ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1277/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 157/ F/CA din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.S. SRL Hațeg în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 541 din 13 mai 2008, precum și a măsurilor dispuse prin raportul de inspecție fiscală nr. 10.246 din 13 mai 2008, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat a fost dedus din contradicția existentă între concluziile raportului de inspecție fiscală și cele ale expertizei financiar contabile extrajudiciare.

Cât privește paguba iminentă, Curtea de apel a avut în vedere cuantumul mare al sumelor imputate, împrejurarea că a fost pornită executarea silită în dosarul de executare nr. 196/2008, precum și rezultatele financiare modeste ale reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. Hunedoara, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta susține că hotărârea primei instanțe nu este motivată, nefiind analizate condițiile prevăzute de lege pentru acordarea suspendării executării. Referitor la condiția existenței unui caz bine justificat, recurenta afirmă că instanța a ignorat-o complet, considerentele sentinței atacate vizând numai iminenta producere a unei pagube.

Câtă vreme nu s-a demonstrat că actele administrativ fiscale sunt nelegale, conchide recurenta, nu se putea admite cererea reclamantei. Prin întâmpinarea formulată, intimata SC C.S. SRL Hațeg a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a arătat că instanța a examinat îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Curtea de apel nu se putea pronunța asupra legalității raportului de inspecție fiscală, nefiind învestită cu acțiune de fond, dar din probele administrate a rezultat un dubiu cu privire la constatările organului fiscal. În fine, intimata a mai insistat asupra impactului negativ pe care l-ar avea executarea creanțelor fiscale în condițiile în care, între timp, s-a dispus suspendarea executării contestației administrative, până la soluționarea definitivă a procesului penal, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. și, ca urmare, nu mai este posibilă sesizarea instanței de judecată cu o acțiune în anulare. În recurs nu s-au depus înscrisuri noi potrivit art. 305 C. proc. civ. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, greșit încadrate de recurentă în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în realitate ele vizând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În perioada 15 aprilie 2008 – 25 aprilie 2008 și 5 mai 2008 – 12 mai 2008 recurenta a efectuat un control fiscal la societatea comercială intimată în urma căruia a emis raportul de inspecție fiscală nr. 10246 din 13 mai 2008 și decizia de impunere nr. 541 din 13 mai 2008 prin care s-au stabilit în sarcina intimatei următoarele obligații fiscale suplimentare: 322.370 lei – impozit pe profit; 69.928 lei – majorări de întârziere aferente; 126.591 lei – TVA; 65.718 lei – majorări de întârziere aferente. Împotriva deciziei de impunere ca și a raportului care a stat la baza emiterii acesteia, intimata reclamantă a formulat contestație, înregistrată la organul fiscal sub nr. 15563 din 16 iunie 2008, nesoluționată până la data pronunțării prezentei decizii.

Ulterior, în temeiul art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 și art. 14 din Legea nr. 554/2004 a solicitat instanței de judecată suspendarea executării, făcând dovada achitării unei cauțiuni de 20.000 lei. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „ În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

În considerentele sentinței atacate sunt analizate exhaustiv condițiile impuse de lege pentru acordarea suspendării. Prima instanță și-a motivat convingător soluția adoptată, analizând riguros probele administrate, prin prisma dispozițiilor legale sus-indicate, îndeplinind cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Critica recurentei referitoare la neanalizarea „cazului bine justificat” este vădit nefondată, în condițiile în care Curtea de apel a arătat că are o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative fiscale al căror conținut este contrar concluziilor unei expertize de specialitate. Într-adevăr, potrivit semnificației pe care art. 2 alin. (1) lit. t) o conferă expresiei „cazuri bine justificate” acestea sunt „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Or, în speță, cel puțin cu privire la două dintre faptele juridice generatoare de obligații fiscale: evaluarea clădirilor aflate în proprietatea intimatei și reconsiderarea prețurilor tranzacțiilor dintre persoanele juridice afiliate, soluția adoptată de inspecția fiscală este discutabilă. Astfel, în privința evaluării clădirilor, s-a reproșat societății comerciale că a procedat nelegal, apelând la evaluatori neautorizați. Deși intimata s-a apărat, prezentând Rapoarte de evaluare efectuate de evaluatori autorizați, cu respectarea prevederilor O.M.F. nr. 1752/2005, specialiști agreați de banca creditoare (B.C.R.), recurenta le-a ignorat, eludând astfel dispozițiile art. 105 alin. (1) C. proc.

fisc., potrivit cărora „inspecția fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt și raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere”. La fel, referitor la reconsiderarea prețurilor tranzacțiilor dintre persoanele juridice afiliate, cu consecința majorării bazei de impunere cu suma de 1.633.132 lei, recurenta nu a prezentat nicio justificare, nici în fața primei instanțe și nici în recurs, cu toate că intimata invocase prevederile pct. 22 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, potrivit cu care: „nu se efectuează reconsiderarea evidențelor persoanelor afiliate … în cazul persoanelor juridice române afiliate”. Fără a tranșa aspectele de fond ce privesc legalitatea actelor analizate, Înalta Curte constată că elementele reținute conturează îndeplinirea condiției „cazului bine justificat”, în sensul definiției legale a acestei sintagme.

Și cealaltă condiție, „paguba iminentă” a fost judicios examinată de prima instanță, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei noțiuni, fiind evident că în situația financiară concretă a intimatei, constatată de altfel chiar de organul de control fiscal cu prilejul inspecției fiscale, plata debitului în discuție i-ar bloca întreaga activitate. În fine, susținerea recurentei în sensul că nu se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ fiscal decât dacă în prealabil s-a demonstrat nelegalitatea acestuia, este contrară textului art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 anterior citat. Această normă reclamă numai o analiză sumară a condițiilor de legalitate în care a fost emis actul administrativ, analiză ce în cauză a fost făcută de Curtea de apel, cu consecința decelării unor împrejurări care au indus o îndoială serioasă în privința acestuia.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței nr. 157/ F/CA din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2009.