ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2013/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, anularea Deciziei nr. 3722 din 14.08.2019 privind soluționarea contestației, emisă de pârâta DGRFP Timișoara și, pe cale de consecință, admiterea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 27.05.2015. De asemenea, reclamanta a solicitat și anularea Deciziei de impunere nr. x din 27.05.2015, privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, anularea/constatarea nelegalității Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 27.05.2015 ("RIF"), anularea tuturor actelor ce au stat la baza emiterii deciziei de impunere și a RIF, precum și a celor emise ulterior, în baza și în vederea executării acestora, exonerarea reclamantei de plata obligațiilor fiscale suplimentare, repunerea în situația anterioară, prin obligarea pârâtelor la restituirea tuturor sumelor achitate de reclamantă în baza actelor administrativ-fiscale anulate și obligarea acestora, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea înregistrată la data de 04.12.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, anularea adresei nr. x din 29.10.2020, emisă de pârâtă, prin intermediul căreia a fost respinsă contestația reclamantei îndreptată împotriva Referatului privind îndreptarea erorilor materiale din data de 03.06.2015. De asemenea, reclamanta a solicitat anularea referatului privind îndreptarea erorilor materiale, emis la data de 03.06.2015 de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, prin intermediul căruia s-a dispus modificarea Raportului de inspecție fiscală nr. x/27.05.2015. Prin încheierea din data de 10.05.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus conexarea sus-indicatului dosar la dosarul nr. x/2020. Prin sentința civilă nr. 1738 din data de 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, a admis în parte cererile conexate formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, a a anulat Deciziile nr. 3722 din 14.08.2019 și nr. F-HD 146 din 27.05.2015 și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 27.05.2015, a anulat Referatul privind îndreptarea erorilor materiale din 03.06.2015 și Adresa nr. x din 29.10.2020 și a respins cererea de restituire a sumelor achitate în baza actelor anulate și a admis cererea de majorare a onorariului de expert, dispunând majorarea onorariul expertului B. cu suma de 2.070 RON, în sarcina reclamantei și a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.100 RON, din care 2.000 RON cu titlu de onorariu expert și 100 RON taxă judiciară de timbru. Împotriva sentinței au declarat recurs principal pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și recurs incident reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C..

Hotărârea supusă revizuirii Prin decizia nr. 3548 pronunțată la data de 27 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații 2 și Agenția Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 1738 din data de 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C., împotriva aceleiași sentințe, a casat în parte sentința recurată și, rejudecând a respins, ca neîntemeiate, cererile conexate de anulare a actelor administrative fiscale contestate în privința sumelor de 2440 RON, reprezentând cheltuieli deductibile, 586 RON și 820.121 RON, reprezentând TVA, la care se adaugă accesoriile aferente, a trimis spre rejudecare aceleiași instanțe cererile de anulare a actelor administrative fiscale în privința sumelor de 6.309.646 RON, reprezentând cheltuieli nedeductibile și 1.514.314 RON, reprezentând TVA, la care se adaugă accesoriile aferente, precum și cererea subsecventă de restituire a sumelor achitate în baza actelor administrative fiscale contestate și a menținut dispozițiile sentinței recurate referitoare la respingerea excepției inadmisibilității și la majorarea onorariului de expert.

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 5 septembrie 2023, sub numărul x/2023, A. S.R.L., prin administrator judiciar C.,a solicitat revizuirea deciziei nr. 3548 din 27 iunie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020. În drept, cererea a fost întemeiată pe motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ. În prealabil, solicită repunerea sa în termenul legal pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că se încadrează în dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora termenul de o lună se socotește de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. În susținerea cererii de repunere în termen învederează că instanța de recurs nu a pus în discuția părților aspectele referitoare la plângerea penală la termenul din 31.05.2023, iar societatea a luat cunoștință de aceste considerente abia la data de 09.08.2023, când i-a fost comunicată secizia Solicită repunerea în termen în temeiul art. 186 C. proc. civ., apreciind că există motive temeinic justificate pentru întârziere. În ceea ce privește fondul cererii de revizuire arată următoarele: Prima critică se întemeiază pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea poate fi cerută dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. În speță, instanța de recurs a invocat din oficiu incidența unei plângeri penale formulate de AJFP Hunedoara, fără ca acest aspect să fi fost pus în discuția părților, nici prin motivele de recurs, nici prin întâmpinarea formulată de AJFP Hunedoara, și nici cu ocazia dezbaterilor din 31.05.2023. Această abordare contravine principiului disponibilității procesului civil, întrucât instanța a analizat și a dispus casarea sentinței civile nr. 1738/2021 a Curții de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare pe baza unui motiv neinvocat de părți și nepus în discuție. Jurisprudența Curții de Apel Pitești (decizia nr. 881/2014) confirmă că revizuirea este admisibilă în cazul în care instanța se pronunță asupra unui lucru care nu s-a cerut, interpretând "lucrul" ca fiind obiectul cererii de chemare în judecată. În lipsa unei dezbateri contradictorii asupra relevanței plângerii penale, dreptul la apărare al societății a fost grav încălcat, iar instanța a dat mai mult decât s-a cerut, pronunțându-se extra petita și plus petita. A doua critică este fundamentată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care permit revizuirea în cazul existenței unor hotărâri definitive potrivnice, pronunțate de instanțe de același grad sau de grade diferite, ce încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În acest sens, arată că Decizia nr. 3548/2023 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2625/16.