ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 29/2017

Decizia nr. 29/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 21 septembrie 2010, sub nr. x/3/2010, reclamanta SC A. SRL a formulat, în baza dispozițiilor art. 9 Legea nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G.

nr. 434/2009,contestație împotriva Hotărârilor Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei Municipiului București nr. 117, 118, 119, 120, 121 și 122, toate din data de 06 august 2010 și comunicate la data de 25 august 2010, solicitând, în principal,să fie obligat pârâtul expropriator Municipiul București să-i plătească sumele propuse în urma evaluării potrivit Legii nr. 33/1994, la cursul euro/leu de la data introducerii prezentei contestații, iar, în subsidiar,să se facă aplicarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 prin raportare la art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara a șase apartamente - nr. 2, 3, 5, 6, 7 și 8 din imobilul situat în București, sector 1, spații în care se afla sediul social și unde se desfășoară efectiv activitatea comercială.

În cursul lunii aprilie 2008, a fost notificată de către expropriatorul Primăria municipiului București cu privire la faptul că zona în care se află situată proprietatea a fost declarată "zonă de utilitate publică de interes local", iar imobilele sale urmează a fi expropriate în vederea realizării lucrării "dublarea diametralei N-S pe tronsonul Buzești - Berzei-Vasile Pârvan, etapa I din tronsonul Buzești - Berzei-Vasile Pârvan - B.P.

Hașdeu - Uranus - Calea Rahovei". Prin notificările primite și anexate prezentei contestații, potrivit art. 13 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, expropriatorul, pe baza evaluărilor pe care din proprie inițiativă le-a efectuat, i-a propus cu titlu de despăgubire următoarele sume: - pentru apartamentul nr. 2, suma de 487.105 lei, respectiv suma de 131.650 euro; - pentru apartamentul nr. 3 suma de 342.435 lei, respectiv suma de 92.550 euro; - pentru apartamentul nr. 5 suma de 469.900 lei respectiv suma de 127.000 euro; - pentru apartamentul nr. 6 suma de 859.510 lei, respectiv suma de 232.300 euro; - pentru apartamentul nr. 7 suma de 749.620 iei, respectiv suma de 202.600 euro; - pentru apartamentul nr. 8 suma de 527.250 lei, respectiv suma de 142.500 euro, cu precizarea ca sumele propuse în euro au fost transformate în lei la cursul de 3,7 lei/euro, valabil la acea dată.

A susținut că suma propusă de expropriator nu este "justă", indicând pentru fiecare apartament în parte situația concretă. În raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, a arătat că despăgubirea se compune din valoarea imobilului,dar și din prejudiciul cauzat, respectiv costurile de amenajare a unui nou sediu, de relocare a activității, micșorarea inevitabilă a volumului de activitate etc, costuri ce privesc exproprierea unei societăți comerciale ce desfășoară o activitate economică și care sunt inevitabil mai mari decât valoarea intrinsecă a imobilului expropriat. În ciuda dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 33/1994, prin care se dispune imperativ că întâmpinările vor fi soluționate în termen de 30 de zile, în speță, acestea nu au fost soluționate nici până în prezent.

Cu toate acestea, la data de 20 iulie 2010 a primit de la expropriator o convocare, prin care a fost invitată la ședința Comisiei pentru aplicarea Legii 198/2004 din data de 16 august 2010, fiind astfel înștiințată că s-au efectuat noi rapoarte de evaluare (care nu s-au realizat pe teren), prin care i s-au propus alte sume, cupă cum urmează: - pentru apartamentul nr. 2 suma de 147.712 lei, respectiv suma de 35.170 euro; - pentru apartamentul nr. 3 suma de 103.835 lei, respectiv suma de 24.723 euro; - pentru apartamentul nr. 5 suma de 151.454 lei, respectiv suma de 36.060 euro; - pentru apartamentul nr. 6 suma de 242.406 lei, respectiv suma de 57.716 euro; - pentru apartamentul nr. 7 suma de 238.756 lei, respectiv suma de 56.847 euro; - pentru apartamentul nr. 8 suma de 152.119 lei, respectiv suma de 36.218 euro.

Având în vedere situația prezentată, respectiv noua propunere de despăgubire cu o sumă reprezentând numai 26,57% din suma ce a constituit propunerea inițială și faptul că aceste sume nu îi oferă nici măcar posibilitatea de a cumpăra fie și un singur apartament similar vreunuia dintre cele expropriate, fiind vorba de mai puțin de jumătate decât valoarea de piața a imobilelor, fără a mai lua în calcul perturbările și pierderile economice inerente, s-a prezentat la ședința Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 și și-a manifestat dezacordul cu privire la acest cuantum al despăgubirilor. Acest fapt s-a consemnat în procesul verbal încheiat cu aceasta ocazie și, ulterior, în hotărârile emise de către Comisie cu privire la cuantumul despăgubirilor, împotriva cărora a formulat prezenta contestație.

A susținut că sumele propuse de către expropriator sunt practic derizorii, atât în raport cu valoarea de piață a imobilelor expropriate, cât și față de valoarea prejudiciului creat prin obligarea la mutarea sediului, întârzierile contractuale determinate de aceasta activitate, reamenajarea unui spațiu corespunzător și reluarea activității la parametri normali. Chiar dacă piața imobiliară a cunoscut în ultima perioadă o scădere a prețurilor de tranzacționare, a susținut că sumele cuprinse între 24.723 euro și 57.716 euro nu pot acoperi costul unor imobile similare, într-o zonă situată în imediata vecinătate a Pieței x și nu reprezintă nici pe departe o despăgubire corectă pentru prejudiciul inerent suferit, mai ales că este vorba despre o societate comercială profitabilă.

