ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2306/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.04.2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor solicitând anularea Deciziei nr. 325/30.10.2013 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate pe cale administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. x/09.05.2013 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.05.2013.

Prin sentința nr. 249 din data de 3 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a Deciziei de impunere nr. x/9.05.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/9.05.2013 emise de D.G.R.F.P. Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și, în consecință, s-a respins ca inadmisibilă această cerere.

S-a admis, în parte, acțiunea astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamanta A. S.R.L. în insolvență - administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, s-a dispus anularea Deciziei nr. 325/30.10.2013 emisă de ANAF - DGSC și a obligat această pârâtă să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/9.05.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/9.05.2013.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L. în insolvență - administrator judiciar B. SPRL, cât și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

Prin recursul său, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea analizării pe fond a capătului de cerere referitor la anularea Deciziei de impunere nr. x/09.05.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.05.2013, invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul formulat, pârâta ANAF a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată, invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că între stabilirea obligațiilor fiscale de plată contestate și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea contestației pe cale administrativă.

Această interdependență constă în faptul că, în cauză, se ridică problema stabilirii realității achizițiilor efectuate de S.C. A. S.R.L. de la furnizorii interni și externi, având în vedere că unele din societățile furnizoare nu au putut fi verificate întrucât, fie nu au funcționat la sediul declarat, fie au fost declarate inactive, iar o parte dintre acestea nu au depus declarații informative privind taxa pe valoare adăugată sau alte impozite și taxe, precum și stabilirea realității înregistrării în contabilitate a cheltuielilor și a TVA.

De asemenea, a susținut ca fiind lipsit de relevanță cine a sesizat organele de urmările penală, condiția esențială impusă de legiuitor se referă indiscutabil la justificarea măsurii de interdependență dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate și stabilirea corectă a obligațiilor bugetare în sarcina contribuabilului.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a depus în termen întâmpinare la data de 18 mai 2015, solicitând respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, în ceea ce privește respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere prin care se solicită anularea Deciziei de impunere nr. x/9.05.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/9.05.2013.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus în termen la data de 22 mai 2015 întâmpinare la recursul formulat de recurenta pârâtă ANAF, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 februarie 2017, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă ANAF îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Totodată, prin încheierea din 27 februarie 2017 privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, completul de filtru a constatat, în ceea ce privește recursul promovat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL, că acesta a fost declarat și motivat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de data comunicării sentinței - 27 februarie 2015 și data înregistrării cererii de recurs - 18 martie 2015 și, pe cale de consecință, a dispus anularea recursului.

Totodată, prin aceeași încheiere, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă ANAF îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin încheierea din 27 februarie 2017 privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, completul de filtru a constatat, în ceea ce privește recursul promovat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL, că acesta a fost declarat și motivat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de data comunicării sentinței - 27 februarie 2015 și data înregistrării cererii de recurs - 18 martie 2015 și, pe cale de consecință, a dispus anularea recursului.

Verificând sentința recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală este nefondat, neputându-se reține incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că soluția instanței de fond ar fi fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Reclamanta A. S.R.L. a supus controlului instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 218 din Codul de procedură fiscală, Decizia de soluționare a contestației nr. 325/30.10.2013 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și obligarea pârâtei la soluționarea acesteia, Decizia de impunere nr. x/09.05.2013 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportul de inspecție fiscală nr. x/09.05.2013.

Prin Decizia nr. 325/30.10.2013, contestată în cauza de fată, A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestației în temeiul dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3), art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală se constată că, pentru a putea fi dispusă măsura suspendării soluționării contestației administrative de către organul de soluționare a contestației, trebuie îndeplinite cumulativ, condițiile privind sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la existența indiciilor privind săvârșirea unei infracțiuni și constatarea săvârșirii infracțiunii să aibă înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Potrivit art. 10.5 din Instrucțiunile pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2906/2014, "Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe calea administrativă trebuie motivată de legătura de cauzalitate dintre obligațiile fiscale și stabilirea de către organele de urmărire penală a faptului că există indiciile săvârșirii unei infracțiuni".

Stabilirea obligațiilor fiscale revine organelor fiscale prin prisma legislației fiscale, conform art. 5, art. 32, art. 85 din Codul de procedură fiscală, iar organelor penale le revine competența de a constata săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de legea penală sau de alte legi speciale în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă.

Actele administrative fiscale prin care se stabilesc obligații fiscale în sarcina unui contribuabil pot fi contestate în raport de dispozițiile art. 205, iar suspendarea soluționării contestației conform art. 214 alin. (1) lit. a) se poate face dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile textului de lege menționat, dar și a dispoziției 10.1 din OPANAF nr. 2906/2014, texte de lege în temeiul cărora s-a dispus suspendarea în cauză.

În raport cu aceste elemente factuale, așa cum sunt expuse în Decizia de soluționare a contestației, instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile art. 214 lit. a) din Codul de procedură fiscală, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile imperative ale textului de lege menționat, raportat și la dispozițiile pct. 10.5 din Instrucțiunile pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2906/2014.

Astfel, instanța de fond în mod corect a constatat că, în cauza de față, nu organul de inspecție fiscală a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, ulterior desfășurării inspecției fiscale la societatea reclamantă, care a vizat perioada 01.01.2007-30.04.2011, ci această inspecție fiscală a fost efectuată la solicitarea expresă a organului de cercetare penală, în vederea soluționării unui dosar penal înregistrat încă din anul 2010, împrejurare ce reiese din chiar cuprinsul deciziei de soluționare a contestației, care menționează faptul că Inspectoratul de Poliție al județului Hunedoara, prin adresa nr. x/2011, a solicitat organelor de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Hunedoara să efectueze o inspecție fiscală la A. S.RL, cu privire la perioada 01.01.2007 - 30.04.2011. De asemenea, Garda Financiara, secția Hunedoara, prin adresa nr. x/2013, a transmis D.G.F.P. Hunedoara spre valorificare Procesul-verbal nr. x întocmit ca urmare a controlului efectuat la A. S.R.L., la solicitarea DIICOT - Serviciul Teritorial Alba Iulia nr. x/2011 din 14.01.2013.

Ținând cont de succesiunea actelor emise în procedura administrativă, de temeiurile de fapt și drept al acestora, de natura și complexitatea verificărilor efectuate, Înalta Curte reține că circumstanțele concrete ale cauzei nu sunt de natură a infirma interpretarea dată de instanța de fond.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportate la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 249 din 03 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL împotriva sentinței nr. 249 din data de 3 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2017.