ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1743/2014

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 26 august 2010, astfel cum a fost completată la data de 14 decembrie 2010, reclamanții B.M. și B.C. au solicitat obiigarea pârâților Municipiul București, prin primarul general și Consiliul General al Municipiului București, să plătească reclamanților suma de 130.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru expropriere; suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de evacuare; suma reprezentând costul închirierii unui apartament, din momentul evacuării și până la data pronunțării hotărârii irevocabile. În motivare, reclamanții au arătat în esență că autoarea lor B.E.

a cumpărat în anul 2000 imobilul situat în București, sector 1, fiind moștenită după decesul său de către reclamanți, potrivit certificatului de moștenitor din data de 2 octombrie 2002. Reclamanții au fost notificați în vederea exproprierii, propunândui-se o despăgubire de 41.619 euro (177.651 lei), sumă vădit insuficientă pentru a permite achiziționarea unui imobil echivalent și care deci nu poale fi socotită o despăgubire justă, în sensul Constituției și al legii. Deși reclamanții au formulat obiecții cu privire la calculul despăgubirilor, acestea nu au fost luate în considerare, prin Hotărârea nr. 23 din 23 iulie 2010 fiind dispusă exproprierea pentru despăgubirea anterior menționată, pe care reclamanții o contestă.

Prin sentința civila nr. 349 din 21 februarie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București, ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte cererea completată formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar General. A modificat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 23 iulie 2010 adoptată de expropriatorul Municipiul București, prin comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în sensul, că cuantumul despăgubirilor este de 226.307 lei, iar nu de 177.651 lei. A obligat pârâtul Municipiul București, prin primar General să plătească reclamanților B.M.

și B.C. suma de 226.307 lei. A respins cererea pentru rest, ca neîntemeiată. A obligat pârâtul Municipiul București, prin primar General să plătească reclamanților suma de 800 lei cheltuieli de judecată. A obligat reclamanții B.M. și B.C. să plătească experților H.E., B.D. și C.G. suma de 800 lei, reprezentând diferență de onorariu. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că B.E. a cumpărat imobilul situat în București, sector 1, compus din două camere, bucătărie, cămară, baie, vestibul, culoar și boxă de la subsol, cu o suprafață utilă de 52, 11 m 2 , prin contractul de vânzare-cumpărare din 2000, încheiat cu Primăria Mun. București, prin SC R.V. SA. B.E. a decedat la data de 1 octombrie 2002 și a fost moștenită de reclamanții B.M.

și B.C., după cum rezultă din certificatul de moștenitor din 14 noiembrie 2002 emis de B.N.P., G.C. Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 23 iulie 2010, expropriatorul Municipiul București, prin Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, a dispus exproprierea imobilului menționat și consemnarea despăgubirilor în cuantum de 177.651 lei, stabilită prin raportul de evaluare întocmit în etapa pregătitoare a exproprierii, la dispoziția reclamanților din prezenta cauză. La data de 6 decembrie 2010, reclamanții au fost înștiințați ca urmează să evacueze imobilul în termen de 72 de ore, întrucât acesta va fi demolat. Instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză din care rezuliă că valoarea de circulație a apartamentului expropriat, la data exproprierii (23 iulie 2010), prin raportare doar la suprafața utilă a locuinței, este de 177.817 Iei, echivalentul sumei de 41.700 euro.

determinată prin metoda comparației directe. Experții au comparat în mod judicios imobilul expropriat cu alte imobile situate în zone cel puțin similare (Ș.V., V., P.T., V.P.), edificate aproximativ în aceeași perioadă (în preajma anului 1940) și cu caracteristici similare. Experții s-au orientat către o valoare de comparație situată către maximul relevat de ofertele avute în vedere, respectiv 1.000/mp euro, căruia i-au aplicat o corecție de 10 %, în raport de decalajul existent între cerere și ofertă.

