ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2574/2013

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 23998

din 9 decembrie 2011, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă a admis în parte

cererea modificată formulată de reclamanta R.A. - A.P.P.S. - sucursala pentru

administrarea șl întreținerea fondului imobiliar în contradictoriu cu pârâta SC

E.T. SRL și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 170.742,81 RON cu

titlu de contravaloare a lipsei de folosință a spațiului, precum și suma de 15.514,10

RON cu titlu de preț al utilităților.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Pretențiile R.A.

- A.P.P.S. având ca obiect plata contravalorii folosinței spațiului cu altă destinație

decât cea de locuință au drept temei juridic faptul ocupării acestuia de către SC

E.T. SRL, fără titlu, ocuparea spațiului fiind însă tolerată de reclamantă.

Folosirea de către

pârâtă a spațiului cu altă destinație decât cea de locuință, aflat în administrarea

reclamantei, în lipsa unui titlu locativ opozabil reclamantei, în perioada mai 2010

- august 2011, dă dreptul reclamantei să solicite obligarea pârâtei la plata contravalorii

lipsei de folosință a imobilului evaluată la cuantumul sumei plătite anterior de

pârâtă cu titlu de chirie, precum și la plata valorii utilităților de care a beneficiat

în această perioadă, pe temei delictual, prevalându-se de art. 998 C. civ.

Instanța nu a

obligat pârâta și la plata sumei pretinse în baza facturii fiscale emise la data

de 22 martie 2011, deoarece aceasta a fost emisă pentru o perioadă care nu formează

obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pentru utilitățile asigurate

în luna februarie 2010.

Reclamanta nu

a probat existența unei clauze contractuale în baza căreia să poată pretinde obligarea

pârâtei la plata penalităților de întârziere, drept urmare, cererea de obligare

a pârâtei la plata dobânzii legale și a penalităților de întârziere este nefondată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta R.A. – A.P.P.S., cale de atac ce a fost calificată

de instanță în ședința publică din 11 aprilie 2012 ca fiind apel, față de valoarea

pretențiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată și față de dispozițiile

art. 282

1

C. proc. civ.

În motivarea apelului

se arată că în mod greșit instanța a respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtei la plata penalităților și a dobânzii legale ca nefondat.

Se arată că neconcordanța

dintre perioada de debit solicitată și perioada pentru care a calculat penalități

și dobânda legală este justificată prin faptul că prin acțiune s-au solicitat despăgubiri

pentru perioada martie 2010 - august 2011, iar pentru perioada anterioară a existat

un angajament de plată nerespectat de pârâtă.

Prin actul adițional

nr. 328 din 24 martie 2008 a fost stabilit procentul de penalizare pentru neplata

obligațiilor contractuale. Au fost atașate facturilor de penalități și dobânda legală

tabelele de calcul din care rezultă în mod clar sumele la care s-a raportat, modul

de calcul și data de la care pârâtă ar fi efectuat plăți.

Prin decizia civilă

nr. 214 din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanta RA - APPS sucursala pentru administrarea șl întreținerea

fondului imobiliar.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Instanța de fond

a apreciat corect că nu s-a indicat și nici nu s-a cerut prin cererea de chemare

în judecată debitul prin raportare la care se calculează penalitățile de întârziere.

Apelanta reclamantă

ar fi trebuit să solicite și să indice cuantumul debitului aferent perioadei 15

decembrie 2008 - 31 martie 2009, să prezinte modul de calcul al penalităților aferente

acestei perioade și să indice și să dovedească de ce solicită penalitățile aferente

perioadei 15 decembrie 2008 - 31 martie 2009 - la o data ulterioară, 31 decembrie

2009 - 31 decembrie 2010 și de ce există întreruperea în cursul perioadei cuprinse

între 31 martie 2009 - 31 decembrie 2009.

Cu privire la

capătul de cerere relativ la dobândă, s-a reținut că din centralizatoarele depuse

la dosar aferente facturilor nu rezultă modul de calcul al cuantumului sumei solicitate

cu titlu de dobândă legală.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta RA - APPS sucursala pentru administrarea

șl întreținerea fondului imobiliar, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanța, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând o hotărâre dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii - art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În mod greșit

a reținut că pretențiile solicitate cu titlu de penalități și dobândă legală nu

sunt dovedite.

Între părți a

fost încheiat angajamentul de plată autentificat în 2 iunie 2010 prin care SC

E.T. SRL s-a obligat la plata sumei de 358.554,02 RON.

Instanța a reținut

în mod greșit că pentru a solicita penalități este necesar să se solicite concomitent

și debitul care a generat calculul penalităților.

De asemenea, în

mod greșit s-a reținut că nu s-a indicat cuantumul debitului aferent perioadei 15

decembrie 2008 - 31 martie 2009 și nici nu s-a prezentat modul de calcul al penalităților

aferente acestei perioade.

În susținerea

recursului, la dosar s-au depus înscrisuri.

Analizând recursul,

prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază criticile

aduse deciziei ca fiind fondate, astfel că recursul urmează a fi admis pentru următoarele

considerente:

În realitate,

Curtea de apel nu a cercetat fondul cauzei, reținând în considerente că reclamanta

trebuia să solicite obligarea pârâtei la plata debitului pentru a putea solicita

și plata penalităților de întârziere.

Instanța de apel

trebuia să se pronunțe asupra cererilor formulate și nu să facă aprecieri asupra

a ce trebuia sau nu să solicite reclamanta.

Potrivit principiului

disponibilității, reclamanta este cea care stabilește cadrul procesual și limitele

cererii de chemare în judecată, astfel că obiectul pretențiilor fiind penalitățile

de întârziere, Curtea de Apel urma a se pronunța asupra acestei cereri.

În acest sens,

Curtea de Apel nu a reținut că între părți a fost încheiat un angajament de plată

autentificat în 2 iunie 2010, precum și o convenție de eșalonare din 1 iunie 2012

și față de aceste înscrisuri urma a se face calculul penalităților de întârziere

și a dobânzii.

În măsura în care

instanța de apel nu era lămurită cu privire la modul de calcul al penalităților

de întârziere și al dobânzii legale, era perfect îndreptățită, conform dispozițiilor

art. 201 C. proc. civ. să dispună efectuarea unei expertize contabile care să aibă

drept obiective tocmai stabilirea cuantumului pretențiilor reclamantei recurente

sub forma penalităților de întârziere și a dobânzii legale în conformitate cu înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, respectiv facturi, angajament de plată, convenție de eșalonare.

Neprocedând în

acest mod, instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, astfel că în cauză sunt

întrunite cerințele art. 312 alin. (3), modificarea hotărârii nefiind posibilă întrucât

în cauză este necesară administrarea unor probe noi, respectiv efectuarea unei expertize

tehnice contabile.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte urmează a admite recursul și a casa decizia recurată,

cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

R.A.-A.P.P.S. - sucursala pentru administrarea șl întreținerea fondului

imobiliar împotriva deciziei civile nr. 214 din 25 aprilie 2012, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

27 iunie 2013.