ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1437/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor - Secția civilă, la data de 15 martie 2004, sub nr. 1452/1U/2004, reclamantul A.V.N.T. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Beiuș, Consiliul Local Beiuș și Primarul municipiului Beiuș, solicitând anularea în parte a dispoziției nr. 8 din 09 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Beiuș, în sensul restituirii în natură a întregului teren notificat, în suprafață totală de 179.130 mp, cunoscut sub numele „arător râturi", intabulat sub nr. top.1240/1, 1240/2, 1240/3, 1240/5,1240/6,1240/27 în CF nr. 1862 Beiuș. Prin sentința civilă nr. 437 din 25 aprilie 2007, Tribunalul Bihor - Secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Beiuș.

A constatat că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură și a suprafeței de 91.169 mp teren, după cum urmează: - cota de 1498/9968 din imobilul cu nr. top.1240/1; - cota de 1576/9970 din imobilul cu nr. top. 1240/2; - cota de 1909/9991 din imobilul cu nr. top. 1240/3; - cota de 32122/94003 din imobilul cu nr. top. 1240/5; - cota de 48334/56515 din imobilul cu nr. top. 1240/6; - cota de 158/359 din imobilul cu nr. top. 1240/7; - cota de 45/104 din imobilul cu nr. top. 1240/8; - cota de 110/362 din imobilul cu nr. top. 1240/9; - cota de 178/530 din imobilul cu nr. top. 1240/10; - cota de 673/673 din imobilul cu nr. top. 1240/11; - cota de 422/422 din imobilul cu nr. top.1240/12; - cota de 422/422 din imobilul cu nr. top.1240/13; - cota de 50/193 din imobilul cu nr. top.

1240/18; - cota de 202/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/19; - cota de 164/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/20; - cota de 538/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/21; - cota de 145/145 din imobilul cu nr. top. 1240/23; - cota de 462/462 din imobilul cu nr. top.1240/24; - cota de 210/210 din imobilul cu nr. top. 1240/25; - cota de 555/1389 din imobilul cu nr. top. 1240/26; - cota de 1306/11295 din imobilul cu nr. top. 1240/27. A constatat că, pentru diferența nerestituită de 22.029 mp, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent. A obligat pe pârâtul Primarul municipiului Beiuș să emită o nouă dispoziție în acest sens. A respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Primăria Beiuș și Consiliul Local Beiuș, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A obligat pe pârâtul Primarul municipiului Beiuș la 6.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin notificarea formulată prin intermediul executorului judecătoresc P.E. la data de 13 noiembrie 2001, reclamantul a solicitat Primăriei orașului Beiuș restituirea în natură a imobilelor reprezentând terenuri ce au constituit proprietatea sa, înscrise inițial în CF nr. 1861 Beiuș nr. top. 1240, imobile ce au trecut în proprietatea Statului Român în anul 1976, cu titlu de prescripție extinctivă, dreptul de proprietate al Statului Român fiind intabulat sub B3 prin încheierea nr. 823 din 10 august 1976. După intabularea Statului Român, imobilul cu nr. top.

1240, dezmembrat ulterior, a fost transcris în CF nr. 1862 Beiuș, dispunându-se sistarea colii CF 1861 Beiuș. Prin dispoziția nr. 8 din 9 februarie 2004 dată de Primarul municipiului Beiuș, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului a cotei de 69.532/179.130 mp teren din imobilul cu nr. top.1240, iar pentru diferența de 109.598 mp teren s-a propus acordarea de despăgubiri, cu motivația că această suprafață nu este liberă și nu poate fi restituită, fiind ocupată de Piața Obor, albia Văii Nimăieștilor, digul de protecție, incinta fermei nr. 2 și construcțiile aparținând SC A. SA Oradea. Prin procesul-verbal din 02 februarie 2004 s-a dispus punerea în posesie a reclamantului asupra suprafeței de 65.932 mp, după cum urmează: nr. top.

1240/3 în suprafață de 2010 mp, nr. top. 1240/5 în suprafață de 53.933 mp și nr. top. 1240/27 în suprafață de 9989 mp. Prin raportul de expertiză topografică întocmit în cauză s-au identificat imobilele revendicate de reclamant în baza Legii nr. 10/2001, din concluziile acestui raport rezultând că este liberă și i se mai poate restitui în natură și suprafața de 91.169 mp. În consecință, în mod nejustificat s-a respins cererea de restituire cu privire la terenul care este liber în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv cel care nu este ocupat de construcții, precum și terenul ocupat de construcții ușoare și demontabile, pentru care prin dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 se prevede obligația de restituire în natură.

