ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2796/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată urrnătoarele: Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea N.F.E. în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploiești a solicitat anularea Dispoziției nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de intimată și restituirea în natură a suprafeței de 140 mp teren situat în Ploiești, județ Prahova, cu cheltuieli de judecată. După un prim ciclu procesual, Decizia nr. 7393 din 9 iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de contestatoarea M.V., a casat Decizia nr. 287 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut de către instanța de control judiciar că în cauză, la fond și în apel, au fost efectuate mai multe expertize, la al căror conținut s-a făcut referire, din care instanța de apel și-a însușit opinia ultimului expert, S.F., potrivit căruia terenul menționat în dispoziția contestată ar avea suprafața de 140 mp, ar fi fost vândut altei persoane și se învecinează eu un teren liber de 126 mp, susceptibil de restituire în natură. Or, din primele două expertize și înscrisurile aflate la dosar a arătat instanța de recurs, rezultă că terenul restituit în natură reclamantei este distinct și învecinat cu terenul retrocedat E.D., pe care aceasta l-a vândut ulterior actualului proprietar, M.I.

S-a apreciat că aceste opinii contradictorii generează dubii eu privire la dimensiunile exacte ale terenului susceptibil de restituire în natură și diferenței pentru care trebuie acordate măsuri reparatorii, astfel că se impune completarea probatorîilor pentru stabilirea situației de fapt. Înalta Curte a mai reținut că supratața solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât și în cererea de chemare în judecată, precum și în motivele scrise din apel, este de 140 mp și nu de 157 mp, concluzionând că solicitarea formulată în apel la 11 decembrie 2007, de restituire în natură a suprafeței de 157 mp, nu se încadrează în prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel cum prelinsese recurenta.

După casare, pornind de la considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Ploiești a dispus completarea probatorilor, în sensul efectuării unei expertize în specialitatea topografică, care să identifice, măsoare și poziționeze pe schița de plan terenul expropriat, sa precizeze dacă acest teren este liber și poate ft restituit în natură. S-a dispus ca expertul să identifice suprafața, de 140 mp teren expropriat prin Decizia nr. 391/1988, conform procesului-verbal întocmit la acel moment șt să stabilească dacă se poate restitui în natură și diferența de teren până la această suprafață (de 140 mp).

Prin Decizia civilă nr. 122 din 21 aprilie 2011, Curtea de Apei Ploiești a admis apelul și a schimbat In tot sentința în sensul că a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 a Primarului municipiului Ploiești și a dispus restituirea în natură și a suprafeței de 16,7 mp teren diferența până la 140 mp) aflat în continuarea celui restituit prin această dispoziție, menținând în rest dispoziția. Prin aceeași decizie, intimata a fost obligată la 600 lei cheltuieli de judecată către apelantă.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, prin Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de către intimată, s-a soluționat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către petiționara M.E., prin procurator B.T., în sensul ca s-a constatat dreptul acesteia de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin restituirea în natură a unei părți din imobilul teren în suprafață de 123,30 mp situat în Ploiești, județul Prahova. Tot în cuprinsul dispoziției, s-a arătat că restituirea în natură se va realiza cu ocazia rambursării unei sume reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății. A mai reținut instanța de apel că terenul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 391/198S, fiind în suprafață de 140 mp, situație care rezultă din procesul-verbal de evaluare întocmit la 26 mai 1989, din tabelul anexă la acesta.

S-a arătat că suprafața terenului în litigiu a fost stabilită cu putere de lucru judecat de Înalta Curte de Casație și justiție, fiind cuprinsă și în notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2011, în cererea de chemare în judecată, cât și în motivele scrise din apel și este de 140 mp, și nu de 157 mp, cum pretinde apelanta. Faptul că în cuprinsul certificatului de moștenitor din 1972, autoarea apel antei-reclamante a primit cu titlu de moștenire suprafața de 157 mp nu reprezintă un titlu de proprietate, având în vedere că certificatul de moștenitor atestă doar calitatea de moștenitor, cota succesorală și componența masei succesorale. De altfel, s-a reținut că cererea cu privire la 157 mp, teren a fost făcută pentru prima dată în apel, ceea ce nu este admisibil, deoarece dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. arată că „ în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi". Potrivit raportului de expertiză efectuat în apel după casare cu trimitere spre rejudecare, expertiză efectuată conform considerentelor deciziei de casare s-a constatat că diferența de teren care poate fi restituită în natură este de 16,7 mp, ce reprezintă diferența până la 140 mp teren aflat în continuarea celui restituit prin dispoziția emisă de către intimată. În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în situația în care construcțiile expropriate au fost demolate, parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, se restituie în natură terenul liber, iar dacă persoana a fost despăgubită, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirilor primite.

