ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3213/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3213/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

acestei instanțe sub nr. 5512/121/2006 din 22 martie 2006, reclamanții V.S.T.D.

și V.L.N. au formulat în contradictoriu cu Primarul municipiului Galați

contestație împotriva Dispoziției nr. 2413/SR din 24 ianuarie 2006 prin care

le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în

Galați, propunându-se acordarea de despăgubiri.

În motivare a arătat

că prin Notificarea nr. 154/2001 trimisă prin Biroul executorului judecătoresc

M.T. a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat

în Galați, care a fost preluat abuziv de către stat prin Decretul nr. 92/1950

și despăgubiri pentru construcția demolată.

S-a precizat că

cererea de restituire în natură a fost respinsă întrucât imobilul este afectat

de lucrările de sistematizare în vederea cărora a fost preluat, deși terenul

este liber, parțial ocupat de garaje și construcții ușoare, solicitându-se în

acest sens efectuarea unei expertize topometrice.

Prin Sentința civilă

nr. 283 din 5 februarie 2007, Tribunalul Galați, secția civilă a admis

contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamanții; a anulat

Dispoziția nr. 2413/SR din 24 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului

Galați, în parte; a restituit în natură contestatorilor suprafața de 5107,99 mp

teren intravilan municipiul Galați, identificat în schița anexă la raportul de

expertiză întocmit de expert C.A., nefiind restituită suprafața de 352,5 mp

teren cu destinația de trotuar, raport ce constituie parte integrantă din

sentință, a menținut celelalte prevederi ale dispoziției referitoare la

acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate; a respins cererea de

chemare în garanție formulată de Ministerul Finanțelor Publice București și a

luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin Notificarea 154/2001, reclamanții

V.S.T.D. și V.L.N. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în

Galați și despăgubiri pentru construcția demolată.

Din contractul de

vânzare-cumpărare rezultă că terenul avea o suprafață de 5.469 mp. Din raportul

de expertiză efectuat rezultă că terenul pe care autorii reclamanților l-au

avut în proprietate este situat într-o zonă în care sunt doar construcții

ușoare, provizorii. Vechiul contur a fost marcat grafic, putându-se observa că

terenul revendicat este teren în mare parte liber, restul fiind ocupat de

construcții ușoare, parte de un trotuar care asigură circulația pietonală în

zonă. Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001, imobilele se restituie, de regulă,

în natură. Refuzul de restituire în natură a fost justificat de faptul că

terenul este afectat de lucrări de sistematizare.

Sistematizarea urbană

presupune proiectarea și reorganizarea științifică a așezării urbane în scopul

creării condițiilor optime de viață pentru populație. De aceea, nu orice teren

liber de construcții sau afectat de construcții provizorii poate fi restituit

în natură, fiind necesar să se țină seama de căile de acces, spații verzi,

locuri de joacă etc. Din schița ce însoțește raportul de expertiză rezultă că

terenul este liber. În consecință, nu există nici un impediment la restituirea

în natură a imobilului revendicat de reclamantă, în limita suprafeței de 510

m.p., mai puțin terenul cu destinația de trotuar.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta Primăria Municipiului Galați.

Prin Decizia civilă

nr. 119/A din 11 iunie 2008, Curtea de Apel Galați, secția civilă a admis

apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte Sentința civilă nr. 283/2007 a

Tribunalului Galați în sensul că a dispus restituirea în natură a 4.507,21 mp,

în loc de 5.107,99 mp teren identificat prin reperele 5-1-7-8-D-4-6 în

expertiza N.V. efectuată în apel.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a reținut în esență că excepția tardivității

contestației este neîntemeiată pentru că prezenta contestație fost depusă la

data de 22 martie 2006, iar Dispoziția 2413/SR din 24 ianuarie 2006 a fost

comunicată reclamantului la data de 22 februarie 2009,potrivit actului de la

fila 30 dosar fond.