Din punct de vedere juridic, a arătat că Legea nr. 198/2004 nu modifică Legea nr. 33/1994, aceasta din urma rămânând dreptul comun în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică, numai că prin H.G. nr. 590/2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local "Dublarea diametralei N-S pe tronsonul Buzești - Berzei-Vasile Pârvan-B.P. Hașdeu - Uranus - Calea Rahovei" potrivit art. 2 din Legea nr 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, expropriator fiind Municipiul București, astfel că dispozițiile derogatoare ale Legii nr. 198/2004 devin aplicabile pentru toate exproprierile efectuate pe tronsonul respectiv.

Principala modificare față de regimul juridic instituit de Legea nr. 33/1994 vizează faptul ca transferul dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator nu va mai avea loc potrivit art. 28 din Legea nr. 33/1994, respectiv la momentul îndeplinirii de către expropriator a obligațiilor impuse lui prin hotărârea judecătorească - adică plata efectivă a despăgubirilor, ci la momentul în care expropriatorul a consemnat suma stabilită unilateral și extrajudiciar drept despăgubire, indiferent de acordul ori dezacordul expropriatului, conform art. 15 din Legea nr. 198/2004.

A arătat că înțelege să invoce prevederile art. 4 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin care se arată că orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentelor norme sau întocmită în temeiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se consideră valabilă. Prin urmare, rapoartele de evaluare realizate de către expropriator în temeiul Legii nr. 33/1994sunt și rămân valabile, astfel încât noile rapoarte de evaluare efectuate și pe baza cărora s-a formulat cea de-a doua propunere sunt caduce.

Cu alte cuvinte, potrivit dispozițiilor legale arătate, din moment ce au fost deja realizate rapoarte de evaluare în baza Legii nr. 33/1994 și, mai mult, suma rezultată a fost propusă expropriatului, mai ales fără soluționarea întâmpinării și fără sesizarea instanței de către expropriator, devine inutilă și caducă realizarea de noi evaluări potrivit Legii nr. 198/2004, pentru că legiuitorul a prevăzut expres luarea în considerare ca valabile a evaluărilor inițiale, astfel încât noile rapoartele de evaluare efectuate în baza Legii nr. 198/2004 și-ar fi găsit aplicabilitatea numai în lipsa unor evaluări deja efectuate potrivit Legii nr. 33/1994.

Potrivit acestor argumente, a solicitat să se ia act că este de acord cu sumele propuse inițial drept despăgubire, că nu mai solicită altă sumă în plus, renunțând la posibilitatea solicitării sumelor privind prejudiciul cauzat și a daunelor aduse activității, sume pe care avea dreptul de a le solicita potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994. În subsidiar, a solicitat să se facă aplicarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, conform căruia acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii, și să se procedeze în consecință, în sensul art. 25 din aceeași lege.

Prin sentința civilă nr. 1168 din 28 mai 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea și a stabilit cuantumul despăgubirilor la sumele de 719.356 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând valoarea de circulație a imobilelor - apartamentele nr. 2, 3, 5, 6, 7 și 8 din imobilul situat în București, sector 1, și de 72.343 lei - despăgubiri pentru prejudiciul cauzat proprietarului expropriat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin notificările din 2008, Municipiul București a înștiințat-o pe reclamantă despre intenția de expropriere a imobilelor proprietatea sa, indicând cuantumul despăgubirilor cu atașarea rapoartelor de evaluare. În data de 2 august 2010, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București a trimis reclamantei invitația la ședința din 6 august 2010 pentru completarea documentelor referitoare la exproprierea imobilelor și pentru semnarea procesului-verbal privind ședința.

I-au fost comunicate cuantumurile despăgubirilor, diferite și mai mici decât cele din 2008, pentru imobilele supuse exproprierii potrivit H.G. nr. 590/2010, publicată în 25 iunie 2010. În procesele-verbale din 6 august 2010, s-a consemnat dezacordul reclamantei cu privire la valoarea despăgubirilor, în aceeași zi fiind întocmite hotărârile de stabilire a despăgubirilor. Împotriva acestor hotărâri reclamanta a formulat prezenta contestație. Teza reclamantei cu privire la validarea despăgubirilor comunicate în 2008 nu a putut fi primită. Notificările din 2008 au rămas fără efect devreme ce reclamanta nu a fost de acord cu despăgubirile și niciun act ulterior acestor notificări nu a fost întocmit.

Cât privește dispozițiile art. 4 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, acestea nu se aplică în sensul arătat de reclamantă,al obligării expropriatorului la menținerea documentației întocmite în baza Legii nr. 33/1994 (echivalând cu menținerea despăgubirilor stabilite în 2008). Dispoziția legală citată consfințește dreptul expropriatorului de a folosi documentația întocmită în baza Legii nr. 33/1994, fără a-l obliga pe acesta să mențină toate efectele actelor întocmite anterior.