S-a menționat că obiectul notificării l-a constituit restituirea în natură a terenului de 140 mp, și că în nicio fază procesuală nu s-au solicitat despăgubiri și nici motivele de apel nu cuprind critici sub acest aspect. În raport de aceste considerente,- s-a concluzionat că apelul contesta loarei este fondat și a fost admis, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., iar pe cale de consecință, a fost schimbată în tot sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii, în sensul celor sus-arătate. Împotriva deciziei sus-menționate au declarat recurs atât contestatoarea M.V., cât și intimata Primăria municipiului Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate. Prin Decizia nr. 3146 din data 9 mai 2012, înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de părți și a casat Decizia civilă nr. 122 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că dispoziția instanței cu referire la suprafața restituită este dată cu încălcarea prevederilor art. 10, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât prealabil stabilirii măsurii de restituire a bunului solicitat, tn procedura reglementată de lege este necesară identificarea bunului propus a fi restituit în natură. În acest sens, s-a arătat că dispozițiile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 dispun ca „în toate cazurile entitatea învestită cu soiuționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica terenul și vecinătățile și totodată, de a verifica destinația actuală a terenului soiicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu se afecta caile de acces" ori existența unor amenajări de utilitate publica.

Aceasta, întrucât, potrivit pct. 25.3 din același act normativ interpretativ al legii de reparație, dispoziția de aprobare a restituirii în natură emisă în procedura legii speciale este asimilată înscrisului în formă autentică, constituie actul juridic de bază pentru efectuarea formalităților de publicitate imobiliară și, de asemenea, constituie titlu executoriu după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. S-a conchis că dispoziția instanței de apel de a restitui o suprafață de 16,7 mp din totalul de 35 m.p„, tară a o identifica cu respectarea cerințelor legale și în condițiile în care se pretinde că pe amplasamentul menționat (neindividualizat) s-ar afla amenajări ce-l fac impropriu restituirii, se vădește a fi data cu încălcarea normelor legale, ceea ce determină incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat în recursul pârâtei și care atrage sub acest aspect, nelegalitatea hotărârii instanței de apel. Prin urmare, în scopul individualizării terenului propus a fi restituit în natură, a verificării existenței/inexistenței impedimentelor la restituire în natură, astfel cum sunt acestea determinate limitativ de legea specială, operațiune imposibil de realizat în recurs, au fost admise recursurile și trimisă cauza spre rejudecare instanței de apel.

Cu ocazia rejudecării apelului, Curtea de Apel Ploiești a dispus, prin încheierea din data de 23 octombrie 2012, efectuarea unei noi expertize de specialitate topografie, cu obiectivele expres indicate în cuprinsul încheierii de ședință de ia acel termen, respectiv: identificarea terenului expropriat prin Decretul nr. 391/1988 de la numita N.F.E., teren figurând la poziția 32 din decretul de expropriere, măsurarea și evidențierea pe schița de plan a acestui teren, cu stabilirea vecinătăților, stabilirea situației actuale a terenului, delimitarea pe schița de plan a terenului cu privire la care s-a dispus deja restituirea în natură conform Dispoziției nr. 152/2006 a primarului municipiului Ploiești, iar separat, să se stabilească dacă pe suprafața de teren rămasă în plus din terenul expropriat, suprafață pentru care nu s-a propus restituirea în natură, există servituți legale ori amenajări de utilitate publică în sensul celor prevăzute de disp.art.

