ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 952/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/B/2010, la data de 06.10.2010, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin primar General - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, contestație împotriva Hotărârii nr. 114 din 06.08.2010 emise de pârât, solicitând admiterea contestației, anularea parțială a deciziei atacate, stabilirea unei despăgubiri care să reflecte valoarea reala de piață a imobilului expropriat, precum și prejudiciul produs ca urmare a exproprierii imobilului proprietatea reclamantului, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 198/2004 cu modificările și completările ulterioare, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, H.G. nr. 434/2009 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004.

Prin sentința civilă nr. 2301 din 17.12.2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte, contestația, astfel cum a fost precizată, a modificat, în parte, Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 114 din 06. 08.2010 în privința cuantumului despăgubirilor și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 46.110 euro, în echivalent în RON la data plății reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat - construcție în suprafață de 51,64 mp (din care 5,31 mp balcon și 6 mp boxă), situat în București, sector 1, având nr. cadastral x, pentru care a fost emisă Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 114 din 06.08.2010.

In motivarea soluției sale, tribunalul a reținut următoarele considerente:

în temeiul Legii nr. 198/2004, modificată și completată, a fost emisă H.G. nr. 590/2010, prin care a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de proiectul "Dublarea Diametralei N-S pe tronsonul Buzești - Berzei - Vasile Pârvan - B. P. Hașdeu - Uranus - Calea Rahovei".

Printre imobilele supuse exproprierii, se regăsește și imobilul construcție în suprafață de 51,64 mp (din care 5,31 mp balcon și 6 mp boxă), situat în București, sector 1, având nr. cadastral x, proprietatea reclamantului A. (potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16.05.2001).

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 114 din 06.08.2010, emisă de pârâtul Municipiul București - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a propus consemnarea despăgubirii în cuantum de 69.313 RON pentru imobilul menționat.

Prin raportul de expertiză întocmit de primii doi membri ai comisiei formate din experții B., C. și D., astfel cum a fost completat, s-a stabilit că valoarea imobilului Ia data efectuării raportului de expertiză (30.05.2011) este de 284.701,70 RON (68.910,01 euro), prejudiciul creat prin execuția parțială a lucrărilor de amenajare fiind inclus în suma menționată. De asemenea, experții B. și C. au stabilit contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pe perioada cuprinsă între momentul anunțării exproprierii și data întocmirii raportului de expertiză ca fiind în cuantum de 1.500 euro.

Potrivit punctului de vedere separat al doamnei expert D., valoarea de circulație a imobilului este de 181.579 RON (43.950 euro), cheltuielile ocazionate de identificarea unui imobil similar fiind în cuantum de 2.724 RON (660 euro). Totodată, doamna expert D. s-a raliat concluziilor raportului de expertiză în ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință a imobilului - 1.500 euro.

Tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente, iar conform alin. (3), acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publica, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciu! cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. în cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor."

De asemenea, conform art. 27 din Legea nr. 33/1994, "primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată." În aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a stabilit care este valoarea reală a imobilului expropriat.

A apreciat că suma de 284.701,70 RON (68.910,01 euro), stabilită de experții B. și C. ca reprezentând valoarea de piață a imobilului expropriat la data efectuării raportului de expertiză (30.05.2011) este exagerat de mare, având în vedere prețurile de pe piața imobiliară, astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile din aceeași zonă, care reflectă tranzacții încheiate în prima jumătate a anului 2011, depuse în copie la dosar.

Astfel, s-a observat că prețul mediu de vânzare a imobilelor ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare menționate este cu mult inferior valorii indicate de cei 2 experți, însă, pe de altă parte, este mai mare decât suma propusă de pârât prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 114 din 06.08.2010. în acest sens, tribunalul a considerat că suma de 181.579 RON (43.950 euro) stabilită de doamna expert D. ca reprezentând valoarea de circulație a imobilului (inclusiv cheltuielile ocazionate de identificarea și achiziționarea unui imobil similar) corespunde în mai mare măsură, prețurilor practicate pe piața imobiliară în prima jumătate a anului 2011 pentru imobile de același fel, respectiv apartamente situate în imobile cu parter și etaj, din zona str. x, astfel cum rezultă din contractele depuse la dosar.

Față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, se observă că, Ia stabilirea cuantumului despăgubirilor, se are în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ia data întocmirii raportului de expertiză, așadar tranzacții efective (în măsura în care experții au la dispoziție contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile similare), și nu oferte de pe piața imobiliară (avute în vedere de experții B. și C.), întrucât nu se poate cunoaște dacă acestea din urmă reflectă valoarea efectivă de tranzacționare a imobilelor,

Așadar, valoarea medie de 1445 euro/mp (redusă de experți ca urmare a faptului că imobilul în litigiu nu include decât o suprafață de teren indiviz în folosință) este cu mult mai mare decât valoarea medie reală de tranzacționare a unor imobile de aceiași fel, evidențiată prin contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar.

În ceea ce privește existența unui prejudiciu creat reclamantului prin efectuarea unor lucrări de amenajare a imobilului, rămase nefinalizate din cauza demarării procedurii de expropriere, instanța a apreciat că s-a făcut dovada caracterului cert și actual al prejudiciului, față de sumele achitate în derularea contractului de vânzare-cumpărare și prestări servicii nr. x din 10.04.2007, având ca obiect realizarea lucrărilor de amenajare interioară și exterioară a imobilului proprietatea acestuia .

