ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1437/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1437/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bihor

- Secția

civilă, la data de 15 martie 2004, sub nr. 1452/1U/2004, reclamantul A.V.N.T. a

chemat în judecată pe pârâții Primăria Beiuș, Consiliul Local Beiuș și Primarul

municipiului Beiuș, solicitând anularea în parte a dispoziției nr. 8 din 09

februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Beiuș, în sensul restituirii în

natură a întregului teren notificat, în suprafață totală de 179.130 mp,

cunoscut sub numele „arător râturi", intabulat sub nr. top.1240/1, 1240/2,

1240/3, 1240/5,1240/6,1240/27 în CF nr. 1862 Beiuș.

Prin sentința civilă nr. 437 din 25

aprilie 2007, Tribunalul Bihor - Secția civilă

a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în

contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Beiuș.

A constatat că reclamantul este

îndreptățit la restituirea în natură și a suprafeței de 91.169 mp teren, după

cum urmează:

- cota de 1498/9968 din imobilul cu nr.

top.1240/1;

-

cota

de 1576/9970 din imobilul cu nr. top. 1240/2;

- cota de

1909/9991 din imobilul cu nr. top. 1240/3;

- cota de

32122/94003 din imobilul cu nr. top. 1240/5;

- cota de

48334/56515 din imobilul cu nr. top. 1240/6;

- cota de

158/359 din imobilul cu nr. top. 1240/7;

- cota de 45/104

din imobilul cu nr. top. 1240/8;

- cota de

110/362 din imobilul cu nr. top. 1240/9;

-

cota de 178/530

din imobilul cu nr. top. 1240/10;

- cota de 673/673

din imobilul cu nr. top. 1240/11;

-

cota de 422/422 din imobilul cu nr. top.1240/12;

- cota de 422/422 din imobilul cu nr. top.1240/13;

-

cota

de 50/193 din imobilul cu nr. top. 1240/18;

- cota de

202/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/19;

- cota de

164/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/20;

- cota de

538/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/21;

- cota de

145/145 din imobilul cu nr. top. 1240/23;

-

cota de 462/462 din imobilul cu nr. top.1240/24;

-

cota

de 210/210 din imobilul cu nr. top. 1240/25;

- cota de

555/1389 din imobilul cu nr. top. 1240/26;

- cota de

1306/11295 din imobilul cu nr. top. 1240/27.

A constatat că, pentru diferența

nerestituită de 22.029 mp, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii

prin echivalent.

A obligat pe

pârâtul Primarul municipiului Beiuș să emită o nouă

dispoziție în acest sens.

A respins acțiunea formulată de

reclamant în contradictoriu cu Primăria Beiuș și Consiliul Local Beiuș, ca

fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A obligat pe pârâtul Primarul

municipiului Beiuș la 6.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea

reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut următoarele:

Prin notificarea formulată prin

intermediul executorului judecătoresc P.E. la data de 13 noiembrie 2001,

reclamantul a solicitat Primăriei orașului Beiuș restituirea în natură a

imobilelor

reprezentând terenuri ce au

constituit proprietatea sa, înscrise inițial în

CF nr. 1861 Beiuș nr. top.

1240, imobile ce au trecut în proprietatea Statului Român în anul 1976, cu

titlu de prescripție extinctivă, dreptul de proprietate al Statului Român fiind

intabulat sub B3 prin încheierea nr. 823 din 10 august 1976.

După intabularea Statului Român, imobilul cu nr. top. 1240,

dezmembrat ulterior, a fost transcris

în CF nr. 1862 Beiuș, dispunându-se sistarea colii CF 1861 Beiuș.

Prin dispoziția nr.

8 din 9 februarie 2004 dată de Primarul municipiului

Beiuș, s-a dispus

restituirea în natură în favoarea reclamantului a cotei

de

69.532/179.130 mp teren din imobilul cu nr. top.1240, iar

pentru

diferența de 109.598 mp teren s-a propus acordarea de despăgubiri, cu

motivația că

această suprafață nu este liberă și nu poate fi restituită,

fiind ocupată de Piața Obor, albia

Văii Nimăieștilor, digul de

protecție,

incinta fermei nr. 2 și construcțiile aparținând SC A. SA

Oradea.

Prin

procesul-verbal din 02 februarie 2004 s-a dispus punerea în posesie a

reclamantului asupra suprafeței de 65.932 mp, după cum urmează: nr. top. 1240/3

în suprafață de 2010 mp, nr. top. 1240/5 în

suprafață de 53.933 mp și nr. top.

1240/27 în suprafață de 9989 mp.

Prin raportul de

expertiză topografică întocmit în cauză s-au

identificat imobilele revendicate de reclamant în baza

Legii

nr. 10/2001, din concluziile acestui

raport rezultând că este liberă și i

se

mai poate restitui în natură și suprafața de 91.169 mp.