10 din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.3. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2003, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, ținând cont și de îndrumările date prin Decizia de casare nr. 3146 din 09 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a dispus ca, în caz afirmativ, expertul să le identifice și evidențieze pe schița de plan, stabilind, din documentația ce i se va pune la dispoziție de către intimată, data când au fost realizate aceste obiective, iar în raport de concluziile îa care ajunge, să stabilească dacă din terenul respectiv (cel ce-depășește suprafața pentru care s-a aprobat deja restituită în natură) poate fi restituită vreo suprafață în natură și, în caz. afirmativ, să măsoare și să evidențieze pe schița de plan această suprafață.

Raportul de expertiză a fost întocmit In cauză de expertul L.R.M., sar la termenul din data de 9 aprilie 2013 verificând conținutul raportului de expertiză depus la dosar și având în vedere actele și lucrările dosarului precum și obiectivele ce fuseseră fixate de instanță pentru expertiza dispusă în cauză, curtea de apel a constatat că raportul de expertiză întocmit nu răspunde obiectivelor fixate de instanță, pentru considerentele pe larg expuse în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen de judecată, dispunându-se, în consecință, refacerea raportului de expertiză în sensul celor stabilite prin încheierea respectivă (filele 42-44 din Dosarul de apel nr. 9368/105/2006/al). Expertul R.L.M.

a întocmit, în consecință, raportul de expertiză judiciară tehnică - răspuns la obiecțiuni, raport pe care instanța l-a comunicat ambelor părți din cauză pentru a lua cunoștință de conținutul acestuia și a formula eventuale obiecțiuni, Cu privire îa raportul de expertiză Judiciară tehnică - răspuns la obiecțiuni întocmit în cauză de expertul R.L.M., apelanta, prin procurator, a formulat obiecțiuni, fiind nemulțumită de conținutul acestuia, susținând ca se impune refacerea expertizei pe vechiul amplasament, astfel cum a iaeut-o și expertul M.C.F., având ca rezultat final, logic, retrocedarea întregii suprafețe de 157 mp, teren (în acest sens fiind conținutul notelor scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 17 septembrie 2013) și că nu a fost obligată intimata să prezinte documentația pe care o deține.

Obiecțiunile apelantei cu privire la raportul de expertiză - răspuns ia obiecțiuni întocmit în cauză au fost respinse de instanță la termenul din data de 17 septembrie 2013, apreciindu-se, având în vedere actele șî lucrările dosarului, precum și obiectivele ce au fost stabilite expertului, coroborate cu concluziile expertului și conținutul raportului de expertiză, ca nu se impune refacerea lucrării, întrucât expertul a răspuns obiectivelor stabilite. La același termen de judecată, din 17 septembrie 2013, apelanta a solicitat și proba cu cercetare la fața locului, probă respinsă de instanță ca nefiind concludentă în cauză raportat îa probele deja administrate. Intimata Primăria municipiului Ploiești nu a formulat obiecțiuni cu privire ia raportul de expertiză - răspuns la obiecțiuni întocmit în cauză de expertul R.L.M.

La termenul de fond din 17 septembrie 2013, apelanta a solicitat retrocedarea pe vechiul amplasament a întregului teren de 157 mp, identificat de expertul M. (ce a întocmit un raport de expertiză la prima instanță), despăgubiri pentru construcția expropriată, cheltuieli de judecată reprezentând onorarii expertize și al avocatului, precum și daune morale al căror cuantum, de 12.000 lei, a fost indicat în cuprinsul notelor scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 17 septembrie 2013, pe motiv că din anul 2001 dosarul nu este rezolvat. Prin Decizia nr. 80 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis apelul declarat de contestatoarea M.V. (moștenitoare a defunctei N.F.E.), prin procurator B.T.

împotriva sentinței civile nr. 698 din 2 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu Intimata Primăria municipiului Ploiești și în consecință: A schimbat în tot sentința; a admis în parte contestația; a anulat în parte Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului Ploiești, în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeței de 140 mp teren situat în Ploiești, identificat pe schița anexă a raportului de expertiză R.L.M. - răspuns la obiecțiuni prin pct. 1, 2, 3, 4, 9. 10. 5, 8, 1; a menținut în rest Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de primarul municipiului Ploiești; A respins cererea apelantei privind obligarea intimatei la daune morale în sumă de 12.000 lei.

