ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1085/2019

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 22.12.2010, reclamantul A., în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului București, prin Primar General, a solicitat anularea în parte a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 17/8.12.2010 emisă de Primăria Municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat în suprafață de 1732 m.p. situat în București, Șos. x, cu număr cadastral x și 8218/2 și obligarea intimatei la plata contravalorii reale a terenului expropriat, în cuantum de 8580,2 RON/mp, ceea ce înseamnă o valoare totală a despăgubirilor de 14.869.486,6 RON(echivalentul a 3.466.000 euro la cursul euro de la data introducerii acțiunii).

Prin Sentința civilă nr. 1737 din 28.09.2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, reținând dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, a admis contestația, a modificat în parte Hotărârea nr. 17/8.12.2010 emisă de Primăria municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, stabilind cuantumul despăgubirilor la suma totală de 4.598.140 RON, reprezentând valoarea de piață a imobilului expropriat la data de 14.06.2012, fără a se impune acordarea de despăgubiri pentru alte prejudicii și a obligat intimatul la suma de 3.400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut concluziile expertizei efectuate în cauză și calitatea contestatorului de titular al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1733 m.p., situat în București, șos. x, și faptul că, prin Hotărârea nr. 27/27.01.2010, C.G.M.B. a declanșat procedurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local, de supralărgire a șoselei Pipera, conform Legii nr. 198/2004, între acestea regăsindu-se și terenul proprietatea contestatorului, iar prin Hotărârea nr. 17/8.12.2010 de stabilire a despăgubirilor emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și prin procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, s-a dispus exproprierea terenului proprietatea contestatorului, cuantumul despăgubirilor cuvenite acestuia fiind stabilit la suma de 300.398 RON.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel intimata Primăria Municipiului București, prin Primarul General.

Prin Decizia nr. 222A din 7 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva Sentinței nr. 1737 din 28.09.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 773.000 euro, în echivalent RON la data efectuării plății; a menținut restul dispozițiilor sentinței; a obligat intimatul la 3000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 4 pct. 9 din Legea nr. 198/2004, evaluarea despăgubirilor cuvenite expropriatului se face în raport de expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, întrucât a considera că considera că dispozițiile din Legea nr. 198/2004, care fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, impun cu necesitate stabilirea cuantumului despăgubirilor în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, echivalează cu golirea de conținut dispozițiile expres prevăzute în acest sens în art. 4 pct. 9 din Legea nr. 198/2004, ceea ce nu era permis instanței, deoarece normele trebuie interpretate în sensul producerii de efecte juridice, iar nu în sensul lipsirii de acestea, astfel încât, în condițiile în care terenul expropriat de la reclamant intră sub incidența acestei norme speciale, instanța trebuia să țină seama de ea, cu atât mai mult cu cât era și ulterioară Legii nr. 33/1994.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și pârâta Primăria Municipiului București.

Prin Decizia civilă nr. 1485/20.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București și a fost admis recursul declarat de reclamant, Decizia nr. 222A/07.10.2013 fiind casată și cauza trimisă aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului.

A reținut instanța de recurs că, în raport de obiectul pricinii deduse judecății, respectiv contestarea hotărârii expropriatorului de stabilire a cuantumului despăgubirii, este fondată critica invocată de recurentul reclamant, potrivit căreia soluționarea cererii în privința stabilirii despăgubirii se realizează conform reglementării înscrise în art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Este adevărat că dispozițiile art. 4 pct. 9 din Legea nr. 198/2004, sub imperiul căreia s-a efectuat procedura de expropriere, prevedeau că raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din C. fisc. , însă textul vizează etapa necontencioasă a procedurii de expropriere, făcând trimitere explicită la obligațiile expropriatorului, anterioare emiterii hotărârii privind stabilirea despăgubirilor, respectiv întocmirea documentației tehnico-economice și cadastral juridice necesară raportului de evaluare, realizat în faza administrativă.

Potrivit dispozițiilor art. 9 al Legii nr. 198/2004, ce a creat cadrul legal pentru soluționarea contestației declarată împotriva hotărârii vizând exproprierea, acțiunile introduse în baza acestui text se soluționează potrivit cu prevederile art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește valoarea despăgubirii.

Ca atare, este certă distincția stabilită de legiuitor între evaluarea operată în vederea exproprierii, în etapa administrativă, procedură condusă de către expropriator și expertiza ce se efectuează în etapa judiciară, urmare a formulării unei contestații de către proprietarul imobilului supus exproprierii, efectuată conform art. 25 din lege, de către o comisie compusă din trei experți.

În consecință, textele de lege invocate de apelanta-pârâtă și reținute de instanța de apel la pronunțarea hotărârii recurate nu sunt aplicabile în speță, raportul de evaluare întocmit anual pentru Camera notarilor publici putând avea doar valoare orientativă, dar neputând înlocui raportul de expertiză pe care legea îl cere în cadrul procedurii judiciare de stabilire a despăgubirilor în caz de expropriere.

