ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3141/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3141/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

A

supra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub

nr. 4408/2004, reclamanții B.C. și B.A. au

chemat în judecată pe pârâta Primăria Ploiești,

prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

anularea dispoziției

nr. 4893/2004 emisă de pârâtă, restituirea în

natură a terenului în

suprafață de 965 mp

(respectiv a unei cote părți ideale din aceasta) și

obligarea pârâtei la

plata despăgubirilor aferente construcției ce s-a aflat pe acest teren, în

prezent demolată.

In motivarea

contestației, reclamanții au arătat că terenul și construcțiile aflate pe

acesta au fost expropriate în baza Decretului

nr. 88/1986 și ulterior

demolate, iar prin Dispoziția nr. 4893/2004

pârâta

a dispus restituirea în natură către foștii proprietari numai a unei

suprafețe de 513,20 mp din suprafața de 965 mp

fără să se precizeze ce

se întâmplă

cu diferența de 451,80 mp și fără a se dispune cu privire la

despăgubirile ce s-ar cuveni pentru construcțiile

demolate. S-a solicitat

introducerea

în cauză a numiților Z.E., B.D.,

L. și C. având în vedere că dispoziția

contestată a fost emisă și pe numele acestora. S-a solicitat introducerea în

cauză și a

Serviciului Domeniului Public și

Privat Ploiești. Prin sentința civilă nr. 135 din 7 februarie 2005, Tribunalul

Prahova a admis contestația și a anulat dispoziția nr. 4893/2005 emisă de

pârât. S-a dispus restituirea

în

natură a terenului în suprafață de 451,80 mp, situat în Ploiești, județul

Prahova, identificat prin raportul de expertiză,

întocmit de expertul S.M., contestatorilor. S-a constatat dreptul

contestatorilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele

două construcții ce s-au aflat pe teren, în

prezent demolate și pârâta a

fost obligată la plata acestor despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut

că, reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate

asupra imobilului

în litigiu și că sunt persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 774 din 31 mai 2005 a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâta Primăria

Municipiului Ploiești împotriva sentinței civile nr. 135 din 7

februarie

2005 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu

contestatorii B.C. și B.A.

In

considerentele deciziei s-a reținut, în esență, cu privire la

restituirea integrală a imobilului că, în

condițiile în care s-a constatat

dreptul

tuturor moștenitorilor de a beneficia de măsuri reparatorii,

formularea unei contestații menite să aducă

imobilul în natură, în masa

succesorală

și nu echivalentul bănesc al acestuia, are caracterul unui act

de administrare, ce poate fi îndeplinit de oricare

dintre proprietari sau coindivizari, iar de efectele unei hotărâri

judecătorești beneficiază toți

moștenitorii

acceptanți ai succesiunii defunctului B.D.

corespunzător cotelor succesorale cuvenite.

S-a mai reținut că este neîntemeiat motivul de

apel privind solicitarea contestatorilor prin notificare a despăgubirilor și nu

a

restituirii în natură a imobilului, în

condițiile în care regula instituită de

Legea nr. 10/2001 este cea a

restituirii în natură a imobilului, în condițiile în care regula instituită de

Legea nr. 10/2001 este cea a

restituirii în

natură a imobilelor preluate în mod abuziv, astfel că fostul

proprietar nu are un drept de opțiune, atunci

când restituirea în natură

este posibilă.

Î

mpotriva acestei ultime hotărâri a declarat

recurs pârâta

Primăria Municipiului

Ploiești, care, invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., arată în esență că, hotărârea

instanței

de apel este nelegală, deoarece terenul restituit aparține

domeniului

public, că, cererea de restituire în natură nu a fost formulată de toți

moștenitorii fostului proprietar al imobilului și că

greșit s-au acordat despăgubiri în condițiile în care trebuia emisă o

altă

dispoziție, iar valoarea

despăgubirilor nu putea fi stabilită în condițiile

în care nu s-a adoptat legea specială care să

reglementeze modalitățile,

cuantumul și procedurile de acordare.

Înalt

a Curte

de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 442 din 22

ianuarie 2007 a admis recursul, a casat decizia și

a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia

de casare s-a reținut că în cauza pendinte nu s-au

administrat

suficiente dovezi din care să rezulte, dacă scopul

exproprierii a fost realizat și că nu s-au clarificat nici aspectele

legate de

situația juridică a

terenului, în sensul dacă este liber, neocupat de

construcții și utilități publice și dacă aparține

domeniului public.