În consecință, în

mod nejustificat s-a respins cererea de restituire

cu privire la terenul care este liber

în înțelesul dispozițiilor Legii

nr. 10/2001,

respectiv cel care nu este ocupat de construcții, precum și

terenul ocupat de construcții ușoare și

demontabile, pentru care prin

dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 10/2001 se prevede obligația de

restituire în

natură.

Față de această

situație, acțiunea formulată de reclamant în

contradictoriu cu Primarul

municipiului Beiuș este întemeiată în parte

și urmează a fi admisă, sens în care

se va constata că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a

suprafeței libere de teren de 91.169

mp, urmând ca pentru diferența de 22.029 mp să i se

acorde măsuri

reparatorii

prin echivalent.

În ceea ce-i

privește pe pârâții Primăria Beiuș și Consiliul Local

Beiuș, nu se

poate reține nicio identitate între aceștia și persoana

obligată în

raportul juridic dedus judecății, motiv pentru care față de ei

acțiunea va fi

respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul

municipiului

Beiuș,

criticând-o sub aspectul restituirii în natură a

suprafețelor de

teren ocupate de piața de animale a orașului, zona de

protecție a Văii

Nimăieștilor și construcțiile deținute de SC A. SA

Oradea - Ferma nr. 2.

Reclamantul a formulat cerere de

aderare la apelul pârâtului,

solicitând

modificarea în parte a sentinței de fond, în sensul restituirii în natură a

întregului teren ce formează obiectul notificării sale, și anume suprafața de

179.130 mp.

Prin decizia civilă nr. 122 din 02

iulie 2009, Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă

a admis apelul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului Beiuș și în consecință:

A schimbat în parte sentința apelată,

în sensul înlăturării de la restituirea în natură a următoarelor imobile,

pentru acestea reclamantul fiind îndreptățit la măsuri reparatorii prin

echivalent:

- imobilele cu nr. top.1240/1 - în

suprafață de 9.968 mp, nr. top. 1240//2 - în suprafață de 9.970 mp, nr. top.

nou format 1240/3-a

- în suprafață de 7.633 mp, pe care

este situată piața de animale;

- imobilul cu nr. top. nou format

1240/5-b - în suprafață de 34.890 mp, ce reprezintă zona de protecție a văii

Nimăieștilor;

- imobilul cu nr. top. 1240/6 - în suprafață

de 56.515 mp, pe care sunt edificate construcțiile proprietatea SC A. SA Oradea

- Ferma nr. 2 Beiuș.

Imobilele cu nr. top. nou formate

1240/3-b - în suprafață de 2.358 mp, 1240/5-a - în suprafață de 59.113 mp,

precum și 1240/27 - în suprafață de 11.295 mp urmează să facă obiectul

restituirii în natură către reclamant.

A menținut restul dispozițiilor din

sentință.

A respins cererea de aderare la apel

formulată de reclamant.

A obligat pe apelantul-reclamant la

plata cheltuielilor de judecată către apelantul-pârât, în sumă de 15.385 lei.

În motivarea acestei soluții, curtea

de apel a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr. 8 din 09 februarie

2004 emisă de Primarul municipiului Beiuș, s-a dispus restituirea în natură în

favoarea reclamantului a cotei de 69.532/179.130 mp (în realitate

65.932/179.130 mp, în decizie strecurându-se o eroare materială) teren din

imobilul cu nr. top. 1240, iar pentru diferența de 109.598 mp s-a propus

acordarea de despăgubiri, cu motivația că această suprafață nu este liberă și

nu

poate fi restituită, fiind ocupată de

Piața Obor, albia Văii Nimăieștilor,

digul de protecție, incinta fermei nr.

2 și construcțiile aparținând SC A. SA Oradea.

Instanța de fond a apreciat că, în mod

nejustificat, s-a respins cererea de restituire în natură cu privire la aceste

terenuri, prin prisma

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și mai ales a înțelesului

noțiunii de

„teren

liber", așa cum rezultă el din lege.

Criticile

formulate de apelantul-pârât Primarul municipiului

Beiuș, cu

privire la aspectele mai sus evocate, sunt parțial întemeiate.

Astfel, potrivit

art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în

mod abuziv,

indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în

natură în starea

în care se află la data cererii de restituire și libere de

orice sarcini.

Art. 10 alin. (2)

din aceeași lege prevede că în cazul în care pe

terenurile în litigiu s-au edificat

construcții noi, autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de

teren rămasă

liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată

servitutilor legale și a altor

amenajări de utilitate publică ale

localităților

urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent.

Din raportul

de contraexpertiză efectuat în apel rezultă următoarele:

-

terenul aferent pieței de animale, situat pe

parcelele topografice

1240/1, 1240/2

și nr. top. nou 1240/3-a, este afectat de construcții -

casa de la poarta 1, fundație WC, alei betonate,

platformă betonată,

precum și rețele

electrice, de apă și canalizare; de asemenea, parcarea din fața pieței este

necesară pentru buna funcționare a pieței;

-

terenul situat pe parcela topografică 1240/5-b, în suprafață de 34.890

mp, formează zona de protecție a Văii Nimăieștilor, incluzând

și digul de apărare al municipiului

Beiuș;

-

terenul situat pe parcela topografică 1240/6 este

ocupat de

construcții și obiective

agrozootehnice; acestea sunt proprietatea SC

A. SA Oradea - Ferma nr. 2 Beiuș, fiind înscrise în CF nr. 1862

Beiuș, sub B 21 (fila 17 dosar fond); apreciază

experții că aceste

construcții, fie

că sunt definitive sau ușoare, își au rolul lor în buna

funcționare a

fermei.

