ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 864/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 864/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 864/2016
Asupra cauzei
civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea din 05 octombrie 2010,
reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul
București, prin primarul general, pentru majorarea despăgubirii de
173.641 lei, propusă pentru imobilul expropriat constând din
suprafața de 15,29 mp teren și construcție în
suprafață de 63,73 mp, situate în București, sector 1.
Prin
concluziile scrise, reclamanții au precizat că despăgubirea
pretinsă se compune din valoarea reală a imobilului și din
prejudiciul cauzat prin expropriere constând în chiria neîncasată a pe
perioada 01 aprilie 2008 - 03 martie 2013, în cuantum total de 258.000 euro.
În motivare,
reclamanții au arătat că au dobândit în proprietate, în temeiul
contractului autentic de vânzare - cumpărare din 19 decembrie 2007,
imobilul compus din teren în suprafață de 15,29 mp, ce aparține
lui B. și construcția în suprafață de 63,73 mp, ce
aparține lui A., situată la parterul imobilului și care în
permanență a avut destinația de spațiu comercial. Despăgubirea
stabilită este mult mai mică decât valoarea reală a imobilului
supus exproprierii.
Prin
sentința civilă nr. 1669 din 10 octombrie 2011 pronunțată
de Tribunalul București, secția III-a civilă, a fost
respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a
pronunța aceasta sentință, tribunalul a reținut că potrivit
contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 19 decembrie 2007 la
B.N.P., reclamanții au dobândit în proprietate imobilul - spațiu
comercial, situat în București, sector 1, cu o suprafață
utilă de 63,73 mp împreună cu cota indiviză de teren în
suprafață de 15.29 mp, dreptul de proprietate fiind înscris în Cartea
funciară a Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, sector
1 București.
Cererea
introdusă de reclamanți nu este întemeiată, întrucât suma
propusă cu titlu de despăgubire prin raportul de evaluare întocmit de
expert evaluator C., de 566.100 lei este justă, această sumă
reflectând atât valoarea propriu-zisă a bunului imobil, cât și
prejudiciul adus proprietarilor, prin măsura de expropriere.
Împotriva sentinței
au declarat apel reclamanții care au invocat netemeinicia și
nelegalitatea acesteia pe considerentul că deși s-a ivit o
dispută asupra legalității Hotărârii nr. 97 din 05 august 2010
în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, nu s-a dispus
efectuarea unei expertize pentru determinarea acestora în condițiile art. 24
și 25 din Legea nr. 33/1998.
Instanța
s-a aflat în eroare asupra cuantumului despăgubirilor, luând în calcul
cuantumul acestora de la nivelul anului 2008, când s-a propus o
despăgubire de 566.100 lei, și nu cea stabilită prin
hotărârea susmenționată, de 173.641 lei.
În
consecință, a solicitat obligarea pârâtei la plata de
despăgubiri în cuantum de 162.800 euro pentru imobilul expropriat teren
și construcție, între timp demolată și 96.000 euro
prejudiciu nerealizat prin neîncasarea chiriei pentru construcția
demolată.
Prin Decizia civilă
nr. 384/A din 08 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă, a admis apelul declarat de către reclamanți, a
schimbat în parte sentința, a modificat Hotărârea nr. 97 din 05
august 2010 emisă de Municipiul București prin primarul general, a
stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de expropriator la suma de
464.888,96 lei și l-a obligat pe pârât la plata către apelanții
reclamanți a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța
a avut în vedere valoarea reală a imobilului de la data efectuării
raportului de expertiză, astfel cum a fost stabilită prin raportul de
expertiză întocmit în cauză, și faptul că prejudiciul
pretins nerealizat este incert, iar contractul de închiriere a fost încheiat
după ce devenise publică intenția de expropriere prin prima Hotărâre
nr. 262 din 02 noiembrie 2006.
Recursurile
declarate de către reclamanți și de către pârât împotriva
deciziei au fost admise, decizia a fost casată și cauza a fost
trimisă spre rejudecare Curții de Apel București, prin Decizia civilă
nr. 3661 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă, reținându-se că la
stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-a ținut seama de criteriul
prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele potrivit art. 26 alin.
(2) din Legea nr. 33/1994 și nici nu s-au luat în considerare prevederile art.
26 alin. (1) din aceeași lege, conform cu care despăgubirea se
compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat
proprietarului prin expropriere.
Reluând
judecata apelului formulat de către reclamanți, prin Decizia civilă
nr. 180/A din 23 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă, a omologat opinia separată a expertului D. la noul
raport de expertiză efectuat în apel și a respins apelul ca nefondat.
Pentru a
pronunța această sentință, instanța a reținut
că valoarea reală a imobilului este de 155.350 lei la data
transferului dreptului de proprietate și că pentru a fi
justificată chiria pretinsă ca prejudiciu nerealizat,
reclamanții trebuiau să dețină legal imobilul cel
puțin sub aspectul prerogativei folosinței dreptului de proprietate.
Or, toate prerogativele dreptului de proprietate au trecut în patrimoniul
statului, astfel încâtnu se justifică acordarea unei sume distincte reprezentând
prejudiciul nerealizat.
