ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1493/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2014, reclamanta R.A.-A.P.P.S. - Sucursala pentru Administrarea și întreținerea Fondului Imobiliar a chemat în judecată pârâta A. și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 737.723,37 RON reprezentând debit neachitat, compus din: folosință spațiu fără titlu 254.968,83 RON pentru perioada 03.2013 - 05.2014; prestări servicii 157.802,36 RON pentru perioada 01.2013-05.2014; utilități 153.736,13 RON pentru perioada 11.2012-04.2014; penalități 20.791,83 RON pentru perioada 31.12.2012-31.03.2014, dobânzi legale 150.424,22 RON pentru perioada 31.12.2012-31.03.2014.

Prin cererea precizatoare formulată, reclamanta și-a majorat valoarea obiectului cererii și a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: folosință spațiu fără titlu, de la 254.968,83 RON pentru perioada 03.2013 - 05.2014 la 289.983,28 RON pentru perioada 03.2013-10.2014; prestări servicii, de la 157.802,36 RON pentru perioada 01.2013-05.2014 la 175.921,72 RON pentru perioada 01.2013-10.2014; utilități, de la 153.736,13 RON pentru perioada 11.2012-04.2014 la 164.626,70 RON pentru perioada 11.2012-09.2014; penalități, de la 20.791,83 RON calculate în perioada 31.12.2012-31.03.2014 la 29.154,26 RON calculate în perioada 31.12.2012-30.09.2014; dobânda legală, de la 150.424,22 RON calculată în perioada 31.12.2012 - 31.03.2014 la 223.731,52 RON calculată în perioada 31.12.2012-30.09.2014.

Prin sentința civilă nr. 1424 din 24 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea precizată și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 289.983,28 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada martie 2013- octombrie 2014; 175.921,72 RON, reprezentând prestări servicii pentru perioada 01.2013-10.2014; 164.626,7 RON, reprezentând utilități pentru perioada 11.2012-09.2014; 59.162,11 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumelor de mai sus conform raportului de expertiză tehnică contabilă.

Prin sentința civilă nr. 3850 din 23 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1424/24.04.2017 pronunțate de aceeași instanță, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 29.154,26 RON către reclamantă cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 31.12.2012-30.09.2014.

Împotriva sentinței civile nr. 1424/24.04.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declarat apel reclamanta R.A.-A.P.P.S. - Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar.

Prin decizia civilă nr. 2148/A din 30 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta R.A. - A.P.P.S. - Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar, împotriva sentinței civile nr. 1424/24.04.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A..

La 28 decembrie 2018, recurenta-reclamantă R.A.-A.P.P.S. - Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2148/A din 30 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă și, pe cale de consecință, admiterea cererii având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 164.569,41 RON, reprezentând dobânda legală calculată în perioada 31.12.2012-30.09.2014.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta susținând că hotărârea pronunțată de instanța de apel conține motive contradictorii și a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de apel, în motivarea deciziei atacate, a preluat concluziile instanței de fond și a adus un plus de teorie procesual civilă din care rezultă că nu i se poate reproșa instanței de fond că nu a motivat soluția de respingere a pretențiilor de vreme ce aceasta a fost concisă și și-a bazat concluzia pe raportul de expertiză întocmit în cauză.

Consideră că raportul de expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză a avut drept scop verificarea sub aspect contabil și financiar a sumelor solicitate prin acțiune și nu analizarea temeiniciei pretențiilor reclamantei, însă atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut că, în speță, concluziile expertizei tehnice contabile trebuie însușite și transformate în motivare judecătorească.

Prin urmare, recurenta arată că soluția de respingere a sumei de 164.569,41 RON, cu titlu de dobândă legală, s-a întemeiat pe refuzul expertului contabil de a calcula dobânda legală și pentru facturile reprezentând folosință spațiu fără titlu, dobândă aferentă perioadei 01.2009-02.2013 și unor hotărâri judecătorești, susținând că s-ar încălca prevederile Standardului profesional nr. 35 emis de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, respectiv expertul nu trebuie să prezinte mai mult decât se cere.

Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., contradicția în motivarea oferită de instanța de apel vizează invocarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., din care reiese că o hotărâre trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază o soluție, pe de o parte, iar, pe de altă parte, extinde intenția legiuitorului și certifică existența motivației invocând faptul că aceasta este concisă și bazată pe raportul de expertiză.

Obligația instanței de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile legale, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

De aceea, chiar dacă apelul este devolutiv, inexistența motivării primei instanțe nu poate fi acoperită prin atribuirea unei caracteristici soluției, respectiv că motivarea este concisă.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă aplicarea greșită a prevederilor art. 194 C. proc. civ.

Astfel, contrar raționamentului prin care s-a stabilit că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b), deoarece prima instanță a expus concis motivele de fapt și drept pe care s-a bazat soluția, în cazul apelantei-reclamante instanța de apel revine la rigurozitatea procesuală stabilind că neindicarea în cererea introductivă, în mod expres și detaliat, a faptului că accesoriile sunt calculate și la debite care au făcut obiectul unor alte dosare atrage sancțiunea respingerii pretențiilor.

Or, sancțiunea prevăzută de legiuitor pentru neîndeplinirea de către reclamant a vreuneia dintre condițiile impuse a fi respectate în cuprinsul cererii de chemare în judecată este reglementată prin dispozițiile art. 200 C. proc. civ. și este anularea cererii și nu respingerea ca neîntemeiată.

De asemenea, competența verificării îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 194 C. proc. civ. revine instanței de fond, dar numai în etapa regularizării cererii, etapă administrativă și necontencioasă. În speță, în urma verificărilor impuse prin dispozițiile art. 200 C. proc. civ., instanța a constatat că, cel puțin sub aspectul motivării în fapt și în drept a cererii, cerințele sunt îndeplinite.

În opinia recurentei, ceea ce a omis să constate instanța de apel este faptul că reclamanta a indicat obiectul cererii sale, obiect ce reprezintă pretenția concretă dedusă judecății, constând în pretenții izvorâte atât din răspunderea civilă contractuală cât și delictuală. Astfel, a indicat, în concret, valoarea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 737.723,37 RON, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la aceasta valoare, precizând, în detaliu, în cadrul cererii de chemare în judecată, cum a ajuns la sumele solicitate, menționând modul de calcul al penalităților, cu indicarea atât a prevederilor contractuale aplicabile, cât și facturile fiscale avute în vedere, iar, în ceea ce privește celelalte capete de cerere bazate pe răspunderea civilă delictuală, a menționat modul de calcul al prestărilor de servicii, al utilităților și al dobânzii legale, considerând că detalierea modalității de calcul a dobânzii legale, inserată în cadrul cererii introductive și atașarea, în concret, a înscrisurilor care certifică corectitudinea calculului sunt suficiente pentru instanța de judecată.

Consideră că interpretarea instanței de apel pare străină de dispozițiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. invocate chiar de aceasta, dispoziții din care rezultă că legiuitorul a dispus ca reclamanta să indice obiectul cererii și valoarea lui, dar și modul de calcul al valorii cu indicarea înscrisurilor, obligație pe care aceasta și-a îndeplinit-o.

Prin urmare, recurenta susține că interpretarea prevederilor legale prevăzute la art. 194 C. proc. civ. este, în acest caz, formalistă și în vădită discrepanță cu interpretarea prevederilor art. 425 C. proc. civ. care este atât de elastică și permisivă încât excede intenției reale a legiuitorului.

Criticabilă sub aspectul nelegalității este și opinia instanței de apel conform căreia reclamanta avea deschisă calea prevăzută de art. 204 C. proc. civ. pentru a face precizarea că dobânda legală din prezenta cauză este calculată și pentru debite ce au făcut obiectul altor dosare.

Din dispozițiile art. 204 C. proc. civ., în ambele forme prevăzute la alin. (1) și la alin. (2), rezultă că legiuitorul a indicat, în concret și limitativ, cazurile care conduc la calificarea unei cereri adiționale ca fiind o cerere modificatoare sau ca fiind o cerere precizatoare.

