ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 54/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 11.06.2019 sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând instanței obligarea pârâtei la: constatarea intervenirii rezilierii Contractului de închiriere din 31.07.2014, din culpa pârâtei, începând cu data de 15.03.2018, ca urmare a comunicării către aceasta a Notificării de reziliere emisă de către reclamantă si înregistrată sub nr. x/08.02.2018; obligarea pârâtei la plata de daune interese reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare a spațiului ce face obiectul Contractului de închiriere pe termen lung pentru spații comerciale din 31.07.2014, respectiv suma de 0,21.40,4,67 RON, conform documentelor justificative pentru cheltuielile efectuate cu lucrările de amenajare, a dobânzi penalizatoare în cuantum egal cu dobânda legală pentru fiecare zi de întârziere la plata contravalorii lucrărilor de amenajare de la data introducerii prezentei cereri și până la achitarea în întregime a debitului. De asemenea solicită obligarea pârâtei la plata de daune-interese compensatorii pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin neexecutarea obligațiilor contractuale, cuantificat la valoarea de 435.620 Euro respectiv 2,074.509,56 RON (1 euro la curs BNR=4,7622 RON - 1705.2019) reprezentând suma chiriilor aferente până la termenul de finalizare de drept a Contractului de închiriere pe termen lung pentru spații comerciale și la plata cheltuielilor de judecată, constând in taxă judiciară de timbru.

Prin sentința civilă nr. 1891 din 2 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată, precum și obligarea intimatei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Prin decizia civilă nr. 502 A din 25 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 502 A din 25 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs, susține, în esență, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1266 alin. (1) C. civ. referitoare la interpretarea contractului după voința concordantă a părților, arătând că instanța a fost învestită cu o acțiune civilă contractuală, fiind astfel ținută să interpreteze strict clauzele contractuale deduse judecății.

Totodată, apreciază că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1268 alin. (1), (2) și 3 C. civ. atunci când a reținut neaplicarea unei clauze contractuale urmare a unei analize lit. a) unor termeni.

Consideră că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 1530 C. civ. atunci când a reținut că apelanta-reclamantă nu este îndreptățită la repararea prejudiciului constând în contravaloarea chiriei și a nesocotit voința reală a părților reliefată prin Contractul de închiriere pe termen lung pentru spații comerciale din data de 31.07.2014.

Precizează că obiectul litigiului dedus judecății a fost și este reprezentat de o răspundere civilă contractuală, aspect ce reiese atât din cererea de chemare în judecată, cât și din cererea de apel.

În raport de acest aspect, instanța a fost învestită cu interpretarea clauzelor contractuale ce au stat la baza Notificării de reziliere nr. x/08.02.2018, precum și la constatarea îndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii civile contractuale a pârâtei, urmare a încălcării obligațiilor contractuale.

Din parcurgerea considerentelor deciziei civile nr. 502A/25.03.2022, susține recurenta, rezultă faptul că instanța de apel nu a procedat la efectuarea unei analize a voinței reale a părților, ci s-a limitat la sensul literal al termenului utilizarea.

Admițând că dispozițiile clauzei contractuale ce a stat la baza emiterii Notificării de reziliere nr. x/08.02.2018 ar fi o clauză îndoielnică, în accepțiunea oferită de legiuitor, chiar și în această ipoteză, instanța de apel era ținută de efectuarea unui examen amănunțit al acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 1268 alin. (1), (2) și (3) C. civ.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 1530 C. civ., prin decizia civilă nr. 502A/25.03.2022 se reține pe deoparte faptul că intimata-pârâtă a părăsit spațiul închiriat ce face obiectul litigiului, precum și că intimata-pârâtă nu putea, în mod valabil, să recurgă la denunțarea unilaterală a Contractului.

Or, pornind de la aceste aspecte, recurenta menționează că a solicitat, cu titlu de daune-interese, printre altele, repararea prejudiciului constând în contravaloarea chiriei până la finalizarea perioadei contractuale, respectiv 25.09.2024.

În opinia recurentei, instanța de apel a nesocotit prevederile art. 1530 C. civ. atunci când a reținut că recurenta nu este îndreptățită la repararea prejudiciului constând în chiria aferentă închirierii spațiului comercial până la finalizarea perioadei contractuale.

Această susținere, precizeză recurenta, este motivată de următoarele aspecte: în primul rând, s-a reținut în mod întemeiat faptul că intimata a părăsit spațiul închiriat înainte de expirarea perioadei contractuale, de unde rezultă faptul că aceasta nu a mai achitat chiria aferentă și nu și-a mai îndeplinit obligațiile contractuale; în al doilea rând, s-a reținut și faptul că, urmare a inaplicabilității dispozițiilor art. 1276 C. civ. relative la denunțarea unilaterală, contractul dintre părți era în ființă, exista la momentul pronunțării deciziei civile nr. 502A/25.03.2022 și producea efecte depline.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 502 A din 25 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă din perspectiva criticilor indicate (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Prevalându-se de o cale extraordinară de atac, invocând o neanalizarea a îndeplinirii tuturor condițiilor atragerii răspunderii civile contractuale a intimatei, se constată că recurenta nu formulează critici concrete de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată, ci încearcă, susținând o pretinsă încălcare a prevederilor art. 1350 C. civ., să obțină o nouă judecată pe fondul cauzei, prin stabilirea unei alte situații de fapt și prin schimbarea cauzei acțiunii deduse judecății (causa debendi), vizând împrejurarea că reclamanta era îndriduită la repararea unui prejudiciu constând în contravaloarea chiriei aferente spațiului comercial până la finalizarea perioadei contractuale.

Astfel, nici susținerile recurentei conform cărora instanța de apel a interpretat greșit clauzele contractului de închiriere ce au stat la baza notificării de reziliere nr. x/08.02.2018 și a aplicat greșit normele edictate de art. 1266, art. 1268 C. civ. nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât se solicită instanței de recurs să revină asupra situației de fapt și de drept.

În altă ordine de idei, se impune precizarea faptului că analizarea voinței părților este un atribut al instanțelor de fond, nu și al celei de recurs, concluzie impusă mai ales de concepția noului C. proc. civ., care nu mai include, între motivele de recurs, pe unul asemănător celui reglementat, în Codul de la 1865, de art. 304 pct. 8; în concret, examenul instanței supreme este limitat numai la a verifica dacă, la stabilirea voinței reale a părților, a fost încălcată ori greșit aplicată vreo normă de drept material, cu precădere din categoria celor impuse de C. civ. pentru interpretarea convențiilor; analiza celorlalte aspecte cu rol circumstanțial neintrând în sfera cenzurii în recurs.

În consecință, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Așa fiind, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 502 A din 25 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 502 A din 25 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2023.