ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 284/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 284/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 8 februarie 2022
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin decizia nr. 537A/01.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul declarat de către pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 100/04.02.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. și cu intimații intervenienți B. și C., fiind schimbată, în tot, sentința apelată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cauza având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte pentru suprafața de teren de 298,74 mp din imobilul naționalizat și apoi demolat în vederea extinderii D., privatizat de pârâtă, în temeiul Legii nr. 165/2013.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data 19.04.2021 sub nr. x/2021 revizuenții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, revizuirea deciziei civile nr. 537A/01.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, pentru contrarietate cu următoarele hotărâri: decizia civilă nr. 730 A/09.06.2019 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2017, în precedentul ciclu procesual; decizia civilă nr. 686/26.06.2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I Civilă pronunțată în dosarul nr. x/2006; sentința civilă nr. 489/15.05.2006 a Tribunalului Prahova pronunțată în dosar nr. x/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3475/30.04.2007 a ÎCCJ; sentința civilă nr. 1210/23.10.2006 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosar nr. x/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 7138/29.10.2007 a ÎCCJ; sentința civilă nr. 818/04.04.2018 a Tribunalului București, secția a IV a Civilă pronunțată în dosar nr. x/2017; sentința civilă nr. 100/04.02.2020 a Tribunalului București, secția a IV a Civilă pronunțată în dosar nr. x/2017.
În motivare, revizuenții au arătat, în esență, că prin hotărârile anterioare s-a stabilit calitatea acestora de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobilul situat în mun. Ploiești, str. x, jud. Prahova, ce nu poate fi restituită în natură, în timp ce prin decizia nr. 537A/01.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, atacată cu prezenta cerere de revizuire, s-a respins cererea revizuienților reclamanți de obligare a pârâtei AAAS la emiterea deciziei de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte pentru suprafața de teren de 298,74 mp din imobilul situat în mun. Ploiești, str. x, jud. Prahova, naționalizat și apoi demolat în vederea extinderii D. și privatizat de pârâtă, reținându-se greșit că nu există notificări și pentru teren ci doar pentru construcții și că nu s-a făcut dovada că autorul revizuenților a fost și proprietarul terenului.
Prin decizia civilă nr. 1708A/24.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența soluționării cererii de revizuire a deciziei civile nr. 537 A/01.04.2021 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2017, întemeiată pe contrarietatea de hotărâri cu: decizia civilă nr. 730 A/09.06.2019 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2017; decizia civilă nr. 686/26.06.2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă pronunțată în dosarul nr. x/2006; sentința civilă nr. 489/15.05.2006 a Tribunalului Prahova pronunțată în dosar nr. x/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3475/30.04.2007 a ÎCCJ; sentința civilă nr. 1210/23.10.2006 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosar nr. x/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 7138/29.10.2007 a ÎCCJ și a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 537 A/01.04.2021 a Curții de Apel București, întemeiată pe contrarietatea de hotărâri cu sentința civilă nr. 818/04.04.2018 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și cu sentința civilă nr. 818/04.04.2018 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:
Prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, având, de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, următorul cuprins: dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.
Modificarea legislativă vizează aplicabilitatea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că acesta ar putea fi reținut atât în situația în care se invocă autoritatea de lucru judecat în sens negativ, cât și în sens pozitiv a soluției pronunțate într-un litigiu anterior, deci și în ipoteza invocării autorității de lucru judecat a considerentelor unei hotărâri anterioare - art. 430 alin. (2) C. proc. civ.: autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a soluționat o chestiune litigioasă.
Prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anterior reproduse, au fost introduse prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1074 din 18 decembrie 2018.
În conformitate cu dispozițiile art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Cum, în speță, procesul a pornit la 30 iunie 2017 (data inițială a dosarului), înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma introdusă prin actul normativ anterior precizat, nu pot fi avute în vedere în soluționarea prezentei cereri de revizuire.
În cauză rămân, așadar, aplicabile dispozițiile aceluiași text de lege, în forma de dinaintea intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, art. 513 alin. (4) C. proc. civ. având următorul conținut: dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în originalul hotărârii revizuite.
