ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3316/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3316/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brașov, la data de 3 martie 2011, ulterior precizată, reclamanta

SC T. SA a chemat-o în judecată pe pârâta O.B. România SA, solicitând instanței

să constate rezilierea contractului de închiriere din 20 mai 2002, începând cu

data de 1 februarie 2011, evacuarea pârâtei din spațiul situat în Brașov,

obligarea acesteia la plata de daune-interese în cuantum de 10.000 euro/lună

începând cu data de 1 februarie 2011 și până la data de 20 mai 2012 și radierea

din CF Brașov a notării contractului de închiriere și a actului adițional, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii

de chemare în judecată, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat un

contract de închiriere, prin care a pus la dispoziția pârâtei un spațiu

comercial și că, ulterior, pârâta i-a comunicat faptul că nu mai dorește să

continue contractul, solicitându-i acordul pentru încetarea contractului pa

cale amiabilă. Având în vedere că reclamanta nu a fost de acord cu încetarea

contractului, pârâta nu și-a mai îndeplinit obligațiile contractuale privind

plata contravalorii chiriei. Reclamanta a solicitat, în aceste condiții,

constatarea rezilierii contractului de închiriere, începând cu data de 1

februarie 2011, din culpa pârâtei, evacuarea acesteia și obligarea la plata de

daune-interese.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 942 și următoarele, art. 969 și următoarele, art. 1084 și

următoarele C. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 1721/C din 21 noiembrie 2011, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de obiect invocată

de pârâta O.B. România SA.

A respins acțiunea

formulată și precizată de reclamanta SC T. SA Brașov, în contradictoriu cu

pârâta O.B. România SA București.

A obligat-o pe reclamantă

să-i plătească pârâtei suma de 398,10 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în considerente, că:

Excepția lipsei de

obiect a petitelor 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă

este nefondată și a respins-o, apreciind că motivele invocate în susținerea

acestei excepții reprezintă apărări ce necesită analiza pe fond a susținerilor

părților.

Pe fondul cauzei, a

apreciat, de asemenea, că:

Cererea reclamantei

privind constatarea rezilierii este nefondată, deoarece, desființarea

contractului are loc de îndată ce a expirat termenul de executare a plății

contravalorii chiriei.

Pârâta avea obligația

de a achita chiria, în conformitate cu art. 12 din contract, lunar, până la

data de 25 ale lunii pentru luna respectivă, la cursul BNR din ziua întocmirii

facturii, în termen de 3 zile de la primirea facturii.

Ori, așa cum a arătat

și reclamanta în motivarea cererii de chemare în judecată, pârâta nu a mai

achitat contravaloarea chiriei începând cu luna octombrie 2010, SC T. SA

promovând o cerere de emitere a ordonanței de plată pentru suma de 128.586 RON

reprezentând contravaloarea facturilor privind chiria emise la 5 octombrie

2010, 3 noiembrie 2010 și 3 decembrie 2010, suma de 1.154,83 RON reprezentând contravaloarea

consumului de apă și suma de 19.407,05 RON reprezentând penalități de

întârziere calculate până la data de 28 decembrie 2010 și în continuare până la

plata integrală a debitului, cererea fiind soluționată prin Sentința comercială

nr. 4942 din 15 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București.

În plus, instanța a

reținut că pârâta a convocat societatea reclamantă în vederea predării

spațiului, fiind întocmit la data de 13 decembrie 2010 procesul-verbal aflat la

dosar.

Așadar, data

intervenirii rezilierii contractului nu poate fi 1 februarie 2011, aceasta

fiind data de 25 noiembrie 2010, dată la care a expirat termenul de plată a

contravalorii chiriei pentru a doua lună consecutiv.

Susținerile

reclamantei, în sensul că a optat pentru executarea silită a contractului,

această opțiune fiind dovedită cu cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București sub Dosar nr. 63555/3/2010, în care s-a pronunțat Sentința comercială

nr. 4942 din 15 aprilie 2011, nu pot fi primite întrucât, în această situație,

ar însemna că rezilierea a intervenit ulterior datei de 1 februarie 2011, ori

data rezilierii trebuie calculată potrivit art. 26 din contract astfel cum au

prevăzut părțile.

Cererea reclamantei

privind evacuarea pârâtei a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată, având în

vedere că pârâta a eliberat spațiul încă de la data de 13 decembrie 2010, așa

cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu acea ocazie, societatea reclamantă

fiind invitată în acest sens prin adresa din 6 decembrie 2010. Din răspunsul

dat la interogator de către reclamantă, a rezultat că aceasta nu a înțeles să

se prezinte la solicitarea pârâtei, motivând că era în vigoare contractul de

închiriere. S-a reținut din răspunsul dat la interogator de către pârâtă și că

reclamanta a dat curs cererii privind predarea spațiului închiriat la data de

23 martie 2011, când i-au fost înmânate cheile imobilului.

