ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 29/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 29/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr.

29/2017

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a

civilă, la data de 21 septembrie 2010, sub nr. x/3/2010, reclamanta SC A.

SRL a formulat, în baza dispozițiilor art. 9 Legea nr. 198/2004, privind

unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de

interes național, județean și local, cu modificările

și completările ulterioare, coroborate cu Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G. nr. 434/2009,contestație

împotriva Hotărârilor Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul

Primăriei Municipiului București nr. 117, 118, 119, 120, 121 și

122, toate din data de 06 august 2010 și comunicate la data de 25 august

2010, solicitând, în principal,să fie obligat pârâtul expropriator

Municipiul București să-i plătească sumele propuse în urma

evaluării potrivit Legii nr. 33/1994, la cursul euro/leu de la data

introducerii prezentei contestații, iar, în subsidiar,să se facă

aplicarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 prin raportare la art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea cuantumului

despăgubirilor.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara a

șase apartamente - nr. 2, 3, 5, 6, 7 și 8 din imobilul situat în

București, sector 1, spații în care se afla sediul social și

unde se desfășoară efectiv activitatea comercială.

În

cursul lunii aprilie 2008, a fost notificată de către expropriatorul

Primăria municipiului București cu privire la faptul că zona în

care se află situată proprietatea a fost declarată

"zonă de utilitate publică de interes local", iar imobilele

sale urmează a fi expropriate în vederea realizării lucrării

"dublarea diametralei N-S pe tronsonul Buzești - Berzei-Vasile

Pârvan, etapa I din tronsonul Buzești - Berzei-Vasile Pârvan - B.P.

Hașdeu - Uranus - Calea Rahovei".

Prin

notificările primite și anexate prezentei contestații, potrivit

art. 13 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, expropriatorul, pe baza evaluărilor pe care din

proprie inițiativă le-a efectuat, i-a propus cu titlu de

despăgubire următoarele sume:

-

pentru apartamentul nr. 2, suma de 487.105 lei, respectiv suma de 131.650 euro;

-

pentru apartamentul nr. 3 suma de 342.435 lei, respectiv suma de 92.550 euro;

-

pentru apartamentul nr. 5 suma de 469.900 lei respectiv suma de 127.000 euro;

-

pentru apartamentul nr. 6 suma de 859.510 lei, respectiv suma de 232.300 euro;

-

pentru apartamentul nr. 7 suma de 749.620 iei, respectiv suma de 202.600 euro;

-

pentru apartamentul nr. 8 suma de 527.250 lei, respectiv suma de 142.500 euro,

cu precizarea ca sumele propuse în euro au fost transformate în lei la cursul

de 3,7 lei/euro, valabil la acea dată.

A

susținut că suma propusă de expropriator nu este

"justă", indicând pentru fiecare apartament în parte

situația concretă.

În

raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, a arătat că

despăgubirea se compune din valoarea imobilului,dar și din

prejudiciul cauzat, respectiv costurile de amenajare a unui nou sediu, de

relocare a activității, micșorarea inevitabilă a volumului

de activitate etc, costuri ce privesc exproprierea unei societăți

comerciale ce desfășoară o activitate economică și

care sunt inevitabil mai mari decât valoarea intrinsecă a imobilului

expropriat.

În

ciuda dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 33/1994, prin care se dispune

imperativ că întâmpinările vor fi soluționate în termen de 30 de

zile, în speță, acestea nu au fost soluționate nici până în

prezent.

Cu

toate acestea, la data de 20 iulie 2010 a primit de la expropriator o

convocare, prin care a fost invitată la ședința Comisiei pentru

aplicarea Legii 198/2004 din data de 16 august 2010, fiind astfel

înștiințată că s-au efectuat noi rapoarte de evaluare (care

nu s-au realizat pe teren), prin care i s-au propus alte sume, cupă cum

urmează:

-

pentru apartamentul nr. 2 suma de 147.712 lei, respectiv suma de 35.170 euro;

-

pentru apartamentul nr. 3 suma de 103.835 lei, respectiv suma de 24.723 euro;

-

pentru apartamentul nr. 5 suma de 151.454 lei, respectiv suma de 36.060 euro;

-

pentru apartamentul nr. 6 suma de 242.406 lei, respectiv suma de 57.716 euro;

-

pentru apartamentul nr. 7 suma de 238.756 lei, respectiv suma de 56.847 euro;

-

pentru apartamentul nr. 8 suma de 152.119 lei, respectiv suma de 36.218 euro.

Având

în vedere situația prezentată, respectiv noua propunere de

despăgubire cu o sumă reprezentând numai 26,57% din suma ce a

constituit propunerea inițială și faptul că aceste sume nu

îi oferă nici măcar posibilitatea de a cumpăra fie și un

singur apartament similar vreunuia dintre cele expropriate, fiind vorba de mai

puțin de jumătate decât valoarea de piața a imobilelor,

fără a mai lua în calcul perturbările și pierderile

economice inerente, s-a prezentat la ședința Comisiei de aplicare a

Legii nr. 198/2004 și și-a manifestat dezacordul cu privire la acest

cuantum al despăgubirilor. Acest fapt s-a consemnat în procesul verbal

încheiat cu aceasta ocazie și, ulterior, în hotărârile emise de

către Comisie cu privire la cuantumul despăgubirilor, împotriva

cărora a formulat prezenta contestație.

A

susținut că sumele propuse de către expropriator sunt practic

derizorii, atât în raport cu valoarea de piață a imobilelor

expropriate, cât și față de valoarea prejudiciului creat prin

obligarea la mutarea sediului, întârzierile contractuale determinate de aceasta

activitate, reamenajarea unui spațiu corespunzător și reluarea

activității la parametri normali.

Chiar

dacă piața imobiliară a cunoscut în ultima perioadă o

scădere a prețurilor de tranzacționare, a susținut că

sumele cuprinse între 24.723 euro și 57.716 euro nu pot acoperi costul

unor imobile similare, într-o zonă situată în imediata

vecinătate a Pieței x și nu reprezintă nici pe departe o

despăgubire corectă pentru prejudiciul inerent suferit, mai ales

că este vorba despre o societate comercială profitabilă.

