ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 877/2017

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 15 octombrie 2010 pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2010, reclamanta SC

A. SRL

(fostă

SC B. SA) a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul București, prin primar

general și Municipiul București, prin Comisia de Aplicare a Legii nr.

198/2004, obligarea expropriatorului Municipiul București la plata

realelor și justelor despăgubiri pentru exproprierea terenurilor,

construcțiilor subterane și supraterane și pentru costurile de

modificare/mutare stație carburanți, pierderi contract de asociere în

participațiune, aferente locației din București, (în

suprafață de 133 mp), respectiv (în suprafață de 267 mp),

contestând sumele acordate prin Hotărârile de stabilire a

despăgubirilor nr. 142 din 19 august 2010 și nr. 143 din 19 august

provizoriu în același cuantum ca în Dosarul nr. x/3/2007, consolidat

și de punctul de vedere depus în fața Municipiului București -

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 în data de 19 august 2010, respectiv

1.802.000 euro echivalent Iei 7.637.777 lei conform cursului Băncii

Naționale a României aplicabil la data de 19 august 2010. sumă compusă

din 952.000 euro - c/valoare teren; 350.000 euro - costuri mutare/modificare

stație carburanți; 500.000 euro - pierderi contract de asociere în

participațiune din 1996.

În

motivare, reclamanta a arătat că în data de 26 martie 1996 s-a

încheiat între Consiliul Local al Municipiului București în prezent

Municipiul București și SC C. SRL în prezent SC A. SRL (fostă

și SC B. SA) contractul de asociere în participațiune, pentru o

durată de 49 de ani.

Scopul

asocierii în participațiune a fost precizat la art. 1.2 din contract,

constând în construirea și exploatarea unei rețele de stații de

carburanți în București, pe baza contribuțiilor specifice ale

fiecărei părți, precum și realizarea unor

activități conexe.

Potrivii

ari. 5.1.2. din contractul de asociere în participațiune din 1996,

Municipiul București a declarat și garantat în mod irevocabil și

necondiționat că este unic proprietar al terenurilor ce vor fi puse

la dispoziție pentru construirea stațiilor de desfacere

carburanți și activități conexe.

Mai

mult, Iot în temeiul clauzei 5.1.2., Municipiul București s-a obligat

să elibereze și să țină terenurile respective libere

de orice sarcini și/sau posibile pretenții pe întreaga durată de

valabilitate a prezentului contract.

SC C.

SRL, în prezent SC A. SRL, în baza contractului de asociere în

participațiune din 1996, de bună-credință și

fără prejudiciu pentru interesele sale, și-a executai în totalitate

obligațiile asumate.

Astfel,

în scopul derulării și executării contractului de asociere, SC

C. SRL în prezent SC A. SRL a realizat în integralitate inclusiv stația de

carburanți pe terenul din B-dul x pus la dispoziția sa de către

Municipiul București prin procesul-verbal de predare din data de 03 iulie

1998, acesta declarând și garantând că este unicul proprietar al

terenului în suprafață de 3.486 mp.

Stația

de carburanți de pe terenul situat în B-dul x a fost edificată în

baza Autorizației de Construire din 13 octombrie 1998, emisă de

Primăria Municipiului București, autorizația de construire fiind

eliberată în regim public autorizat, în temeiul și cu respectarea

prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate

potrivit legii.

Construcția

stației de carburanți a fost finalizată încă de la data de

27 octombrie 2003, potrivit Procesului-verbal de recepție a lucrării

încheiat între SC C. SRL în prezent SC A. SRL și constructor.

Prin

construirea stației de carburanți SC C. SRL în prezent SC A. SRL a

devenit astfel titulara unui drept de superficie, respectiv a unui drept de

proprietate asupra construcției și a unui drept de

folosință asupra terenului situat în B-dul x.

Deși

Municipiul București a declarat și garantat că este unicul

proprietar al terenurilor aportate în cadrul asocierii, în baza legilor

reparatorii s-a

reconstituit dreptul de

proprietate persoanelor fizice îndreptățite asupra unor

părți din suprafața totală de teren de 3.486 mp din B-dul x.