În privința stabilirii cuantumului despăgubirii de către instanță sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care făcea trimitere în mod expres art. 9 din Legea nr. 198/2004 și, potrivit art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994 "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și la daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Fața de caracterul explicit al normei legale sus-menționate și față de jurisprudența unitară a instanței supreme care a configurat înțelesul acestei norme, pentru stabilirea despăgubirii nu poate fi avut în vedere decât prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ teritorială în care este situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeași zonă și făcând parte din aceeași categorie de folosință), preț ce reiese din tranzacții încheiate la momentul efectuării expertizei (preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare).

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București, instanța de recurs a reținut că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs ce vizează stabilirea cuantumului despăgubirii pentru imobilul expropriat conform valorii din grila notarilor publici, potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 9 din Legea nr. 198/2004 este lipsit de interes, având în vedere soluția pronunțată de instanța de apel, în temeiul acestei prevederi legale. De altfel, această critică a primit răspuns în cele ce preced, cu ocazia analizării recursului declarat de reclamant.

În ceea ce privește critica privind individualizarea terenului expropriat este de reținut că, deși pârâta a declarat apel în cauză, această susținere este formulată omisso medio, direct în recurs și nu poate fi primită. Respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune nu numai ca părțile să le exercite în ordinea instituită de legiuitor, dar și faptul că partea care a declarat apel, dar nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu o poate formula pentru prima oară în recurs. Drept urmare, acest aspect a intrat sub puterea lucrului judecat și instanța de apel va determina cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, astfel cum acesta a fost individualizat prin expertiza judiciară administrată la instanța de fond.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 568A/23.09.2016, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de pârâta Primăria municipiului București, prin Primarul General, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la suma de 4.205.798,64 RON, menținând celelalte dispoziții și obligând intimatul reclamant sa plătească apelantei pârâte cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 RON, reprezentând onorariu de expertiză.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, sub un prim aspect că, în conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, iar în ceea ce privește efectele în timp ale neconstituționalității admise, Curtea Constituțională a statuat că "întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor (…)instanțele judecătorești vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată, în această ultimă ipoteză decizia pronunțată de Curtea Constituțională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din C. proc. civ." (Decizia nr. 223/2012, ale cărei considerente sunt, asemenea dispozitivului, general obligatorii) Date fiind considerentele deciziei de casare, stabilirea valorii despăgubirii cuvenite intimatului reclamant reprezintă o situație juridică neepuizată prin soluționarea căii de atac, astfel că, deși instanța de recurs a dispus că "pentru stabilirea despăgubirii nu poate fi avut în vedere decât prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ teritorială în care este situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeași zonă și făcând parte din aceeași categorie de folosință), preț ce reiese din tranzacții încheiate la momentul efectuării expertizei (preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare)", rejudecarea apelului s-a realizat cu respectarea Deciziei nr. 12/15.01.2015 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale, iar experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Prin urmare, probatoriul - înscrisuri și expertiză - a vizat valoarea de circulație a terenului expropriat la data transferului dreptului de proprietate - 01.02.2011, aceasta fiind stabilită la suma de 987.810 euro, respectiv 4.205.798,64 RON, la un curs valutar de 4,2577 RON/euro, instanța de apel reținând sub acest aspect următoarele considerente:

Este real că expertul desemnat la propunerea apelantei, B., a înserat în raportul de expertiză, pe care și l-a însușit, un punct de vedere în sensul că informațiile de piață sunt limitate, astfel că este limitată și estimarea valorică, în opinia domnului expert fiind necesar a se solicita părților și alte comparabile, însă această expertiză a fost efectuată după ce instanța de judecată a solicitat Primăriei sectorului 2 București și OCPI sector 2 București transmiterea de informații privind tranzacțiile încheiate în perioada 2010 - 2011 pentru terenuri din zona Șoseaua Pipera și, totodată, a pus în vedere apelantului să pună la dispoziția comisiei de experți contractele de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri din Șoseaua x, în perioada de referință, pe raza sectorului 1 București și a Primăriei Voluntari, contracte transmise în Dosarul nr. x/2011**, având ca obiect exproprierea unei suprafețe de 27 mp. teren situat în Șos. x G.

Raportul de expertiză explică detaliat motivele pentru care Comisia de experți a selectat inițial 4 comparabile și a ales contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/24.02.2011, al cărui obiect l-a constituit o suprafață de teren din care a făcut parte și lotul de teren expropriat, fiind comparabila pentru care s-a efectuat cea mai mică ajustare, rezultând o valoare unitară de piață de 570 euro/mp.

