ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 122/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 9712 din 8 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată și a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 31.409,35 lei cheltuieli de judecată. Prin cererea înregistrată la 18 decembrie 2006, reclamanta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței sus menționate, în sensul că a fost obligată la plata sumei de 31.409,35 lei cheltuieli de judecată către pârâtă și nu la 3.409,35 lei, astfel cum rezultă din chitanța aflată la fila 174 dosar. Prin încheierea de ședință de la 27 decembrie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamanta SC M.I.

SA (fostă SC I.T.C. SRL) BUCUREȘTI și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr. 9712 din 8 noiembrie 2006, în sensul că suma ce reprezintă cuantumul cheltuielilor de judecată este de 28.000 lei și nu 31.409, 35 lei, astfel cum se menționase prin dispozitivul sentinței sus menționate. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, biletele la ordin și chitanța de plată a onorariului de avocat, rezultă că suma totală ce reprezintă cuantumul cheltuielilor de judecată este de 28.000 lei, potrivit facturii fiscale depusă la dosarul cauzei (fila 167). Soluția pronunțată de instanța fondului, a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, care, prin decizia nr. 442 din 11 octombrie 2007, a respins apelul reclamantei.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că prin sentința nr. 9712 din 8 noiembrie 2006, a fost recunoscut dreptul pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, fără nicio limitare cantitativă a acestora, iar înscrisurile care dovedesc câtimea onorariului avocațial însumează 28.000 lei, astfel că pretenția reclamantei în sensul limitării acestei sume la 3.409,35 lei este nefondată. A mai reținut instanța că, potrivit principiului non reformatio in pejus, chiar și dacă s-ar considera că soluția fondului este greșită sub aspectul obligării reclamantei la o altă sumă decât cea precizată prin cererea de îndreptare eroare, admiterea apelului ar impune respingerea cererii ca nefondată, ceea ce ar presupune o întoarcere la dispozitivul inițial al sentinței și menținerea obligației de plată în sumă de 31.409,35 lei.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva încheierii de ședință din 27 decembrie 2006. În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut, în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece deși a constatat că instanța de fond a greșit și a depășit limitele investirii, încălcând principiul disponibilității procesului civil, a luat decizia de respingere a apelului, deși calea de atac are un caracter devolutiv, astfel încât se impunea reanalizarea înscrisurilor de la dosar.

A mai susținut recurenta că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, având în vedere că la pronunțarea sentinței instanței de fond, au fost avute în vedere exclusiv cheltuielile de judecată pentru care exista dovada achitării lor, respectiv chitanța fiscală. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, dispoziții ce reglementează recursul, ca o cale extraordinară de atac, dispozițiile sus menționate fiind obligatorii deopotrivă pentru părțile care recurg la această cale de atac, dar și pentru instanța de recurs, din punct de vedere al analizei și examinării hotărârii recurate.

Din perspectiva dispozițiilor legale mai sus evocate, se impune analiza prevederilor art. 281 C. proc. civ., potrivit cărora, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, pot fi îndreptate din oficiu sau la cererea părților. În speță, instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost investită, iar în virtutea caracterului devolutiv al apelului, a făcut propria analiză a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei. Astfel, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța a avut în vedere atât raționamentul juridic al instanței de fond, potrivit căruia a fost recunoscut dreptul pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, fără a stabili vreo limitare a cuantumului acestora, cât și dispozițiile art. 281 C. proc.

civ., făcând o aplicare corectă a acestora. În ceea ce privește susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel ar fi constatat că instanța fondului a depășit limitele investirii cererii, însă nu a schimbat în tot încheierea apelată, se constată că este nefondată, deoarece instanța își motivează soluția prin rațiuni de procedibilitate, potrivit dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., având în vedere că soluția de admitere a apelului ar fi condus la încălcarea principiului non reformatio in pejus. Mai mult decât atât, curtea a reținut în mod corect că, potrivit art. 281 C. proc. civ., soluția pronunțată nu afectează raționamentul judiciar inițial, ci s-a procedat doar la o recalculare a sumei datorate, funcție de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Referitor la celelate critici privind înscrisurile în baza cărora reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, se constată că vizează chestiuni de fond și nu de nelegalitate a soluției pronunțate, astfel încât nu pot face obiectul analizei în această cale de atac extraordinară de reformare, nedevolutivă. Pe cale de consecință, față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.I. SA (fostă SC I.T.C. SRL) BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 442 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 ianuarie 2009.