Față de prevederile legale menționate și având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a reținut că reclamantului i s-a produs un prejudiciu constând în sumele plătite pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare până la momentul exproprierii (anul 2010), cuantumul daunelor produse acestuia fiind inclus în valoarea despăgubirilor, atât cea stabilită prin raportul de expertiză, cât și cea evidențiată prin punctul de vedere separat al doamnei expert D.

Referitor la contravaloarea lipsei de folosință a imobilului (ca urmare a imposibilității locuirii în imobilul rămas nefinalizat), toți cei 3 experți au estimat cuantumul acesteia ca fiind de 1.500 euro. Tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptățit la acordarea acestei sume începând cu data de 20.07.2010, când i-a fost transmisă notificarea cuprinzând prima propunere de despăgubiri, moment la care acesta a avut certitudinea opririi lucrărilor de amenajare.

Tribunalul nu a putut reține argumentele reclamantului, în sensul că trebuie avută în vedere data de 04.04.2008 (finalizarea lucrărilor fiind blocată ca urmare a transmiterii notificării nr. 150/2008), deoarece lucrările au putut fi continuate până la momentul anunțării exproprierii (20.07.2010).

7 împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamantul A. și pârâtul Municipiul București prin primarul general.

Prin Decizia civilă nr. 810/A din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile formulate de părțile din litigiu, sens în care a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul obligării pârâtului să achite reclamantului despăgubiri în valoare de 34.650 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, compuse din suma de 30,150 euro reprezentând valoarea imobilului din București, sector 1 și suma de 4.500 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 04.04.2008 - 11.10.2010. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

în motivarea soluției sale, curtea de apel a reținut următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 114 din 06.08.2010, emisă de apelantul-pârât, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 198/2004, H.G. nr. 434/2009 și H.G. nr. 590 din 23.06.2010, în cadrul procedurii de expropriere a imobilelor afectate de proiectul "Dublarea Diametralei N-S pe tronsonul Buzești - Berzei - Vasile Pârvan - B.P. Hașdeu - Uranus - Calea Rahovei ", consemnarea despăgubirii în cuantum de 69.313 RON, pentru imobilul compus din construcție în suprafață de 51,64 mp, din care 5,31 mp balcon și 6 mp boxă, situat în București, sector 1, nr. cadastral x, în aceeași hotărâre s-a menționat că transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, din proprietatea privată a expropriatului A., în proprietatea publică a Municipiului București, operează de drept la data consemnării despăgubirii, în baza art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Despăgubirea în cuantum de 69.313 RON a fost consemnată ia dispoziția apelantului-reclamant A. la data de 11.10.2010, conform ordinului de plată nr. 4776.

Fostul proprietar a contestat hotărârea menționata, apreciind injustă valoarea despăgubirii ce i-a fost acordată.

Prin sentința apelată, contestația reclamantului a fost admisă, iar cuantumul despăgubirilor a fost stabilit la suma de 46.110 euro, din care 43.950 euro reprezentând valoarea de circulație a imobilului, 660 euro - cheltuieli pentru identificarea unui imobil similar și 1.500 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință ca urmare a măsurii exproprierii - Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în baza raportului de expertiză tehnică judiciară evaluatori, întocmit de experții B., C. și D. Astfel cum rezultă din raportul de expertiză (inclusiv opinia separată), pentru evaluarea imobilului s-a folosit metoda comparației directe prin raportare la ofertele imobiliare selectate de experți. Metoda contravine însă dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât sumele din ofertele

8 imobiliare nu pot fi considerate prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile similare celui în litigiu.

Instanța de apel s-a conformat dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, administrând probe în scopul de a stabili prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială. În acest sens, expertiza evaluatorie, realizată în faza apelului, a aplicat metoda comparației directe cu utilizarea contractelor de vânzare-cumpărare identificate ca fiind contemporane exproprierii și privind imobile similare celui în litigiu.

În ceea ce privește data evaluării, s-a ținut seama de dispozițiile Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, conform cărora "prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 prin raportare la sintagma" la data întocmirii raportului de expertiză "cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 aduc atingere exigențelor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală. Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă" (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluție de principiu cu valoare constituțională".

Astfel cum s-a arătat mai sus, cei trei experți desemnați conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/3994 nu au ajuns ia o opinie comună, instanța însușindu-și parțial opinia majoritară, formulată de experții E. și F.

In justificarea raționamentului judiciar, instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că imobilul în litigiu a fost dobândit de reclamantul A. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16.05.2001.