Instanța de fond a apreciat că sunt întemeiate obiecțiunile rezultate din coraportul expertului G.C., astfel cum a fost completat, în sensul că, pe de-o parte, experții care au întocmit opinia majoritară nu au avut în vedere valoarea boxei, deși au reținut că suprafața de 52,11 m 2 este aferentă doar apartamentului, în vreme ce boxa are o suprafață distinctă de 5,75 m 2 și nu au luat în considerare valoarea cotei indivize de teren de 21, 36 m% valori determinate potrivit coraportului, ca fiind de 3.420 lei (boxa), respectiv 45,070 lei (terenul aferent). Deși în răspunsul Ia obiecțiuni se susține că aceste suprafețe ar fi fost avute în vedere, din raportul de expertiză rezultă contrariul, întrucât din partea finală a concluziilor rezultă că s-a înmulțit exclusiv suprafața utilă construită de 46, 36 m 2 cu prețul unitar de 900 euro/m 2 , valoarea totală a despăgubirilor fiind stabilită la suma de 226.307 lei.

Tribunalul a reținut că, chiar dacă cei trei experți nu au întocmit o opinie comună, acest fapt nu este de natură a afecta valoarea probatorie a expertizei, fiind sarcina instanței de a opta motivat pentru soluțiile considerate mai judicioase, sens în care a și procedat, neimpunându-se repunerea cauzei pe rol pentru întocmirea unei noi expertize, care ar fi fost de altfel excesiv de împovărătoare pentru reclamanți, în condițiile în care aceștia nu au achitat nici măcar suplimentul de onorariu de 800 lei stabilit de tribunal la termenul de dezbateri.

Tribunalul a mai reținut că, în ce privește data de referință a exproprierii, deși aceasta aparent contravine prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care se referă la prețurile practicate la data efectuării expertizei, se ignoră împrejurarea esențială că în sistemul Legii nr. 33/1994, exproprierea - și deci transferul de proprietate pe care aceasta îl implică - operează doar prin efectul hotărârii judecătorești de expropriere, deci la un moment ulterior expertizei, în vreme ce în sistemul Legii nr. 198/2004, continuat de noua Lege nr. 255/2010, transferul proprietății operează la data consemnării despăgubirii la dispoziția expropriatului, despăgubirea fiind stabilită unilateral de expropriator (art. 9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 255/2010).

Ca atare, în sistemul legii speciale, derogatoriu de la dreptul comun, litigiul prin care se contestă despăgubirile propuse de expropriator este ulterior exproprierii înseși, iar exproprierea constituie, în esență, un transfer forțat de proprietate, cu titlu oneros. Principii elementare de drept, iaoialtă cu regula constituțională a despăgubirii juste și prealabile (art. 44 din Constituție), impun așadar concluzia că valoarea despăgubirii trebuie stabilită la data exproprierii, nu la o dată ulterioară - care îl poate avantaja injust pe expropriator, dacă prețurile scad ulterior, ori pe expropriat, dacă prețurile cresc; în ambele cazuri, soluția raportării la data expertizei nu este justă.

Tribunalul a mai reținut că Legea nr. 33/1994 se aplică doar în completarea Legii nr. 255/2010 și numai în măsura în care este compatibilă cu prevederile acesteia (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), ceea ce exclude o aplicare mecanică și impune, dimpotrivă, o aplicare corespunzătoare a acesteia, în consonanță cu reglementările legii speciale. Cu privire la capetele subsecvente de cerere, instanța de fond a constatat că reclamanții nu au administrat nicio dovadă din care să rezulte costurile evacuării, ori din care să rezulte că ar fi fost nevoiți să închirieze alt imobil ca urmare a prezentului litigiu și al întârzierii plății, pe care acesta îl implică, motiv pentru care aceste capete de cerere apar ca neîntemeiate (art. 129 alin. (1) C. proc.

civ.). Împotriva sentinței tribunalului an declarat apel reclamanții B.M. și B.C., pârâtul Municipiul București prin primarul general și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 310/A din 5 noiembrie 201, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B.C. și B.M., împotriva sentinței civile nr. 349 din 21 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 41009/3/2010. A admis apelurile declarate de pârâtul Municipiul București prin primaral General și de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu sediul în București, sector 3 împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că în efectuarea expertizei din faza procesuală a fondului au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 26 alin. (2) și (3) din Legea nr. 33/1994, valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat fiind calculată având la bază oferte de proprietăți similare imobilului expropriat, iar nu „prețul cu care se vând imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială ", această sintagmă având semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele auteniice de vânzare-cumpărare. În apel s-a dispus suplimentarea probatoriului, iar în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobile similare celui expropriat.

