ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2796/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2796/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată urrnătoarele:

Prin

acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea N.F.E. în

contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploiești a solicitat anularea

Dispoziției nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de intimată și restituirea în

natură a suprafeței de 140 mp teren situat în Ploiești, județ Prahova, cu

cheltuieli de judecată.

După un prim ciclu procesual, Decizia nr.

7393 din 9 iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de contestatoarea M.V., a casat Decizia nr. 287 din 16 decembrie 2008

a Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

S-a reținut de către instanța de

control judiciar că în cauză, la fond și în apel, au fost efectuate mai multe

expertize, la al căror conținut s-a făcut referire, din care instanța de apel

și-a însușit opinia ultimului expert, S.F., potrivit căruia terenul menționat

în dispoziția contestată ar avea suprafața de 140 mp, ar fi fost vândut altei

persoane și se învecinează eu un teren liber de 126 mp, susceptibil de

restituire în natură.

Or, din primele două expertize și

înscrisurile aflate la dosar a arătat instanța de recurs, rezultă că terenul

restituit în natură reclamantei este distinct și învecinat cu terenul

retrocedat E.D., pe care aceasta l-a vândut ulterior actualului proprietar,

M.I.

S-a apreciat că aceste opinii

contradictorii generează dubii eu privire la dimensiunile exacte ale terenului

susceptibil de restituire în natură și diferenței pentru care trebuie acordate

măsuri reparatorii, astfel că se impune completarea probatorîilor pentru

stabilirea situației de fapt.

Înalta Curte a mai reținut că

supratața solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât și în

cererea de chemare în judecată, precum și în motivele scrise din apel, este de 140

mp și nu de 157 mp, concluzionând că solicitarea formulată în apel la 11

decembrie 2007, de restituire în natură a suprafeței de 157 mp, nu se

încadrează în prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel cum

prelinsese recurenta.

După casare, pornind de la

considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel

Ploiești a dispus completarea probatorilor, în sensul efectuării unei expertize

în specialitatea topografică, care să identifice, măsoare și poziționeze pe schița

de plan terenul expropriat, sa precizeze dacă acest teren este liber și poate

ft restituit în natură. S-a dispus ca expertul să identifice suprafața, de 140

mp teren expropriat prin Decizia nr. 391/1988, conform procesului-verbal

întocmit la acel moment șt să stabilească dacă se poate restitui în natură și

diferența de teren până la această suprafață (de 140 mp).

Prin Decizia civilă nr. 122 din 21

aprilie 2011, Curtea de Apei Ploiești a admis apelul și a schimbat In tot

sentința în sensul că a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Dispoziția

nr. 152 din 13 ianuarie 2006 a Primarului municipiului Ploiești și a dispus

restituirea în natură și a suprafeței de 16,7 mp teren  diferența până la 140

mp) aflat în continuarea celui restituit prin această dispoziție, menținând în

rest dispoziția.

Prin aceeași decizie, intimata a fost

obligată la 600 lei cheltuieli de judecată către apelantă.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că, prin Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006

emisă de către intimată, s-a soluționat notificarea formulată în baza Legii nr.

10/2001 de către petiționara M.E., prin procurator B.T., în sensul ca s-a

constatat dreptul acesteia de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001, prin restituirea în natură a unei părți din imobilul teren

în suprafață de 123,30 mp situat în Ploiești, județul Prahova.

Tot în cuprinsul dispoziției, s-a

arătat că restituirea în natură se va realiza cu ocazia rambursării unei sume

reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizate cu indicele de

inflație în ziua plății.

A mai reținut instanța de apel că

terenul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 391/198S, fiind în

suprafață de 140 mp, situație care rezultă din procesul-verbal de evaluare

întocmit la 26 mai 1989, din tabelul anexă la acesta.

S-a arătat că suprafața terenului în

litigiu a fost stabilită cu putere de lucru judecat de Înalta Curte de Casație

și justiție, fiind cuprinsă și în notificarea formulată în baza Legii nr.

