ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2017

Decizia nr. 877/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2010, reclamanta SC A. SRL (fostă SC B. SA) a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul București, prin primar general și Municipiul București, prin Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004, obligarea expropriatorului Municipiul București la plata realelor și justelor despăgubiri pentru exproprierea terenurilor, construcțiilor subterane și supraterane și pentru costurile de modificare/mutare stație carburanți, pierderi contract de asociere în participațiune, aferente locației din București, (în suprafață de 133 mp), respectiv (în suprafață de 267 mp), contestând sumele acordate prin Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 142 din 19 august 2010 și nr. 143 din 19 august 2010. Reclamanta a precizat că aceste despăgubiri ce au fost evaluate provizoriu în același cuantum ca în Dosarul nr. x/3/2007, consolidat și de punctul de vedere depus în fața Municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 în data de 19 august 2010, respectiv 1.802.000 euro echivalent Iei 7.637.777 lei conform cursului Băncii Naționale a României aplicabil la data de 19 august 2010. sumă compusă din 952.000 euro - c/valoare teren; 350.000 euro - costuri mutare/modificare stație carburanți;

500.000 euro - pierderi contract de asociere în participațiune din 1996. În motivare, reclamanta a arătat că în data de 26 martie 1996 s-a încheiat între Consiliul Local al Municipiului București în prezent Municipiul București și SC C. SRL în prezent SC A. SRL (fostă și SC B. SA) contractul de asociere în participațiune, pentru o durată de 49 de ani. Scopul asocierii în participațiune a fost precizat la art. 1.2 din contract, constând în construirea și exploatarea unei rețele de stații de carburanți în București, pe baza contribuțiilor specifice ale fiecărei părți, precum și realizarea unor activități conexe. Potrivii ari. 5.1.2. din contractul de asociere în participațiune din 1996, Municipiul București a declarat și garantat în mod irevocabil și necondiționat că este unic proprietar al terenurilor ce vor fi puse la dispoziție pentru construirea stațiilor de desfacere carburanți și activități conexe.

Mai mult, Iot în temeiul clauzei 5.1.2., Municipiul București s-a obligat să elibereze și să țină terenurile respective libere de orice sarcini și/sau posibile pretenții pe întreaga durată de valabilitate a prezentului contract. SC C. SRL, în prezent SC A. SRL, în baza contractului de asociere în participațiune din 1996, de bună-credință și fără prejudiciu pentru interesele sale, și-a executai în totalitate obligațiile asumate. Astfel, în scopul derulării și executării contractului de asociere, SC C. SRL în prezent SC A. SRL a realizat în integralitate inclusiv stația de carburanți pe terenul din B-dul x pus la dispoziția sa de către Municipiul București prin procesul-verbal de predare din data de 03 iulie 1998, acesta declarând și garantând că este unicul proprietar al terenului în suprafață de 3.486 mp.

Stația de carburanți de pe terenul situat în B-dul x a fost edificată în baza Autorizației de Construire din 13 octombrie 1998, emisă de Primăria Municipiului București, autorizația de construire fiind eliberată în regim public autorizat, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii. Construcția stației de carburanți a fost finalizată încă de la data de 27 octombrie 2003, potrivit Procesului-verbal de recepție a lucrării încheiat între SC C. SRL în prezent SC A. SRL și constructor.

Prin construirea stației de carburanți SC C. SRL în prezent SC A. SRL a devenit astfel titulara unui drept de superficie, respectiv a unui drept de proprietate asupra construcției și a unui drept de folosință asupra terenului situat în B-dul x. Deși Municipiul București a declarat și garantat că este unicul proprietar al terenurilor aportate în cadrul asocierii, în baza legilor reparatorii s-a reconstituit dreptul de proprietate persoanelor fizice îndreptățite asupra unor părți din suprafața totală de teren de 3.486 mp din B-dul x. Ca urmare a neexecutării obligației de garanție de către Municipiul București, SC C. SRL în prezent SC A. SRL, a fost nevoită să încheie contracte de vânzare-cumpărare cu noii proprietari ai terenurilor.