Ca

urmare a neexecutării obligației de garanție de către

Municipiul București, SC C. SRL în prezent SC A. SRL, a fost nevoită

să încheie contracte de vânzare-cumpărare cu noii proprietari ai

terenurilor.

Astfel,

la data de 09 septembrie 1999 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2117 de B.N.P., D., între E. și SC A. SRL (fostă

SC C. SRL), pentru suprafața de 542 mp situată în B-dul x dreptul de

proprietate al reclamantei fiind înscris în C.F., prin Încheierea nr. 994 din 16

septembrie 1999.

Totodată,

la data de 13 octombrie 2000 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare

autentificat de B.N.P. D., între F. și SC A. SRL (fostă SC C. SRL),

pentru suprafața de 190 mp situată în B-du x, dreptul de proprietate

al reclamantei fiind înscris în C.F. prin Încheierea nr. 8680 din 28 noiembrie

2000.

Deși

prin Hotărârile nr. 142 din 19 august 2010 și nr. 143 din 19 august

2010, Municipiul București, în calitate de expropriator, a dispus

exproprierea terenurilor proprietatea reclamantei situate sub stația de

carburanți, anterior, la dala de 13 decembrie 2007, în baza Legii nr.

33/1994, tot Municipiul București a învestit instanța de

judecată competentă - Tribunalul București - cu

soluționarea unei cereri având ca obiect exproprierea acelorași imobile

- Dosar nr. x/3/2007, respectiv terenul în suprafață de 476 mp

proprietatea pârâtei, situat în București, sector 5.

Pârâtul

Municipiul București a cunoscut că pe cele două imobile este construită

stația de carburanți, pe suprafețele supuse exproprierii

existând o multitudine de bunuri încorporate atât subteran

(rezervoare, cămine, bazine, depozite

etc.) cât și suprateran (guri descărcare, guri aerisire, platforme

cisternă, rigole, stâlpi etc), neavute niciodată în vedere la

stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Astfel,

aceste obiecte ce afectează cele două suprafețe de teren - edificate

și operate în baza autorizațiilor eliberate în regim public și

autorizat - au fost evidențiate neechivoc prin expertiza concretizată

prin Raportul de expertiză tehnică judiciară (Dosar nr. x/3/2007)

- de către comisia de 3 experți constituită conform normelor

legale.

Așa

cum a arătat în fața Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 în

dala de 19 august 2010 - consolidat prin punctul de vedere depus împreună

cu toate înscrisurile justificative legale - pe terenurile afectate de

expropriere există amplasate elemente/obiecte/bunuri ce nu au fost avute

în vedere, cu rea-credință, de către expropriator, deși îi

sunt opozabile/cunoscute.

De

asemenea, valoarea, strict în ceea ce privește cele două terenuri,

stabilită unilateral și arbitrar de către expropriator, nu este

cea reală, aceasta fiind de cel puțin 952.000 euro - c/valoare teren

- aspect evidențiat permanent de către reclamantă.

Se

susține că pentru suprafețe vădit inferioare ca

locație și destinație, Municipiul București a acordat cu

titlu de despăgubiri sume considerabil mai mari.

De

asemenea, așa cum a susținut și probat continuu, pe lângă

valoarea reală și justă a terenului, expropriatorul

datorează reclamantei atât costurile mutare/modificare a stației de

carburanți în cuantum provizoriu de 350.000 euro; cât și pierderile

generate de contractul de asociere în participațiune din 1996 - 500.000

euro.

Prin

sentința nr. 192 din 13 februarie 2014 Tribunalul București,

secția a V-a civilă,

a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a constatat următoarele: Prin

Hotărârea nr. 142 din 19 august 2010 de stabilire a despăgubirilor

emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr.

198/2004 s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 374.975 lei

stabilită conform dispozițiilor art. 4 alin. (8) și (9) din

Legea nr. 198/2004, pentru imobilul situai în București, sector 5 compus

din teren în suprafață de 133 mp, având număr cadastral 3882/1.