Deși nu s-au formulat obiecțiuni la concluziile expertizei, în concluziile pe fondul apelului, apărătorul apelantei pârâte a susținut că, neputându-se stabili cu certitudine o anumită valoare pentru terenul expropriat, singura soluție posibilă este respingerea contestației, punct de vedere ce nu a fost primit, în condițiile în care prețul din contractul încheiat cu S.C. C. S.R.L., pentru o suprafață de teren din care a făcut parte și terenul în discuție, reprezintă o valoare ce nu poate fi ignorată.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că raportul de expertiză efectuat la fond analizează diferența mare dintre valoarea despăgubirii pe care Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a acordat-o prin Hotărârea nr. 17 din 8 decembrie 2010, pentru terenul în discuție, situat în Șoseaua x, de 45 euro/mp, și aceea acordată prin Hotărârea nr. 5 din 6 decembrie 2010, pentru o suprafață de teren de 723 mp., situată în Șoseaua x, de 865 euro/mp, concluzia experților fiind aceea că "se poate considera discriminatorie" valoarea acordată prin Grila notarilor publici pentru zona aflată la sud de intersecția dintre Șos. Pipera și artera Barbu Văcărăscu, considerată Zona I, de 950 euro/mp și aceea aflată la nord de intersecție, în Zona II și III, de 50 euro/mp.

Această discriminare a fost înlăturată prin grila notarilor publici din anul 2012, astfel că expertiza efectuată în iunie 2012 a stabilit o valoare de 595 Euro/mp, însă ceea ce interesează în cauză este constatarea potrivit cu care "Șoseaua Pipera este fragmentată în zona I = artera principală și zona II - în continuarea arterei principale. Artera Barbu Văcărescu - continuare cu Cp. Av. ..., este considerată inelul median al capitalei, inel ce fragmentează zona I de zona II. Astfel, terenul în cauză, deși este situat la diferență de două numere de zona I, este situat imediat după intersecția zonei I, este numit în anexa CNP - mărginaș și nu median. Zonarea PMB: I, II, III = centrală, mediană, mărginașe include adresa de pe Șoseaua x nr. 43 în zona mediană dar o prețuiește ca mărginașe. La sud de intersecție, zonei I numită centrală i se acordă indice U = 2,0 în D211/2006 și 950 euro/mp, iar la nord de intersecție, zonei II - numită mărginașe și nu mijlocie, i se acordă U = 1,5 și 50 e/mp în grila Notarilor", experții considerând că "documentul (anexa nr. 2 și 3 - n.n. - extras din ghidul notarilor publici -) remis de PMB nu este concludent pentru estimarea valorică de numai 45 euro/mp față de 950 euro/mp - vizavi".

În aceste condiții, nu numai că valoarea stabilită prin grila notarilor publici este, după cum s-a reținut în decizia de casare, doar una orientativă, în sens de criteriu minimal al calculării despăgubirilor în procedura administrativă, dar, mai mult, se constată că suma acordată prin Hotărârea nr. 17 din 8 decembrie 2010 este chiar mai mică decât aceea de 50 euro/mp, apreciată de experți discriminatorie, astfel că nu ar putea fi considerată o dreaptă despăgubire pentru terenul expropriat.

În consecință, în mod corect prima instanță a dispus anularea hotărârii contestate, însă a apreciat că valoarea despăgubirii acordate reclamantului prin Sentința civilă nr. 1737/28.09.2012, de 4.598.140 RON, nu poate fi menținută atâta vreme cât această sumă reprezintă valoarea terenului la data efectuării expertizei - 14 iunie 2012 și nu, după cum obligă Decizia nr. 12/15.01.2015 a Curții Constituționale, valoarea de la data transferului dreptului de proprietate - 11 februarie 2011, astfel că, în temeiul art. 296 din C. proc. civ., apelul declarat de pârâtă a fost admis, cu consecința schimbării în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la suma de 4.205.798,64 RON.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, în rejudecare, pârâta Primăria municipiului București, prin Primarul General, a formulat recurs.

Prin Decizia nr. 30/12.01.2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul formulat de pârâtă, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a constatat, sub un prim aspect, că nu pot fi primite criticile referitoare la faptul că instanța de apel nu a aplicat criteriile legale de stabilire a valorii despăgubirii cuvenite persoanei expropriate prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, act normativ aplicabil speței.

Instanța de apel, supunându-se dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., respectiv îndrumărilor instanței supreme cuprinse în Decizia de casare nr. 1485/20.05.2014, dar și Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, a apreciat că valoarea despăgubirilor trebuie să se raporteze la criteriile stabilite prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/2004.

Pe parcursul soluționării cauzei în apel, s-a pronunțat Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, care a fost publicată în M. Of. nr. 152/3.03.2015.

Dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție stabilesc că:

"Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

Înalta Curte a statuat că, în privința stabilirii cuantumului despăgubirii de către instanță, sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres art. 9 din Legea nr. 198/2004, dispozițiile art. 4 pct. 9 Legea nr. 198/2004 referindu-se la evaluarea făcută anterior exproprierii, în faza procedurii administrative și nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță, în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.

În procedura jurisdicțională, prin trimiterea pe care art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 o face la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul a înțeles să nu deroge de la norma generală care reglementează modalitatea de evaluare a despăgubirii, fiind evident că la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Evaluarea proprietăților imobiliare prin raportare la grilele notarilor publici, realizată în faza administrativă a exproprierii, nu se poate aplica și procedurii judiciare în cadrul căreia instanța are de analizat, în limitele învestirii, dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulație a bunului, dar și alte categorii de prejudicii, pretinse de persoana expropriată, ce își au izvorul juridic în faptul exproprierii.

