ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7434/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 20 octombrie 2010, reclamantul B.R. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General contestație împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 175 din 06 septembrie 2010 emisă de Municipiul București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând ca prin decizia ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a hotărârii menționate, respectiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite a fi consemnate de expropriator.

S-a solicitat obligarea expropriatorului la despăgubiri aferente imobilului expropriat în cuantum de 734.920 RON și la plata sumei de aproximativ 8.000 euro, din care: 5.000 euro reprezentând contravaloarea cheltuielilor de mutare; 3.000 euro daune morale având în vedere „dezrădăcinarea din locul unde a locuit peste 20 ani". În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, sectorul 1 și, urmare a declanșării procedurilor de expropriere a imobilelor aprobate de H.G. 590 din 23 iunie 2010, prin Hotărârea nr. 175 din 06 septembrie 2010 a Municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-au stabilit despăgubiri pentru imobilul indicat, în cuantum de 454.305 RON.

Așa cum se menționează chiar în cuprinsul hotărârii atacate, reclamantul și-a exprimat dezacordul în privința cuantumului despăgubirilor propuse de expropriator, dezacord consemnat în procesul verbal din 06 septembrie 2010, solicitând efectuarea unei expertize care să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere (suma de 5.000 euro pretinsă), s-a arătat că prin decizia de expropriere reclamantul este obligat să-și achiziționeze o altă locuință, situație ce implică suportarea unor cheltuieli suplimentare, iar cu privire la suma de 3.000 euro reprezentând daune morale, s-a învederat că reclamantul locuiește în acest imobil de aproximativ 20 de ani, perioada în care aceasta a dobândit și o valoare sentimentală.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publica, Legea nr. 198/2004, H.G. nr. 590/2010, art. 481 C. civ., art. 41 Constituția României. Prin sentința civilă nr. 1442 din 09 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis în parte contestația formulată și a fost modificată hotărârea de stabilire a despăgubirilor cu nr. 175 din 06 septembrie 2010 emisă de Municipiul București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, fiind stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 690.730 RON. S-a respins, ca nefondat, capătul de cerere referitor la contravaloarea cheltuielilor de mutare și daunelor morale.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor cu nr. 175 din 06 septembrie 2010, emisă de Municipiul București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 454.305 RON, în favoarea contestatorului, pentru imobilul situat în București, sector 1, compus din teren în suprafață de 39,25 mp și construcție în suprafață de 109,75 mp. Despăgubirile au fost determinate în baza unui raport de evaluare întocmit de expert, iar Hotărârea de stabilire a despăgubirilor a fost emisă în concordanță cu procesul verbal din 06 septembrie 2010, întocmit de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Municipiului București.

În fața instanței, urmare a contestărilor făcute de către expropriat cu privire la cuantumul despăgubirilor, s-a întocmit un raport de expertiză de către trei experți (desemnați de către instanță, contestator și intimată). Astfel, tribunalul a luat în considerare valoarea indicată prin raportul de expertiză, de 690.730 RON, reprezentând prețul la care se vând imobile în mod obișnuit, de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială. S-a avut în vedere că valoarea la care s-a ajuns prin raportul de expertiză efectuat de către comisia de experți, este însușită inclusiv de către expertul desemnat de reclamant, acesta nefacând opinie separată.

Referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat contravaloarea cheltuielilor ocazionate de mutarea reclamantului și familiei acestuia precum și daunele morale, tribunalul a apreciat că acesta este neîntemeiat, față de criteriile de stabilire a despăgubirilor prevăzute în dispozițiile art. 26 Legea nr. 33/1994. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, fără a motiva însă calea de atac exercitată. Prin decizia civilă nr. 18/A din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că tribunalul a fost învestită cu o contestație formulată, în condițiile art. art. 9 Legea nr. 198/2004, împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 175 din 06 septembrie 2010, emisă de Municipiul București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, hotărâre prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 454.305 RON în favoarea reclamantului-contestator, proprietar al imobilului situat în București, sectorul 1, compus din teren în suprafață de 39,25 mp și construcție în suprafață de 109,75 mp. Prin acțiune a fost invocată împrejurarea că despăgubirea stabilită nu reflectă valoarea reală a imobilului și nici prejudiciul cauzat prin măsura exproprierii ce a fost luată.