Nici principiile generale de drept nu obligă la menținerea cuantumului despăgubirilor, având în vedere că actul administrativ este revocabil, în cauză nu există nicio excepție privind acest caracter, devreme ce niciun acord de voință și niciun alt efect juridic nu au urmat notificărilor din 2008. Potrivit raportului de expertiză întocmit de experții B. - desemnat de instanța și C. - propus de reclamantă, cu opinia separată a expertei D. - propusă de pârâta, tribunalul a reținut că valoarea de piață a imobilelor supuse exproprierii este de 719. 356 euro. Expertul D. nu a depus dovada ofertelor de vânzare folosite pentru comparația cu imobilele expropriate, astfel că valoarea comunicată de aceasta nu a avut niciun suport probator.

Cât privește despăgubirile pentru prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere, prima instanță a reținut cu acest titlu suma de 72.343 lei, reprezentând profitul nerealizat din cauza lipsei de activitate, întrucât reclamanta nu a putut să își desfășoare activitatea economică în luna decembrie 2010 din cauza mutării sediului. Tribunalul nu a inclus plata salariilor în cuantumul prejudiciului, reținând că aceasta este o cheltuială care ar fi trebuit făcută pentru obținerea profitului reținut, neputând fi considerată un prejudiciu ce trebuia acoperit separat. Cheltuielile de amenajare a sediului în imobilul expropriat au fost cuprinse în valoarea de circulație a imobilului, neputând face obiect de despăgubire, separat, așa cum a solicitat reclamanta.

Cât privește cheltuielile de amenajare a noului sediu,tribunalul a apreciat că acestea urmează a fi acoperite cu sumele stabilite ca fiind valoarea de circulație a imobilelor expropriate. Aceste sume cuprind valoarea de circulație a unor imobile cu amenajări necesare stabilirii sediului societății comerciale, de aceea aceasta valoare va înlocui și cheltuielile pentru amenajările noului sediu. Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel ambele părți.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin Decizia nr. 331/A din 18 mai 2016 a respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că despăgubirile reprezentând valoarea de circulație a apartamentelor expropriate sunt în cuantum de 402.060 euro, în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României de la data plății, a menținut restul dispozițiilor sentinței, referitoare la despăgubirile pentru prejudiciul cauzat proprietarului expropriat și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la recursul reclamantei, Curtea a reținut, în esență, următoarele: Critica privind neacordarea sumelor despăgubirilor aferente apartamentelor evaluate provizoriu în anul 2008 este nefondată.

Sumele pretinse de reclamantă în primul capăt al cererii de chemare în judecată au fost respinse în mod legal de prima instanță, deoarece sumele au fost evaluate provizoriu de pârât în prima parte a anului 2008, dar nu au fost acceptate de reclamantă, corespunzător art. 9 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate de HG nr. 941/2004. Sumele propuse în 2008, cu mult anterior exproprierii intervenite în drept în 2010, nu se cuvin reclamantei în capătul unu al cererii de chemare în judecată, în condițiile în care,conform alin (3) și (4) ale art. 10 din Normele Metodologice aprobate de H.G. nr. 941/2004, notificările emise de pârât din 2008, în care erau menționate acele sume, erau legal revocabile cu privire la cuantumul neacceptat de reclamantă al despăgubirilor propuse.

Revocarea a fost implicită, prin hotărârile emise la 6 august 2010, potrivit art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, care permite revocarea de către autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral, în situația în care actul nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice,și s-a realizat înainte ca reclamanta să accepte valorile din 2008. Motivul de apela fost considerat nefondat atât sub aspectul legalității revocării, cât și sub aspectul oportunității revocării în condițiile în care însăși apelanta-reclamantă a arătat, în prima parte a apelului său, că valoarea de circulație a imobilelor propusă din anul 2008 nu s-a mai înregistrat în anii ce au urmat, valorile ulterioare pe piața imobiliară comparabilă scăzând din 2008. Curtea a reținut că art. 4 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004,invocat de apelantă, se referă la păstrarea de principiu, dacă au fost acceptate sau dacă nu s-au emis legal hotărâri de revocare, a evaluărilor care s-au realizat în cadrul procedurii exproprierii în baza Legii nr. 33/1994 sau a celor care s-au realizat în cadrul procedurii exproprierii în baza Normelor Metodologice aprobate de H.G.

nr. 941 din 10 iunie 2004. Așa cum s-a arătat, în speță, sumele care au fost evaluate provizoriu de pârât în prima parte a anului 2008 nu au fost acceptate de reclamantă, corespunzător art. 9 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate de H.G.

nr. 941/2004, înainte de 6 august 2010, iar conform alin. (3) și (4) ale art. 10 din norme, notificările emise de pârât din 2008 erau revocabile cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru fiecare apartament, revocare realizată de pârât în conformitate cu art. 1 alin. (6) Legea nr. 554/2004, prin hotărârile emise la 6 august 2010. Cât privește criticile referitoare la faptul că nu a fost inclus prejudiciul inerent suferit, fiind vorba despre o societate comercială profitabilă, instanța de apela constatat, din probele administrate cu înscrisuri și expertiză, că piața imobiliară nu a mai înregistrat după anul 2008 valorile din prima parte a anului 2008, în anul 2010 valoarea imobilelor expropriate, pe piața imobiliară,a fost alta decât evaluarea din prima parte a anului 2008, propusă în prealabil de pârât și neacceptată prin vreun act juridic de reclamantă până la data Hotărârilor nr. 117-122 din 6 august 2010 și a cererii de chemare în judecată introdusă după data exproprierii de drept din 2010. Această pretenție, de acordare pe motivul profitabilității societății a valorii de circulație din 2008 a apartamentelor expropriate nu a fost primită, reținându-se că prima instanță a acordat reclamantei un prejudiciu separat de valoarea reală de circulație a imobilelor expropriate, respectiv prejudiciul de 72.343 lei,