S-a mai reținut că, în rejudecare, Curtea de Apel nu trebuia să se raporteze, în stabilirea valorii despăgubirii, la grila notarilor publici, cum greșit susține recurenta, ci la criteriul stabilit prin dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/2004, acela al prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, pe acest aspect opunându-se cu putere de lucru judecat și cu valoarea obligatorie, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., decizia de casare din primul ciclu procesual.

S-a considerat a fi fondată critica ce pune în discuție pronunțarea hotărârii atacate cu nerespectarea criteriilor legale de stabilire a valorii despăgubirii raportat la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât s-a fundamentat pe un raport de expertiză în care valoarea despăgubirii s-a stabilit în funcție de un singur contract de vânzare-cumpărare, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, interpretate conform Deciziei Curții Constituționale nr. 12/15.01.2015, la calcularea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului imobilului supus exproprierii, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Or, în cauză, instanța de apel a statuat asupra valorii despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate prin omologarea raportului de expertiză întocmit în această etapă procesuală, care a analizat o unică comparabilă, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 24 februarie 2011.

Acest contract, în care vânzător este reclamantul, a fost încheiat la o dată posterioară exproprierii și a avut ca obiect o suprafață de teren intravilan agricol liber de construcții de 15.554 mp, ce a fost desprinsă din suprafața totală din care a făcut parte și lotul de teren obiect al exproprierii.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe tranzacții, iar experții, deși au selectat inițial patru contracte de vânzare-cumpărare, respectiv cele încheiate la 16.02.2010, 12.03.2010, 18.06.2010 și 24.02.2011, s-au oprit la ultima tranzacție menționată, în funcție de care au stabilit valoarea despăgubirii, apreciind că, întrucât lotul ce a făcut obiectul comparabilei este desprins dintr-o suprafață din care a făcut parte și lotul de teren obiect al exproprierii, se vor aplica cele mai puține ajustări de valoare. De menționat că unul dintre experții desemnați, respectiv B., a inserat în raportul de expertiză, pe care și l-a însușit, punctul de vedere că informațiile de piață sunt limitate, astfel că este limitată și estimarea valorică, fiind necesare și alte comparabile.

Rezultă că, în operațiunea de evaluare nu a fost respectat criteriul "prețului obișnuit", atât timp cât experții s-au raportat doar la tranzacția încheiată de reclamant ulterior declanșării procedurilor de expropriere.

După cum reiese în mod explicit din art. 26 din Legea nr. 33/1994, sarcina stabilirii prețului "obișnuit" de vânzare revine instanței de judecată, obligație ce rezultă și din dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora "Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî".

Aceasta înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, instanța de judecată poate să dea eficiență doar acelor dovezi care conturează o anumită situație de fapt și să le înlăture pe cele contrare.

Sintagma prețul obișnuit definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent și în cunoștință de cauză.

Stabilirea acestui preț de piață presupune administrarea de către părțile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.

În speță, așa cum rezultă din istoricul cauzei, prin Hotărârea Consiliului General al municipiului București nr. 27/27.01.2010 a fost avizată procedura de expropriere pentru obiectivul "Supralărgire Șoseaua Pipera", iar prin Hotărârea nr. 17 din 8 decembrie 2010 au fost stabilite despăgubirile în cuantum de 300.398 RON în favoarea reclamantului, în calitate de persoană expropriată, pentru terenul în suprafață de 1733 mp situat în București, Șoseaua x, având număr cadastral x și 8218/3.

Dispozițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004 prevăd că transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi și, prin urmare, data exproprierii este data consemnării despăgubirilor în favoarea persoanei expropriate, în speță 1 februarie 2011, așa cum rezultă din recipisa de consemnare aflată la Dosar nr. x/2010* al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La data de 28 decembrie 2010, ulterior demarării procedurilor de expropriere și stabilirii sumelor ce reprezintă valoarea despăgubirilor, reclamantul a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare ce a stat la baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 24.02.2011, pentru prețul de 600 euro/mp teren.