Față de această situație, acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Primarul municipiului Beiuș este întemeiată în parte și urmează a fi admisă, sens în care se va constata că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a suprafeței libere de teren de 91.169 mp, urmând ca pentru diferența de 22.029 mp să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent. În ceea ce-i privește pe pârâții Primăria Beiuș și Consiliul Local Beiuș, nu se poate reține nicio identitate între aceștia și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, motiv pentru care față de ei acțiunea va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Beiuș, criticând-o sub aspectul restituirii în natură a suprafețelor de teren ocupate de piața de animale a orașului, zona de protecție a Văii Nimăieștilor și construcțiile deținute de SC A. SA Oradea - Ferma nr. 2. Reclamantul a formulat cerere de aderare la apelul pârâtului, solicitând modificarea în parte a sentinței de fond, în sensul restituirii în natură a întregului teren ce formează obiectul notificării sale, și anume suprafața de 179.130 mp. Prin decizia civilă nr. 122 din 02 iulie 2009, Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Beiuș și în consecință: A schimbat în parte sentința apelată, în sensul înlăturării de la restituirea în natură a următoarelor imobile, pentru acestea reclamantul fiind îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent: - imobilele cu nr. top.1240/1 - în suprafață de 9.968 mp, nr. top.

1240//2 - în suprafață de 9.970 mp, nr. top. nou format 1240/3-a - în suprafață de 7.633 mp, pe care este situată piața de animale; - imobilul cu nr. top. nou format 1240/5-b - în suprafață de 34.890 mp, ce reprezintă zona de protecție a văii Nimăieștilor; - imobilul cu nr. top. 1240/6 - în suprafață de 56.515 mp, pe care sunt edificate construcțiile proprietatea SC A. SA Oradea - Ferma nr. 2 Beiuș. Imobilele cu nr. top. nou formate 1240/3-b - în suprafață de 2.358 mp, 1240/5-a - în suprafață de 59.113 mp, precum și 1240/27 - în suprafață de 11.295 mp urmează să facă obiectul restituirii în natură către reclamant. A menținut restul dispozițiilor din sentință. A respins cererea de aderare la apel formulată de reclamant.

A obligat pe apelantul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către apelantul-pârât, în sumă de 15.385 lei. În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut următoarele: Prin dispoziția nr. 8 din 09 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Beiuș, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului a cotei de 69.532/179.130 mp (în realitate 65.932/179.130 mp, în decizie strecurându-se o eroare materială) teren din imobilul cu nr. top. 1240, iar pentru diferența de 109.598 mp s-a propus acordarea de despăgubiri, cu motivația că această suprafață nu este liberă și nu poate fi restituită, fiind ocupată de Piața Obor, albia Văii Nimăieștilor, digul de protecție, incinta fermei nr. 2 și construcțiile aparținând SC A. SA Oradea.

Instanța de fond a apreciat că, în mod nejustificat, s-a respins cererea de restituire în natură cu privire la aceste terenuri, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și mai ales a înțelesului noțiunii de „teren liber", așa cum rezultă el din lege. Criticile formulate de apelantul-pârât Primarul municipiului Beiuș, cu privire la aspectele mai sus evocate, sunt parțial întemeiate. Astfel, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Art. 10 alin. (2) din aceeași lege prevede că în cazul în care pe terenurile în litigiu s-au edificat construcții noi, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servitutilor legale și a altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Din raportul de contraexpertiză efectuat în apel rezultă următoarele: - terenul aferent pieței de animale, situat pe parcelele topografice 1240/1, 1240/2 și nr. top.

nou 1240/3-a, este afectat de construcții - casa de la poarta 1, fundație WC, alei betonate, platformă betonată, precum și rețele electrice, de apă și canalizare; de asemenea, parcarea din fața pieței este necesară pentru buna funcționare a pieței; - terenul situat pe parcela topografică 1240/5-b, în suprafață de 34.890 mp, formează zona de protecție a Văii Nimăieștilor, incluzând și digul de apărare al municipiului Beiuș; - terenul situat pe parcela topografică 1240/6 este ocupat de construcții și obiective agrozootehnice; acestea sunt proprietatea SC A. SA Oradea - Ferma nr. 2 Beiuș, fiind înscrise în CF nr. 1862 Beiuș, sub B 21 (fila 17 dosar fond); apreciază experții că aceste construcții, fie că sunt definitive sau ușoare, își au rolul lor în buna funcționare a fermei.

