ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1864/2021

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, la data de 17 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Administrația Fondului Imobiliar a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata debitului restant în suma de 109.896,40 euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plății, respectiv: 60.528,47 euro, în RON la cursul BNR din data plății, dar nu mai puțin de 213.683,66 RON, conform extrasului de cont nr. x/12.08.2015, debit ce reprezintă majorări chirie și majorări TVA, calculate la soldul câștigat prin sentința civilă nr. 857/23.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2013, calculate conform H.C.G.M.B. nr. 32/2007, modificată și completată prin H.C.G.M.B. nr. 268/2010, pentru spațiul situat în str. x, sector 3 București, aferent perioadei ianuarie 2013 - iulie 2015; 49.367,93 euro, plătibili în RON la cursul BNR din data plății, dar nu mai puțin de 174.293,48 RON, conform extrasului de cont nr. x/12.08.2015, debit ce reprezintă chirie, TVA, majorări chirie și majorări TVA, sume care au început să curgă ulterior sentinței mai sus menționate, calculate conform acelorași hotărâri de consiliu, pentru același spațiu, aferent perioadei ianuarie 2013 - iulie 2015.

În drept, a invocat art. 1350, 1797, 1381, 1385 alin. (1) și (3), art. 1386, 1796, 1797 din C. civ., dispozițiile contractului de închiriere nr. x/05.04.1990 și H.C.G.M.B. nr. 32/2007, modificată și completată prin H.C.G.M.B. nr. 268/2010.

Prin sentința civilă nr. 5955 din 3 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Administrația Fondului Imobiliar a formulat apel, care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 1688 A din 16 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în sensul admiterii acestuia, fiind schimbată în tot hotărârea atacată și admisă în parte cererea de chemare în judecată, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei echivalentul în RON la data plății a sumei de 60.528,47 euro, reprezentând majorări chirie și TVA, aferente perioadei ianuarie 2013 - iulie 2015 inclusiv.

La datele de 17 noiembrie 2017, respectiv 4 decembrie 2017, reclamanta Administrația Fondului Imobiliar, respectiv pârâta A. S.R.L. au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel.

Recurenta-reclamantă Administrația Fondului Imobiliar și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat casarea în parte a deciziei civile nr. 1688 A din 16 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu consecința admiterii în tot a acțiunii, în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 49,367,93 euro, plătibilă în RON la cursul BNR din data plății, dar nu mai puțin de 174.293,48 RON, conform extrasului de cont nr. x/12.08.2015.

În motivarea recursului a susținut că debitul în valoare de 49.367.93 euro a fost calculat în conformitate cu dispozițiile H.C.G.M.B. nr. 32/2007, modificată și completată prin H.C.G.M.B. nr. 268/2010, pentru spațiul situat în str. x. sector 3 București, aferent perioadei ianuarie 2013 - iulie 2015. A mai învederat că, astfel cum a reținut și instanța de apel, s-a statuat cu putere de lucru judecat că a existat consimțământul expres și neechivoc al pârâtei pentru încheierea contractului de închiriere în temeiul dispozițiilor H.C.G.M.B. nr. 32/2007.

În accepțiunea reclamantei, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1350 C. civ., potrivit cărora "(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii".

Având în vedere că legea părților aplicabilă în cauză este reprezentată de H.C.G.M.B. nr. 32/2007, modificată și completată prin H.C.G.M.B. nr. 268/2010, trebuie avut în vedere că, potrivit dispozițiilor H.C.G.M.B. nr. 268/2010 Anexa 1, Capitolul V - Plata chiriei, art. 5.2, "pentru neplata chiriei (...) locatorul datorează majorări de întârziere (...) până la achitarea integrală a debitului datorat inclusiv datei de plată". Mai mult, s-a susținut că, în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, locatarul are "obligația să elibereze necondiționat spațiul și să predea locatorului cu proces-verbal, liber de orice sarcini, achitând chiria până la data predării spațiului cu proces-verbal".

