepatrimonial încălcat, destinația comercială a spațiului expropriat și clientela acestuia, invocate de apelante în susținerea cererii, nu reprezintă împrejurări din care să rezulte un prejudiciu de ordin moral.

În această situație, întrucât, din împrejurările invocate de reclamante în cererea de chemare în judecată, nu se poate reține existența prejudiciului moral, s-a conchis că nu se poate susține nici încălcarea unui drept la dovedirea acestui prejudiciu prin respingerea probei cu martori, această probă fiind corect respinsă de prima instanță ca nefiind utilă cauzei.

Cererea de suspendare a efectelor hotărârii de expropriere a fost, de asemenea, apreciată ca neîntemeiată, cu motivarea că, în mod corect, a fost respinsă de prima instanță. Astfel, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa instanței judecătorești competente, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv, transferul dreptului de proprietate asupra terenului. În consecință, conform legii, contestația asupra deciziei de expropriere nu suspendă efectele hotărârii și transferul dreptului de proprietate.

Solicitarea apelantelor reclamante, în sensul ca suprafața de 241 mp să fie exclusă de la aplicarea măsurii exproprierii a fost apreciată ca fiind corect respinsă de către prima instanță, pentru următoarele considerente:

Exproprierea parțială este reglementată de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, conform căruia, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.

Prin urmare, legea prevede expres cazul în care instanța poate aprecia asupra întinderii măsurii exproprierii. În speță, însă, ipoteza premisă pentru aplicarea acestui text legal nu este îndeplinită, respectiv expropriatorul nu cere exproprierea parțială, pe de o parte, iar pe de altă parte, în Procesul-verbal nr. x din 3 august 2010, s-a consemnat că apelantele reclamante nu au fost de acord cu valoarea despăgubirii, fără însă a contesta caracterul de utilitate publică a exproprierii unei părți din teren, în condițiile art. 20 din Legea nr. 33/1994. În consecință, în cadrul procesual al prezentei contestații, întemeiate pe dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, apelantele reclamante nu pot invoca lipsa caracterului de utilitate publică a măsurii în privința unei părți din teren.

Susținerile apelantelor reclamante privind încălcarea principiului prealabilei despăgubiri au fost apreciate ca neîntemeiate. Astfel, prin hotărârea contestată, expropriatorul a procedat la consemnarea sumei de 1.718.121 RON, reprezentând despăgubiri, consemnare care a avut loc anterior aplicării măsurii exproprierii.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirii, Curtea a avut în vedere raportul de expertiză, întocmit în apel cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În temeiul acestor prevederi legale, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Întrucât art. 25 din Legea nr. 33/1994 prevede că stabilirea despăgubirilor să fie realizată de o comisie de experți, Curtea a avut în vedere faptul că această comisie, în majoritate, a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 2.027.937 RON.

Curtea a luat în considerare opinia majoritară a experților pentru următoarele argumente: comisia de experți a fost formată din trei experți atestați pentru domeniul expertizat; doi dintre cei trei experți au avut o opinie, iar cel de-al treilea a formulat opinie separată.

Având în vedere că instanța a dispus efectuarea expertizei tocmai pentru că, în domeniul tehnic respectiv, nu are abilitarea necesară pentru a aprecia, s-a reținut că nici o eventuală cenzură a judecătorului asupra opiniilor diferite exprimate de experți nu este posibilă. În aceste condiții, analog situației unui complet de judecată care decide cu majoritate, Curtea a apreciat că singura opțiune legală de a omologa raportul de expertiză o constituie omologarea opiniei majoritare a comisiei de experți.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele C., A. și B. și pârâtul Municipiul București, prin primarul general.

