ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 20.09.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1495/2016

HOTĂRÂRE

20.09.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1495/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1495/2016

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 15 mai 2004, contestatorul A. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții B. Beiuș, C. Beiuș și D. Beiuș, să anuleze în parte Dispoziția nr. 5 din 09 februarie 2004. în sensul restituirii în natură a întregului teren solicitat în baza Legii nr. 10/2001, în suprafață totală de 179.1.30 mp.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, dobândit în anul 1943 cu titlu de donație, și proprietatea asupra cotei de 23/26 părți din imobilul cu nr. top 1240 înscris în C.F. Beiuș, reprezentând arător în postata „Riturile" în suprafață de 179.130 mp, dreptul său de proprietate fiind intabulat sub B.3 în foaia de proprietate prin încheierea din 16 aprilie 1943.

Tot în anul 1943, se mai arată, unchiul său E. a dobândit 3/26 părți din imobilul în discuție, prin cumpărare.

Mai arată reclamantul că preluarea imobilului s-a făcut în mod abuziv de Statul român, care și-a intabulat dreptul de proprietate în anul 1976 cu titlu de prescripție extinctivă.

Mai arată acesta că el și-a schimbat numele din „F." în acela de „G."

Se învederează că imobilul cu nr. top 1240 în suprafață totală de 202495 mp a fost dezmembrat în următoarele nr. top: inițial 1240/1, 1240/2, 1240/3, 1240/4, iar ulterior nr. top 1240/4 a fost dezmembrat în 23 nr. top imobile intabulate sub nr. top 1240/5 - 1240/7.

Cu privire la nr. top 1240/7 - nr. top 1240/26 s-a arătat că asupra lor s-a notat existența unor construcții proprietatea SC H. SA Oradea - Ferma Beiuș, celelalte imobile nefiind afectate de construcții.

Prin sentința nr. 437/C din 25 aprilie 2007, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis în parte cererea, a constatat că, reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură și a suprafeței de 91.169 mp după cum urmează; cota de 1498/9968 din imobilul cu nr. top 1240/1; cota de 1576/9970 din imobilul cu nr. top 1240/2; cota de 1909/9991 din imobilul cu nr. top 1240/3; cota de 32122/94003 din imobilul cui nr. top 1240/5; cota de 48334/56515 din imobilul cu nr. top 1240/6; cota de 158/359 din imobilul cu nr. top 1240/7; cota de 45/104 din imobilul cu nr. top 1240/8; cota de 110/362 din imobilul cu nr. top 1240/9; cota de 178/530 din imobilul cu nr. top 1240/10; cota de 673/673 din imobilul cu nr. top 1240/11; cota de 422/422 din imobilul cu nr. top 1240/12; cota de 422/422. din imobilul cu nr. top 1240/13; cota de 50/193 din imobilul cu nr. top 1240/18; cota de 202/1491 din imobilul cu nr. top 1240/19; cota de 164/1491 din imobilul cu nr. top 1240/20; cota de 538/1491 din imobilul cu nr. top 1240/21; cota de 145/145 din imobilul cu nr. top 1240/23; cota de 462/462 din imobilul cu nr. top 1240/24; cota de 210/210 din imobilul cu nr. top 1240/25; cota de 555/1389 din imobilul cu nr. top 1240/26; cota de 1306/11295 din imobilul cu nr. top 1240/27. A constatat că, pentru diferența nerestituită de 22.029 mp reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent.

A obligat pârâtul D. Beiuș să emită o nouă dispoziție în acest sens.

A respins acțiunea formulată de reclamant în. contradictoriu cu B. Beiuș și C. Beiuș ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A obligat D. Beiuș la 6.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că în mod cu totul nejustificat a fost respinsă cererea persoanei îndreptățite de restituire în natură a terenului care este liber, în înțelesul legii speciale, respectiv cel care nu este ocupat de construcții, precum, și terenul ocupat de construcții ușoare și demontabile, imobile față de care, prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, se prevede obligația de restituire în natură.

