ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 712/2025

Ședința publică din data de 20 martie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 28 martie 2023, pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de A. S.A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea revizuiri și anularea, în parte, a hotărârii pronunțate de Tribunalul Prahova în dosarul de apel nr. x/2020, rămasă definitivă la data de 23 februarie 2023, în sensul respingerii apelului debitorului și al admiterii apelului revizuentei-apelante; respingerea, în tot, a contestației la executarea silită din dosarul nr. x/2019 al SCPEJ B. și C.; respingerea cererii accesorii de întoarcere a executării silite, formulată de debitorul D.; admiterea excepției lipsei de interes, invocată de apelanta-intimată A. S.A.; respingerea cererii debitorului apelant-contestator de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată; obligarea apelantului-contestator D. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta A. S.A. la fond și la apel; obligarea apelantului contestator D. la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în apel de E., pe care a introdus-o nelegal în cauză, fără ca aceasta să aibă calitate procesuală pasivă, dar care a fost citată și a formulat apărări; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de revizuentă în dosarul de revizuire, în fața primei instanțe și în apel.

Prin decizia nr. 923 din 15 noiembrie 2023, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Prin decizia nr. 455 din 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 253 din 18 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Împotriva deciziei nr. 455 din 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, revizuenta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4 și 6 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de judecată care a soluționat dosarul nr. x/2023, atât la Tribunalul Prahova, cât și la Curtea de Apel Ploiești, nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale întrucât un membru al completului a pronunțat decizia nr. 1215 din 30 octombrie 2020, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect contestația la executare în dosarul de executare nr. 433/2019 al SCEPJ B. și C., astfel încât respectivul magistrat s-a pronunțat în aceeași cauză ce face obiectul dosarului de revizuire.

Învederează că în dosarul în care a fost pronunțată hotărârea nr. 455 din 28 martie 2024 au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești întrucât instanța de judecată s-a pronunțat pe cale de dispoziții generale, a încălcat principii fundamentale precum accesul liber la justiție și dreptul la apărare al intimatei E. și al recurenței-revizuente A. S.A., a refuzat să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă și a încălcat dreptul al un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 6 C. proc. civ.

Afirmă că instanța de revizuire a săvârșit un abuz de putere prin ignorarea obiectului cererii care era legat de legislația pieței de capital și de calitățile celor două părți și prin înlăturarea legislației pieței de capital, incidentă în speță. Arată că soluționarea cererii de revizuire fără a ține cont de hotărârile AGA din 2009 în ceea ce îl privește pe intimat și prin refuzul de a analiza incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru mai mult de două hotărâri potrivnice, instanța de judecată se substituie adunării generale a acționarilor recurentei.

Invocă dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și arată că judecătorii erau în drept să ceară reprezentantului legal al recurentei să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea părților orice împrejurare de fapt sau de drept și să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare.

Susține că instanța de judecată a comis exces de putere întrucât nu s-a pronunțat asupra unei apărări, respectiv cererea ca membrul completului care a pronunțat decizia nr. 1215 din 30 octombrie 2020 să se abțină de la soluționarea cererii de revizuire.

Învederează că instanța de judecată a încălcat dreptul la un proces echitabil în componenta privind dreptul la apărare întrucât nu a făcut referire la prima decizie definitivă pronunțată în situația litigioasă complexă dintre părți.

Instanța de revizuire nu a analizat situația de fapt și nu a punctat contradictorialitatea dintre decizia definitivă nr. 554/2020, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2019 și decizia nr. 253 din 18 februarie 2022, completată prin decizia nr. 228/2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Prahova, pe de o parte, și între această ultimă decizie, astfel cum a fost completată, și decizia nr. 1215 din 30 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2019, pe de altă parte.

Susține că instanța de revizuire s-a rezumat la a face observații sumare referitoare la o comparație generală, nesusținută prin motivare, între decizia nr. 1215 din 30 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2019 și decizia nr. 253 din 18 februarie 2022, completată prin decizia nr. 228/2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Prahova, fără a avea în vedere contradicțiile evidente dintre acestea.