In rejudecare

cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

Ploiești sub nr.

2915.3/42/2005.

Curtea de

Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 169 din 9 iunie 2008

a admis apelul declarat de pârâta Primăria

Municipiului Ploiești prin

Primar, a

schimbat în parte sentința civilă nr. 135 din 7 februarie 2005 pronunțată de

Tribunalul Prahova, în sensul că s-a admis în parte

contestația. S-a anulat în parte dispoziția nr.

4893 din 19 mai 2004,

menținând sub

acest aspect dispozițiile sentinței civile nr. 135/2005

privind

constatarea dreptului contestatorilor la despăgubiri prin

echivalent, pentru cele două construcții care s-au

aflat pe terenul situat

în Ploiești,

în prezent demolată.

S-a respins cererea contestatorilor privind restituirea în natură a

suprafeței de 451,80 mp (reprezentând diferența

între 915 mp, solicitat

prin acțiunea

introductivă și 513,20 mp restituiți contestatorilor prin

dispoziția nr.

4893/2004 emisă de Primarul Municipiului Ploiești),

situată în Ploiești. S-au înlăturat mențiunile din

dispozitivul

sentinței referitoare la obligarea intimatei la plata

despăgubirilor pentru cele două construcții demolate.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut în esență că,

potrivit H.G.

nr. 1359/2001 și inventarului

bunurilor ce aparțin domeniului public al

Municipiului Ploiești, terenul

în suprafață de 451,80 mp ce face

obiectul

cauzei pendinte, aparține parcului dendrologic al Municipiului

Ploiești. S-a mai reținut că potrivit raportului

de expertiză efectuat în

cauză, pe terenul în litigiu se găsesc spații

verzi, alei pietonale și trotuarul care traversează acest teren, toate

aparținând domeniului

public, iar în integralitatea

sa, se învecinează cu trei loturi, având un

unic proprietar ce este terț

față de prezenta cauză. împrejurarea că pentru terenurile învecinate s-au emis

P.U.G.-uri și certificate de urbanism nu este de natură să conducă la

restituirea în natură a terenului solicitat.

Î

mpotriva

acestei hotărâri s-a declarat recurs de către reclamanții

B.C. și B.A.

invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții critică hotărârea sub următoarele aspecte:

-

Prin

respingerea cererii de restituire în natură a suprafeței de

451,80 mp,

se încalcă drepturile fundamentale consacrate prin Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

-

Terenul în litigiu este situat într-o zonă unde

au avut loc

restituiri în natură a

terenurilor solicitate tot în baza Legii nr. 10/2001,

zonă unde urmează să se edifice diverse

construcții, această zonă fiind

construibilă,

în mod eronat se reține că are destinația de parc.

- Nu au fost analizate actele aflate la dosarul cauzei depuse chiar de

Primărie, care atestă că în imediata vecinătate a terenului în litigiu

s-au edificat construcții, iar justificarea

instanței pentru neanalizarea

acestor

acte este puerilă având în vedere că în speță se pune în discuție

problema

unui drept de proprietate.

Nota

emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților prin care s-au dat îndrumări în sensul de a se proceda

la

restituire, constituie o altă

probă care justifică nelegalitatea hotărârii.

Incidența în speță a dispozițiilor art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, este contrazisă de raportul de expertiză topo și de

înscrisurile depuse la dosarul cauzei chiar de

pârâtă, care atestă că zona

în care

se află terenul litigios este construibilă. Tot prin raportul de expertiză s-a

dovedit că în perimetrul cuprins între R. și G.

- I.M. – S.M. urmează să se edifice construcții

comerciale și

civile private conform P.D.U.- urilor aprobate prin hotărâri ale Consiliului

Local.

Examinând

criticile formulate prin intermediul cererii de recurs,

Înalta Curte a

constatat următoarele:

In esență,

prin motivele de recurs se aduc critici numai cu privire

la dispoziția

instanței, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeței

de 451,80 mp.