Din

punct de vedere juridic, a arătat că Legea nr. 198/2004 nu

modifică Legea nr. 33/1994, aceasta din urma rămânând dreptul comun

în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică, numai

că prin H.G. nr. 590/2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de

expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor

proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes

public local "Dublarea diametralei N-S pe tronsonul Buzești -

Berzei-Vasile Pârvan-B.P. Hașdeu - Uranus - Calea Rahovei" potrivit

art. 2 din Legea nr 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de drumuri de interes național,

județean și local, cu modificările și completările

ulterioare, expropriator fiind Municipiul București, astfel că

dispozițiile derogatoare ale Legii nr. 198/2004 devin aplicabile pentru

toate exproprierile efectuate pe tronsonul respectiv.

Principala

modificare față de regimul juridic instituit de Legea nr. 33/1994

vizează faptul ca transferul dreptului de proprietate de la expropriat la

expropriator nu va mai avea loc potrivit art. 28 din Legea nr. 33/1994,

respectiv la momentul îndeplinirii de către expropriator a

obligațiilor impuse lui prin hotărârea judecătorească -

adică plata efectivă a despăgubirilor, ci la momentul în care

expropriatorul a consemnat suma stabilită unilateral și extrajudiciar

drept despăgubire, indiferent de acordul ori dezacordul expropriatului,

conform art. 15 din Legea nr. 198/2004.

A

arătat că înțelege să invoce prevederile art. 4 alin. (9)

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, cu modificările

și completările ulterioare, prin care se arată că orice

documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior

intrării în vigoare a prezentelor norme sau întocmită în temeiul

Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică se consideră valabilă. Prin urmare, rapoartele de

evaluare realizate de către expropriator în temeiul Legii nr. 33/1994sunt

și rămân valabile, astfel încât noile rapoarte de evaluare efectuate

și pe baza cărora s-a formulat cea de-a doua propunere sunt caduce.

Cu alte cuvinte, potrivit dispozițiilor legale arătate, din moment ce

au fost deja realizate rapoarte de evaluare în baza Legii nr. 33/1994 și,

mai mult, suma rezultată a fost propusă expropriatului, mai ales

fără soluționarea întâmpinării și fără

sesizarea instanței de către expropriator, devine inutilă

și caducă realizarea de noi evaluări potrivit Legii nr.

198/2004, pentru că legiuitorul a prevăzut expres luarea în

considerare ca valabile a evaluărilor inițiale, astfel încât noile

rapoartele de evaluare efectuate în baza Legii nr. 198/2004 și-ar fi

găsit aplicabilitatea numai în lipsa unor evaluări deja efectuate

potrivit Legii nr. 33/1994.

Potrivit

acestor argumente, a solicitat să se ia act că este de acord cu

sumele propuse inițial drept despăgubire, că nu mai

solicită altă sumă în plus, renunțând la posibilitatea

solicitării sumelor privind prejudiciul cauzat și a daunelor aduse

activității, sume pe care avea dreptul de a le solicita potrivit art.

26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994.

În

subsidiar, a solicitat să se facă aplicarea art. 9 alin. (3) din

Legea nr. 198/2004, conform căruia acțiunea formulată în

conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii, și să se procedeze în consecință,

în sensul art. 25 din aceeași lege.

Prin

sentința civilă nr. 1168 din 28 mai 2012, Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea și a

stabilit cuantumul despăgubirilor la sumele de 719.356 euro, în echivalent

lei la data plății, reprezentând valoarea de circulație a imobilelor

- apartamentele nr. 2, 3, 5, 6, 7 și 8 din imobilul situat în

București, sector 1, și de 72.343 lei - despăgubiri pentru

prejudiciul cauzat proprietarului expropriat.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin

notificările din 2008, Municipiul București a înștiințat-o

pe reclamantă despre intenția de expropriere a imobilelor

proprietatea sa, indicând cuantumul despăgubirilor cu atașarea

rapoartelor de evaluare.

În

data de 2 august 2010, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a

Municipiului București a trimis reclamantei invitația la

ședința din 6 august 2010 pentru completarea documentelor referitoare

la exproprierea imobilelor și pentru semnarea procesului-verbal privind

ședința. I-au fost comunicate cuantumurile despăgubirilor,

diferite și mai mici decât cele din 2008, pentru imobilele supuse

exproprierii potrivit H.G. nr. 590/2010, publicată în 25 iunie 2010.

În

procesele-verbale din 6 august 2010, s-a consemnat dezacordul reclamantei cu

privire la valoarea despăgubirilor, în aceeași zi fiind întocmite

hotărârile de stabilire a despăgubirilor. Împotriva acestor

hotărâri reclamanta a formulat prezenta contestație.

Teza

reclamantei cu privire la validarea despăgubirilor comunicate în 2008 nu a

putut fi primită. Notificările din 2008 au rămas fără

efect devreme ce reclamanta nu a fost de acord cu despăgubirile și

niciun act ulterior acestor notificări nu a fost întocmit.

Cât

privește dispozițiile art. 4 alin. (9) din Normele Metodologice de

aplicare a Legii nr. 198/2004, acestea nu se aplică în sensul arătat

de reclamantă,al obligării expropriatorului la menținerea

documentației întocmite în baza Legii nr. 33/1994 (echivalând cu

menținerea despăgubirilor stabilite în 2008). Dispoziția

legală citată consfințește dreptul expropriatorului de a

folosi documentația întocmită în baza Legii nr. 33/1994,

fără a-l obliga pe acesta să mențină toate efectele

actelor întocmite anterior. Nici principiile generale de drept nu obligă

la menținerea cuantumului despăgubirilor, având în vedere că actul

administrativ este revocabil, în cauză nu există nicio excepție

privind acest caracter, devreme ce niciun acord de voință și

niciun alt efect juridic nu au urmat notificărilor din 2008.

