ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1490/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1490/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 437 din 25 aprilie 2007

pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosar nr. 1452/111/2004, s-a admis în parte

cererea formulată de reclamantul A.V.N.T. în contradictoriu cu pârâtul primarul

Municipiului Beiuș; s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la

restituirea în natură și a suprafeței de 91.169 mp teren după cum urmează: cota

de 1498/9968 din imobilul cu nr. top. 1240/1; cota de 1.576/9.970 din imobilul

cu nr. top. 1240/2; cota de 1909/9991 din imobilul cu nr. top. 1240/3; cota de

32122/94003 din imobilul cu nr. top. 1240/5; cota de 48334/56515 din imobilul

cu nr. top. 1240/6; cota de 158/359 din imobilul cu nr. top. 1240/7; cota de

45/104 din imobilul cu nr. top. 1240/8; cota de 110/362 din imobilul cu nr. top.

1240/9; cota de 178/530 din imobilul cu nr. top. 1240/10; cota de 673/673 din

imobilul cu nr. top. 1240/11; cota de 422/422 din imobilul cu nr. top. 1240/12;

cota de 422/422 din imobilul cu nr. top. 1240/13; cota de 50/193 din imobilul

cu nr. top. 1240/18; cota de 202/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/19; cota de

164/1491 din imobilul cu nr. top 1240/20; cota de 538/1491 din imobilul cu nr. top.

1240/21; cota de 145/145 din imobilul cu nr. top. 1240/23; cota de 462/462 din

imobilul cu nr. top. 1240/24; cota de 210/210 din imobilul cu nr. top. 1240/25;

cota de 555/1389 din imobilul cu nr. top. 1240/26; cota de 1306/11295 din

imobilul cu nr. top. 1240/27; s-a constatat că pentru diferența nerestituită de

22.029 mp, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent

și a fost obligat pârâtul primarul Municipiului Beiuș să emită o nouă

dispoziție în acest sens.

A fost respinsă

acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Primăria Municipiului

Beiuș și Consiliul Local Beiuș ca fiind formulată împotriva unor persoane fără

calitate procesuală pasivă și a fost obligat primarul Municipiului Beiuș la

6.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului.

Prin Decizia civilă nr.

122/2009 - A din 02 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr.

1452/111/2004, s-a admis apelul declarat de pârâtul primarul Municipiului Beiuș

cu sediul în Beiuș, județul Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant A.V.N.T.

domiciliat în București, sector 4 și intimații pârâți Primăria Municipiului

Beiuș - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, Consiliul local al

Municipiului Beiuș, ambii cu sediul în Beiuș, județul Bihor, împotriva

sentinței civile nr. 437 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, și

pe cale de consecință:

A fost schimbă în

parte sentința, în sensul înlăturării de la restituirea în natură a

următoarelor imobile, pentru acestea reclamantul fiind îndreptățit la măsuri

reparatorii prin echivalent:

- imobilele în

suprafață de 9.968 mp, în suprafață de 9.970 mp, și în suprafață de 7.633 mp,

pe care este situată piața de animale;

- imobilul în

suprafață de 34.890 mp, ce reprezintă zona de protecție a Văii Nimăieștilor;

- imobilul în

suprafață de 56.515 mp, pe care sunt edificate construcțiile proprietatea SC A.

SA Oradea - Ferma Beiuș

Imobilele nou formate

în suprafață de 2.358 mp, de 59.113 mp, precum și în suprafață de 11.295 mp,

urmează să facă obiectul restituirii în natură către reclamant.

Au fost menținute

restul dispozițiilor din sentință.

Cererea de aderare la

apel formulată de reclamant A.V.N.T., a fost respinsă.

Intimatul apelant A.V.N.T.

a fost obligat la plata către apelantul primarul Municipiului Beiuș, a sumei de

15.385 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Prin Decizia nr. 1437

din 18 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar

nr. 1452/111/2004, a fost a

dmis recursul declarat de reclamantul A.V.N.T. împotriva Deciziei

civile nr. 122 din 2 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă.

A

fost casată în parte decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecarea

apelului declarat de pârâtul primarul municipiului Beiuș, în ceea ce privește

imobilul, în suprafață de 56.515 mp, pe care sunt edificate construcțiile SC A.

SA Oradea - Ferma Beiuș, la aceeași instanță de apel.

Au

fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Prin Decizia civilă nr.

406 din 30 septembrie 2014, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de

pârâtul primarul Municipiului Beiuș Primăria Municipiului Beiuș - Comisia de

aplicare a Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu intimatul reclamant A.V.N.T.,

intimatul pârât Consiliul local al Municipiului Beiuș, împotriva sentinței

civile nr. 437 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că:

A înlăturat de la

restituirea în natură a cotei de 48.334/56.515 mp din imobilul înscris în C.F.