Astfel, la data de 09 septembrie 1999 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2117 de B.N.P., D., între E. și SC A. SRL (fostă SC C. SRL), pentru suprafața de 542 mp situată în B-dul x dreptul de proprietate al reclamantei fiind înscris în C.F., prin Încheierea nr. 994 din 16 septembrie 1999. Totodată, la data de 13 octombrie 2000 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. D., între F. și SC A. SRL (fostă SC C. SRL), pentru suprafața de 190 mp situată în B-du x, dreptul de proprietate al reclamantei fiind înscris în C.F.

prin Încheierea nr. 8680 din 28 noiembrie 2000. Deși prin Hotărârile nr. 142 din 19 august 2010 și nr. 143 din 19 august 2010, Municipiul București, în calitate de expropriator, a dispus exproprierea terenurilor proprietatea reclamantei situate sub stația de carburanți, anterior, la dala de 13 decembrie 2007, în baza Legii nr. 33/1994, tot Municipiul București a învestit instanța de judecată competentă - Tribunalul București - cu soluționarea unei cereri având ca obiect exproprierea acelorași imobile - Dosar nr. x/3/2007, respectiv terenul în suprafață de 476 mp proprietatea pârâtei, situat în București, sector 5. Pârâtul Municipiul București a cunoscut că pe cele două imobile este construită stația de carburanți, pe suprafețele supuse exproprierii existând o multitudine de bunuri încorporate atât subteran (rezervoare, cămine, bazine, depozite etc.) cât și suprateran (guri descărcare, guri aerisire, platforme cisternă, rigole, stâlpi etc), neavute niciodată în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Astfel, aceste obiecte ce afectează cele două suprafețe de teren - edificate și operate în baza autorizațiilor eliberate în regim public și autorizat - au fost evidențiate neechivoc prin expertiza concretizată prin Raportul de expertiză tehnică judiciară (Dosar nr. x/3/2007) - de către comisia de 3 experți constituită conform normelor legale. Așa cum a arătat în fața Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 în dala de 19 august 2010 - consolidat prin punctul de vedere depus împreună cu toate înscrisurile justificative legale - pe terenurile afectate de expropriere există amplasate elemente/obiecte/bunuri ce nu au fost avute în vedere, cu rea-credință, de către expropriator, deși îi sunt opozabile/cunoscute.

De asemenea, valoarea, strict în ceea ce privește cele două terenuri, stabilită unilateral și arbitrar de către expropriator, nu este cea reală, aceasta fiind de cel puțin 952.000 euro - c/valoare teren - aspect evidențiat permanent de către reclamantă. Se susține că pentru suprafețe vădit inferioare ca locație și destinație, Municipiul București a acordat cu titlu de despăgubiri sume considerabil mai mari. De asemenea, așa cum a susținut și probat continuu, pe lângă valoarea reală și justă a terenului, expropriatorul datorează reclamantei atât costurile mutare/modificare a stației de carburanți în cuantum provizoriu de 350.000 euro; cât și pierderile generate de contractul de asociere în participațiune din 1996 - 500.000 euro.

Prin sentința nr. 192 din 13 februarie 2014 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat următoarele: Prin Hotărârea nr. 142 din 19 august 2010 de stabilire a despăgubirilor emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 374.975 lei stabilită conform dispozițiilor art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004, pentru imobilul situai în București, sector 5 compus din teren în suprafață de 133 mp, având număr cadastral 3882/1.

Prin Hotărârea nr. 143 din 19 august 2010 de stabilire a despăgubirilor emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 752.709 Iei stabilită conform dispozițiilor art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004, pentru imobilul situat în București, sector 5, compus din teren în suprafață de 267 mp, având număr cadastral. Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecății, reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite, apreciind că acestea nu sunt juste și nu reflectă valoarea reală a celor două imobile supuse exproprierii. În ceea ce privește cuantumul despăgubirii, art. 9 din Legea nr. 198/2004 stabilește că acțiunea formulată de expropriat se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Așa fiind, în raport de probatoriul administrat, tribunalul a apreciat ca fiind corect cuantumul despăgubirilor astfel cum a fost stabilit prin cele două hotărâri contestate de reclamantă, întrucât valoarea totală de 1.404.144 lei consemnată de experți reprezintă valoarea de circulație pe piața liberă conform anunțurilor agențiilor imobiliare, fără ca din actele dosarului să rezulte efectuarea unor vânzări de teren din categoria celui deținut de reclamant la acest preț.

