ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 119/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 119/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

1809, pronunțată la data de 21 aprilie 2005, în dosarul nr. 3035/2004, Secția a

VI-a comercială a Tribunalului București a admis acțiunea precizată, formulată

de

reclamanta

SC R.G. SA, în

contradictoriu cu pârâta SC G.C. București SA; a admis, în parte, cererea

reconvențională formulată de pârâtă; a obligat pârâta – reclamantă

reconvențională să plătească reclamantei – pârâte reconvenționale suma de 1.509.794.828

lei, reprezentând contravaloare facturi și penalități la data de 21 aprilie 2005

și suma de 22.427.667 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, după

compensarea acestora și pe aceasta să plătească pârâtei reclamante

reconvenționale suma de 176.931.300 lei, reprezentând penalități în executare lucrări.

Spre a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în principal, că, potrivit art. 5 din contractul nr.

102/2003, încheiat între părți, durata acestuia este de 90 de zile lucrătoare

de la predarea frontului de lucru, cum reține și expertul în lucrarea

efectuată; că, întrucât reclamanta nu a fost în măsură să prezinte documente de

recepție pentru lucrările pretins a fi fost predate la 14 octombrie 2003, data

de la care se pot calcula penalitățile la facturile neachitate este data

recepției (16 – 17 decembrie 2003), în raport de care suma lucrărilor

nerecepționate este de 903.333.064 lei; că, în conformitate cu clauza penală

prevăzută în contract, pentru neîncasarea, în termen, a diferenței la factură

pentru avansul de 20 %, ca și pentru plata cu întârziere a facturilor nr. 1935

din 04 septembrie 2003 și nr. 1938 din 14 octombrie 2003, reclamanta este

îndreptățită să primească penalități, la care se adaugă suma din facturi

neachitată, iar pârâta – reclamantă reconvențională este îndreptățită să primească

penalități pentru lucrările nerecepționate în termen, înlăturând apărările

pârâtei – reclamante reconvenționale sub aspectul recepției finale a lucrărilor,

față de dispozițiile contractului și de concluziile expertului.

Apelul declarat de pârâta –

reclamantă reconvențională SC G.C. SRL împotriva sentinței tribunalului a fost

respins, ca nefondat, de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București,

prin decizia comercială nr. 151, pronunțată la data de 21 martie 2007.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a apreciat, ca fiind nefondate, criticile apelantei

referitoare la: modul de calcul al penalităților, pentru factura nr. 1935 din 04

septembrie 2003 și pentru factura nr. 1948 din 16 octombrie 2003, despre care

arată că nu a primit-o; acordarea unei sume mai mari decât s-a cerut prin

cererea principală și neadmiterea, în totalitate, a cererii reconvenționale,

reținând că există la dosar dovada expedierii prin poștă, cu confirmare de

primire, a facturii nr. 1948 din 16 octombrie 2003 și că au fost respectate

dispozițiile art. 3 din contractul părților cu privire la scadența facturilor,

considerându-se ca dată a scadenței, data recepției finale a lucrărilor, nu

data emiterii facturii, cum eronat, susține apelanta; că în soluționarea

cererii de chemare în judecată s-a avut în vedere cererea reclamantei de

majorare a pretențiilor la suma de 1.509.794.828 lei, formulată la data de 14

aprilie 2005 și că probele administrate în fond și apel nu susțin afirmațiile

apelantei, în sensul că

intimata reclamantă

– pârâtă

reconvențională, în calitate de antreprenor, a depășit termenul

de 90 de zile lucrătoare, calculat de la predarea frontului de lucru, prevăzut

la art. 5 din contract.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta SC G.C. SRL invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În motivarea acestei cereri

s-a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a

probelor administrate, reținând valabilitatea facturii nr. 1948 din 16

octombrie 2003, precum și a art. 3 din contract, în lipsa emiterii acesteia; că

nu s-a pronunțat asupra apărărilor apelantei legate de acordarea penalităților

în cuantum de 375.172.206 lei (ROL), iar „hotărârea atacată este lipsită de

temei legal și a fost dată cu încălcarea legii” și „nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura

pricinii”, recurenta neprecizând relevanța afirmațiilor vizând fondul cauzei

sau a criticilor aduse instanței de fond, față de decizia ce face obiectul

recursului și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce statuează

asupra obiectului recursului.

Intimata SC R.G. SA a

solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea, ca temeinică

și legală, a deciziei atacate, apreciind nefondate criticile recurentei.

Recursul este nefondat.

Astfel, criticile referitoare

la nepronunțarea instanței de apel asupra unor apărări și la greșita interpretare

a unor probe nu mai pot fi valorificate pe calea recursului, față de actuala

reglementare a art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., în vigoare la data

pronunțării deciziei atacate, iar simpla enunțare a textelor prevăzute de art. 304

pct. 9 și pct. 7 C. proc. civ., nu răspunde cerințelor art. 302

1

lit.

c) C. proc. civ.

În ce privește critica

greșitei interpretări a art. 3 din contractul nr. 102/2003, încheiat între,

care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se încadrează în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că instanța de apel,

cercetând conținutul precitatului articol, referitor la modalitatea de plată, scadență

și penalizări și constatând că, în ce privește emiterea și scadența facturii nr.

1948/16 octombrie 2003, cerințele sale au fost respectate, nu a denaturat

înțelesul său clar și lămurit și nu a nesocotit principiul înscris în art. 969 C.

civ., așa încât acest motiv nu-și găsește incidența în speță.

Așa fiind, în temeiul art. 312

alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în

cauză, iar, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va

obliga recurenta, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de

judecată pe care aceasta le-a efectuat în această cale de atac, reprezentând

onorariu avocat, astfel cum a solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la

dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC G.C. SRL Otopeni împotriva deciziei nr. 151 din 21 martie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat.

Obligă recurenta – pârâtă să

plătească

intimatei – reclamante

SC R.G.

SA București suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de

avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2008.