Or, în cauză, acest unic contract de vânzare-cumpărare, pe care s-au întemeiat constatările experților, contract încheiat chiar de persoana expropriată, la o dată apropiată exproprierii, dar ulterioară acestui moment (contractul a fost încheiat la 24.02.2011, iar transferul dreptului de proprietate ca urmare a exproprierii a avut loc la 1.02.2011), în lipsa analizei altor comparabile care să vizeze terenuri similare celui expropriat, nu poate constitui un reper pentru deducerea prețului obișnuit, în accepțiunea anterior menționată a unei vânzări oneste pe o piață concurențială, astfel că evaluarea despăgubirilor prin expertiza însușită de instanță nu întrunește cerințele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Experții au înlăturat celelalte tranzacții depuse la dosar, cu motivarea că "mare parte din tranzacții nu respectă sintagma "din aceeași unitate administrativ-teritorială", marea majoritate a ofertelor fiind în afara municipiului București" . Din Anexa 1 la raportul de expertiză, rezultă că, în afara Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/24.02.2011, pe care și-au întemeiat concluziile privind valoarea despăgubirilor pentru expropriere, experții au apreciat drept comparabile adecvate și Contractele de vânzare-cumpărare nr. x/16.02.2010, nr. y/12.03.2010, nr. z/18.06.2010, pe care, însă, nu le-au avut în vedere la evaluare sub motiv că terenurile tranzacționate nu fac parte din aceeași unitate administrativ-teritorială cu cel expropriat. Sub acest aspect, se impunea o analiză comparativă a terenului expropriat și a terenurilor din tranzacțiile menționate, raportat la amplasament (urmărindu-se dacă amplasamentele sunt din aceeași zonă), precum și la caracteristicile lor fizice, juridice, temporale și în utilizare, pentru a se stabili în ce măsură este sau nu vorba despre terenuri asemănătoare din aceeași zonă, chiar situate în unități administrativ-teritoriale distincte, și a se aprecia, în raport și de această situație, asupra criteriului referitor la imobile de același fel din unitatea administrativ-teritorială.

Experții nu au făcut o asemenea analiză, iar instanța a preluat necritic concluziile raportului de expertiză, întemeiate pe un singur contract de vânzare-cumpărare, fără a cenzura constatările experților din perspectiva criteriului prețului obișnuit cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data transferului dreptului de proprietate - 1.02.2011.

Doar prețul stabilit într-un singur contract de vânzare-cumpărare nu poate fi relevant în stabilirea valorii imobilului în litigiu, întrucât însăși legea se referă la "imobile de același fel", ceea ce presupune încheierea mai multor contracte pentru asemenea bunuri. În speță, cu atât mai mult prețul de piață obișnuit cu care se vând imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială nu poate fi dedus prin raportare la o unică comparabilă, încheiată în condițiile anterior menționate, fără a fi avute în vedere și alte probe.

În concluzie, stabilirea valorii despăgubirii nu a ținut cont de un studiu al prețurilor de piață ale proprietăților competitive pe segmentul respectiv de piață în contextul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pe baza unui probatoriu insuficient.

Deși sintagma prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, în absența tranzacțiilor pe piața imobiliară vizând bunuri asemănătoare la momentul exproprierii, stabilită pe bază de probe, experții pot apela la alte criterii decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii (de exemplu prețurile de ofertă, nenegociate, din oferte de vânzare și oferte de cumpărare, dar și situarea imobilului, aproprierea de anumite utilități s.a.). Aceasta deoarece, împrejurarea că, la momentul exproprierii, nu s-ar fi încheiat tranzacții pentru terenuri asemănătoare sau nu s-au putut obține asemenea acte din motive neimputabile persoanei expropriate nu poate determina imposibilitatea evaluării imobilului expropriat, căci ar însemna ca persoana expropriată să nu aibă acces să conteste valoarea despăgubirilor propuse de expropriator, deși art. 9 din Legea nr. 198/2004 îi permite acest lucru, cu consecința încălcării accesului la justiție, reglementat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În concluzie, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispozițiilor legale menționate, respectiv refacerea expertizei, de către comisia de experți constituită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, urmând ca experții să analizeze toate contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar în ciclurile procesuale anterioare, inclusiv contractele ce se vor administra în rejudecare, dacă este cazul, și să motiveze atât alegerea, cât și înlăturarea unora dintre ele prin raportare la criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pentru ca apoi să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantului în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, preț rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice privind imobile similare, încheiate cât mai aproape de acest moment și, doar în cazul în care, în urma unor verificări reale, se va constata că nu există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de experți.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 216/A/19.02.2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul pârâtei Primăria Municipiului București, prin Primar General, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că, a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantului la suma de 682.802 euro, în echivalent RON la data plății, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Apelul a fost considerat ca fiind fondat, însă nu din perspectiva primei critici formulate (referitoare la faptul că stabilirea despăgubirilor trebuie să se realizeze prin raportare la grila notarială, potrivit art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004), care a fost tranșată irevocabil prin respingerea recursului declarat de Primăria Municipiului București și sub acest aspect prin prima decizie pronunțată de instanța de recurs (respectiv Decizia nr. 1485/20.05.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), ci din perspectiva celui de-al doilea motiv de apel prin care apelanta-pârâtă a susținut că prima instanță nu a stabilit despăgubirea cuvenită reclamantului în conformitate cu dispoz. art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv prin raportare la valorile rezultând din acte juridice translative de proprietate încheiate pentru imobile situate în aceeași zonă și având aceeași destinație, motiv pentru care prin ultima decizie de casare (respectiv decizia 30/12.01.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a impus instanței de trimitere suplimentarea probatoriului pentru determinarea corectă a prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobile similare.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/24.02.2011 încheiat de reclamant în baza antecontractului de vânzare-cumpărare din 28.12.2010, ulterior demarării procedurilor de expropriere și stabilirii sumelor ce reprezintă valoarea despăgubirilor pentru terenul în cauză poate constitui o comparabilă adecvată (pentru determinarea prețului obișnuit la care se referă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994), o vânzare onestă pe o piață concurențială, numai în măsura în care există și alte comparabile care să aibă ca obiect terenuri similare celui expropriat.