Pentru a da eficiență și a răspunde criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apei a dispus efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului expropriat, care sa aibă în vedere că cele două componente ale imobilului, consîrucția-apartament și terenul aferent acesteia, formează un întreg, astfel cum de altfel a și fost menționat imobilul în contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul reclamanților, ele neputând fi evaluate distinct, ca două elemente imobiliare fără legătură între eie. De asemenea, instanța de apei a dispus ca evaluarea să se bazeze pe prețurile consemnate în contractele de vânzare-cumpârare depuse la dosar. Prin acest raport de expertiză, comisia de experți a stabilit valoarea imobilului expropriat la suma de 144.800 lei.

Instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art,27 din Legea nr. 33/1994 și, constatând că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 23 iulie 2010, expropriatorul Municipiul București, prin comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a stabilit despăgubiri în cuantum de 177.651 iei, respectiv un cuantum mai mare decât cel calculat prin raportul de expertiză din apel, a apreciat că se impune menținerea cuantumului despăgubirilor oferit de expropriator. Instanța de apei a constatat că reclamanții nu au solicitat prin cererea de chemare în judecată valoarea îmbunătățirilor, astfel încât nu se poate reține încălcarea rolului activ al instanței prin neadrninistrarea de probe în dovedirea unor pretenții ce nu au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește costurile evacuării și cele provocate de întârzierea plății despăgubirilor sau de închirierea altui imobil, instanța de apel a reținut că 5 deși reclamanți au avut 10 termene la dispoziție pentru a dovedi aceste pretenții, nu au administrat nîcio probă, deși această obligație le revenea în baza dispozițiilor art. 1169 C. civ. (menținut până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., prin art. 230 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.) Instanța de apel a constatat că este nefondată critica reclamanților referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul, în acest sens eonstatându-se că instanța de fond a stabilit, la termenul din 15 frbruarie 2011, onorariu provizoriu de expertiză în cuantum de 1.200 lei, pe care l-a majorat cu suma de 400 lei, prin încheierea din 15 martie 2011. Instanța de apel a motivat că este adevărat că Ia ultimul termen de judecată, tribunalul a majorat încă o dată onorariul de expert, pâm la suma de 2.400 lei, însă reclamanții nu au făcut dovada achitării diferenței de 800 lei, la dosar nefiind regăsită recipisa de consemnare a acestei sume.

Instanța de apel a reținut că, în atare situație, în mod corect instanța de fond a avut în vedere, cu ocazia stabilirii cheltuielilor de judecată în cotă de 1/4, suma de 1.600 lei și a obligat pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 800 lei. Instanța de apel a motivat că, față de soluția adoptată, prin care, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de pârâtul Municipiul București prin primarul General și de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, reclamanții nu mai sunt părți care au triunfat în proces, îar criticile privitoare la cheltuielile de judecata acordate de prima instanță, chiar dacă ar fi fost găsite ca întemeiate, rămân rară eficiență juridică.

În baza art. 274 C. proc. civ., reclamanții, ca părți căzute în pretenții, au fost obligați la plata sumei de 1.050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul Municipiul prin primarul General, reprezentând taxa de timbru achitată pentru apel (fila 43). Împotriva deciziei menționate, reclamantul B.M., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate. Interneindu-și criticile în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant B.M. a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 27 din Legea nr. 33/1994, întrucât prețul stabilit de experți prin raportul de expertiză nu are în vedere valoarea terenului de 2.136 mp aferenți apartamentului expropriat, experții motivând că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului.