Prin

Hotărârea nr. 143 din 19 august 2010 de stabilire a despăgubirilor

emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr.

198/2004 s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 752.709 Iei

stabilită conform dispozițiilor art. 4 alin. (8) și (9) din

Legea nr. 198/2004, pentru imobilul situat în București, sector 5, compus

din teren în suprafață de 267 mp, având număr cadastral.

Prin

cererea de chemare în judecată dedusă judecății, reclamanta

a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite, apreciind că acestea nu

sunt juste și nu reflectă valoarea reală a celor două

imobile supuse exproprierii.

În

ceea ce privește cuantumul despăgubirii, art. 9 din Legea nr.

198/2004 stabilește că acțiunea formulată de expropriat se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr.

33/1994.

Potrivit

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Așa

fiind, în raport de probatoriul administrat, tribunalul a apreciat ca fiind

corect cuantumul despăgubirilor astfel cum a fost stabilit prin cele

două hotărâri contestate de reclamantă, întrucât valoarea

totală de 1.404.144 lei consemnată de experți reprezintă

valoarea de circulație pe piața liberă conform anunțurilor

agențiilor imobiliare, fără ca din actele dosarului să

rezulte efectuarea unor vânzări de teren din categoria celui deținut

de reclamant la acest preț.

Cum

potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1194, instanța

hotărăște asupra despăgubirii comparând rezultatul

expertizei cu oferta și pretențiile formulate de părți

și având în vedere cele anterior reținute precum și împrejurarea

că reclamanta nu a probat în condițiile art. 26, că valoarea

despăgubirii este în cuantumul pretins, prin depunerea de dovezi

referitoare la vânzări efectuate în mod obișnuit cu privire imobilele

de același fel la prețul

stabilit prin

raportul de expertiză, tribunalul a apreciat că pretențiile

acesteia suni neîntemeiate.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A. SRL,

arătând că modul în

care s-a tăcut evaluarea prejudiciului suferit prin expropriere este unul

eronat, întrucât trebuia luată în calcul atât valoarea reală a

imobilului (prima instanță înlăturând eronat concluziile raportului

de expertiză ca nefundamentându-se pe tranzacții reale, deși

experții aplicaseră corecții pentru negociere), dar și

construcțiile teren și subterane (componentă ignorată cu

desăvârșire de instanța de fond), costurile de mutare/refacere

instalații, precum și pierderi din contractul de asociere în

participație al reclamantei cu Municipiul București decurgând din

faptul că se pierd sumele obținute din vânzarea combustibilului

și alte activități conexe specifice prestate, deși se

datorează aceluiași Municipiu București sume de bani decurgând

din asociere.

Prin

Decizia nr. 678/A din 5 octombrie 2016 Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă,

a

admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința atacată și

a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 127.000 lei

reprezentând despăgubiri cuvenite suplimentar față de cele

acordate prin hotărârile contestate și a sumelor de 12.100, respectiv

13.000 lei, cheltuieli de judecată fond și apel.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că valoarea

celor două suprafețe de teren expropriate, una de 133 mp iar

cealaltă de 367 mp, la data de 19 august 2010, data exproprierii

(dată relevantă în stabilirea despăgubirilor conform Deciziei nr.

12/2015 a Curții Constituționale a României), este de 278.370 lei

(lotul de 133 mp) + 558.833 lei (lotul de 267 mp), adică, în total,

837.203 Iei. Valoarea actualizată a construcțiilor la data

exproprierii (19 august 2010) este de 90.275 lei. Valoarea totală a

imobilului expropriat (teren + construcții) este de 927.478 lei.

Potrivit

art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea cuvenită se

compune nu doar din valoarea reală a imobilului, ci și din

prejudiciul cauzat proprietarului, în speță cheltuielile de

reamplasare și reamenajare a stației, implicând și refacerea

accesului și a instalațiilor, costuri evaluate la 326.726 lei.

Prin

urmare, valoarea totală a despăgubirilor cuvenite constând în

valoarea imobilului expropriat (teren și construcții) și

prejudiciul cauzat este de 1.254.204 lei.

