ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7434/2012

Deliberând asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la

data de

20 octombrie 2010,

reclamantul B.R. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București,

prin Primarul General contestație împotriva Hotărârii de stabilire a

despăgubirilor nr. 175 din 06 septembrie 2010 emisă de Municipiul București - Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând ca prin decizia ce se va

pronunța să se dispună anularea în parte a hotărârii menționate, respectiv în

ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite a fi consemnate de

expropriator. S-a solicitat obligarea expropriatorului la despăgubiri aferente

imobilului expropriat în cuantum de 734.920 RON și la plata sumei de

aproximativ 8.000 euro, din care: 5.000 euro reprezentând contravaloarea

cheltuielilor de mutare; 3.000 euro daune morale având în vedere

„dezrădăcinarea din locul unde a locuit peste 20 ani".

În motivarea cererii, reclamantul a arătat

că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București,

sectorul 1 și, urmare a declanșării procedurilor de expropriere a imobilelor aprobate

de H.G. 590 din 23 iunie 2010, prin Hotărârea nr. 175 din 06 septembrie 2010 a Municipiului

București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-au stabilit despăgubiri

pentru imobilul indicat, în cuantum de 454.305 RON.

Așa cum se menționează chiar în cuprinsul

hotărârii atacate, reclamantul și-a exprimat dezacordul în privința cuantumului

despăgubirilor propuse de expropriator, dezacord consemnat în procesul verbal

din 06 septembrie 2010, solicitând efectuarea unei expertize care să țină seama

de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea

administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Referitor la cel de-al doilea capăt de

cerere (suma de 5.000 euro pretinsă), s-a arătat că prin decizia de expropriere

reclamantul este obligat să-și achiziționeze o altă locuință, situație ce implică

suportarea unor cheltuieli suplimentare, iar cu privire la suma de 3.000 euro reprezentând

daune morale, s-a învederat că reclamantul locuiește în acest imobil de aproximativ

20 de ani, perioada în care aceasta a dobândit și o valoare sentimentală.

În drept, au fost invocate dispozițiile

Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publica, Legea

nr. 198/2004, H.G. nr. 590/2010, art. 481 C. civ., art. 41 Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 1442 din 09

septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

s-a admis în parte contestația formulată

și a fost modificată hotărârea de stabilire a despăgubirilor cu nr. 175 din 06

septembrie 2010 emisă de Municipiul București - Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004, fiind stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 690.730 RON. S-a

respins, ca nefondat, capătul de cerere referitor la contravaloarea cheltuielilor

de mutare și daunelor morale.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că prin Hotărârea

de stabilire a despăgubirilor cu nr. 175 din 06 septembrie 2010, emisă de Municipiul

București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a propus acordarea de

despăgubiri în cuantum de 454.305 RON, în favoarea contestatorului, pentru imobilul

situat în București, sector 1, compus din teren în suprafață de 39,25 mp și construcție

în suprafață de 109,75 mp.

Despăgubirile au fost determinate în baza

unui raport de evaluare întocmit de expert, iar Hotărârea de stabilire a despăgubirilor

a fost emisă în concordanță cu procesul verbal din 06 septembrie 2010, întocmit

de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Municipiului București.

În fața instanței, urmare a contestărilor

făcute de către expropriat cu privire la cuantumul despăgubirilor, s-a întocmit

un raport de expertiză de către trei experți (desemnați de către instanță, contestator

și intimată).

Astfel, tribunalul a luat în considerare

valoarea indicată prin raportul de expertiză, de 690.730 RON, reprezentând prețul

la care se vând imobile în mod obișnuit, de același fel, situate în aceeași unitate

administrativ-teritorială. S-a avut în vedere că valoarea la care s-a ajuns prin

raportul de expertiză efectuat de către comisia de experți, este însușită inclusiv

de către expertul desemnat de reclamant, acesta nefacând opinie separată.

Referitor la capătul de cerere prin care

s-a solicitat contravaloarea cheltuielilor ocazionate de mutarea reclamantului și

familiei acestuia precum și daunele morale, tribunalul a apreciat că acesta este

neîntemeiat, față de criteriile de stabilire a despăgubirilor prevăzute în dispozițiile

art. 26 Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, fără a motiva însă calea de

atac exercitată.

Prin decizia civilă nr. 18/A din 24

ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că tribunalul

a fost învestită cu o contestație formulată, în condițiile art. art. 9 Legea

nr. 198/2004, împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 175 din 06

septembrie 2010, emisă de Municipiul București - Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004, hotărâre prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum

de 454.305 RON în favoarea reclamantului-contestator, proprietar al imobilului situat

în București, sectorul 1, compus din teren în suprafață de 39,25 mp și construcție

în suprafață de 109,75 mp.

Prin acțiune a fost invocată împrejurarea

că despăgubirea stabilită nu reflectă valoarea reală a imobilului și nici prejudiciul

cauzat prin măsura exproprierii ce a fost luată.

Curtea a constatat că tribunalul a dispus,

în conformitate cu dispozițiile legale incidente în materia exproprierii - art.

21-27 Legea nr. 33/1994, la care se face trimitere expresă prin Legea nr. 198/2004

- efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului expropriat, însușindu-și,

motivat, concluziile formulate, în majoritate, de doi dintre experții desemnați

în cadrul comisiei de experți.