Având în vedere că

art. 26 din Legea nr. 10/2001 prevede un termen de 30 de zile pentru formularea

contestației, iar art. 101 C. proc. civ. precizează că termenele se înțeleg pe

zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când

s-a sfârșit termenul, se constată că în speță contestația se putea depune până

în data de 24 martie 2006, inclusiv.

A mai reținut

instanța de apel că, din actuala măsurătoare a reieșit că suprafața totală a

imobilului este de 5.457,76 mp, iar reperele oferite de actul de proprietate al

autorului reclamanților nu lasă nici un dubiu asupra amplasamentului imobilului

în discuție la intersecția str. T. cu str. R., astfel că obiecțiunile apelantei

precum că același imobil a fost solicitat și de o altă persoană - F.N. - nu pot

fi primite.

În ceea ce privește

afirmația apelantei că în mod greșit în speță s-a dispus restituirea în natură

a terenului, instanța a constatat că este parțial fondată numai în ceea a

privește terenul în suprafață de 610,05 mp deținut de Liceul nr. 9.

Astfel, expertizele

efectuate în cauză relevă faptul că deținătorii terenului sunt SC R. SA cu

182,12 mp, Liceul nr. 9 cu 610,05 mp, domeniul public prin extindere;

trotuarului în această zonă e de 352,50 mp și 4.313,09 mp teren aparținând

Administrației Piețelor.

În urma diligentelor

apelantei și ale instanței prin adresă la O.C.P.I. rezultă că nici una din

aceste persoane juridice nu are titlul de proprietate intabulat pentru terenul

în discuție. De altfel, apelanta efectuează acte de administrare în ceea ce

privește acest teren potrivit mențiunilor din autorizațiile de construire de la

filele 99, 100, 101 dosar fond, ceea ce duce la concluzia că apelanta este

„entitatea deținătoare" în sensul Legi nr. 10/2001 a terenului în cauză și

singura în măsură a fi obligată a-l restitui persoanelor îndreptățite". De

altfel, în cererea de apel, chiar apelanta recunoaște că terenul în cauză

aparține domeniului public.

Doar 610,05 mp din

acest teren sunt în folosință Liceului nr. 9 - persoană juridică aflată în

subordinea Inspectoratului Școlar Județean și a Ministerului Educației și

nicidecum a apelantei. Cum aceasta nu figurează ca parte în proces nu poate fi

pusă în discuție restituirea sau nu în natură a acestui teren în lipsa acestuia

din proces. Fiind în faza apelului nu se poate da curs cererii apelantei de

introducere a acestuia direct în apel.

De menționat că toate

construcțiile aflate pe terenul ce poate fi restituit în natură se încadrează

la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 fiind construcții neautorizate sau

ușor demolabile.

Al treilea motiv de

apel excede cadrului procesual pentru că instanța de fond nu a dispus ca plata

despăgubirilor bănești acordate pentru construcțiile demolate - proprietatea

lui V.I. și pentru terenul ce nu se poate restitui în natură - să se facă de

către apelantă și nici nu s-a dat dispoziție acesteia să acorde alt teren în

compensare.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții Municipiul Galați și

Primăria municipiului Galați, prin primar, invocând dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a arătat că, așa cum rezultă din cuprinsul raportului de

expertiză efectuat în cauză și împotriva căruia s-au formulat obiecțiuni,

"deținătorii de teren recenzați pe acest amplasament sunt: SC R. SA cu

182,12 mp, Liceul nr. 9 împreună cu Centrul de Plasament nr. 9 cu

1.204 mp, domeniul public (prin extinderea lățimii trotuarului în această zonă)

cu 352 mp și Administrația Piețelor Agroalimentare (APA) aparținând de

Consiliul Local Galați cu 3721,87 mp".

Prin urmare,

restituirea în natură a terenului revendicat de reclamanți - așa cum a fost

acesta identificat prin raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză - este

imposibilă în condițiile în care este afectat de utilități publice (care

deservesc în mod firesc Administrația Piețelor Agroalimentare ).