Or, în cadrul expertizei efectuate în rejudecare, experții au analizat un număr de 6 tranzacții cu terenuri cu caracteristici similare (intravilan, liber de construcții, amplasament în aceeași unitate administrativ-teritorială). Prin urmare, Curtea a apreciat că reținerea acestei tranzacții, în condițiile în care au fost identificate și alte comparabile similare, inclusiv din aceeași unitate administrativ-teritorială, respectă îndrumările deciziei de casare.

Au fost excluse de către experți ca termeni utili pentru aplicarea metodei comparației directe următoarele tranzacții:

- contractul de vânzare-cumpărare din 15.11.2012 autentificat de BNP D. - comparabilă propusă de intimatul-reclamant - în considerarea datei la care această tranzacție a fost încheiată prin raportare la data de referință pentru evaluarea terenului în litigiu - februarie 2011;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.08.2011 având ca obiect o suprafață de 55,91 mp. - comparabilă comunicată de OCPI - în considerarea faptului că această suprafață este sub limita construibilului instituită prin PUG și

- actul de dare în plată nr. x/10.06.2011 având prețul unitar de 62,12 euro/mp - experții considerând că această tranzacție este asimilabilă cu o vânzare forțată care nu se încadrează în definiția valorii de piață.

În privința Contractului de vânzare-cumpărare x/21.11.2011, prin aplicarea unei corecții pozitive și negative pentru condiții de piață, localizare și pentru categoria de folosință (ajustare totală netă negativă de 21,28%), experții au stabilit un preț ajustat de 949,14 euro/mp.

În privința Contractului de vânzare-cumpărare x/15.07.2011, prin aplicarea unor corecții pozitive pentru condiții de piață, pentru localizare și pentru categoria de folosință (ajustare totală pozitivă de 73,04%), experții au stabilit un preț ajustat de 648,9 euro/mp.

Atât în opinia majoritară a experților, cât și în opinia separată, s-a considerat că cea mai adecvată tranzacție pentru determinarea valorii despăgubirilor în cauză este cea consemnată în Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2011. De asemenea, părțile implicate (deși fiecare optând, fie pentru opinia majoritară, fie pentru cea separată) au susținut că aceasta este tranzacția ce are ca obiect un teren similar cu cel în litigiu. Întrucât dintre cele trei comparabile reținute de experți, acest contract are prețul ajustat cel mai mic, Curtea a apreciat că reținerii sale ca fiind comparabila adecvată cauzei nu i se poate opune nici faptul că în cadrul acestui contract reclamantul are calitatea de vânzător și nici faptul că acesta a fost încheiat ulterior, însușindu-și argumentele tehnice prezentate unanim de experți din această perspectivă.

Curtea a reținut opinia concordantă a tuturor experților în privința faptului că este cel mai adecvat comparației este imobilul ce face obiectul Contractului nr. x/2011.

În opinia majoritară a experților E. și F., pentru această comparabilă ca urmare a aplicării unei corecții negative de 5% (30 euro) a rezultat un preț ajustat de 570 euro/mp. Corecția a fost aplicată ca urmare a faptului că valoarea terenului includea scoaterea sa din circuitul agricol, obținerea PUZ și AC, obligații ce cădeau în sarcina vânzătorului și erau incluse în preț.

În opina separată a expertului G., nu se justifică aplicarea niciunei corecții, întrucât prețul terenului poate fi determinat din clauzele contractuale ca fiind reprezentat de suma dintre avansul achitat și prima rată de preț stabilită.

Curtea și-a însușit acest din urmă punct de vedere, apreciind că are deplină justificare în clauzele Contractului nr. x/2011 - clauza 4, care permite cu ușurință determinarea certă a prețului terenului (avansul + prima rată), nefiind necesară aplicarea unei corecții procentuale în acest scop (așa cum s-a menționat în opinia majoritară).

Potrivit mențiunilor contractului, avansul, achitat la data de 20.12.2010, a fost în sumă de 400.000 euro, iar prima rată de preț a fost stabilită la suma de 5.732.400 euro (pct. 1.1. din contract).

Plata primei părți (2.200.000 euro) a celei de-a doua rate era condiționată (pct. 4.1.) de îndeplinirea de către vânzători a următoarelor obligații: obținerea în numele și pe seama cumpărătorului a tuturor avizelor necesare (inclusiv, fără a se limita, la avizul Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare-RA, avizul OCPI și la decizia departamentului competent din cadrul MADR) care să ateste scoaterea permanentă a terenului din circuitul agricol, conform prevederilor Legii fondului funciar, pe cheltuiala exclusivă a vânzătorilor; eliberarea terenului de moloz, pământ și/sau orice alte resturi sau obiecte depozitate pe suprafața acestuia la data semnării, pe cheltuiala vânzătorilor; obținerea sau determinarea obținerii în numele și pe seama cumpărătorului a PUZ și a Certificatului de Urbanism. De asemenea, plata celei de-a doua părți din a doua rată (1.000.000 euro) era condiționată de obținerea de către vânzători, în numele și pe seama cumpărătorului, a autorizației de construire. Aceasta înseamnă, dat fiind că acestea sunt obligații și cheltuieli în sarcina vânzătorilor, că această valoare (a celei de-a doua rate) reprezintă diferența de valoare adăugată prețului terenului prin scoaterea sa din circuitul agricol și prin obținerea PUZ și a autorizației de construire în vederea realizării unui proiect imobiliar.

