ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3876/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3876/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la Tribunalul București sub nr. 8042 la data de 7 mai

2003, reclamanta SC S. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții SC I.C.N.

SRL și C.C., instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să dispună

obligarea pârâților la plata sumei de 2.543.712.247 lei, reprezentând diferență

de preț și penalități aferente, astfel cum rezultă din contractul nr. 30001 din

19 ianuarie 2000.

Tribunalul București, prin

sentința nr. 11646 din data de 13 octombrie 2004, a admis în parte acțiunea

formulată; a obligat pârâta SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei suma de

1.124.158.858 lei, cu titlu de debit și suma de 700.839.568 lei, reprezentând

penalități de întârziere; a respins acțiunea împotriva pârâtului C.C., ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat

pârâta SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei suma de 65.494.968 lei,

cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței

instanței de fond au formulat apel, atât reclamanta SC S. SA cât și pârâta SC I.C.N.

SRL.

Curtea de Apel București,

prin decizia nr. 696 din 26 octombrie 2005, a respins apelul formulat de

reclamantă și a admis apelul pârâtei; a schimbat în parte hotărârea apelată în

sensul respingerii acțiunii reclamantei, în contradictoriu cu pârâta SC I.C.N.

SRL, ca neîntemeiată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat

reclamanta SC S. SA să plătească pârâtei SC I.C.N. SRL 54.229.000 lei,

cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta SC S. SA.

Secția Comercială a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1351 din 4 iunie 2006, a admis

recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Curtea de Apel București,

prin decizia nr. 520 din 31 octombrie 2006, a admis apelul formulat de

reclamanta SC S. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.C.F.; a schimbat în parte

sentința nr. 11646 din 13 octombrie 2004 a Tribunalului București, în sensul că

a obligat pârâta SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei suma de 2.544.542.000

lei, penalități de întârziere; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței

atacate referitoare la obligarea pârâtei SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei

SC S. SA suma de 1.124.158.858 lei (ROL), debit plus penalități de întârziere în

sumă de 700.839.568 lei (ROL) cât și privire la respingerea acțiunii față de

pârâtul C.C.F.; a obligat pârâta SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei sumei

de 8.849,4968 RON, cheltuieli de judecată la fond; a respins, ca nefondat, apelul

declarat de pârâta SC I.C.N. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.C.F.; a

obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.905 RON, cheltuieli de

judecată.

Împotriva deciziei nr. 520

din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamanta

SC S. SA București, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Recurenta a criticat decizia

recurată cu referire la respingerea acțiunii reclamantei SC S. SA împotriva

administratorului societății pârâte, C.C.F.

Recurenta a arătat că

instanța de apel nu a cercetat modalitatea în care administratorul societății

se face vinovat de producerea prejudiciului, administratorul societății pârâte

fiind, în solidar cu societatea pârâtă răspunzător de prejudiciul cauzat.

Recurenta a mai arătat că

instanța de apel nu a motivat respingerea acțiunii împotriva administratorului

societății pârâte, simpla preluare a motivării, de asemenea, nefondate, a

primei instanțe, în sensul că „administratorul nu are calitate procesual

pasivă, nefiind parte în contract”, reprezentând motivarea soluției date.

În continuare, recurenta a

subliniat și că hotărârea pronunțată în contradictoriu cu societatea pârâtă nu

poate fi pusă în executare, societatea pârâtă fiind insolvabilă, aspect ce

excede din punctul de vedere al instanței de recurs oricărei critici formulate

hotărârii recurate, în atare situație, reclamanta având dreptul a se înscrise

la masa credală.

Recurenta reclamantă a

solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în

sensul admiterii apelului în totalitate așa cum a fost formulat de către

această parte, cu consecința obligării administratorului pârât în solidar cu

societatea pârâtă la plata debitului.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare ce vizează excepția lipsei calității

procesuale pasive a administratorului societății pârâte.

O condiție pentru ca o

persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală, fie activă, fie pasivă,

aceasta din urmă purtând asupra persoanei împotriva căreia se poate exercita

acțiunea.

Calitatea procesuală pasivă presupune

existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în raportul

juridic, calitate ce coincide cu aceea de subiect pasiv al dreptului.

Instanța de judecată

verifică calitatea procesuală, atât pasivă cât și activă, în funcție de

drepturile și obligațiile izvorâte din raportul juridic dedus judecății.

În speța de față, raportul

juridic dedus judecății izvorăște din contractul nr. 30001 din 19 ianuarie

2000, încheiat între SC S. SA și SC I.C.N. SRL, prin reprezentanții legali.

În aplicațiunea prevederilor

art. 969 prin raportare la art. 973 C. civ., cum convențiile legal făcute au

putere de lege între părțile contractante, neproducând efecte juridice decât

între acestea, în prezenta cauză, SC S. SA are calitatea de reclamantă și SC I.C.N.

SRL are calitatea de pârâtă, administratorul societății pârâte neavând calitate

procesuală pasivă, cum greșit a înțeles reclamanta, întrucât izvorul

raporturilor juridice îl reprezintă mai sus, menționatul contract încheiat

exclusiv între cele două societăți comerciale.

Pe cale de consecință, sub

acest aspect, în mod corect instanța de apel a menținut soluția pronunțată de

prima instanță în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC S. SA, în

contradictoriu cu pârâtul C.C.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

Instanța de apel în mod just

a reținut lipsa calității procesuale pasive a administratorului societății

pârâte în raport de contractul încheiat între cele două societăți comerciale, menținând

dispoziția sentinței primei instanțe cu privire la respingerea acțiunii față de

C.C.F.

Așadar, cum decizia recurată

a fost dată cu aplicarea corectă a legii și cu o motivare în concordanță cu

situația de drept raportată la situația de fapt, derivând din contractul

încheiat între cele două societăți comerciale, criticile aduse în recurs de

către reclamantă nu pot fi primite, acestea neavând suport legal.

În concluzie, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C.

proc. civ., urmează să respingă recursul declarat, în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S. SA București împotriva deciziei nr. 520 din 31 octombrie

2006 a Curții de Apel București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2007.