Având

în vedere că prin hotărârile atacate de reclamantă s-au stabilit

despăgubiri în cuantum de numai 1.127.654 lei (compusă din 374.945

lei prin Hotărârea nr. 142 din 19 august 2010 și 752.709 lei prin Hotărârea

nr. 143 din 19 august 2010), diferența de 126.550 lei se cuvine a fi

acordată reclamantei cu titlu de despăgubiri suplimentare

față de cele deja acordate de expropriator.

Pârâtului

a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în

primă instanță și în apel, respectiv onorariile pentru

experții evaluatori și topo integral, onorariile de avocat

parțial, întrucât pretențiile au fost încuviințate doar

parțial, unele solicitări fiind înlăturate.

A fost

înlăturată solicitarea apelantei de acordare a prejudiciului constând

în lipsa de folosință a stației de alimentare pe durata

refacerii acesteia, cu motivarea că acesta nu se cuvine expropriatului,

întrucât expropriatorul nu are obligația de a garanta fructele imobilului

sau ale afacerii.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recursuri, întemeiate pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele părți.

Recurentul

pârât Municipiul București, prin primar general,

a formulat următoarele critici

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

de apel a încălcat dispozițiile art. 4 alin. 9 din Legea nr.

198/2004, act normativ în baza căruia s-a realizat procedura de

expropriere și conform căruia valoarea despăgubirii se

calculează conform valorii din grila notarilor publici.

În

acest sens, recurentul-pârât arată că art. 21-27 din Legea nr.

33/1994 sunt aplicabile în ceea ce privește competența instanței

de judecată, soluția adoptată, veri licărea modului în care

a fost stabilită contravaloarea despăgubirii și componența

comisiei de experți. Aceste dispoziții legale nu sunt însă

aplicabile în ceea ce privește persoana care investește instanța

de judecată, criteriile de stabilire și momentul calculării

despăgubirii.

Trimiterea

legii speciale la prevederile legii generale trebuie interpretată în

sensul aplicării legii generale astfel încât să nu golească de

conținut prevederile legii speciale.

de apel nu a respectat Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale,

prin care s-a statuat că raportul de expertiză trebuie să

calculeze valoarea bunului expropriat la data transferului dreptului de

proprietate. Astfel, în timp ce hotărârile de expropriere au fost emise la

19 august 2010, suma oferită expropriatului a fost consemnată la o

dată ulterioară.

3.

Instanța de apel nu a respectat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

respectiv valoarea despăgubirii nu a fost stabilită în funcție

de valori cu care se vând imobile asemănătoare în unitatea

administrativ-teritorială. ci raportat la ofertele de vânzare ponderate în

funcție de marja de negociere prin utilizarea metodei comparației.

Recurenta-rec/amantă

SC A. SRL

critică

atât decizia, cât și încheierea din data de 18 noiembrie 2015 prin care

s-au stabilit obiectivele expertizei de evaluare a terenurilor, arătând

că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 198/2004 raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

având în vedere două aspecte:

1.

În mod greșit nu a fost

acordat beneficiul nerealizat, parte componentă a prejudiciului suferit de

expropriat, în sumă de 180.240 lei, constatat prin raportul de expertiză

tehnică judiciară specialitate contabilitate administrat și

depus în fața instanței de apel, prin care experții au

concluzionat că, pe perioada de 60 de zile determinată de

reamplasarea stației de carburanți, ca urmare directă a

exproprierii, a rezultat un astfel de prejudiciu, dovedit și necontestat

de către expropriator. Acest beneficiu nerealizat suferit de expropriatul SC

A. SRL este determinat direct de obligația de reamplasare a stației

de carburanți față de

închiderea

acesteia, respectiv pentru 30 de zile execuție efectivă și 30 de

zile termenul legal pentru obținerea autorizațiilor de

funcționare, adică 60 de zile de închidere a stației. Prin

calcularea rezultatului mediu lunar în perioada 2014-2015, rezultă un

beneficiu mediu lunar de 90.120 lei și de 180.240 lei pentru cele 60 de

zile de închidere a stației.