Prin Decizia nr. 1024 din 8 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de părți, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut următoarele:

Criticile formulate de reclamante potrivit cărora lipsește cauza de utilitate publică pentru exproprierea suprafeței de 240,11 mp, teren, întrucât această suprafață nu este necesară realizării lucrării de interes public, iar cum coridorul de expropriere ocupă doar parțial terenul din str. x, rămânând o suprafață de teren de 240,11 mp, liberă, exproprierea trebuia făcută numai pentru suprafața de teren afectată de lărgimea străzii, astfel că se impune ca, în virtutea principiului interzicerii exproprierii pentru lipsa cauzei de utilitate publică, să se constate că suprafața de teren de 240,11 mp, identificată prin raportul de expertiză topografică, nu este afectată de coridorul de expropriere, și să se excludă această suprafață de teren de la expropriere, prin menținerea ei în proprietatea reclamantelor, s-a constatat că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea contestată, nr. 76 din 3 august 2010, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București, s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 1.718.121 RON, de către expropriator, cu respectarea art. 8 din Legea nr. 198/2004, completată și modificată, către reclamante, pentru exproprierea imobilului compus din teren în suprafață de 216,74 mp, (2/3 din 325,11 mp) și construcție în suprafață de 434,59 mp, (2/3 din 128,5 mp, +226,88 mp, + 296,49 mp), situat în București - sector 1, str. x, S + P + etaj 1, identificat prin nr. cadastral x.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, completată și modificată, (1) "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului" și (3) "Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".

Potrivit acestor dispoziții legale, rezultă că hotărârile emise în baza Legii nr. 198/2004, prin care s-a stabilit și s-a dispus consemnarea despăgubirii de către expropriator către proprietarii expropriați, pot face obiectul controlului jurisdicțional numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirii, iar dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt incidente numai în ceea ce privește "stabilirea despăgubirii", nu și în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate către expropriator, ce nu poate fi contestat de către expropriați.

Prin urmare, prin folosirea sintagmei "în ceea ce privește stabilirea despăgubirii", în situația acțiunilor formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, așa cum este cazul în speță, se constată că legiuitorul a dorit ca în acest domeniu controlul jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii cuantumului despăgubirii, nu și în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate către expropriator.

Acestea sunt considerentele pentru care se constată că susținerile recurentelor-reclamante, potrivit cărora se impune a fi exclusă de la expropriere suprafața de 240,11 mp, teren, întrucât nu este afectată de o cauză de utilitate publică, urmând a fi menținută în proprietatea acestora, apar ca nefondate, urmând a fi respinse în consecință, și că soluțiile instanțelor de fond, de respingere a cererii reclamantelor de a fi scoasă de la aplicarea măsurii exproprierii suprafața de 241 mp, teren, sunt legale.

Criticile formulate de recurentele reclamante, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, în sensul că acestea au dreptul la despăgubirile stabilite în baza Hotărârii CGMB nr. 262/2006, în condițiile Legii nr. 33/1994, de 1.244,401,55 RON pentru cota de 1/3 din imobil, adică 2.488.803,10 RON, pentru cota de 2/3 din imobil, așa cum a propus Primăria Municipiului București, și că instanța de judecată ar fi trebuit să stabilească cuantumul despăgubirii cel puțin la suma de 2.488.803,10 RON, se constată că sunt nefondate.

Astfel, obiectul prezentului litigiul îl constituie contestația reclamantelor împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 3 august 2010, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București, sub aspectul determinării cuantumului despăgubirilor, în sensul că acestea "nu reprezintă o justă despăgubire".

Procedura de expropriere demarată în baza Legii nr. 33/1994, prin emiterea Hotărârilor CGMB nr. 151/2006 și nr. 262/2006, nu s-a finalizat cu o hotărâre de expropriere pentru reclamante, administrativă sau judiciară, prin care să se consemneze de către expropriator, către expropriate, despăgubirea propusă în anul 2008.

Prin urmare, reclamantele nu dețin un "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la suma propusă de Primăria Municipiului București ca despăgubire în cadrul acelei proceduri, pentru că acea procedură nu a fost finalizată și, în consecință, nu a produs efecte juridice.

În aceste condiții, se constată că, legal, expropriatorul, prin hotărârea contestată emisă în baza Legii nr. 198/2004, nu a consemnat la dispoziția expropriaților suma propusă de Primăria municipiului București în aprilie 2008, în cadrul procedurii demarate în anul 2006, în baza Legii nr. 33/1994.