10/2011, în cererea de chemare în judecată, cât și în motivele scrise din apel

și este de 140 mp, și nu de 157 mp, cum pretinde apelanta.

Faptul că în cuprinsul certificatului

de moștenitor din 1972, autoarea apel antei-reclamante a primit cu titlu de

moștenire suprafața de 157 mp nu reprezintă un titlu de proprietate, având în

vedere că certificatul de moștenitor atestă doar calitatea de moștenitor, cota

succesorală și componența masei succesorale.

De altfel, s-a reținut că cererea cu

privire la 157 mp, teren a fost făcută pentru prima dată în apel, ceea ce nu

este admisibil, deoarece dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. arată că

„ în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de

chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi".

Potrivit raportului de expertiză

efectuat în apel după casare cu trimitere spre rejudecare, expertiză efectuată

conform considerentelor deciziei de casare s-a constatat că diferența de teren

care poate fi restituită în natură este de 16,7 mp, ce reprezintă diferența

până la 140 mp teren aflat în continuarea celui restituit prin dispoziția emisă

de către intimată.

În conformitate cu dispozițiile art. 2

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în situația în care construcțiile expropriate

au fost demolate, parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea, se restituie în natură terenul liber, iar dacă

persoana a fost despăgubită, restituirea în natură este condiționată de

rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirilor primite.

S-a menționat că obiectul notificării

l-a constituit restituirea în natură a terenului de 140 mp, și că în nicio fază

procesuală nu s-au solicitat despăgubiri și nici motivele de apel nu cuprind

critici sub acest aspect.

În raport de aceste considerente,- s-a

concluzionat că apelul contesta loarei este fondat și a fost admis, în baza

dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., iar pe cale de consecință, a fost

schimbată în tot sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii, în sensul

celor sus-arătate.

Împotriva deciziei sus-menționate au

declarat recurs atât contestatoarea M.V., cât și intimata Primăria municipiului

Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 3146 din data 9 mai

2012, înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile

declarate de părți și a casat Decizia civilă nr. 122 din 21 aprilie 2011 a

Curții de Apel Ploiești, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de

apel.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de recurs a reținut că dispoziția instanței cu referire la suprafața

restituită este dată cu încălcarea prevederilor art. 10, art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, întrucât prealabil stabilirii măsurii de restituire a

bunului solicitat, tn procedura reglementată de lege este necesară identificarea

bunului propus a fi restituit în natură.

În acest sens, s-a arătat că

dispozițiile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 dispun ca „în toate

cazurile entitatea învestită cu soiuționarea notificării are obligația, înainte

de a dispune orice măsură, de a identifica terenul și vecinătățile și totodată,

de a verifica destinația actuală a terenului soiicitat și a suprafeței

acestuia, pentru a nu se afecta caile de acces" ori existența unor

amenajări de utilitate publica.

Aceasta, întrucât, potrivit pct. 25.3

din același act normativ interpretativ al legii de reparație, dispoziția de

aprobare a restituirii în natură emisă în procedura legii speciale este

asimilată înscrisului în formă autentică, constituie actul juridic de bază

pentru efectuarea formalităților de publicitate imobiliară și, de asemenea,

constituie titlu executoriu după îndeplinirea formalităților de publicitate

imobiliară.

S-a conchis că dispoziția instanței de

apel de a restitui o suprafață de 16,7 mp din totalul de 35 m.p„, tară a o

identifica cu respectarea cerințelor legale și în condițiile în care se

pretinde că pe amplasamentul menționat (neindividualizat) s-ar afla amenajări

ce-l fac impropriu restituirii, se vădește a fi data cu încălcarea normelor

legale, ceea ce determină incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocat în recursul pârâtei și care atrage sub acest

aspect, nelegalitatea hotărârii instanței de apel.

Prin urmare, în scopul individualizării

terenului propus a fi restituit în natură, a verificării

existenței/inexistenței impedimentelor la restituire în natură, astfel cum sunt

acestea determinate limitativ de legea specială, operațiune imposibil de

realizat în recurs, au fost admise recursurile și trimisă cauza spre rejudecare

instanței de apel.

