ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3876/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București sub nr. 8042 la data de 7 mai 2003, reclamanta SC S. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții SC I.C.N. SRL și C.C., instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 2.543.712.247 lei, reprezentând diferență de preț și penalități aferente, astfel cum rezultă din contractul nr. 30001 din 19 ianuarie 2000. Tribunalul București, prin sentința nr. 11646 din data de 13 octombrie 2004, a admis în parte acțiunea formulată; a obligat pârâta SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei suma de 1.124.158.858 lei, cu titlu de debit și suma de 700.839.568 lei, reprezentând penalități de întârziere; a respins acțiunea împotriva pârâtului C.C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pârâta SC I.C.N.

SRL să plătească reclamantei suma de 65.494.968 lei, cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței instanței de fond au formulat apel, atât reclamanta SC S. SA cât și pârâta SC I.C.N. SRL. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 696 din 26 octombrie 2005, a respins apelul formulat de reclamantă și a admis apelul pârâtei; a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul respingerii acțiunii reclamantei, în contradictoriu cu pârâta SC I.C.N. SRL, ca neîntemeiată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat reclamanta SC S. SA să plătească pârâtei SC I.C.N. SRL 54.229.000 lei, cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta SC S. SA. Secția Comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1351 din 4 iunie 2006, a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Curtea de Apel București, prin decizia nr. 520 din 31 octombrie 2006, a admis apelul formulat de reclamanta SC S. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.C.F.; a schimbat în parte sentința nr. 11646 din 13 octombrie 2004 a Tribunalului București, în sensul că a obligat pârâta SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei suma de 2.544.542.000 lei, penalități de întârziere; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate referitoare la obligarea pârâtei SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei SC S. SA suma de 1.124.158.858 lei (ROL), debit plus penalități de întârziere în sumă de 700.839.568 lei (ROL) cât și privire la respingerea acțiunii față de pârâtul C.C.F.; a obligat pârâta SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei sumei de 8.849,4968 RON, cheltuieli de judecată la fond; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC I.C.N.

SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.C.F.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.905 RON, cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei nr. 520 din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamanta SC S. SA București, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta a criticat decizia recurată cu referire la respingerea acțiunii reclamantei SC S. SA împotriva administratorului societății pârâte, C.C.F. Recurenta a arătat că instanța de apel nu a cercetat modalitatea în care administratorul societății se face vinovat de producerea prejudiciului, administratorul societății pârâte fiind, în solidar cu societatea pârâtă răspunzător de prejudiciul cauzat.

Recurenta a mai arătat că instanța de apel nu a motivat respingerea acțiunii împotriva administratorului societății pârâte, simpla preluare a motivării, de asemenea, nefondate, a primei instanțe, în sensul că „administratorul nu are calitate procesual pasivă, nefiind parte în contract”, reprezentând motivarea soluției date. În continuare, recurenta a subliniat și că hotărârea pronunțată în contradictoriu cu societatea pârâtă nu poate fi pusă în executare, societatea pârâtă fiind insolvabilă, aspect ce excede din punctul de vedere al instanței de recurs oricărei critici formulate hotărârii recurate, în atare situație, reclamanta având dreptul a se înscrise la masa credală. Recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului în totalitate așa cum a fost formulat de către această parte, cu consecința obligării administratorului pârât în solidar cu societatea pârâtă la plata debitului.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare ce vizează excepția lipsei calității procesuale pasive a administratorului societății pârâte. O condiție pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală, fie activă, fie pasivă, aceasta din urmă purtând asupra persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic, calitate ce coincide cu aceea de subiect pasiv al dreptului. Instanța de judecată verifică calitatea procesuală, atât pasivă cât și activă, în funcție de drepturile și obligațiile izvorâte din raportul juridic dedus judecății.

În speța de față, raportul juridic dedus judecății izvorăște din contractul nr. 30001 din 19 ianuarie 2000, încheiat între SC S. SA și SC I.C.N. SRL, prin reprezentanții legali. În aplicațiunea prevederilor art. 969 prin raportare la art. 973 C. civ., cum convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, neproducând efecte juridice decât între acestea, în prezenta cauză, SC S. SA are calitatea de reclamantă și SC I.C.N. SRL are calitatea de pârâtă, administratorul societății pârâte neavând calitate procesuală pasivă, cum greșit a înțeles reclamanta, întrucât izvorul raporturilor juridice îl reprezintă mai sus, menționatul contract încheiat exclusiv între cele două societăți comerciale.

Pe cale de consecință, sub acest aspect, în mod corect instanța de apel a menținut soluția pronunțată de prima instanță în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC S. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.C.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Instanța de apel în mod just a reținut lipsa calității procesuale pasive a administratorului societății pârâte în raport de contractul încheiat între cele două societăți comerciale, menținând dispoziția sentinței primei instanțe cu privire la respingerea acțiunii față de C.C.F. Așadar, cum decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii și cu o motivare în concordanță cu situația de drept raportată la situația de fapt, derivând din contractul încheiat între cele două societăți comerciale, criticile aduse în recurs de către reclamantă nu pot fi primite, acestea neavând suport legal.

În concluzie, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat, în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA București împotriva deciziei nr. 520 din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2007.