reprezentând profitul nerealizat în luna decembrie 2010din cauza lipsei de activitate de specialitate a reclamantei. Cu privire la apelul pârâtului, Curtea a reținut, în esență, următoarele: Este nefondată critica referitoare la încălcarea,de către prima instanță,a principiilor disponibilității și imparțialității și acordarea de către aceasta a mai mult decât s-a cerut, în sensul că reclamanta ar fi cerut numai evaluarea provizorie din 2008 și instanța ar fi considerat astfel nelegal cuvenită o despăgubire ce s-ar stabili prin expertiză în proces.

Prima instanță a respectat în această privință cadrul procesual și imparțialitatea, deoarece reclamanta însăși a pretins, în subsidiar, valoarea de piață ce va fi stabilită de o comisie de experți în proces și prejudiciul ce i-a fost produs prin expropriere, cauzat atât prin costurile de amenajare a unui nou sediu de relocare a activității, cât și prin micșorarea inevitabilă a volumului de activitate, respectiv costurile ce privesc exproprierea unei societăți comerciale ce desfășoară o activitate economică, ceea ce, a susținut reclamanta, determină costuri inevitabil mai mari decât valoarea intrinsecă a imobilului expropriat. Criticile referitoare la valoarea imobilelor expropriate, stabilită de prima instanță la 719.356 euro, în echivalent în lei la data plății, sunt fondate.

Curtea a constatat că pentru varianta aleasă de prima instanță de 719.356 euro, experții au realizat evaluarea pe baza costului standard, contrară art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, sentința apelată a fost considerată nelegală în parte, deoarece contravaloarea apartamentelor expropriate a fost stabilită de prima instanță cu încălcarea dispozițiilor legale ce stabilesc obligația de a se avea în vedere prețurile la care se vând în mod obișnuit imobile de același fel situate în aceeași unitate administrativ-teritorială. Curtea a apreciat, însă, ca nefondat a pretins apelantul că valoarea de circulație stabilită de comisiile de experți în cursul apelului ar fi nelegală deoarece nu s-a dedus din aceasta valoarea terenului, pe motiv că imobilele apartamente expropriate nu aveau în proprietate terenul aferent, ci numai un drept de folosință.

În opinia Curții, fie că terenul aferent era în folosință gratuită, fie că era în proprietate constituită gratuit în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991, drepturile pe terenul aferent aparțineau în cota corespunzătoare exclusiv reclamantei la data exproprierii și ea nu putea înstrăina apartamentele decât împreună cu terenul aferent, indiferent dacă îi aparținea în proprietate sau în folosință gratuită, fără a exista diferență de preț pe piața imobiliară, aspect luat în considerare de comisiile de experți din apel. Nu era legal a se scădea, cum pretinde pârâtul, din valoarea apartamentelor o valoare ipotetică sau valoarea pe metru pătrat de teren din grilele aplicabile notarilor publici, acestea din urmă neevaluând cote de teren aferente ca în cauza de față, corespunzătoare suprafeței construite a apartamentelor din construcții cu mai multe apartamente, ci simple prețuri pe metru pătrat de teren ce nu au legătură cu speța de față.

Având teren aferent în oricare variantă, apartamentele nu pot fi diminuate ca valoare cu stabilirea unei valori ipotetice pentru terenul aferent, tocmai pentru că acest teren aferent în cotă proporțională suprafeței construite a apartamentelor din blocul cu mai multe apartamente nu se putea vinde niciodată separat, fie că era în folosință gratuită, fie că era în proprietatea constituită în baza folosinței gratuite, cum prevedea art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Comisia de experți a răspuns lămuritor și cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 care au fost criteriile de specialitate în alegerea comparabilelor celor mai apropiate fiecărui apartament expropriat - numărul de camere în principal și suprafața în secundar”, iar pârâtul nu a arătat în obiecțiuni alte contracte de vânzare-cumpărare concrete decât cele valorificate de experți, care ar avea vreo relevanță în cauză, în condițiile în care, legal, trebuie determinat prețul obișnuit de vânzare în aceeași unitate administrativ-teritorială, pentru imobile de același fel cu cele expropriate, sens în care experții au selectat comparabilele cele mai apropiate și au aplicat corecțiile corespunzătoare în raport cu caracteristicile apartamentelor expropriate.

Nici critica referitoare la acordarea nelegală a prejudiciului de 72.343 lei nu a fost primită. Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, ’’Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

Curtea a constatat că, pe lângă valoarea reală a apartamentelor expropriate, prejudiciul de 72.343 lei, reprezentând profitul nerealizat în luna decembrie 2010 de reclamantă din cauza lipsei de activitate, reprezintă o despăgubire justă și reală ce permite reclamantei să cumuleze această sumă reprezentând restrângerea activității prin expropriere a societății de niște bunuri ale sale cu exploatarea ulterioară anului 2010 a societății sau cu vânzarea societății(afacerii) la prețul diminuat de acea restrângere a activității cauzată de exproprierea din anul 2010. Nu a fost primită susținerea din apel a pârâtului, potrivit căreia expertiza de la prima instanță ar fi evaluat prejudiciul prin preluarea valorii lui din cererea precizatoare, depusă de reclamantă.