Cu ocazia rejudecării apelului, Curtea

de Apel Ploiești a dispus, prin încheierea din data de 23 octombrie 2012,

efectuarea unei noi expertize de specialitate topografie, cu obiectivele expres

indicate în cuprinsul încheierii de ședință de ia acel termen, respectiv:

identificarea terenului expropriat prin Decretul nr. 391/1988 de la numita

N.F.E., teren figurând la poziția 32 din decretul de expropriere, măsurarea și

evidențierea pe schița de plan a acestui teren, cu stabilirea vecinătăților,

stabilirea situației actuale a terenului, delimitarea pe schița de plan a

terenului cu privire la care s-a dispus deja restituirea în natură conform

Dispoziției nr. 152/2006 a primarului municipiului Ploiești, iar separat, să se

stabilească dacă pe suprafața de teren rămasă în plus din terenul expropriat,

suprafață pentru care nu s-a propus restituirea în natură, există servituți

legale ori amenajări de utilitate publică în sensul celor prevăzute de disp.art.

10 din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.3. din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2003, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, ținând cont și de

îndrumările date prin Decizia de casare nr. 3146 din 09 mai 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție. S-a dispus ca, în caz afirmativ, expertul să le

identifice și evidențieze pe schița de plan, stabilind, din documentația ce i

se va pune la dispoziție de către intimată, data când au fost realizate aceste

obiective, iar în raport de concluziile îa care ajunge, să stabilească dacă din

terenul respectiv (cel ce-depășește suprafața pentru care s-a aprobat deja

restituită în natură) poate fi restituită vreo suprafață în natură și, în caz.

afirmativ, să măsoare și să evidențieze pe schița de plan această suprafață.

Raportul de expertiză a fost întocmit

In cauză de expertul L.R.M., sar la termenul din data de 9 aprilie 2013

verificând conținutul raportului de expertiză depus la dosar și având în vedere

actele și lucrările dosarului precum și obiectivele ce fuseseră fixate de

instanță pentru expertiza dispusă în cauză, curtea de apel a constatat că

raportul de expertiză întocmit nu răspunde obiectivelor fixate de instanță,

pentru considerentele pe larg expuse în cuprinsul încheierii de ședință de la

acel termen de judecată, dispunându-se, în consecință, refacerea raportului de

expertiză în sensul celor stabilite prin încheierea respectivă (filele 42-44

din Dosarul de apel nr. 9368/105/2006/al).

Expertul R.L.M. a întocmit, în

consecință, raportul de expertiză judiciară tehnică - răspuns la obiecțiuni,

raport pe care instanța l-a comunicat ambelor părți din cauză pentru a lua

cunoștință de conținutul acestuia și a formula eventuale obiecțiuni,

Cu privire îa raportul de expertiză

Judiciară tehnică - răspuns la obiecțiuni întocmit în cauză de expertul R.L.M.,

apelanta, prin procurator, a formulat obiecțiuni, fiind nemulțumită de

conținutul acestuia, susținând ca se impune refacerea expertizei pe vechiul

amplasament, astfel cum a iaeut-o și expertul M.C.F., având ca rezultat final,

logic, retrocedarea întregii suprafețe de 157 mp, teren (în acest sens fiind

conținutul notelor scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din data

de 17 septembrie 2013) și că nu a fost obligată intimata să prezinte

documentația pe care o deține.

Obiecțiunile apelantei cu privire la

raportul de expertiză - răspuns ia obiecțiuni întocmit în cauză au fost

respinse de instanță la termenul din data de 17 septembrie 2013, apreciindu-se,

având în vedere actele șî lucrările dosarului, precum și obiectivele ce au fost

stabilite expertului, coroborate cu concluziile expertului și conținutul

raportului de expertiză, ca nu se impune refacerea lucrării, întrucât expertul

a răspuns obiectivelor stabilite.

La același termen de judecată, din 17

septembrie 2013, apelanta a solicitat și proba cu cercetare la fața locului,

probă respinsă de instanță ca nefiind concludentă în cauză raportat îa probele

deja administrate.