Or, din înscrisurile depuse la dosar, reiese că reclamanții au dobândit atât apartamentul cât și suprafața de teren aferentă acestui apartament, astfel cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare al autoarei îor și din certificatul de moștenitor. Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de apel nu a avut un rol activ în soluționarea cauzei, bazându-se pe o expertiză incompletă, formulând critici și cu privire la faptul că instanța de apel în mod greșit a reținut că nu a fost achitată suma de 800 lei, aspect care nu a fost pus în discuție sau contestat în timpul dezbaterilor, astfel încât să fie în măsură să poată prezenta dovada achitării acestei sume. Pentru argumentele expuse, recurentul-reclamant B.M.

a solicitat admiterea recursului, desființarea în tot a deciziei atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe și admiterea în tot a acțiunii, cu obligarea pârâților la cheltuieli de judecată. Recursul este fondat pentru considerentele care succed. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 2000 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, autoarea reclamanților a cumpărat „ locuința situată în București, sector i compus din două camere, bucătărie, cămară ,baie vestibul, culoar și boxă subsol, în suprafață utilă de 52,11 mp (pct. 1 din contractul depus Ia fila 42 dosar fond). La pct. 5 din contract se menționează că, „odată cu locuința, se vinde și o cota indiviză de 10,94 % din părțile de folosință comună ale imobilului și se dobândesc 21,36 mp teren situat sub construcție, conform art. 33 din H.G.

nr. 20/1996 privind aplicarea Legii nr. 112/1995. În forma sa inițială, art. 33 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului stabilite prin H.G. nr. 20/1996, avea minatorul conținut: „În situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului situat sub aceste construcții, în condiți iîe art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. Art. 33 a fost însă modificat prin art. 1 pct. 9 al H.G. nr. 11/1997 care prevede că „art.

33 va avea următorul cuprins: „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege." În urma republicării în M. Of. Partea 1 nr. 27 din 18 februarie 1997 a „Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului", art. 33 a devenit art. 37, având conținutul redat.

La data încheierii de către autoarea reclamanților a contractului de vânzare-cum parare a apartamentului expropriat - anul 2000 -, era în vigoare textul de lege care consfințea că „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din Lege." Art. 26 din Legea nr. 112/3995 prevedea la alin. (3) că „Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului", în speță fiind evident că terenul dobândit odată cu apartamentul de către autoarea reclamanților nu depășește suprafață aferentă construcției, fiind situat sub construcția imobilului.

Astfel fiind, susținerile recurentului-reclamant în sensui că în cauză a fost făcută dovada dreptului de proprietate asupra terenului sunt întemeiate. În speță, chiar dacă raportul de expertiză a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare autentificate Ia o dată cât mai apropiată de data efectuării acestuia, experții au reținut prin „Răspunsul la obiecțiuni" - depus la dosar la data de 4 octombrie 2013 - că terenul este atribuit în folosința reclamanților și, drept urmare, nu va fi evaluat (filele 217-223 dosar apel).

Respectarea fidelă a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea instanței de apel să cenzureze concluziile formulate în acest sens de experți în raport de norma legală care statua tocmai contrariul (respectiv art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, republicate) și să vegheze ca stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate reclamanților să se facă pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare în care prețul menționat să se refere, fără nici un dubiu, la imobile de același fel, compuse atât din construcția-apartament cât și din terenul aferent apartamentului (așa cum de altfel a și stabilit instanța, printre altele, prin încheierea din 16 aprilie 2012). Cum alegațiile experților care au întocmit raportul de expertiză în apel au creat neclarități cu privire la modul de aplicare a criteriului legal în calcularea cuantumului despăgubirilor datorate reclamanților, raportat atât la construcția-apartament cât și la terenul aferent acestuia, neclarități care nu au putut fi înlăturate de către instanță cu prilejul dezbaterilor asupra apelurilor și care duc la concluzia că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel. În rejudecare, instanța de apel va dispune efectuarea unei noi expertize, experții, în stabilirea cuantumului despăgubirilor conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmând să aibă în vedere prețurile consemnate în contractele de vânzare-cumpărare a unor imobile la fel cu cel expropriat, încheiate în perioada efectuării expertizei în rejudecare, compuse atât din construcțîa-apartament cât și din terenul aferent apartamentelor. Cu prilejul rejudecarii cauzei, instanța de trimitere urmează să răspundă și criticilor recurentului-reclamant legate de modul de stabilire a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva Deciziei nr. 310/A din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.