Concluzionând, se constată că susținerea reclamantelor potrivit căreia instanța de apel, cu încălcarea art. 24 din Legea nr. 33/1994, în realitate, art. 27 din Legea nr. 33/1994, a stabilit despăgubiri mai mici decât cele propuse de expropriator în anul 2008 este nefondată.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., instanța a constatat următoarele:

Critica formulată de pârât, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căreia motivarea deciziei recurate "nu oferă nici un argument pertinent pentru a susține concluzia instanței de apel" cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor, în sensul că aceasta a luat în considerare factual, în detrimentul legalității, opinia majoritară, care a fost preferată pentru că a fost exprimată de doi dintre experți, iar opinia minoritară a fost înlăturată pentru că a fost exprimată numai de către unul din cei trei experți, se constată că este întemeiată.

Astfel, motivarea hotărârii, în sens strict juridic, reprezintă arătarea în scris a rațiunilor care l-au determinat pe judecător să admită sau să respingă o cerere.

Art. 261 alin. (5) din C. proc. civ. prevede că "hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", iar art. 295 alin. (1) C. proc. civ., prevede că "Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță".

În prezenta cauză, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii cuvenite reclamantelor, în sumă de 2.027.937 RON, instanța de apel, după redarea conținutului art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și după ce a făcut trimitere la dispozițiile art. 25 din același act normativ, a reținut că "a avut în vedere faptul că această comisie, în majoritate, a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 2.027.979 RON" că "a luat în considerare opinia majoritară a experților" că "în domeniul tehnic respectiv, stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța de judecată nu are abilitarea necesară pentru a aprecia" că "nicio eventuală cenzură a judecătorului asupra opiniilor diferite exprimate de experți nu este posibilă", și că "analog situației unui complet de judecată care decide cu majoritate, singura opțiune legală de a analiza raportul de expertiză o constituie omologarea opiniei majoritare a comisiei de experți".

Or, procedând astfel, se constată că instanța de apel a nesocotit aceste dispoziții legale, în sensul că nu a arătat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, limitându-se la a concluziona că a adoptat soluția pronunțată numai pentru că în același sens au concluzionat experții în majoritate, ceea ce echivalează cu nemotivarea deciziei pronunțate cu privire la motivele de apel formulate de apelanți prin care au criticat sentința primei instanțe sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin reclamantelor pentru imobilul expropriat, respectiv, cu nesoluționarea fondului apelurilor formulate de părți pe acest aspect, ceea ce nu permite efectuarea controlului judiciar în acest sens pe calea prezentului recurs, atrăgând casarea deciziei pronunțate în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de parți, de dezlegările obligatorii date problemelor de drept de instanța de recurs prin prezenta decizie, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cât și de motivele invocate înaintea acesteia prin cererile de apel formulate de către reclamante și de pârât, privind greșita stabilire a despăgubirilor ce li se cuvin reclamantelor pentru imobilul expropriat, de către prima instanță, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, instanța de trimitere urmează să aibă în vedere, la soluționarea cauzei, și dispozițiile Deciziei nr. 12/2015, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 3 martie 2015.

În urma trimiterii spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 22 mai 2015.

Prin Decizia nr. 117A din 8 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul București, prin primarul general, împotriva Sentinței civile nr. 1228 din 19 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2010.

A admis apelul declarat de apelantele-reclamante C., A. și B.; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 498.584 euro (în echivalent RON la data plății).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost obligat apelantul-pârât la plata către apelantele-reclamante a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat următoarele:

Limitele soluționării apelurilor în rejudecare sunt trasate de cele stabilite prin decizia nr. 1024/8.04.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în ciclul procesual anterior, având în vedere dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

Ca atare, Curtea a analizat apelurile declarate de părți, prin prisma criticilor referitoare la cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, cu privire la care apelanții reclamanți au susținut că se impune a fi majorat, iar apelantul pârât a solicitat menținerea celui stabilit prin Hotărârea nr. 76 din 3 august 2010, emisă de expropriator.