Cum potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1194, instanța hotărăște asupra despăgubirii comparând rezultatul expertizei cu oferta și pretențiile formulate de părți și având în vedere cele anterior reținute precum și împrejurarea că reclamanta nu a probat în condițiile art. 26, că valoarea despăgubirii este în cuantumul pretins, prin depunerea de dovezi referitoare la vânzări efectuate în mod obișnuit cu privire imobilele de același fel la prețul stabilit prin raportul de expertiză, tribunalul a apreciat că pretențiile acesteia suni neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A. SRL, arătând că modul în care s-a tăcut evaluarea prejudiciului suferit prin expropriere este unul eronat, întrucât trebuia luată în calcul atât valoarea reală a imobilului (prima instanță înlăturând eronat concluziile raportului de expertiză ca nefundamentându-se pe tranzacții reale, deși experții aplicaseră corecții pentru negociere), dar și construcțiile teren și subterane (componentă ignorată cu desăvârșire de instanța de fond), costurile de mutare/refacere instalații, precum și pierderi din contractul de asociere în participație al reclamantei cu Municipiul București decurgând din faptul că se pierd sumele obținute din vânzarea combustibilului și alte activități conexe specifice prestate, deși se datorează aceluiași Municipiu București sume de bani decurgând din asociere.

Prin Decizia nr. 678/A din 5 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința atacată și a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 127.000 lei reprezentând despăgubiri cuvenite suplimentar față de cele acordate prin hotărârile contestate și a sumelor de 12.100, respectiv 13.000 lei, cheltuieli de judecată fond și apel. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că valoarea celor două suprafețe de teren expropriate, una de 133 mp iar cealaltă de 367 mp, la data de 19 august 2010, data exproprierii (dată relevantă în stabilirea despăgubirilor conform Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale a României), este de 278.370 lei (lotul de 133 mp) + 558.833 lei (lotul de 267 mp), adică, în total, 837.203 Iei.

Valoarea actualizată a construcțiilor la data exproprierii (19 august 2010) este de 90.275 lei. Valoarea totală a imobilului expropriat (teren + construcții) este de 927.478 lei. Potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea cuvenită se compune nu doar din valoarea reală a imobilului, ci și din prejudiciul cauzat proprietarului, în speță cheltuielile de reamplasare și reamenajare a stației, implicând și refacerea accesului și a instalațiilor, costuri evaluate la 326.726 lei. Prin urmare, valoarea totală a despăgubirilor cuvenite constând în valoarea imobilului expropriat (teren și construcții) și prejudiciul cauzat este de 1.254.204 lei.

Având în vedere că prin hotărârile atacate de reclamantă s-au stabilit despăgubiri în cuantum de numai 1.127.654 lei (compusă din 374.945 lei prin Hotărârea nr. 142 din 19 august 2010 și 752.709 lei prin Hotărârea nr. 143 din 19 august 2010), diferența de 126.550 lei se cuvine a fi acordată reclamantei cu titlu de despăgubiri suplimentare față de cele deja acordate de expropriator. Pârâtului a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță și în apel, respectiv onorariile pentru experții evaluatori și topo integral, onorariile de avocat parțial, întrucât pretențiile au fost încuviințate doar parțial, unele solicitări fiind înlăturate. A fost înlăturată solicitarea apelantei de acordare a prejudiciului constând în lipsa de folosință a stației de alimentare pe durata refacerii acesteia, cu motivarea că acesta nu se cuvine expropriatului, întrucât expropriatorul nu are obligația de a garanta fructele imobilului sau ale afacerii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele părți. Recurentul pârât Municipiul București, prin primar general, a formulat următoarele critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: 1. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 4 alin. 9 din Legea nr. 198/2004, act normativ în baza căruia s-a realizat procedura de expropriere și conform căruia valoarea despăgubirii se calculează conform valorii din grila notarilor publici. În acest sens, recurentul-pârât arată că art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în ceea ce privește competența instanței de judecată, soluția adoptată, veri licărea modului în care a fost stabilită contravaloarea despăgubirii și componența comisiei de experți.