Ca atare, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a suprafeței de 91.169 mp, urmând ca pentru diferența de 22.029 mp, teren să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin Decizia nr. 122 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel Oradea, a admis apelul declarat de pârâtul D. Beiuș și în consecință a schimbat în parte sentința, în sensul înlăturării de la restituirea în natură a următoarelor imobile, pentru acestea reclamantul fiind îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent:

- imobilele cu nr. top. 1240/1 - în suprafață de 9.968 mp, nr. top. 1240/2 - în suprafață de 9.970 mp, nr. top. nou format 1240/3-a - în suprafață de 7.633 mp, pe care este situată piața de animale;

imobilul cu nr. top. nou format 1240/5-b - în suprafață de 34.890 mp, ce reprezintă zona de protecție a Văii Mimăieștiior;

imobilul cu nr. top. 1240/6 - în suprafață de 56.515 mp, pe care sunt edificate construcțiile proprietatea SC H. SA Oradea - I. Beiuș.

Imobilele cu nr. top. nou formate 1240/3-b - în suprafață de 2.358 mp, 1240/5-a - în suprafață de 59.113 mp, precum și 1240/27 - în suprafață de 11.295 mp, s-a reținut că urmează să facă obiectul restituirii în natură către reclamant.

Au fost menținute restul dispozițiilor din sentință.

Cererea de aderare la apel formulată de reclamant F. domiciliat în București, sector 4, a fost respinsă.

Intimatul apelant G. a fost obligat la plata către apelantul D. Beiuș, a sumei de 15,385 lei, cheltuieli de judecata în apel.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr. 8 din 9 februarie 2004 emisă de D. Beiuș, s-a dispus restituirea în natură în favoarea petentului a cotei de 69.532/179.130 mp (în realitate 65.932/179.130 mp, în decizie strecurându-se o eroare materială) teren din imobilul cu nr. top. 1240, iar pentru diferența de 109.598 mp s-a propus acordarea de despăgubiri, cu motivația că această suprafață nu este liberă și nu poate fi restituită, fiind

ocupată de Piața Obor, albia Văii Nimăieștilor, digul de protecție, incinta I. și construcțiile aparținând SC H. SA Oradea.

S-a reținut că instanța de fond a apreciat în mod nejustificat asupra cererii de restituire în natură cu privire la aceste terenuri, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001, și mai ales a înțelesului noțiunii de „teren liber", așa cum rezultă el din lege.

Astfel, din raportul de contraexpertiză efectuat în apel a rezultat că:

terenul aferent pieței de animale, situat pe parcelele topografice 1240/1, 1240/2 și nr. top. nou 1240/3-a, este afectat de construcții - casa de la poarta 1, fundație WC, alei betonate, platformă betonată, precum și rețele electrice, de apă și canalizare; de asemenea, parcarea din fața pieței este necesară pentru buna funcționare a pieței;

terenul situat pe parcela topografică 1240/5-b, în suprafață de 34.890 mp,, formează zona de protecție a Văii Nimăieștilor, incluzând și digul de apărare al municipiului Beiuș;

terenul situat pe parcela topografică 1240/6 este ocupat de construcții și obiective agrozootehnice, acestea fiind proprietatea SC H. SA Oradea - I. Beiuș, înscrise în C.F. Beiuș, sub B 21 (fila 17 - dosar de fond); au apreciat experții că aceste construcții, fie că sunt definitive sau ușoare, își au rolul lor în buna funcționare a fermei.

Ca atare, se conchide, nemișcătoarele nu sunt supuse restituirii în natură, reclamantul având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recursul declarat de reclamantul G., împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, care, prin Decizia nr. 1437 din 18 martie 2013, a casat în parte hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului formulat de pârâtul D. Beiuș, în ceea ce privește imobilul cu nr. top.1240/6, în suprafață de 56.515 mp pe care sunt edificate construcțiile SC H. SA Oradea-I. Beiuș, la aceeași instanță de apel.

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

S-a reținut în esență că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt pe un aspect esențial al cauzei, respectiv dacă, construcțiile noi de pe topograficul 1240/6, construcții cu care figurează înscrisă ca proprietară, în cartea funciara, SC H. SA Oradea, au fost sau nu autorizate.

Pe de alta parte, se arată, deși a reținut că unele din construcțiile existente pe terenul cu nr. top. 1240/6 sunt construcții ușoare, instanța de apel nu a lămurit care sunt acestea, întinderea și poziționarea lor în raport cu construcțiile definitive, împreună cu care formează un ansamblu construit pe terenul în discuție. Or, se arară, lămurirea acestor aspecte de fapt este esențială în aplicarea corectă a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

pentru că deși textul permite restituirea în natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile, nu se poate face abstracție de circumstanțele particulare ale speței, unde construcțiile ușoare fac parte dintr-un ansamblu construit care include și construcții definitive.