Intimata Primăria municipiului

Ploiești nu a formulat obiecțiuni cu privire ia raportul de expertiză - răspuns

la obiecțiuni întocmit în cauză de expertul R.L.M.

La termenul de fond din 17 septembrie

2013, apelanta a solicitat retrocedarea pe vechiul amplasament a întregului

teren de 157 mp, identificat de expertul M. (ce a întocmit un raport de

expertiză la prima instanță), despăgubiri pentru construcția expropriată,

cheltuieli de judecată reprezentând onorarii expertize și al avocatului, precum

și daune morale al căror cuantum, de 12.000 lei, a fost indicat în cuprinsul

notelor scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 17

septembrie 2013, pe motiv că din anul 2001 dosarul nu este rezolvat.

Prin Decizia nr. 80 din 1 octombrie

2013, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis apelul declarat de

contestatoarea M.V. (moștenitoare a defunctei N.F.E.), prin procurator B.T.

împotriva sentinței civile nr. 698 din 2 mai 2007 pronunțată de Tribunalul

Prahova, în contradictoriu cu Intimata Primăria municipiului Ploiești și în

consecință:

A schimbat în tot sentința; a admis în

parte contestația; a anulat în parte Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006

emisă de Primarul municipiului Ploiești, în sensul că a dispus restituirea în

natură a suprafeței de 140 mp teren situat în Ploiești, identificat pe schița

anexă a raportului de expertiză R.L.M. - răspuns la obiecțiuni prin pct. 1, 2,

3, 4, 9. 10. 5, 8, 1; a menținut în rest Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie

2006 emisă de primarul municipiului Ploiești;

A respins cererea apelantei privind

obligarea intimatei la daune morale în sumă de 12.000 lei.

A obligă intimata la 1.900 lei

cheltuieli de judecată către apelantă,

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că, prin Dispoziția nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de

primarul municipiului Ploiești, având în vedere notificarea petiționarei

N.F.E., prin procurator B.T., formulată în temeiul Legii nr. 10/2001,

înregistrată din 28 iunie 2001, s-a constatat, ia art. I din respectiva

dispoziție, dreptul petiționarei de a beneficia de măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 dispunându-se, conform art. 2 alin. (1) din

dispoziție, restituirea în natură a unei părți din imobilul - teren în

suprafață de 123,30 mp situat în Ploiești, Județul Prahova.

Potrivit art. 2 alin. (2) din

dispoziția sus-rnenționată, restituirea în natură se va realiza cu ocazia

rambursării unei sume reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizate

cu indicele de inflație în zîua plății.

Prin notificarea înregistrată din 28

iunie 2001 (fila 9 dosar fond) s-a solicitat de către petiționara N.F.E. restituirea

în natură a terenului în suprafață de 140 mp situat în Ploiești, arătându-se în

cuprinsul notificării de către petiționară că este proprietara terenului și a

construcției aflați pe acesta, în prezent demolată, conform certificatului de

moștenitor din 28 februarie 1973 eliberat în urma decesului tatălui său, I.C.,

iar imobilul a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 391/1988.

N.F.E. a decedat pe parcursul

judecării pricinii la prima instanță, respectiv Tribunalul Prahova, acțiunea

fiind continuata de moștenitoarea acesteia, M.V.

La dosarul de fond (fila 57) a fost

depus tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile, situate în județul

Prahova, se expropriaza și se trec în proprietatea statului, în care, la

poziția nr. 32, figurează N.F.E. suprafața expropriată a terenului acesteia,

din Ploiești, fiind de 140 mp, iar în procesul-verbal de evaluare întocmit la

data de 26 mai 1989, depus, de asemenea, la dosarul de fond, este consemnată

tot suprafața de 140 mp teren aferent, ce a fost evaluat în vederea stabilirii

despăgubirilor în urma exproprierii.