În raport de concluziile contraexpertizei, curtea a apreciat că aceste imobile nu sunt supuse restituirii în natură, reclamantul urmând să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Punctul de vedere separat, formulat de expertul L.C., urmează a fi înlăturat pentru următoarele considerente: - chiar dacă există anumite porțiuni de teren pe care nu există construcții, acestea nu pot fi restituite, ele fiind necesare pentru asigurarea funcționalității depline a pieței de animale; - în ceea ce privește Ferma nr. 2, chiar dacă în prezent ea nu desfășoară activitate și chiar dacă o parte din construcții sunt construcții ușoare, acestea sunt proprietatea SC A. SA Oradea, înscrise ca atare în cartea funciară, și pot fi oricând repuse în funcțiune.

Față de toate aceste considerente, curtea a apreciat că cererea de aderare la apel formulată de reclamant este nefondată, iar apelul formulat de pârât este fondat și se impune a fi admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței atacate, în sensul înlăturării de la restituirea în natură a imobilelor terenuri pe care sunt amplasate piața de animale, zona de protecție a Văii Nimăieștilor și Ferma 2 Beiuș, urmând să se mențină restul dispozițiilor din sentință. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamant, care a criticat-o pentru următoarele motive: 1. Decizia pronunțată încalcă formele de procedură (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). Astfel, încheierea interlocutorie din data de 20 noiembrie 2007, prin care cauza a fost repusă pe rol, este una anulabilă, motivarea acesteia necorespunzând realității.

La dosar existau la acea dată înscrisuri și expertize efectuate atât în fața instanței de apel, cât și în fața instanței de fond, ce identificau corect topografic imobilul. Pe baza acelor probe, instanța nu se putea pronunța decât în sensul respingerii apelului Primăriei Beiuș. Instanța a avut nevoie de o opinie a doi din cei trei experți numiți ulterior, care în mod general și împotriva legii apreciază asupra anumitor construcții ușoare și demolabile, edificate fără vreo autorizație, că alături de suprafața de teren pe care se situează sunt necesare desfășurării activității SC A. SA, fără ca Legea nr. 10/2001, în art. 10 alin. (2) și (3) să aibă o asemenea condiție.

Totodată, SC A. SA nu funcționează, nefiind îndeplinită nici condiția reținută de instanța de apel, aceea că terenul ar fi necesar „bunei funcționări a societății comerciale". De asemenea, instanța preia poziția celor doi experți și în privința Pieții Obor, apreciind că pe suprafețele de teren aferente acestei piețe s-au edificat construcții afectate de utilitatea publică a acesteia, fără a se specifica dacă aceste construcții au fost sau nu autorizate și fără a exista probe la dosar în acest sens, condiția Legii nr. 10/2001 fiind ca aceste „construcții" să fie autorizate. Recurentul susține că a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea completării probatoriului, conform celor consemnate în încheierea din 11 decembrie 2007 și în completare în încheierea din 19 februarie 2008, excepție pe care instanța nu s-a pronunțat.

Potrivit art. 132 C. proc. civ., termenul de propunere de probe era depășit, iar necesitatea probei nu reieșea din dezbateri, la dosar existând probe suficiente pentru a forma convingerea instanței. Sub acest aspect, prin încălcarea art. 132 C. proc. civ., actele de procedură prin care s-a dispus completarea probatoriului cu un raport de contraexpertiză, din oficiu, proba nefiind cerută de nicio parte, sunt anulabile, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Actele de procedură sunt anulabile și pentru încălcarea principiului disponibilității în materie civilă, proba nefiind propusă de nicio parte în proces. Prejudiciul adus este evident, în primul rând pe considerentul formarii convingerii instanței pe opinia a doi din cei trei experți desemnați pentru efectuarea contraexpertizei, cât și prin prelungirea procesului cu o lungă perioadă de timp.

Instanța ar fi avut o atitudine obiectivă dacă ar fi dat curs obiecțiunilor sale la raportul de expertiză (depuse la termenul din 23 iunie 2009), care ar fi lămurit dacă acele construcții sunt autorizate sau dacă sunt ușoare sau demontabile, așa cum cere și textul Legii nr. 10/2001 (art. 10 alin. (2) și (3)). Însă instanța respinge aceste obiecțiuni care ar fi dus la lămurirea situației de fapt în raport de ipotezele prevăzute de textul legii, apreciind că acum are toate motivele „să dea câștig de cauză" Primăriei Beiuș. Nu poate fi vorba de rolul activ al instanței atâta timp cât probele deja administrate permiteau acesteia să-și formeze o opinie, mai ales că prin rolul activ nu pot fi încălcate principii de drept cum ar fi cel al disponibilității în materie civilă.