În raport de

concluziile contraexpertizei, curtea a apreciat că

aceste imobile nu

sunt supuse restituirii în natură, reclamantul urmând

să beneficieze

de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Punctul de vedere

separat, formulat de expertul L.C.,

urmează a fi înlăturat pentru următoarele considerente:

-

chiar dacă există anumite porțiuni de teren pe

care nu există

construcții, acestea

nu pot fi restituite, ele fiind necesare pentru

asigurarea funcționalității depline a pieței de animale;

- în ceea ce privește Ferma nr. 2, chiar dacă în prezent ea nu

desfășoară activitate și chiar dacă o

parte din construcții sunt

construcții

ușoare, acestea sunt proprietatea SC A. SA Oradea,

înscrise ca atare în

cartea funciară, și pot fi oricând repuse în funcțiune.

Față de toate

aceste considerente, curtea a apreciat că cererea de

aderare la apel

formulată de reclamant este nefondată, iar apelul

formulat de

pârât este fondat și se impune a fi admis, cu consecința

schimbării în

parte a sentinței atacate, în sensul înlăturării de la

restituirea în

natură a imobilelor terenuri pe care sunt amplasate piața de animale, zona de

protecție a Văii Nimăieștilor și Ferma 2 Beiuș,

urmând să se mențină restul

dispozițiilor din sentință.

Decizia curții

de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal,

de către

reclamant,

care a criticat-o pentru următoarele motive:

pronunțată încalcă formele de procedură (art. 304 pct. 5

C. proc. civ.).

Astfel,

încheierea interlocutorie din data de 20 noiembrie 2007, prin care

cauza a fost

repusă pe rol, este una anulabilă, motivarea acesteia

necorespunzând realității.

La dosar existau

la acea dată înscrisuri și expertize efectuate atât în fața instanței de apel,

cât și în fața instanței de fond, ce identificau

corect topografic imobilul.

Pe baza acelor probe, instanța nu se

putea pronunța decât în sensul respingerii apelului Primăriei Beiuș.

Instanța a avut

nevoie de o opinie a doi din cei trei experți numiți

ulterior, care în mod general și

împotriva legii apreciază asupra anumitor construcții ușoare și demolabile,

edificate fără vreo

autorizație, că alături

de suprafața de teren pe care se situează sunt

necesare desfășurării activității SC A. SA, fără ca Legea nr. 10/2001,

în art. 10 alin. (2) și (3) să aibă o asemenea

condiție. Totodată, SC A.

SA nu funcționează, nefiind îndeplinită nici

condiția reținută de

instanța de apel, aceea

că terenul ar fi necesar „bunei funcționări a

societății

comerciale".

De asemenea,

instanța preia poziția celor doi experți și în privința

Pieții Obor,

apreciind că pe suprafețele de teren aferente acestei piețe

s-au edificat

construcții afectate de utilitatea publică a acesteia, fără a

se specifica dacă

aceste construcții au fost sau nu autorizate și fără a

exista probe la

dosar în acest sens, condiția Legii nr. 10/2001 fiind ca

aceste „construcții" să fie

autorizate.

Recurentul

susține că a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea

completării probatoriului, conform celor consemnate în încheierea din

11

decembrie 2007 și în completare în încheierea din 19 februarie 2008, excepție

pe care instanța nu s-a pronunțat.

Potrivit art. 132 C. proc. civ.,

termenul de propunere de probe era depășit, iar necesitatea probei nu reieșea

din dezbateri, la dosar existând probe suficiente pentru a forma convingerea

instanței. Sub acest aspect, prin încălcarea art. 132 C. proc. civ., actele de

procedură prin care s-a dispus completarea probatoriului cu un raport de

contraexpertiză, din oficiu, proba nefiind cerută de nicio parte, sunt

anulabile, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Actele de procedură sunt

anulabile și pentru încălcarea principiului disponibilității în materie civilă,

proba nefiind propusă de nicio parte în proces.

Prejudiciul adus este evident, în

primul rând pe considerentul formarii convingerii instanței pe opinia a doi din

cei trei experți desemnați pentru efectuarea contraexpertizei, cât și prin prelungirea

procesului cu o lungă perioadă de timp.