Aceste dispoziții legale nu sunt însă aplicabile în ceea ce privește persoana care investește instanța de judecată, criteriile de stabilire și momentul calculării despăgubirii. Trimiterea legii speciale la prevederile legii generale trebuie interpretată în sensul aplicării legii generale astfel încât să nu golească de conținut prevederile legii speciale. 2. Instanța de apel nu a respectat Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că raportul de expertiză trebuie să calculeze valoarea bunului expropriat la data transferului dreptului de proprietate. Astfel, în timp ce hotărârile de expropriere au fost emise la 19 august 2010, suma oferită expropriatului a fost consemnată la o dată ulterioară.

3. Instanța de apel nu a respectat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv valoarea despăgubirii nu a fost stabilită în funcție de valori cu care se vând imobile asemănătoare în unitatea administrativ-teritorială. ci raportat la ofertele de vânzare ponderate în funcție de marja de negociere prin utilizarea metodei comparației.

Recurenta-rec/amantă SC A. SRL critică atât decizia, cât și încheierea din data de 18 noiembrie 2015 prin care s-au stabilit obiectivele expertizei de evaluare a terenurilor, arătând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, având în vedere două aspecte: 1. În mod greșit nu a fost acordat beneficiul nerealizat, parte componentă a prejudiciului suferit de expropriat, în sumă de 180.240 lei, constatat prin raportul de expertiză tehnică judiciară specialitate contabilitate administrat și depus în fața instanței de apel, prin care experții au concluzionat că, pe perioada de 60 de zile determinată de reamplasarea stației de carburanți, ca urmare directă a exproprierii, a rezultat un astfel de prejudiciu, dovedit și necontestat de către expropriator.

Acest beneficiu nerealizat suferit de expropriatul SC A. SRL este determinat direct de obligația de reamplasare a stației de carburanți față de închiderea acesteia, respectiv pentru 30 de zile execuție efectivă și 30 de zile termenul legal pentru obținerea autorizațiilor de funcționare, adică 60 de zile de închidere a stației. Prin calcularea rezultatului mediu lunar în perioada 2014-2015, rezultă un beneficiu mediu lunar de 90.120 lei și de 180.240 lei pentru cele 60 de zile de închidere a stației. Instanța de apel a reținut că aceste despăgubiri nu se cuvin expropriatului întrucât expropriatorul nu are obligația de a-i garanta expropriatului fructele imobilului sau ale afacerii. In cazul exproprierii unui imobil ce implică, spre exemplu, închiderea unei afaceri, legea prevede despăgubirea expropriatului doar cu echivalentul damnum emergens (prejudiciul efectiv) iar nu și pentru lucrum cessans (beneficiul nerealizat).

Chestiunea acordării beneficiului nerealizat a fost dezlegată definitiv și irevocabil între aceleași părți cu ocazia unei alte exproprieri, ce a format obiectul Dosarului nr. x/3/2011, în care prin Decizia nr. 508/A din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis beneficiul nerealizat ca parte a aceluiași prejudiciu suplimentar cauzat de reducerea activității stației de distribuție în perioada lucrărilor generate de expropriere, în baza raportului de expertiză contabilă întocmit în apel, cum este cazul și în prezenta speță. 2. În mod greșit instanța de apel nu a ținut seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ci s-a raportat la ofertele de vânzare ponderate în funcție de marjele de negociere.

Deși recurenta-reclamantă a solicitat identificarea unor imobile similare pe raza altor sectoare componente ale aceleiași unități administrativ-teritoriale, respectiv Municipiul București, întrucât nu s-au identificat acte de tranzacționare la nivelul anului 2010 pe raza sectorului 5, instanța de apel a respins, în mod nelegal, această solicitare și a dispus prin încheierea din data de 18 noiembrie 2015 ca efectuarea expertizei să se facă pe bază de oferte ponderate în funcție de marja de negociere și nu cum era legal potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 (față de norma de trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004), respectiv ținând cont de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială Municipiul București.