A obligă intimata la 1.900 lei cheltuieli de judecată către apelantă, Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, prin Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de primarul municipiului Ploiești, având în vedere notificarea petiționarei N.F.E., prin procurator B.T., formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată din 28 iunie 2001, s-a constatat, ia art. I din respectiva dispoziție, dreptul petiționarei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 dispunându-se, conform art. 2 alin. (1) din dispoziție, restituirea în natură a unei părți din imobilul - teren în suprafață de 123,30 mp situat în Ploiești, Județul Prahova. Potrivit art. 2 alin. (2) din dispoziția sus-rnenționată, restituirea în natură se va realiza cu ocazia rambursării unei sume reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizate cu indicele de inflație în zîua plății.

Prin notificarea înregistrată din 28 iunie 2001 (fila 9 dosar fond) s-a solicitat de către petiționara N.F.E. restituirea în natură a terenului în suprafață de 140 mp situat în Ploiești, arătându-se în cuprinsul notificării de către petiționară că este proprietara terenului și a construcției aflați pe acesta, în prezent demolată, conform certificatului de moștenitor din 28 februarie 1973 eliberat în urma decesului tatălui său, I.C., iar imobilul a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 391/1988. N.F.E. a decedat pe parcursul judecării pricinii la prima instanță, respectiv Tribunalul Prahova, acțiunea fiind continuata de moștenitoarea acesteia, M.V. La dosarul de fond (fila 57) a fost depus tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile, situate în județul Prahova, se expropriaza și se trec în proprietatea statului, în care, la poziția nr. 32, figurează N.F.E.

suprafața expropriată a terenului acesteia, din Ploiești, fiind de 140 mp, iar în procesul-verbal de evaluare întocmit la data de 26 mai 1989, depus, de asemenea, la dosarul de fond, este consemnată tot suprafața de 140 mp teren aferent, ce a fost evaluat în vederea stabilirii despăgubirilor în urma exproprierii.

Ca atare, solicitarea apelantei, formulată în apel, privind restituirea în natură a unui teren de 157 mp și nu de 140 mp, astfel cum a cerut prin notificarea sus-menționată, precum și pe tot parcursul judecării pricinii la prima instanță, ca șî prin motivele inițiale de apel ce au fost formulate în cauză, nu poate fi primită, De altfel, prin Decizia nr. 7393 din 9 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat în mod irevocabil că suprafața solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât și în cererea de chemare în judecată, precum și în motivele scrise din apel, este de 140 mp și nu de 157 mp, concluzionându-se de către instanța de control judiciar că solicitarea formulată în apel la 11 decembrie 2007, de restituire în natură a suprafeței de 157 mp, nu se încadrează în prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., astfel cum pretinsese recurenta, iar conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Din cuprinsul raportului de expertiză - răspuns la obiecțiuni întocmit în cauză de expertul R.L.M., cu respectarea îndrumărilor date prin cea de-a doua Decizie de casare nr. 3146 din 09 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, rezultă că schița anexă a Dispoziției contestate, nr. 152/2006, este greșită atât din punct de vedere al dimensiunilor laturilor, cât și din punct de; vedere al calculului suprafeței.

Expertul a identificat în cuprinsul raportului de expertiză, ținând cont de punctele fixe din teren, suprafața de 123,30 mp teren, prin pct. 1, 2, 3, 4, 5 din schița anexă, cât și diferența de 16,70 mp teren, până la 140 mp teren ce au fost expropriați prin Decretul de expropriere nr. 391/1988, poziția nr. 32, diferența respectivă fiind delimitată prin pct. 4, 5, 10, 9 în schița anexă a raportului de expertiză. S-a arătat de către expert că diferența-poate fi restituită în natură și nu afectează amenajări de utilitate publică, împrejurare ce rezultă și din schița anexă a raportului de expertiză, aflată la fila 58 în dosarul de față, din care reiese că nici stâlpul ia care făcuse referire intimata și nici căminul de vizitare nu se află pe diferența de teren de 16,70 mp.