Ca atare, solicitarea apelantei,

formulată în apel, privind restituirea în natură a unui teren de 157 mp și nu

de 140 mp, astfel cum a cerut prin notificarea sus-menționată, precum și pe tot

parcursul judecării pricinii la prima instanță, ca șî prin motivele inițiale de

apel ce au fost formulate în cauză, nu poate fi primită,

De altfel, prin Decizia nr. 7393 din 9

iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat în mod irevocabil

că suprafața solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât și

în cererea de chemare în judecată, precum și în motivele scrise din apel, este

de 140 mp și nu de 157 mp, concluzionându-se de către instanța de control

judiciar că solicitarea formulată în apel la 11 decembrie 2007, de restituire

în natură a suprafeței de 157 mp, nu se încadrează în prevederile art. 132

alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel cum pretinsese recurenta, iar conform

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de

recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Din cuprinsul raportului de expertiză

- răspuns la obiecțiuni întocmit în cauză de expertul R.L.M., cu respectarea

îndrumărilor date prin cea de-a doua Decizie de casare nr. 3146 din 09 mai 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, rezultă că

schița anexă a Dispoziției contestate, nr. 152/2006, este greșită atât din

punct de vedere al dimensiunilor laturilor, cât și din punct de; vedere al

calculului suprafeței. Expertul a identificat în cuprinsul raportului de

expertiză, ținând cont de punctele fixe din teren, suprafața de 123,30 mp

teren, prin pct. 1, 2, 3, 4, 5 din schița anexă, cât și diferența de 16,70 mp

teren, până la 140 mp teren ce au fost expropriați prin Decretul de expropriere

nr. 391/1988, poziția nr. 32, diferența respectivă fiind delimitată prin pct.

4, 5, 10, 9 în schița anexă a raportului de expertiză.

S-a arătat de către expert că

diferența-poate fi restituită în natură și nu afectează amenajări de utilitate

publică, împrejurare ce rezultă și din schița anexă a raportului de expertiză,

aflată la fila 58 în dosarul de față, din care reiese că nici stâlpul ia care

făcuse referire intimata și nici căminul de vizitare nu se află pe diferența de

teren de 16,70 mp.

De altfel, după cum s-a arătat mai

sus, intimata Primăria municipiului Ploiești nu a formulat obiecțiuni cu privire

la raportul de expertiză - răspuns la obiecțiuni întocmit de expertul R.L.M.,

raport ce i-a fost adus la cunoștință de instanță, acordându-se un termen

special pentru ca părțile să ia cunoștință de conținutul raportului și să

formuleze eventuale obiecțiuni cu privire la acesta.

Reunind cele două suprafețe de teren,

de 123,30 mp și de 16,70 mp teren, identificate de expertul topo R.L.M., prin

pct. 1, 2, 3, 4, 5 din schița anexă la raport, respectiv prin pct. 4, 5, 10, 9

din aceeași schiță, rezultă suprafața totală de 140 mp, teren, identificată

prin pct. 1, 2, 3, 4, 9, 10, 5, 8, 1 pe schița anexă a raportului de expertiză

- răspuns la obiecțiuni, suprafață care este liberă în integralitate și a cărei

restituire în natură se impune.

Astfei, potrivit art. 10 alin. (1) și

art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările

ulterioare, în forma aplicabilă litigiului de față, instanța de apel a dispus

restituirea în natură a suprafeței de 140 mp teren situat în Ploiești, str. Tribunei,

identificat pe schița anexă a raportului de expertiză R.L.M. - răspuns ia

obiecțiuni (fila 58 Dosar apel nr. 9368/105/2006/al) prin pct. 1, 2, 3, 4, 9,

10, 5, 8, i.

Totodată, s-a reținut că, în cauză

este necesară identificarea corectă a întregii suprafețe de teren de 140 mp ce

se justifică a fi restituită în natură, având în vedere deficiențele constatate

de către expertul R.L.M. cu privire la identificarea suprafeței de 123,3 mp

pentru care s-a dispus de către intimată restituirea în natură prin dispoziția

contestată, impunându-se cu necesitate identificarea cu exactitate prin decizia

de față a întregului teren, de 140 mp pentru care apelanta este îndreptățită la

restituirea în natură.