Beiuș.

A constatat că

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru

această suprafață de teren.

A constatat că

celelalte dispoziții ale sentinței astfel cum a fost schimbată în parte prin Decizia

civilă nr. 122 din 02 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea au fost

menținute prin Decizia civilă nr. 1437 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție și, a fost obligată partea intimată A.V.N.T. să

plătească părții apelante suma de 4.410 lei cheltuieli de judecată în apel.

Curtea de Apel a reținut

următoarele:

Prin scriptul

intitulat cererea de probatorii din 10 septembrie 2013, intimatul a arătat că,

având în vedere limitele de casare astfel cum au fost stabilite de Înalta Curte

de Casație și Justiție, se pune problema stabilirii situației de

fapt a terenului în suprafață de 56.515 mp, ocupat de construcții și obiective

agrozootehnice, proprietatea SC A. SA, și că este posibilă restituirea în

natură a acestei suprafețe, conform art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001,

întrucât construcțiile sunt edificate fără autorizații, sunt ușoare ori

demontabile, proprietarul tabular al terenului este Statul Român, întabulat în

cartea funciară și nu în Registrul special al orașului Beiuș, terenul fiind în

domeniul privat al statului. A solicitat obligarea apelantului la depunerea

autorizațiilor de construcții, copii de pe proiectul tehnic, plan de

amplasament, înscrisuri privind valoarea impozabilă a construcțiilor și o

expertiză tehnică.

Conform raportului

expertizei tehnice întocmit în cauză de expert B.A.M. la data de 14 martie 2014,

inclusiv planșele aferente, rezultă că pe terenul în litigiu din C.F. Beiuș, în

suprafață de 56.515 mp, revendicată de reclamant, se află construite un număr

de 23 de construcții supraedificate, majoritatea fiind construite din zidărie

din cărămidă, edificate anterior anului 1989, reprezentând construcții

agrozootehnice, respectiv sediul și birouri I.A.S.

Construcțiile

definitive de pe terenul în litigiu sunt următoarele:

C1- care reprezintă

în natură Sediul fostelor Birouri I.A.S, fiind construit din cărămidă, acoperit

cu țiglă, este compus din 6 camere cu amprenta la sol de 339,9 mp

C2- care reprezintă

în natură clădire cântar, fiind construită din zidărie de cărămidă, acoperită

cu planșeu de beton compusă dintr-o cameră cu amprenta la sol de 7,2 mp.

C3- care reprezintă

în natură fostele birouri ale I.A.S. Beiuș, fiind construite din zidărie de

cărămidă cu șarpantă acoperită cu țiglă compuse din 5 camere cu amprenta la sol

de 105,36 mp

C4- care reprezintă

în natură moară și depozit de cereale compuse din 2 camere, construite din

zidărie din cărămidă acoperite cu plăci de azbociment și cărămidă, cu amprenta

la sol de 324 mp.

C5- care reprezintă

în natură F. compus din două camere închise,construite din zidărie de cărămidă

acoperite cu planșeu de beton plus o hală deschisă construită din structură de

grinzi prefabricate din beton acoperită cu planșeu de beton, fiind construite

din zidărie de cărămidă fiind cu amprenta la sol de 536,98 mp.

C6- care reprezintă

în natură castel de apă cu o înălțime de aproximativi 4 m, fiind construit din

zidărie de cărămidă cu amprenta la sol de 24,63 mp.

C7- care reprezintă

în natură clădire cântar cu pod bascul, fiind construită din zidărie de

cărămidă cu șarpantă acoperită cu țiglă compusă dintr-o cameră,cu amprenta la

sol de 25 mp din care 11,74 mp reprezintă clădirea cântar iar 13,26 mp

reprezintă podul bascul construit din profile metalice încastrate în beton cu

șarpantă acoperită cu țiglă.

Grajdul de animale de

la construcția C13 construit din zidărie de cărămidă acoperit plăci de

azbociment compus din 2 încăperi cu amprenta totală la sol de 1.595,95 mp.

Grajdul de animale de

la construcția C15, construit din bolțari de zgură acoperit cu plăci de

azbociment cu amprenta la sol de 1.258,26 mp.

Grajdul de animale de

la construcția C16, construit din bolțari de zgură acoperit cu plăci de

azbociment cu amprenta la sol de 1.438,31 mp.

Grajdul de animale de

la construcția CI 7, construit din bolțari de zgură acoperit cu plăci de

azbociment cu amprenta la sol de 1.493,49 mp.

