ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5641/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată, formulată la 23 septembrie 2008, contestatorii I.M.,

N.M., N.D., N.M., N.H., N.E., B.M., prin procurator D.M. și N.E., prin

procurator N.E.R., în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Ploiești

au solicitat anularea dispoziției din 13 august 2008, prin care le-a fost

respinsă cererea de restituire în natură a cotei de 1/2 din terenul în

suprafață de 807,10 mp, liber de construcții, situat în Ploiești, și acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru suprafața de 407,10 mp

ocupată de construcții.

În motivarea cererii, întemeiată în

drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005,

reclamanții au susținut următoarele:

În baza contractului de vânzare

cumpărare autentificat la 21 august 1935 de către Tribunalul Prahova, secția I,

autorii reclamanților M.N. și S.N. au cumpărat de la M.N.I. un teren în

suprafață de 807,10 mp și casa situată pe acesta. In perioada cuprinsă între

anii 1940-1947 casa a fost bombardată și demolată, iar cei doi proprietari s-au

stabilit într-o altă locuință, terenul rămânând nefolosit și cu taxele aferente

neachitate, rezultând astfel o datorie la stat în valoare de 360 lei.

La apariția Decretului nr. 111/1951,

terenul curții-construcții în suprafață de 800 mp a fost trecut fără plată în

proprietatea statului și în administrarea primăriei, prin sentinței civile nr. 340/1955,

pronunțată de Tribunalul Popular Ploiești-Prahova.

În prezent, o parte din suprafața de

teren este înstrăinată unor persoane fizice, care și-au edificat casa de

locuit, rămânând liberă o suprafață de cea 400 mp.

Prin dispoziția din 13 august 2008,

Primăria Municipiului Ploiești a respins notificarea petenților, reținând că nu

s-a dovedit calitatea acestora de moștenitori și preluarea abuzivă a imobilului

de către stat.

Tribunalul Prahova prin sentința

civilă nr. 468 din 23 februarie 2009, a admis contestația, a anulat decizia

emisă de intimată și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la

despăgubiri pentru imobilul revendicat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut că reclamanții sunt succesorii foștilor proprietari, că

imobilul a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 1 alin (1) și (2) și art. 2 din Legea nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 247/2005, astfel că, sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii prin echivalent, deoarece imobilul se află în posesia altor

persoane.

Prin Decizia nr. 122 din 11 iunie

2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelul formulat de pârâtă și a schimbat în tot sentința

apelată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, deși reclamanții sunt moștenitorii fostului proprietar al

imobilului, nu au dovedit preluarea abuzivă a acestuia pentru a fi îndreptățiți

la măsurile reparatorii conferite de Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii,

contestatoarea I.M. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de apel.

În motivarea acestuia, recurenta a

susținut că, instanța de apel, a aplicat greșit legea, deoarece decretul prin

care s-a preluat imobilul a fost declarat neconstituțional și că autorul său

făcea parte dintr-o categorie socială boicotată și urmărită de regimul politic

de la acea dată.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Legea nr. 10/2001 reglementează

regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, iar H.G. nr. 250/2007, prin care s-au aprobat Normele

metodologice de aplicare a acestei legi, prevede în art. 2 alin. (1) lit. d), că

în categoria imobilelor preluate în mod abuziv intră și imobilele preluate de

stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat

prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.

Prin notificarea formulată la data de

20 aprilie 2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului

situat în Ploiești, și au arătat că, după anul 1952 le-a fost comunicat faptul

că terenul a fost declarat viran, că nu mai trebuie depusă declarația pentru

stabilirea și plata impozitului, că nu au avut cunoștință de faptul că imobilul

a trecut în proprietatea statului pentru neplata impozitelor și că de existența

sentinței civile nr. 340 din 26 ianuarie 1955 pronunțată de Tribunalul Ploiești

au aflat în anii următori, hotărâre care nu le-a fost comunicată niciodată.

În susținerea notificării, aflată la

fila 97, dosar fond, s-a depus chitanța de plată emisă de Oficiul de casierie,

Ploiești prin care s-a făcut dovada achitării impozitelor datorate la stat,

pentru imobil, până la data de 30 decembrie 1952.

Prin hotărârea menționată, aflată la

fila 9, dosar fond, se reține preluarea de către stat a terenului, în suprafață

de 800 mp, situat în Ploiești, proprietatea autorului contestatorilor M.N., cu

domiciliu necunoscut.

Rolul activ al instanței este prevăzut

de art. 129 C. proc. civ. și presupune obligația acesteia de a stărui prin

toate mijloacele legale în scopul pronunțării unei soluții temeinice și legale,

sens în care, dacă consideră necesar, poate ordona administrarea de probe.

Deși prin notificarea depusă

contestatorii au susținut că autorului lor că nu a putut să-și exercite dreptul

de proprietate deoarece a fost urmărit de regimul politic de la acea dată,

instanța nu a verificat această situație, reținând că aceștia sunt moștenitorii

proprietarului imobilului de la care s-a făcut preluarea, dar nu pot beneficia

de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială deoarece nu au făcut dovada

preluării abuzive a imobilului.

Situația învederată de recurentă

constituie una din modalitățile de preluare abuzivă a imobilelor ce intră sub

incidența Legii nr. 10/2001, împrejurare pe care însă instanța de apel, în

virtutea rolului său activ nu a lămurit-o.

Pentru aceste argumente, în temeiul art.

312 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa decizia și se va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, în vederea lămuririi

aspectului legat de imposibilitatea de plată a impozitului datorat la stat,

pentru imobilul revendicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

I.M. împotriva Deciziei nr. 122 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceiași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 octombrie 2010.