Instanța ar fi

avut o atitudine obiectivă dacă ar fi dat curs obiecțiunilor sale la raportul

de expertiză (depuse la termenul din 23 iunie 2009), care ar fi lămurit dacă

acele construcții sunt autorizate sau dacă sunt ușoare sau demontabile, așa cum

cere și textul Legii nr. 10/2001 (art. 10 alin. (2) și (3)). Însă instanța

respinge aceste obiecțiuni care ar fi dus la lămurirea situației de fapt în

raport de ipotezele prevăzute de textul legii, apreciind că acum are toate

motivele „să dea câștig de cauză" Primăriei Beiuș.

Nu poate fi

vorba de rolul activ al instanței atâta timp cât probele

deja administrate permiteau acesteia

să-și formeze o opinie, mai ales că prin rolul activ nu pot fi încălcate

principii de drept cum ar fi cel al disponibilității în materie civilă.

Rolul activ ar trebui să se manifeste

printr-o atitudine obiectivă, și nu printr-o atitudine părtinitore, în speță

instanța producând o probă favorabila Primăriei Beiuș și care trebuia să fie

cerută de aceasta, încălcând normele de procedură în materia admisibilității

probelor.

contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

În considerente, instanța de apel

apreciază în mod corect că pe terenul - deținut de Municipiul Beiuș - afectat

„funcționării" SC A. SA există construcții ușoare și demontabile, dar nu

le restituie în natură pe criteriul că aceste construcții alături de teren sunt

necesare bunei funcționari a acestei societăți comerciale, fără a avea vreo baza

legală în acest sens.

Instanța creează o situație

contradictorie între situația de fapt și cea de drept dedusă judecății. Ipoteza

de drept a art. 10 alin. (3) teza a

doua

din Legea nr. 10/2001 este că se restituie în natură terenurile pe care

s-au

realizat construcții ușoare și demontabile. Contradicția este generată de

faptul că deși legal și probator avea toate motivele să dispună restituirea în

natură a acestei suprafețe de teren, instanța de apel inventează o ipoteză a

necesității „bunei funcționări" a acestei societăți comerciale, care,

urmare a verificărilor efectuate, nu funcționează.

încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001 (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.).

- Prin nerestituirea în natură a

terenului deținut de Primăria Beiuș și ocupat de construcțiile SC A. SA au fost

încălcate dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, fiind

vorba despre construcții neautorizate, precum și construcții ușoare și

demontabile; cu toate că textele menționate permit restituirea terenurilor

ocupate cu astfel de construcții, instanța nu le restituie pe un criteriu

inventat, al „bunei funcționări" a SC A. SA.

- Prin nerestituirea în natură a

terenului deținut de Primăria Beiuș și afectat Pieții Obor au fost încălcate

dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Construcțiile edificate

pe acest teren nu prezintă nicio autorizare, iar utilitatea publică nu poate fi

îndeplinită, funcționalitatea pieții intrând în contradicție cu o serie de legi

care permit funcționarea unor astfel de piețe. Nu este suficient ca în

evidențele Primăriei Beiuș să figureze că în acest loc este o piață de animale,

ci trebuie ca respectiva piață să funcționează cu respectarea tuturor

dispozițiilor legale. Or, din probele deja administrate, rezultă că Piața Obor

nu poate funcționa legal, iar edificarea ei sub această titulatură pe terenul

în litigiu este una abuzivă și ilegală, așa încât afectațiunea publică nu poate

exista.

Prin soluția pronunțată, instanța de

apel a încălcat prevederile art. 7 din Legea nr. 10/2001, care instituie regula

restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, dar și prevederile art.

10 alin. (2) și (3) din aceeași lege, care exceptează de la restituirea în

natură numai terenurile ocupate de construcții noi, autorizate, cele afectate

servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică, nu și terenurile

pe care s-au ridicat construcții neautorizate, precum și construcții ușoare sau

demontabile, cum este cazul celor în litigiu.

De

asemenea, instanța nu a ținut cont nici de prevederile art. 1169 C. civ., în

virtutea cărora pârâtul care a afirmat că terenurile nu se pot restitui în

natură, fiind afectate de construcții și amenajări de utilitate publică, era

dator să facă proba existenței autorizării construcțiilor și a funcționarii

legale a pieței, ca amenajare de utilitate publică.

Nicio probă administrată în cauză nu

dovedește că terenurile în litigiu nu s-ar putea restitui în natură, astfel:

-

asupra

terenului identificat sub nr. top. 1240/1, 1240/2 și 1240/3

(înscris în

CF nr. 1862 Beiuș) nu este notată existența nici unei construcții;

- așa-zisa „Piață de animale,

materiale de construcții și cereale", aparținând Municipiului Beiuș,

funcționează nelegal - Primarul municipiului Beiuș nu a făcut dovada că

supraedificatele au fost legal ridicate, în temeiul vreunei autorizații;

-

de

asemenea, Primarul municipiului Beiuș nu a făcut dovada că

se desfășoară

o activitate legală în incinta „Pieței", în temeiul vreunei autorizații de

funcționare sau aviz;

- conform răspunsului dat de către

Autoritatea sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor nr. 5037 din 29

decembrie 2006, „târgurile de animale vii, materiale de construcție și cereale ..

