ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2564/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 24 iulie 2008, reclamanta SC P. SRL Brad a chemat în judecată M.E.F. și D.G.F.P. Hunedoara solicitând

anularea Deciziei nr. 119 din 22 aprilie 2008 emisă de Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F., a Deciziilor de impunere nr.

699 din 28 mai 2007 și 946 din 31 iulie 2007, a rapoartelor de inspecție fiscală precum și suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 158/

F din 15 octombrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării creanțelor fiscale

cuprinse în cele două decizii de impunere.

S-a reținut de către

instanță ca fiind dovedite și îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004

atât aspectul cazului bine justificat cât și al pagubei iminente, având în

vedere că suma stabilită drept creanță către bugetul statului este

considerabilă iar executarea ei silită ar prejudicia grav desfășurarea

activității sale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs D.G.F.P. Hunedoara, în nume propriu și în numele A.N.A.F. –

susținând în esență că simpla apreciere a reclamantei cu privire la posibilitatea

blocării activității sale, nu poate constitui motiv întemeiat pentru aplicarea

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recursul nu este întemeiat.

În baza rapoartelor de

inspecție fiscală 20694 din 28 mai 2007 și 20918 din 31 iulie 2007 întocmite de

D.G.F.P. Hunedoara au fost emise în sarcina reclamantei-intimate SC P. SRL

obligații fiscale către bugetul de stat în sumă de 1.573.640 lei reprezentând impozit

pe profit, majorări de întârziere și penalități aferente TVA.

În contestația formulată de

reclamantă pe cale administrativă împotriva acestei decizii, Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. prin Decizia nr. 119/2008 a

menținut măsura impunerii. Totodată D.G.F.P. a luat măsuri de indisponibilizare

asupra bunurilor reclamantei precum și asupra sumelor de bani existente în

conturi prin înființarea de ipoteci.

Posibilitatea suspendării

actului administrativ reprezintă o situație de excepție pe care legiuitorul o

oferă părților dar numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente (art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004) astfel cum sunt ele definite

prin art. 2 lit. s) și lit. t).

Cum în speță suma stabilită

drept creanță este considerabilă cu mult peste cifra de afaceri a societății

reclamante, astfel încât prin executarea ei s-ar pune în pericol însăși

existența acesteia, iar pe de altă parte cum probele administrate pe fondul

cauzei, cu referire la expertiza contabilă ale cărei concluzii sunt în favoarea

reclamantei, s-a creat aparența îndoielii cu privire la  temeinicia impunerii,

legal și temeinic, instanța fondului a apreciat ca fiind justificată cererea de

suspendare a executării obligațiilor fiscale.

Aceasta cu atât mai mult cu

cât, debitorul acestora, prin măsurile de indisponibilizare nu riscă să se afle

în poziția de a nu-și putea recupera debitul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. a Județului Hunedoara în nume propriu și în numele Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 158/F/CA din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2009.