Curtea a constatat că tribunalul a dispus, în conformitate cu dispozițiile legale incidente în materia exproprierii - art. 21-27 Legea nr. 33/1994, la care se face trimitere expresă prin Legea nr. 198/2004 - efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului expropriat, însușindu-și, motivat, concluziile formulate, în majoritate, de doi dintre experții desemnați în cadrul comisiei de experți. În aceste condiții, instanța de apel a constatat că în mod corect tribunalul a avut în vedere criteriile reglementate de lege pentru stabilirea valorii imobilelor expropriate, reținând în același timp că opinia expertului propus de pârât nu este suficient argumentată. Totodată, s-a constatat că apelantul-pârât nu a înțeles să formuleze întâmpinare în dosarul de fond, în condițiile art. 115 C. proc.

civ., susținând doar oral în fața tribunalului că cererea este neîntemeiată, impunându-se menținerea hotărârii contestate sub aspectul despăgubirilor stabilite, fără însă a formula obiecțiuni împotriva raportului de expertiză întocmit în cadrul comisiei. Decizia a fost atacată cu recurs de către Municipiul București, prin Primarul General, care a formulat critici sub următoarele aspecte: Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), având în vedere că instanța de apel nu a făcut decât să îmbrățișeze soluția instanței de fond, ea însăși nemotivată, expunând în două paragrafe „faptul că tribunalul și-ar fi însușit, motivat, concluziile formulate, în majoritate, de doi dintre experții desemnați în cadrul comisiei de experți". Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). Procedând la judecarea pricinii în baza art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel avea datoria să soluționeze cauza pe baza celor invocate la prima instanță și să stabilească situația de fapt și aplicarea legii de către tribunal. Curtea de apel trebuia să observe că expertiza efectuată la prima instanță s-a fundamentat „pe criterii minimaliste în baza cărora a fost stabilită valoarea", încălcându-se dispozițiile art. 26 Legea nr. 33/1994 și pe temeiul art. 295 C. proc. civ. să pună în discuție această încălcare, care este un motiv de ordine publică, dispunând administrarea unei noi expertize tehnice. Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente: - Contrar susținerii recurentului, în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. în legătură cu motivarea deciziei, aceasta conținând argumentele care au justificat adoptarea soluției. Împrejurarea că, în absența unor critici care să susțină cererea de apel a pârâtului, instanța de control a „îmbrățișat" soluția tribunalului, cu trimitere la mijloacele de probă administrate în faza procesuală anterioară și la textele de lege incidente, nu înseamnă, cum se pretinde, că hotărârea nu a fost motivată. Critica recurentului, conform căreia instanța ar fi expus doar în „două paragrafe" motivarea deciziei, nu demonstrează nelegalitatea hotărârii sub aspectul invocat, câtă vreme instanța de control judiciar are posibilitatea, confirmând hotărârea atacată, să-și însușească argumentele aduse în sprijinul soluției validate prin respingerea căii de atac.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, neavând a răspunde unor critici punctuale, este limitată în analiza făcută, la aspectele deduse judecății în primă instanță. - Este, de asemenea, neîntemeiată critica vizând încălcarea dispozițiilor de drept material (art. 26 Legea nr. 33/1994) în soluționarea cauzei, pe motiv că ar fi fost validată o expertiză care a avut în vedere „criterii minimaliste pe baza cărora a fost stabilită valoarea despăgubirilor". Așa cum recurentul însuși menționează, având de soluționat cauza în condițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel avea datoria, ca pe baza celor invocate la prima instanță, să verifice stabilirea situației de fapt și modalitatea de aplicare a legii de către tribunal.

Or, pe aspectul stabilirii despăgubirilor, s-a reținut corect că în primă instanță a fost administrată proba cu expertiză de o comisie de experți, desemnată conform art. 25 Legea nr. 33/1994, și că în privința concluziilor expertizei pârâtul nu a formulat obiecțiuni pentru a arăta, eventual, dacă au fost nesocotite criterii legale în efectuarea evaluării. De asemenea, exercitând apelul, pârâtul nu a formulat critici sub acest aspect, ceea ce a impus ca devoluțiunea să se realizeze în limitele judecății din prima instanță. Pentru prima dată în recurs, pârâtul susține că expertiza n-ar fi respectat rigorile art. 26 Legea nr. 33/1994, fundamentându-se pe „criterii minimaliste" și pretinzând că instanța ar fi trebuit ca, din oficiu, să dispună efectuarea unei noi expertize, acesta constituind un motiv de ordine publică.

Formulând critica de această manieră, recurentul-pârât ignoră faptul că procesul civil este generat de principiul disponibilității, care presupune inclusiv propunerea și administrarea de probe în susținerea pretențiilor formulate sau în combaterea acestora. Instanța nu poate, substituindu-se părților, să dispună efectuarea unui probatoriu care să sprijine poziția pârâtului, aspectul menționat nesubsumându-se principiului rolului activ, însemnând, în realitate, în termenii susținuți de către recurentă, o rupere a echilibrului și a echidistanței jurisdicționale. Tot astfel, nu constituie motiv de ordine publică modalitatea în care partea înțelege să administreze probe, pentru ca, în absența unei atitudini procesuale corespunzătoare a acesteia, instanța să i se poată substitui și să dispună, din oficiu, efectuarea probatoriului.

Pentru toate considerentele arătate, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul general împotriva deciziei nr. 18A din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2012.