ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 119/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1809, pronunțată la data de 21 aprilie 2005, în dosarul nr. 3035/2004, Secția a VI-a comercială a Tribunalului București a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC R.G. SA, în contradictoriu cu pârâta SC G.C. București SA; a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtă; a obligat pârâta – reclamantă reconvențională să plătească reclamantei – pârâte reconvenționale suma de 1.509.794.828 lei, reprezentând contravaloare facturi și penalități la data de 21 aprilie 2005 și suma de 22.427.667 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, după compensarea acestora și pe aceasta să plătească pârâtei reclamante reconvenționale suma de 176.931.300 lei, reprezentând penalități în executare lucrări.

Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în principal, că, potrivit art. 5 din contractul nr. 102/2003, încheiat între părți, durata acestuia este de 90 de zile lucrătoare de la predarea frontului de lucru, cum reține și expertul în lucrarea efectuată; că, întrucât reclamanta nu a fost în măsură să prezinte documente de recepție pentru lucrările pretins a fi fost predate la 14 octombrie 2003, data de la care se pot calcula penalitățile la facturile neachitate este data recepției (16 – 17 decembrie 2003), în raport de care suma lucrărilor nerecepționate este de 903.333.064 lei; că, în conformitate cu clauza penală prevăzută în contract, pentru neîncasarea, în termen, a diferenței la factură pentru avansul de 20 %, ca și pentru plata cu întârziere a facturilor nr. 1935 din 04 septembrie 2003 și nr. 1938 din 14 octombrie 2003, reclamanta este îndreptățită să primească penalități, la care se adaugă suma din facturi neachitată, iar pârâta – reclamantă reconvențională este îndreptățită să primească penalități pentru lucrările nerecepționate în termen, înlăturând apărările pârâtei – reclamante reconvenționale sub aspectul recepției finale a lucrărilor, față de dispozițiile contractului și de concluziile expertului.

Apelul declarat de pârâta – reclamantă reconvențională SC G.C.

SRL împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 151, pronunțată la data de 21 martie 2007. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a apreciat, ca fiind nefondate, criticile apelantei referitoare la: modul de calcul al penalităților, pentru factura nr. 1935 din 04 septembrie 2003 și pentru factura nr. 1948 din 16 octombrie 2003, despre care arată că nu a primit-o; acordarea unei sume mai mari decât s-a cerut prin cererea principală și neadmiterea, în totalitate, a cererii reconvenționale, reținând că există la dosar dovada expedierii prin poștă, cu confirmare de primire, a facturii nr. 1948 din 16 octombrie 2003 și că au fost respectate dispozițiile art. 3 din contractul părților cu privire la scadența facturilor, considerându-se ca dată a scadenței, data recepției finale a lucrărilor, nu data emiterii facturii, cum eronat, susține apelanta; că în soluționarea cererii de chemare în judecată s-a avut în vedere cererea reclamantei de majorare a pretențiilor la suma de 1.509.794.828 lei, formulată la data de 14 aprilie 2005 și că probele administrate în fond și apel nu susțin afirmațiile apelantei, în sensul că intimata reclamantă – pârâtă reconvențională, în calitate de antreprenor, a depășit termenul de 90 de zile lucrătoare,

calculat de la predarea frontului de lucru, prevăzut la art. 5 din contract. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta SC G.C. SRL invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea acestei cereri s-a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a probelor administrate, reținând valabilitatea facturii nr. 1948 din 16 octombrie 2003, precum și a art. 3 din contract, în lipsa emiterii acesteia; că nu s-a pronunțat asupra apărărilor apelantei legate de acordarea penalităților în cuantum de 375.172.206 lei (ROL), iar „hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea legii” și „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii”, recurenta neprecizând relevanța afirmațiilor vizând fondul cauzei sau a criticilor aduse instanței de fond, față de decizia ce face obiectul recursului și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., ce statuează asupra obiectului recursului. Intimata SC R.G. SA a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei atacate, apreciind nefondate criticile recurentei. Recursul este nefondat. Astfel, criticile referitoare la nepronunțarea instanței de apel asupra unor apărări și la greșita interpretare a unor probe nu mai pot fi valorificate pe calea recursului, față de actuala reglementare a art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, iar simpla enunțare a textelor prevăzute de art. 304 pct. 9 și pct. 7 C. proc. civ., nu răspunde cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. În ce privește critica greșitei interpretări a art. 3 din contractul nr. 102/2003, încheiat între, care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că instanța de apel, cercetând conținutul precitatului articol, referitor la modalitatea de plată, scadență și penalizări și constatând că, în ce privește emiterea și scadența facturii nr. 1948/16 octombrie 2003, cerințele sale au fost respectate, nu a denaturat înțelesul său clar și lămurit și nu a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., așa încât acest motiv nu-și găsește incidența în speță. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, iar, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a efectuat în această cale de atac, reprezentând onorariu avocat, astfel cum a solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC G.C. SRL Otopeni împotriva deciziei nr. 151 din 21 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. Obligă recurenta – pârâtă să plătească intimatei – reclamante SC R.G. SA București suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2008.