Potrivit

raportului de expertiză întocmit de experții B. - desemnat de

instanța și C. - propus de reclamantă, cu opinia separată a

expertei D. - propusă de pârâta, tribunalul a reținut că

valoarea de piață a imobilelor supuse exproprierii este de 719. 356

euro. Expertul D. nu a depus dovada ofertelor de vânzare folosite pentru

comparația cu imobilele expropriate, astfel că valoarea

comunicată de aceasta nu a avut niciun suport probator.

Cât

privește despăgubirile pentru prejudiciul cauzat proprietarului prin

expropriere, prima instanță a reținut cu acest titlu suma de 72.343

lei, reprezentând profitul nerealizat din cauza lipsei de activitate, întrucât

reclamanta nu a putut să își desfășoare activitatea

economică în luna decembrie 2010 din cauza mutării sediului.

Tribunalul nu a inclus plata salariilor în cuantumul prejudiciului,

reținând că aceasta este o cheltuială care ar fi trebuit

făcută pentru obținerea profitului reținut, neputând fi

considerată un prejudiciu ce trebuia acoperit separat.

Cheltuielile

de amenajare a sediului în imobilul expropriat au fost cuprinse în valoarea de

circulație a imobilului, neputând face obiect de despăgubire,

separat, așa cum a solicitat reclamanta.

Cât

privește cheltuielile de amenajare a noului sediu,tribunalul a apreciat

că acestea urmează a fi acoperite cu sumele stabilite ca fiind valoarea

de circulație a imobilelor expropriate. Aceste sume cuprind valoarea de

circulație a unor imobile cu amenajări necesare stabilirii sediului

societății comerciale, de aceea aceasta valoare va înlocui și

cheltuielile pentru amenajările noului sediu.

Împotriva

sentinței primei instanțe au formulat apel ambele părți.

Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și familie, prin Decizia nr. 331/A din 18 mai 2016 a respins apelul

reclamantei, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința

apelată, în sensul că despăgubirile reprezentând valoarea de

circulație a apartamentelor expropriate sunt în cuantum de 402.060 euro,

în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României de la data

plății, a menținut restul dispozițiilor sentinței,

referitoare la despăgubirile pentru prejudiciul cauzat proprietarului

expropriat și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Cu

privire la recursul reclamantei, Curtea a reținut, în esență,

următoarele:

Critica

privind neacordarea sumelor despăgubirilor aferente apartamentelor

evaluate provizoriu în anul 2008 este nefondată.

Sumele

pretinse de reclamantă în primul capăt al cererii de chemare în

judecată au fost respinse în mod legal de prima instanță,

deoarece sumele au fost evaluate provizoriu de pârât în prima parte a anului

2008, dar nu au fost acceptate de reclamantă, corespunzător art. 9

alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate

de HG nr. 941/2004.

Sumele

propuse în 2008, cu mult anterior exproprierii intervenite în drept în 2010, nu

se cuvin reclamantei în capătul unu al cererii de chemare în

judecată, în condițiile în care,conform alin (3) și (4) ale art.

10 din Normele Metodologice aprobate de H.G. nr. 941/2004, notificările

emise de pârât din 2008, în care erau menționate acele sume, erau legal

revocabile cu privire la cuantumul neacceptat de reclamantă al

despăgubirilor propuse. Revocarea a fost implicită, prin

hotărârile emise la 6 august 2010, potrivit art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului

administrativ nr. 544/2004, care permite revocarea de către autoritatea

publică emitentă a unui act administrativ unilateral, în

situația în care actul nu a intrat în circuitul civil și nu a produs

efecte juridice,și s-a realizat înainte ca reclamanta să accepte

valorile din 2008.

Motivul

de apela fost considerat nefondat atât sub aspectul legalității

revocării, cât și sub aspectul oportunității revocării

în condițiile în care însăși apelanta-reclamantă a

arătat, în prima parte a apelului său, că valoarea de

circulație a imobilelor propusă din anul 2008 nu s-a mai înregistrat

în anii ce au urmat, valorile ulterioare pe piața imobiliară

comparabilă scăzând din 2008.

Curtea

a reținut că art. 4 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a

Legii nr. 198/2004,invocat de apelantă, se referă la păstrarea

de principiu, dacă au fost acceptate sau dacă nu s-au emis legal

hotărâri de revocare, a evaluărilor care s-au realizat în cadrul

procedurii exproprierii în baza Legii nr. 33/1994 sau a celor care s-au

realizat în cadrul procedurii exproprierii în baza Normelor Metodologice

aprobate de H.G. nr. 941 din 10 iunie 2004. Așa cum s-a arătat, în

speță, sumele care au fost evaluate provizoriu de pârât în prima

parte a anului 2008 nu au fost acceptate de reclamantă, corespunzător

art. 9 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004,

aprobate de H.G. nr. 941/2004, înainte de 6 august 2010, iar conform alin. (3)

și (4) ale art. 10 din norme, notificările emise de pârât din 2008

erau revocabile cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru fiecare

apartament, revocare realizată de pârât în conformitate cu art. 1 alin.

(6) Legea nr. 554/2004, prin hotărârile emise la 6 august 2010.

Cât

privește criticile referitoare la faptul că nu a fost inclus

prejudiciul inerent suferit, fiind vorba despre o societate comercială

profitabilă, instanța de apela constatat, din probele administrate cu

înscrisuri și expertiză, că piața imobiliară nu a mai

înregistrat după anul 2008 valorile din prima parte a anului 2008, în anul

2010 valoarea imobilelor expropriate, pe piața imobiliară,a fost alta

decât evaluarea din prima parte a anului 2008, propusă în prealabil de

pârât și neacceptată prin vreun act juridic de reclamantă până

la data Hotărârilor nr. 117-122 din 6 august 2010 și a cererii de

chemare în judecată introdusă după data exproprierii de drept

din 2010.