În măsura în care se va ajunge la concluzia imposibilității de restituire în natură a terenului ocupat de construcțiile definitive și a celui aferent bunei utilizări a acestor edificate, în rezolvarea problemei restituirii terenurilor ocupate de construcții ușoare/demontabile interesează întinderea construcțiilor ușoare/demontabile și poziționarea lor în raport cu cele definitive, pentru a nu se aduce atingere bunei utilizări a acestora din urmă, fiind, de asemenea, de evitat restituirea unor suprafețe disparate, infime ca întindere și astfel imposibil de exploatat din punct de vedere economic.

În consecință, cu ocazia rejudecării, s-a dispus ca instanța de trimitere să procedeze la suplimentarea probatoriului, în condițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru o completă stabilire a situației de fapt în legătură cu caracterul autorizat/neautorizat al construcțiilor noi, edificate după preluare pe terenul cu nr. top.1240/6, în suprafață de 56.515 mp, respectiv în legătură cu situația construcțiilor ușoare/demontabile amplasate pe același teren, în sensul celor mai sus arătate.

În rejudecare, Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 406 din 30 septembrie 2014, a admis ca fondat apelul declarat în cauză de pârâtul D. Beiuș și schimbând în parte sentința, a înlăturat de la restituirea în natură cota de 48.334/56.515 mp din imobilul cu nr. top 1240/6 înscris în C.F. Beiuș.

A constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru această suprafață de teren.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de trimitere a reținut că pe terenul cu nr. top. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, există construcții, majoritatea zidite, edificate anterior anului 1989, al căror proprietar este SC H. SA Oradea, conform expertizei efectuată în cauză, aspect care rezultă inclusiv din planșele fotografice anexate expertizei.

Este adevărat, se reține, că apelantul, deși i s-a pus în vedere să prezinte autorizațiile de construcție pentru aceste edificate, nu a fost în măsură să le depună, și de asemenea s-a probat că printre construcțiile din zidărie și cărămidă există și câteva edificate ușoare cu fundație de beton și schelă de metal, însă aceste construcții aparțin SC H. SA - Ferma 11, intabulată ca proprietară în cartea funciară, unitate care nu a fost notificată în baza Legii nr. 10/2001 și nici nu a fost parte în acest proces.

Față de starea de fapt, așa cum a fost reținută din probe, în condițiile în care terenul revendicat de contestator nu este liber, nefiind incidente dispozițiile art. 7 alin. (1), respectiv dispozițiile art. 10 alin. (2) sau alin. (3) din Legea nr. 10/2001 construcțiile neautorizate nefiind edificate după 01 ianuarie 1990, s-a concluzionat că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, contestatorul fiind îndreptățit însă, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare prevăzute de Legea nr. 165/2011 și respectiv Legea nr. 368/2013, Ia măsuri reparatorii prin echivalent și pentru acest teren, așa cum a stabilit instanța de fond prin sentința atacată pentru celelalte terenuri care nu au fost restituite în natură, situație în care se impune schimbarea în parte a sentinței în sensul înlăturării suprafeței de teren în cotă de 48.334/56.515 mp aferentă numărului top. 1240/6 și constatării îndreptățirii contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent și pentru acest imobil.

Totodată, instanța de rejudecare a constatat că celelalte dispoziții ale sentinței, astfel cum a fost schimbată în parte prin Decizia nr. 122 din 02 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apei Oradea, au fost menținute prin Decizia civilă nr. 1437 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul G., invocând în drept dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1490 din data de 3 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosar nr. x/111/2004*, s-a admis recursul declarat de reclamant, în prezent decedat, continuat de moștenitoarele J. și K. împotriva Deciziei civile nr. 406/A din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

S-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și justiție a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra, de fapt și de drept, care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată. Aceste argumente (juridice) trebuiau să se raporteze pe de o parte la susținerile și apărările făcute de părți iar pe de altă parte la dispozițiile (cadrul legal) aplicabile.

