ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5939/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Judecata în primă instanță Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC K. Sebeș SRL a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.F.P. Alba și în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 din O.U.G. nr. 92/2003, suspendarea deciziei de impunere din 10 iulie 2009, emisă pe baza raportului de inspecție fiscală din 10 iulie 2009, privind suma de 12.986.735 RON, până la pronunțarea instanței de fond. Motivându-și cererea, reclamanta a susținut că sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât societatea a mai fost supusă controlului fiscal pe aceeași perioadă, iar prin decizia de soluționare a contestației formulate s-a dispus refacerea raportului de inspecție de către alte persoane și ținându-se seama de progresele înregistrate în soluționarea cererilor de autorizare.

Reclamanta a mai susținut că menținerea acelorași concluzii ca și în primul raport s-a datorat faptului că ambele documente au fost aprobate de aceeași persoană, deși instanța de judecată anulase între timp măsura demolării investițiilor. Totodată, în argumentarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că în ceea ce privește paguba iminentă, punerea în executare a deciziei ar determina încetarea activității societății, iar contestația administrativă formulată împotriva actelor de control fiscal și de impunere nu a fost soluționată. În conformitate cu prevederile art. 215 C. proc. fisc., reclamanta a achitat cauțiunea stabilită de instanță, astfel că s-a constatat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, referitoare la existența unei contestații administrative și la plata cauțiunii.

Prin sentința nr. 166/CA/2009 din 19 august 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării deciziei de impunere, formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește paguba iminentă și cazul bine justificat. Astfel, instanța fondului a considerat că reclamanta nu a demonstrat vădita nelegalitate a actelor fiscale atacate, nefiind puse în evidență motive de natură a răsturna prezumția de legalitate a actelor administrative respective, până la finalizarea fondului cauzei, remarcându-se doar culpa reclamantei, precum și riscurile asumate de aceasta în desfășurarea activității.

Cu privire la condiția pagubei iminente care s-ar crea prin executarea deciziei a cărei suspendare s-a solicitat, instanța a apreciat că nici aceasta nu poate fi reținută, executarea nefiind de natură a afecta relațiile contractuale ale societății în cauză. 2. Recursul declarat de SC K. Sebeș SRL. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamanta SC K. Sebeș SRL, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În dezvoltarea motivului de recurs recurenta prezintă detaliat argumentele care, în opinia sa, justifică îndeplinirea celor două condiții impuse de lege: cazul bine justificat și paguba iminentă.

Referitor la cazul bine justificat, recurenta afirmă că prima instanță a cercetat incomplet motivele prezentate în cererea de suspendare și nu a observat că decizia de impunere examinată este emisă în aceleași condiții ca și decizia de impunere anterioară, anulată prin decizia nr. 1, respectiv nr. 1bis/2009 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor. Cu privire la existența pagubei iminente, recurenta arată că executarea sumei pretins datorate va bloca activitatea societății comerciale, dar și a celorlalte unități de producție de pe platforma K. Sebeș, cu consecința unor dezechilibre sociale la nivel local. În cuprinsul aceleiași critici recurenta mai invocă și faptul că, deși instanța a cunoscut că procedura executării silite începuse chiar în ziua judecării cererii de suspendare, a ignorat cu desăvârșire, în considerente, această împrejurare.

3. Apărările formulate de D.G.F.P. Alba Prin întâmpinarea înregistrată la data de 05 noiembrie 2009, intimata D.G.F.P. Alba a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a arătat că actele administrativ fiscale vizate de cererea de suspendare sunt legale, organele fiscale constatând că societatea este în imposibilitatea de a desfășura operațiuni taxabile și, deci, de a beneficia de dreptul de a deduce TVA. În privința pagubei iminente, intimata a indicat că este nerelevant cuantumul ridicat al sumei de executat de vreme ce acesta este aferent achizițiilor efectuate de către societate, fiind efectiv datorată bugetului general consolidat în contextul în care nu este destinată utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere din 10 iulie 2009 emisă de D.G.F.P. Alba, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului administrativ fiscal. Prin această decizie s-au stabilit în sarcina recurentei-reclamante, cu titlu de obligații fiscale suplimentare de plată, TVA aferentă perioadei 16 noiembrie 2006-31 martie 2008 în cuantum de 8.119.205 RON și majorări de întârziere aferente perioadei 25 martie 2007-30 iunie 2009 în cuantum de 4.867.530 RON.

Prin hotărârea pronunțată, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed. Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate .” Cele două condiții cerute cumulativ de norma citată au fost analizate sumar de Curtea de apel, rămânând necercetate împrejurări esențiale, relevate de reclamantă în cererea de suspendare. Referitor la cazul bine justificat, în definiția legală a acestei noțiuni, cuprinsă în art. 2 lit. t) din același act normativ, se arată că vizează „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ. Relevant în această privință este faptul că, printr-o decizie de impunere anterioară, din 13 august 2008 intimata-pârâtă a stabilit în sarcina recurentei debite constând în 8.119.205 RON TVA și 2.428.723 RON majorări de întârziere aferente, în același context factual și anume în lipsa autorizației de construcție și a acordului de mediu aferent investiției în fabrica de formaldehidă.

Această decizie de impunere a fost desființată în privința celor două debite indicate chiar în procedura administrativă de contestare, prin decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2009, modificată prin decizia nr. 1bis din 13 ianuarie 2009 ale A.N.A.F. – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, reținându-se că „alte organe decât cele care au încheiat actul de control contestat să procedeze la reanalizarea situației de fapt pentru aceeași perioadă și același tip de impozit, să țină cont de soluționarea dosarelor aflate pe rol în instanță (…)”. Or, cu prilejul efectuării reverificării în urma căreia s-a întocmit raportul de inspecție fiscală din 10 iulie 2009, în baza căruia s-a emis decizia de impunere a cărei suspendare se solicită, considerentele anterior citate au fost ignorate, contrar dispozițiilor art. 216 alin. (3) C. proc.

fisc., care dispun că „prin decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat, situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare”.

Astfel, la o simplă verificare a celor două rapoarte fiscale se observă că un membru al echipei de inspecție fiscală a participat la ambele controale și, mai important, nu au fost avute în vedere două împrejurări relevante: societatea recurentă obținuse în justiție anularea irevocabilă a dispozițiilor de demolare a instalației de formaldehidă, emise de Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Alba (prin deciziile nr. 351/CA din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea și sentința civilă nr. 295 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Bihor), dar și avizul de mediu aferent construirii fabricii de formaldehidă din 23 aprilie 2009. Concluzionând, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a probat existența unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privința legalității actului administrativ fiscal și, fără a tranșa această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. Contrar celor reținute de Curtea de apel, Înalta Curte constată că din cauza cuantumului foarte ridicat al debitelor supuse executării, diminuarea veniturilor societății cu suma respectivă va crea un dezechilibru major, punând în pericol blocarea întregii activități de producție și, implicit, generând disponibilizări ale salariaților. Natura raporturilor contractuale dintre SC K. Sebeș SRL și recurentă, furnizor-client, determină concluzia că riscul insolvabilității recurentei se va putea răsfrânge și asupra unor terțe persoane juridice de raportul de drept fiscal.

În fine, în cauză s-a făcut și dovada achitării cauțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., fiind plătită cu acest titlu suma de 1.200.000 RON. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru toate considerentele expuse în decizia de față, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul admiterii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere din 10 iulie 2009 emisă de D.G.F.P. Alba, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC K. Sebeș SRL împotriva sentinței nr. 166/CA din 19 august 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că admite cererea, suspendă executarea deciziei de impunere din 10 iulie 2009, emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Alba, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2009.