La data de 10.04.2007, reclamantul a încheiat cu S.C. G. S.R.L. contractul de vânzare-cumpărare și prestări servicii nr. 191, pentru realizarea de lucrări de amenajare interioară și exterioară și de mobilier pentru apartamentul în discuție. Părțile contractante au stabilit valoarea/prețul contractului la 56.300 euro fără TVA, termenul de finalizare a lucrării de 45 de zile lucrătoare de la semnarea contractului și obligația reclamantului de a plăti un avans de 30% din preț, la semnarea contractului. Cu factura fiscală nr. x din 02.04.2007 și chitanța nr. x din 02.05.2007, reclamantul a dovedit executarea obligației de plată a avansului cu o întârziere de aproape o lună față de data încheierii contractului. La data de 25.07.2007, părțile contractante au încheiat procesul-verbal de predare-primire, recepție și custodie, prin care reclamantul a făcut recepția cantitativă și calitativă a unor materiale și elemente de construcție și de mobilier ce formau obiectul contractului, fără ca acestea să fie livrate și montate, părțile stabilind că, "la solicitarea reclamantului, marfa rămâne în custodia vânzătorului, până la comunicarea datei de livrare și de montaj, cu cel puțin 10 zile înainte" . în cauză nu au fost produse alte probe referitoare la executarea contractului.

La data de 04.04.2008, Primăria Municipiului București a emis notificarea nr. x, prin care îi informa pe reclamant că imobilul proprietatea sa urmează a fi expropriat în baza Hotărârii nr. 262 din 02.11.2006 a Consiliului General al Municipiului București și a Legii nr. 33/1994.

Analizând împrejurările de fapt descrise, curtea de apel a apreciat că în luna aprilie 2008, când reclamantului î-a fost comunicată notificarea nr. x din 04.04.2008 (potrivit propriilor susțineri, necontestate de pârât), acesta a luat cunoștință de iminența măsurii exproprierii imobilului proprietatea sa. Deși la data respectivă expirase termenul convenit de părțile contractului de vânzare-cumpărare și prestări servicii nr. x din 10.04.2007, fără a fi dovedită executarea lucrărilor de amenajare a imobilului, până în acel moment contractul nu fusese rezolvat; în condițiile în care reclamantul achitase avansul de 30% din preț, se poate presupune în mod rezonabil că părțile contractului urmăreau în continuare executarea obligațiilor lor și numai informarea asupra perspectivei exproprierii 1-a determinat pe reclamant să își piardă interesul pentru finalizarea respectivului contract.

Circumstanțele arătate nu justifică însă imputarea asupra expropriatorul ui, cu titlu de daune, a prețului contractului nr. x din 10.04.2007 (nici chiar a unei părți din acest preț, astfel cum au propus experții în opinia majoritară), întrucât are caracter pur voluptoriu decizia reclamantului de a plăti pentru lucrările de reamenajare a imobilului un preț care nu reprezintă sporul de valoare adus acestuia.

Însă, contrar opiniei pârâtului, faptul că în urma informării asupra exproprierii (produse în aprilie 2008) reclamantul a decis sa nu continue executarea contractului de reamenajare a apartamentului, justifică dezdăunarea acestuia pentru imposibilitatea exercitării atributului folosinței. Perioada ce a fost avută în vedere de instanța de apel, sub acest aspect, debutează în aprilie 2008, la data notificării asupra exproprierii, și durează până la data de 11.10.2010, când reclamantul a pierdut proprietatea imobilului, prin expropriere. Conform evaluării realizate de opinia majoritară a raportului de expertiză, valoarea daunelor stabilite cu acest titlu este de 4.500 euro.

Instanța de apel, comparând cete două grile de evaluare, realizate de experții desemnați în apel, a apreciat mai riguros raționamentul opiniei majoritare.

Astfel, boxa aflată la subsol a format obiectul dreptului de proprietate al reclamantului, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16.05.2001, astfel că suprafața acesteia nu poate fi ignorată în cadrul evaluării, doar pe baza presupunerii că și apartamentele comparabile au avut pivniță, fiind situate în imobile cu subsol, astfel cum propune autoarea opiniei minoritare.

Susținerea autoarei opiniei separate, în sensul că apartamentele mai mici se vând mai ușor, prezentată ca argument pentru aplicarea unor indici negativi de corecție, vine în contradicție cu aplicarea, de către același expert, a unor indici negativi și pentru apartamentele cu suprafață considerabil mai mare decât cel în litigiu . Urmând raționamentul expertului, s-ar ajunge ia concluzia, lipsită de orice fundament» că se vând ușor apartamentele mici și cele mari, în timp ce apartamentele cu suprafață medie se vând greu. în această privință, s-a apreciat rezonabilă abordarea opiniei majoritare, conform căreia prețul crește direct proporțional cu suprafața.

În ceea ce privește vechimea construcțiilor, s-a constatat că, în lipsa unor date certe, ambele opinii formulează aprecieri subiective, întemeiate pe argumente de natură istorică . S-a observat însă că, deși în opinia majoritară imobilul în litigiu a fost considerat mai nou cu 10-15 ani, indicele negativ de corecție aplicat comparabilei care a generat valoarea finală este mai mare decât cel al opiniei minoritare (25%, față de 15%; filele 295, 354), Or, o astfel de corecție este favorabilă pârâtului, singurul care a contestat, prin intermediul obiecțiunilor, vechimea stabilită de experții opiniei majoritare.

în ceea ce privește situarea la alt nivel a grupului sanitar pentru apartamentul în litigiu, s-a apreciat excesivă corecția negativă de 15% aplicată în cadrul opiniei minoritare, considerând mai rezonabilă corecția de 5% aplicată de opinia majoritară pentru acest inconvenient, unit cu cei al lipsei alimentării de la rețeaua de gaze a imobilului .

