ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2564/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 24 iulie 2008, reclamanta SC P. SRL Brad a chemat în judecată M.E.F. și D.G.F.P. Hunedoara solicitând anularea Deciziei nr. 119 din 22 aprilie 2008 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F., a Deciziilor de impunere nr. 699 din 28 mai 2007 și 946 din 31 iulie 2007, a rapoartelor de inspecție fiscală precum și suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Prin sentința civilă nr. 158/ F din 15 octombrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării creanțelor fiscale cuprinse în cele două decizii de impunere.

S-a reținut de către instanță ca fiind dovedite și îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 atât aspectul cazului bine justificat cât și al pagubei iminente, având în vedere că suma stabilită drept creanță către bugetul statului este considerabilă iar executarea ei silită ar prejudicia grav desfășurarea activității sale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D.G.F.P. Hunedoara, în nume propriu și în numele A.N.A.F. – susținând în esență că simpla apreciere a reclamantei cu privire la posibilitatea blocării activității sale, nu poate constitui motiv întemeiat pentru aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Recursul nu este întemeiat. În baza rapoartelor de inspecție fiscală 20694 din 28 mai 2007 și 20918 din 31 iulie 2007 întocmite de D.G.F.P.

Hunedoara au fost emise în sarcina reclamantei-intimate SC P. SRL obligații fiscale către bugetul de stat în sumă de 1.573.640 lei reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere și penalități aferente TVA. În contestația formulată de reclamantă pe cale administrativă împotriva acestei decizii, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. prin Decizia nr. 119/2008 a menținut măsura impunerii. Totodată D.G.F.P. a luat măsuri de indisponibilizare asupra bunurilor reclamantei precum și asupra sumelor de bani existente în conturi prin înființarea de ipoteci.

Posibilitatea suspendării actului administrativ reprezintă o situație de excepție pe care legiuitorul o oferă părților dar numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente (art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004) astfel cum sunt ele definite prin art. 2 lit. s) și lit. t). Cum în speță suma stabilită drept creanță este considerabilă cu mult peste cifra de afaceri a societății reclamante, astfel încât prin executarea ei s-ar pune în pericol însăși existența acesteia, iar pe de altă parte cum probele administrate pe fondul cauzei, cu referire la expertiza contabilă ale cărei concluzii sunt în favoarea reclamantei, s-a creat aparența îndoielii cu privire la temeinicia impunerii, legal și temeinic, instanța fondului a apreciat ca fiind justificată cererea de suspendare a executării obligațiilor fiscale.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, debitorul acestora, prin măsurile de indisponibilizare nu riscă să se afle în poziția de a nu-și putea recupera debitul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Hunedoara în nume propriu și în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 158/F/CA din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2009.