În cauză, se reține, hotărârea nu este motivată potrivit exigențelor impuse de art. 261 C. proc. civ. și raportat la considerentele impuse prin decizia de casare care a stabilit ca instanța de rejudecare să stabilească dacă construcțiile au fost edificate în baza unor autorizații de construire iar In ce privește construcțiile ușoare „să lămurească care sunt acestea, întinderea și poziționarea lor în raport cu construcțiile definitive, împreună cu care formează un ansamblu" întrucât „deși art. 10 alin. (3) permite restituirea în natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile, nu se poate tace abstracție de circumstanțele particulare ale

speței unde construcțiile ușoare fac parte dintr-un ansamblu construit care include și construcții definitive".

S-a statuat că în căzu] construcțiilor definitive, în situația în care se apreciază că nu se poate dispune restituirea terenului ocupat de acestea, să se determine terenul aferent bunei utilizări a acestor construcții.

Pentru construcțiile ușoare/demontabile s-a statuat de asemenea „să se stabilească întinderea și poziționarea lor în raport cu cele definitive pentru a nu se aduce atingere bunei utilizări a acestora din urmă, fiind de evitat restituirea unor suprafețe disparate, infime ca întindere și astfel imposibil de exploatat din punct de vedere economic".

Or, motivarea instanței de rejudecare este străină de temeiurile de drept ale acțiunii, de motivele de apel și de cele statuate prin decizia de casare care impun cu necesitate analiza criteriilor de restituire în natură prevăzute de art. 7, 9 și 10 din Legea nr. 10/2001, determinarea exactă a suprafețelor de teren ocupate de construcțiile definitive și terenul aferent necesar unei bune utilizări a acestora precum și a faptului dacă construcțiile ușoare/demontabile sunt necesare unei bune utilizări a construcțiilor definitive având în vedere obiectul de activitate, urmând a se stabili dacă obiectivul poate fi privit ca un ansamblu funcțional.

Reținerea simplă a instanței în sensul că dacă bunurile aparțin SC H. SA, terenul nu poate fi restituit în natură este nelegală, această stare de fapt, prin ea însăși, neputând constitui un impediment legal la restituirea în natură, urmând a fi analizate impedimentele prevăzute de lege.

De asemenea, instanța nu a fost preocupată în stabilirea exactă a titularului dreptului de proprietate asupra construcțiilor având în vedere existența contradicțiilor menționate în înscrisurile depuse și dacă societatea titulară a dreptului de proprietate mai există ca persoană juridică de drept privat sau și-a încetat existența iar, în această ultimă situație cum s-a lichidat patrimoniul.

Având în vedere aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. s~a admis recursul, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 334/A din 14 aprilie 2016, a admis, ca fondat, apelul declarat de D. Beiuș și schimbând în parte sentința nr. 437 din 25 aprilie 2007 dată de Tribunalul Bihor, a constatat îndreptățirea reclamantului la restituirea în natură, doar a unei cote de 20.574/56.515 părți (în loc de cota de 48.334/56.515 părți) din topograficul 1240/6, înscris în C.F. Beiuș, pentru diferența de până la cota de 48.334 părți constatându-se îndreptățirea acestuia la măsuri reparatorii prin echivalent,

A constatat că celelalte dispoziții ale sentinței apelate, astfel cum a fost schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 122 din 2 iulie 2009, pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, au fost menținute prin Decizia civilă nr. 1437 din 18 martie 2013, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, instanța de rejudecare a reținut că potrivit celor constatate prin completarea la raportul de expertiză, întocmit conform îndrumărilor deciziei de casare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, construcțiile identificate ca fiind C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7

C12, C13, C15, C16, C17, C18, C19, C23 - sunt definitive, terenul necesar unei utilizări optime fiind de 1.768 mp+34.173 mp - 35.941 mp după eliminarea terenului în exces.

S-a stabilit că dintre construcțiile demontabile, ușoare, cele identificate ca fiind C8-finar, C9-fânar C11-cântar, C14-fânar, C19-siloz, C13-padoc, C15-padoc, C16-platou betonat, C17-padoc, C18-hală, C23.padoc, C4-magazie sunt necesare bunei funcționări, utilizări raportat la obiectul de activitate din prezent. Cele demontabile, ușoare, construite în Centru de tuns ovine, Ci2-centru de îmbăiat ovine, C20-perimetru fundași abandonate, C21-șopron, nu sunt necesare bunei funcționări, iar obiectivul poate fi privit ca un ansamblu funcțional, al suprafeței de teren aferente necesare funcționării construcțiilor demontabile, în prezent existând o fermă de creștere viței pentru care sunt necesare aceste construcții permanente și demontabile, posesor faptic fiind SC L. SRL.