Arată că, în timp ce prin decizia nr. 1215/2020 din 30 octombrie 2020 a fost admisă, în parte, contestația la executarea silită din dosarul nr. x/2019, prin decizia nr. 253/2022 a fost respinsă, în tot, aceeași contestație la executare din dosarul nr. x/2019 al SCPEJ B. si C., deși ambele dosare se judecau în paralel.

Afirmă că, în dosarul nr. x/2020, contestația debitorului vizează distribuirea de sume din septembrie 2018, pentru care se emisese înștiințare la poprire pe conturile intimatului de la F., în august 2019, când se judeca încă fondul dosarului nr. x/2019 în care s-a pronunțat decizia nr. 1215/2020 din 30 octombrie 2020, iar intimatul nu formulase atunci contestație în termen legal. Susține că autoritatea de lucru judecat este evidentă, dar a fost ignorată de instanța de revizuire.

Învederează că instanța de revizuire nu a făcut referire la contradicțiile dintre hotărâri definitive în ceea ce privește cererile de întoarcere a executării silite din același dosar nr. x/2019.

În primul dosar, nr. x/2019, debitorul acționar al revizuentei a solicitat instanței întoarcerea executării silite pentru același sume din care s-a făcut o poprire si o distribuire și în septembrie 2019, când se judeca dosarul nr. x/2019.

Instanța de revizuire nu a analizat contradicțiile evidente dintre decizia definitivă nr. 554/2020 din 1 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 și decizia nr. 253/2022, completată prin decizia nr. 228/2023, în ceea ce privește întoarcerea executării silite: în prima decizie este respinsă cererea de întoarcere a executării silite, iar prin a doua decizie, pronunțată în dosarul nr. x/2020, este admisă cererea de întoarcere a executării silite.

Instanțele de fond și de apel din dosarul nr. x/2020 s-au pronunțat diferit și contradictoriu și în ceea ce privește dispozițiile privind titlul executoriu din dosarul x/2019, în sensul că în dosarul nr. x/2020, în mod contradictoriu, instanțele s-au pronunțat în sensul că "s-ar fi anulat titlul executoriu din dosarul de executare silită nr. x/2019", ceea ce nu este real întrucât nicio instanța nu a anulat titlul executoriu reprezentat de hotărârea irevocabilă din dosarul nr. x/2018.

Instanța de revizuire nu a analizat contradicțiile evidente dintre decizia definitivă nr. 1215/2020 din 30 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 și decizia nr. 253/2022, completată prin decizia nr. 228/2023. În dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de întoarcere a executării silite, în timp ce în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă cererea principală având ca obiect contestație la executarea silită, dar a fost admisă cererea secundară de întoarcere a executării silite din același dosar de executare nr. 433/2019.

Totodată, instanța de revizuire nu a văzut contradicția dintre cererea clară de întoarcere a executării silite din dosarul nr. x/2019 și lipsa cuvintelor "întoarcere a executării silite" din cererea de chemare în judecată din dosarul nr. x/2020.

O altă contradicție neanalizată de instanța de revizuire este aceea că în ultimele paragrafe din decizia nr. 554/2020 din 01.07.2020 se menționează că suma de 22248.90 RON a fost achitată de bunăvoie, în trecut, când decizia definitivă pronunțată în dosarul de apel nr. x/2009 nu era anulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe când în dosarul nr. x/2020 se consideră a fi "executată silit și compensată" aceeași sumă, deși nu există un titlu executoriu în favoarea debitorului, titlu care să îi dea dreptul să solicite această sumă.

Instanța de revizuire nu observă motivarea instanțelor din dosarul nr. x/2019, care este consistentă și la obiect, spre deosebire de motivările contradictorii dintre hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2019 și nr. y/2020, dar și cu decizia nr. 554/2020 din 1.07.2020, pronunțată în dosarul de apel nr. x/2019.

