ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2574/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 23998 din 9 decembrie 2011, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă a admis în parte cererea modificată formulată de reclamanta R.A. - A.P.P.S. - sucursala pentru administrarea șl întreținerea fondului imobiliar în contradictoriu cu pârâta SC E.T. SRL și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 170.742,81 RON cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință a spațiului, precum și suma de 15.514,10 RON cu titlu de preț al utilităților. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele: Pretențiile R.A. - A.P.P.S. având ca obiect plata contravalorii folosinței spațiului cu altă destinație decât cea de locuință au drept temei juridic faptul ocupării acestuia de către SC E.T.

SRL, fără titlu, ocuparea spațiului fiind însă tolerată de reclamantă. Folosirea de către pârâtă a spațiului cu altă destinație decât cea de locuință, aflat în administrarea reclamantei, în lipsa unui titlu locativ opozabil reclamantei, în perioada mai 2010 - august 2011, dă dreptul reclamantei să solicite obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului evaluată la cuantumul sumei plătite anterior de pârâtă cu titlu de chirie, precum și la plata valorii utilităților de care a beneficiat în această perioadă, pe temei delictual, prevalându-se de art. 998 C. civ.

Instanța nu a obligat pârâta și la plata sumei pretinse în baza facturii fiscale emise la data de 22 martie 2011, deoarece aceasta a fost emisă pentru o perioadă care nu formează obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pentru utilitățile asigurate în luna februarie 2010. Reclamanta nu a probat existența unei clauze contractuale în baza căreia să poată pretinde obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, drept urmare, cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale și a penalităților de întârziere este nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta R.A. – A.P.P.S., cale de atac ce a fost calificată de instanță în ședința publică din 11 aprilie 2012 ca fiind apel, față de valoarea pretențiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată și față de dispozițiile art. 282 1 C. proc.

civ. În motivarea apelului se arată că în mod greșit instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților și a dobânzii legale ca nefondat. Se arată că neconcordanța dintre perioada de debit solicitată și perioada pentru care a calculat penalități și dobânda legală este justificată prin faptul că prin acțiune s-au solicitat despăgubiri pentru perioada martie 2010 - august 2011, iar pentru perioada anterioară a existat un angajament de plată nerespectat de pârâtă. Prin actul adițional nr. 328 din 24 martie 2008 a fost stabilit procentul de penalizare pentru neplata obligațiilor contractuale. Au fost atașate facturilor de penalități și dobânda legală tabelele de calcul din care rezultă în mod clar sumele la care s-a raportat, modul de calcul și data de la care pârâtă ar fi efectuat plăți.

Prin decizia civilă nr. 214 din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta RA - APPS sucursala pentru administrarea șl întreținerea fondului imobiliar. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele: Instanța de fond a apreciat corect că nu s-a indicat și nici nu s-a cerut prin cererea de chemare în judecată debitul prin raportare la care se calculează penalitățile de întârziere.

Apelanta reclamantă ar fi trebuit să solicite și să indice cuantumul debitului aferent perioadei 15 decembrie 2008 - 31 martie 2009, să prezinte modul de calcul al penalităților aferente acestei perioade și să indice și să dovedească de ce solicită penalitățile aferente perioadei 15 decembrie 2008 - 31 martie 2009 - la o data ulterioară, 31 decembrie 2009 - 31 decembrie 2010 și de ce există întreruperea în cursul perioadei cuprinse între 31 martie 2009 - 31 decembrie 2009. Cu privire la capătul de cerere relativ la dobândă, s-a reținut că din centralizatoarele depuse la dosar aferente facturilor nu rezultă modul de calcul al cuantumului sumei solicitate cu titlu de dobândă legală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta RA - APPS sucursala pentru administrarea șl întreținerea fondului imobiliar, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate: Instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând o hotărâre dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În mod greșit a reținut că pretențiile solicitate cu titlu de penalități și dobândă legală nu sunt dovedite. Între părți a fost încheiat angajamentul de plată autentificat în 2 iunie 2010 prin care SC E.T. SRL s-a obligat la plata sumei de 358.554,02 RON. Instanța a reținut în mod greșit că pentru a solicita penalități este necesar să se solicite concomitent și debitul care a generat calculul penalităților.

De asemenea, în mod greșit s-a reținut că nu s-a indicat cuantumul debitului aferent perioadei 15 decembrie 2008 - 31 martie 2009 și nici nu s-a prezentat modul de calcul al penalităților aferente acestei perioade. În susținerea recursului, la dosar s-au depus înscrisuri. Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază criticile aduse deciziei ca fiind fondate, astfel că recursul urmează a fi admis pentru următoarele considerente: În realitate, Curtea de apel nu a cercetat fondul cauzei, reținând în considerente că reclamanta trebuia să solicite obligarea pârâtei la plata debitului pentru a putea solicita și plata penalităților de întârziere. Instanța de apel trebuia să se pronunțe asupra cererilor formulate și nu să facă aprecieri asupra a ce trebuia sau nu să solicite reclamanta.

Potrivit principiului disponibilității, reclamanta este cea care stabilește cadrul procesual și limitele cererii de chemare în judecată, astfel că obiectul pretențiilor fiind penalitățile de întârziere, Curtea de Apel urma a se pronunța asupra acestei cereri. În acest sens, Curtea de Apel nu a reținut că între părți a fost încheiat un angajament de plată autentificat în 2 iunie 2010, precum și o convenție de eșalonare din 1 iunie 2012 și față de aceste înscrisuri urma a se face calculul penalităților de întârziere și a dobânzii. În măsura în care instanța de apel nu era lămurită cu privire la modul de calcul al penalităților de întârziere și al dobânzii legale, era perfect îndreptățită, conform dispozițiilor art. 201 C. proc.

civ. să dispună efectuarea unei expertize contabile care să aibă drept obiective tocmai stabilirea cuantumului pretențiilor reclamantei recurente sub forma penalităților de întârziere și a dobânzii legale în conformitate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv facturi, angajament de plată, convenție de eșalonare. Neprocedând în acest mod, instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, astfel că în cauză sunt întrunite cerințele art. 312 alin. (3), modificarea hotărârii nefiind posibilă întrucât în cauză este necesară administrarea unor probe noi, respectiv efectuarea unei expertize tehnice contabile. Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează a admite recursul și a casa decizia recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta R.A.-A.P.P.S. - sucursala pentru administrarea șl întreținerea fondului imobiliar împotriva deciziei civile nr. 214 din 25 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2013.