Această

pretenție, de acordare pe motivul profitabilității

societății a valorii de circulație din 2008 a apartamentelor

expropriate nu a fost primită, reținându-se că prima

instanță a acordat reclamantei un prejudiciu separat de valoarea

reală de circulație a imobilelor expropriate, respectiv prejudiciul

de 72.343 lei, reprezentând profitul nerealizat în luna decembrie 2010din cauza

lipsei de activitate de specialitate a reclamantei.

Cu

privire la apelul pârâtului, Curtea a reținut, în esență,

următoarele:

Este

nefondată critica referitoare la încălcarea,de către prima

instanță,a principiilor disponibilității și

imparțialității și acordarea de către aceasta a mai

mult decât s-a cerut, în sensul că reclamanta ar fi cerut numai evaluarea

provizorie din 2008 și instanța ar fi considerat astfel nelegal

cuvenită o despăgubire ce s-ar stabili prin expertiză în proces.

Prima

instanță a respectat în această privință cadrul

procesual și imparțialitatea, deoarece reclamanta însăși a

pretins, în subsidiar, valoarea de piață ce va fi stabilită de o

comisie de experți în proces și prejudiciul ce i-a fost produs prin

expropriere, cauzat atât prin costurile de amenajare a unui nou sediu de

relocare a activității, cât și prin micșorarea

inevitabilă a volumului de activitate, respectiv costurile ce privesc

exproprierea unei societăți comerciale ce desfășoară o

activitate economică, ceea ce, a susținut reclamanta, determină costuri

inevitabil mai mari decât valoarea intrinsecă a imobilului expropriat.

Criticile

referitoare la valoarea imobilelor expropriate, stabilită de prima

instanță la 719.356 euro, în echivalent în lei la data

plății, sunt fondate.

Curtea

a constatat că pentru varianta aleasă de prima instanță de

719.356 euro, experții au realizat evaluarea pe baza costului standard,

contrară art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel,

sentința apelată a fost considerată nelegală în parte,

deoarece contravaloarea apartamentelor expropriate a fost stabilită de

prima instanță cu încălcarea dispozițiilor legale ce

stabilesc obligația de a se avea în vedere prețurile la care se vând

în mod obișnuit imobile de același fel situate în aceeași

unitate administrativ-teritorială.

Curtea

a apreciat, însă, ca nefondat a pretins apelantul că valoarea de

circulație stabilită de comisiile de experți în cursul apelului

ar fi nelegală deoarece nu s-a dedus din aceasta valoarea terenului, pe

motiv că imobilele apartamente expropriate nu aveau în proprietate terenul

aferent, ci numai un drept de folosință.

În

opinia Curții, fie că terenul aferent era în folosință

gratuită, fie că era în proprietate constituită gratuit în baza

art. 36 din Legea nr. 18/1991, drepturile pe terenul aferent aparțineau în

cota corespunzătoare exclusiv reclamantei la data exproprierii și ea

nu putea înstrăina apartamentele decât împreună cu terenul aferent,

indiferent dacă îi aparținea în proprietate sau în

folosință gratuită, fără a exista diferență

de preț pe piața imobiliară, aspect luat în considerare de

comisiile de experți din apel. Nu era legal a se scădea, cum pretinde

pârâtul, din valoarea apartamentelor o valoare ipotetică sau valoarea pe

metru pătrat de teren din grilele aplicabile notarilor publici, acestea

din urmă neevaluând cote de teren aferente ca în cauza de față,

corespunzătoare suprafeței construite a apartamentelor din

construcții cu mai multe apartamente, ci simple prețuri pe metru

pătrat de teren ce nu au legătură cu speța de

față. Având teren aferent în oricare variantă, apartamentele nu

pot fi diminuate ca valoare cu stabilirea unei valori ipotetice pentru terenul

aferent, tocmai pentru că acest teren aferent în cotă

proporțională suprafeței construite a apartamentelor din blocul

cu mai multe apartamente nu se putea vinde niciodată separat, fie că

era în folosință gratuită, fie că era în proprietatea

constituită în baza folosinței gratuite, cum prevedea art. 36 din

Legea nr. 18/1991.

Comisia

de experți a răspuns lămuritor și cu respectarea art. 26

din Legea nr. 33/1994 care au fost criteriile de specialitate în alegerea

comparabilelor celor mai apropiate fiecărui apartament expropriat -

numărul de camere în principal și suprafața în secundar”, iar

pârâtul nu a arătat în obiecțiuni alte contracte de vânzare-cumpărare

concrete decât cele valorificate de experți, care ar avea vreo

relevanță în cauză, în condițiile în care, legal, trebuie

determinat prețul obișnuit de vânzare în aceeași unitate

administrativ-teritorială, pentru imobile de același fel cu cele expropriate,

sens în care experții au selectat comparabilele cele mai apropiate și

au aplicat corecțiile corespunzătoare în raport cu caracteristicile

apartamentelor expropriate.

Nici

critica referitoare la acordarea nelegală a prejudiciului de 72.343 lei nu

a fost primită.

Potrivit

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, ’’Despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului

sau altor persoane îndreptățite”.

Curtea

a constatat că, pe lângă valoarea reală a apartamentelor

expropriate, prejudiciul de 72.343 lei, reprezentând profitul nerealizat în

luna decembrie 2010 de reclamantă din cauza lipsei de activitate,

reprezintă o despăgubire justă și reală ce permite

reclamantei să cumuleze această sumă reprezentând restrângerea

activității prin expropriere a societății de niște

bunuri ale sale cu exploatarea ulterioară anului 2010 a

societății sau cu vânzarea societății(afacerii) la

prețul diminuat de acea restrângere a activității cauzată

de exproprierea din anul 2010.

Nu

a fost primită susținerea din apel a pârâtului, potrivit căreia

expertiza de la prima instanță ar fi evaluat prejudiciul prin

preluarea valorii lui din cererea precizatoare, depusă de reclamantă.

Raportul de expertiză atestă că la baza sa stau documente

financiar contabile, sens în care sunt făcute mențiuni în

procesul-verbal din 3 februarie 2012 anexă a raportului, cât și în

conținutul raportului, iar, pe de altă parte, la termenul când s-a

depus la tribunal răspunsul la obiecțiuni, 23 mai 2012, pârâtul nu

l-a contestat.

