ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2307/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.08.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. Hațeg, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor publice Hunedoara - Activitatea de Inspecție, solicitând anularea procesului-verbal nr. x al ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara - Activitatea de Inspecție fiscală, prin care organul de inspecție fiscală trage concluzia că S.C. A. S.R.L. Petroșani, datorează bugetului de stat suma de 2.804.596 RON, anularea deciziei de impunere nr. x/14.04.2014 și anularea Raportului de Inspecție fiscală nr. x/14.04.2014.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 18/2015 din data 30 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii; s-a respins acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta a formulat recurs, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, dată fiind soluția pronunțată asupra excepției inadmisibilității acțiunii.

În drept, prin punctul de vedere formulat la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, acesta fost încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 Cod procedură.

Recurenta a susținut în esență că instanța de fond nu a avut în vedere că nu există o altă cauză care să cerceteze legalitatea actelor administrative a căror anulare o solicită. Dovadă stă faptul că nici pârâta nu a indicat un număr de dosar penal sau civil care să aibă ca obiect anularea actelor administrative.

A mai arătat recurenta că soluționarea contestației poate duce la soluționarea acelei cauze penale la care probabil face referire DGRFP Timișoara - Serviciul de soluționare a contestațiilor.

Intimata DGRFP Timișoara a depus în termen întâmpinare la data de 5 iunie 2015, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 februarie 2017, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Acțiunea formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a vizat anularea procesului-verbal nr. x al D.G.R.F.P Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara - Activitatea de Inspecție fiscală, a raportului de inspecție fiscală nr. x/14.04.2014 și decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/14.04.2014.

Prin decizia de impunere nr. x/14.04.2014 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/14.04.2014 s-au stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 2.804.428 RON, reprezentând obligații fiscale de plată cu titlu de impozit pe profit și TVA la care se adaugă accesorii.

Recurenta-reclamantă a contestat, pe cale administrativă, această decizie, iar autoritatea intimată a emis decizia nr. x/17.09.2014 prin care a suspendat soluționarea contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea în condițiile legii, conform celor reținute în cuprinsul deciziei.

La emiterea deciziei în procedura administrativă de soluționare a contestației, autoritatea fiscală s-a prevalat de dispozițiile art. 213 și art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, având în vedere că la data de 06.05.2014, organele de inspecție fiscală au sesizat, prin adresa nr. x, organele de urmărire penală pentru prejudiciul de 2.804.428 RON.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia, investită cu acțiunea în anulare, al cărui obiect a fost enunțat în considerentele sus arătate, a examinat cu prioritate excepția privind inadmisibilitatea acțiunii și a concluzionat că excepția este întemeiată, impunându-se respingerea ca inadmisibilă cererii în discuție.

Instanța de control judiciar constată că dezlegarea dată de judecătorul fondului excepției inadmisibilității este corectă, criticile recurentei-reclamante fiind nefondate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, în interpretarea normelor care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrativ fiscale, prevăzută de dispozițiile art. 205-218 Codul de procedură fiscală, practica judiciară, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță supremă, în materie, a statuat în mod constant asupra caracterului acesteia de procedură administrativă prealabilă obligatorie cu caracteristica sui generis a atacării în fața instanței de contencios administrativ a răspunsului organului ierarhic superior, iar nu al celui care a emis actul administrativ fiscal de bază.

Astfel, Titlul IX (art. 205-218) din Codul de procedură fiscală reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ - fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal - art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală, procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

Potrivit art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Deci, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ-fiscal se limitează la atacarea deciziilor emise în soluționarea contestațiilor formulate în procedura prealabilă împotriva actelor administrativ fiscale, reglementată de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, ceea ce nu permite atacarea în mod direct a actelor administrativ fiscale de impunere, cum în mod corect a apreciat și judecătorul fondului.

În speță, procedura prealabilă a fost declanșată prin formularea contestației împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de impunere și împotriva raportului de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii lui, însă nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii de fond a autorității fiscale competente, fiind suspendată soluționarea contestației prin decizia nr. x/17.09.2014, astfel că instanța nu poate proceda verificarea legalității și temeiniciei celor două acte emise de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara.

Totodată, nu pot fi primite nici criticile referitoare la faptul că intimata-pârâtă nu a indicat în concret și nu a făcut dovada existenței unui dosar penal, având în vedere că reclamanta-recurentă nu a contestat decizia prin care organul de soluționare a contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestației.

Prin urmare, numai după ce procedura administrativă va fi epuizată, în măsura în care recurenta-reclamantă se va socoti vătămată de decizia autorității fiscale, argumentele sale referitoare la nelegalitatea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală vor putea face obiectul unei evaluări a instanței de judecată competente.

Este adevărat că Legea nr. 554/2004, invocată de recurenta-reclamantă ca temei de drept al acțiunii, reprezintă dreptul comun în cazul contestării actelor administrative, însă normele instituite de Codul de procedură fiscală reprezintă norme speciale, care se aplică în mod prioritar, fiind derogatorii de la dreptul comun.

Decizia de suspendare a soluționării contestației, în speță, are ca fundament legal prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, conform cărora organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea contestației atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Or, în cauză, așa cum rezultă din actele dosarului, este îndeplinită condiția formulării de către organele de inspecție fiscală a unei sesizări adresate organelor penale.

În raport de considerentele sus arătate, din care rezultă că nu sunt fondate motivele de recurs invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 18 din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2017.