Rolul activ ar trebui să se manifeste printr-o atitudine obiectivă, și nu printr-o atitudine părtinitore, în speță instanța producând o probă favorabila Primăriei Beiuș și care trebuia să fie cerută de aceasta, încălcând normele de procedură în materia admisibilității probelor. 2. Decizia pronunțată cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). În considerente, instanța de apel apreciază în mod corect că pe terenul - deținut de Municipiul Beiuș - afectat „funcționării" SC A. SA există construcții ușoare și demontabile, dar nu le restituie în natură pe criteriul că aceste construcții alături de teren sunt necesare bunei funcționari a acestei societăți comerciale, fără a avea vreo baza legală în acest sens.

Instanța creează o situație contradictorie între situația de fapt și cea de drept dedusă judecății. Ipoteza de drept a art. 10 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 10/2001 este că se restituie în natură terenurile pe care s-au realizat construcții ușoare și demontabile. Contradicția este generată de faptul că deși legal și probator avea toate motivele să dispună restituirea în natură a acestei suprafețe de teren, instanța de apel inventează o ipoteză a necesității „bunei funcționări" a acestei societăți comerciale, care, urmare a verificărilor efectuate, nu funcționează. 3. Decizia este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

- Prin nerestituirea în natură a terenului deținut de Primăria Beiuș și ocupat de construcțiile SC A. SA au fost încălcate dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, fiind vorba despre construcții neautorizate, precum și construcții ușoare și demontabile; cu toate că textele menționate permit restituirea terenurilor ocupate cu astfel de construcții, instanța nu le restituie pe un criteriu inventat, al „bunei funcționări" a SC A. SA. - Prin nerestituirea în natură a terenului deținut de Primăria Beiuș și afectat Pieții Obor au fost încălcate dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Construcțiile edificate pe acest teren nu prezintă nicio autorizare, iar utilitatea publică nu poate fi îndeplinită, funcționalitatea pieții intrând în contradicție cu o serie de legi care permit funcționarea unor astfel de piețe.

Nu este suficient ca în evidențele Primăriei Beiuș să figureze că în acest loc este o piață de animale, ci trebuie ca respectiva piață să funcționează cu respectarea tuturor dispozițiilor legale. Or, din probele deja administrate, rezultă că Piața Obor nu poate funcționa legal, iar edificarea ei sub această titulatură pe terenul în litigiu este una abuzivă și ilegală, așa încât afectațiunea publică nu poate exista. Prin soluția pronunțată, instanța de apel a încălcat prevederile art. 7 din Legea nr. 10/2001, care instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, dar și prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din aceeași lege, care exceptează de la restituirea în natură numai terenurile ocupate de construcții noi, autorizate, cele afectate servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică, nu și terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate, precum și construcții ușoare sau demontabile, cum este cazul celor în litigiu.

De asemenea, instanța nu a ținut cont nici de prevederile art. 1169 C. civ., în virtutea cărora pârâtul care a afirmat că terenurile nu se pot restitui în natură, fiind afectate de construcții și amenajări de utilitate publică, era dator să facă proba existenței autorizării construcțiilor și a funcționarii legale a pieței, ca amenajare de utilitate publică. Nicio probă administrată în cauză nu dovedește că terenurile în litigiu nu s-ar putea restitui în natură, astfel: - asupra terenului identificat sub nr. top.

1240/1, 1240/2 și 1240/3 (înscris în CF nr. 1862 Beiuș) nu este notată existența nici unei construcții; - așa-zisa „Piață de animale, materiale de construcții și cereale", aparținând Municipiului Beiuș, funcționează nelegal - Primarul municipiului Beiuș nu a făcut dovada că supraedificatele au fost legal ridicate, în temeiul vreunei autorizații; - de asemenea, Primarul municipiului Beiuș nu a făcut dovada că se desfășoară o activitate legală în incinta „Pieței", în temeiul vreunei autorizații de funcționare sau aviz; - conform răspunsului dat de către Autoritatea sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor nr. 5037 din 29 decembrie 2006, „târgurile de animale vii, materiale de construcție și cereale .. nu pot funcționa în același spațiu"; or, conform expertizei și contraexpertizei administrate în cauză, există o singură incintă în care se desfășoară activitatea de târg de animale vii, vânzare materiale de construcții și cereale, deci activitatea desfășurată în Pizza Obor este nelegală; - conform prevederilor art. ll din Ordinul Ministerul Sănătății nr. 536 din 23 iunie 1997, distanța legală minimă care trebuie să existe între „Târgurile de animale" și alte construcții trebuie să fie de 500 m, or experții au confirmat că în imediata apropriere (circa 20 m) a „Pieții de animale" se află situate locuințe familiale; - conform aceluiași Ordin,