Curtea

a reținut că fiind nefondată și critica privind estimarea

prejudiciului prin metoda raportării la profitul realizat în anul anterior

exproprierii de drept - 2009. Prejudiciul produs prin exproprierea de drept,

constând în restrângerea activității din decembrie 2010, din cauza

mutării sediului, a fost dovedită de reclamantă cu înscrisurile

de la dosar, ce atestă că mutarea sediului reclamantei din

București, la noul său sediu, din Piața x, s-a demarat la

sfârșitul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie 2010 și cu

expertiza administrată de tribunal, ce menționează că în

decembrie 2010 reclamanta nu a mai funcționat, fiind estimat just și

echitabil de expertiză, pe baza specificului activității

comerciale a reclamantei și înscrisurilor financiar-contabile, că

reclamanta desfășura activitate comercială în calitate de

furnizor de servicii de specialitate, că furnizarea serviciilor de

specialitate care se făcea de reclamantă avea ca destinatari instituții

publice și a conchis că exista o frecvență ridicată a

achizițiilor de asemenea servicii de la reclamantă, cu pondere mai

mare în ultima parte a anului financiar. Pârâtul nu a prezentat o dovadă

contrară și nu a contestat răspunsul la obiecțiuni din 23

mai 2012.

Faptul

că, teoretic, pot interveni în determinarea finală a profitului

starea generală a economiei și fluctuațiile pieței de

profil, cum susține pârâtul, nu probează și faptul că

dacă nu i-ar fi preluat reclamantei în decembrie 2010 sediul

București, reclamanta nu ar mai fi obținut în decembrie 2010 profit

din achizițiile directe de servicii de specialitate furnizate de

reclamantă, achiziții realizate de clienții instituții

publice de la reclamantă ca în anul precedent, 2009.

Expertiza

de la prima instanță a estimat că în luna decembrie reclamanta

putea obține profit din achiziții de servicii de specialitate

furnizate de instituțiile publice, astfel că prin imposibilitatea

continuării activității normale în decembrie 2010 profitul

reclamantei pe anul 2010 a scăzut în aceeași proporție cu cât ar

fi obținut reclamanta dacă ar fi putut continua activitatea în

această lună la parametri normali, prin neîmpiedicarea ei de

către pârât, care i-a preluat cele 6 apartamente de unde-și

direcționa și gestiona activitatea comercială.

Analiza

la zi la care face referire în continuarea criticilor pârâtul nu este

justificată, a apreciat Curtea, de vreme ce acesta nu a dorit

să-și dovedească criticile de apel prin refacerea expertizei de

evaluare a prejudiciului.

Nici

critica referitoare la nedovedirea existenței unor comenzi ferme ce nu

s-au putut onora în decembrie 2010 nu a fost reținută, de vreme ce în

mod firesc pentru achiziții directe de servicii de specialitate furnizate

de reclamantă instituțiilor publice, la care face referire expertiza,

profitul putea crește în luna decembrie 2010 pe baza unor comenzi din

decembrie 2010 ce nu s-ar fi putut înregistra la reclamantă tocmai din

cauza împrejurării că pârâtul îi preluase reclamantei sediul unde

le-ar fi putut primi în decembrie 2010.

În

limitele apelului, Curtea a reținut că expertiza refăcută

în apel de comisia de experți E., F. și G. relevă că

despăgubirile reprezentând valoarea(prețul) imobilelor expropriate,

cuvenite reclamanților - 402.060 euro, în echivalent în lei la cursul

Băncii Naționale a României de la data plății,

reprezintă prețul cu care se vindeau în mod obișnuit imobilele

de același fel cu apartamentele expropriate, la data exproprierii de

drept, la care se adaugă suma despăgubirilor pentru restrângerea

activității din luna decembrie 2010, cauzată de expropriere,

stabilită pe bază de expertiză de prima instanță -

72.343 lei.

Nu

au fost reținute criticile pârâtului referitoare la stabilirea

contravalorii apartamentelor expropriate în raport cu data efectuării

expertizei, după pronunțarea Deciziei obligatorii a Curții

Constituționale nr. 12/2015,care a constatat că prevederile art. 9

teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea

nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind

unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de

autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la

data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

Astfel,

s-a dispus la data de 18 februarie 2016 refacerea expertizei din apel, iar

Curtea a decis că vidul legislativ, rămas în urma deciziei

Curții Constituționale, de declarare ca neconstituționale a

prevederilor art. 9 teza a II-a, pentru tranșarea datei stabilirii

despăgubirilor în raport cu Hotărârile de Stabilire a Despăgubirilor

atacate, nr. 117-122 din 6 august 2010, trebuie soluționat aplicând prin

analogie, pentru egalitate de tratament, prevederile art. 15 din Legea nr.

198/2004 în vigoare la data emiterii și atacării Hotărârilor nr.

117-122 din 6 august 2010 (,,tempus regitactum”):,,Transferul imobilelor din

proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a

unităților administrativ-teritoriale și în administrarea

expropriatorului operează de drept la data plății

despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data

consemnării acestora, în condițiile prezentei legi”.

Din

raportul de expertiză refăcută al comisiei de experți

efectuat în apel a rezultat că la data consemnării prețului,

august 2010, contravaloarea totală a celor 6 apartamente expropriate(nr.

2,3,5,6,7 și 8) a fost de 402.060 euro (52.550 euro+ 43.530 euro + 59.700

euro+ 92.420 euro + 92.760 euro + 61.100 euro), valoarea fiind stabilită

pe baza comparabilelor contracte de vânzare-cumpărare efective, cu

aplicarea tuturor corecțiilor corespunzătoare, de comisia

menționată de experți, la data consemnării prețului,

august 2010, neputându-se lua în considerare o singură comparabilă în

sensul pretins de apelantul-pârât în concluziile orale pe fondul apelului, care

să releve un preț mai mic care nu este practicat obișnuit, cu

înlăturarea nejustificată a celorlalte comparabile.