Instanța a menționat că, după cum

rezultă chiar din planul de situație anexă al Dispoziției contestate nr. 152

din 13 ianuarie 2006, depusă la fila 26 în dosarul de fond, terenul în discuție

este amplasat pe actuală strada T., fosta strada E., iar și expertul R.L.M. a

identificat terenul pe actuala strada Tribunei.

Cererea apelantei, susținută la

termenul din data de 17 septembrie 2013 în fața instanței de apel, prîn care

s-au solicitat despăgubiri pentru construcția care a fost expropriată și apoi

demolată nu poate fi primită, fiind vorba de o cerere nouă, formulată pentru

prima dată în apel, ce nu a făcut obiect al judecății la prima instanță,

respectiv la Tribunalul Prahova.

Or, potrivit art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul

cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

De asemenea, a fost respinsă cererea

apelantei privind obligarea intimatei la daune morale în sumă de 12.000 lei, nu

numai pentru că nu se poate reține, în contextul dat, încălcarea de către

intimată, din culpa acesteia, a unui drept personal nepatrimonial al apelantei,

de natură să justifice acordarea de daune morale, ci și-pentru că este vorba,

practic, tot de o cerere nouă, formulată pentru prima data în apel.

În temeiul disp.art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., intimata a fost obligată la 1.900 lei cheltuieli de judecată către

apelantă, reprezentând onorariile pentru experți suportate de apelantă cu

prilejul soluționării dosarului în apel în cel de-al doilea ciclu procesual (în

baza Deciziei civile nr. 122 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, ce

a fost ulterior casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.

3146 din 09 mai 2012), în sumă de 600 lei și cu prilejul soluționării apelului

în dosarul de față, în sumă de 1.300 lei.

Restul cheltuielilor de judecată

solicitate de apelantă, suportate de aceasta la prima instanță și în primul

ciclu procesual în apel, ce s-a soluționat prin Decizia civilă nr. 287 din 16

decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, nu pot fi acordate, de vreme ce prin

declarație expresă la prima instanță, astfel cum rezultă din practicaua

sentinței apelate, contestatoarea, prin apărător, a arătat că nu solicită

cheltuieli de judecată, aceeași declarație fiind dată la termenul din 4

deecembrie 2008 în fața instanței de apel, când au fost formulate concluzii pe

fond de către părți (fila 128 Dosar nr. 936/105/2006 al Curții de Apel

Ploiești).

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta M.V., solicitând modificarea în parte a hotărârii, anularea.

în parte a Dispoziției nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de primarul mun.

Ploiești și restituirea în natură a întregii suprafețe de teren de 157 mp - 140

mp cu titlu și 17 mp fără titlu - situată în municipiul Ploiești, jud, Prahova;

acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru casa de locuit în suprafață de

46,6 mp, ce se afla pe suprafața de teren amintită mai sus; anularea în parte a

Deciziei nr. 325 din 1 octombrie 1997 pronunțată de Tribunalul Prahova în

Dosarul nr. 1799/1997, deoarece expertul B.Ș. a poziționat greșit terenul de

140 mp a lui D.E., intrând pe o parte a terenului de 157 mp expropriat, a lui

N.F.E. și restituirea întregii suprafețe de 157 mp așa cum a fost identificată

de expertiza întocmită de M.C.D. - planșa a doua - pe vechiul amplasament, care

este liberă și neafectată de utilități publice.

Recurenta-recl amantă a arătat ca

instanța de apel, când a omologat restituirea în natura doar a suprafeței de

teren de 140 mp, nu a luat în considerare și Notificarea nr. 426/2005 prin care

se solicita restituirea în natură a terenului în suprafața de 17 mp expropriați

fără titlu, situat în Ploiești, jud. Prahova - a doua parte, teren ce a fost

preluat abuziv de către stat și acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru

casa de locuit în suprafață de 46,6 mp ce se afla la aceeași adresă, casă ce a

fost preluată și demolată prin Decretul nr. 391/1988 poziția 32.