Aceste diferențe dintre comparabila relevantă și terenul expropriat (pe care nu era demarat un asemenea proiect imobiliar) au fost analizate corect în opinia separată, care a determinat procentual aportul acestor acorduri, avize și autorizații ca reprezentând 34,3% din valoarea antecontractului, iar nu de doar 5 % astfel cum s-a reținut în opinia majoritară fără o explicație pertinentă tehnică.

În aceste condiții, în care prin contract se determină valoarea efectivă a scoaterii terenului din circuitul agricol, obținerea PUZ și a autorizației de construire, nu se justifică aplicarea unei corecții (așa cum au făcut experții în cadrul opiniei majoritare exprimate) ci efectiv deducerea acestei sume din prețul convenit contractual al terenului (așa cum s-a realizat în cadrul opiniei separate).

Prin urmare, reținând valoarea comparabilei rezultată din Contractul nr. x/2011 (apreciat de toți experții ca fiind cel mai adecvat spre comparație) așa cum a fost stabilită de expertul G. (394 euro/mp), Curtea a constatat că justa despăgubire pentru terenul expropriat, corespunzător criteriilor legale, este aceea de 394 euro/mp., respectiv: 394 euro x 1733 mp = 682.802 euro, respectiv 3.091.522 RON (la cursul 1 euro = 4,2577 RON, la data de 1.02.2011).

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de reclamantul A. și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

I. În recursul formulat, încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamantul a formulat următoarele critici:

Hotărârea instanței este nelegală, fiind rezultatul interpretării greșite, atât a dispozițiilor art. 4 pct. 9 din Legea 198/2004, cât și a dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Instanța a interpretat greșit aceste dispoziții legale, luând în considerare opinia minoritară a expertului parte al uneia dintre părți, opinie care, la rândul ei, nu a fost fundamentată în raport de exigența impusă de textul de lege în discuție, în sensul de a se stabili "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel".

Procedând astfel, atât expertul, cât și instanța de judecată, au încălcat, atât dispozițiile legale arătate, cât și dispozițiile deciziei de casare, potrivit căreia, la stabilirea prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel, se vor avea în vedere toate contractele de vânzare-cumpărare depuse în ciclurile procesuale anterioare, inclusiv contractele care se vor administra în rejudecare.

Or, în rejudecare, instanța a procedat la preluarea ad literam a opiniei minoritare exprimată de expertul parte al Primăriei municipiului București, care a interpretat în mod subiectiv clauzele contractului avut în vedere la analiza sa, deși acest nu avea nicio competență în acest sens.

Astfel, atât instanța de judecată, cât și expertul parte au comis o evidentă eroare în ceea ce privește interpretarea conținutului Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.06.2011, având ca obiect restul de suprafață, care nu a fost expropriată, cu o valoare de 600 euro/mp.

Susține recurentul reclamant că, instanța nu a avut în vedere art. 977 C. civ. 1864, potrivit căruia, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, întrucât, în conținutul contractului se arată fără echivoc faptul că valoarea prețului de cumpărare este calculată prin raportare la prețul de 600 euro metru pătrat.

În conținutul contractului, la secțiunea 4, "Condiții precedente finalizării", părțile au convenit înserarea unor condiții rezolutorii, în raport de care, urma să fie efectuata plata diferenței de preț, în rate, condiționând plata acestora de obținerea autorizațiilor de construcție, PUZ etc.

Astfel, atât expertul, cât și instanța de judecată, au interpretat greșit conținutul contractului încheiat între părți, în sensul că au diminuat prețul total al contractului cu valoarea uneia dintre ratele acestuia, lăsând să se înțeleagă faptul că nu ar fi fost îndeplinită una dintre condițiile stipulate, și că neîndeplinirea condiției ar fi dus la scăderea prețului contractului, susținere care este total eronată.

De vreme ce prețul contractului a fost stabilit în mod ferm, neîndeplinirea uneia dintre condițiile contractuale nu ar fi dus la o diminuare a prețului contractului, ci ar fi avut cu totul alte efecte, astfel cum acestea sunt identificate la art. 4.3 din contract, astfel încât, atât raționamentul expertului, cât și al instanței sunt greșite.