Astfel, potrivit dispozițiilor nelegale ale instanței de apel, experții nu au putut ține cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile similare în raza aceleiași unități administrativ teritoriale, rezultând un preț pentru teren expropriat în sumă de 837.203 lei, în timp ce expropriatorul a oferit tot pentru același teren suma de 1.127.654 lei, iar expropriatul a solicitat suma de 952.000 euro, prejudiciind astfel grav expropriatul SC A. SRL. Susține recurenta că unitatea administrativ-teritorială din prezenta cauză este Municipiul București, care are personalitate juridică, și nu sectoarele astfel cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 53/2002, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994 existând posibilitatea legală de a se identifica imobile similare și pe raza altor sectoare, care sunt parte componentă în cadrul aceleiași unități administrațiv-teritoriale, Municipiul București.

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează in dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Recursul recurentului pârât este nefondat. Referitor la prima critică privind modalitatea de aplicare în cauză a dispozițiilor Legii nr. 198/2004 raportat la dispozițiile Legii nr. 33/1994 și la stabilirea cuantumului despăgubirilor pe baza grilelor actualizate de Camerele Notarilor Publici, Înalta Curte constată că susținerea recurentului este lipsită de suport legal, urmând a fi înlăturată ca atare. Norma specială reprezentată de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată, trimite Ia dreptul comun în materia procedurii de expropriere, prevăzând că acțiunea expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Rezultă că însăși legea specială, aplicabilă cu prioritate, statuată, în mod imperativ, care sunt dispozițiile legale ce reglementează procedura acordării de despăgubiri în faza jurisdicțională a exproprierii, și anume cele conținute în legea cadru din materia exproprierii - Legea nr. 33/1994. Textele invocate de către recurent-pârât, prin care stabilirea despăgubirilor se raportează la grila notarilor publici, se referă la evaluarea realizată în procedura administrativă, prealabilă învestirii instanței cu contestația împotriva hotărârii expropriatorului, iar nu în cazul stabilirii despăgubirilor în procedura judiciară.

În acest sens se constată că art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004 dispun în legătură cu un raport de evaluare a imobilelor în faza administrativă, pe când pentru etapa jurisdicțională legiuitorul folosește în art. 26 din Legea nr. 33/1994 o terminologie diferită, referindu-se la un "raport de expertiză". Prin urmare, evaluarea proprietăților imobiliare prin raportare la grilele notarilor publici, realizată în faza administrativă a exproprierii, nu se poate aplica și procedurii judiciare în cadrul căreia instanța are de analizat, in limitele învestirii, dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulație a bunului, dar și alte categorii de prejudicii, pretinse de persoana expropriată, ce își au izvorul juridic în faptul exproprierii.

Trimiterea pe care art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 o face Ia art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi interpretată, cum greșit pretinde recurentul-pârât. că ar viza doar aspectele de ordin procedural ale soluționării acțiunii în despăgubiri. întrucât în procedura jurisdicțională legiuitorul a înțeles să nu deroge de la norma generală care reglementează modalitatea de evaluare a despăgubirii, fiind evident că la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, așa cum de altfel, în mod corect a statuat și instanța de apel. Prin cea de-a doua critică recurentul pârât invocă nerespectarea Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că raportul de expertiză trebuie să stabilească valoarea bunului expropriat la data transferului dreptului de proprietate.

Astfel, se arată că evaluarea s-a raportat greșit la data emiterii hotărârilor de expropriere, 19 august 2010, în condițiile în care transferul dreptului de proprietate a survenit ulterior, respectiv la momentul consemnării despăgubirilor. Deși recurentul nu a indicat în memoriul de recurs care este acel moment, în dezbateri reclamanta a arătat că despăgubirile au fost consemnate la data de 29 noiembrie 2010, susținând că aceasta este o dată apropiată, intervalul de timp nefiind semnificativ sub perspectiva unei modificări considerabile a valorii despăgubirilor.

În analiza acestei critici, urmează a se reține că, potrivit dispozițiilor legale, interpretate în acord cu Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, „experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate", iar potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004 „transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului operează de drept la dala plății despăgubirilor pentru expropriere sau. după caz. la data consemnării acestora". Înalta Curte constată că, sub aspectul momentului de referință al stabilirii despăgubirilor, potrivit încheierii de ședință din data de 18 noiembrie 2015 instanța dispus ca experții să se raporteze la anul 2010, statuare asupra căreia părțile nu au obiectat și a dispus a se depune la dosar dovada consemnării acestor despăgubiri.

