ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2379/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 1907/85/2009, reclamanta SC O.I.L.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 2 din 4 februarie 2009 până la pronunțarea instanței de fond cu privire la contestația formulată împotriva actelor fiscale. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a formulat contestație împotriva acestor acte, iar obligarea sa la plata sumei totale compusă din accize și majorări lunare de întârziere i-ar crea o pagubă iminentă, ireparabilă, ce ar perturba grav funcționarea societății, având în vedere și contextul crizei financiare naționale.

În drept a invocat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003. Prin sentința civilă nr. 373/CA/2009, Tribunalul Sibiu a declinat competența materială de soluționare a cererii reclamantei, în favoarea Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

În dosarul curții, reclamanta a depus o cerere completatoare în sensul solicitării în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale Brașov pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu să se dispună, în principal, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 2 din 04 februarie 2009 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 1029 din 4 februarie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar, în subsidiar, să se dispună suspendarea executării celor două acte până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin sentința nr. 180/CA din 22 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC O.I.L.E.

SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu și Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 2 din 4 februarie 2009 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 1029 din 4 februarie 2009 emise de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și operațiuni Vamale Sibiu, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, introducerea contestației pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrativ-fiscal, contribuabilul având dreptul, în temeiul alin. (2) al art. 215 să ceară această suspendare, în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

A mai reținut că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității emitente sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond. A mai constatat că, deși raportul de inspecție fiscală nu este enumerat printre actele administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere reglementate de art. 88 din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care acest raport stă la baza emiterii deciziei de impunere, care sintetizează astfel concluziile inspecției fiscale, conform art. 109 din același act normativ, executarea sumelor constatate prin acest act, alături de decizia menționată, poate face obiectul cererii de suspendare.

În ceea ce privește existența „cazului bine justificat", prima instanță a apreciat că această condiție este îndeplinită, față de situația potrivit căreia organul fiscal a început, ulterior suspendării procedurii de soluționare a contestației, executarea titlurilor executorii emise împotriva societății, fiind temporizată analizarea legalității creanței fiscale, iar sesizarea D.N.A. a vizat conduita comercială a furnizorului SC D.C. SRL. Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, s-a constatat că și aceasta este îndeplinită, deoarece executarea actelor administrativ fiscale ar afecta activul societății și cu preponderență lichiditățile acestea, putând cauza starea de insolvență a societății, iar desfășurarea unor proceduri judiciare ulterioare, în scopul recuperării sumelor stabilite în sarcina sa, ar fi evitată.

Prima instanța, a reținut ca in cauza nu sunt îndeplinite condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 deoarece reclamanta nu a făcut dovada introducerii unei acțiuni în anularea actului administrativ fiscal contestat, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 14 din același act normativ, care prevăd posibilitatea suspendării executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică.

În cererea de recurs recurenta-pârâtă a invocat excepția autorității de lucru judecat, arătând că prin sentința nr. 161 din 8 iulie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea reclamantei întemeiată pe art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, care a vizat același act administrativ. Se aduc critici sentinței atacate sub aspectul că în mod greșit cererea de suspendare a fost soluționată în raport de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât contestația administrativă a fost soluționată, iar în această situație incidente erau dispozițiile art. 15 alin. (1) din aceeași lege, ori, reclamanta nu a făcut dovada formulării unei acțiunii pentru anularea deciziei de impunere.

De asemenea, se susține , în esență, că nu a fost motivată și dovedită, conform art. 1169 C. civ., îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrativ - fiscale menționate de reclamantă. Intimata-reclamantă a formulat note de ședință prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 și art. 86 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu această excepție, precum și suspendarea cauzei în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, această cerere fiind respinsă. Înalta Curte, analizând recursul în raport motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei , de dispozițiile legale incidente cât și potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., apreciază că acesta este nefondat. Excepția autorității de lucru judecat este nefondată. Conform art. 1201 C. civ., pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate: de părți, de obiect, de cauză. Însă, puterea lucrului judecat poate fi invocată pe calea excepției, conform art. 166 C. proc. civ., numai împotriva unei hotărâri prin care a fost rezolvat în mod irevocabil fondul pricinii. Întrucât s-a menționat de intimată că împotriva sentinței nr. 161 din 8 iulie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost declarat recurs iar în faza recursului cauza a fost suspendată, acest fapt nefiind infirmat, instanța de recurs apreciază că excepția puterii de lucru judecat nu poate fi reținută, deoarece în speță hotărârea judecătorească în raport de care s-a invocat excepția nu este irevocabilă.

Referitor la criticile care vizează soluția primei instanțe, pe fond, se reține că acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente ce vor fi expuse. Intimata-reclamantă a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 2 din 4 septembrie 2009. Prin Decizia nr. 90 din 24 martie 2009 A.N.A.F. a dispus, în temeiul art. 214 din O.G. nr. 92/2003, suspendarea soluționării acestei contestații, urmând a fi reluată procedura administrativă la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea. Conform înscrisurilor de la filele 24,25 dosar fond, reclamanta a formulat la instanța de contencios administrativ, respectiv la Curtea de Apel Alba Iulia, acțiune în anularea Deciziei nr. 90 din 24 septembrie 2009, înregistrată la nr. 1037/57/2009.

Reclamanta a formulat la 26 august 2009, cerere de suspendare a Deciziei de impunere nr. 2 din 4 februarie 2009 și a raportului de inspecție nr. 1029 din 4 februarie 2009. În raport de situația de fapt expusă, în mod corect instanța de fond a reținut că temeiul de drept al cererii reclamantei este art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât plângerea prealabilă nu a fost soluționată ci suspendată soluționarea acesteia prin Decizia nr. 90/2009. Prin urmare, criticile care vizează aceste aspecte sunt nefondate. De asemenea, sunt nefondate și criticile recurentei-pârâte referitoare la faptul că nu a fost făcută dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv a „cazului bine justificat” și a „prevenirii pagubei iminente”, astfel cum acestea sunt definite în art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că actul administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită are caracter executoriu, bucurându-se de prezumția de legalitate, fiind prezumat a fi emis în baza și în limitele legii, dar executarea acestuia poate fi suspendată, în mod excepțional, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, când se constată existența unui caz bine justificat și iminența procedurii unei pagube. Decizia de impunere nr. 2 din 4 februarie 2009 și raportul de inspecție fiscală nr. 1029 din 4 februarie 2009 vizează accize, majorări de întârziere, în sumă totală de 1.484.203 lei, calculate ca urmare a faptului că organele fiscale au apreciat că nu s-a făcut dovada de reclamantă că produsele accizabile provin dintr-un antrepozit fiscal, întrucât SC D.C.

SRL a fost declarată firmă tip „fantomă”. În cauza de față, astfel cum rezultă din Decizia nr. 90 din 24 martie 2009, plângerea penală a avut drept cauză operațiunile comerciale ale altei societăți, respectiv SC D.C. SRL, situație reținută în mod corect de instanța de fond. Față de această situație de fapt, în consens cu instanța de fond, se reține că această împrejurare este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, fiind îndeplinită condiția referitoare la existența cazului bine justificat, astfel cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, executarea debitului în sumă de 1.484.203 lei menționat în Decizia nr. 2/2009, în condițiile în care există o îndoială serioasă în privința legalității sale, reprezintă o pagubă iminentă pentru societatea comercială, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege.

Astfel fiind, rezultă că soluția instanței de fond este legală și temeinică, fiind în acord și cu recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. În cuprinsul acesteia, se arată că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate, poate cauza persoanei juridice, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin. (1), teza II, C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, împotriva sentinței nr. 180/CA din 22 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.