Soluționarea celorlalte capete de cerere a intrat în puterea lucrului judecat, câtă vreme soluția de respingere a cererii de anulare a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 3 august 2010 și cea de respingere a cererii privind dispunerea exproprierii parțiale au fost menținute prin decizia de casare, iar soluția de respingere a cererii privind acordarea daunelor morale nu a fost criticată de reclamante prin recursul soluționat prin decizia de casare.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor ce se cuvine apelantelor-reclamante pentru imobilul expropriat și având în vedere cele statuate prin decizia de casare, Curtea a dispus, în rejudecare, efectuarea unei expertize evaluatorii având ca obiectiv evaluarea ipotetică a imobilului expropriat prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 3 august 2010, evaluarea urmând să se facă în raport cu prețul cu care s-au vândut în mod obișnuit imobile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ - teritorială, la data transferului dreptului de proprietate, respectiv data consemnării despăgubirilor (11 octombrie 2010), ținând seama de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și de Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 .

Prin această decizie s-a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, prin raportare la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aduc atingere exigențelor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală. Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă", (nu are un caracter just), deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluție de principiu cu valoare constituțională, reținută de Curte prin Deciziile nr. 984 din 22 noiembrie 2012 și nr. 395 din 1 octombrie 2013.

Prin urmare, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate formulată și a reținut că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, solicitate potrivit art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

În cauză, a fost întocmit un raport de expertiză de comisia de experți formată din F., G. și H., la care Curtea a încuviințat obiecțiuni, iar în urma analizei răspunsurilor formulate de experți, a apreciat necesară efectuarea unei noi expertize, având același obiectiv cu cel stabilit prin încheierea din 17 septembrie 2015, și anume, evaluarea ipotetică a imobilului expropriat prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor, cu precizarea ca experții să motiveze detaliat toate corecțiile aplicate, în raport cu elementele de comparație avute în vedere, iar în cazul unor valori diferite, să argumentele motivat fiecare opinie, în raport și cu opinia celuilalt.

Prin noul raportul de expertiză, completat cu răspunsul la obiecțiuni, efectuat de comisia de experți compusă din ing. I., ing. J. și ing. K. (acesta din urmă formulând opinie separată), s-a constatat că imobilul situat în București, strada x, nr. 35, era o construcție edificată în jurul anilor 1930, dezvoltându-se pe patru niveluri: subsol/demisol, parter și două etaje. Spațiul de la parter avea destinația de spațiu comercial (în principal, alimentație publică), cel de la subsol cuprindea depozite și spații producție, iar spațiile de la etaje aveau destinația de locuință.

Valoarea imobilului a fost stabilită, după cum urmează:

- în opinia majoritară a experților ing. I. și ing. J., s-a constatat că valoarea cotei de 2/3 din spațiul comercial situat la parter (Su = 226,88 mp) și subsol (Su = 296,4 mp), este de 434.835 euro, respectiv 1.855.658 RON, iar a cotei de 2/3 din apartamentul situat la etajul 1, având suprafața utilă de 128,51 mp, este de 63.749 euro, respectiv 272.049 RON.

- în opinia minoritară a expertului ing. K., valoarea cotei de 2/3 din spațiul comercial situat la parter și subsol este de 524.417 euro, respectiv 2.237.948 RON, iar a cotei de 2/3 din apartamentul situat la etajul 1 este de 63.741 euro, respectiv 272.015 RON.

Având în vedere că experții întruniți în comisie nu au avut un punct de vedere comun, Curtea a analizat care dintre cele două valori propuse respectă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Astfel, diferența semnificativă între opinii este dată de corecția de 50%, aplicată în opinia majoritară pentru spațiul de la subsol, față de cel de la parter, corecție care nu a fost considerată necesară în opinia minoritară.