Arată că opinia instanțelor este constantă în sensul că sintagma "modificarea cererii" de chemare în judecată în sensul stabilit de dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere elementele esențiale ale acestei cereri, respectiv obiectul cererii, temeiul de drept, persoanele chemate în judecată.

Pentru celelalte cazuri de modificare a cererii, legiuitorul a introdus un al doilea alineat prin care a înțeles să indice în mod expres și limitativ aceste alte cazuri de modificare a cererii care nu necesită respectarea termenului de decădere fixat la primul alineat, specificând chiar că instanță nu va da termen, ci doar va trece în încheierea de ședință cererea reclamantului care modifică câtimea obiectului cererii prin majorare sau micșorare.

Arată că, ceea ce trebuie analizat este dacă "precizarea privind faptul că dobânda legală a fost calculată și la debite ce au făcut obiectul unor alte dosare" se încadrează în punctele 1-4 ale alin. (2) al articolului 204 C. proc. civ.

De altfel, recurenta-reclamanta a înțeles să folosească prevederile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. la momentul la care a depus la dosar, în față judecătorului ce a soluționat fondul, o cerere prin care a mărit cuantumul pretențiilor.

Susține că instanța de apel a avut cunoștință de acest aspect, reținând în mod greșit că reclamanta nu a informat instanța despre existența altor dosare decât cu ocazia formulării obiecțiunilor la raportul de expertiză.

În ceea ce privește principiul disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., care cuprinde și dreptul persoanei care a pornit procesul de a determina obiectul și limitele procesului, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a acestor dispoziții legale, pornind de la eronatul raționament conform căruia precizarea privind dobânda legală ar fi de esența obiectului cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, calificarea sintagmei "dobânda legală a fost calculată și la debite ce au făcut obiectul unor alte cauze" ca fiind obiect al acțiunii civile reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material prevăzute art. 488 pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care recurenta solicită casarea hotărârii atacate.

Recurenta invocă nelegalitatea deciziei atacate și prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia și în ceea ce privește raționamentul curții cu privire la administrarea probei cu expertiză tehnică contabilă, în baza căruia expertiza contabilă a primit atribuții echivalente cu atribuțiile judecătorului în ceea ce privește aspectele ce țin de fond.

Raportat la principiul disponibilității invocat de către instanța de apel cu ocazia soluționării apelului, consideră că expertul contabil nu poate să facă aprecieri asupra temeiniciei, ci doar asupra corectitudinii calculului pretențiilor deduse judecății, urmând ca instanța de judecată, cu prilejul soluționării cererii, să acorde reclamantei ceea ce a solicitat, să admită în parte cererea sau să o respingă, oricare dintre aceste variante reprezentând atributul puterii judecătorești.

Or, în cazul în care, anterior judecării cauzei de față, instanțele de judecată au reținut cu autoritate de lucru judecat că dobânda legală va fi calculată până la data încasării efective a tuturor debitelor principale ce au fost recunoscute de către instanțe prin pronunțarea hotărârilor anterioare, este inadmisibil ca un expert contabil, să refuze practic, neîntemeiat, să răspundă la un obiectiv care a fost încuviințat de către instanța, și mai mult decât atât, instanța de fond să-și însușească concluziile expertului pe un aspect de drept pe care acesta nu are competența de a se pronunța.

În consecință, susținând că au fost încălcate nu numai dispozițiile C. proc. civ., ci și dreptul la un proces echitabil, precum și principiile care guvernează dreptul civil românesc, recurenta-reclamantă neavând nicio garanție că argumentele sale au fost examinate de către instanța de apel, aceasta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin înscrisul depus la 7 martie 2014, recurenta-reclamantă a precizat că nu este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte A., la 18 martie 2019 .

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 februarie 2020 a dispus comunicarea acestuia către părți.

Părțile nu au formulat un punct de vedere la raport.