Instanța

de apel a reținut că aceste despăgubiri nu se cuvin

expropriatului întrucât expropriatorul nu are obligația de a-i garanta

expropriatului fructele imobilului sau ale afacerii. In cazul exproprierii unui

imobil ce implică, spre exemplu, închiderea unei afaceri, legea prevede

despăgubirea expropriatului doar cu echivalentul damnum emergens

(prejudiciul efectiv) iar nu și pentru lucrum cessans (beneficiul

nerealizat).

Chestiunea

acordării beneficiului nerealizat a fost dezlegată definitiv și

irevocabil între aceleași părți cu ocazia unei alte exproprieri,

ce a format obiectul Dosarului nr. x/3/2011, în care prin Decizia nr. 508/A din

20 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis

beneficiul nerealizat ca parte a aceluiași prejudiciu suplimentar cauzat

de reducerea activității stației de distribuție în perioada

lucrărilor generate de expropriere, în baza raportului de expertiză

contabilă întocmit în apel, cum este cazul și în prezenta

speță.

mod greșit instanța de apel nu a ținut seama de prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, ci s-a raportat la ofertele de vânzare

ponderate în funcție de marjele de negociere.

Deși

recurenta-reclamantă a solicitat identificarea unor imobile similare pe

raza altor sectoare componente ale aceleiași unități

administrativ-teritoriale, respectiv Municipiul București, întrucât nu

s-au identificat acte de tranzacționare la nivelul anului 2010 pe raza

sectorului 5, instanța de apel a respins, în mod nelegal, această

solicitare și a dispus prin încheierea din data de 18 noiembrie 2015 ca

efectuarea expertizei să se facă pe bază de oferte ponderate în

funcție de marja de negociere și nu cum era legal potrivit art. 26

din Legea nr. 33/1994 (față de norma de trimitere art. 9 din Legea

nr. 198/2004), respectiv ținând cont de prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială Municipiul București. Astfel, potrivit

dispozițiilor nelegale ale instanței de apel, experții nu au

putut ține cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobile similare în raza aceleiași unități administrativ

teritoriale, rezultând un preț pentru teren expropriat în sumă de

837.203 lei, în timp ce expropriatorul a oferit tot pentru același teren

suma de 1.127.654 lei, iar expropriatul a solicitat suma de 952.000 euro,

prejudiciind astfel grav expropriatul SC A. SRL.

Susține

recurenta că unitatea administrativ-teritorială din prezenta

cauză este Municipiul București, care are personalitate

juridică, și nu sectoarele astfel cum rezultă din

dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 53/2002, în temeiul art. 26 din

Legea nr. 33/1994 existând posibilitatea legală de a se identifica imobile

similare și pe raza altor sectoare, care sunt parte

componentă în cadrul

aceleiași unități administrațiv-teritoriale, Municipiul

București.

Analizând

decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează

in dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Recursul

recurentului pârât este nefondat.

Referitor

la prima critică privind modalitatea de aplicare în cauză a dispozițiilor

Legii nr. 198/2004 raportat la dispozițiile Legii nr. 33/1994 și la

stabilirea cuantumului despăgubirilor pe baza grilelor actualizate de

Camerele Notarilor Publici, Înalta Curte constată că susținerea

recurentului este lipsită de suport legal, urmând a fi

înlăturată ca atare.

Norma

specială reprezentată de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004,

astfel cum a fost modificată, trimite Ia dreptul comun în materia

procedurii de expropriere, prevăzând că acțiunea expropriatului

nemulțumit de cuantumul despăgubirii se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii.

Rezultă

că însăși legea specială, aplicabilă cu prioritate,

statuată, în mod imperativ, care sunt dispozițiile legale ce

reglementează procedura acordării de despăgubiri în faza

jurisdicțională a exproprierii, și anume cele conținute în

legea cadru din materia exproprierii - Legea nr. 33/1994.