nu pot funcționa în același spațiu"; or, conform expertizei și

contraexpertizei administrate în cauză, există o singură incintă în care se

desfășoară activitatea de târg de animale vii, vânzare materiale de construcții

și cereale, deci activitatea desfășurată în Pizza Obor este nelegală;

- conform prevederilor art. ll din

Ordinul Ministerul Sănătății nr. 536 din 23 iunie 1997, distanța legală minimă

care trebuie să existe între „Târgurile de animale" și alte construcții

trebuie să fie de 500 m, or experții au confirmat că în imediata apropriere

(circa 20 m) a „Pieții de animale" se află situate locuințe familiale;

- conform aceluiași Ordin, între ferma

de animale și locuințe trebuie să existe o distanță legală minimă de 200 m, dar

și vis-a-vis de „Fermă" există o zonă rezidențială (separată doar de

șosea).

Așadar, în prezentul dosar nu s-a

dovedit că, construcțiile au fost legal edificate și nici că se desfășoară o

activitate legală în vreuna dintre incinte - „Ferma" sau „Piața".

Referitor la Fermă, din audierea

experților care au întocmit contraexpertiza rezultă că în incinta acestui

obiectiv nu se desfășoară nicio activitate.

- în ceea ce

privește modalitatea în care cursul Văii Nimăiești afectează situația juridică

a imobilelor în cauză, este de reținut că sunt

afectate terenurile identificate sub nr. top.1240/5, în suprafață de

7.530

mp și nr. top. 1240/6, în suprafață de 5.313 mp, numai acestea

fiind exceptate de la restituirea în natură.

Intimatul-pârât Primarul municipiului

Beiuș a depus întâmpinare,

solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 31 mai 2010,

înalta Curte a dispus, în temeiul

dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la cererea

recurentului-reclamant, suspendarea judecării prezentului recurs până la

soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 1365/2/2010 al Curții de Apel

București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect

acțiunea prin care acesta a solicitat anularea în parte a Hotărârii Consiliului

Local Beiuș nr. 40/1999 și a H.G. nr. 970/2002, în ceea ce privește

dispozițiile anexei 5, poziția 109, referitoare la înființarea Pieței Obor

Beiuș.

Prin încheierea din 17 septembrie

2012,

înalta Curte a

dispus repunerea cauzei pe rol, constatând că hotărârea pronunțată în pricina

care a justificat suspendarea, respectiv sentința nr. 1105 din 15 februarie 2011

a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin care s-a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată, a devenit

irevocabilă în urma respingerii recursului, prin decizia nr. 2091 din 02 mai 2012

a ICCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal.

Examinând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte reține

următoarele:

către instanța de apel, a încheierii de repunere a cauzei pe rol cu

neobservarea formelor legale nu este fondată, ceea ce face inoperant cazul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, conform art. 151 C. proc. civ.,

„pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanța găsește necesare noi

lămuriri."

În aplicarea corectă a acestui text de

lege, pricina poate fi repusă pe rol atunci când, deliberând, judecătorii

constată că unele împrejurări de fapt sau de drept au rămas nelămurite, ceea ce

impune, de cele mai multe ori, administrarea de probe noi.

În speță, rămânând în pronunțare și

constatând, cu ocazia deliberării, „o serie de lipsuri în ceea ce privește

identificarea topografică a terenurilor în litigiu de către expertul numit în

cauză", instanța de apel a dispus repunerea cauzei pe rol pentru lămurirea

acestei situații, pronunțând în acest sens încheierea din 27 noiembrie 2007 cu

respectarea dispozițiilor procedurale în materie, și anume art. 151 C. proc.

civ.

, care permit instanței să aprecieze

asupra oportunității

repunerii cauzei pe rol, ori de câte ori constată

că au rămas nelămurite aspecte de fapt sau de drept ce interesează în

dezlegarea corectă a cauzei.

Recurentul contestă, în fapt,

aprecierea instanței de apel asupra necesității completării probatoriului, susținând

că probele deja administrate anterior repunerii cauzei pe rol erau lămuritoare

în

dezlegarea pricinii. Se aduce astfel în

discuție o chestiune ce ține strict

de aprecierea probelor, or modul în

care procedează instanța de apel, în privința încuviințării probelor, nu mai

poate fi supus controlului instanței de recurs, după abrogarea pct. ll

al art. 304 C. proc. civ.

, prin O.U.G. nr. 138/2000,

așa încât criticile pe acest aspect nu pot

fi analizate.

La termenul fixat

după repunerea cauzei pe rol, cel din 11 decembrie 2007, instanța de apel a pus

în discuția părților necesitatea completării raportului de expertiză întocmit

în cauză, apreciind că nu răspunde la toate obiectivele stabilite, iar după

luarea concluziilor

părților a dispus

completarea acestei probe. Tot după prealabila punere

în discuția

părților a dispus instanța de apel, la termenul din 9 decembrie 2007,

efectuarea unei contraexpertize, motivat de

faptul că nici

completarea la

raportul de expertiză nu a răspuns obiectivelor stabilite.