În sfârșit, instanța de apel a considerat corecte argumentele experților opiniei majoritare, în sensul ca cele două contracte de vânzare-cumpărare introduse în comparație de cel de-al treilea expert (nr. x din 06.05.2010 și nr. x din 19.11.2010) privesc apartamente cu o suprafață considerabil mai mare față de cel în litigiu, împrejurare ce nu le califică drept comparabile. De altfel, această discuție este lipsită de efecte în cauză, întrucât nici opinia minoritară nu a formulat concluzia finală referitoare la valoarea imobilului în litigiu prin raportare la cele două contracte. De altfel, ambele opinii și-au fundamentat concluzia finală pe aceeași comparabilă, diferențele de valoare rezultând din aplicarea unor indici de corecție diferiți, astfel cum s-a arătat în analiza de mai sus.

În ceea ce privește valoarea apartamentului, s-a avut în vedere împrejurarea că, răspunzând la obiecțiunea formulată de apelantul-reclamant, experții opiniei majoritare au evidențiat eroarea reprezentată de diminuarea cu 10% a valorii de 33.500 euro, prin aplicarea unui coeficient de reducere specific evaluărilor în care sunt utilizate oferte imobiliare și nu contracte efectiv încheiate.

Cu referire la criticile aduse de apelanți hotărârii primei instanțe, s-a reținut că valoarea despăgubirilor acordate în cadrul procedurii exproprierii unui alt apartament aflat în același imobil nu prezintă relevanță sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât nu poate fi asimilată prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială.

Pe de altă parte, nu este îndeplinită în cauză condiția certitudinii prejudiciului cu referire la suma de 660 euro, acordată de prima instanță cu titlu de contravaloare a cheltuielilor pentru identificarea unui imobil similar, câtă vreme nu a fost produsă nicio probă care să dovedească astfel de demersuri întreprinse de reclamant.

Prin încheierea din 16 august 2017, aceeași instanță a dispus, din oficiu, îndreptarea erorilor materiale din dispozitivul deciziei pronunțate, în sensul că valoarea totală a despăgubirilor este de 38.000 euro, în loc de 34.650, fiind compusă din suma de 33.500 euro (în loc de 20.150 euro) reprezentând valoarea imobilului și suma de 4.500 euro reprezentând valoarea lipsei de folosință.

În motivare, s-a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în dispozitivul Deciziei civile nr. 810/A a fost consemnată în mod eronat valoarea imobilului ca fiind de 30.150 euro, deși în răspunsul Ia obiecțiuni expertul a precizat că această sumă era rezultatul aplicării nejustificate a unui coeficient de diminuare de 10%, comparabilele fiind vânzări efective, nu oferte. Așadar, valoarea corectă a imobilului este de 33.500 euro, ceea ce conduce !a o valoare totală a despăgubirilor datorate de pârât reclamantului, de 38.000 euro.

Față de decizia din apel, pârâtul Municipiul București prin primar general a formulat cerere privind lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului acesteia și de completare a hotărârii.

Prin Decizia civilă nr. 957/A din 15 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de completare și, ca neîntemeiată, cererea de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului hotărârii, formulată în cauză.

împotriva hotărârii pronunțate în fond de instanța de apel au formulat recurs toate părțile din litigiu.

l. Sub aspectul neacordării de către instanța de apel a despăgubirilor rezultate din lucrările realizate de reclamant în baza contractului de vânzare și prestări servicii nr. x din 10.04.2007, cu motivarea că "are caracter pur voluptoriu decizia reclamantului de a plăti pentru lucrările de reamenajare a imobilului un preț care nu reprezintă sporul de valoare adus acestuia", au fost formulate mai multe critici de nelegalitate.

În cadrul primei critici, fundamentată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., recurentul susține că decizia instanței de apel nu conține motivele pe care se sprijină și este neclară sub aspectul silogismului juridic aplicat, în sensul că nu se indică în mod corect de ce decizia este una voluptorie, câtă vreme experții nu au apreciat în acest sens. Astfel, nu se poate determina dacă instanța de apei analizează pretenția ca o despăgubire pentru valoarea de circulație a imobilului sau ca un prejudiciu care excede valorii de circulație a imobilului, raționamentul juridic pentru cele două categorii de teze fiind diferit.

În cadrul celei de-a doua critici, încadrată în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se afirmă că, în ipoteza adoptării uneia dintre variantele menționate, hotărârea conține motive contradictorii. Pe de o parte, nu se analizează caracterul voluptoriu al lucrărilor, iar, pe de altă parte, se apreciază că prețul plătit pentru aceste despăgubiri nu reprezintă un spor de valoare adus imobilului.

Or, aceste despăgubiri sunt separate de sporul de valoare adus imobilului și se acoperă în condițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1993 care prevede acoperirea și a altor prejudicii decât cele ce rezultă din valoarea de piață a imobilului expropriat.