In acest sens, susțin recurenții că suprafața de

451,80 mp

reprezintă diferența între 965 mp

solicitată prin acțiunea introductivă și

513 mp restituiți prin

dispoziția nr. 4893/2004 emisă de pârât și că

acest

teren este situat într-o zonă unde au avut loc restituiri în natură a

terenurilor

solicitate în baza Legii nr. 10/2001.

Cu privire la

susținerile recurenților, instanța de apel a reținut că

terenul în

litigiu în suprafață de 451,80 mp nu poate fi restituit în natură, constatând

că, potrivit H.G. nr. 1359 din 27 decembrie 2001,

terenul din cauza pendinte aparține domeniului public.

In calea de atac a recursului recurenții au depus

la dosar un

certificat eliberat de Curtea

de Apel Ploiești, fila 50 din dosar, care

atestă că prin sentința nr. 95 pronunțată la 19 aprilie 2010 de Curtea

de

Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ și

fiscal,

s-a admis acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului

administrativ de reclamanții B.C. și B.A.,

în contradictoriu cu Guvernul României și s-a

dispus anularea H.L.G.

nr. 1359/2001 Anexa FI, Poziția 3 pentru

suprafețele de 369 mp, perimetrul ABFEA și 1366 mp perimetrul MNBQM

identificate pe

schița de plan de expert

B.L., situate în Municipiul Ploiești

, județul Prahova.

Alăturat

acestui înscris nou, depus la dosar s-au mai depus și alte

înscrisuri, respectiv adresa nr. 12538 din 21

august 2009 emisă de Prefect,

fila 34

dosar, care atestă că suprafața de teren solicitată de reclamanți

nu

face parte din Parcul Dendrologic „Mihai Viteazu" situat în

Municipiul Ploiești, concluzie la care s-a ajuns

urmare studierii Planului

de Urbanizare de Detaliu pentru Zona de

Interes.

Raportat la

înscrisurile noi depuse în calea de

recursului,

susținerile recurenților în sensul că

terenul din cauza pendinte poate fi

restituit în natură, întrucât nu aparține

domeniului public, sunt

fondate, având în

vedere și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, care

prevăd că imobilele preluate în mod abuziv de

stat în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, se restituie în

natură.

Mai mult,

art. 7 din Legea nr. 10/2001 dispune că imobilul se

restituie de regulă în natură, stabilindu-se

astfel regula modalității de

retrocedare,

excepția fiind aceea a restituirii prin echivalent.

In prezent nu

există nici un impediment cu privire la restituirea în natură a terenului din

speța supusă analizei, atâta timp cât a fost

anulată H.G. nr. 1359/2001

care atesta apartenența la domeniul public

a

terenului situat în Municipiul Ploiești, județul

Prahova.

Mai mult, zona cuprinsă între adresele I.M. –

R. – G.D., din care face parte și R. nr. 40, este

configurat

în Planul Urbanistic General, depus tot ca înscris nou la dosar, un perimetru

destinat pentru instituții și servicii de interes general.

In concluzie terenul din cauza pendinte nu face

parte din

domeniul public al Municipiului

Ploiești și drept urmare Înalta Curte în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va casa

decizia

atacată precum și sentința

civilă nr. 135 din 7 februarie 2005 pronunțată

de Tribunalul Prahova, în parte, în sensul că va dispune restituirea în

natură a suprafeței de 451,80 mp. Se va

menține dispoziția din sentința

civilă nr. 135 din 7 februarie 2005 a

Tribunalului Prahova în sensul obligării intimatei la despăgubiri pentru cele

două construcții demolate, precum și dispoziția Primarului Municipiului

Ploiești nr. 4893 din 19 mai 2004 privind restituirea în natură a suprafeței de

513,20 mp.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții B.G. și

B.A. împotriva deciziei civile nr. 169 din 9 iunie

2008 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauza cu minori

și familie.

Casează

decizia atacată, precum și sentința nr. 135 din 07 februarie 2005 a

Tribunalului Prahova, secția civilă, în parte, în

sensul că dispune

restituirea în natură a suprafeței de 451,80 mp.

Menține

dispoziția stabilită prin sentința nr. 135 din 07 februarie 2005 a

Tribunalului Prahova de obligare a intimatei la

despăgubiri pentru cele

două construcții demolate, precum și dispoziția

Primarului

Municipiului Ploiești nr. 4893

din 19 mai 2004 privind restituirea în natură a

suprafeței de 513,20 mp.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 mai 2010.