Contrar susținerilor recurentului, nu

se poate reține că procedând în acest mod, instanța de apel ar fi încălcat

formele de procedură, întrucât termenul de propunere de probe era depășit, iar

prin administrarea probei cu contraexpertiză, care nu a fost cerută de nicio

parte, s-ar nesocoti principiul disponibilității.

Recurentul ignoră dispozițiile art. 129

alin. (5) C. proc. civ., referitoare la rolul activ al instanței, care obligă

judecătorii să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, scop în care instanța „poate, din

oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării de probe noi, pe

care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc."

Prin urmare, ordonând, din oficiu,

administrarea de probe noi, după prealabila punere în discuția părților, chiar

dacă momentul primei zile de înfățișare fusese depășit, instanța de apel a dat

eficiență principiului rolului activ al judecătorului, consacrat de dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., astfel că hotărârea pronunțată în aceste

condiții nu este susceptibilă de casare în baza art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul contestă și concluziile

contraexpertizei pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, invocând,

de asemenea, greșita respingere a obiecțiunilor sale.

Aceste critici nu pot face, însă,

obiect de analiză al instanței de recurs, întrucât validarea de către instanță

a unui raport de expertiză, ca și încuviințarea sau respingerea obiecțiunilor

formulate de părți țin tot de aprecierea probelor, or o asemenea chestiune este

sustrasă controlului instanței de recurs, față de actuala reglementare a art. 304

C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru

motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.

n justificarea motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a invocat

că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, constând în aceea că deși

a reținut corect că pe terenul afectat funcționării SC A. SA există construcții

ușoare și demontabile, instanța de apel nu l-a restituit în

natură, deși această măsură era permisă de

dispozițiile art. 10 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Criticile formulate de recurent,

astfel cum au fost arătate mai sus, nu conturează, însă, ipoteza motivării

contradictorii reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ci pun în

discuție modul de aplicare a legii la speță, ceea ce permite încadrarea lor în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a căror perspectivă vor fi

analizate în cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, în care au fost

reiterate.

3.

Recurentul

invocă pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 7 și art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, sub

aspectul nerestituirii în natură a terenului aferent pieței de animale a

orașului Beiuș (Piața Obor), a terenului calificat de instanță ca reprezentând

zona de protecție a Văii Nimăiești și a terenului pe care sunt edificate construcțiile

SC A. SA.

a) Cu privire la terenul aferent

Pieței Obor, se susține că trebuia restituit în natură întrucât, pe de o parte,

construcțiile edificate pe el nu sunt autorizate, iar, pe de altă parte,

afectațiunea unei utilități publice nu este îndeplinită, cât timp activitatea

desfășurată în incinta pieței este nelegală, intrând în contradicție cu

reglementările legale privind funcționarea piețelor (nu se respectă normele

sanitar-veterinare, conform cărora târgurile de animale vii, materiale de construcții

și cereale nu pot funcționa în același spațiu; nu se respectă distanța minimă

legală între târgurile de animale și alte construcții, prevăzută de art. 1 din

Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997).

Deși susține, în mod corect, că art. 7

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 consacră regula restituirii în natură a

imobilelor preluate în mod abuziv, recurentul ignoră că de la această regulă,

Legea nr. 10/2001 prevede și excepții, reglementând cazurile în care măsura

restituirii în natură nu este posibilă în raport de situația actuală a

imobilului preluat abuziv, când persoanele îndreptățite pot obține numai măsuri

reparatorii prin echivalent.

Rezultă că, în

determinarea posibilității de restituire în natură a unui imobil preluat în mod

abuziv interesează situația lui actuală.

Or, în speță, prin raportare la

situația de fapt reținută pe baza probelor, de către instanța de apel, în

sensul că pe terenul aferent topograficelor 1240/1, 1240/2 și 1240/3-a este

amplasată piața de animale a orașului, în mod legal instanța de apel a stabilit

că acest teren nu poate fi restituit în natură.

Pentru acest teren nu își găsește

aplicarea principiul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

deoarece art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 exceptează de la restituirea

în natură terenurile afectate de amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, stabilind că pentru asemenea terenuri măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent.

Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, explicitează

sintagma „amenajări de utilitate publică" din lege ca având în vedere

acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele

de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității.

Or, această condiție este îndeplinită,

în speță, în ce privește piața de animale a orașului, fiind evident că o

asemenea amenajare este destinată să deservească nevoile comunității, fapt ce

îi conferă caracterul de amenajare de utilitate publică, cu consecința că

terenul pe care îl afectează nu poate fi restituit în natură, ci doar prin

echivalent.

Faptul că, construcțiile amplasate pe

terenul aferent pieței nu ar fi autorizate nu face posibilă restituirea în

natură a acestui teren, cum greșit pretinde recurentul, deoarece nu existența

unor construcții noi, edificate după preluare, se opune restituirii în natură a

terenului în discuție, ci faptul că acesta este afectat unei amenajări de

utilitate publică (piața de animale a orașului).