Consideră că, în cauză, s-a făcut dovada acestui prejudiciu și legătura lui cu exproprierea, critica invocată fiind susceptibilă de analiză și din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ipoteza în care s-ar admite că lucrările/bunurile achiziționate au un caracter voluptoriu, afirmă că decizia instanței de ape! este nemotivată, întrucât nu s-a stabilit, în concret, care dintre lucrări/bunuri sunt voluptorii. Pe de altă parte, la o analiză a acestora, se poate observa că au un caracter necesar și util, iar nu voluptoriu, reprezentând amenajări și mobilier, realizat personalizat, pe dimensiunile și forma apartamentului, ca elemente tipice unui apartament. De asemenea, apartamentul se află într-o zonă centrală - în aproprierea zonei Piața Victoriei, într-un imobil de tip vilă, deci permitea finisaje superioare, care nu i-ar fi redus valoarea, ci dimpotrivă. Mai susține și că lucrările/bunurile constituie imobile prin destinație, întrucât sunt afectate imobilului, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse.

De asemenea, lucrările de amenajare au fost achitate, în parte, așa cum s-a probat de către reclamant.

Printr-o ultimă critică se afirmă că instanța de apel a reținut eronat și situația de fapt, fără a pune acest aspect în discuția părților, în sensul că, în concret, au fost realizate o serie de lucrări de amenajare ce se circumscriu unui prejudiciu cert pentru repararea căruia se acordă despăgubiri. S-a reținut greșit și faptul că, deși marfa a fost predată și recepționată, ea a rămas în custodia vânzătorului, urmând a fi montată, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Or, niciuna dintre părți nu a contestat acest aspect și nici instanța nu l-a pus în discuția părților.

În cadrul admiterii acestui motiv de recurs, recurentul solicită, în principal, modificarea deciziei atacate, întrucât valoarea bunurilor achiziționate a fost reflectată în raportul de expertiză realizat de comisia de experți în opinia majoritară.

În principal, solicită cu titlu de despăgubire valoarea contractului, deoarece nu are instrumente juridice pentru a ieși din acesta, deci datorează întreaga sumă, chiar dacă a achitat numai o parte, iar, în subsidiar, pretinde suma de bani plătită, care reprezintă un prejudiciu cert.

Potrivit unei teze subsidiare, considera că despăgubirile pretinse vizează acoperirea unui prejudiciu cauzat de expropriere și au ca temei art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, Astfel, patrimoniul reclamantului a scăzut prin plata făcută cu titlu de avans, respectiv cu valoarea obligației corelative dreptului de creanță al prestatorului. între acest prejudiciu și expropriere există o legătură de cauzalitate necesară și directă, întrucât dacă imobilul i-ar fi aparținut, lucrările, amenajările și bunurile comandate i-ar fi profitat în calitate de proprietar. Or, urmare a exproprierii, nu se acoperă numai valoarea de piață a imobilului expropriat, ci și alte prejudicii cauzate.

Împrejurarea că acest contract a suferit amânări în executare, precum și faptul că nu a mai fost dus ia bun sfârșit, nu impietează asupra dreptului reclamantului de a obține contravaloarea acestuia.

Astfel, s-a reținut în mod greșit că reclamantul trebuia să probeze existența unui prejudiciu cert. Or, expropriatul nu trebuie sa caute sau să cumpere un imobil identic, ci pur și simplu punerea lui într-o situație similară cu cea în care nu ar fi fost expropriat, presupune luarea în calcul și a acestui cost. Sub aspectul cuantumului prejudiciului, precizează că valoarea este de aproximativ 2% din valoarea imobilului fără îmbunătățiri și sub 1% față de valoarea cu îmbunătățiri, ceea ce se situează în marja notorie practicată de agenții imobiliari de 2-3% plus TVA.

În cauză, instanța a admis obiecțiunea reclamantului, validând raționamentul final al experților, realizat prin răspunsul la obiecțiuni din 05. 10.2015, potrivit cu care aplicarea unui coeficient de diminuare de 10% este improprie pentru că expertiza a avut în vedere valori tranzacționate efectiv, deci nu era nimic de corijat. Astfel, deși a raționat corect, instanța a aplicat greșit legea în stabilirea sumei, care a rămas tot 30.150 euro, în loc de 33.500 euro. Motivul de nelegalitate invocat este circumscris dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de toate argumentele prezentate, solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat, modificarea sentinței pronunțată de prima instanță și stabilirea valorii despăgubirii la suma stabilită prin raportul de expertiză administrat în cauză în apel, potrivit opiniei majoritare rectificate, respectiv 86.660 euro, în echivalent în RON, compusă astfel: 81.350 euro, valoarea de circulație a imobilului (din care 33.500 euro valoare imobil, plus 47.550 euro îmbunătățiri), la care se adaugă suma de 4.500 euro, recunoscută de către instanța de apel cu titlu de lipsă de folosință și cea de 660 euro, refuzată cu titlu de despăgubire pentru identificarea unui imobil similar. în subsidiar, dacă se va constata că decizia din apel este nemotivată sub aspectul analizei lucrărilor contractate, iar situația de fapt nu este pe deplin stabilită, solicită casarea pricinii cu trimitere spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul pârât a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/994, apreciind incidența în speță a ipotezei înscrise în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește stabilirea valorii de circulație a imobilului expropriat, cu referire la raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară validat de către instanța de apel, se reclamă că opinia majoritară a comisiei de experți nu întrunește exigențele dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/994.