Totodată, s-a susținut că, în mod

nelegal, nu s-a luat în considerare toată suprafața de teren de 157 mp

aparținând autorilor conîestatoarei, cu motivarea că în apel reclamanta nu a

formulat prin precizarea motivelor o modificare a cererii introductive, ci doar

o majorare a câtime! acesteia, față de actele ulterioare ce i-au fost

comunicate de intimată, din care reiese că aceasta la notificarea din 2006 a

răspuns afirmativ, adrese ce se află la dosarul cauzei.

În raportul de expertiză efectuat de

expertul S.A. se poate constata că, atât terenul de 140 mp retrocedat pe Legea

nr. 33/1994 în Dosarul nr. 1799/1997, cât și terenul de 157 mp revendicat pe

Legea nr. 10/2001 în Dosarul nr. 9368/105/2006/al, prin notificările din anii

2001, 2005 și 2006 se află în același perimetru, această suprafață de teren

este liberă și nu are statut juridic de domeniu public al municipiului

Ploiești.

Recurenta a invocat și practica judiciară

care a stabilit că în cazul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001,

în aplicarea art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional ai C.E.D.O., instanțele judecătorești trebuie a se

pronunța asupra acordării măsurii reparatori pentru întreg bunul preluat abuziv

chiar dacă nu s-au solicitat despăgubiri prin notificare, dar acestea au fost

solicitate direct în fața instanței,

Aceste precizări arătate în Convenție

trebuie luate în considerație și de instanțele judecătorești din România,, ele

având prioritate în cazul legii proprietății.

Recurenta-recla mantă a solicitat și

plata cheltuielilor de judecată așa cum au fost formulate de la introducerea

acțiunii în justiție la Tribunalul Prahova și până la Curtea de Apel Ploiești,

cererea de recurs nr. 676/R din 31 mai 2011

Recursul este nefondat urmând a fi

respins, pentru următoarele considerente:

Petenta N.F.E. (autoarea recurentei

M.V.) a sesizat intimata Primăria mun. Ploiești cu soluționarea notificării

înregistrate sub nr. 35634 din 28 iunie 20015 priri care a solicitat

restituirea în natură a terenului în suprafață de 140 mp situat în Ploiești,

expropriat prin Decretul nr. 391/1988.

La data de 3 februarie 2006,

reclamanta N.F.E. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 152 din 13

ianuarie 2006 emisă de intimata Primăria mun. Ploiești, solicitând anularea

acesteia și restituirea în natură a suprafeței de 140 mp teren situat în

Ploiești, județ Prahova.

Instanțele judecătorești au constatat

ca întinderea suprafeței de teren de 140 mp, astfel cum a fost solicitată de

către reclamantă, rezultă din înscrisurile depuse la dosar, care fac dovada

dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului: tabelul cuprinzând

proprietarii ale căror imobile, situate în județul Prahova, se expropriaza și

se trec în proprietatea statului, poziția nr. 32, unde figurează N.F.E. cu

suprafața expropriată de 140 mp, din Ploiești, precum și procesul-verbal de

evaluare întocmit la data de 26 mai 1989, în care este consemnată tot suprafața

de 140 mp teren aferent, ce a fost evaluat în vederea stabilirii despăgubirilor

în urma exproprierii.

Prin Decizia de casare nr. 7393 din 9

iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că suprafața

solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât și în cererea de

chemare în judecată, precum și în motivele scrise din apel. este de 140 mp și

nu de 157 mp, concluzionând că solicitarea formulată în apel la data de 11

decembrie 2007, de restituire în natură a suprafeței de 157 mp, nu se

încadrează în prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel cum

pretinsese recurenta.

De asemenea, Curtea de Apel Ploiești,

prin decizia recurată, a reținut că statuările irevocabile ale Înaltei Curți

asupra problemelor de drept dezlegate au putere de lucru judecat și sunt

obligatorii pentru instanța de trimitere, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ.