De altfel, după cum s-a arătat mai sus, intimata Primăria municipiului Ploiești nu a formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză - răspuns la obiecțiuni întocmit de expertul R.L.M., raport ce i-a fost adus la cunoștință de instanță, acordându-se un termen special pentru ca părțile să ia cunoștință de conținutul raportului și să formuleze eventuale obiecțiuni cu privire la acesta. Reunind cele două suprafețe de teren, de 123,30 mp și de 16,70 mp teren, identificate de expertul topo R.L.M., prin pct. 1, 2, 3, 4, 5 din schița anexă la raport, respectiv prin pct. 4, 5, 10, 9 din aceeași schiță, rezultă suprafața totală de 140 mp, teren, identificată prin pct. 1, 2, 3, 4, 9, 10, 5, 8, 1 pe schița anexă a raportului de expertiză - răspuns la obiecțiuni, suprafață care este liberă în integralitate și a cărei restituire în natură se impune.

Astfei, potrivit art. 10 alin. (1) și art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, în forma aplicabilă litigiului de față, instanța de apel a dispus restituirea în natură a suprafeței de 140 mp teren situat în Ploiești, str. Tribunei, identificat pe schița anexă a raportului de expertiză R.L.M. - răspuns ia obiecțiuni (fila 58 Dosar apel nr. 9368/105/2006/al) prin pct. 1, 2, 3, 4, 9, 10, 5, 8, i. Totodată, s-a reținut că, în cauză este necesară identificarea corectă a întregii suprafețe de teren de 140 mp ce se justifică a fi restituită în natură, având în vedere deficiențele constatate de către expertul R.L.M. cu privire la identificarea suprafeței de 123,3 mp pentru care s-a dispus de către intimată restituirea în natură prin dispoziția contestată, impunându-se cu necesitate identificarea cu exactitate prin decizia de față a întregului teren, de 140 mp pentru care apelanta este îndreptățită la restituirea în natură.

Instanța a menționat că, după cum rezultă chiar din planul de situație anexă al Dispoziției contestate nr. 152 din 13 ianuarie 2006, depusă la fila 26 în dosarul de fond, terenul în discuție este amplasat pe actuală strada T., fosta strada E., iar și expertul R.L.M. a identificat terenul pe actuala strada Tribunei. Cererea apelantei, susținută la termenul din data de 17 septembrie 2013 în fața instanței de apel, prîn care s-au solicitat despăgubiri pentru construcția care a fost expropriată și apoi demolată nu poate fi primită, fiind vorba de o cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel, ce nu a făcut obiect al judecății la prima instanță, respectiv la Tribunalul Prahova. Or, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. De asemenea, a fost respinsă cererea apelantei privind obligarea intimatei la daune morale în sumă de 12.000 lei, nu numai pentru că nu se poate reține, în contextul dat, încălcarea de către intimată, din culpa acesteia, a unui drept personal nepatrimonial al apelantei, de natură să justifice acordarea de daune morale, ci și-pentru că este vorba, practic, tot de o cerere nouă, formulată pentru prima data în apel. În temeiul disp.art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., intimata a fost obligată la 1.900 lei cheltuieli de judecată către apelantă, reprezentând onorariile pentru experți suportate de apelantă cu prilejul soluționării dosarului în apel în cel de-al doilea ciclu procesual (în baza Deciziei civile nr. 122 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, ce a fost ulterior casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3146 din 09 mai 2012), în sumă de 600 lei și cu prilejul soluționării apelului în dosarul de față, în sumă de 1.300 lei.

Restul cheltuielilor de judecată solicitate de apelantă, suportate de aceasta la prima instanță și în primul ciclu procesual în apel, ce s-a soluționat prin Decizia civilă nr. 287 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, nu pot fi acordate, de vreme ce prin declarație expresă la prima instanță, astfel cum rezultă din practicaua sentinței apelate, contestatoarea, prin apărător, a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată, aceeași declarație fiind dată la termenul din 4 deecembrie 2008 în fața instanței de apel, când au fost formulate concluzii pe fond de către părți (fila 128 Dosar nr. 936/105/2006 al Curții de Apel Ploiești). Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.V., solicitând modificarea în parte a hotărârii, anularea.