Consideră că instanța de apel, în mod eronat, a ignorat faptul că tranzacțiile utilizate de către comisia de experți nu pot fi considerate comparabile pentru imobile similare, în lipsa aplicării corecțiilor adecvate, pronunțând o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor legale, în cauză, aplicarea coeficienților de corecție reprezintă singura posibilitate, în cadrul unei evaluări imobiliare, ca proprietățile comparabile să fie în mod credibil și facil ajustate pentru a reprezenta un substitut al proprietății subiect, iar coeficienții de corecție se aplică prin indicarea unor procente care să permită un calcul efectiv al valorii corecțiilor.

În concret, susține recurentul că instanța de apel a apreciat în mod greșit ca fiind mai riguros raționamentul opiniei majoritare prin prisma faptului că suprafața boxei aflată la subsol nu poate fi ignorată în cadrul evaluării.

Chiar dacă nu a împărtășit opinia minoritară și nu a luat în considerare faptul că apartamentele comparabile aveau, de asemenea, pivniță, fiind situate în imobile cu subsol, instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că spațiile situate la subsolul unei clădiri au un preț inferior celor situate la parter sau la etaj, astfel încât se impunea aplicarea unor coeficienți negativi pentru pivnița imobilului litigios, cu consecința diminuării prețului pentru imobilul ce a fost expropriat.

Or, în prezenta cauză, instanța de apel a validat un raport de expertiză care a acordat același preț pe m.p. atât pentru pivniță, cât și pentru apartament, deși prețurile de pe piața imobiliară sunt diferite.

În aceste condiții, se reclamă nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât valoarea de piață a imobilului expropriat a fost supraevaluata în mod artificial.

De asemenea, în considerentele deciziei atacate nu se regăsesc motivele pentru care instanța a apreciat ca fund excesivă corecția negativă de 15%, aplicată pentru situarea grupului sanitar la alt nivel și pentru lipsa alimentarii apartamentului expropriat de la rețeaua de gaze a imobilului, deficiențe care nu conferă funcționalitate și eficiență în exploatarea unui imobil, situat într-o zonă bună a capitalei, în condițiile în care exigențele cumpărătorilor sunt tot mai ridicate, iar lipsa gradului de confort determină scăderea prețului unui imobil pe piața imobiliară, cu atât mai mult cu cât clădirea în care se afla situat apartamentul era într-o stare avansată de degradare, astfel cum rezultă din planșele foto existente la dosarul cauzei.

Din acest punct de vedere, se apreciază că imobilul expropriat a fost supraevaluat, fiind stabilită o valoare de piață mai mare decât cea reala, imobilele de același fel fiind tranzacționate la un preț inferior față de cel calculat de opinia majoritară, nefiind respectat criteriul imperativ prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

b. Relativ ia modalitatea de determinare a prejudiciului constând în contravaloarea lipsei de folosință a imobilului expropriat pentru perioada 04.04.2008-11.10.2010, se susține că acesta a fost stabilit în mod nelegal de către instanța de apel în sarcina expropriatorului, atât sub aspectul existenței, cât și al cuantumului acestuia.

Curtea de apel a reținut în mod corect că, în cauză, nu s-a dovedit executarea lucrărilor de amenajare a imobilului, ceea ce duce la concluzia că reclamantul nu a probat ca apartamentul "a rămas într-o stare de nelocuit" . însă, contrar acestui raționament, s-a reținut, pe baza unei prezumții, că părțile contractului urmăreau finalizarea acestuia, iar numai perspectiva exproprierii 1-a determinat pe reclamant să își piardă interesul pentru finalizarea respectivului contract.

În cauză, se poate observa că, de la semnarea contractului - 10.04.2007 și până la momentul transmiterii notificării către expropriat, în anul 2008, părțile nu au tăcut demersuri pentru executarea lucrărilor de amenajare, prin urmare, nu se poate interpreta că acestea urmăreau executarea obligațiilor.

Concluzionând cu privire la această critică, reclamantul nu a fost în imposibilitate de a-și exercita atributul folosinței în perioada aprilie 2008 - octombrie 2010 și nu a fost dovedit vreun impediment legal sau de fapt prin care expropriatorul sa fi obstrucționat dreptul proprietarului de a beneficia de prerogativele dreptului de proprietate, la fel cum reclamantul nu a dovedit nici propriile susțineri privind "starea de nelocuit" a apartamentului, nefiind demarate lucrări de reamenajare.

c. Recurentul pârât critică dispoziția primei instanțe, care a dispus obligarea expropriatorului la plata sumei de 1.500 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului ca urmare a măsurii exproprierii, pentru perioada 2010-2011.

Astfel cum rezultă din raportul de expertiză depus la termenul din data de 06.06.2011, însușit de comisia de experți, a fost calculat un prejudiciu constând în lipsa de folosință a apartamentului pentru perioada 20.07.2010-30.05.2011.

Pentru perioada cuprinsă între data de 20.07.2010 și data consemnării despăgubirilor de către expropriator nu există nicio dovadă care să ateste că reclamantul a fost împiedicat să folosească imobilul sau prin care să fie determinată valoarea acestui prejudiciu.