Textele

invocate de către recurent-pârât, prin care stabilirea despăgubirilor

se raportează la grila notarilor publici, se referă la evaluarea

realizată în procedura administrativă, prealabilă învestirii

instanței cu contestația împotriva hotărârii expropriatorului,

iar nu în cazul stabilirii despăgubirilor în procedura judiciară. În acest

sens se constată că art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr.

198/2004 dispun în legătură cu un raport de evaluare a imobilelor în

faza administrativă, pe când pentru etapa jurisdicțională

legiuitorul folosește în art. 26 din Legea nr. 33/1994 o terminologie

diferită, referindu-se la un "raport de expertiză".

Prin

urmare, evaluarea proprietăților imobiliare prin raportare la grilele

notarilor publici, realizată în faza administrativă a exproprierii,

nu se poate aplica și procedurii judiciare în cadrul căreia

instanța are de analizat, in limitele învestirii, dacă

despăgubirile reflectă valoarea de circulație a bunului, dar

și alte categorii de prejudicii, pretinse de persoana expropriată, ce

își au izvorul juridic în faptul exproprierii.

Trimiterea

pe care art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 o face Ia art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994 nu poate fi interpretată, cum greșit pretinde

recurentul-pârât. că ar viza doar aspectele de ordin procedural ale

soluționării acțiunii în despăgubiri. întrucât în procedura

jurisdicțională legiuitorul a înțeles să nu deroge de la

norma generală care reglementează modalitatea de evaluare a

despăgubirii, fiind evident că la stabilirea cuantumului acestor

despăgubiri trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26

și 27 din Legea nr. 33/1994, așa cum de altfel, în mod corect a

statuat și instanța de apel.

Prin

cea de-a doua critică recurentul pârât invocă nerespectarea Deciziei nr.

12/2015 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că

raportul de

expertiză trebuie să

stabilească valoarea bunului expropriat la data transferului dreptului de

proprietate. Astfel, se arată că evaluarea s-a raportat greșit

la data emiterii hotărârilor de expropriere, 19 august 2010, în

condițiile în care transferul dreptului de proprietate a survenit

ulterior, respectiv la momentul consemnării despăgubirilor.

Deși

recurentul nu a indicat în memoriul de recurs care este acel moment, în

dezbateri reclamanta a arătat că despăgubirile au fost

consemnate la data de 29 noiembrie 2010, susținând că aceasta este o

dată apropiată, intervalul de timp nefiind semnificativ sub

perspectiva unei modificări considerabile a valorii despăgubirilor.

În

analiza acestei critici, urmează a se reține că, potrivit

dispozițiilor legale, interpretate în acord cu Decizia nr. 12/2015 a

Curții Constituționale, „experții și instanța de

judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de

proprietate", iar potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004 „transferul

imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a

statului și în administrarea expropriatorului operează de drept la

dala plății despăgubirilor pentru expropriere sau. după

caz. la data consemnării acestora".

Înalta

Curte constată că, sub aspectul momentului de referință al

stabilirii despăgubirilor, potrivit încheierii de ședință

din data de 18 noiembrie 2015 instanța dispus ca experții să se

raporteze la anul 2010, statuare asupra căreia părțile nu au

obiectat și a dispus a se depune la dosar dovada consemnării acestor

despăgubiri. Raportul de expertiză a ținut cont de data emiterii

hotărârii de expropriere, august 2010.

Înalta

Curte reține că pârâtul nu a solicitat explicit instanței de apel,

la momentul stabilirii obiectivelor expertizei, să aibă în vedere

data consemnării despăgubirilor și nici nu a formulat

obiecțiuni la raportul de expertiză sub acest aspect, critica fiind

formulată pentru prima dată, ca motiv de nelegalitate, în recurs.

Această

critică, ce poate fi asimilată unui motiv de ordine publică,

față de caracterul general obligatoriu al deciziilor pronunțate

de Curtea Constituțională, urmează a fi respinsă ca

nefondată întrucât Decizia nr. 12/2015 se referă la un moment contemporan

momentului transferului dreptului de proprietate, respectiv o dată

apropiată și nu neapărat identică cu cea a consemnării

despăgubirilor, fiind înlăturată, din raționamentul

aplicării legii, data efectuării raportului de expertiză

judiciară.