Camera grup electogen

construită din zidărie de cărămidă și o hală de reparații construită din

zidărie de cărămidă de la construcția C18 cu amprenta la sol de 167,16 mp.

Punctul sanitar de la

construcția C23 construit din zidărie de cărămidă cu amprenta la sol de 91,23 mp.

Drumul asfaltat si

pietruit pentru accesul la edificiile de pe teren în suprafață de 5.255,57 mp.

Gardul împrejmuitor

construit cu fundație de beton cu o lungime de aproximativ 194,29 m liniari.

Conform demersurilor

efectuate de apelant, după casare, pentru construcțiile agrozootehnice proprietatea

SC A. SA Oradea - Ferma 2 Beiuș, edificate pe terenul în litigiu, nu a fost

identificată existența unor autorizații de construire, aspecte care rezultă din

adresa din 22 octombrie 2013 emisă de Primăria Beiuș și adresa din 27 ianuarie 2014

emisă de Consiliul Județean Bihor, comunicată Primăriei Beiuș.

De asemenea, primarul

Municipiului Beiuș a depus la dosar declarația de impunere pentru stabilirea

impozitului pe clădirile SC A. SA Oradea - Ferma 2 Beiuș, din anul 2003, construcțiile

fiind evidențiate în patrimoniul acesteia.

Prin urmare, pe

terenul, în suprafață de 56.515 mp, există construcții, majoritatea zidite,

edificate anterior anului 1989, a cărei proprietar este SA A. SA Oradea,

conform expertizei efectuată în cauză, aspect care rezultă inclusiv din

planșele fotografice anexate expertizei.

Este adevărat că

apelantul, deși i s-a pus în vedere să depună autorizațiile de construcție

pentru aceste edificate, nu a fost în măsură să le depună, și de asemenea la

fel de adevărat este că printre construcțiile din zidărie și cărămidă există și

câteva edificate ușoare cu fundație de beton și schelă de metal, însă aceste

construcții aparțin S A A. SA - Ferma II, întabulată ca proprietară în cartea

funciară, unitate care nu a fost notificată în baza Legii nr. 10/2001 și nici nu

a fost parte în acest proces.

Față de starea de

fapt, așa cum a fost reținută din probe, în condițiile în care terenul

revendicat de contestator nu este liber, nefiind incidente dispozițiile art. 7

al. 1, respectiv dispozițiile art. 10 alin. (2) sau alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

construcțiile neautorizate nefiind edificate după 01 ianuarie 1990, nu este

posibilă restituirea în natură a imobilului, contestatorul fiind îndreptățit

însă, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare

prevăzute de Legea nr. 165/2011 și respectiv Legea nr. 368/2013, la măsuri

reparatorii prin echivalent și pentru acest teren, așa cum a stabilit instanța

de fond prin sentința atacată pentru celelalte terenuri care nu au fost

restituite în natură, situație în care se impune schimbarea în parte a

sentinței în sensul înlăturării suprafeței de teren în cotă de 48.334/56.515 mp

aferentă nr. top. 1240/6 și constatării îndreptățirii contestatorului la măsuri

reparatorii în echivalent și pentru acest imobil.

Totodată instanța a

constatat că celelalte dispoziții ale sentinței, astfel cum a fost schimbată în

parte prin Decizia nr. 122 din 02 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea, au fost menținute prin Decizia civilă nr. 1437 din 18 martie 2013

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul A.V.N.T., invocând în

drept dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ. s-a susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în condițiile în care nu

există autorizații de construcție pentru edificatele de pe teren, fapt ce

impune restituirea în natură a imobilului în baza regulii impuse de

dispozițiile art. 7, 9 și 10 din Legea nr. 10/2001.

Reținerea instanței

că există impediment la restituirea în natură a imobilului în întregul său,

motivat de faptul că aceste construcții aparțin SC A. SA iar această societate

nu a fost notificată și nu este parte în proces, este nelegală, nefiind

prevăzută de lege.

S-a arătat că deși a

efectuat demersuri pentru identificarea societății care apare înscrisă în

cartea funciară ca proprietară a construcțiilor, nu s-a putut realiza

identificarea în baza datelor comunicate de către Primăria Municipiului Beiuș,

datele comunicate de Registrul Comerțului privind evident o altă societate

comercială.

Având în vedere că în

evidențele Registrului Comerțului nu apare înregistrată SC A. SA cu datele de

identificare indicate de Primărie, este evident că această societate nu mai

există astfel că nu se poate reține nici existența vreunui interes al acesteia

în soluționarea cauzei.