Cererea reclamantei

privind obligarea pârâtei la plata de daune-interese în cuantum de 156.541 euro

a fost respinsă ca nefondată, reținându-se că, în speță, condițiile acordării

daunelor-interese, constând în existența unui prejudiciu în patrimoniul

reclamantei, existența faptei ilicite a pârâtei, a raportului de cauzalitate

între fapta pârâtei și prejudiciu, existența vinovăției nu au fost dovedite.

Referitor la condiția

existenței prejudiciului constând în contravaloarea chiriei pe care reclamanta

ar fi obținut-o din derularea contractului de închiriere încheiat cu pârâta,

instanța a apreciat calculul efectuat de reclamantă ca fiind neadaptat realității

pieței, întrucât daunele-interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o

consecință directă și necesară a neexecutării obligației.

Instanța a reținut,

totodată, că reclamanta nu a dovedit că a depus toate diligentele pentru

închirierea spațiului predat de societatea pârâtă, unei alte persoane fizice

sau juridice, iar cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune -

interese calculate până la data de 20 mai 2012, dată ce reprezintă data până la

care a fost încheiat contractul de închiriere, nu este susținută de nicio

clauză contractuală.

Susținerile

reclamantei în sensul că pârâta nu a efectuat demersurile necesare pentru

radierea notării din CF a contractului de închiriere nu au putut fi reținute

deoarece această operațiune putea fi efectuată chiar de reclamantă. SC T. SA nu

a depus la dosar nicio dovadă din care să rezulte demersurile sale efectuate în

sensul radierii notării contractului din cartea funciară ori a refuzului

pârâtei de a efectua această radiere.

Nu au fost reținute

nici susținerile reclamantei referitoare la debranșarea de la rețeaua de

utilități în condițiile în care SC T. SA a refuzat la data de 3 decembrie 2010

să preia spațiul închiriat, la acea dată imobilul nefiind debranșat de la

rețeaua de furnizare a energiei electrice.

Cererea reclamantei

privind radierea din CF Brașov a notării contractului de închiriere și a

actului adițional a fost respinsă având în vedere, pe de o parte, că această

operațiune putea fi solicitată OCPI Brașov, chiar de către SC T. SA, iar, pe de

altă parte, radierea notării din cartea funciară a intervenit, fiindu-i

eliberată pârâtei la data de 28 octombrie 2011 adresa de radiere.

Pentru considerentele

de fapt și de drept reținute, instanța de fond a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu pârâta O.B.

România SA.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă

nr. 67/AP din 31 mai 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate,

respingând cererea intimatei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că:

Prin contractul de

închiriere, încheiat de părți la 20 mai 2002, prelungit prin actul adițional

din 9 mai 2007, părțile au stabilit durata închirierii, respectiv până la 20

mai 2012, dar și posibilitatea rezilierii acestuia de drept, în favoarea

proprietarului, fără somație, punere în întârziere sau judecată.

Astfel, potrivit art.

26 din contract, în caz de neplată a 2 chirii lunare consecutive contractul se

va rezilia de drept fără somație, punere în întârziere sau judecată, urmând a

se elibera spațiul în maxim 15 zile, perioadă pentru care se datorează chirie.

Contractul de

închiriere încheiat de părți are putere de lege între acestea potrivit art. 969

C. civ.

În speță, a

intervenit situația prevăzută de art. 26 din contract, respectiv pârâta nu a

achitat chiria două luni consecutiv, ca urmare a dificultăților financiare

datorate crizei economice, situație care, de altfel, a fost comunicată

reclamantei încă din 29 septembrie 2010, prin adresa nr. x.

Pactul comisoriu de

gradul IV, convenit de părți a avut drept efect desființarea necondiționată a

contractului, de drept, de îndată ce a expirat termenul de executare, fără ca

obligația să fi fost adusă la îndeplinire, respectiv la data de 25 noiembrie

2010.

Acest pact comisoriu

și-a produs efectele fără a mai fi necesară sesizarea instanței și fără nicio

altă formalitate prealabilă, astfel cum se menționează expres în contractul de

închiriere.

Este adevărat că

singurul în drept să aprecieze dacă este cazul să aplice rezilierea este creditorul

care și-a executat sau se declară gata să-și execute obligațiile, însă pactul

comisoriu expres își produce efectele de drept, de îndată ce a expirat termenul

de neexecutare a obligației contractuale.