Au fost invocate în acest sens dispozițiile artl5 din Legea nr. 198/2004, din care rezultă că transferul dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului este afectat de o condiție suspensivă, care se împlinește în momentul consemnării de către expropriator, pe numele persoanei expropriate, a sumei stabilite cu titlu de despăgubire,

În speță, pârâtul a consemnat despăgubirea în cuantum de 69.313 RON, pe numele reclamantului, la data de 11.10.2010, dată la care s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat în patrimoniul expropriatorului, potrivit ordinului de plată nr. x.

Rezultă că de la data consemnării despăgubirii, numai expropriatorul putea fi prejudiciat prin privarea de folosința imobilului expropriat - proprietatea publică a Municipiului București.

Pe cale de consecință, nu se poate discuta despre o lipsă de folosință de la data consemnării despăgubirilor și până la data de 30.05.2011, întrucât reclamantul nu mai era proprietarul apartamentului expropriat.

d. Printr-o ultimă critică recurentul pârât susține nelegalitatea hotărârii instanței de fond prin care s-a dispus obligarea nejustificată a expropriatorului la plata sumei de 660 euro reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru identificarea unui imobil similar.

Pe de o parte, reclamantul nu a dovedit caracterul cert al acestui prejudiciu nici sub aspectul existenței, nici în privința posibilității de evaluare a acestuia, iar, pe de altă parte, tribunalul a apreciat că suma de 181.579 RON, stabilită ca reprezentând valoarea de circulație a imobilului, inclusiv cheltuielile ocazionate de identificarea și achiziționarea unui imobil similar, corespunde în mai mare măsură prețurilor practicate pe piața imobiliară în prima jumătate a anului 2011 pentru imobile de aceiași fel. Rezultă că expropriatorul a fost obligat la plata acestor cheltuieli două ori, fiind incluse, pe de o parte, în despăgubirea calculată de expert, iar, pe de altă parte, fiind acordate în mod separat.

Pentru toate considerentele prezentate, recurentul pârât solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului propriu, cu consecința respingerii, ca neîntemeiată, a contestației formulate în cauză; sau, în subsidiar, diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului situat în București, sector 1; ori, ca efect al admiterii recursului, casarea deciziei atacate șt trimiterea cauzei la instanța de apel spre rejudecare, în vederea administrării unei expertize, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994.

În cauză intimatul A. a depus întâmpinare la recursul formulat de pârâtul Municipiul București prin primar general, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Structurând criticile formulate prin cele două recursuri, Înalta Curte reține următoarele:

Invocând motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamant a susținut că instanța de apel a stabilit în mod greșit valoarea de circulație a imobilului expropriat, ca fiind suma de 30.150 euro, în loc de 33.500 euro, cu toate că a reținut corect că aplicarea coeficientului de 10% care să corecteze diferența dintre ofertele de pe piața imobiliară și tranzacțiile realizate în mod efectiv este una eronată.

Înalta Curte reține că instanța de apel, prin încheierea din 16.08.2017, a constatat că în dispozitivul Deciziei civile nr. 810/A din 23.11.2016, atacată cu recurs în prezenta cauză, a fost consemnată în mod eronat valoarea imobilului expropriat, ca fiind de 30.150 euro, cu toate că a validat raționamentul opiniei majoritare a experților, cuprins în răspunsul la obiecțiuni, potrivit căruia prețul de 30.150 euro era rezultatul aplicării nejustificate a unui coeficient de diminuare de 10%, în cauză comparabilele fiind tranzacții efective, și nu oferte de pe piața imobiliară. Eroarea a fost corectată pe calea procedurii de îndreptare a erorilor materiale, prevăzută de art. 281 alin. (1) C. proc. civ., sens în care s-a stabilit ca valoarea totală a despăgubirilor este de 38.000 euro, în loc de 34.650 euro, care se compune din suma de 33.500 euro (în loc de 30.150 euro) reprezentând valoarea imobilului și suma de 4.500 euro constând în Lipsa de folosință.

In plus, chestiunile referitoare la cuantumul sumelor stabilite în sarcina expropriatorului au fost explicitate și prin Decizia civilă nr. 957/A din 15.11.2017, a aceleiași instanțe, în soluționarea cererii de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului Deciziei civile nr. 810/A din 23.11.2016 și de completare a acestei hotărâri, formulată de pârâtul Municipiul București prin primar general.

Având în vedere aceste aspecte, precum și concluziile susținute de reclamant la termenul de dezbateri pe fond asupra recursului pe această chestiune, se constată că motivul susținut apare ca fiind lipsit de interes și va fi respins ca atare.

Pârâtul Municipiul București prin primar general, prin motivul de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a criticat faptul că instanța de apel a omologat un raport de expertiză (realizat în opinie majoritară a comisiei de experți) care nu a respectat criteriile legale impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât tranzacțiile folosite de comisia de experți nu au fost supuse aplicării unor corecții adecvate.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

În aplicarea acestor prevederi, instanța de apel a dispus efectuarea unui raport de expertiză care să aibă drept obiectiv stabilirea valorii de circulație a imobilului, ținând-se seama de contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada de referință, în legătură cu imobile similare cu cel expropriat, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, prin raportare la momentul exproprierii - 11.10.2010, dând eficiență dispozițiilor Deciziei nr. 12/2015, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma " de la data. întocmirii raportului de expertiză " au fost declarate neconstituționale.