În condițiile în care

expertul desemnat a constatat că terenul revendicat aparține acestor persoane

juridice, pârâta Primăria Galați solicită instanței să constate că instituția

sa este lipsită de calitate procesuală pasivă (mai puțin în ceea ce privește

suprafața de teren care ar face - în viziunea expertului desemnat - parte din

domeniul public) în prezenta cauză și că, pentru justa soluționare a cauzei se

impunea cu necesitate introducerea în prezenta cauză a persoanelor juridice mai

sus menționate.

În conformitate cu

art. 36 din Legea nr. 10/2001 (în varianta legii în vigoare la data notificării

depuse de reclamant), notificările prin care persoanele îndreptățite solicită

acordare de despăgubiri bănești se adresează prefecturii în a cărui rază s-a

aflat sau se află imobilul. Pe cale de consecință, primăria nu poate fi

obligată la plata despăgubirilor bănești, ci poate doar emite dispoziții de

acordare de titluri de valoare nominală pe care potrivit legii le acordă statul

român prin instituții ca AVAS, MEP, etc.

Astfel, instituțiile

Primăria municipiului Galați, Consiliul Local Galați sau Primarul municipiului

Galați nu pot fi obligate la plata despăgubirilor bănești, întrucât, potrivit

art. 13, " pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al

despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se

constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrala pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Pe cale de

consecință, s-a considerat că se impune imperios necesar, în vederea unei

corecte soluționări - în conformitate și cu dispozițiile art. 19 - Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, introducerea în cauză a statului reprezentat prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Ministerul Finanțelor Publice

care, potrivit dispozițiilor art. 8 din același act normativ, "va

reprezenta statul român ca acționar al Fondului "Proprietatea " și va

exercita toate drepturile care decurg din această calitate".

În baza art. 29 din

Legea 10/2001 republicată, art. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia și art. 38 alin. (5), lit. a) din Legea

nr. 215/2001 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 286/2006,

instituția îndrituită să dispună de terenurile ce aparțin domeniului public

este doar Consiliul Local Galați, atribut ce excede competențelor instanțelor

judecătorești, potrivit legii.

Intimatul V.I., în

calitate de moștenitor a lui V.S.D.T., a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului.

Analizând recursul

declarat, în raport de criticile menționate, Curtea apreciază că acesta este

fondat, pentru următoarele considerente:

Identificarea

terenului în litigiu și situația sa juridică au fost realizate prin probele cu

expertiză efectuate la prima instanță și în apel și înscrisuri care au relevat

că terenul restituit în natură în apel, respectiv 4.507,21 mp, este ocupat de

Administrația Piețelor și REMAT, acesta din urmă închiriind de la primărie

terenul de 182,12 mp, pe care a edificat o tonetă pentru recuperarea

materialelor reciclabile, această activitate fiind desfășurată tot în cadrul

pieței. Construcțiile edificate pe teren sunt construite din cărămidă, cu un

singur nivel, iar extinderile edificate recent sunt construcții ușoare (fila 61

dosar primă instanță), construcțiile fiind închiriate și unor societăți

comerciale care desfășoară activități specifice în cadrul pieței. Conform art.

10 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, se acordă despăgubiri și nu se restituie în

natură terenul pe care s-au edificat amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane sau rurale.

Astfel cum s-a arătat

anterior, pe terenul în discuție au fost edificate construcțiile necesare

desfășurării unei activități de utilitate publică, respectiv administrarea

piețelor și piață propriu-zisă, care reprezintă astfel o „amenajare de

utilitate publică”, definită de art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 ca o suprafață

de teren supusă unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității. De

asemenea, caracterul de utilitate publică al piețelor, implicit al

administrației acesteia, este reglementat expres în art. III din anexa 1 pct. 2

din Legea nr. 213/1998, în care este enumerată piața, ca bun aparținând domeniului

public al unității administrativ teritoriale.