Raportul de expertiză atestă că la baza sa stau documente financiar contabile, sens în care sunt făcute mențiuni în procesul-verbal din 3 februarie 2012 anexă a raportului, cât și în conținutul raportului, iar, pe de altă parte, la termenul când s-a depus la tribunal răspunsul la obiecțiuni, 23 mai 2012, pârâtul nu l-a contestat.

Curtea a reținut că fiind nefondată și critica privind estimarea prejudiciului prin metoda raportării la profitul realizat în anul anterior exproprierii de drept - 2009. Prejudiciul produs prin exproprierea de drept, constând în restrângerea activității din decembrie 2010, din cauza mutării sediului, a fost dovedită de reclamantă cu înscrisurile de la dosar, ce atestă că mutarea sediului reclamantei din București, la noul său sediu, din Piața x, s-a demarat la sfârșitul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie 2010 și cu expertiza administrată de tribunal, ce menționează că în decembrie 2010 reclamanta nu a mai funcționat, fiind estimat just și echitabil de expertiză, pe baza specificului activității comerciale a reclamantei și înscrisurilor financiar-contabile, că reclamanta desfășura activitate comercială în calitate de furnizor de servicii de specialitate, că furnizarea serviciilor de specialitate care se făcea de reclamantă avea ca destinatari instituții publice și a conchis că exista o frecvență ridicată a achizițiilor de asemenea servicii de la reclamantă, cu pondere mai mare în ultima parte a anului financiar.

Pârâtul nu a prezentat o dovadă contrară și nu a contestat răspunsul la obiecțiuni din 23 mai 2012. Faptul că, teoretic, pot interveni în determinarea finală a profitului starea generală a economiei și fluctuațiile pieței de profil, cum susține pârâtul, nu probează și faptul că dacă nu i-ar fi preluat reclamantei în decembrie 2010 sediul București, reclamanta nu ar mai fi obținut în decembrie 2010 profit din achizițiile directe de servicii de specialitate furnizate de reclamantă, achiziții realizate de clienții instituții publice de la reclamantă ca în anul precedent, 2009. Expertiza de la prima instanță a estimat că în luna decembrie reclamanta putea obține profit din achiziții de servicii de specialitate furnizate de instituțiile publice, astfel că prin imposibilitatea continuării activității normale în decembrie 2010 profitul reclamantei pe anul 2010 a scăzut în aceeași proporție cu cât ar fi obținut reclamanta dacă ar fi putut continua activitatea în această lună la parametri normali, prin neîmpiedicarea ei de către pârât, care i-a preluat cele 6 apartamente de unde-și direcționa și gestiona activitatea comercială.

Analiza la zi la care face referire în continuarea criticilor pârâtul nu este justificată, a apreciat Curtea, de vreme ce acesta nu a dorit să-și dovedească criticile de apel prin refacerea expertizei de evaluare a prejudiciului.

Nici critica referitoare la nedovedirea existenței unor comenzi ferme ce nu s-au putut onora în decembrie 2010 nu a fost reținută, de vreme ce în mod firesc pentru achiziții directe de servicii de specialitate furnizate de reclamantă instituțiilor publice, la care face referire expertiza, profitul putea crește în luna decembrie 2010 pe baza unor comenzi din decembrie 2010 ce nu s-ar fi putut înregistra la reclamantă tocmai din cauza împrejurării că pârâtul îi preluase reclamantei sediul unde le-ar fi putut primi în decembrie 2010. În limitele apelului, Curtea a reținut că expertiza refăcută în apel de comisia de experți E., F. și G. relevă că despăgubirile reprezentând valoarea(prețul) imobilelor expropriate, cuvenite reclamanților - 402.060 euro, în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României de la data plății, reprezintă prețul cu care se vindeau în mod obișnuit imobilele de același fel cu apartamentele expropriate, la data exproprierii de drept, la care se adaugă suma despăgubirilor pentru restrângerea activității din luna decembrie 2010, cauzată de expropriere, stabilită pe bază de expertiză de prima instanță - 72.343 lei.

Nu au fost reținute criticile pârâtului referitoare la stabilirea contravalorii apartamentelor expropriate în raport cu data efectuării expertizei, după pronunțarea Deciziei obligatorii a Curții Constituționale nr. 12/2015,care a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

Astfel, s-a dispus la data de 18 februarie 2016 refacerea expertizei din apel, iar Curtea a decis că vidul legislativ, rămas în urma deciziei Curții Constituționale, de declarare ca neconstituționale a prevederilor art. 9 teza a II-a, pentru tranșarea datei stabilirii despăgubirilor în raport cu Hotărârile de Stabilire a Despăgubirilor atacate, nr. 117-122 din 6 august 2010, trebuie soluționat aplicând prin analogie, pentru egalitate de tratament, prevederile art. 15 din Legea nr. 198/2004 în vigoare la data emiterii și atacării Hotărârilor nr. 117-122 din 6 august 2010 (,,tempus regitactum”):,,Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi”.