Având în vedere că

pârâta a eliberat spațiul în litigiu la data de 13 decembrie 2010, conform

procesului-verbal depus la dosarul Tribunalului Brașov, cererea de evacuare a

fost în mod corect respinsă.

Pârâta a solicitat

reclamantei încă din data de 6 decembrie 2010 preluarea spațiului, potrivit

adresei din 6 decembrie 2010, însă aceasta a acceptat primirea cheilor abia la

data de 23 martie 2011 (potrivit recunoașterii reclamantei), deci după

introducerea cererii de chemare în judecată, ceea ce conduce la concluzia

lipsei culpei procesuale a pârâtei, care nu datorează astfel plata

cheltuielilor de judecată.

Este evident însă că

neexecutarea contractului de închiriere s-a datorat atitudinii pârâtei,

atitudine care însă a fost prevăzută de părți în pactul comisoriu de gradul IV.

În ce privește

daunele-interese, art. 1021 C. civ. prevede că partea în privința căreia

angajamentul nu s-a executat, are alegerea sau să silească pe cealaltă a

executa convenția, când e posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune -

interese.

Cererea de obligare a

pârâtei la plata în continuare a chiriei stipulate în actul adițional la

contractul de închiriere, de 10.000 euro/lună până la data de 20 mai 2012 (pe

întreaga durată a contractului de închiriere) cu titlu de daune - interese nu

are niciun temei legal. Aceasta deoarece rezilierea contractului a fost

prevăzută în contractul părților ca modalitate de desființare a acestuia,

înainte de termen, nefiind vorba despre o denunțare unilaterală a contractului.

Pe de altă parte, reclamanta avea obligația dovedirii unui prejudiciu, a culpei

pârâtei și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, ceea ce nu

s-a făcut în cauză.

Reclamanta a susținut

că imobilul a fost debranșat de la rețeaua de utilități din culpa pârâtei, însă

nu a făcut dovada cheltuielilor de rebranșare efectuate și a vreunui prejudiciu

direct suferit ca urmare a acestei împrejurări.

Cererea reclamantei

privind radierea din CF Brașov a notării contractului de închiriere și a

actului adițional a fost corect respinsă având în vedere că această operațiune

a fost efectuată deja la O. Brașov, conform adresei de radiere din data de 28

octombrie 2011.

Ca urmare a

respingerii cererii de chemare în judecată și lipsei culpei procesuale a

pârâtei, reclamanta datorează cheltuieli de judecată în primă instanță, în baza

art. 274 C. proc. civ.

Prima instanță a

reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății, în baza

materialului probator administrat, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Pentru aceste

considerente, în baza prevederilor art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a

respins apelul declarat de reclamanta SC T. SA Brașov, împotriva Sentinței

civile nr. 1721/C din 21 noiembrie 2011 a Tribunalului Brașov, pe care a

păstrat-o.

În temeiul art. 1169

C. civ., curtea de apel a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la

plata cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând cheltuielile de transport

ale consilierului juridic al societății. Pârâta a depus la dosarul cauzei

înscrisurile doveditoare ale acestor cheltuieli abia la 23 mai 2012, ulterior

datei rămânerii în pronunțare a instanței, cu încălcarea dispozițiilor art. 167

C. proc. civ. și a principiului contradictorialității.

Reclamanta SC T. SA

Brașov a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului, așa cum a fost formulat, casarea deciziei curții de apel și, urmare

rejudecării cauzei, admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată pe

parcursul judecării fondului cauzei și, în consecință:

rezilierea contractului de închiriere din 20 mai 2002, începând cu data de 1

februarie 2011, din culpa exclusivă a pârâtei, în temeiul art. 26 din

contractul mai sus indicat;

pârâta la plata daunelor - interese, reprezentând venituri nerealizate, ca

urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de către pârâtă;

pârâta la plata cheltuielilor de judecată aferente și celorlalte capete de

cerere soluționate pe parcursul judecării fondului, precum și a celor

ocazionate de judecarea recursului.

În motivarea

recursului său, reclamanta - recurentă susține, în esență, următoarele:

A. În ce privește

primul capăt al cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat

constatarea rezilierii contractului din culpa exclusivă a pârâtei, instanța de

apel în mod eronat i-a respins acțiunea, aplicând greșit normele legale ce

reglementează pactul comisoriu, contrar celor reținute prin propria motivație,

cu încălcarea principiilor de drept reținând că rezilierea contractului de

închiriere operează de drept și exclusiv prin raportare la art. 26 din

contractul de închiriere, fără a fi necesară manifestarea de voință a

creditorului obligației.