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016. Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat definitiv că plângerea penală formulată de autoritatea fiscală nu poate determina suspendarea soluționării contestației administrative formulate de VSP împotriva actelor administrative fiscale. Or, în Decizia atacată prin revizuire, instanța de recurs a dispus casarea și trimiterea spre rejudecare tocmai în considerarea unei presupuse relevanțe a plângerii penale, fără a verifica identitatea obiectului, cauzei și părților, încălcând astfel principiul autorității de lucru judecat. Jurisprudența Înaltei Curți (decizia nr. 1711/2015) confirmă că revizuirea este admisibilă în cazul în care două hotărâri definitive pronunțate în dosare distincte, având același obiect, cauză și părți, sunt contradictorii, iar cea de-a doua aduce atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi. În ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire, se arată că hotărârea atacată evocă fondul cauzei, întrunind astfel condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ. . Instanța de recurs a procedat la o veritabilă analiză a fondului, stabilind o altă situație de fapt și aplicând alte dispoziții legale decât cele reținute anterior, ceea ce justifică admisibilitatea cererii de revizuire. În concluzie, solicită admiterea cererii de revizuire a Deciziei nr. 3548/2023, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ., precum și admiterea cererii de repunere în termen, în conformitate cu art. 186 C. proc. civ., având în vedere încălcarea principiului disponibilității, a dreptului la apărare și a autorității de lucru judecat. Solicită, totodată, încuviințarea probei cu înscrisuri.

Apărările formulate în cauză Intimatul AJFP Hunedoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire 5.a) Analizând cu precădere excepția tardivității revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și cererea de repunere în termenul de declarare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Cererea de revizuire este o cale de atac de retractare reglementată de disp. art. 509 -513 C. proc. civ. care poate fi exercitată numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de art. 509 - 511 C. proc. civ. Conform art. 511 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti potrivit pct. 8, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri". Așadar, textul legal anterior enunțat, instituie termenul de o lună care în cazul de față, curge de la data pronunțării deciziei nr. 3548 pronunțată la data de 27 iunie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în raport de care revizuienta își întemeiază una dintre criticile din cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. Cererea de revizuire de față este formulată de revizuientă la data de 31 august 2023. Analizând susținerile formulate de revizuentă prin cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac, în lumina dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. se constată că acestea nu constituie motive temeinic justificate. Situația de fapt invocată de revizuientă, în sensul că abia după redactarea hotărârii nr. 3548/2023 a ICCJ-SCAF a observat că la baza motivării a stat reținerea că "instanța de recurs a apreciat că prima instanță ar fi trebuit să realizeze o analiză a efectelor plângerii penale asupra cererii de chemare în judecată și să administreze probe din dosarul penal, care să prezinte relevanță pentru soluționarea prezentei cauze" și atunci a fost în măsură să formuleze cererea de revizuire, întrucât acest aspect nu fusese pus în discuția părților, nu poate fi primită ca și motiv temeinic. Așa cum s-a arătat anterior termenul de o lună în care se poate formula cererea de revizuire pentru cazul invocat, este socotit de la momentul pronunțării respectivei hotărâri(decizia nr. 3548/27.06.2023 a I.C.C.J.-S.C.A.F.) indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoștință de motivele hotărârii atacate. Față de acestea, nu pot fi primite susținerile în sensul că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., putea fi făcută doar după redactarea hotărârii și analizarea argumentelor instanței în sprijinul soluției pronunțate, în condițiile în care așa cum s-a arătat anterior, art. 511din C. proc. civ. face trimitere expresă la data pronunțării hotărârii, fără a face vreo distincție cu privire la considerentele pe care instanța le-ar expune în motivare. În consecință cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. trebuia depusă cu respectarea termenului prevăzut de lege, indiferent de momentul redactării deciziei învederate. Față de aceste considerente va respinge cererea părții de repunere în termen, și în temeiul dispozițiile art. 185 C. proc. civ. cu referire la art. 511 pct. 8 coroborat cu art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 509 pct. 8 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 3548 din 27 iunie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal de către revizuenta A. S.R.L. prin Administrator Judiciar C.. b) Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține următoarele: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, comună și nesuspensivă de executare ce poate fi promovată pentru motivele expres prevăzute de art. 509 C. proc. civ., astfel încât securitatea raporturilor juridice și adevărul ce se presupune că este conținut într-o hotărâre judecătorească să nu fie periclitate. Revizuenta a invocat în susținerea cererii sale motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut". Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. este o aplicație a principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății. Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ. judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce a cerut, fără însă a se depăși limitele investirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel. Prin urmare, instanța este ținută să respecte cadrul procesual fixat de părți, dar, în limitele acestui cadru, trebuie să soluționeze pricina în întregul ei. În esență, prin criticile formulate, revizuenta susține că instanța de recurs a depășit limitele învestirii sale, invocând din oficiu incidența unei plângeri penale formulate de AJFP Hunedoara, fără ca acest aspect să fi fost pus în discuția părților, nici prin motivele de recurs, nici prin întâmpinarea formulată de AJFP Hunedoara, și nici cu ocazia dezbaterilor din 31.05.2023. Această abordare contravine principiului disponibilității procesului civil, întrucât instanța a analizat și a dispus casarea sentinței civile nr. 1738/2021 a Curții de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare pe baza unui motiv neinvocat de părți și nepus în discuție acestora. Înalta Curte reține că, în analiza legalității actelor administrative fiscale, instanța de recurs a avut obligația de a verifica toate elementele relevante pentru stabilirea realității operațiunilor economice, inclusiv existența unor indicii de fraudă fiscală. Menționarea plângerii penale nu constituie o pronunțare asupra unui capăt de cerere nou, ci o referire contextuală la elemente de fapt și probatorii deja existente în dosar, în scopul justificării casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare. În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a statuat că invocarea unor împrejurări de fapt relevante pentru soluționarea cauzei nu echivalează cu pronunțarea ultra petita, ci reprezintă exercitarea rolului activ al instanței în vederea stabilirii adevărului judiciar (a se vedea Decizia nr. 2625/2019, ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal). Prin urmare, critica formulată de recurenta privind încălcarea principiului disponibilității este nefondată. Revizuenta a mai susținut că instanța de recurs nu ar fi pus în discuția părților relevanța plângerii penale și nu ar fi permis administrarea de probe suplimentare. Înalta Curte constată că, în cadrul procedurii de recurs, dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 31.05.2023, iar părțile au avut posibilitatea de a formula apărări și observații. Invocarea unor elemente de fapt în considerentele deciziei nu presupune automat obligația instanței de a dispune administrarea de noi probe, cu atât mai mult cu cât soluția pronunțată a fost de casare cu trimitere spre rejudecare, tocmai pentru completarea cercetării judecătorești. Așadar, instanța de recurs nu a soluționat cauza în lipsa contradictorialității, ci a dispus reluarea cercetării în fața instanței de fond chiar din acest motiv, observând că "Instanța de fond nu a cercetat în mod suficient chestiunea realității tranzacțiilor, în raport de fiecare furnizor, ignorând și împrejurarea că autoritatea fiscală a adresat o plângere penală referitoare la aceste tranzacții, aspect care impunea cunoașterea rezultatului cercetărilor penale și, eventual, a unora dintre actele îndeplinite în cadrul cercetării penale, relevante pentru stabilirea împrejurărilor de fapt ale cauzei, respectiv a realității/nerealității tranzacțiilor." în conformitate cu art. 497 C. proc. civ. Cele observate de către instanța de recurs rezultă din dosarul supus verificării, chiar dacă revizuenta susține că instanța a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât a casat sentința pe considerente neinvocate de AJFP Hunedoara. Înalta Curte reține că, potrivit art. 22 C. proc. civ., instanța are obligația de a stabili situația de fapt și de drept corectă, chiar și dincolo de limitele motivelor de recurs, în măsura în care acestea sunt relevante pentru legalitatea hotărârii atacate. În speță, instanța de recurs a constatat că cercetarea în fond a fost insuficientă, inclusiv sub aspectul realității tranzacțiilor și al identității furnizorilor, ceea ce justifică casarea și trimiterea spre rejudecare. Această soluție nu reprezintă o pronunțare peste limitele cererii, ci o aplicare corectă a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în coroborare cu jurisprudența CJUE privind combaterea fraudei fiscale. Instanța de control judiciar a acționat în limitele în care a fost învestită, anume examinând legalitatea sentinței recurate din perspectiva motivului de recurs invocat și pronunțându-se asupra aplicării textelor legale analizate de prima instanță, care au stat la baza actelor contestate și a stabilirii obligațiilor revizuentei. Nu se poate reține, astfel, incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În consecință, pentru toate considerentele expuse, în raport cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 C. proc. civ. de revizuenta A. S.R.L. prin Administrator Judiciar C. împotriva deciziei nr. 3548 din 27 iunie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.