Raportat la dispozițiile legale evocate, recurenta-reclamantă a învederat că pârâta A. S.R.L. nu a predat spațiul pe care îl ocupă, astfel încât este îndreptățită să-i solicite plata chiriei până la data predării spațiului.

Recurenta-pârâtă A. S.R.L. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, în ceea ce privește primul capăt de cerere, iar în subsidiar, casarea ei în parte și, în rejudecare, să se dispună respingerea apelului în totalitate.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează faptul că decizia instanței de apel conține motive contradictorii, în sensul că prin primul capăt de cerere se reține ca fiind câștigată cauzei existența unui raport juridic guvernat pe dispozițiile H.C.G.M.B. nr. 32/2007, iar al doilea capăt de cerere a fost respins deoarece s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. x/1990, prin sentința civilă nr. 857/23.01.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are legătură cu faptul că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor privind incidența aplicării autorității de lucru judecat, respectiv cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că prezenta cauză a fost promovată sub imperiul noului C. proc. civ. și în materia instituției autorității de lucru judecat se aplică exclusiv dispozițiile art. 430-432.

În acest sens, s-a susținut că instanța de apel a reținut greșit că o altă hotărâre se bucură de putere de lucru judecat relativă și, prin urmare, a apreciat că apărările pârâtei privind inexistența unui raport juridic guvernat de dispozițiile H.C.G.M.B. nr. 32/2007 nu mai pot face obiectul analizei în prezentul litigiu, având în vedere că, chiar dacă pentru opunerea lucrului judecat anterior, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, se impunea ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, fie prin dispozitiv, fie prin considerente.

Pârâta a mai învederat că nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat provizorie deoarece reclamanta nu s-a prevalat de prevederile H.C.H.M.B. nr. 32/2007 în dosarul anterior, de la momentul introducerii acțiunii, iar schimbarea apărării în căile de atac nu este posibilă. Oricum, în speță s-ar fi impus suspendarea judecății, dacă instanța de apel ar fi pus în discuția părților autoritatea de lucru judecat relativă, instanța de apel trebuind să pună în discuția părților excepția puterii de lucru judecat provizorie, în conformitate cu prevederile art. 6 din C. proc. civ., în vederea acordării dreptului la un proces echitabil, ceea ce nu s-a făcut, îngrădind astfel dreptul pârâtei la apărare.

Având în vedere că probatoriul pe care l-a propus a fost respins în totalitate de instanța de apel, pârâta a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare, pentru administrarea probelor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 24 noiembrie 2017.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 15 martie 2018, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiași text.

Prin încheierea din 17 septembrie 2019 au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamanta Administrația Fondului Imobiliar, respectiv de pârâta A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1688 A din 16 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Ulterior, prin încheierea din 11 februarie 2020, în temeiul art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, a fost suspendată judecata recursului declarat de reclamanta Administrația Fondului Imobiliar, totodată, fiind anulat recursul pârâtei A. S.R.L.

Înalta Curte, referitor la recursul pârâtei A. S.R.L., reține faptul că prin încheierea din 11 februarie 2020, acesta a fost anulat pentru lipsa capacității procesuale de exercițiu, în condițiile în care lichidatorul judiciar B. a depus la dosar note scrise prin care a precizat că nu înțelege să își însușească recursul declarat de societatea pârâtă. Ca atare, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 57 alin. (4) teza I din C. proc. civ., raportat la cele din art. 64 și art. 85 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce privește recursul reclamantei Administrația Fondului Imobiliar, se reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 75 teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, normă care prevede fără echivoc că, la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.

Având în vedere că față de recurenta-pârâtă A. S.R.L a fost deschisă procedura insolvenței, prin încheierea din 16 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2019, în calitate de lichidator judiciar fiind desemnat B., această încheiere rămânând definitivă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, motiv pentru care va dispune încetarea judecării recursului declarat de reclamanta Administrația Fondului Imobiliar împotriva deciziei civile nr. 1688 A din 16 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1688 A din 16 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Încetează recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului Imobiliar împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2021.