Referitor la solicitarea reclamantei

de- acordare de despăgubiri pentru construcția care a fost expropriată și apoi

demolată, aceasta reprezintă o cerere nouă, formulată pentru prima oară în

apel, ce nu a făcut obiect al judecății la prima instanță, fiind contrară

dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

constată nefondate criticile recurentei-reclamante M.V. privind restituirea în

natură a suprafeței de teren de 157 mp și acordarea de despăgubiri prin

echivalent pentru casa de locuit în suprafață de 46,6 mp, ce se afla pe acest

teren.

În ceea ce privește motivul de recurs

prin care se invocă greșita identificare a suprafeței de teren restituită în

natură, care nu a fost poziționată pe vechiul amplasament în cadrul expertizei

efectuate în rejudecarea apelului, după ce-a de~a doua casare este de reținut

că, față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., care nu permite

reformarea unei hotărâri pentru motive de netemeinicie, instanța de recurs nu

mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea

atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica

legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o

constată.

În acest sens, se constată că, prin

Decizia nr. 3146/2012, Înalta Curte a constatat că, în cauză se impune ca

instanța de apel să procedeze la identificarea și individualizarea terenului

propus a fi restituit în natură și la verificarea existenței/inexistenței

impedimentelor la restituire în natură, în condițiile în care se pretinde că pe

amplasamentul menționat (neindividualizat) s-ar afla amenajări ce-l fac

impropriu restituirii.

În speță, instanța de apel a analizat

și coroborat probatoriul administrat în cauză și a stabilit pe deplin situația

de fapt, reținând că cele două suprafețe (de 123,30 mp și de 16,70 mp)

identificate de expertul topo R.L.M. prin schița anexă la raportul de expertiză

rezultă suprafața totală de 140 mp, teren, identificată prin pct. 1, 2, 3, 4,

9, 10, 5, 8, î pe schița anexă a raportului de expertiză - răspuns la

obiecțiuni, suprafață care este liberă în integralitate și poate fi restituită

în natură, reclamanta fiind îndreptățită la restituirea acestei suprafețe.

Instanța de apel a constatat și faptul

că terenul în discuție este amplasat pe actuala strada T. (fosta strada E.),

aspect care rezultă din planul de situație anexă al Dispoziției contestate nr.

152 din 13 ianuarie 2006, precum și din expertiza efectuată de expertul R.L.M.

La situația de fapt astfel stabilită,

Curtea de Apel Ploiești a aplicat în mod corect prevederile art. 10 alin. (1)

și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, dispunând restituirea în

natură a suprafeței de 140 mp teren situat în Ploiești, identificat pe schița

anexă a raportului de expertiză R.L.M. - răspuns laobiecțiuni prin pct. 1, 2,

3, 4, 9, 10, 5, 8,1.

În susținerea recursului său,

reclamanta a arătat că există o jurisprudență pronunțată în cauzele întemeiate

pe legile de reparație din domeniul proprietății potrivit căreia instanțele

judecătorești trebuie să se pronunțe asupra acordării de măsuri reparatori

pentru întreg bunul preluat abuziv, chiar dacă nu s-au solicitat despăgubiri

prin notificare, ci acestea au fost solicitate direct în fața instanței.

În sprijinul aceste: afirmații,

recurenta nu a indicai hotărâri judecătorești pronunțate de către instanțele

românești sau de către C.E.D.O., care să poate fi verificate, pentru a se

constata incidența acestora în prezenta pricină.

Curtea de Apel Ploiești a făcut o

corectă aplicare în cauza și a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

reținând în baza actelor și lucrărilor dosarului că reclamantei i-au fost

acordate toate cheltuielile de judecată solicitate și dovedite, mai puțin cele

din primul ciclu procesual - fond și apel, pe care partea nu le-a cerut.

Față de toate considerentele reținute,

Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a

legii pe aspectele contestate și astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului

de modificare prevăzut de an.304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmând a fi

respins, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta M.V. împotriva Deciziei nr. 80 din data de 1 octombrie

2013 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 octombrie 2014.