Pentru aplicarea acestei corecții, experții care au formulat opinia majoritară au arătat că temeiul acesteia se regăsește în HCGMB nr. 268/2010, anexa 4 "Tarife de închiriere pentru utilizarea spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință și a terenurilor aferente", în care se precizează că la unitățile de alimentație publică - birourile, depozitele și dependințele anexe existente la aceeași adresă au un tarif de închiriere de 50% din tariful de bază, tarifele prevăzute în hotărâre pentru chirii având legătură directă cu piața imobiliară.

Ținând seama de faptul că anexele aduc 50% din veniturile de închiriere, s-a considerat întemeiat că și valoarea unitară de piață unitară a anexelor este diminuată tot cu 50%.

Un argument în estimarea valorii unitare a subsolului, în mod diferit de parter, l-a constituit și precizarea apelantelor-reclamante, în sensul că au existat finisaje și dotări diferite la parter și subsol; astfel, la parter, există încălzire centrală cu radiatoare din oțel, aer condiționat, parchet stejar masiv, instalații de supraveghere, alarmă etc., iar la subsol, pardoseli de gresie, instalații electrice.

În opinia minoritară, s-a considerat că regula cuprinsă în anexa 4 din HCGMB nr. 268/2010, potrivit căreia, la unitățile de administrație publică, birourile, depozitele și dependințele anexă, existente la aceeași adresă, au un tarif de închiriere de 50% din tariful de bază, este doar o reglementare administrativă și nu are nicio legătură cu realitatea pieței. În fapt, nu se întâlnesc contracte de închiriere cu chirii unitare diferite între spațiile de alimentație publică propriu-zise (recepție, hol, intrare, sală de mese) și spațiile anexe (grupuri sanitare, bucătării, spații de depozitare etc.). Pe piața închirierilor de orice tip de spațiu, comercial, administrativ - birouri, prestări de servicii etc., proprietarii/locatorii oferă spre închiriere și închiriază spațiile, incluzând în calculul ariei utile închiriabile și spațiile anexă.

Curtea a apreciat că punctul de vedere exprimat în opinia majoritară a experților reflectă o valoare mai apropiată de cea cu care s-ar fi putut vinde în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, fiind justificată evaluarea distinctă a spațiului de la parter față de cel de la subsol, în condițiile în care destinația acestora era diferită.

De altfel este rezonabil a se aprecia că un spațiu de la subsol are o valoare mai mică decât unul de la parter, chiar prin prisma destinației intrinseci a acestuia, astfel că nu poate fi validat punctul de vedere al expertului în opinie minoritară care a considerat că nu se impune aplicarea nici unei corecții pentru spațiul de la subsol.

Argumentele experților care au formulat opinia majoritară sunt pertinente prin folosirea unei similitudini cu spațiile care aduc venituri prin închiriere, ceea ce a permis aplicarea corecției prevăzute de HCGMB nr. 268/2010, dar și prin raportare la finisajele celor două spații, astfel cum acestea au fost descrise mai sus.

De asemenea, Curtea a constatat că experții care au formulat opinia majoritară au aplicat corecțiile corespunzătoare, în raport cu comparabilele avute în vedere, ținând seama de suprafețele utile ale proprietăților, localizare, vechime, amplasarea proprietății comparabile la etaje superioare.

În consecință, Curtea a apreciat că stabilirea despăgubirilor cuvenite apelantelor reclamante se impune a se face conform celor reținute în opinia majoritară a experților ing. I., ing. J., care au stabilit pentru imobilul expropriat ce face obiectul litigiului de față o valoare totală de 498.584 euro. (434.835 euro, valoarea cotei de 2/3 din spațiul comercial situat la parter și subsol, plus 63.749 euro, reprezentând valoarea cotei de 2/3 din apartamentul situat la etajul 1).

Având în vedere că această sumă este mai mare decât suma stabilită prin Hotărârea nr. 76 din 3 august 2010, contestată de reclamante și decât cea acordată de prima instanță prin sentința apelată, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul București, prin primarul general, a admis apelul declarat de apelantele-reclamante C., A. și B. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 498.584 euro (în echivalent RON la data plății).