între ferma de animale și locuințe trebuie să existe o distanță legală minimă de 200 m, dar și vis-a-vis de „Fermă" există o zonă rezidențială (separată doar de șosea). Așadar, în prezentul dosar nu s-a dovedit că, construcțiile au fost legal edificate și nici că se desfășoară o activitate legală în vreuna dintre incinte - „Ferma" sau „Piața". Referitor la Fermă, din audierea experților care au întocmit contraexpertiza rezultă că în incinta acestui obiectiv nu se desfășoară nicio activitate. - în ceea ce privește modalitatea în care cursul Văii Nimăiești afectează situația juridică a imobilelor în cauză, este de reținut că sunt afectate terenurile identificate sub nr. top.1240/5, în suprafață de 7.530 mp și nr. top.

1240/6, în suprafață de 5.313 mp, numai acestea fiind exceptate de la restituirea în natură. Intimatul-pârât Primarul municipiului Beiuș a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Prin încheierea din 31 mai 2010, înalta Curte a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la cererea recurentului-reclamant, suspendarea judecării prezentului recurs până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 1365/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect acțiunea prin care acesta a solicitat anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local Beiuș nr. 40/1999 și a H.G. nr. 970/2002, în ceea ce privește dispozițiile anexei 5, poziția 109, referitoare la înființarea Pieței Obor Beiuș.

Prin încheierea din 17 septembrie 2012, înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, constatând că hotărârea pronunțată în pricina care a justificat suspendarea, respectiv sentința nr. 1105 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată, a devenit irevocabilă în urma respingerii recursului, prin decizia nr. 2091 din 02 mai 2012 a ICCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte reține următoarele: 1. Critica privind pronunțarea, de către instanța de apel, a încheierii de repunere a cauzei pe rol cu neobservarea formelor legale nu este fondată, ceea ce face inoperant cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Astfel, conform art. 151 C. proc. civ., „pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanța găsește necesare noi lămuriri." În aplicarea corectă a acestui text de lege, pricina poate fi repusă pe rol atunci când, deliberând, judecătorii constată că unele împrejurări de fapt sau de drept au rămas nelămurite, ceea ce impune, de cele mai multe ori, administrarea de probe noi. În speță, rămânând în pronunțare și constatând, cu ocazia deliberării, „o serie de lipsuri în ceea ce privește identificarea topografică a terenurilor în litigiu de către expertul numit în cauză", instanța de apel a dispus repunerea cauzei pe rol pentru lămurirea acestei situații, pronunțând în acest sens încheierea din 27 noiembrie 2007 cu respectarea dispozițiilor procedurale în materie, și anume art. 151 C. proc.

civ. , care permit instanței să aprecieze asupra oportunității repunerii cauzei pe rol, ori de câte ori constată că au rămas nelămurite aspecte de fapt sau de drept ce interesează în dezlegarea corectă a cauzei. Recurentul contestă, în fapt, aprecierea instanței de apel asupra necesității completării probatoriului, susținând că probele deja administrate anterior repunerii cauzei pe rol erau lămuritoare în dezlegarea pricinii. Se aduce astfel în discuție o chestiune ce ține strict de aprecierea probelor, or modul în care procedează instanța de apel, în privința încuviințării probelor, nu mai poate fi supus controlului instanței de recurs, după abrogarea pct. ll al art. 304 C. proc. civ. , prin O.U.G.

nr. 138/2000, așa încât criticile pe acest aspect nu pot fi analizate. La termenul fixat după repunerea cauzei pe rol, cel din 11 decembrie 2007, instanța de apel a pus în discuția părților necesitatea completării raportului de expertiză întocmit în cauză, apreciind că nu răspunde la toate obiectivele stabilite, iar după luarea concluziilor părților a dispus completarea acestei probe. Tot după prealabila punere în discuția părților a dispus instanța de apel, la termenul din 9 decembrie 2007, efectuarea unei contraexpertize, motivat de faptul că nici completarea la raportul de expertiză nu a răspuns obiectivelor stabilite. Contrar susținerilor recurentului, nu se poate reține că procedând în acest mod, instanța de apel ar fi încălcat formele de procedură, întrucât termenul de propunere de probe era depășit, iar prin administrarea probei cu contraexpertiză, care nu a fost cerută de nicio parte, s-ar nesocoti principiul disponibilității.