Dintr-o altă perspectivă, putea fi pusă în discuție o diminuare a prețului contractului numai în situația în care s-ar fi făcut dovada ca nu au fost îndeplinite condițiile stipulate în contract sau în situația în care scopul în care terenul a fost achiziționat nu s-ar fi realizat datorită neîndeplinirii unei condiții, fiind necesară și în acest sens exprimarea voinței părților contractante exprimată în clauze specifice, niciuna dintre situații nefiind întâlnită în cauză.

Procedând astfel, instanța de judecată a interpretat greșit contractul de vânzare-cumpărare ales ca și comparabilă în cauză, aplicând în mod greșit prețului convenit de părți o corecție de 34,3% din valoarea contractului, deși în cauză nu s-a făcut dovada și nu s-a susținut faptul că vreuna dintre condițiile contractului nu au fost îndeplinite și, oricum, efectul neîndeplinirii unei condiții nu era diminuarea prețului contractului.

Potrivit dispozițiilor deciziei de casare, instanța trebuia să aibă în vedere toate contractele de vânzare-cumpărare existente la dosarul cauzei, contracte care evidențiau valori duble sau triple față de prețul cu care s-a vândut diferența de teren neexpropiat.

La dosarul cauzei au fost depuse, în rejudecare, contracte de vânzare-cumpărare privind imobile similare, cu schițe anexă, care reflectă amplasamentul acestora față de suprafața expropriată ce face obiectul prezentei contestații, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.11.2011, având ca obiect suprafața de 5225 mp, situați în București, Calea x D, valoarea tranzacției fiind de 7.812.000 euro (TVA inclus), echivalentul a 1.495,12 euro/mp; contractul de vânzare-cumpărare din 15.11.2012, având ca obiect suprafața de 14.968 mp, situată în București, strada x nr. 4, valoarea tranzacției fiind de 17.168.296 euro (TVA inclus), echivalentul a 1147 euro/mp.

Astfel, se impunea ca la pronunțarea hotărârii instanța de apel să facă o analiză de ansamblu a tuturor contractelor existente la dosarul cauzei, cu atât mai mult cu cât acestea vizau terenuri vecine celui care i-a aparținut reclamantului, raportul de expertiză neputând fi singurul mijloc de probă în baza căruia puteau fi stabilite despăgubirile în cauză.

Pentru respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, recurentul reclamant susține că instanța trebuia să stabilească valoarea despăgubirilor la "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel", valoarea despăgubirilor trebuind să exprime valoarea terenului la data transferului dreptului de proprietate, în cazul reclamantului, la valoarea din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.06.2011, având ca obiect restul de suprafață care nu a fost expropriată și care avea o valoare de 600 euro/mp, sau cel puțin, la valoarea exprimată de experți în cadrul opiniei majoritare, de 570 euro/mp, orice altă valoare, sub acest prag, fiind contrară dispozițiilor legale și probelor care există la dosarul cauzei, constând în contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri învecinate, cu valori semnificativ mai mari decât cele acordate în prezenta cauză.

II. În recursul formulat, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat-o singură critică, care se referă la încălcarea de către instanța de apel a principiului non reformatio in pejus.

Astfel, recurentul susține că prin reducerea cuantumului despăgubirilor, de la suma de 773.000 euro, astfel cum a fost stabilită în apel, în primul ciclu procesual, la suma de 682.802 euro, instanța de judecată a pronunțat o hotărâre contrară dispozițiilor art. 296 din C. proc. civ. 1865, care consacră principiul neagravării situației în propria cale de atac (non reformatio in pejus).

Potrivit art. 296 din C. proc. civ., apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată.

Totodată, conform art. 315 alin. (4) din C. proc. civ., la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, dispozițiile art. 296 din C. proc. civ. sunt aplicate în mod corespunzător.

Potrivit textelor enunțate, principiul "non reformatio in pejus" trebuie respectat atât la judecarea căii de atac, cât și la rejudecarea pricinii, deoarece rejudecarea cauzei este consecința exercitării căii de atac, iar partea trebuie să aibă certitudinea că nu-și va înrăutăți situația, nu numai în calea de atac pe care a promovat-o, ci și în etapele procesuale subsecvente admiterii acestei căi de atac.

În cauză, rejudecarea prezentului apel a avut loc ca urmare a admiterii în primul ciclu procesual a recursului declarat de reclamantul A.

Potrivit motivelor de recurs ale reclamantului, acesta a criticat decizia pronunțată de instanța de apel sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate de instanța de fond, de la suma de 4.598.140 RON (1.031.135 euro), la suma de 773.000 euro.

Deși în cauză a declarat recurs și pârâta Primăria Municipiului București - prin Primarul General, acesta a fost respins, ca nefondat, așa cum rezultă din Decizia nr. 1485/20.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2010.

Așadar, prin stabilirea unui cuantum al despăgubirilor, pentru terenul expropriat, mai mic decât cel stabilit în prima decizie dată în soluționarea apelului, casată cu trimitere spre rejudecare, instanța de judecată a creat reclamantului o situație mai grea în propria cale de atac.

Deși instanța de apel a achiesat la opinia separată la raportul de expertiză, potrivit căreia, despăgubirea pentru terenul expropriat este în cuantum de 682.802 euro; t