Prin

urmare, sub acest aspect, diferența temporală între data raportat la

care au fost evaluate despăgubirile, august 2010 și cea la care au

fost consemnate efectiv, noiembrie 2010, nu poate fi prezumată, prin ea

însăși, ca reprezentând o încălcare a interpretării date de

Curtea Constituțională momentului transferului dreptului de

proprietate, cată vreme criteriul legal privind dala evaluării se

referă la un moment apropiat în timp iar partea interesată nu a

dovedit o modificare substanțială a valorii proprietăților

imobiliare în intervalul de timp dintre cele două date menționate

anterior.

În

tine, recurentul pârât critică modul de aplicare a art. 26 din Legea nr.

33/1994, susținând că despăgubirile nu au fost stabilite în

funcție de valori cu care se vând imobile asemănătoare în

unitatea administrativ-teritorială, ci în funcție de oferte de

vânzare.

Critica

recurentului pârât este comună cu cea a reclamantei care. la rândul

său, contestă respingerea de către instanța de apel, prin

încheierea de ședință din 18 noiembrie 2015, a solicitării

de a verifica existența comparabilelor pentru imobile similare pe raza

altor sectoare componente ale aceleiași unități administrativ-teritoriale,

Municipiul București, dat fiind situația dată în care nu s-au

identificat acte de tranzacționare imobiliară la nivelul anului 2010

pe raza sectorului 5.

Criticile

ambilor recurenți sub aspectul modalității de aplicare a art. 26

din Legea nr. 33/1994 sunt nefondate, în condițiile în care instanța

a avut un rol activ în încercarea de a identifica tranzacții ce

îndeplinesc criteriile legale pentru a constitui comparabile în procesul de

stabilire a unei juste despăgubiri.

În

acest sens, instanța și-a îndeplinit obligația de verifica

existența acestora prin efectuarea de adrese către instituțiile

care dețin astfel de date, respectiv către Direcția de Impozite

și Taxe Locale și Biroul de (arte Funciară al sectorului 5.

Împrejurarea

că experții nu au avut la dispoziție nicio comparabilă pe

raza sectorului astfel încât au recurs, urmare a dispoziției

instanței din încheierea recurată, la oferte de vânzare ponderate în

funcție de marja de negociere prin utilizarea metodei comparației

și la un contract din anul 2011 nu constituie o încălcare a

dispozițiilor legale.

Lipsa

comparabilelor din raza administrativ teritorială a locului situării

imobilului nu poate duce la o denegare de dreptate ce ar determina

imposibilitatea acordării de despăgubiri în procedura judiciară

a exproprierii ci permite instanței să procedeze la soluționarea

acțiunii în raport de elementele de evaluare stabilite în mod

științific de către experți pe baza unor oferte, cu

aplicarea corecțiilor necesare.

Dimpotrivă,

dacă participanții la proces ar fi deținut informații

despre tranzacții pentru imobile similare în unitatea administrativ

teritorială, ce corespundeau criteriilor legate de perioada în care a

operat transferul dreptului de proprietate și categoria de imobil supus

exproprierii, era în interesul cauzei ca aceste tranzacții să fie

verificate și utilizate în stabilirea valorii de circulație a

bunului, motiv pentru care aceștia ar fi putut invoca cu succes

nerespectarea unui astfel de criteriu legal.

Însă,

în lipsa unor dovezi privind existența acestor tranzacții pe care

părțile să le fi depus în susținerea criticii din recurs, dispoziția

instanței de apel referitoare la modalitatea de efectuare a expertizei

corespunde realizării scopului urmărit de lege, acela de identificare

a valorii corecte, reale, de circulație a imobilului expropriat.

Reclamanta

a mai susținut, în cadrul acestui motiv de recurs, că unitatea

administrativ teritorială în raza căreia trebuiau identificate

imobile similare celui expropriat este Municipiul București, criticând

respingerea de

către instanța de

apel prin încheierea din data de 18 noiembrie 2015 a cererii de extindere a

verificărilor privind existența comparabilelor la alte sectoare ale

municipiului.