Decizia

instanței de apel a fost atacată cu recurs de către ambele

părți.

Reclamanta

SC A. SRL a criticat decizia în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând acordarea despăgubirilor în cuantumul propus inițial de

expropriator.

Astfel,

recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 4 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Legii

nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare, în

virtutea cărora trebuia să țină cont de faptul că rapoartele

de evaluare realizate de către expropriator din inițiativa sa, în

temeiul Legii nr. 33/1994, sub imperiul căreia s-a început procedura de

expropriere, sunt și rămân valabile, astfel încât noile rapoarte de

evaluare efectuate și pe baza cărora s-a formulat cea de a doua

propunere de despăgubire trebuiau considerate caduce.

Cu

alte cuvinte, potrivit dispozițiilor legale arătate, din moment ce au

fost deja realizate rapoarte de evaluare în baza Legii nr. 33/1994 și, mai

mult, suma rezultată a fost propusă expropriatului, mai ales

fără soluționarea întâmpinării și fără

sesizarea instanței de către expropriator, devine inutilă

și caducă realizarea de noi evaluări potrivit Legii nr. 198/2004,

pentru că legiuitorul a prevăzut expres că vor fi luate în considerare

evaluările inițiale, astfel încât noile rapoarte de evaluare

efectuate în baza Legii nr. 198/2004 și-ar fi găsit aplicabilitatea

numai în lipsa unor evaluări deja efectuate potrivit Legii nr. 33/1994.

A

susținut că nu a dorit să se efectueze în apel un nou raport de

expertiză, fiind de acord cu sumele propuse inițial, dar

instanța de apel a trecut peste această solicitare.

În

mod eronat instanța de apel a acreditat ideea culpei reclamantei întrucât

nu a acceptat sumele evaluate în prima parte a anului 2008, în conformitate cu

art. 9 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004,

fiind astfel posibilă revocarea actului administrativ. Anterior datei de

23 iunie 2010, procedurile de expropriere vizând imobilul în litigiu erau

guvernate de dispozițiile Legii nr. 33/1994, iar revocarea actelor

administrative unilaterale nu poate fi discreționară, câtă vreme

o dispoziție legală împiedică emiterea unui alt act

administrativ cu caracter revocator. Totodată, revocarea actelor creatoare

de drepturi poate interveni numai pe temeiuri de ilegalitate, nu și de

oportunitate.

În

speță, emiterea noului act administrativ nu este legală pentru

că nu se încadrează în cerințele prevăzute de norma

juridică pe care o aplică pentru că aceasta menține valabilitatea

vechilor rapoarte de evaluare și încalcă cerința de

abținere de la emiterea noului act administrativ revocator, câtă

vreme cel inițial nu este nici ilegal și nici inoportun,

fără să fi fost constatate elemente noi care să ducă

la înlocuirea acestuia.

Pârâtul

Municipiul București, prin primarul general, a solicitat casarea deciziei

recurate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În

primul rând, a criticat aplicarea greșită a dispozițiilor art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborat cu Decizia Curții

Constituționale nr. 12/2015, respectiv că raportul de expertiză

validat de instanța de apel nu întrunește exigențele textului

legal.

Astfel,

deși reclamanta nu era titulara dreptului de proprietate asupra terenului

de sub construcție, astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul

cauzei, experții au ales să calculeze valoarea apartamentelor

expropriate prin compararea cu imobile compuse atât din teren, cât și din

construcție. Tranzacțiile avute în vedere la efectuarea expertizei nu

sunt, deci, comparabile similare imobilelor în litigiu, întrucât privesc

construcții cu teren în proprietate, iar nu în folosință.

Pârâtul

susține că experții ar fi trebuit să analizeze toate

tranzacțiile aflate la dosarul cauzei și să motiveze atât

alegerea cât și înlăturarea unor contracte de vânzare-cumpărare,

analiză în lipsa căreia nu se poate vorbi de o expertiză

completă și corect realizată.

De

asemenea, susține că experții, în analiza comparativă a

imobilelor, nu au ținut cont de elementul suprafață și de

starea de uzură a imobilului expropriat

O

altă critică vizează prejudiciul acordat reclamantei, în cuantum

de 72.343 lei.

Pârâtul

susține că din probele administrate în cauză nu rezultă cu

certitudine că măsura exproprierii a fost singura cauză ce a

determinat scăderea cifrei de afaceri sau a profitului, în condițiile

în care nu au fost analizați toți factorii economici existenți

anterior dispunerii măsurii exproprierii.

Astfel,

analiza contabilă efectuată în cauză a avut în vedere strict

documente contabile puse la dispoziție de reclamantă, fără

a analiza situația economică generală a societății,

cauzele scăderii veniturilor acesteia, care puteau fi criza

economică, fluctuațiile pieței de profil, scăderea

interesului față de mărfurile comercializate, calitatea

necorespunzătoare a mărfii. Totodată, reclamanta nu a demonstrat

faptul că lipsa activității se datorează exproprierii în

condițiile în care obiectul principal de activitate al reclamantei este comerțul

cu ridicata, iar imobilele expropriate erau apartamente situate într-un bloc de

locuințe.

Prin

urmare, instanțele de fond au validat un prejudiciu eventual, care nu

respectă exigențele prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte

reține următoarele:

Cu

privire la recursul reclamantei SC A. SRL:

Prin

cererea de chemare în judecată formulată la data de 21 septembrie

2010, reclamanta a contestat, în baza dispozițiilor art. 9 din Legea nr.

198/2004, Hotărârile nr. 117, 118,119, 120, 121 și 122 emise la data

6 august 2010 de către Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul

Primăriei municipiului București, solicitând, în principal, obligarea

expropriatorului să îi plătească sumele propuse inițial,

prin notificările emise în anul 2008. În subsidiar, a solicitat aplicarea

dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 25

din Legea nr. 33/1994, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor

datorate printr-o expertiză tehnică de specialitate.