În aceste condiții, instanța de apel a

constatat că în mod corect tribunalul a avut în vedere criteriile reglementate de

lege pentru stabilirea valorii imobilelor expropriate, reținând în același timp

că opinia expertului propus de pârât nu este suficient argumentată.

Totodată, s-a constatat că apelantul-pârât

nu a înțeles să formuleze întâmpinare în dosarul de fond, în condițiile art. 115

C. proc. civ., susținând doar oral în fața tribunalului că cererea este neîntemeiată,

impunându-se menținerea hotărârii contestate sub aspectul despăgubirilor stabilite,

fără însă a formula obiecțiuni împotriva raportului de expertiză întocmit în cadrul

comisiei.

Decizia a fost atacată cu recurs de către

Municipiul București, prin Primarul General, care a formulat critici sub următoarele

aspecte:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care

se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), având în vedere că instanța de apel

nu a făcut decât să îmbrățișeze soluția instanței de fond, ea însăși nemotivată,

expunând în două paragrafe „faptul că tribunalul și-ar fi însușit, motivat, concluziile

formulate, în majoritate, de doi dintre experții desemnați în cadrul comisiei de

experți".

Hotărârea a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Procedând la judecarea pricinii în baza

art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel avea datoria să soluționeze cauza

pe baza celor invocate la prima instanță și să stabilească situația de fapt și aplicarea

legii de către tribunal.

Curtea de apel trebuia să observe că expertiza

efectuată la prima instanță s-a fundamentat „pe criterii minimaliste în baza cărora

a fost stabilită valoarea", încălcându-se dispozițiile art. 26 Legea nr. 33/1994

și pe temeiul art. 295 C. proc. civ. să pună în discuție această încălcare, care

este un motiv de ordine publică, dispunând administrarea unei noi expertize tehnice.

Analizând criticile deduse judecății,

Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

-

Contrar susținerii recurentului, în cauză nu au fost încălcate

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în legătură cu motivarea deciziei,

aceasta conținând argumentele care au justificat adoptarea soluției.

Împrejurarea că, în absența unor critici

care să susțină cererea de apel a pârâtului, instanța de control a „îmbrățișat"

soluția tribunalului, cu trimitere la mijloacele de probă administrate în faza procesuală

anterioară și la textele de lege incidente, nu înseamnă, cum se pretinde, că hotărârea

nu a fost motivată.

Critica recurentului, conform căreia instanța

ar fi expus doar în „două paragrafe" motivarea deciziei, nu demonstrează nelegalitatea

hotărârii sub aspectul invocat, câtă vreme instanța de control judiciar are posibilitatea,

confirmând hotărârea atacată, să-și însușească argumentele aduse în sprijinul soluției

validate prin respingerea căii de atac.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, neavând

a răspunde unor critici punctuale, este limitată în analiza făcută, la aspectele

deduse judecății în primă instanță.

- Este, de asemenea, neîntemeiată critica

vizând încălcarea dispozițiilor de drept material (art. 26 Legea nr. 33/1994) în

soluționarea cauzei, pe motiv că ar fi fost validată o expertiză care a avut în

vedere „criterii minimaliste pe baza cărora a fost stabilită valoarea despăgubirilor".

Așa cum recurentul însuși menționează,

având de soluționat cauza în condițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța

de apel avea datoria, ca pe baza celor invocate la prima instanță, să verifice stabilirea

situației de fapt și modalitatea de aplicare a legii de către tribunal.

Or, pe aspectul stabilirii despăgubirilor,

s-a reținut corect că în primă instanță a fost administrată proba cu expertiză de

o comisie de experți, desemnată conform art. 25 Legea nr. 33/1994, și că în privința

concluziilor expertizei pârâtul nu a formulat obiecțiuni pentru a arăta, eventual,

dacă au fost nesocotite criterii legale în efectuarea evaluării.

De asemenea, exercitând apelul, pârâtul

nu a formulat critici sub acest aspect, ceea ce a impus ca devoluțiunea să se realizeze

în limitele judecății din prima instanță.

Pentru prima dată în recurs, pârâtul susține

că expertiza n-ar fi respectat rigorile art. 26 Legea nr. 33/1994, fundamentându-se

pe „criterii minimaliste" și pretinzând că instanța ar fi trebuit ca, din oficiu,

să dispună efectuarea unei noi expertize, acesta constituind un motiv de ordine

publică.

Formulând critica de această manieră, recurentul-pârât

ignoră faptul că procesul civil este generat de principiul disponibilității, care

presupune inclusiv propunerea și administrarea de probe în susținerea pretențiilor

formulate sau în combaterea acestora.

Instanța nu poate, substituindu-se părților,

să dispună efectuarea unui probatoriu care să sprijine poziția pârâtului, aspectul

menționat nesubsumându-se principiului rolului activ, însemnând, în realitate, în

termenii susținuți de către recurentă, o rupere a echilibrului și a echidistanței

jurisdicționale.

Tot astfel, nu constituie motiv de ordine

publică modalitatea în care partea înțelege să administreze probe, pentru ca, în

absența unei atitudini procesuale corespunzătoare a acesteia, instanța să i se poată

substitui și să dispună, din oficiu, efectuarea probatoriului.

Pentru toate considerentele arătate, criticile

formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Municipiul București prin Primarul general împotriva deciziei nr. 18A

din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5

decembrie 2012.