Din cuprinsul adresei din 21 iulie 2014 dosar de apel, se reține că în evidențele sale nu au fost identificate autorizațiile de construcții pentru obiectivele aparținând SC H. SA Oradea-Ferma 2 Beiuș. Potrivit îndrumărilor deciziei de casare, s-a emis adresă către Oficiul Registrului Comerțului Bihor pentru a identifica dacă SC H. SA mai funcționează sau nu, câtă vreme construcțiile în litigiu de pe nr. top.1240/6 figurau în proprietatea acesteia, iar conform adresei din 07 octombrie 2015 - filele 22-23 dosar de apel, această societate se numește în prezent SC M. SRL, cu sediul în localitatea Oradea, jud. Bihor.

Primăria Municipiului Beiuș, prin adresa din 25 septembrie 2013-fila 58 dosar de apel, a comunicat că din evidențele sale nu reiese că s-ar fi eliberat autorizații de construire pentru obiectivele agrozootehnice ale SC H. SA Oradea situate pe nr. top.1240/6.1240/26 Beiuș, construcțiile fiind realizate în anii 1968-1979, 1985-1989 iar conform declarației de impunere, această societate figurează în evidențele sale cu o serie de construcții de natura celor identificate mai sus.

S-a mai reținut faptul că, din evidențele de carte funciară - Coala C.F. Beiuș, filele 24-29 dosar de apel, nr. top. 1240/4 în suprafață de 172.568 mp s-a dezmembrat în 1994, foaia B. nr. 18 în mai multe nr. top.: - 1240/5-1240/27 iar pe nr. top.1240/7 - 1240/26 s-a notat existența unor construcții proprietatea SC H. SA Oradea - I. Beiuș, fără însă ca pe nr. top.1240/6 - ce face obiectul litigiului, conform celor expuse - să fie notat, deși, potrivit raportului de expertiză, a completării acestuia, o mare parte din acestea se regăsesc amplasate la sol pe acest teren.

Potrivit situației de carte funciară - fila 25 dosar apel, imobilul cu nr. top 1240/6 în natură arător în Râturi în suprafață de 56.515 mp, reprezintă dreptul de proprietate al Statului Român dobândit cu titlu de prescripție, Foaia B. nr. 3 preluat de la antecesorul intimatului reclamant, teren pe care se află edificate o serie de construcții definitive și unele demontabile - 23 - identificate de expert cu indicativele: C1-C23.

Aceste construcții însă nu sunt noi, edificate după anii 1990 ci anterior în anii 1967-1983, după preluarea terenului de către Statul Român, perioadă în care însă „este notoriu" că nu se emiteau autorizații de construcție în toate situațiile, evidențele autorităților locale, expuse mai sus, nu au relevat existența acestora. Ceea ce s-a reținut ca „cert" este faptul că pe terenul cu nr. top. 1240/6 se află edificate 23 de construcții, proprietatea SC H. SA, folosite în prezent de o altă societate comercială SC L. SRL, niciuna dintre acestea însă nefigurând ca părți în litigiu. De altfel, nu sunt notate în coala de carte funciară pe acest nr. top construcții, însă, raportul de expertiză a evidențiat că cele aflate pe celelalte nr. top, proprietatea SC H. SA, se extind și pe o parte din terenul aferent, cel necesar în vederea bunei funcționări a acestora, fiind în suprafață de 35.941 mp din totalul de 56.515 mp cât are acest nr. Topografic.

Instanța de fond a constatat că terenul necesar funcționării acestor construcții ar avea o suprafață de 48.334 mp, ori, completarea raportului de expertiză, potrivit „îndrumarului" dat de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia pronunțații deciziei de casare, a conchis în sensul că doar o suprafață de 35.941 mp ar fi aferentă construcțiilor necesare funcționării acestora, ce pot fi privite ca un ansamblu funcțional, cele ce nu sunt necesare fiind evidențiate separat, nefiind inclus terenul aferent, în această suprafață.