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței (respingerea capetelor de cerere privind anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 76 din 3 august 2010, dispunerea exproprierii parțiale și acordarea daunelor morale intrând în puterea lucrului judecat).

În ceea ce privește dispoziția de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert, Curtea a apreciat că aceasta se impune a fi menținută, câtă vreme pretențiile reclamantelor cu privire la cuantumul despăgubirilor au fost considerate întemeiate, iar în apel soluția de admitere a acestui capăt de cerere a fost păstrată, dispunându-se majorarea cuantumului despăgubirilor.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Curtea l-a obligat pe apelantul-pârât la plata către apelantele-reclamante a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de expertiză.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele C., A. și B. și pârâtul Municipiul București, prin primar general.

Recurentele - reclamante C., A. și B. au solicitat, în principal, obligarea intimatului pârât la plata sumei de 588.158 euro, în echivalent RON la data plății, conform opiniei minoritare din cadrul raportului de expertiză, întocmit de cea de-a doua comisie de experți, cu ocazia rejudecării apelului; în subsidiar, obligarea intimatului pârât la plata sumei de 587.103 euro, în echivalent RON la data plații, conform opiniei majoritare din cadrul raportului de expertiză, întocmit de prima comisie de experți cu ocazia rejudecării apelului; în terțiar, obligarea intimatului pârât la plata sumei de 583.200 euro (echivalentul a 2.488.803,10 RON, la cursul de 4,2675 RON/euro de la data de 3 august 2010), în echivalent RON la data plății.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susținut următoarele:

Curtea de Apel și-a însușit opinia experților L. și M., considerând că se justifică o diminuare a valorii spațiului comercial de la demisol cu 50%, întrucât ar fi avut destinația de dependințe/depozit, astfel cum se prevede în HCGMB nr. 268/2010. Însă, în analizarea legalității aplicării corecției de 50%, instanța de apel a amestecat argumentele, astfel:

Deși comisia de experți a indicat ca temei destinația spațiului (depozit, dependințe față de servire alimentație), instanța de apel a analizat dotările diferite ale spațiului, raportat la dotările parterului, respectiv încălzire centrală, aer condiționat, parchet, față de pardoseli de gresie. Argumentele instanței de apel ar fi putut viza eventual un alt criteriu de ajustare a prețului, criteriu analizat de către comisia de experți separat.

HCGMB nr. 268/2010 nu poate fi reținută, întrucât reprezintă un act emis de o parte din dosar, CGMB fiind organul deliberativ al Municipiului București, în plus, hotărârea CGMB vizează închirierea, și nu vânzarea spațiilor comerciale.

Legea nr. 550/2002 care reglementează vânzarea spațiilor comerciale de către autoritățile locale nu prevede aplicarea niciunei corecții pentru spațiile aflate la demisol/subsol.

Conform Ghidului metodologic de evaluare, folosit de experții evaluatori, pentru calcularea valorii unui imobil, se pot utiliza 3 metode: abordarea prin piață (comparație directă), abordarea prin venit și abordarea prin cost.

Abordarea prin piață reprezintă compararea proprietății subiect cu alte proprietăți similare. Abordarea prin venit presupune analizarea capacității imobilului de a genera venituri. La folosirea acestei metode se folosesc informații referitoare la chirii, grad de ocupare, etc. Abordarea prin cost presupune deducerea din costul nou al construcției a deprecierii și adăugarea valorii terenului.

Din cele expuse, rezultă că singura metodă care corespunde exigențelor Legii nr. 33/1994 este aceea a abordării prin piață sau a comparației directe.

Opinia majoritară a folosit atât abordarea directă, cât și abordarea prin venit, întrucât s-a referit la posibila chirie a demisolului/subsolului, raportat la posibila chirie a parterului. Prin această combinație de abordări, opinia majoritară s-a îndepărtat, ba chiar a nesocotit prevederile Legii nr. 33/1994, care se referă exclusiv la metoda comparației directe.