în parte a Dispoziției nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de primarul mun. Ploiești și restituirea în natură a întregii suprafețe de teren de 157 mp - 140 mp cu titlu și 17 mp fără titlu - situată în municipiul Ploiești, jud, Prahova; acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru casa de locuit în suprafață de 46,6 mp, ce se afla pe suprafața de teren amintită mai sus; anularea în parte a Deciziei nr. 325 din 1 octombrie 1997 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 1799/1997, deoarece expertul B.Ș. a poziționat greșit terenul de 140 mp a lui D.E., intrând pe o parte a terenului de 157 mp expropriat, a lui N.F.E. și restituirea întregii suprafețe de 157 mp așa cum a fost identificată de expertiza întocmită de M.C.D.

- planșa a doua - pe vechiul amplasament, care este liberă și neafectată de utilități publice. Recurenta-recl amantă a arătat ca instanța de apel, când a omologat restituirea în natura doar a suprafeței de teren de 140 mp, nu a luat în considerare și Notificarea nr. 426/2005 prin care se solicita restituirea în natură a terenului în suprafața de 17 mp expropriați fără titlu, situat în Ploiești, jud. Prahova - a doua parte, teren ce a fost preluat abuziv de către stat și acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru casa de locuit în suprafață de 46,6 mp ce se afla la aceeași adresă, casă ce a fost preluată și demolată prin Decretul nr. 391/1988 poziția 32. Totodată, s-a susținut că, în mod nelegal, nu s-a luat în considerare toată suprafața de teren de 157 mp aparținând autorilor conîestatoarei, cu motivarea că în apel reclamanta nu a formulat prin precizarea motivelor o modificare a cererii introductive, ci doar o majorare a câtime!

acesteia, față de actele ulterioare ce i-au fost comunicate de intimată, din care reiese că aceasta la notificarea din 2006 a răspuns afirmativ, adrese ce se află la dosarul cauzei. În raportul de expertiză efectuat de expertul S.A. se poate constata că, atât terenul de 140 mp retrocedat pe Legea nr. 33/1994 în Dosarul nr. 1799/1997, cât și terenul de 157 mp revendicat pe Legea nr. 10/2001 în Dosarul nr. 9368/105/2006/al, prin notificările din anii 2001, 2005 și 2006 se află în același perimetru, această suprafață de teren este liberă și nu are statut juridic de domeniu public al municipiului Ploiești.

Recurenta a invocat și practica judiciară care a stabilit că în cazul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, în aplicarea art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional ai C.E.D.O., instanțele judecătorești trebuie a se pronunța asupra acordării măsurii reparatori pentru întreg bunul preluat abuziv chiar dacă nu s-au solicitat despăgubiri prin notificare, dar acestea au fost solicitate direct în fața instanței, Aceste precizări arătate în Convenție trebuie luate în considerație și de instanțele judecătorești din România,, ele având prioritate în cazul legii proprietății. Recurenta-recla mantă a solicitat și plata cheltuielilor de judecată așa cum au fost formulate de la introducerea acțiunii în justiție la Tribunalul Prahova și până la Curtea de Apel Ploiești, cererea de recurs nr. 676/R din 31 mai 2011 Recursul este nefondat urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: Petenta N.F.E.

(autoarea recurentei M.V.) a sesizat intimata Primăria mun. Ploiești cu soluționarea notificării înregistrate sub nr. 35634 din 28 iunie 20015 priri care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 140 mp situat în Ploiești, expropriat prin Decretul nr. 391/1988. La data de 3 februarie 2006, reclamanta N.F.E. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de intimata Primăria mun. Ploiești, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a suprafeței de 140 mp teren situat în Ploiești, județ Prahova.

Instanțele judecătorești au constatat ca întinderea suprafeței de teren de 140 mp, astfel cum a fost solicitată de către reclamantă, rezultă din înscrisurile depuse la dosar, care fac dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului: tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile, situate în județul Prahova, se expropriaza și se trec în proprietatea statului, poziția nr. 32, unde figurează N.F.E. cu suprafața expropriată de 140 mp, din Ploiești, precum și procesul-verbal de evaluare întocmit la data de 26 mai 1989, în care este consemnată tot suprafața de 140 mp teren aferent, ce a fost evaluat în vederea stabilirii despăgubirilor în urma exproprierii. Prin Decizia de casare nr. 7393 din 9 iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că suprafața solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât și în cererea de chemare în judecată, precum și în motivele scrise din apel.