Recurentul ignoră dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., referitoare la rolul activ al instanței, care obligă judecătorii să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, scop în care instanța „poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării de probe noi, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc." Prin urmare, ordonând, din oficiu, administrarea de probe noi, după prealabila punere în discuția părților, chiar dacă momentul primei zile de înfățișare fusese depășit, instanța de apel a dat eficiență principiului rolului activ al judecătorului, consacrat de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., astfel că hotărârea pronunțată în aceste condiții nu este susceptibilă de casare în baza art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Recurentul contestă și concluziile contraexpertizei pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, invocând, de asemenea, greșita respingere a obiecțiunilor sale. Aceste critici nu pot face, însă, obiect de analiză al instanței de recurs, întrucât validarea de către instanță a unui raport de expertiză, ca și încuviințarea sau respingerea obiecțiunilor formulate de părți țin tot de aprecierea probelor, or o asemenea chestiune este sustrasă controlului instanței de recurs, față de actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.

2. Î n justificarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a invocat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, constând în aceea că deși a reținut corect că pe terenul afectat funcționării SC A. SA există construcții ușoare și demontabile, instanța de apel nu l-a restituit în natură, deși această măsură era permisă de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Criticile formulate de recurent, astfel cum au fost arătate mai sus, nu conturează, însă, ipoteza motivării contradictorii reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ci pun în discuție modul de aplicare a legii la speță, ceea ce permite încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., din a căror perspectivă vor fi analizate în cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, în care au fost reiterate. 3. Recurentul invocă pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 și art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, sub aspectul nerestituirii în natură a terenului aferent pieței de animale a orașului Beiuș (Piața Obor), a terenului calificat de instanță ca reprezentând zona de protecție a Văii Nimăiești și a terenului pe care sunt edificate construcțiile SC A. SA.

a) Cu privire la terenul aferent Pieței Obor, se susține că trebuia restituit în natură întrucât, pe de o parte, construcțiile edificate pe el nu sunt autorizate, iar, pe de altă parte, afectațiunea unei utilități publice nu este îndeplinită, cât timp activitatea desfășurată în incinta pieței este nelegală, intrând în contradicție cu reglementările legale privind funcționarea piețelor (nu se respectă normele sanitar-veterinare, conform cărora târgurile de animale vii, materiale de construcții și cereale nu pot funcționa în același spațiu; nu se respectă distanța minimă legală între târgurile de animale și alte construcții, prevăzută de art. 1 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997).

Deși susține, în mod corect, că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 consacră regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, recurentul ignoră că de la această regulă, Legea nr. 10/2001 prevede și excepții, reglementând cazurile în care măsura restituirii în natură nu este posibilă în raport de situația actuală a imobilului preluat abuziv, când persoanele îndreptățite pot obține numai măsuri reparatorii prin echivalent. Rezultă că, în determinarea posibilității de restituire în natură a unui imobil preluat în mod abuziv interesează situația lui actuală. Or, în speță, prin raportare la situația de fapt reținută pe baza probelor, de către instanța de apel, în sensul că pe terenul aferent topograficelor 1240/1, 1240/2 și 1240/3-a este amplasată piața de animale a orașului, în mod legal instanța de apel a stabilit că acest teren nu poate fi restituit în natură.

Pentru acest teren nu își găsește aplicarea principiul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 exceptează de la restituirea în natură terenurile afectate de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, stabilind că pentru asemenea terenuri măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, explicitează sintagma „amenajări de utilitate publică" din lege ca având în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității.

Or, această condiție este îndeplinită, în speță, în ce privește piața de animale a orașului, fiind evident că o asemenea amenajare este destinată să deservească nevoile comunității, fapt ce îi conferă caracterul de amenajare de utilitate publică, cu consecința că terenul pe care îl afectează nu poate fi restituit în natură, ci doar prin echivalent. Faptul că, construcțiile amplasate pe terenul aferent pieței nu ar fi autorizate nu face posibilă restituirea în natură a acestui teren, cum greșit pretinde recurentul, deoarece nu existența unor construcții noi, edificate după preluare, se opune restituirii în natură a terenului în discuție, ci faptul că acesta este afectat unei amenajări de utilitate publică (piața de animale a orașului).