Analizând recursul declarat, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Recurenta-reclamantă susține că există contradicție în motivarea instanței de apel care, pe de o parte, invocă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., din care reiese că o hotărâre trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază o soluție, iar, pe de altă parte, extinde intenția legiuitorului și certifică existența motivării hotărârii primei instanțe, invocând faptul că aceasta este concisă și bazată pe raportul de expertiză.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar, explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Se reține, totodată, că, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanța europeană a arătat totuși, în mod constant, faptul că "Art. 6 parag. 1 din Convenție, obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (Hotărârea Ruiza Torija c.Spaniei). Cu alte cuvinte, instanța nu trebuie să răspundă și la toate argumentele folosite de părți pentru susținerea pretențiilor lor, ci doar la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că hotărârea recurată întrunește condițiile de legalitate prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât instanța de apel a prezentat într-un mod structurat și logic raționamentul juridic care a dus la formarea convingerii instanței, decizia conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii atacate, neexistând contradicții ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Se observă că, răspunzând criticii recurentei privind lipsa motivării respingerii petitului privind dobânda legală în cuantum de 164.569,41 RON, instanța de apel nu s-a limitat la a face o apreciere de ansamblu a hotărârii primei instanțe ci, în temeiul art. 477 alin. (1) C. proc. civ., a verificat, în limitele apelului, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, pentru a concluziona în sensul că soluția primei instanțe este legală și temeinică.

O altă critică a recurentei-reclamante privește modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 194 din C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a reținut că neindicarea în cererea introductivă, în mod expres și detaliat, a faptului că accesoriile sunt calculate și la debite care au făcut obiectul unor altor dosare, atrage sancțiunea respingerii pretențiilor. În același sens, recurenta critică și reținerea instanței de apel conform căreia indicarea faptului că "dobânda legală este calculată și la debite cuprinse și în alte dosare" se circumscrie noțiunii de motive de fapt, prevăzute de lit. d) ale aceluiași text de lege. Această critică poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța supremă reține că, prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 737.723,37 RON, reprezentând debit neachitat, compus din: folosință spațiu fără titlu 254.968,83 RON, pentru perioada 03.2013 - 05.2014; prestări servicii 157.802,36 RON, pentru perioada 01.2013-05.2014; utilități 153.736,13 RON, pentru perioada 11.2012-04.2014; penalități, 20.791,83 RON pentru perioada 31.12.2012-31.03.2014; dobânzi legale 150.424,22 RON, pentru perioada 31.12.2012-31.03.2014.

Prin cererea precizatoare formulată, reclamanta și-a majorat valoarea obiectului cererii și a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: folosință spațiu fără titlu, de la 254.968,83 RON pentru perioada 03.2013 - 05.2014, la 289.983,28 RON pentru perioada 03.2013-10.2014; prestări servicii, de la 157.802,36 RON pentru perioada 01.2013-05.2014, la 175.921,72 RON pentru perioada 01.2013-10.2014; utilități, de la 153.736,13 RON pentru perioada 11.2012-04.2014, la 164.626,70 RON pentru perioada 11.2012-09.2014; penalități, de la 20.791,83 RON calculate în perioada 31.12.2012-31.03.2014, la 29.154,26 RON calculate în perioada 31.12.2012-30.09.2014; dobânda legală, de la 150.424,22 RON calculată în perioada 31.12.2012 - 31.03.2014, la 223.731,52 RON calculată în perioada 31.12.2012-30.09.2014.

Potrivit dispozițiilor art. 194 C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată va cuprinde: c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare (…); d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea.

În timp ce obiectul cererii și indicarea valorii lui reprezintă actul de învestire al instanței, care este chemată să statueze numai în limitele stabilite prin cererea de chemare în judecată, arătarea motivelor de fapt și de drept contribuie la determinarea cadrului în care se va desfășura întreaga activitate de soluționare a litigiului, instanța de judecată având posibilitatea de a cunoaște toate împrejurările relevante pe care se sprijină pretențiile deduse în justiție, prin urmare, cele două elemente sunt într-o legătură indisolubilă.

Din analiza cererii de chemare în judecată, așa cum a fost redactată, se constată că, într-adevăr, aceasta cuprinde obiectul și valoarea cererii, precum și motivele de fapt și de drept pe care este întemeiată acțiunea, astfel că, în cauză, nu a fost incidentă sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 200 alin. (3) C. proc. civ.