B. Referitor la

capătul de cerere privind evacuarea pârâtei, instanța de apel în mod greșit i-a

respins cererea, întrucât pârâta a decis să părăsească imobilul din proprie

inițiativă, notificând-o prin adresa din 6 decembrie 2010 asupra acestui fapt,

ceea ce nu echivalează cu eliberarea spațiului, întrucât la acea dată

contractul era în vigoare, societatea sa neinvocând rezilierea contractului.

Solicită, prin

urmare, admiterea cererii, în sensul de a obliga pârâta la plata cheltuielilor

de judecată aferente, având în vedere că executarea obligației a intervenit în

timpul procesului.

C. Cu privire la

capătul de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune -

interese, instanța de apel a respins, fără temei legal și interpretând în mod

greșit normele legale, acest capăt de cerere, de vreme ce contractul de

închiriere a fost reziliat din culpa exclusivă a pârâtei, prejudiciul suferit

există, este cert și constă în venitul pe care societatea sa l-ar fi obținut

din derularea acestui contract și există raport de cauzalitate între faptă

(neachitarea chiriei și rezilierea contractului) și prejudiciu (neîncasarea

chiriei).

D. În ceea ce

privește radierea din cartea funciară nr. x a notării contractului de

închiriere și a actului adițional, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

acestui capăt de cerere, motiv pentru care se impune casarea sentinței,

instanța de apel rezumându-se la a arăta că radierea notificării din CF a

contractului de închiriere a avut loc înainte de pronunțarea hotărârii pe fond,

împrejurare în care s-ar fi impus și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor

de judecată aferente.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

criticilor exprimate de reclamantă în recurs, în raport de actele dosarului,

precum și de dispozițiile legale incidente în speță, se constată următoarele:

A. În ce privește prima

critică, potrivit căreia, în mod eronat și cu aplicarea greșită a normelor

legale, a fost respins primul capăt de cerere prin care a solicitat să se

constate rezilierea contractului din culpa exclusivă a pârâtei, se reține că nu

este întemeiată.

Contrar susținerilor

recurentei, formulate sub acest aspect, se constată că ambele instanțe au făcut

o aplicare corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei deduse judecății, -

dând relevanță prevederilor art. 969 C. civ., potrivit cărora contractul de

închiriere încheiat între părțile aflate în litigiu are putere de lege între

acestea și luând în considerare clauza prevăzută la art. 26 din contractul

părților.

La art. 26 din

contract s-a prevăzut astfel că "în caz de neplată a 2 (două) chirii

lunare consecutive sau de nerespectare a vreuneia din obligațiile cuprinse în

prezentul contract, acesta se va rezilia de drept în favoarea proprietarului,

fără somație, punere în întârziere sau judecată, urmând a se elibera spațiul în

termen de maximum 15 (cincisprezece) zile, perioadă pe care datorează

chirie".

Această prevedere

contractuală reprezintă un veritabil pact comisoriu de gradul IV, potrivit

căruia, în caz de neexecutare, contractul se consideră desființat de drept,

fără a mai fi necesară punerea în întârziere, acordarea unui termen de grație

sau orice altă formalitate prealabilă.

Producerea situației

prevăzute de art. 26 din contract, constând în neachitarea de către pârâtă a

chiriei două luni consecutiv, situație ce a fost comunicată reclamantei, a avut

drept efect rezilierea de jure, necondiționată a contractului, de îndată ce a

expirat termenul de executare, drept consecință a neîndeplinirii obligației de

plată mai sus menționate și anume la data de 25 octombrie 2010, din acest

moment efectele viitoare ale contractului de închiriere încetând.

Astfel fiind,

instanța nu poate constata intervenită rezilierea contractului la data de 1

februarie 2011, așa cum a solicitat reclamanta, ci data rezilierii trebuie

calculată conform art. 26, așa cum au prevăzut părțile în contract.

Recurenta mai susține

și că, deși instanța a menționat în considerentele deciziei pronunțate că

neexecutarea contractului, s-a datorat atitudinii pârâtei, ceea ce ar însemna o

reținere a culpei acesteia, totuși, în mod eronat, a respins cererea sa de

constatare a rezilierii contractului din culpa pârâtei.

Nici această

susținere nu poate fi primită pentru că chiar dacă instanța a avut în vedere

atitudinea pârâtei în neexecutarea contractului, ea nu a putut constata decât

că această atitudinea a fost sancționată de părți prin instituirea celui mai

energic pact comisoriu, de grad IV, trebuind să se rezume la a verifica dacă

condițiile prevăzute în pactul comisoriu sunt sau nu îndeplinite pentru a se

constata rezilierea.