Raportul de expertiză a ținut cont de data emiterii hotărârii de expropriere, august 2010. Înalta Curte reține că pârâtul nu a solicitat explicit instanței de apel, la momentul stabilirii obiectivelor expertizei, să aibă în vedere data consemnării despăgubirilor și nici nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză sub acest aspect, critica fiind formulată pentru prima dată, ca motiv de nelegalitate, în recurs. Această critică, ce poate fi asimilată unui motiv de ordine publică, față de caracterul general obligatoriu al deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională, urmează a fi respinsă ca nefondată întrucât Decizia nr. 12/2015 se referă la un moment contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, respectiv o dată apropiată și nu neapărat identică cu cea a consemnării despăgubirilor, fiind înlăturată, din raționamentul aplicării legii, data efectuării raportului de expertiză judiciară.

Prin urmare, sub acest aspect, diferența temporală între data raportat la care au fost evaluate despăgubirile, august 2010 și cea la care au fost consemnate efectiv, noiembrie 2010, nu poate fi prezumată, prin ea însăși, ca reprezentând o încălcare a interpretării date de Curtea Constituțională momentului transferului dreptului de proprietate, cată vreme criteriul legal privind dala evaluării se referă la un moment apropiat în timp iar partea interesată nu a dovedit o modificare substanțială a valorii proprietăților imobiliare în intervalul de timp dintre cele două date menționate anterior. În tine, recurentul pârât critică modul de aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994, susținând că despăgubirile nu au fost stabilite în funcție de valori cu care se vând imobile asemănătoare în unitatea administrativ-teritorială, ci în funcție de oferte de vânzare.

Critica recurentului pârât este comună cu cea a reclamantei care. la rândul său, contestă respingerea de către instanța de apel, prin încheierea de ședință din 18 noiembrie 2015, a solicitării de a verifica existența comparabilelor pentru imobile similare pe raza altor sectoare componente ale aceleiași unități administrativ-teritoriale, Municipiul București, dat fiind situația dată în care nu s-au identificat acte de tranzacționare imobiliară la nivelul anului 2010 pe raza sectorului 5. Criticile ambilor recurenți sub aspectul modalității de aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt nefondate, în condițiile în care instanța a avut un rol activ în încercarea de a identifica tranzacții ce îndeplinesc criteriile legale pentru a constitui comparabile în procesul de stabilire a unei juste despăgubiri.

În acest sens, instanța și-a îndeplinit obligația de verifica existența acestora prin efectuarea de adrese către instituțiile care dețin astfel de date, respectiv către Direcția de Impozite și Taxe Locale și Biroul de (arte Funciară al sectorului 5. Împrejurarea că experții nu au avut la dispoziție nicio comparabilă pe raza sectorului astfel încât au recurs, urmare a dispoziției instanței din încheierea recurată, la oferte de vânzare ponderate în funcție de marja de negociere prin utilizarea metodei comparației și la un contract din anul 2011 nu constituie o încălcare a dispozițiilor legale.

Lipsa comparabilelor din raza administrativ teritorială a locului situării imobilului nu poate duce la o denegare de dreptate ce ar determina imposibilitatea acordării de despăgubiri în procedura judiciară a exproprierii ci permite instanței să procedeze la soluționarea acțiunii în raport de elementele de evaluare stabilite în mod științific de către experți pe baza unor oferte, cu aplicarea corecțiilor necesare. Dimpotrivă, dacă participanții la proces ar fi deținut informații despre tranzacții pentru imobile similare în unitatea administrativ teritorială, ce corespundeau criteriilor legate de perioada în care a operat transferul dreptului de proprietate și categoria de imobil supus exproprierii, era în interesul cauzei ca aceste tranzacții să fie verificate și utilizate în stabilirea valorii de circulație a bunului, motiv pentru care aceștia ar fi putut invoca cu succes nerespectarea unui astfel de criteriu legal.