Astfel, art. 10 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 prevede trei ipoteze distincte în care restituirea în natură nu este

posibilă, și anume: cea a terenurilor ocupate de construcții noi, autorizate,

edificate după preluare; cea a terenurilor afectate de servituti legale; cea a

terenurilor afectate altor amenajări de utilitate publică a localităților

urbane și rurale. Condiția autorizării nu este cerută de text pentru

amenajările de utilitate publică, care, prin natura lor, fac imposibilă

restituirea în natură a terenurilor pe care le afectează.

În consecință, nu are nicio relevanță

în aprecierea posibilității de restituire în natură a terenului aferent pieței

de animale a orașului dacă pe acest teren sunt și construcții noi,

neautorizate, întrucât afectarea unui teren preluat în mod abuziv unei

amenajări de utilitate publică se

constituie

într-o ipoteză distinctă a legii, în care restituirea în natură nu

este

posibilă.

De asemenea, nu are nicio relevanță,

sub aspectul posibilității de restituire în natură a terenului ocupat de piața

de animale a orașului, faptul că funcționarea acestei piețe nu ar respecta

condițiile reglementărilor sanitar-veterinare în materie, la care face

trimitere recurentul, ceea ce interesează, din perspectiva legii speciale de

reparație, fiind afectarea terenului solicitat de o amenajare de utilitate

publică (art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001).

În concluzie, constatând că

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu la

restituirea în natură a terenului

afectat

de piața de animale a orașului, instanța de apel a făcut aplicarea

corectă

la speță a dispozițiilor incidente din legea specială de

reparație, respectiv art. 10 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

b) Cu privire la terenurile afectate

de cursul Văii Nimăiești,

recurentul a

susținut că sunt numai cele identificate sub nr. top. 1240/5, în suprafață de

7.530 mp, și nr. top. 1240/6, în suprafață de 5.313 mp și

că numai

acestea sunt exceptate de la restituirea în natură.

Instanța de apel a stabilit, în urma

evaluării probelor administrate, că din terenul solicitat de reclamant, cel

aferent topograficului 1240/5-b, în suprafață de 34.890 mp, formează zona de

protecție a Văii Nimăieștilor, incluzând și digul de apărare al municipiului

Beiuș.

Or, prin susținerile făcute de recurent,

conform cărora cursul Văii Nimăiești ar afecta alte topografice, în suprafețe

mai mici

(nr. top. 1240/5, în suprafață de

7.530 mp și nr. top. 1240/6, în suprafață

de 5.313 mp), se tinde la

schimbarea situației de fapt stabilită, pe baza probelor, de către instanța de

apel, ceea ce nu mai este posibil în recurs, după abrogarea pct. 1 al art. 304 C.

proc. civ., care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului, prin

raportare la probele administrate.

În actuala reglementare, art. 304 C.

proc. civ. permite

reformarea unei hotărâri

în recurs numai pentru motive de nelegalitate,

nu și de netemeinicie,

astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de

fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele,

așa cum urmărește în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea

hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Or, prin raportare la situația de fapt

reținută de instanța de apel, aceea că o suprafață de 34.890 mp, aferentă

topograficului 1240/5-b, reprezintă zona de protecție a Văii Nimăieștilor,

incluzând și digul de apărare al municipiului Beiuș, soluția de nerestituire în

natură a acestei suprafețe de teren, ci de acordare de măsuri reparatorii prin

echivalent, este conformă dispozițiilor legale incidente, și anume art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, care permit restituirea doar în echivalent, iar nu

în natură a terenurilor afectate de amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, cum este și cazul terenului în discuție.

c) Cu privire la terenul deținut de

Primăria Beiuș și ocupat de construcțiile proprietatea SC A. SA Oradea - Ferma nr.

2, se susține că trebuia restituit în natură, întrucât respectivele construcții

nu sunt autorizate, iar o parte din ele sunt construcții ușoare sau

demontabile.

Astfel cum se pretinde în recurs, art.

10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 permite restituirea în natură a terenurilor

preluate abuziv pe care s-au edificat, după preluare, construcții neautorizate,

iar art. 10 alin. (3) din aceeași lege permite restituirea în natură a

terenurilor pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile.

În speță, ca situație de fapt,

stabilită pe bază de probe de către instanța de apel, s-a reținut că terenul

situat pe parcela topografică 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, este ocupat de

construcții și obiective agrozootehnice, care sunt proprietatea SC A. SA Oradea

- Ferma nr. 2 Beiuș, fiind înscrise pe numele acestei societăți comerciale în

CF 1862 Beiuș, sub B 21; unele dintre aceste construcții sunt definitive, iar

altele ușoare.

Raportat la această situație de fapt

și la prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru stabilirea

formei măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului - restituire în natură sau

în echivalent, interesa dacă construcțiile noi, definitive, ce ocupă terenul

aferent topograficului nr. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, au fost edificate

în baza unei autorizații de construire.