În Coala de Carte Funciară, pe nr. top. 1240/6 în suprafață de 56.515 mp teren, nu s-au notat construcții, însă, fața de concluziile raportului de expertiză, pe acesta se află o mare parte din cele 23 de construcții proprietatea SC H. SA, fiind evident că atâta timp cât s-au edificat toate anterior anilor 1990 de fostele I.A.S., C.A.P.-uri, nu se poate vorbi, reține instanța, de o situație care să facă aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după 1 ianuarie 1990, precum și construcțiile ușoare, demontabile. „Este evident" că în momentul notării construcțiilor în coala de carte funciară a existat o eroare de identificare și din acest motiv nu au fost evidențiate și pe nr. top. 1240/6.

Regula instituită de Legea nr. 10/2001, a fost cea a restituirii în natură a imobilelor ce au fost preluate în mod abuziv - art. 7, însă, conform art. 10 alin. (2), în cazul în care pe terenurile preluate abuziv s-au edificat noi construcții, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, iar pentru cea ocupată de construcții, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Față de toate considerentele expuse, s-a apreciat ca fiind o greșită interpretare/aplicare a acestor dispoziții din partea instanței de fond cu privire la suprafața de teren aferentă nr. top.1240/6 ce poate fi restituită în natură, câtă vreme din totalul de 56.515 mp, o suprafață de 35,941 mp este aferentă construcțiilor edificate anterior anilor 1990, necesară bunei funcționări a acestora privite ca un ansamblu funcțional Ca atare, se reține, în mod greșit s-a dispus a fi restituită în natură cota de 48.834 părți în loc de 20,574 mp (56.515-35.941=20.574), dispoziție ce se impune astfel a fi schimbată în parte, iar pentru diferența de (48.334-20.574=27,760 mp) 27.760 mp rezultați urmare a reducerii suprafeței ce se impunea a fi restituită în natură, se va constata astfel îndreptățirea la măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs în termen legal moștenitoarele recurentului reclamant, J. și K. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei, critică cea de-a doua hotărâre dată în rejudecarea apelului, după cum urmează;

instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 10 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, text care este de strictă interpretare și are în vedere doar ipoteza construcțiilor autorizate.

Or, lipsa autorizațiilor pentru construcțiile noi, edificate după preluarea abuzivă, exclude aplicabilitatea acestor dispoziții;

- pentru a se avea în vedere o excepție de la restituirea în natură, ceea ce este de esența legii de reparație, trebuie ca edificatele să fie în patrimoniul unității deținătoare, în speță B. Beiuș, iar nu în patrimoniul unei terțe persoane;

- în cauză, trebuia să se facă aplicațiunea art. 7 din Legea nr. 10/2001 și să se dispună restituirea în întregime a terenului notificat;

atât SC L. SRL cât și SC H. SA. ar fi trebuit să facă dovada existenței unor contracte încheiate cu B. Beiuș, ce ar viza folosința terenului;

- Or, neproducându-se astfel de dovezi rezultă că reclamanții au fost „excluși" de la restituirea în natură, în favoarea unui terț, care nu a făcut dovada temeiului juridic în baza căruia deține imobilul;

- din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauze:, rezultă că SC H. SA, proprietara construcțiilor de pe terenul solicitat, nu mai există, nefiind înregistrată în registrul comerțului, instanța de apel, nu a urmat întocmai dispozițiile din decizia de casare, nerespectând prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

;

Astfel, potrivit acestor indicații (obligatorii pentru instanța de trimitere) trebuia verificată situația existenței (sau nu) persoanei juridice titulară a dreptului de proprietate asupra construcțiilor, iar în cazul încetării existenței acesteia să se verifice cum anume i-a fost lichidat patrimoniul.

Or, în această etapă a judecății, nu se cunoaște încă ce s-a întâmplat cu patrimoniul SC H. SA, și nici cum a ajuns SC L. SRL să folosească atât construcțiile, cât și terenul.

Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele ce succed.

Se constată că și după parcurgerea a două cicluri procesuale, finalizate prin trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, instanța nu a lămurit pe deplin situația de fapt, pe unul din aspectele esențiale ale litigiului, respectiv stabilirea exactă a titularului dreptului de proprietate asupra construcțiilor în discuție, pentru ca abia ulterior să poată fi analizate criteriile de restituire în natură prevăzute de art. 7, 9 și 10 din Legea nr. 10/2001.

