ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1277/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 157/ F/CA

din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.S. SRL

Hațeg în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara, dispunând suspendarea

executării deciziei de impunere nr. 541 din 13 mai 2008, precum și a măsurilor

dispuse prin raportul de inspecție fiscală nr. 10.246 din 13 mai 2008, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii tuturor

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat

a fost dedus din contradicția existentă între concluziile raportului de

inspecție fiscală și cele ale expertizei financiar contabile extrajudiciare.

Cât privește paguba iminentă, Curtea de apel a avut în vedere cuantumul mare al

sumelor imputate, împrejurarea că a fost pornită executarea silită în dosarul de

executare nr. 196/2008, precum și rezultatele financiare modeste ale

reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. Hunedoara, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 6 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta susține că

hotărârea primei instanțe nu este motivată, nefiind analizate condițiile

prevăzute de lege pentru acordarea suspendării executării.

Referitor la condiția

existenței unui caz bine justificat, recurenta afirmă că instanța a ignorat-o

complet, considerentele sentinței atacate vizând numai iminenta producere a

unei pagube. Câtă vreme nu s-a demonstrat că actele administrativ fiscale sunt

nelegale, conchide recurenta, nu se putea admite cererea reclamantei.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata SC C.S. SRL Hațeg a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a arătat că

instanța a examinat îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

Curtea de apel nu se putea

pronunța asupra legalității raportului de inspecție fiscală, nefiind învestită

cu acțiune de fond, dar din probele administrate a rezultat un dubiu cu privire

la constatările organului fiscal.

În fine, intimata a mai

insistat asupra impactului negativ pe care l-ar avea executarea creanțelor

fiscale în condițiile în care, între timp, s-a dispus suspendarea executării

contestației administrative, până la soluționarea definitivă a procesului

penal, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C.

proc. fisc. și, ca urmare, nu mai este posibilă sesizarea instanței de judecată

cu o acțiune în anulare.

În recurs nu s-au depus

înscrisuri noi potrivit art. 305 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, greșit încadrate de recurentă în motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în realitate ele vizând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a apărărilor cuprinse

în întâmpinare, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

În perioada 15 aprilie 2008

– 25 aprilie 2008 și 5 mai 2008 – 12 mai 2008 recurenta a efectuat un control

fiscal la societatea comercială intimată în urma căruia a emis raportul de

inspecție fiscală nr. 10246 din 13 mai 2008 și decizia de impunere nr. 541 din

13 mai 2008 prin care s-au stabilit în sarcina intimatei următoarele obligații

fiscale suplimentare:

322.370 lei – impozit pe

profit;

69.928 lei – majorări de

întârziere aferente;

126.591 lei – TVA;

65.718 lei – majorări de

întârziere aferente.

Împotriva deciziei de

impunere ca și a raportului care a stat la baza emiterii acesteia, intimata

reclamantă a formulat contestație, înregistrată la organul fiscal sub nr. 15563

din 16 iunie 2008, nesoluționată până la data pronunțării prezentei decizii. Ulterior,

în temeiul art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 și art. 14 din Legea nr. 554/2004

a solicitat instanței de judecată suspendarea executării, făcând dovada

achitării unei cauțiuni de 20.000 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

„

În

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu

introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea

încetează de drept și fără nicio formalitate”.

În

considerentele sentinței atacate sunt analizate exhaustiv condițiile impuse de

lege pentru acordarea suspendării.

Prima instanță

și-a motivat convingător soluția adoptată, analizând riguros probele

administrate, prin prisma dispozițiilor legale sus-indicate, îndeplinind

cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Critica recurentei

referitoare la neanalizarea „cazului bine justificat” este vădit nefondată, în

condițiile în care Curtea de apel a arătat că are o îndoială serioasă în

privința legalității actelor administrative fiscale al căror conținut este contrar

concluziilor unei expertize de specialitate.

Într-adevăr,

potrivit semnificației pe care art. 2 alin. (1) lit. t) o conferă expresiei

„cazuri bine justificate” acestea sunt „împrejurările legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ”.

Or, în speță,

cel puțin cu privire la două dintre faptele juridice generatoare de obligații

fiscale: evaluarea clădirilor aflate în proprietatea intimatei și

reconsiderarea prețurilor tranzacțiilor dintre persoanele juridice afiliate,

soluția adoptată de inspecția fiscală este discutabilă.

Astfel, în

privința evaluării clădirilor, s-a reproșat societății comerciale că a procedat

nelegal, apelând la evaluatori neautorizați. Deși intimata s-a apărat,

prezentând Rapoarte de evaluare efectuate de evaluatori autorizați, cu

respectarea prevederilor O.M.F. nr. 1752/2005, specialiști agreați de banca

creditoare (B.C.R.), recurenta le-a ignorat, eludând astfel dispozițiile art. 105

alin. (1) C. proc. fisc., potrivit cărora „inspecția fiscală va avea în vedere

examinarea tuturor stărilor de fapt și raporturile juridice care sunt relevante

pentru impunere”.

La fel,

referitor la reconsiderarea prețurilor tranzacțiilor dintre persoanele juridice

afiliate, cu consecința majorării bazei de impunere cu suma de 1.633.132 lei,

recurenta nu a prezentat nicio justificare, nici în fața primei instanțe și

nici în recurs, cu toate că intimata invocase prevederile pct. 22 din Normele

metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, potrivit

cu care: „nu se efectuează reconsiderarea evidențelor persoanelor afiliate … în

cazul persoanelor juridice române afiliate”.

Fără a tranșa

aspectele de fond ce privesc legalitatea actelor analizate, Înalta Curte

constată că elementele reținute conturează îndeplinirea condiției „cazului bine

justificat”, în sensul definiției legale a acestei sintagme.

Și cealaltă

condiție, „paguba iminentă” a fost judicios examinată de prima instanță, în

sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 îl conferă

acestei noțiuni, fiind evident că în situația financiară concretă a intimatei,

constatată de altfel chiar de organul de control fiscal cu prilejul inspecției

fiscale, plata debitului în discuție i-ar bloca întreaga activitate.

În fine,

susținerea recurentei în sensul că nu se poate dispune suspendarea executării

unui act administrativ fiscal decât dacă în prealabil s-a demonstrat

nelegalitatea acestuia, este contrară textului art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

anterior citat. Această normă reclamă numai o analiză sumară a condițiilor de

legalitate în care a fost emis actul administrativ, analiză ce în cauză a fost

făcută de Curtea de apel, cu consecința decelării unor împrejurări care au

indus o îndoială serioasă în privința acestuia.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței nr. 157/ F/CA din 14 octombrie 2008 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2009.