Astfel, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevede trei ipoteze distincte în care restituirea în natură nu este posibilă, și anume: cea a terenurilor ocupate de construcții noi, autorizate, edificate după preluare; cea a terenurilor afectate de servituti legale; cea a terenurilor afectate altor amenajări de utilitate publică a localităților urbane și rurale. Condiția autorizării nu este cerută de text pentru amenajările de utilitate publică, care, prin natura lor, fac imposibilă restituirea în natură a terenurilor pe care le afectează. În consecință, nu are nicio relevanță în aprecierea posibilității de restituire în natură a terenului aferent pieței de animale a orașului dacă pe acest teren sunt și construcții noi, neautorizate, întrucât afectarea unui teren preluat în mod abuziv unei amenajări de utilitate publică se constituie într-o ipoteză distinctă a legii, în care restituirea în natură nu este posibilă.

De asemenea, nu are nicio relevanță, sub aspectul posibilității de restituire în natură a terenului ocupat de piața de animale a orașului, faptul că funcționarea acestei piețe nu ar respecta condițiile reglementărilor sanitar-veterinare în materie, la care face trimitere recurentul, ceea ce interesează, din perspectiva legii speciale de reparație, fiind afectarea terenului solicitat de o amenajare de utilitate publică (art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001). În concluzie, constatând că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu la restituirea în natură a terenului afectat de piața de animale a orașului, instanța de apel a făcut aplicarea corectă la speță a dispozițiilor incidente din legea specială de reparație, respectiv art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

b) Cu privire la terenurile afectate de cursul Văii Nimăiești, recurentul a susținut că sunt numai cele identificate sub nr. top. 1240/5, în suprafață de 7.530 mp, și nr. top. 1240/6, în suprafață de 5.313 mp și că numai acestea sunt exceptate de la restituirea în natură. Instanța de apel a stabilit, în urma evaluării probelor administrate, că din terenul solicitat de reclamant, cel aferent topograficului 1240/5-b, în suprafață de 34.890 mp, formează zona de protecție a Văii Nimăieștilor, incluzând și digul de apărare al municipiului Beiuș. Or, prin susținerile făcute de recurent, conform cărora cursul Văii Nimăiești ar afecta alte topografice, în suprafețe mai mici (nr. top. 1240/5, în suprafață de 7.530 mp și nr. top.

1240/6, în suprafață de 5.313 mp), se tinde la schimbarea situației de fapt stabilită, pe baza probelor, de către instanța de apel, ceea ce nu mai este posibil în recurs, după abrogarea pct. 1 al art. 304 C. proc. civ., care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului, prin raportare la probele administrate. În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Or, prin raportare la situația de fapt reținută de instanța de apel, aceea că o suprafață de 34.890 mp, aferentă topograficului 1240/5-b, reprezintă zona de protecție a Văii Nimăieștilor, incluzând și digul de apărare al municipiului Beiuș, soluția de nerestituire în natură a acestei suprafețe de teren, ci de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, este conformă dispozițiilor legale incidente, și anume art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care permit restituirea doar în echivalent, iar nu în natură a terenurilor afectate de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, cum este și cazul terenului în discuție. c) Cu privire la terenul deținut de Primăria Beiuș și ocupat de construcțiile proprietatea SC A. SA Oradea - Ferma nr. 2, se susține că trebuia restituit în natură, întrucât respectivele construcții nu sunt autorizate, iar o parte din ele sunt construcții ușoare sau demontabile.

Astfel cum se pretinde în recurs, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 permite restituirea în natură a terenurilor preluate abuziv pe care s-au edificat, după preluare, construcții neautorizate, iar art. 10 alin. (3) din aceeași lege permite restituirea în natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile. În speță, ca situație de fapt, stabilită pe bază de probe de către instanța de apel, s-a reținut că terenul situat pe parcela topografică 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, este ocupat de construcții și obiective agrozootehnice, care sunt proprietatea SC A. SA Oradea - Ferma nr. 2 Beiuș, fiind înscrise pe numele acestei societăți comerciale în CF 1862 Beiuș, sub B 21; unele dintre aceste construcții sunt definitive, iar altele ușoare.

Raportat la această situație de fapt și la prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru stabilirea formei măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului - restituire în natură sau în echivalent, interesa dacă construcțiile noi, definitive, ce ocupă terenul aferent topograficului nr. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, au fost edificate în baza unei autorizații de construire. Or, instanța de apel, deși a reținut incidența dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu a verificat condiția impusă de acestea privind caracterul autorizat/neautorizat al construcțiilor noi, edificate după preluarea terenului, esențială în stabilirea formei de reparație cuvenită reclamantului.