Nu au fost respectate, în acest sens, dispozițiile ultimei Decizii de casare, nr. 1490 din 3 iunie 2015, care a statuat neechivoc în sensul că simpla reținere a instanței că bunurile în discuție aparțin SC H. SA și ca atare terenul aferent nu poate fi restituit în natură, este în afara legii, întrucât - prin ea însăși - nu poate constitui un impediment legal la această măsură reparatorie.

Tot astfel, instanța supremă a atras atenția și a dat indicații în legătură cu lămurirea contradicțiilor existente în înscrisurile depuse la dosar, cu privire la societatea titulară a dreptului de proprietate asupra construcțiilor, dacă aceasta mai există ca persoană juridică de drept privat sau și-a încetat existența iar, în această ultimă situație, cum s-a lichidat patrimoniul.

Or, dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., de la 1865, aplicabil cauzei, enunță principiile ce trebuie urmate de instanța de rejudecare, principala regulă vizând obligativitatea îndrumărilor date de instanța de casare, cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta și la necesitatea administrării unor probe.

Soluția consacrată de text, are o deplină justificare și o legitimare procedurală ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar.

Astfel, practica judiciară a statuat constant că existența unui control judiciar eficient, nu poate fi concepută în lipsa unor mijloace procedurale destinate a impune respectarea deciziilor adoptate de instanța superioară și de a „lua în cercetare" aspectele indicate de aceasta, urmând ca instanța de trimitere să dea soluția numai în raport de cercetarea aprofundată a tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei.

Ca atare, instanța de trimitere este obligată să se conformeze îndrumărilor date de instanța de control judiciar pentru corecta stabilire a

situației de fapt, dispunând administrarea de probe și examinând apărările părților, deoarece aceste îndrumări sunt de esența atribuțiilor ce revin instanței de control judiciar, astfel că în rejudecare, instanța de trimitere trebuia să le urmeze, pentru a se asigura o corectă soluționare a litigiului

În speță, nu s-a lămurit, nici în al doilea ciclu procesual daca SC H. SA, indicată ca proprietar al construcțiilor existente pe terenul în discuție, mai există ca persoană juridică de drept privat, respectiv ca societate înregistrată la Registrul Comerțului și care este titlul în baza căruia, actualul posesor al edificatelor - SC L. SRL - folosește atât terenul cât și construcțiile.

Tot astfel, se impun a fi lămurite și relevate prin probele ce se vor administra, care sunt raporturile juridice existente între entitatea învestită cu soluționarea notificării formulate la 13 noiembrie 2001 - Primăria orașului Beiuș - și SC H. SA Oradea, respectiv SC L. SRL, actuala posesoare a nemișcătoarelor.

Este necesar, de asemenea, a se clarifica, în situația în care se relevă că societatea înscrisă ca proprietară a imobilelor - în C.F. Beiuș, de sub B21 - și-a încetat existența, modul cum aceasta și-a lichidat patrimoniul, urmând a se verifica și susținerile reclamantelor potrivit cărora, clădirile în litigiu au fost abandonate iar SC L. SRL, este un detentor precar.

A se vedea, în acest sens și adresa din 14 august 2013 a B. Beiuș - Biroul de Impozite și Taxe, potrivit căreia pentru edificatele existente pe terenul cu nr. top 1240/6, 1240/7 și 1240/27, nu există rol fiscal, din evidențe nerezultând plasarea unor construcții pe aceste suprafețe.

Toate aceste aspecte sunt de esența soluționării litigiului, în funcție de probatoriul astfel administrat instanța urmând a face aplicațiunea uneia din dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 republicată, pentru a da o soluție legală cererii de restituire în natură formulată de persoana îndreptățită și în ce privește topograficul 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, în parte ocupat de construcții și obiective agrozootehnice.

Se va stabili astfel dacă, raportat la situația juridică actuală a nemișcătorului și la împrejurarea dacă, imobilul se află în patrimoniul entității învestite cu soluționarea notificării, suntem sau nu în situația vreuneia din excepțiile prevăzute de lege de la restituirea în natură, excepție care nu poate profita însă unui detentor precar.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.