Prin

demersul judiciar inițiat în cauza pendinte, reclamanta contestă

cuantumul despăgubirii stabilite prin Hotărârile nr. 117, 118, 119,

120, 121 și 122 emise la data 6 august 2010 de către Comisia de

aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei municipiului

București, pentru cele șase apartamente aflate în imobilul supus

exproprierii situat în sectorul 1 București, motivele de fapt și de

drept ale cererii de chemare în judecată conducând, în mod neîndoielnic,

la concluzia că cererea cu care a fost învestită instanța în

prezenta cauză are natura contestației prevăzute de art. 9 din

Legea nr. 198/2004.

Potrivit

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de drumuri de interes național,

județean și local, cu modificările și completările

ulterioare, lege în baza căreia reclamanta a fost expropriată,

„expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (…) se poate

adresa instanței judecătorești competente (…) fără a

putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator

asupra imobilului supus exproprierii”, iar potrivit art. 9 alin. (3) din

aceeași lege, „acțiunea formulată în conformitate cu prevederile

prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art.

21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”

Art.

25 din Legea nr. 33/1994 prevede că „pentru stabilirea

despăgubirilor, instanța v-a constitui o comisie de experți

compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de

expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse

exproprierii”, iar art. 26 din aceeași lege prevede la alin. (1) că

„despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”,

iar la alin. (2) că „la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și

dovezile prezentate de aceștia.”

Analiza

fondului contestației prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004

presupunea, așadar, administrarea probei cu expertiză pentru

determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite urmare a exproprierii, prin

raportare la criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens

în care corect s-a procedat în cauză.

Prin

urmare, criticile recurentei în sensul că instanța de apel trebuia

să stabilească despăgubirile pentru expropriere în cuantumul

propus inițial de expropriator, prin notificările emise în anul 2008

în baza Legii nr. 33/1994, sunt neîntemeiate.

Astfel,

reclamanta a fost expropriată în baza Legii nr. 198/2004,

dispozițiile acestei legi având caracter special în raport de cele ale

legii cadru în materie, Legea nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform

principiului ,,specialia generalib dolari SUA erogant”.

Prin

dispozițiile art. 9 alin. (1), actul normativ cu caracter special prevede

însă că „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii

(…) se poate adresa instanței judecătorești competente (…)

fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către

expropriator asupra imobilului supus exproprierii”, iar prin dispozițiile

art. 9 alin. (3) că „acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor

art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”

În

interpretarea acestor dispoziții legale, care reglementează expres

posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanțe

judecătorești doar pentru rezolvarea nemulțumirilor sale legate

de „cuantumul despăgubirilor” și care fac trimitere la

dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 „în ceea ce privește

stabilirea despăgubirilor”, nu se poate aprecia că trimiterea la

dispozițiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte

procedurale.

Prin

urmare, în cadrul contestației formulate împotriva Hotărârilor nr.

117, 118, 119, 120, 121 și 122 emise la data 6 august 2010 de către

Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004,stabilirea cuantumului

despăgubirii ce se cuvine reclamantei pentru imobilele expropriate se

face, în instanță, în raport de dispozițiile art. 21-27 din

Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere dispozițiile art. 9 alin. (3) din

Legea nr. 198/2004, dispoziții corect interpretate și aplicate de

către instanța de apel prin decizia atacată.

Demarându-se

procedura de expropriere, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr.

33/1994 și fiind notificată, în cadrul procedurii de drept comun

prevăzută de Legea nr. 33/1994, reclamanta a formulat întâmpinare

prin care și-a arătat nemulțumirile sub aspectul cuantumului

despăgubirilor propuse, pe care nu și le-a însușit, iar,

ulterior, Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii

nr. 33/1994 și-a suspendat activitatea.

Ca

urmare a modificărilor aduse Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008,

Parlamentul României a declarat ca fiind de utilitate publică toate

lucrările de construcție de drumuri de interes național,

județean și local, în aceste lucrări încadrându-se și proiectul

„Dublarea diametralei N-S pe tronsonul Buzești - Berzei - Vasile Pârvan -

B.P. Hașdeu - Uranus - Calea Rahovei”.

În

conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 184/2008, Guvernul

României a adoptat Hotărârea nr. 590 din 23 iunie 2010, prin care a

aprobat declanșarea procedurii de expropriere pentru toate imobilele

rămase de expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate

publică „Dublarea diametralei N-S pe tronsonul Buzești - Berzei -

Vasile Pârvan - B.P. Hașdeu - Uranus - Calea Rahovei", printre care

și imobilul situat în București, sector 1, proprietatea reclamantei.

Drept

urmare, expropriatorul Municipiul București, în baza acestui act normativ

a demarat procedura de expropriere în conformitate cu dispozițiile Legii

nr. 198/2004, procedura finalizându-se prin emiterea hotărârilor pe care

reclamanta a înțeles să le conteste în prezenta cauză.

Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

prevede în mod detaliat etapele procedurii, modalitățile,

atribuțiile autorităților publice în materie, măsurile

prealabile și premergătoare exproprierii, exproprierea și

stabilirea despăgubirilor, plata acestora și punerea în posesie a

expropriatorului.

În

speță, procedura a demarat, așa cum s-a arătat mai sus, în

baza dispozițiilor Legii nr. 33/1994, care, spre deosebire de Legea nr.

198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, prevede în cap. III

măsuri premergătoare exproprierii care constau în executarea

planurilor cadastrale, cu indicarea numelui proprietarului și a ofertelor

de despăgubire, precum și în notificarea propunerilor de expropriere

persoanelor fizice sau juridice titulare de drepturi reale.

În

cadrul acestor proceduri este prevăzută posibilitatea depunerii de

către proprietarii și titularii altor drepturi reale asupra

imobilelor în cauză, a unor întâmpinări ce sunt analizate de

către o comisie constituită în condițiile art. 15 din Legea nr.

33/1994,care, dacă sunt admise, impun obligația expropriatorului de a

reveni asupra propunerilor sale, cu refacerea corespunzătoare a planurilor

cadastrale.

