ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 864/2016

Decizia nr. 864/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea din 05 octombrie 2010, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin primarul general, pentru majorarea despăgubirii de 173.641 lei, propusă pentru imobilul expropriat constând din suprafața de 15,29 mp teren și construcție în suprafață de 63,73 mp, situate în București, sector 1. Prin concluziile scrise, reclamanții au precizat că despăgubirea pretinsă se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat prin expropriere constând în chiria neîncasată a pe perioada 01 aprilie 2008 - 03 martie 2013, în cuantum total de 258.000 euro.

În motivare, reclamanții au arătat că au dobândit în proprietate, în temeiul contractului autentic de vânzare - cumpărare din 19 decembrie 2007, imobilul compus din teren în suprafață de 15,29 mp, ce aparține lui B. și construcția în suprafață de 63,73 mp, ce aparține lui A., situată la parterul imobilului și care în permanență a avut destinația de spațiu comercial. Despăgubirea stabilită este mult mai mică decât valoarea reală a imobilului supus exproprierii. Prin sentința civilă nr. 1669 din 10 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția III-a civilă, a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța aceasta sentință, tribunalul a reținut că potrivit contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 19 decembrie 2007 la B.N.P., reclamanții au dobândit în proprietate imobilul - spațiu comercial, situat în București, sector 1, cu o suprafață utilă de 63,73 mp împreună cu cota indiviză de teren în suprafață de 15.29 mp, dreptul de proprietate fiind înscris în Cartea funciară a Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, sector 1 București. Cererea introdusă de reclamanți nu este întemeiată, întrucât suma propusă cu titlu de despăgubire prin raportul de evaluare întocmit de expert evaluator C., de 566.100 lei este justă, această sumă reflectând atât valoarea propriu-zisă a bunului imobil, cât și prejudiciul adus proprietarilor, prin măsura de expropriere.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții care au invocat netemeinicia și nelegalitatea acesteia pe considerentul că deși s-a ivit o dispută asupra legalității Hotărârii nr. 97 din 05 august 2010 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, nu s-a dispus efectuarea unei expertize pentru determinarea acestora în condițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 33/1998. Instanța s-a aflat în eroare asupra cuantumului despăgubirilor, luând în calcul cuantumul acestora de la nivelul anului 2008, când s-a propus o despăgubire de 566.100 lei, și nu cea stabilită prin hotărârea susmenționată, de 173.641 lei. În consecință, a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în cuantum de 162.800 euro pentru imobilul expropriat teren și construcție, între timp demolată și 96.000 euro prejudiciu nerealizat prin neîncasarea chiriei pentru construcția demolată.

Prin Decizia civilă nr. 384/A din 08 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de către reclamanți, a schimbat în parte sentința, a modificat Hotărârea nr. 97 din 05 august 2010 emisă de Municipiul București prin primarul general, a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de expropriator la suma de 464.888,96 lei și l-a obligat pe pârât la plata către apelanții reclamanți a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța a avut în vedere valoarea reală a imobilului de la data efectuării raportului de expertiză, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză, și faptul că prejudiciul pretins nerealizat este incert, iar contractul de închiriere a fost încheiat după ce devenise publică intenția de expropriere prin prima Hotărâre nr. 262 din 02 noiembrie 2006. Recursurile declarate de către reclamanți și de către pârât împotriva deciziei au fost admise, decizia a fost casată și cauza a fost trimisă spre rejudecare Curții de Apel București, prin Decizia civilă nr. 3661 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, reținându-se că la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-a ținut seama de criteriul prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și nici nu s-au luat în considerare prevederile art. 26 alin. (1) din aceeași lege, conform cu care despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