Din raportul de expertiză refăcută al comisiei de experți efectuat în apel a rezultat că la data consemnării prețului, august 2010, contravaloarea totală a celor 6 apartamente expropriate(nr. 2,3,5,6,7 și 8) a fost de 402.060 euro (52.550 euro+ 43.530 euro + 59.700 euro+ 92.420 euro + 92.760 euro + 61.100 euro), valoarea fiind stabilită pe baza comparabilelor contracte de vânzare-cumpărare efective, cu aplicarea tuturor corecțiilor corespunzătoare, de comisia menționată de experți, la data consemnării prețului, august 2010, neputându-se lua în considerare o singură comparabilă în sensul pretins de apelantul-pârât în concluziile orale pe fondul apelului, care să releve un preț mai mic care nu este practicat obișnuit, cu înlăturarea nejustificată a celorlalte comparabile.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către ambele părți. Reclamanta SC A. SRL a criticat decizia în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând acordarea despăgubirilor în cuantumul propus inițial de expropriator. Astfel, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 4 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare, în virtutea cărora trebuia să țină cont de faptul că rapoartele de evaluare realizate de către expropriator din inițiativa sa, în temeiul Legii nr. 33/1994, sub imperiul căreia s-a început procedura de expropriere, sunt și rămân valabile, astfel încât noile rapoarte de evaluare efectuate și pe baza cărora s-a formulat cea de a doua propunere de despăgubire trebuiau considerate caduce.

Cu alte cuvinte, potrivit dispozițiilor legale arătate, din moment ce au fost deja realizate rapoarte de evaluare în baza Legii nr. 33/1994 și, mai mult, suma rezultată a fost propusă expropriatului, mai ales fără soluționarea întâmpinării și fără sesizarea instanței de către expropriator, devine inutilă și caducă realizarea de noi evaluări potrivit Legii nr. 198/2004, pentru că legiuitorul a prevăzut expres că vor fi luate în considerare evaluările inițiale, astfel încât noile rapoarte de evaluare efectuate în baza Legii nr. 198/2004 și-ar fi găsit aplicabilitatea numai în lipsa unor evaluări deja efectuate potrivit Legii nr. 33/1994. A susținut că nu a dorit să se efectueze în apel un nou raport de expertiză, fiind de acord cu sumele propuse inițial, dar instanța de apel a trecut peste această solicitare.

În mod eronat instanța de apel a acreditat ideea culpei reclamantei întrucât nu a acceptat sumele evaluate în prima parte a anului 2008, în conformitate cu art. 9 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, fiind astfel posibilă revocarea actului administrativ. Anterior datei de 23 iunie 2010, procedurile de expropriere vizând imobilul în litigiu erau guvernate de dispozițiile Legii nr. 33/1994, iar revocarea actelor administrative unilaterale nu poate fi discreționară, câtă vreme o dispoziție legală împiedică emiterea unui alt act administrativ cu caracter revocator. Totodată, revocarea actelor creatoare de drepturi poate interveni numai pe temeiuri de ilegalitate, nu și de oportunitate.

În speță, emiterea noului act administrativ nu este legală pentru că nu se încadrează în cerințele prevăzute de norma juridică pe care o aplică pentru că aceasta menține valabilitatea vechilor rapoarte de evaluare și încalcă cerința de abținere de la emiterea noului act administrativ revocator, câtă vreme cel inițial nu este nici ilegal și nici inoportun, fără să fi fost constatate elemente noi care să ducă la înlocuirea acestuia. Pârâtul Municipiul București, prin primarul general, a solicitat casarea deciziei recurate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În primul rând, a criticat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborat cu Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, respectiv că raportul de expertiză validat de instanța de apel nu întrunește exigențele textului legal.

Astfel, deși reclamanta nu era titulara dreptului de proprietate asupra terenului de sub construcție, astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, experții au ales să calculeze valoarea apartamentelor expropriate prin compararea cu imobile compuse atât din teren, cât și din construcție. Tranzacțiile avute în vedere la efectuarea expertizei nu sunt, deci, comparabile similare imobilelor în litigiu, întrucât privesc construcții cu teren în proprietate, iar nu în folosință. Pârâtul susține că experții ar fi trebuit să analizeze toate tranzacțiile aflate la dosarul cauzei și să motiveze atât alegerea cât și înlăturarea unor contracte de vânzare-cumpărare, analiză în lipsa căreia nu se poate vorbi de o expertiză completă și corect realizată.

De asemenea, susține că experții, în analiza comparativă a imobilelor, nu au ținut cont de elementul suprafață și de starea de uzură a imobilului expropriat O altă critică vizează prejudiciul acordat reclamantei, în cuantum de 72.343 lei. Pârâtul susține că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că măsura exproprierii a fost singura cauză ce a determinat scăderea cifrei de afaceri sau a profitului, în condițiile în care nu au fost analizați toți factorii economici existenți anterior dispunerii măsurii exproprierii. Astfel, analiza contabilă efectuată în cauză a avut în vedere strict documente contabile puse la dispoziție de reclamantă, fără a analiza situația economică generală a societății, cauzele scăderii veniturilor acesteia, care puteau fi criza economică, fluctuațiile pieței de profil, scăderea interesului față de mărfurile comercializate, calitatea necorespunzătoare a mărfii.