Susținerea, conform

căreia instanța nu a observat că singurul în drept să aprecieze dacă este cazul

să aplice rezilierea este creditorul care și-a executat sau se declară gata

să-și execute obligațiile, nu poate fi nici ea primită, având în vedere că

instanța nu a ignorat acest drept al creditorului obligației, dar, a trebuit să

ia în considerare că, în speță, ne aflăm în prezența unui pact comisoriu

expres, de ultim grad, ce-și produce de drept efectele, de îndată ce a expirat

termenul de neexecutare a obligației.

B. În ce privește cea

de-a doua critică, referitoare la capătul de cerere privind evacuarea, conform

căreia se susține că în mod greșit instanța de apel a respins acest capăt de

cerere, se constată că este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece, așa cum

corect s-a reținut de către instanțele care s-au pronunțat în cauză, pârâta a

eliberat spațiul în litigiu la data de 13 decembrie 2010, așa cum s-a consemnat

în procesul-verbal încheiat cu acea ocazie, la care a fost invitată și

reclamanta, dar aceasta nu a dat curs invitației de a-i fi predat spațiul

închiriat decât la data de 23 martie 2011, când i-au fost înmânate și cheile

imobilului.

Astfel fiind, cererea

reclamantei de evacuare a pârâtei din spațiul închiriat în mod judicios a fost

respinsă, aceasta rămânând fără obiect și corect a fost respinsă și cererea

privind plata cheltuielilor de judecată, sub acest aspect, neputându-se reține

culpa procesuală a pârâtei, de vreme ce reclamanta a acceptat primirea cheilor

la data de 23 martie 2011, după introducerea cererii de chemare în judecată.

C. Cea de-a treia

critică privind greșita neobligare a pârâtei la plata daunelor - interese se

dovedește a fi și ea neîntemeiată, întrucât se constată că s-a reținut corect

că cererea reclamantei de obligare a pârâtei, în continuare la plata chiriei,

stipulate în actul adițional, pe toată durata contractului de închiriere,

respectiv până la data de 20 mai 2012, cu titlu de daune - interese este

lipsită de temei legal.

Aceasta, deoarece,

conform probatoriului administrat a rezultat, pe de-o parte, că rezilierea a

fost prevăzută în contractul părților ca modalitate de desființare a acestuia

înainte de termen, neputându-se vorbi despre o denunțare unilaterală a

contractului de către pârâtă și de angajarea răspunderii acesteia în condițiile

art. 23 din contract, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit existența unui

prejudiciu în patrimoniul reclamantei imputabil pârâtei, existența unei fapte

ilicite a pârâtei și a raportului de cauzalitate între fapta pârâtei și

prejudiciu.

Corect s-a mai

reținut și că, în condițiile în care daunele - interese nu trebuie să cuprindă

decât ceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației,

reclamanta, pentru a demonstra existența prejudiciului constând în

contravaloarea chiriei pe care ar fi obținut-o din derularea contractului

încheiat cu pârâta, a efectuat un calcul neadaptat realităților pieței și, de

asemenea, că nu a dovedit că a depus toate diligentele pentru închirierea

spațiului eliberat de pârâtă unei alte persoane fizice sau juridice.

D. Cât privește

susținerile, legate de nepronunțarea instanței de apel asupra capătului de

cerere privind radierea din cartea funciară a notării contractului de

închiriere și a actului adițional, se constată că nici acestea nu sunt

întemeiate, deoarece instanța de apel s-a pronunțat asupra acestui capăt de

cerere, reținând că această operațiune a avut loc deja, respectiv la data de 28

octombrie 2011, deci înainte de pronunțarea hotărârii instanței de fond, iar

instanța de fond a menționat în considerentele hotărârii pronunțate că

demersurile necesare radierii notării în CF puteau fi efectuate chiar de

reclamantă, în calitate de titulară a dreptului de proprietate asupra

imobilului închiriat, aceasta nedepunând la dosarul cauzei o dovadă în acest

sens, cum nu a putut dovedi nici refuzul pârâtei de a efectua radierea.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată solicitate de recurenta - reclamantă se constată că în

mod corect nu au fost acordate, atât timp cât intimata - pârâtă nu a căzut în

pretenții, nefiind îndeplinite cerințele art. 274 C. proc. civ.

În consecință,

reținându-se că reclamanta nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, în

condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., de natură să conducă la casarea ori modificarea deciziei curții de apel,

aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul declarat de

reclamanta SC T. SA Brașov, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T. SA Brașov împotriva Deciziei

civile nr. 67/AP din 31 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2013.

Procesat de GGC - CL