În forma anterior enunțată, se poate constata că în situația cererilor de revizuire întemeiate pe existența contrarietății de hotărâri, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire are ca singură consecință anularea celei de-a doua hotărâri, fără a îngădui și alte eventuale rezolvări.
O asemenea soluție legală își are justificarea în faptul că legea socotește neavenită cea de-a doua hotărâre, lăsând să se înțeleagă că aceasta, fără distincție, trebuie lipsită de orice efecte (anulată), în considerarea faptului că dacă în cel de-al doilea proces s-ar fi invocat și admis excepția autorității de lucru judecat, acțiunea reclamantului ar fi fost respinsă pentru acest motiv, fără a mai fi cercetată pe fondul ei ori sub alte aspecte, astfel că nu s-ar mai fi ajuns să fie pronunțată o hotărâre care să o contrazică pe cea pronunțată în primul proces.
Or, soluția cuprinsă în dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. este una ce corespunde valorizării efectului negativ al lucrului judecat, căci doar în cazul acestuia a doua hotărâre apare ca neavenită, iar contrarietatea dintre hotărâri se cuvine, fără alte nuanțări, înlăturată prin anularea celei de-a doua hotărâri.
Prin urmare, interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (4) C. proc. civ. trimite la concluzia că prin motivul de revizuire în discuție legiuitorul a avut în vedere exclusiv efectul negativ al lucrului judecat, iar nu și pe cel pozitiv.
În concluzie, sub imperiul legii de procedură aplicabile litigiului calea extraordinară de atac a revizuirii nu este admisibilă, în ipoteza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decât atunci când se invocă existența unor hotărâri definitive potrivnice ca urmare a nesocotirii efectului negativ al lucrului judecat, iar nu și atunci când doar efectul pozitiv a lucrului judecat nu a fost avut în vedere.
În prezentul proces, revizuenții circumscriu cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., într-o primă susținere, împrejurarea că decizia a cărei revizuire o solicită contravine deciziei civile nr. 730A/09.06.2019 a Curții de Apel București, pronunțată într-un ciclu procesual anterior, în dosarul nr. x/2017.
În esență, susținerile lor au în vedere rezultatul judecății finalizate prin decizia atacată (de a nu fi fost recunoscut dreptul la reparație cu privire la terenul aferent imobilului notificat), reclamanții considerând că această hotărâre este contrară în sensul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. cu hotărârile invocate în cererea de revizuire, pronunțate anterior, unele în alte litigii ce au avut ca obiect soluționarea notificării formulate de autorul lor în temeiul legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul din Ploiești, Bd. x.
Astfel, prin decizia civilă nr. 730A/09.06.2019 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul împotriva sentinței civile nr. 818/04.04.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă formulat de către apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și cu intimații-intervenienți B. și C., s-a anulat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
Prin decizia nr. 537A/01.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, atacată cu prezenta revizuire, s-a admis apelul declarat de către pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 100/04.02.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în rejudecare, fiind schimbată, în tot, sentința apelată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Prin urmare, deciziile evocate sunt date în etape procesuale distincte, iar prima decizie de apel (nr. 730/2019) a dispus anularea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunal, fără a dispune prin dispozitiv asupra cererii de chemare în judecată a reclamanților, astfel încât să se poată verifica existența autorității de lucru judecat în sensul invocat de reclamanți. Mai mult, deși, cum s-a arătat, în cauză nu se poate invoca contrarietatea în sensul valorificării efectului pozitiv al lucrului judecat, decizia nr. 730A/2019 nu reține existența dreptului la reparație al reclamanților pentru teren.
Contrarietatea reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează hotărârile pronunțate în dosare diferite, iar nu hotărârile pronunțate în același dosar, în cicluri procesuale diferite, în cadrul cărora, în diversele stadii ale aceluiași litigiu, soluțiile pot fi diferite, fără ca prin aceasta să fie susceptibile de desființare prin intermediul revizuirii.
Cererea de revizuire valorifică și pretinsa contrarietate a deciziei atacate cu alte trei hotărâri, respectiv cu decizia civilă nr. 686/26.06.2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2006, cu sentința civilă nr. 489/15.05.2006 a Tribunalului Prahova pronunțată în dosar nr. x/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3475/30.04.2007 a ÎCCJ și cu sentința civilă nr. 1210/23.10.2006 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosar nr. x/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 7138/29.10.2007 a ÎCCJ.