În exercitarea rolului activ consacrat de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, scop în care, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, va dispune ca părțile să le completeze, putând, de asemenea, să pună în discuția părților, din oficiu, necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.

Astfel, prin motivele de apel formulate de pârâtul Primarul municipiul Beiuș se contestase posibilitatea restituirii în natură a terenului ocupat de construcțiile proprietatea SC A. SA Oradea - Ferma nr. 2 Beiuș, tocmai în considerarea existenței acestor construcții noi, iar prin întâmpinarea depusă, intimatul-reclamant se apărase invocând necesitatea existenței unei autorizații de construire pentru construcțiile noi, edificate pe terenul ce i-a fost preluat abuziv de stat, pentru a opera exceptarea de la restituirea în natură a terenului, prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Raportat la aceste limite ale învestirii, instanța de apel trebuia să lămurească dacă respectivele construcții sunt sau nu autorizate, sens în care, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., trebuia să pună în discuția părților necesitatea suplimentării probatoriului și să ordone administrarea de probe noi, pentru a se stabili cu certitudine dacă s-au emis ori nu autorizațiile de construire cerute de lege. Neprocedând în acest mod, instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt pe un aspect esențial al cauzei, acela dacă, construcțiile noi de pe topograficul 1240/6, construcții cu care figurează înscrisă ca proprietară în cartea funciară SC A. SA Oradea, au fost sau nu autorizate. Pe de altă parte, deși reține că unele din construcțiile existente pe terenul cu nr. top. 1240/6 sunt construcții ușoare, instanța de apel nu lămurește care sunt acestea, întinderea și poziționarea lor în raport cu construcțiile definitive, împreună cu care formează un ansamblu construit pe terenul în discuție.

Lămurirea acestor aspecte de fapt este esențială în aplicarea corectă a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru că deși textul permite restituirea în natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile, nu se poate face abstracție de circumstanțele particulare ale speței, unde construcțiile ușoare fac parte dintr-un ansamblu construit care include și construcții definitive.

Or, în măsura în care se va ajunge la concluzia imposibilității de restituire în natură a terenului ocupat de construcțiile definitive și a celui aferent bunei utilizări a acestor construcții, în rezolvarea problemei restituirii terenurilor ocupate de construcții ușoare/demontabile interesează întindere a construcțiilor ușoare/demontabile și poziționarea lor în raport cu cele definitive, pentru a nu se aduce atingere bunei utilizări a acestora din urmă, fiind, de asemenea, de evitat restituirea unor suprafețe disparate, infime ca întindere și astfel imposibil de exploatat din punct de vedere economic. Cum potrivit art. 314 C. proc. civ., în absența unei complete stabiliri a situației de fapt, înalta Curte nu poate verifica aplicarea în cauză a prevederilor art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește forma de reparație pentru imobilul cu nr. top.

1240/6, în suprafață de 56.515 mp, se impune admiterea căii de atac exercitate de reclamant, numai în limita motivului de recurs privind acest imobil. În consecință, în baza art. 312 alin. (1)-(3) și (5) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 314 același cod, înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa în parte decizia recurată și va trimite cauza la aceeași instanță de apel, spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Primarul municipiului Beiuș, în ceea ce privește imobilul cu nr. top. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, pe care sunt edificate construcțiile SC A. SA Oradea - Ferma nr. 2 Beiuș; celelalte dispoziții ale deciziei recurate vor fi menținute. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va proceda la suplimentarea probatoriului, în condițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., pentru o completă stabilire a situației de fapt în legătură cu caracterul autorizat/neautorizat al construcțiilor noi, edificate după preluare pe terenul cu nr. top. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, respectiv în legătură cu situația construcțiilor ușoare/demontabile amplasate pe același teren, în sensul celor mai sus arătate. În funcție de rezultatul acestor verificări de fapt, instanța de trimitere va aprecia asupra formei de reparație cuvenită reclamantului pentru terenul cu nr. top. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, raportat la prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul A.V.N.T. împotriva deciziei civile nr. 122 din 2 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă. Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Primarul municipiului Beiuș, în ceea ce privește imobilul cu nr. top.1240/6, în suprafață de 56.515 mp, pe care sunt edificate construcțiile SC A. SA Oradea - Ferma nr. 2 Beiuș, la aceeași instanță de apel. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2013.