Instanța de apel a

făcut o greșită aplicare și a dispozițiilor art. 10 alin. (3) în condițiile în

care s-a făcut dovada că pe teren există un număr de 24 de construcții ușoare

și care pot fi ridicate astfel că suprafețele de teren care sunt afectate de

amplasamentul acestor construcții ușoare și demontabile pot fi restituite.

O altă critică a

vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. în sensul că deși

s-a admis apelul în parte s-au acordat cheltuieli de judecată în totalitate,

fără a se observa că a suportat jumătate din onorariu de expertiză.

O altă critică a

vizat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. în sensul că

instanța de apel în rejudecare nu a respectat îndrumările obligatorii ale

deciziei de casare privind stabilirea situației de fapt și aprecierea

incidenței în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

A susținut

reclamantul că și motivarea hotărârii este contradictorie întrucât pe de o

parte se reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) sau alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, instanța aplică aceste dispoziții atunci când

respinge cererea de restituire în natură iar reiterarea că aceste construcții

neautorizate au fost edificate înainte de anul 1990 este străină de natura

pricinii, nimeni necontestând această situație de fapt privind momentul

edificării.

A susținut

reclamantul-recurent că prin dispozitivul deciziei se înlătură de la

restituirea în natură cota de 48.334/56.515 mp din imobil deși apelul a fost

admis în totalitate iar în motivare nu arată care este suprafața aferentă

construcțiilor.

Recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să

cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra, de fapt și de drept, care

au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată. Aceste

argumente (juridice) trebuia să se raporteze pe de o parte la susținerile și

apărările făcute de părți iar pe de altă parte la dispozițiile (cadrul legal)

aplicabile.

În cauză, hotărârea

nu este motivată potrivit exigențelor impuse de art. 261 C. proc. civ. și

raportat la considerentele impuse prin decizia de casare care a stabilit ca instanța

de rejudecare să stabilească dacă construcțiile au fost edificate în baza unor

autorizații de construire iar în ce privește construcțiile ușoare „să lămurească

care sunt acestea, întinderea și poziționare lor în raport cu construcțiile

definitive, împreună cu care formează un ansamblu” întrucât „deși art. 10 alin.

(3) permite restituirea în natură a terenurilor pe care s-a ridicat construcții

ușoare sau demontabile, nu se poate face abstracție de circumstanțele

particulare ale speței unde construcțiile ușoare fac parte dintr-un

ansamblu construit care include și construcții definitive”.

S-a statuat că în

cazul construcțiilor definitive, în situația în care se apreciază că nu se

poate dispune restituirea terenului ocupat de acestea să se determine terenul

aferent bunei utilizări a acestor construcții.

Pentru construcțiile

ușoare/demontabile s-a statuat de asemenea „să se stabilească întinderea și

poziționarea lor în raport cu cele definitive pentru a nu se aduce atingere

bunei utilizări a acestora din urmă, fiind de evitat restituirea unor suprafețe

disparate, infime ca întindere și astfel imposibil de exploatat din punct de

vedere economic”.

Se constată că

motivarea instanței de rejudecare este străină de temeiurile de drept ale

acțiunii, de motivele de apel și de cele statuate prin decizia de casare care

impun cu necesitate analiza criteriilor de restituire în natură prevăzute de art.

7, 9 și 10 din Legea nr. 10/2001, determinarea exactă a suprafețelor de teren

ocupate de construcțiile definitive și terenul aferent necesar unei bune

utilizări a acestora precum și a faptului dacă construcțiile

ușoare/demontabile sunt necesare unei bune utilizări a construcțiilor

definitive având în vedere obiectul de activitate, urmând a se stabili dacă

obiectivul poate fi primit ca un ansamblu funcțional.

Reținerea simplă a

instanței în sensul că dacă bunurile aparțin SC A. SA terenul nu poate fi

restituit în natură este nelegală, această stare de fapt, prin ea însăși,

neputând constitui un impediment legal la restituirea în natură, urmând a fi

analizate impedimentele prevăzute de lege.

De asemenea, instanța

nu a fost preocupată în stabilirea exactă a titularului dreptului de

proprietate asupra construcțiilor având în vedere existența contradicțiilor menționate

în înscrisurile depuse și dacă societatea titulară a dreptului de proprietate

mai există ca persoană juridică de drept privat sau și-a încetat existența iar,

în această ultimă situația cum s-a lichidat patrimoniul.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a

se admite recursul, a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul A.V.N.T., în prezent decedat, continuat de

moștenitoarele A.R.S. și R.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 406/A din 30

septembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Casează decizia nr. 406A

din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 iunie 2015.