Totodată, reclamanta nu a demonstrat faptul că lipsa activității se datorează exproprierii în condițiile în care obiectul principal de activitate al reclamantei este comerțul cu ridicata, iar imobilele expropriate erau apartamente situate într-un bloc de locuințe. Prin urmare, instanțele de fond au validat un prejudiciu eventual, care nu respectă exigențele prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la recursul reclamantei SC A. SRL: Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 21 septembrie 2010, reclamanta a contestat, în baza dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, Hotărârile nr. 117, 118,119, 120, 121 și 122 emise la data 6 august 2010 de către Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei municipiului București, solicitând, în principal, obligarea expropriatorului să îi plătească sumele propuse inițial, prin notificările emise în anul 2008. În subsidiar, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 25 din Legea nr. 33/1994, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor datorate printr-o expertiză tehnică de specialitate.

Prin demersul judiciar inițiat în cauza pendinte, reclamanta contestă cuantumul despăgubirii stabilite prin Hotărârile nr. 117, 118, 119, 120, 121 și 122 emise la data 6 august 2010 de către Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei municipiului București, pentru cele șase apartamente aflate în imobilul supus exproprierii situat în sectorul 1 București, motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată conducând, în mod neîndoielnic, la concluzia că cererea cu care a fost învestită instanța în prezenta cauză are natura contestației prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, lege în baza căreia reclamanta a fost expropriată, „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (…) se poate adresa instanței judecătorești competente (…) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii”, iar potrivit art. 9 alin. (3) din aceeași lege, „acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.” Art. 25 din Legea nr. 33/1994 prevede că „pentru stabilirea despăgubirilor, instanța v-a constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”, iar art. 26 din aceeași lege prevede la alin. (1) că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar la alin. (2) că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.” Analiza fondului contestației prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004 presupunea, așadar, administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite urmare a exproprierii, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care corect s-a procedat în cauză. Prin urmare, criticile recurentei în sensul că instanța de apel trebuia să stabilească despăgubirile pentru expropriere în cuantumul propus inițial de expropriator, prin notificările emise în anul 2008 în baza Legii nr. 33/1994, sunt neîntemeiate.

Astfel, reclamanta a fost expropriată în baza Legii nr. 198/2004, dispozițiile acestei legi având caracter special în raport de cele ale legii cadru în materie, Legea nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului ,,specialia generalib dolari SUA erogant”.

Prin dispozițiile art. 9 alin. (1), actul normativ cu caracter special prevede însă că „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (…) se poate adresa instanței judecătorești competente (…) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii”, iar prin dispozițiile art. 9 alin. (3) că „acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.” În interpretarea acestor dispoziții legale, care reglementează expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești doar pentru rezolvarea nemulțumirilor sale legate de „cuantumul despăgubirilor” și care fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 „în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor”, nu se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale.

Prin urmare, în cadrul contestației formulate împotriva Hotărârilor nr. 117, 118, 119, 120, 121 și 122 emise la data 6 august 2010 de către Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004,stabilirea cuantumului despăgubirii ce se cuvine reclamantei pentru imobilele expropriate se face, în instanță, în raport de dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, dispoziții corect interpretate și aplicate de către instanța de apel prin decizia atacată. Demarându-se procedura de expropriere, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 33/1994 și fiind notificată, în cadrul procedurii de drept comun prevăzută de Legea nr. 33/1994, reclamanta a formulat întâmpinare prin care și-a arătat nemulțumirile sub aspectul cuantumului despăgubirilor propuse, pe care nu și le-a însușit, iar, ulterior, Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 și-a suspendat activitatea.

Ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, Parlamentul României a declarat ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcție de drumuri de interes național, județean și local, în aceste lucrări încadrându-se și proiectul „Dublarea diametralei N-S pe tronsonul Buzești - Berzei - Vasile Pârvan - B.P. Hașdeu - Uranus - Calea Rahovei”. În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 184/2008, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 590 din 23 iunie 2010, prin care a aprobat declanșarea procedurii de expropriere pentru toate imobilele rămase de expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate publică „Dublarea diametralei N-S pe tronsonul Buzești - Berzei - Vasile Pârvan - B.P.

Hașdeu - Uranus - Calea Rahovei", printre care și imobilul situat în București, sector 1, proprietatea reclamantei. Drept urmare, expropriatorul Municipiul București, în baza acestui act normativ a demarat procedura de expropriere în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004, procedura finalizându-se prin emiterea hotărârilor pe care reclamanta a înțeles să le conteste în prezenta cauză. Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede în mod detaliat etapele procedurii, modalitățile, atribuțiile autorităților publice în materie, măsurile prealabile și premergătoare exproprierii, exproprierea și stabilirea despăgubirilor, plata acestora și punerea în posesie a expropriatorului.

În speță, procedura a demarat, așa cum s-a arătat mai sus, în baza dispozițiilor Legii nr. 33/1994, care, spre deosebire de Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, prevede în cap. III măsuri premergătoare exproprierii care constau în executarea planurilor cadastrale, cu indicarea numelui proprietarului și a ofertelor de despăgubire, precum și în notificarea propunerilor de expropriere persoanelor fizice sau juridice titulare de drepturi reale. În cadrul acestor proceduri este prevăzută posibilitatea depunerii de către proprietarii și titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză, a unor întâmpinări ce sunt analizate de către o comisie constituită în condițiile art. 15 din Legea nr. 33/1994,care, dacă sunt admise, impun obligația expropriatorului de a reveni asupra propunerilor sale, cu refacerea corespunzătoare a planurilor cadastrale.