Reluând judecata apelului formulat de către reclamanți, prin Decizia civilă nr. 180/A din 23 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a omologat opinia separată a expertului D. la noul raport de expertiză efectuat în apel și a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că valoarea reală a imobilului este de 155.350 lei la data transferului dreptului de proprietate și că pentru a fi justificată chiria pretinsă ca prejudiciu nerealizat, reclamanții trebuiau să dețină legal imobilul cel puțin sub aspectul prerogativei folosinței dreptului de proprietate. Or, toate prerogativele dreptului de proprietate au trecut în patrimoniul statului, astfel încâtnu se justifică acordarea unei sume distincte reprezentând prejudiciul nerealizat.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții care au pretins că prin Hotărârea nr. 198/2004 emisă de expropriator li s-a stabilit o sumă mult diminuată, respectiv de 173.641 lei, astfel încât, greșit le-a fost respins primul capăt de cerere. De asemenea, greșit nu li s-a acordat contravaloarea lipsei de folosință a imobilului. Prin Decizia civilă nr. 3040 din 06 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanți, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București. În considerente, instanța a reținut că prin decizia apelată s-au încălcat dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., cu ocazia completării raportului de expertiză, neluându-se în considerare dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că despăgubirile se vor stabili în raport de prețul cu care se vând imobilele de același fel, din aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Or, experții au avut în vedere alte comparabile decât cele întocmite la data efectuării raportului de expertiză, anul 2013, și bunuri de altă natură, în loc de spații comerciale. De asemenea, instanța nu a analizat criticile formulate de reclamanți privind stabilirea prejudiciului produs prin expropriere.

Prin Decizia civilă nr. 598/A din 4 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. și a schimbat în parte sentința în sensul că a admis acțiunea în parte și a modificat în parte Hotărârea nr. 97 din 5 august 2010 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București, stabilind valoarea despăgubirilor datorate de către pârât reclamanților pentru imobilul expropriat situat în București, sector 1, la 410,125 lei (în loc de 173.641 lei). S-a păstrat dispoziția de respingere a capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs prin expropriere. În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 13.000 lei cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

Pentru a pronunța această decizie, în rejudecare, instanța de apel a reținut că prima instanță nu a soluționat acțiunea în raport de despăgubirea stabilită de expropriator de 173.641 lei prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 97 din 5 august 2010, ci în raport de prima hotărâre de utilitate publică din 2 noiembrie 2006 și de cuantumul evaluării stabilit în baza acesteia, de 566.100 lei. Astfel, curtea de apel a reținut ca fiind întemeiat primul motiv de apel, pronunțându-se în raport cu obiectul cererii cu care au fost învestite instanțele respectiv majorarea despăgubirii și acordarea prejudiciului nerealizat, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a reținut că urmează a se stabili cuantumul despăgubirilor având în vedere data transferului dreptului de proprietate, respectiv data plății, 11 octombrie 2010, în raport de care s-au stabilit obiectivele pentru noua comisie de experți.

În baza comparabilelor din aceeași perioadă, Comisia de experți a concluzionat că valoarea de circulație a terenului expropriat cu destinația de spațiu comercial, situat în București, sector 1, la data transferului dreptului de proprietate, conform art. 15 din Legea nr. 198/2004, respectiv la 11 octombrie 2010, este de 96.105 euro, la cursul de 4,2675 lei/euro, comunicat de Banca Națională a României S-au respins obiecțiunile formulate de pârât, în sensul că imobilele comparabile au în compunere și spații de depozitare, curtea de apel constatând că nu pot fi aplicabile cele două corecții, respectiv cea de 10% pentru includerea spațiului de depozitare cu o altă valoare și cea de 20% pentru vechimea spațiului comercial, întrucât experții au luat în considerare prețul cu care s-au vândutspații comerciale din aceeași zonă și de aceeași natură.

Instanța de apel a apreciat că se impune menținerea dispoziției de respingere a capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs prin expropriere, având în vedere că imobilul a fost cumpărat de reclamanți la 19 decembrie 2007, după publicarea Hotărârii nr. 262 din 2 noiembrie 2006. Mai mult, de vreme ce reclamanților li s-a recunoscut dreptul la încasarea valorii de piață a imobilului, s-a considerat că pretenția acordării de despăgubiri pentru chiria neîncasată, ulterior trecerii acestuia în proprietatea statului este excesivă și nu poate fi caracterizată ca fiind un prejudiciu nerealizat. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Municipiul București prin primarul general, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 coc și solicitând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul-recurent a invocat, într-o primă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, precum și a dispozițiilor imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că instanța nu a procedat la comparația impusă de lege între rezultatul expertizei, oferta expropriatorului și pretenția reclamanților, însușindu-și rezultatul expertizei fără nicio motivare, sens în care este incident și motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pe de altă parte, s-a susținut că despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului este nejustificată de situația de fapt, întrucât comisia de experți nu a avut în vedere aspectele ce determinau aplicarea unor coeficienți negativi: vechimea construcției (1930-1940), ce ar fi justificat aplicarea unui coeficient de - 20% și lipsa spațiului de depozitare, aspect ce justifică aplicarea unui coeficient de -10%. Totodată, s-a susținut omiterea de către comisia de experți a stării generale a imobilului, aflat într-o stare de degradare avansată la momentul exproprierii și având o vechime de circa 60 de ani, perioadă în care structura sa de rezistență a fost afectată de cutremur, fără a se fi efectuat lucrări de consolidare.