este de 140 mp și nu de 157 mp, concluzionând că solicitarea formulată în apel la data de 11 decembrie 2007, de restituire în natură a suprafeței de 157 mp, nu se încadrează în prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel cum pretinsese recurenta. De asemenea, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia recurată, a reținut că statuările irevocabile ale Înaltei Curți asupra problemelor de drept dezlegate au putere de lucru judecat și sunt obligatorii pentru instanța de trimitere, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Referitor la solicitarea reclamantei de- acordare de despăgubiri pentru construcția care a fost expropriată și apoi demolată, aceasta reprezintă o cerere nouă, formulată pentru prima oară în apel, ce nu a făcut obiect al judecății la prima instanță, fiind contrară dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată nefondate criticile recurentei-reclamante M.V. privind restituirea în natură a suprafeței de teren de 157 mp și acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru casa de locuit în suprafață de 46,6 mp, ce se afla pe acest teren. În ceea ce privește motivul de recurs prin care se invocă greșita identificare a suprafeței de teren restituită în natură, care nu a fost poziționată pe vechiul amplasament în cadrul expertizei efectuate în rejudecarea apelului, după ce-a de~a doua casare este de reținut că, față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., care nu permite reformarea unei hotărâri pentru motive de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

În acest sens, se constată că, prin Decizia nr. 3146/2012, Înalta Curte a constatat că, în cauză se impune ca instanța de apel să procedeze la identificarea și individualizarea terenului propus a fi restituit în natură și la verificarea existenței/inexistenței impedimentelor la restituire în natură, în condițiile în care se pretinde că pe amplasamentul menționat (neindividualizat) s-ar afla amenajări ce-l fac impropriu restituirii. În speță, instanța de apel a analizat și coroborat probatoriul administrat în cauză și a stabilit pe deplin situația de fapt, reținând că cele două suprafețe (de 123,30 mp și de 16,70 mp) identificate de expertul topo R.L.M.

prin schița anexă la raportul de expertiză rezultă suprafața totală de 140 mp, teren, identificată prin pct. 1, 2, 3, 4, 9, 10, 5, 8, î pe schița anexă a raportului de expertiză - răspuns la obiecțiuni, suprafață care este liberă în integralitate și poate fi restituită în natură, reclamanta fiind îndreptățită la restituirea acestei suprafețe. Instanța de apel a constatat și faptul că terenul în discuție este amplasat pe actuala strada T. (fosta strada E.), aspect care rezultă din planul de situație anexă al Dispoziției contestate nr. 152 din 13 ianuarie 2006, precum și din expertiza efectuată de expertul R.L.M. La situația de fapt astfel stabilită, Curtea de Apel Ploiești a aplicat în mod corect prevederile art. 10 alin. (1) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a suprafeței de 140 mp teren situat în Ploiești, identificat pe schița anexă a raportului de expertiză R.L.M.

- răspuns laobiecțiuni prin pct. 1, 2, 3, 4, 9, 10, 5, 8,1. În susținerea recursului său, reclamanta a arătat că există o jurisprudență pronunțată în cauzele întemeiate pe legile de reparație din domeniul proprietății potrivit căreia instanțele judecătorești trebuie să se pronunțe asupra acordării de măsuri reparatori pentru întreg bunul preluat abuziv, chiar dacă nu s-au solicitat despăgubiri prin notificare, ci acestea au fost solicitate direct în fața instanței. În sprijinul aceste: afirmații, recurenta nu a indicai hotărâri judecătorești pronunțate de către instanțele românești sau de către C.E.D.O., care să poate fi verificate, pentru a se constata incidența acestora în prezenta pricină.

Curtea de Apel Ploiești a făcut o corectă aplicare în cauza și a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținând în baza actelor și lucrărilor dosarului că reclamantei i-au fost acordate toate cheltuielile de judecată solicitate și dovedite, mai puțin cele din primul ciclu procesual - fond și apel, pe care partea nu le-a cerut. Față de toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de an.304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.V. împotriva Deciziei nr. 80 din data de 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.