De

asemenea, conform art. 31 din Legea nr. 33/1994, punerea în posesie a

expropriatorului se poate efectua numai după îndeplinirea

obligațiilor privind despăgubirea, iar în cazul terenurilor cultivate

și a celor cu plantații, numai după ce recoltele au fost culese.

Această

procedură specială nu mai este prevăzută de Legea nr.

198/2004privind unele măsuri prealabile lucrărilor de

construcție pe drumuri de interes național, județean și

local, care declară de plano ca fiind de utilitate publică toate

drumurile de interes național, județean și local - art. 2,

și de importanță strategică și de securitate

națională toate drumurile de interes național - art. 1 alin.

(2).

Considerându-se

nemulțumită de cuantumul despăgubirilor acordate pentru cele

șase apartamente ce urmau a fi expropriate, pe considerentul că nu

reflectă valoarea lor reală, reclamanta a formulat întâmpinări,

care nu au mai fost soluționate.

Prin

urmare, notificările din 2008 cu propunerile de despăgubiri pentru

cele 6 apartamente ale reclamantei au fost emise într-o fază

prealabilă de negociere, oferta expropriatorului nu a fost acceptată,

iar etapele reglementate de Legea nr. 33/1994 nu au fost finalizate,

expropriatorul demarând o nouă procedură de expropriere în baza Legii

nr. 198/2004, finalizată cu hotărârile contestate în prezenta

cauză. Or, procedura de care se prevalează reclamanta nu este

reglementată de Legea nr. 198/2004, acest din urmă act normativ

instituind dispoziții referitoare doar la posibilitatea contestării

în instanță a cuantumului despăgubirilor determinate prin

hotărârea de expropriere.

În

acest sens sunt și prevederile art. 24 din Legea nr. 33/1994 (art. 21-27

din această lege sunt norme de trimitere în cadrul contestațiilor

formulate de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor

stabilite în procedura exproprierilor derulate în condițiile legii

speciale, Legea nr. 198/2004), potrivit cărora, chiar și în cazul

unei învoieli între expropriat și expropriator asupra despăgubirii,

instanța este cea care ia act de această învoială, iar dacă

părțile nu se învoiesc, va stabili instanța despăgubirea.

Susținerile

recurentei în sensul că despăgubirea acordată de

instanță ar fi trebuit să se raporteze la despăgubirea

oferită de expropriator prin notificările din 2008 sunt neîntemeiate.

Întrucât exproprierea recurentei s-a realizat în baza Legii nr. 198/2004, legea

aplicabilă în cauză este Legea nr. 198/2004, cu trimitere la art.

21-27 din Legea nr. 33/1994, astfel că despăgubirea oferită de

expropriator la care trebuie să se raporteze despăgubirea

acordată de instanță, conform normei de trimitere din art. 27

din Legea nr. 33/1994, este cea menționată în hotărârile

contestate în prezenta cauză, emise în baza Legii nr. 198/2004, iar nu cea

cuprinsă în notificările din 2008, emise în baza Legii nr. 33/1994.

De

asemenea, nu poate fi primită nici susținerea că art. 4 alin.

(9) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin

H.G. nr. 434/2009, conform căruia,,orice documentație tehnică

sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentelor

norme sau întocmită în temeiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică se consideră valabilă”,

ar fi impus ca evaluarea inițială, în baza căreia au fost

trimise notificările din 2008 în temeiul Legii nr. 33/1994, să fie

menținută de expropriator. Recurenta ignoră că normele

metodologice de aplicare a legii vin să expliciteze conținutul legii,

fără însă a putea adăuga la lege, iar dispozițiile

art. 3 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.

198/2004, conform cărora ,,orice documentație tehnică sau de

evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentei legi se

consideră valabilă”, au în vedere existența unei

documentații de evaluare care să fi fost realizată în cadrul

procedurii de expropriere ce s-a finalizat cu hotărârea care face obiectul

contestației adresate instanței de judecată. Or, devreme ce, în

speță,procedura demarată în baza Legii nr. 33/1933 nu a fost

finalizată,fiind abandonată, iar expropriatorul a declanșat o

nouă procedură de expropriere în baza Legii nr. 198/2004, în mod

corect expropriatorul a dispus realizarea unei noi evaluări a

despăgubirilor în cadrul reglementărilor conferite de Legea nr.

198/2004.

Aplicarea

de către expropriator a procedurilor de stabilire a despăgubirilor

prevăzute de această lege specială este de imediată

aplicare în materia exproprierii pentru realizarea lucrărilor de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale, prin

emiterea unei hotărâri care să poată fi contestată ulterior

de cel interesat, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, la

instanța judecătoreasă competentă.

Per

a contrario, dacă s-ar proceda altfel, în sensul celor invocate de

recurentă, dispozițiile din Legea nr. 198/2004 privind modul de

stabilire a despăgubirilor în faza judiciară, în cazul

contestării de către expropriat a cuantumului despăgubirii

consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2)

din aceeași lege, ar fi lipsite de eficiență juridică.

Drept

urmare, în raport de învestirea instanței cu o contestație la

cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator în baza Legii nr.

198/2004, supusă dispozițiilor art. 9 din această lege, în mod

corect s-a dispus realizarea unei noi evaluări a despăgubirilor în

procedura jurisdicțională, în condițiile art. 25 și 26 din

Legea nr. 33/1994, la care trimite alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Față

de toate aceste considerente, care complinesc, în parte, motivarea

instanței de apel, decizia recurată apare ca fiind dată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză,

astfel că nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

urmează ca recursul reclamantei să fie respins ca nefondat, conform

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Cu

privire la recursul pârâtului Municipiul București, prin primarul general:

Este

de menționat, în primul rând, că motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de pârât, vizează

ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest

motiv de nelegalitate a fost invocat numai formal, nefiind dezvoltate critici

care să vizeze nemotivarea hotărârii atacate sau faptul că

aceasta conține motive contradictorii sau străin