O

astfel de critică este lipsită de temei legal. întrucât unitatea

administrativ teritorială corespunzătoare orașului este sectorul

Municipiului București, astfel că nu sunt incidente în această

situație dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 53/2002 invocate

în cererea de recurs referitoare la faptul că municipiile pot fi

împărțite în subunități administrativ-teritoriale tară

personalitate juridică. Subunitățile Municipiului

București, chiar dacă nu au recunoscută în mod explicit

capacitatea juridică, sunt asimilate orașelor din punctul de vedere

al atribuțiilor și competențelor ce le revin și intră

în raporturi juridice de drept public sau privat prin organele administrative

constituite la acest nivel, putând fi asimilate unităților

administrativ teritoriale de sine stătătoare în accepțiunea

textelor de lege ce reglementează materia exproprierii.

Cum

valoarea de circulație a terenurilor cunoaște diferențe

semnificative între sectoarele ce nu pot fi considerate o singură unitate

administrativ teritorială, corect instanța de apel a limitat

verificările privind existența unor tranzacții la

instituțiile administrative ale sectorului de la locul situării imobilului.

Este

fondată însă critica reclamantei referitoare la neincluderea, în

valoarea prejudiciului, a beneficiului nerealizat.

Astfel,

reclamanta a solicitat să i se acorde contravaloarea beneficiului

nerealizat pentru o perioadă de 60 de zile aferentă procedurilor de

obținere a autorizațiilor și reamplasare a stației de

distribuție carburanți, stabilita de expertiza contabilă în apel

la 180.240 lei, solicitare ce a fost respinsă de instanța de apel cu

motivarea că expropriatorul nu garantează fructele imobilului.

Potrivit

art. 26 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului.

În speță

nu a fost negată existența unei pierderi financiare rezultată

din întreruperea temporară a activității stației de

distribuție carburanți și nici modalitatea de calcul

utilizată de experți prin raportare la beneficiul mediu lunar

înregistrat în perioada 2014-2015 ci faptul că acest tip de pierdere poate

fi inclus în noțiunea de prejudiciu cauzat prin expropriere.

Or,

în noțiunea de prejudiciu cauzat proprietarului, separai de contravaloarea

imobilului care îi iese din patrimoniu, se includ și alte pierderi

patrimoniale rezultate direct din faptul exproprierii, iar reparația

acordată, astfel cum s-a statuat în jurisprudența Înaltei Curți,

trebuie să pună pe proprietarul deposedat în situația în care nu

ar fi avut loc lipsirea forțată de bunul său, deci să

asigure o echivalență valorică a despăgubirilor cu ceea ce

ar fi obținut în continuare dacă bunul nu i-ar fi ieșit din

patrimoniu.

Corespunde

unei astfel de definiri a prejudiciului cauzat de expropriere și pierderea

patrimonială rezultată din sistarea activității comerciale

a stației pe durata estimată a parcurgerii procedurilor legale de

autorizare și a

efectuării

lucrărilor de reamenajare și reamplasare a construcțiilor

necesare bunei funcționări a acesteia.

Prin

urmare, sub acest aspect, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 304 pct.

9 C. proc. civ., va modifica în parte, potrivii art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., decizia atacată în sensul că îl va obliga pe pârât și la

plata sumei de 180.240 lei reprezentând beneficiu nerealizat.

Va fi

respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București

și menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

În

baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurentul-pârât urmează a fi

obligat la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către

recurentul-reclamant, reprezentând onorariu apărător, redus

proporțional cu volumul și complexitatea activității depuse

în această fază procesuală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 678/A din 5

octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Modifică

în parte decizia în sensul că obligă pe pârât și la plata sumei

de 180.240 lei reprezentând beneficiu nerealizat.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar

general împotriva Deciziei nr. 678/A din 5 octombrie 2016 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei.

Obligă

pe recurentul-pârât la 5.000 lei cheltuieli de judecată către

recurentul-reclamant, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 24 mai 2017.