Împotriva
deciziei au declarat recurs reclamanții care au pretins că prin
Hotărârea nr. 198/2004 emisă de expropriator li s-a stabilit o
sumă mult diminuată, respectiv de 173.641 lei, astfel încât,
greșit le-a fost respins primul capăt de cerere. De asemenea,
greșit nu li s-a acordat contravaloarea lipsei de folosință a
imobilului.
Prin Decizia civilă
nr. 3040 din 06 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de
reclamanți, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare
Curții de Apel București.
În
considerente, instanța a reținut că prin decizia apelată
s-au încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., cu ocazia
completării raportului de expertiză, neluându-se în considerare
dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd
că despăgubirile se vor stabili în raport de prețul cu care se
vând imobilele de același fel, din aceeași unitate
administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Or,
experții au avut în vedere alte comparabile decât cele întocmite la data
efectuării raportului de expertiză, anul 2013, și bunuri de
altă natură, în loc de spații comerciale. De asemenea, instanța
nu a analizat criticile formulate de reclamanți privind stabilirea
prejudiciului produs prin expropriere.
Prin Decizia civilă
nr. 598/A din 4 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanții A. și B.
și a schimbat în parte sentința în sensul că a admis
acțiunea în parte și a modificat în parte Hotărârea nr. 97 din 5
august 2010 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului
București, stabilind valoarea despăgubirilor datorate de către
pârât reclamanților pentru imobilul expropriat situat în București, sector
1, la 410,125 lei (în loc de 173.641 lei).
S-a
păstrat dispoziția de respingere a capătului de cerere privind
acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs prin expropriere.
În baza art. 274
alin. (3) C. proc. civ. a fost obligat pârâtul la plata către
reclamanți a sumei de 13.000 lei cheltuieli de judecată în toate
fazele procesuale.
Pentru a
pronunța această decizie, în rejudecare, instanța de apel a
reținut că prima instanță nu a soluționat
acțiunea în raport de despăgubirea stabilită de expropriator de
173.641 lei prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 97 din 5
august 2010, ci în raport de prima hotărâre de utilitate publică din
2 noiembrie 2006 și de cuantumul evaluării stabilit în baza acesteia,
de 566.100 lei.
Astfel,
curtea de apel a reținut ca fiind întemeiat primul motiv de apel,
pronunțându-se în raport cu obiectul cererii cu care au fost învestite
instanțele respectiv majorarea despăgubirii și acordarea
prejudiciului nerealizat, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Având în
vedere Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015,
prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 9 teza a
II-a din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile
lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri
naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr.
184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de
expertiză”, cuprinsă în dispozițiilor art. 26 alin. (2) din
Legea nr. 33/1994, instanța de apel a reținut că urmează a
se stabili cuantumul despăgubirilor având în vedere data transferului
dreptului de proprietate, respectiv data plății, 11 octombrie 2010,
în raport de care s-au stabilit obiectivele pentru noua comisie de experți.
În baza
comparabilelor din aceeași perioadă, Comisia de experți a concluzionat
că valoarea de circulație a terenului expropriat cu destinația
de spațiu comercial, situat în București, sector 1, la data
transferului dreptului de proprietate, conform art. 15 din Legea nr. 198/2004,
respectiv la 11 octombrie 2010, este de 96.105 euro, la cursul de 4,2675
lei/euro, comunicat de Banca Națională a României
S-au respins
obiecțiunile formulate de pârât, în sensul că imobilele comparabile
au în compunere și spații de depozitare, curtea de apel constatând
că nu pot fi aplicabile cele două corecții, respectiv cea de 10%
pentru includerea spațiului de depozitare cu o altă valoare și
cea de 20% pentru vechimea spațiului comercial, întrucât experții au
luat în considerare prețul cu care s-au vândutspații comerciale din
aceeași zonă și de aceeași natură.
Instanța
de apel a apreciat că se impune menținerea dispoziției de
respingere a capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri
pentru prejudiciul produs prin expropriere, având în vedere că imobilul a
fost cumpărat de reclamanți la 19 decembrie 2007, după
publicarea Hotărârii nr. 262 din 2 noiembrie 2006.
Mai mult, de
vreme ce reclamanților li s-a recunoscut dreptul la încasarea valorii de
piață a imobilului, s-a considerat că pretenția
acordării de despăgubiri pentru chiria neîncasată, ulterior
trecerii acestuia în proprietatea statului este excesivă și nu poate
fi caracterizată ca fiind un prejudiciu nerealizat.
Împotriva
deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul
Municipiul București prin primarul general, criticând-o ca nelegală
pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 coc și
solicitând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de
apel.