Recurentele au susținut legalitatea sumei de 588.158 euro, calculată de expertul K. (a doua comisie de experți), considerând că această valoare respectă cerințele Legii nr. 33/1994 și normele de efectuare a rapoartelor de evaluare ANEVAR. Opinia minoritară a calculat o valoare totală de 588.158 euro, compusă din 63.741 euro, pentru spațiul locativ și 524.417 euro, pentru spațiul comercial.

Pentru calcularea valorii spațiului locativ, opinia minoritară (63.741 euro) este aproximativ egală cu opinia majoritară (63.749 euro); pentru calcularea valorii spațiului comercial, expert K. a aplicat, corect și argumentat, criteriile de individualizare a despăgubirii; valoarea calculată de opinia minoritară - 524.417 euro - fiind aproximativ egală cu valoarea calculată de opinia majoritară a primei comisii (523.370 euro);

Recurentele au considerat că valoarea calculată de opinia majoritară respectă cerințele Legii nr. 33/1994 și normele de efectuare a rapoartelor de evaluare ANEVAR.

Opinia majoritară a calculat o valoare totală de 587.103 euro, compusă din: 63.730 euro, pentru spațiul locativ și 523.370 euro, pentru spațiul comercial.

Pentru calcularea valorii spațiului locativ, opinia majoritară a analizat cinci contracte de vânzare-cumpărare, iar în urma aplicării criteriilor de selecție, au fost reținute trei contracte, asupra cărora s-au aplicat corecții în funcție de mai multe criterii: condiții de vânzare, drepturi de proprietate transmise, condiții de piață - data tranzacție, localizare, diferențe de suprafață, vechime, finisaje, amplasare pe nivel, tip.

Opinia minoritară a analizat cinci contracte de vânzare-cumpărare, asupra cărora s-au aplicat corecții în funcție de mai multe criterii: drepturi de proprietate transmise, data tranzacție, localizare, acces, destinație, an construcție, îmbunătățiri, suprafața. Opinia minoritară nu a ținut cont de amplasarea pe nivel și de tip construcție.

Pentru calcularea valorii spațiului comercial, opinia majoritară a analizat patru contracte de vânzare-cumpărare, iar în urma aplicării criteriilor de selecție, au fost reținute trei contracte, asupra cărora s-au aplicat corecții, în funcție de mai multe criterii: condiții de vânzare, drepturi de proprietate transmise, condiții de piață - data tranzacție, localizare, suprafață, vechime, finisaje, tipul construcției.

Opinia minoritară a analizat patru contracte de vânzare-cumpărare, asupra cărora s-au aplicat corecții în funcție de mai multe criterii: drepturi de proprietate transmise, data tranzacție, localizare, acces, destinație, an construcție, îmbunătățiri, suprafața. Opinia minoritară nu a ținut cont de amplasarea pe nivel și de tip construcție, de finisajele reale ale spațiul comercial expropriat, astfel cum rezultă din expertiza extrajudiciară depusă în față instanței de fond și din fotografii.

Recurentele au susținut și legalitatea capătului de cerere terțiar, respectiv acordarea sumei de 583.200 euro.

Pentru cota de proprietate a recurentelor, în faza administrativă, Municipiul București a calculat două despăgubiri: - 2.488.803,10 RON, în 2008, când a început procedura de expropriere în baza Legii nr. 33/1994; - 1.718.12 RON, în 2010, când procedura de expropriere a fost încheiată în baza Legii nr. 198/2004.

Recurentele consideră că, în situația în care instanța de judecată se va opri asupra unei alte valori decât cea calculată de opinia minoritară a celei de-a doua comisii sau decât cea calculată de opinia majoritară a primei comisii, iar această valoare este mai mică de 2.488.803,10 RON, atunci instanța va trebui să acorde suma de 2.488.803,10 RON, transformată în euro, la cursul de la data exproprierii, întrucât valoarea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât valoarea oferită de expropriator.