Comparând grilele de evaluare realizate de experți, care nu au ajuns la un punct de vedere comun, curtea de apel a validat raționamentul exprimat în opinia majoritară, care a avut în vedere metoda comparației directe prin care au fost valorizate imobile cu aceleași caracteristici (cele patru contracte de vânzare-cumpărare), fiind în măsură să dea o interpretare corectă sintagmelor " valoarea reală a imobilului " și " imobile de același fel " folosite în cuprinsul art. 26 ai Legii nr. 33/1994, ținând seama de toate asemănările și diferențele cuantificabile, din punctul de vedere al tranzacțiilor de pe piața imobiliară apte de fi analizate în prezenta speță, reflectate în indicii de corecție aplicabili fiecărei comparabile utilizate pentru determinarea prețului. Așa fiind, în urma aplicării coeficienților de corecție, a rezultat că valoarea de circulație a imobilului este de 30.150 euro, ce a fost însă corectată prin răspunsul la obiecțiuni în sensul aplicării în mod nejustificat a unui coeficient de diminuare a valorii cu 10% în condițiile în care comparabilele folosite de experți au constat în tranzacții efective și nu oferte de pe piața imobiliară.

Contrar afirmațiilor recurentului-pârât, instanța de apel a procedat Ia analiza corecțiilor aplicate de experți atât în opinia majoritară, cât și în cea minoritară, cu referire la vechimea imobilului, situarea grupului sanitar la un alt nivel, lipsa alimentării apartamentului de la rețeaua de gaze a imobilului, ținând cont și de împrejurarea că în compunerea imobilului intră și boxa aflată la subsol și a redat cuprinzător și în mod explicit motivul pentru care a aplicat corecția din una dintre cele două opinii, prin urmare critica invocată sub acest aspect este nefondată.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acele susțineri ale recurentului pârât care vizează strict aplicarea ori înlăturarea unor coeficienți de corecție reținuți în cuprinsul expertizei judiciare însușită de către instanța de apel în scopul determinării valorii reale a imobilului expropriat, nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. întrucât vizează aprecierea asupra probatoriului ce a condus la configurarea unei anumite situații de fapt, respectiv expertiza evaluatorie, punând în discuție aspecte referitoare la temeinicia hotărârii atacate, iar nu la legalitatea acesteia și, prin urmare, nu pot constitui obiect de analiză în recurs.

Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, fiind abrogat la data de 2 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000.

Cu referire la cazul de casare fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 5 - când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se constată că acesta a fost invocat în mod formal de către recurent, nefiind relevate critici care să vizeze nereguli procedurale ale judecății în faza apelului.

Prin criticile formulate se reține, însă, că se pune în discuție nemotivarea hotărârii/motivarea contradictorie de către instanța care a pronunțat hotărârea în apel, precum și aplicarea greșită a legii, cu referire Ia dispozițiile art. 26 alin. (1)

20

și (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește neacordarea prejudiciului reclamat.

Se reproșează, în acest caz, instanței că, pe de o parte, nu a argumentat de ce a considerat că are caracter voluptoriu decizia reclamantului de a plăti pentru lucrările de îmbunătățire a imobilului un preț care, de altfel, nu i-a conferit un spor de valoare acestuia, iar, pe de altă parte, a fost respinsă solicitarea unor astfel de despăgubiri în condițiile în care art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că se pot acoperi și alte prejudicii decât cele ce rezultă din valoarea imobilului expropriat, dar în legătură directă cu măsura exproprierii.

În concret, susține că, din lecturarea considerentelor deciziei atacate, nu se poate verifica dacă instanța de apel a analizat pretenția reclamantului ca o despăgubire pentru valoarea de circulație a imobilului sau ca un prejudiciu distinct, cuvenit prin expropriere, în temeiul art. 26 alin. (1) și (2) Legea nr. 33/1994.

Astfel, din situația de fapt reținută de instanțele de fond rezultă că, la data de 10.04.2007, între reclamantul din prezenta cauză și S.C. G. S.R.L. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare și prestări servicii nr. 191, având ca obiect realizarea unor lucrări de amenajare interioară și exterioară și de mobilier la apartamentul nr. x situat în, sector 1, București, ce a fost supus procedurii de expropriere, prin Hotărârea nr. 114 din 06.08.2010, emisă de pârâtul Municipiul București prin primar general.

S-a stabilit, potrivit capitolului III din contract, că prețul serviciilor achiziționate este în cuantum de 56.300 euro fără TVA, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 45 zile lucrătoare de la semnarea contractului. La data de 02.04.2007, prestatorul a emis factura fiscală nr. x în valoare de 67.000 RON cu titlu de avans la contract, pe care reclamantul a susținut că a achitat-o cu chitanța nr. x din data de 02.05.2007 .

Prin notificarea nr. x din 04.04.2008, reclamantul a fost înștiințat că asupra imobilului din București, sector 1, urmează a fi demarate procedurile de expropriere având la bază hotărârea nr. 262 din 02.11.2006, emisă de Consiliul General al municipiului B