Dezvoltând
motivele de recurs, pârâtul-recurent a invocat, într-o primă critică,
întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, precum
și a dispozițiilor imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.
civ., arătând că instanța nu a procedat la comparația
impusă de lege între rezultatul expertizei, oferta expropriatorului
și pretenția reclamanților, însușindu-și rezultatul
expertizei fără nicio motivare, sens în care este incident și
motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Pe de
altă parte, s-a susținut că despăgubirea acordată
pentru exproprierea imobilului este nejustificată de situația de
fapt, întrucât comisia de experți nu a avut în vedere aspectele ce
determinau aplicarea unor coeficienți negativi: vechimea construcției
(1930-1940), ce ar fi justificat aplicarea unui coeficient de - 20% și
lipsa spațiului de depozitare, aspect ce justifică aplicarea unui
coeficient de -10%.
Totodată,
s-a susținut omiterea de către comisia de experți a stării
generale a imobilului, aflat într-o stare de degradare avansată la
momentul exproprierii și având o vechime de circa 60 de ani, perioadă
în care structura sa de rezistență a fost afectată de cutremur,
fără a se fi efectuat lucrări de consolidare.
Recurentul a
învederat că toate aceste aspecte au fost invocate prin obiecțiunile
formulate, respinse în mod nejustificat de către instanță, fapt
ce a dus la supraevaluarea a imobilului.
Intimații
A. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului
ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Prin
întâmpinare s-a invocat și neîncadrarea motivelor de recurs în motivele de
nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., având în vedere că
s-a criticat modalitatea de interpretare a probelor de către instanța
de apel.
Examinând
criticile formulate de pârâtul-recurent, Curtea va constata că, în parte,
acesta se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.
7 și 9 C. proc. civ., astfel că excepția nulității
recursului, invocată de intimații-reclamanți urmează a fi
respinsă.
Curtea va
constat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima
critică formulată prin motivele de recurs, întemeiată pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea
dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, nu poate fi primită.
Recurentul a
susținut că instanța de apel nu a comparat rezultatul expertizei
cu oferta și pretențiile formulate de părți, situație
ce nu poate fi reținută.
Dispozițiile
art. 18 din Legea nr. 198/2004, incidente în cauză prevăd că
acest act normativ se completează cu dispozițiile Legii nr. 33/1994.
Art. 21-27
din Legea nr. 33/1994 reglementează procedura pe care instanța de
judecată trebuie să o urmeze în vederea stabilirii
despăgubirilor, atunci când se contestă cuantumul sumei acordate de
expropriator.
În
cauză, instanța de apel a aplicat și interpretat corect
dispozițiile legale menționate, având în vedere și Decizia
Curții Constituționale nr. 12/2005, în conformitate cu care s-au
stabilit și obiectivele expertizei în rejudecare.
Astfel,
așa cum s-a reținut în considerentele deciziei atacate, instanța
de apel, având în vedere conținutul raportului de expertiză și
răspunsul la obiecțiuni, a făcut aplicarea art. 26 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 33/1994.
S-a constatat
că valoarea stabilită de comisia de experți, în unanimitate,
este superioară celei acordate inițial de expropriator, iar în
răspunsul la obiecțiunile părților (fila 185 dosar apel)
s-a precizat că s-au avut în vedere ca și comparabile doar tranzacțiile
având ca obiect spații comerciale, similare cu obiectul exproprierii,
și nu cele referitoare la imobile cu destinație
rezidențială, încheiate în aproprierea datei de 11 octombrie 2010,
momentul transferului dreptului de proprietate.
Nici critica
întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi
primită.
Decizia
instanței de apel este temeinic motivată în fapt și în drept
conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și cuprinde considerentele
referitoare la modalitatea în care s-a determinat cuantumul despăgubirilor
acordate, criteriile în raport de care aceasta a fost stabilită și
dispozițiile legale avute în vedere în acest sens.
Curtea va
constata, prin urmare, că despăgubirea acordată
reclamanților a fost legal stabilită, potrivit criteriilor stabilite
de Legea nr. 33/1994 și de Decizia nr. 12/2015 a Curții
Constituționale.
Motivele de
recurs prin care se invocă neaplicarea corecțiilor determinate de
vechimea construcțiilor și lipsa spațiilor de depozitare,
raportat la comparabilele avute în vedere de experți nu vor fi examinate,
întrucât nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de
dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Astfel, motivele formulate de recurent
în acest sens, cu privire la concluziile raportului de expertiză nu
cuprind critici ale acestui raport din perspectiva vreunei dispoziții
legale care ar fi nesocotite de experți sau de instanța de apel cu
prilejul administrării acestei probe. Recurentul critică, în
realitate, modul în care s-a stabilit situația de fapt și în care
s-au interpretat probele de către instanța de apel, situație ce
nu se circumscrie motivelor de nelegalitate în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.
Totodată,
Curtea va constata că pe calea recursului s-au reiterat obiecțiunile
formulate la raportul de expertiză, în apel, obiecțiuni cărora
li s-a răspuns motivat, pârâtul Municipiul București nesolicitând
ulterior completarea sau refacerea expertizei, în condițiile legii.
Pentru toate
aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și,
în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
Văzând
și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
excepția nulității recursului invocată de
intimații-reclamanți A. și B.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul
general împotriva Deciziei nr. 598/A din 4 decembrie 2015 a Curții de Apel
București, secția a IV-a civilă.
Obligă
pe recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de
5.354,88 lei, către intimații-reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2016.