Însă, în lipsa unor dovezi privind existența acestor tranzacții pe care părțile să le fi depus în susținerea criticii din recurs, dispoziția instanței de apel referitoare la modalitatea de efectuare a expertizei corespunde realizării scopului urmărit de lege, acela de identificare a valorii corecte, reale, de circulație a imobilului expropriat. Reclamanta a mai susținut, în cadrul acestui motiv de recurs, că unitatea administrativ teritorială în raza căreia trebuiau identificate imobile similare celui expropriat este Municipiul București, criticând respingerea de către instanța de apel prin încheierea din data de 18 noiembrie 2015 a cererii de extindere a verificărilor privind existența comparabilelor la alte sectoare ale municipiului.

O astfel de critică este lipsită de temei legal. întrucât unitatea administrativ teritorială corespunzătoare orașului este sectorul Municipiului București, astfel că nu sunt incidente în această situație dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 53/2002 invocate în cererea de recurs referitoare la faptul că municipiile pot fi împărțite în subunități administrativ-teritoriale tară personalitate juridică. Subunitățile Municipiului București, chiar dacă nu au recunoscută în mod explicit capacitatea juridică, sunt asimilate orașelor din punctul de vedere al atribuțiilor și competențelor ce le revin și intră în raporturi juridice de drept public sau privat prin organele administrative constituite la acest nivel, putând fi asimilate unităților administrativ teritoriale de sine stătătoare în accepțiunea textelor de lege ce reglementează materia exproprierii.

Cum valoarea de circulație a terenurilor cunoaște diferențe semnificative între sectoarele ce nu pot fi considerate o singură unitate administrativ teritorială, corect instanța de apel a limitat verificările privind existența unor tranzacții la instituțiile administrative ale sectorului de la locul situării imobilului. Este fondată însă critica reclamantei referitoare la neincluderea, în valoarea prejudiciului, a beneficiului nerealizat. Astfel, reclamanta a solicitat să i se acorde contravaloarea beneficiului nerealizat pentru o perioadă de 60 de zile aferentă procedurilor de obținere a autorizațiilor și reamplasare a stației de distribuție carburanți, stabilita de expertiza contabilă în apel la 180.240 lei, solicitare ce a fost respinsă de instanța de apel cu motivarea că expropriatorul nu garantează fructele imobilului.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului. În speță nu a fost negată existența unei pierderi financiare rezultată din întreruperea temporară a activității stației de distribuție carburanți și nici modalitatea de calcul utilizată de experți prin raportare la beneficiul mediu lunar înregistrat în perioada 2014-2015 ci faptul că acest tip de pierdere poate fi inclus în noțiunea de prejudiciu cauzat prin expropriere.

Or, în noțiunea de prejudiciu cauzat proprietarului, separai de contravaloarea imobilului care îi iese din patrimoniu, se includ și alte pierderi patrimoniale rezultate direct din faptul exproprierii, iar reparația acordată, astfel cum s-a statuat în jurisprudența Înaltei Curți, trebuie să pună pe proprietarul deposedat în situația în care nu ar fi avut loc lipsirea forțată de bunul său, deci să asigure o echivalență valorică a despăgubirilor cu ceea ce ar fi obținut în continuare dacă bunul nu i-ar fi ieșit din patrimoniu. Corespunde unei astfel de definiri a prejudiciului cauzat de expropriere și pierderea patrimonială rezultată din sistarea activității comerciale a stației pe durata estimată a parcurgerii procedurilor legale de autorizare și a efectuării lucrărilor de reamenajare și reamplasare a construcțiilor necesare bunei funcționări a acesteia.

Prin urmare, sub acest aspect, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte, potrivii art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia atacată în sensul că îl va obliga pe pârât și la plata sumei de 180.240 lei reprezentând beneficiu nerealizat. Va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București și menținute celelalte dispoziții ale deciziei. În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurentul-pârât urmează a fi obligat la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant, reprezentând onorariu apărător, redus proporțional cu volumul și complexitatea activității depuse în această fază procesuală. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 678/A din 5 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică în parte decizia în sensul că obligă pe pârât și la plata sumei de 180.240 lei reprezentând beneficiu nerealizat. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general împotriva Deciziei nr. 678/A din 5 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Obligă pe recurentul-pârât la 5.000 lei cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2017.