De asemenea, conform art. 31 din Legea nr. 33/1994, punerea în posesie a expropriatorului se poate efectua numai după îndeplinirea obligațiilor privind despăgubirea, iar în cazul terenurilor cultivate și a celor cu plantații, numai după ce recoltele au fost culese. Această procedură specială nu mai este prevăzută de Legea nr. 198/2004privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție pe drumuri de interes național, județean și local, care declară de plano ca fiind de utilitate publică toate drumurile de interes național, județean și local - art. 2, și de importanță strategică și de securitate națională toate drumurile de interes național - art. 1 alin. (2). Considerându-se nemulțumită de cuantumul despăgubirilor acordate pentru cele șase apartamente ce urmau a fi expropriate, pe considerentul că nu reflectă valoarea lor reală, reclamanta a formulat întâmpinări, care nu au mai fost soluționate.

Prin urmare, notificările din 2008 cu propunerile de despăgubiri pentru cele 6 apartamente ale reclamantei au fost emise într-o fază prealabilă de negociere, oferta expropriatorului nu a fost acceptată, iar etapele reglementate de Legea nr. 33/1994 nu au fost finalizate, expropriatorul demarând o nouă procedură de expropriere în baza Legii nr. 198/2004, finalizată cu hotărârile contestate în prezenta cauză. Or, procedura de care se prevalează reclamanta nu este reglementată de Legea nr. 198/2004, acest din urmă act normativ instituind dispoziții referitoare doar la posibilitatea contestării în instanță a cuantumului despăgubirilor determinate prin hotărârea de expropriere.

În acest sens sunt și prevederile art. 24 din Legea nr. 33/1994 (art. 21-27 din această lege sunt norme de trimitere în cadrul contestațiilor formulate de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura exproprierilor derulate în condițiile legii speciale, Legea nr. 198/2004), potrivit cărora, chiar și în cazul unei învoieli între expropriat și expropriator asupra despăgubirii, instanța este cea care ia act de această învoială, iar dacă părțile nu se învoiesc, va stabili instanța despăgubirea. Susținerile recurentei în sensul că despăgubirea acordată de instanță ar fi trebuit să se raporteze la despăgubirea oferită de expropriator prin notificările din 2008 sunt neîntemeiate.

Întrucât exproprierea recurentei s-a realizat în baza Legii nr. 198/2004, legea aplicabilă în cauză este Legea nr. 198/2004, cu trimitere la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, astfel că despăgubirea oferită de expropriator la care trebuie să se raporteze despăgubirea acordată de instanță, conform normei de trimitere din art. 27 din Legea nr. 33/1994, este cea menționată în hotărârile contestate în prezenta cauză, emise în baza Legii nr. 198/2004, iar nu cea cuprinsă în notificările din 2008, emise în baza Legii nr. 33/1994. De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea că art. 4 alin. (9) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G.

nr. 434/2009, conform căruia,,orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentelor norme sau întocmită în temeiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se consideră valabilă”, ar fi impus ca evaluarea inițială, în baza căreia au fost trimise notificările din 2008 în temeiul Legii nr. 33/1994, să fie menținută de expropriator.

Recurenta ignoră că normele metodologice de aplicare a legii vin să expliciteze conținutul legii, fără însă a putea adăuga la lege, iar dispozițiile art. 3 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, conform cărora ,,orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”, au în vedere existența unei documentații de evaluare care să fi fost realizată în cadrul procedurii de expropriere ce s-a finalizat cu hotărârea care face obiectul contestației adresate instanței de judecată. Or, devreme ce, în speță,procedura demarată în baza Legii nr. 33/1933 nu a fost finalizată,fiind abandonată, iar expropriatorul a declanșat o nouă procedură de expropriere în baza Legii nr. 198/2004, în mod corect expropriatorul a dispus realizarea unei noi evaluări a despăgubirilor în cadrul reglementărilor conferite de Legea nr. 198/2004.

Aplicarea de către expropriator a procedurilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute de această lege specială este de imediată aplicare în materia exproprierii pentru realizarea lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, prin emiterea unei hotărâri care să poată fi contestată ulterior de cel interesat, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, la instanța judecătoreasă competentă. Per a contrario, dacă s-ar proceda altfel, în sensul celor invocate de recurentă, dispozițiile din Legea nr. 198/2004 privind modul de stabilire a despăgubirilor în faza judiciară, în cazul contestării de către expropriat a cuantumului despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) din aceeași lege, ar fi lipsite de eficiență juridică.

Drept urmare, în raport de învestirea instanței cu o contestație la cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator în baza Legii nr. 198/2004, supusă dispozițiilor art. 9 din această lege, în mod corect s-a dispus realizarea unei noi evaluări a despăgubirilor în procedura jurisdicțională, în condițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, la care trimite alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 198/2004. Față de toate aceste considerente, care complinesc, în parte, motivarea instanței de apel, decizia recurată apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel că nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează ca recursul reclamantei să fie respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Cu privire la recursul pârâtului Municipiul București, prin primarul general: Este de menționat, în primul rând, că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de pârât, vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv de nelegalitate a fost invocat numai formal, nefiind dezvoltate critici care să vizeze nemotivarea hotărârii atacate sau faptul că aceasta conține motive contradictorii sau străin