Instanța de revizuire nu a îndeplinit sarcina cu care a fost învestită, aceea de a analiza contradicțiile dintre trei decizii definitive, pronunțate în cauze cu aceleași părți și același obiect: executarea silită din dosarul nr. x/2019 al SCPEJ B. și C.. Instanța de revizuire nici măcar nu a menționat dosarul nr. x/2019, deci cu atât mai mult nu a judecat cauza în raport cu cele trei decizii contradictorii invocate.

Susține că nici contradicțiile dintre decizia nr. 1215/2020 din 30.10.2020 și decizia nr. 253/2022 nu au fost analizate și motivate.

Prin întâmpinare, intimatul D. a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată la 6 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului, cauza fiind amânată la 20 martie 2025 pentru ca recurenta-revizuentă să facă dovada calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând, cu prioritate, excepția lipsei calității de reprezentant, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Art. 80 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia părțile își pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Instituția reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește acte de procedură în numele și pe seama unei părți din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct față de parte.

Dispozițiile art. 82 alin. (1) C. proc. civ. statuează următoarele: "Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată".

Din interpretarea literală a acestui ultim text legal, reiese că atunci când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

În cauză, Înalta Curte observă că recursul formulat de recurenta-revizuentă este semnat de avocat G., fără să fi fost anexată cererii de recurs dovada mandatului din partea recurentei pentru exercitarea căii de atac.

Urmare a solicitării instanței de a face dovadă calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul, la 19 martie 2025, avocat G. a depus împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică încheiat cu recurenta la 23 iulie 2024, dată ulterioară formulării cererii de recurs (5 iunie 2024).

Așadar, reținând că cererea de recurs a fost formulată anterior datei încheierii contractului de asistență juridică menționat pe împuternicirea avocațială depusă, se constată că nu s-a făcut dovada calității de reprezentant a avocatului ce a acționat în numele recurentei-revizuente, prin semnarea cererii de revizuire.

Totodată, deși din punct de vedere procesual, legea permite exercitarea căii de atac în lipsa unui mandat valabil, în ipoteza prevăzută de art. 87 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care "Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de parte. Susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri", în cauză nu sunt incidente aceste dispoziții.

În acest sens, Înalta Curte reține că A. S.A. a fost reprezentată de doamna avocat G. în fața Tribunalului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, la sediul căreia a solicitat să se comunice actele de procedură, dar, după ce competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția civilă, doamna avocat a depus un înscris în care a arătat că a reziliat contractul de asistență juridică încheiat cu revizuenta .

Ulterior, societatea a fost reprezentată de doamna avocat H., care a depus la dosar împuternicire avocațială, și care a fost prezentă la mai multe termene de judecată, inclusiv la cel din data de 21 martie 2024, când părțile au pus concluzii asupra cererii de revizuire.

Prin urmare, avocatul care a exercitat și semnat în numele și pentru recurenta-revizuentă calea de atac a recursului nu mai putea acționa, chiar fără mandat, în vederea exercitării unor drepturi supuse unui termen, precum declararea recursului pendinte, întrucât a reziliat contractul de asistență juridică încheiat cu revizuenta și nu mai avea calitatea de reprezentant al acesteia la momentul pronunțării hotărârii atacate.

Așadar, având în vedere normele procesuale care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând că semnatarul cererii de recurs formulate în numele revizuentei A. S.A. nu este reprezentantul convențional al acesteia, potrivit celor expuse, iar partea nu și-a însușit cererea de recurs printr-un act procesual expres, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul revizuentei pentru lipsa calității de reprezentant.

În aceste circumstanțe, față de cele anterior expuse, nu se impune analizarea nulității căii de atac din perspectiva neîncadrării criticilor formulate prin cererea de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a revizuentei A. S.A., Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata sumei de 900 RON către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 455 din 28 martie 2024 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 26 aprilie 2024, pronunțată în același dosar.

Obligă pe recurentă la plata către intimat a sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi, 20 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.