În acest context,

sunt fondate criticile recurenților în sensul că terenul este afectat de

utilități publice care deservesc administrația piețelor, făcând parte din

domeniul public, în raport de prevederile Legii nr. 213/1998, astfel că

restituirea în natură a terenului nu se poate realiza, ceea ce determină

incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constatând că s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor

art. 10 pct. 3 al Legii nr. 10/2001, în condițiile în care se dovedise fără

putință de tăgadă că terenul restituit în natură era afectat utilității publice

și nu făcea parte dintre imobilele afectate activităților de interes public al

unităților administrativ teritoriale care puteau fi restituite în natură în

temeiul art. 16 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, cea mai mare parte a

construcțiilor edificate pe teren sunt din zidărie, cum rezultă din expertiza

efectuată în primă instanță, și sunt autorizate conform înscrisurilor de la

filele nr. 88 - 128 ale dosarului primei instanțe, astfel că instanța de apel a

reținut greșit, în absența oricărei motivări a concluziei sale, că acestea ar

fi neautorizate sau ușor demontabile, ceea ce ar atrage incidența art. 10 alin.

(3) al Legii nr. 10/2001.

Analizând celelalte

argumente aduse în susținerea cererii de recurs, Înalta Curte consideră că nu

pot fi considerate ca fondate criticile recurenților referitoare la lipsa

calității procesuale pasive a primăriei, câtă vreme Dispoziția contestată, nr.

2413/SR din 24 ianuarie 2006, a fost emisă de către Primăria municipiului

Galați, prin primar, iar cadrul procesual presupune judecarea în contradictoriu

cu emitentul actului atacat.

Astfel cum s-a dispus

deja prin dispoziția contestată, primăria este învestită numai cu propunerea de

acordare a despăgubirii în condițiile Legii nr. 247/2005, cuantumul final al

despăgubirilor urmând a fi stabilit de către Comisia centrală pentru stabilirea

despăgubirilor, motiv pentru care criticile din recurs privind imposibilitatea

obligării recurenților de a achita sumele acordate cu titlu de despăgubire, sub

forma despăgubirilor bănești, sunt lipsite de obiect. Aceasta cu atât mai mult

cu cât acordarea despăgubirilor bănești se va realiza în conformitate cu noile

dispoziții legale ale O.U.G. nr. 81/2007, de imediată aplicațiune, care

stabilesc o altă competență în materia entității învestite cu plata

despăgubirilor, care se aplică de la data intrării lor în vigoare tuturor

dispozițiilor, neexecutate, emise în temeiul Legii nr. 10/2001.

Procedura de

despăgubire instituită de titlul VII al Legii nr. 247/2005 se va executa în

temeiul deciziei contestate, fără ca legea să prevadă judecata în

contradictoriu cu Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, astfel că

nu se impunea citarea în cauză a acestei comisii.

Deși a fost invocat

și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că nu sunt aduse în cererea de recurs argumente în susținerea acestui

temei juridic, astfel că nu va putea fi analizat.

Pentru aceste

argumente și în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursurile declarate de pârâții Primăria municipiului Galați, prin primar și

Municipiul Galați, împotriva Deciziei nr. 119 din 11 iunie 2008 a Curții de

Apel Galați, secția civilă, va modifica decizia recurată, va admite apelul

Primăriei Galați împotriva Sentinței nr. 283 din 5 februarie 2007 a

Tribunalului Galați și va schimba în tot sentința, în sensul că va respinge contestația

împotriva Dispoziției nr. 2413/SR din 24 ianuarie 2006 emisă de Primăria

municipiului Galați și cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții Primăria municipiului Galați, prin primar și Municipiul

Galați, împotriva Deciziei nr. 119 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Galați,

secția civilă.

Modifică decizia

recurată.

Admite apelul

Primăriei Galați împotriva Sentinței nr. 283 din 5 februarie 2007 a Tribunalului

Galați.

Schimbă în tot

sentința, în sensul că respinge contestația împotriva Dispoziției nr. 2413/SR

din 24 ianuarie 2006 emisă de Primăria municipiului Galați și cererea de

chemare în garanție, ca neîntemeiate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 mai 2010.

Procesat de GGC - LM