Prin decizia civilă nr. 686/26.06.2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă pronunțată în dosarul nr. x/2006, s-a admis apelul declarat de intimata Primăria Municipiului Ploiești prin primar, împotriva sentinței civile nr. 318/20 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova și a cererii de intervenție accesorie formulată de A., în contradictoriu cu contestatorii E., F. (moștenitor al defunctei G.), H. (moștenitoare a defunctei G.), I., J., K., L., cauză venită spre rejudecare potrivit deciziei civile nr. 3898/23 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; s-a admis cererea de intervenție în interesul apelantei; a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 318/20 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că s-a admis în parte contestația; s-a anulat în parte dispoziția nr. x/23 octombrie 2006 emisă de intimată, numai în ceea ce o privește pe contestatoarea E. și s-a constatat dreptul contestatoarei E. la despăgubiri pentru imobilul situat în Ploiești, Bulevardul x, județul Prahova.
Prin decizia civilă nr. 3475/30.04.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2006, s-a respins recursul declarat de către pârâtul Primarul municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 409/24.11.2006 a Curții de Apel Ploiești, fiind astfel menținută sentința civilă nr. 489/15.05.2006 a Tribunalului Prahova pronunțată în dosar nr. x/2006, prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. și s-au anulat dispozițiile nr. 475 și 476/2006 emise de către pârât, fiind constatat și dreptul reclamantului, moștenitorul lui M., la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele situate în Ploiești, str. x și str. x.
Prin decizia civilă nr. 7138/29.10.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2007, s-a respins recursul declarat de către pârâtul Primarul municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 149A/26.03.2007 a Curții de Apel Ploiești, fiind astfel menținută sentința civilă nr. 1210/23.10.2006 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosar nr. x/2006, prin care s-a admis contestația formulate de reclamanții B. și C. și s-a anulat dispoziția nr. x/10.04.2006 emisă de către pârât, fiind constatat și dreptul contestatorilor, moștenitori ai lui N. și M., la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Ploiești, str. x.
Niciuna dintre aceste hotărâri nu a soluționat cererea reclamanților privind acordarea de măsuri reparatorii cu privire la teren, toate soluțiile anterioare privind acordarea de reparații pentru o parte din construcția preluată de la autorul revizuentului A. de moștenitor al defunctei M. cu privire la imobilul din Bd. x, calitatea de moștenitori față de O. a intervenienților P. și îndreptățirea acestora la măsurile reparatorii pentru același imobil, etc.
Dimpotrivă, niciuna dintre aceste hotărâri nu menționează în dispozitivul său (și nici în considerente, de altfel) compunerea imobilului preluat de la autorul revizuenților (în sensul că el cuprindea construcții și teren), iar considerentele se referă, în egală măsură, în mod generic la preluarea imobilului cu adresa deja evocată.
Față de aceste împrejurări, se constată că nu există identitatea de obiect în sensul art. 431 alin. (1) C. proc. civ., deoarece în cauzele anterioare soluționate prin deciziile invocate în cererea de revizuire pronunțate de instanțele prahovene nu s-a statuat asupra existenței unui drept la reparație pentru terenul aferent imobilului și nici asupra preluării unei atare suprafețe de teren.
În plus, aceste din urmă hotărâri (sentința civilă nr. 489/15.05.2006 a Tribunalului Prahova, sentința civilă nr. 1210/23.10.2006 a Tribunalului Prahova și decizia civilă nr. 686/26.06.2014 a Curții de Apel Ploiești și respectiv hotărârile din căile de atac ce au fost declarate în aceste cauze) nu au fost pronunțate în contradictoriu cu intimata AAAS (anterior AVAS), lipsind astfel și identitatea de părți în această ipoteză.
Procedând la compararea acestor litigii, în circumstanțele factuale expuse, Înalta Curte constată, deci, că acestea au obiect diferit și au fost fundamentate pe cauze juridice distincte, singurul element de identitate fiind unele dintre părțile cauzei - revizuenții A. sau Ioan B. și C., care, însă, nu poate determina reținerea autorității de lucru judecat.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 537A din 1 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2022.