Recurentul a învederat că toate aceste aspecte au fost invocate prin obiecțiunile formulate, respinse în mod nejustificat de către instanță, fapt ce a dus la supraevaluarea a imobilului. Intimații A. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Prin întâmpinare s-a invocat și neîncadrarea motivelor de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., având în vedere că s-a criticat modalitatea de interpretare a probelor de către instanța de apel. Examinând criticile formulate de pârâtul-recurent, Curtea va constata că, în parte, acesta se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., astfel că excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți urmează a fi respinsă. Curtea va constat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prima critică formulată prin motivele de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, nu poate fi primită. Recurentul a susținut că instanța de apel nu a comparat rezultatul expertizei cu oferta și pretențiile formulate de părți, situație ce nu poate fi reținută. Dispozițiile art. 18 din Legea nr. 198/2004, incidente în cauză prevăd că acest act normativ se completează cu dispozițiile Legii nr. 33/1994. Art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 reglementează procedura pe care instanța de judecată trebuie să o urmeze în vederea stabilirii despăgubirilor, atunci când se contestă cuantumul sumei acordate de expropriator.

În cauză, instanța de apel a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale menționate, având în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 12/2005, în conformitate cu care s-au stabilit și obiectivele expertizei în rejudecare. Astfel, așa cum s-a reținut în considerentele deciziei atacate, instanța de apel, având în vedere conținutul raportului de expertiză și răspunsul la obiecțiuni, a făcut aplicarea art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994. S-a constatat că valoarea stabilită de comisia de experți, în unanimitate, este superioară celei acordate inițial de expropriator, iar în răspunsul la obiecțiunile părților (fila 185 dosar apel) s-a precizat că s-au avut în vedere ca și comparabile doar tranzacțiile având ca obiect spații comerciale, similare cu obiectul exproprierii, și nu cele referitoare la imobile cu destinație rezidențială, încheiate în aproprierea datei de 11 octombrie 2010, momentul transferului dreptului de proprietate.

Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită. Decizia instanței de apel este temeinic motivată în fapt și în drept conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și cuprinde considerentele referitoare la modalitatea în care s-a determinat cuantumul despăgubirilor acordate, criteriile în raport de care aceasta a fost stabilită și dispozițiile legale avute în vedere în acest sens. Curtea va constata, prin urmare, că despăgubirea acordată reclamanților a fost legal stabilită, potrivit criteriilor stabilite de Legea nr. 33/1994 și de Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale. Motivele de recurs prin care se invocă neaplicarea corecțiilor determinate de vechimea construcțiilor și lipsa spațiilor de depozitare, raportat la comparabilele avute în vedere de experți nu vor fi examinate, întrucât nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Astfel, motivele formulate de recurent în acest sens, cu privire la concluziile raportului de expertiză nu cuprind critici ale acestui raport din perspectiva vreunei dispoziții legale care ar fi nesocotite de experți sau de instanța de apel cu prilejul administrării acestei probe. Recurentul critică, în realitate, modul în care s-a stabilit situația de fapt și în care s-au interpretat probele de către instanța de apel, situație ce nu se circumscrie motivelor de nelegalitate în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. Totodată, Curtea va constata că pe calea recursului s-au reiterat obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, în apel, obiecțiuni cărora li s-a răspuns motivat, pârâtul Municipiul București nesolicitând ulterior completarea sau refacerea expertizei, în condițiile legii.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți A. și B. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva Deciziei nr. 598/A din 4 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.354,88 lei, către intimații-reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2016.