Or, instanța de apel, deși a reținut

incidența dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu a verificat

condiția impusă de acestea privind caracterul autorizat/neautorizat al

construcțiilor noi, edificate după preluarea terenului, esențială în stabilirea

formei de reparație cuvenită reclamantului.

În exercitarea rolului activ consacrat

de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța are îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, scop în care, dacă probele propuse nu sunt

îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, va dispune ca

părțile să le completeze, putând, de asemenea, să pună în discuția părților,

din oficiu, necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona

chiar dacă părțile se împotrivesc, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.

Astfel, prin motivele de apel

formulate de pârâtul Primarul municipiul Beiuș se contestase posibilitatea

restituirii în natură a terenului ocupat de construcțiile proprietatea SC A. SA

Oradea - Ferma nr. 2 Beiuș, tocmai în considerarea existenței acestor

construcții noi, iar prin întâmpinarea depusă, intimatul-reclamant se apărase

invocând necesitatea existenței unei autorizații de construire pentru

construcțiile noi, edificate pe terenul ce i-a fost preluat abuziv de stat,

pentru a opera exceptarea de la restituirea în natură a terenului, prevăzută de

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Raportat la aceste limite ale

învestirii, instanța de apel trebuia să lămurească dacă respectivele

construcții sunt sau nu autorizate, sens în care, în conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuia să pună în discuția

părților necesitatea suplimentării probatoriului și să ordone administrarea de

probe noi, pentru a se stabili cu certitudine dacă s-au emis ori nu

autorizațiile de construire cerute de lege.

Neprocedând în

acest mod, instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt pe un

aspect esențial al cauzei, acela dacă, construcțiile noi de pe topograficul

1240/6, construcții cu care figurează înscrisă ca proprietară în cartea

funciară SC A. SA Oradea, au fost sau nu autorizate.

Pe de altă parte, deși reține că unele

din construcțiile existente pe terenul cu nr. top. 1240/6 sunt construcții

ușoare, instanța de apel nu lămurește care sunt acestea, întinderea și

poziționarea lor în raport cu construcțiile definitive, împreună cu care

formează un ansamblu construit pe terenul în discuție. Lămurirea acestor

aspecte de fapt este esențială în aplicarea corectă a art. 10 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, pentru că deși textul permite restituirea în natură a terenurilor

pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile, nu se poate face abstracție

de circumstanțele particulare ale speței, unde construcțiile ușoare fac parte

dintr-un ansamblu construit care include și construcții definitive. Or, în

măsura în care se va ajunge la concluzia imposibilității de restituire în

natură a terenului ocupat de construcțiile definitive și a celui aferent bunei

utilizări a acestor construcții, în rezolvarea problemei restituirii

terenurilor ocupate de construcții ușoare/demontabile interesează întindere a construcțiilor

ușoare/demontabile și poziționarea lor în raport cu cele definitive, pentru a

nu se aduce atingere bunei utilizări a acestora din urmă, fiind, de asemenea,

de evitat restituirea unor suprafețe disparate, infime ca întindere și astfel

imposibil de exploatat din punct de vedere economic.

Cum potrivit art. 314 C. proc. civ.,

în absența unei complete stabiliri a situației de fapt, înalta Curte nu poate

verifica aplicarea în cauză a prevederilor art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr.

10/2001 în ceea ce privește forma de reparație pentru imobilul cu nr. top.

1240/6, în suprafață de 56.515 mp, se impune admiterea căii de atac exercitate

de reclamant, numai în limita motivului de recurs privind acest imobil.

În consecință, în baza art. 312 alin.

(1)-(3) și (5) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 314 același

cod, înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa în parte

decizia recurată și va trimite cauza la aceeași instanță de apel, spre

rejudecarea apelului declarat de pârâtul Primarul municipiului Beiuș, în ceea

ce privește imobilul cu nr. top. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, pe care

sunt edificate construcțiile SC A. SA Oradea - Ferma nr. 2 Beiuș; celelalte

dispoziții ale deciziei recurate vor fi menținute.

Cu ocazia rejudecării, instanța de

trimitere va proceda la suplimentarea probatoriului, în condițiile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., pentru o completă stabilire a situației de fapt în legătură

cu caracterul autorizat/neautorizat al construcțiilor noi, edificate după

preluare pe terenul cu nr. top. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, respectiv în

legătură cu situația construcțiilor ușoare/demontabile amplasate pe același

teren, în sensul celor mai sus arătate.

În

funcție de rezultatul acestor verificări de fapt, instanța de trimitere va

aprecia asupra formei de reparație cuvenită reclamantului pentru terenul cu nr.

top. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, raportat la prevederile art. 10 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul A.V.N.T. împotriva deciziei civile nr. 122 din 2 iulie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă.

Casează în parte decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Primarul

municipiului Beiuș, în ceea ce privește imobilul cu nr. top.1240/6, în

suprafață de 56.515 mp, pe care sunt edificate construcțiile SC A. SA Oradea -

Ferma nr. 2 Beiuș, la aceeași instanță de apel.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

18 martie 2013.