Însă, verificarea efectuată de completul căruia i s-a repartizat cauza, în temeiul art. 200 C. proc. civ., este o verificare a îndeplinirii condițiilor de formă a cererii de chemare în judecată. Or, pentru a pretinde o soluționare a petitului privind dobânda legală prin raportare la debitele principale din alte litigii, reclamanta avea obligația de a preciza în mod neechivoc temeiul juridic al pretențiilor, pentru a asigura respectarea principiului contradictorialității, conform art. 14 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Totodată, se reține că depunerea înscrisurilor în probațiune nu reprezintă o învestire a instanței cu o anumită pretenție, întrucât, în baza art. 9 și art. 10 C. proc. civ. coroborate cu art. 22 din același cod, judecătorul este obligat să statueze asupra cauzei numai în limitele învestirii sale, în timp ce obligația de a-și proba pretențiile revine reclamantului, instanța neavând posibilitatea de a se substitui voinței părților.

Or, în mod corect a reținut instanța de apel că singura referire a reclamantei, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, la alte litigii derulate între părți, a fost făcută în cuprinsul motivării cererii privind penalitățile de întârziere solicitate și nu cuprinde, în mod cert, date din care să rezulte că reclamanta ar fi solicitat și dobânda legală datorată de pârâtă pentru debitele principale din alte litigii.

Instanța supremă reține și că, în cadrul judecății în apel, la termenul de judecată din 18.09.2018, la solicitarea instanței, reprezentantul reclamantei a arătat expes că "într-adevăr, atât în cererea inițială, cât și în cererea precizatoare de majorare a pretențiilor, nu a fost indicat în mod concret care este debitul principal la care s-au calculat dobânzile legale".

Față de această stare de fapt, contrar susținerilor recurentei, se reține ca fiind corectă aprecierea instanței de apel privind neformularea de către recurenta-reclamantă a unei cereri modificatoare, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., prin care să precizeze obiectul și temeiul de drept ale cererii introductive, în sensul de a solicita obligarea pârâtei la plata dobânzii legale datorate de aceasta pentru debite ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2010, nr. y/20111 și nr. z/2013, recurenta înțelegând să formuleze această solicitare direct în fața instanței de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Totodată, instanța supremă reține că, prin încheierea din 2.12.2016, prima instanță a respins obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză, constând în refacerea raportului de expertiză contabilă pentru obiectivul nr. 5 prin completarea dobânzii legale calculate și pentru facturile folosință spațiu fără titlu aferente perioadei 01.2009-2.2013, ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2010, nr. y/2011 și nr. z/2013, având în vedere atât răspunsul formulat de expertul desemnat în cauză, cât și conținutul procesului-verbal încheiat la 17.11.2015 (171, vol. II dosar fond), din care rezultă că perioada pentru care se solicită calculul dobânzii legale este 31.12.2012-30.09.2014 și precizarea acțiunii, prin care se solicită o majorare a dobânzii legale calculate pe aceeași perioadă 31.12.2012-30.09.2014.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că prima instanță a avut în vedere și s-a pronunțat doar asupra dobânzii legale datorate de pârâtă pentru debitul principal solicitat prin prezenta acțiune, dobândă al cărui cuantum a fost stabilit prin suplimentul la expertiza contabilă și a fost de 59.162,11 RON pentru perioada 31.12.2012-30.09.2014 .

Susținerile recurentei-reclamante privind administrarea probei cu expertiza nu reprezintă, în esență, critici de nelegalitate ale decizie atacate, întrucât vizează administrarea și interpretarea unui mijloc de probațiune în vederea stabilirii situației de fapt, atribut conferit de lege instanțelor devolutive. Totodată, instanța supremă reține că aceste critici, în integralitatea lor, au format obiectul apelului, recurenta obținând deja o soluție la acestea. Însă simpla nemulțumire a părții, nestructurată astfel încât să se încadreze în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu poate face obiectul recursului.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală și că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă R.A. - A.P.P.S. - Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar împotriva deciziei civile nr. 2148/A din 30 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 iulie 2020.