Între cele două valori calculate de expropriator în faza administrativă, doar valoarea de 2.488.803,10 RON poate fi reținută de instanța pentru următoarele argumente: - nu este posibil ca o unitate locativă dintr-o construcție să fie expropriată în baza unei legi, iar o altă unitate locativă din același imobil să fie expropriată în baza unei alte legi;

În 2008, imobilul din str. x avea mai multe unități locative: apartamentul nr. x era în proprietatea fam. N.; apartamentul nr. x era în proprietatea fam. A.; restul imobilului era în coproprietatea recurentelor și a lui D., fiind restituit în anul 2006, în baza Legii nr. 10/2001, toți având un autor comun.

În 2008, Municipiul București a demarat procedura de expropriere pentru întregul imobil, a notificat proprietarii tuturor unităților locative, propunându-le câte o sumă, proporțional cu întinderea proprietății fiecăruia, însă, în loc să sesizeze instanța de judecată pentru proprietarii tuturor unităților locative, Municipiul București a ales să sesizeze instanța de judecată doar pentru fam. N. și pentru D., ultimul fiind coproprietar alături de recurente.

Prin Sentința civilă nr. 728 din 5 mai 2010, Tribunalul București a dispus exproprierea și a stabilit ca despăgubirea cuvenită familiei N. este în cuantum de 733.118 RON.

Prin Sentința civilă nr. 1404 din 4 decembrie 2009, Tribunalul București a dispus exproprierea și a stabilit că despăgubirea cuvenită lui D., pentru cota de 1/3 din imobilul menționat la 2.3.2. lit. c), este în cuantum de 1.244.401,55 RON.

În august 2010, Municipiul București a procedat la exproprierea restului imobilului, respectiv a recurentelor, în baza Legii nr. 198/2004, și a stabilit o despăgubire de 1.718.121 RON, pentru cota de 2/3 din imobilul menționat la 2.3.2. lit. c). Printr-un subterfugiu legislativ, adică o inginerie financiară, în cazul recurentelor, Municipiul București a recalculat valoarea cotei de 2/3 din imobilul menționat la 1.1.3.

În baza Legii nr. 33/1994, doar expropriatorul putea să sesizeze instanța de judecată pentru finalizarea procedurii de expropriere. În mod cel puțin aleatoriu, Municipiul București a sesizat instanța de judecată doar pentru o parte din imobil. Astfel, recurentele au fost discriminate, iar suma oferită de Municipiul București, în august 2010, nu reprezintă o dreaptă despăgubire.

Astfel, proprietarul D. a primit suma de 1.244.401,55 RON, pentru cota de 1/3 din imobilul menționat la 1.1.3., în timp ce recurentele au primit suma de 1.718.121 RON, pentru cota de 2/3 din imobilul menționat la 1.1.3., în loc de 2.488.803,10 RON (1.244.401,55 RON x 2).

În condițiile în care valorile calculate de opinia minoritară a primei comisii de experți și de opinia majoritară a celei de-a doua comisii de experți sunt mai mici de 2.488.803,10 RON, recurentelor li s-ar crea un prejudiciu și ar fi avantajat Municipiul București, din a cărui culpă s-a creat prezenta situație.

Suma de 2.488.803,10 RON ar trebui transformată în euro, la cursul de la data exproprierii, și achitată în RON, la cursul de la data plății, pentru a acoperi prejudiciul suferit, prin neîncasarea acesteia în 2010, ci abia în 2018.

Recurentul-pârât Municipiul București, prin primar general, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și respingerii ca neîntemeiat a apelului formulat de apelantele-reclamante, cu consecința diminuării cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului situat în București, str. x S+P+et. 1.

În considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a apreciat că hotărârea pronunțată a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/199, coroborate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015.

Cu privire la interpretarea dată de instanța de apel raportului de expertiză tehnică judiciară imobiliară, recurentul apreciază că opinia acesteia nu întrunește exigențele dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015.

Potrivit acestor dispoziții legale, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Instanța de apel, în mod eronat, a stabilit valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat prin raportare la suma de 498.584 euro, în RON la data plății, majorând astfel artificial despăgubirile cuvenite apelantelor-reclamante.

Potrivit raportului de expertiza depus la dosarul cauzei, experții, în opinie majoritară, au calculat valoarea totala a despăgub