ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2379/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2379/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul
Sibiu sub nr. 1907/85/2009, reclamanta SC O.I.L.E. SRL a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană pentru Accize și
Operațiuni Vamale Sibiu, suspendarea executării Deciziei de impunere
nr. 2 din 4 februarie 2009 până la pronunțarea instanței de fond
cu privire la contestația formulată împotriva actelor fiscale.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a susținut că a formulat contestație împotriva
acestor acte, iar obligarea sa la plata sumei totale compusă din accize
și majorări lunare de întârziere i-ar crea o pagubă
iminentă, ireparabilă, ce ar perturba grav funcționarea
societății, având în vedere și contextul crizei financiare
naționale.
În drept a invocat dispozițiile
art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 215 alin. (2) din O.G. nr.
92/2003.
Prin sentința civilă nr.
373/CA/2009, Tribunalul Sibiu a declinat competența materială de
soluționare a cererii reclamantei, în favoarea Curții de Apel
Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.
În dosarul curții, reclamanta a
depus o cerere completatoare în sensul solicitării în contradictoriu cu
Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția
Regională de Accize și Operațiuni Vamale Brașov pentru Direcția
Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu să
se dispună, în principal, suspendarea executării Deciziei de impunere
nr. 2 din 04 februarie 2009 și a Raportului de Inspecție Fiscală
nr. 1029 din 4 februarie 2009 până la soluționarea definitivă
și irevocabilă cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004,
iar, în subsidiar, să se dispună suspendarea executării celor
două acte până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul
art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința nr. 180/CA din 22
septembrie 2009, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios
administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC
O.I.L.E. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Județeană
pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu și Autoritatea
Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize
și Operațiuni Vamale Brașov și a dispus suspendarea executării
Deciziei de impunere nr. 2 din 4 februarie 2009 și a Raportului de
Inspecție Fiscală nr. 1029 din 4 februarie 2009 emise de pârâta
Direcția Județeană pentru Accize și operațiuni Vamale
Sibiu, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 215
alin. (1)
din
O.G. nr. 92/2003,
introducerea contestației pe cale administrativă nu suspendă
executarea actului administrativ-fiscal, contribuabilul având dreptul, în
temeiul alin. (2) al art. 215 să ceară această suspendare, în
condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
A mai reținut că potrivit
art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru
prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității
emitente sau a autorității ierarhic superioare, persoana
vătămată poate să ceară instanței competente
să dispună suspendarea executării actului administrativ,
până la pronunțarea instanței de fond.
A mai constatat că, deși
raportul de inspecție fiscală nu este enumerat printre actele
administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere reglementate de art. 88
din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care acest raport stă la baza
emiterii deciziei de impunere, care sintetizează astfel concluziile
inspecției fiscale, conform art. 109 din același act normativ,
executarea sumelor constatate prin acest act, alături de decizia
menționată, poate face obiectul cererii de suspendare.
În ceea ce privește
existența „cazului bine justificat", prima instanță a
apreciat că această condiție este îndeplinită,
față de situația potrivit căreia organul fiscal a început,
ulterior suspendării procedurii de soluționare a contestației,
executarea titlurilor executorii emise împotriva societății, fiind
temporizată analizarea legalității creanței fiscale, iar
sesizarea D.N.A. a vizat conduita comercială a furnizorului SC D.C. SRL.
Referitor la condiția
prevenirii unei pagube iminente, s-a constatat că și aceasta este
îndeplinită, deoarece executarea actelor administrativ fiscale ar afecta
activul societății și cu preponderență
lichiditățile acestea, putând cauza starea de insolvență a societății,
iar desfășurarea unor proceduri judiciare ulterioare, în scopul
recuperării sumelor stabilite în sarcina sa, ar fi evitată.
Prima
instanța, a reținut ca in
cauza nu sunt îndeplinite condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004
deoarece reclamanta nu a făcut dovada introducerii unei acțiuni în
anularea actului administrativ fiscal contestat, astfel încât sunt incidente
dispozițiile art. 14 din același act normativ, care prevăd
posibilitatea suspendării executării actului administrativ până
la pronunțarea instanței de fond.
Împotriva acestei sentințe a declarat
recurs Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția
Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov pentru
Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale
Sibiu, susținând că aceasta este nelegală și
netemeinică.
În cererea de recurs
recurenta-pârâtă a invocat excepția autorității de lucru
judecat, arătând că prin sentința nr. 161 din 8 iulie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a
respins acțiunea reclamantei întemeiată pe art. 14-15 din Legea nr. 554/2004,
care a vizat același act administrativ.
Se aduc critici sentinței
atacate sub aspectul că în mod greșit cererea de suspendare a fost
soluționată în raport de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât
contestația administrativă a fost soluționată, iar în
această situație incidente erau dispozițiile art. 15 alin. (1)
din aceeași lege, ori, reclamanta nu a făcut dovada formulării
unei acțiunii pentru anularea deciziei de impunere.
De asemenea, se susține , în
esență, că nu a fost motivată și dovedită,
conform art. 1169 C. civ., îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.
14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării
actelor administrativ - fiscale menționate de reclamantă.
Intimata-reclamantă a formulat
note de ședință prin care a invocat excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 și art. 86 alin. (6)
din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, solicitând
sesizarea Curții Constituționale cu această excepție,
precum și suspendarea cauzei în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,
această cerere fiind respinsă.
Înalta Curte, analizând recursul în
raport motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei ,
de dispozițiile legale incidente cât și potrivit art. 304
1
C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat.
Excepția autorității
de lucru judecat este nefondată.
Conform art. 1201 C. civ., pentru a
exista putere de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate: de
părți, de obiect, de cauză.
Însă, puterea lucrului judecat
poate fi invocată pe calea excepției, conform art. 166 C. proc. civ.,
numai împotriva unei hotărâri prin care a fost rezolvat în mod irevocabil
fondul pricinii.
Întrucât s-a menționat de
intimată că împotriva sentinței nr. 161 din 8 iulie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost
declarat recurs iar în faza recursului cauza a fost suspendată, acest fapt
nefiind infirmat, instanța de recurs apreciază că excepția
puterii de lucru judecat nu poate fi reținută, deoarece în
speță hotărârea judecătorească în raport de care s-a
invocat excepția nu este irevocabilă.
Referitor la criticile care
vizează soluția primei instanțe, pe fond, se reține că
acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente ce vor fi
expuse.
Intimata-reclamantă a formulat contestație
împotriva Deciziei de impunere nr. 2 din 4 septembrie 2009.
Prin Decizia nr. 90 din 24 martie 2009
A.N.A.F. a dispus, în temeiul art. 214 din O.G. nr. 92/2003, suspendarea
soluționării acestei contestații, urmând a fi reluată
procedura administrativă la încetarea cu caracter definitiv a motivului
care a determinat suspendarea.
Conform înscrisurilor de la filele
24,25 dosar fond, reclamanta a formulat la instanța de contencios
administrativ, respectiv la Curtea de Apel Alba Iulia, acțiune în anularea
Deciziei nr. 90 din 24 septembrie 2009, înregistrată la nr. 1037/57/2009.
Reclamanta a formulat la 26 august 2009,
cerere de suspendare a Deciziei de impunere nr. 2 din 4 februarie 2009 și
a raportului de inspecție nr. 1029 din 4 februarie 2009.
În raport de situația de fapt
expusă, în mod corect instanța de fond a reținut că temeiul
de drept al cererii reclamantei este art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare, întrucât plângerea
prealabilă nu a fost soluționată ci suspendată soluționarea
acesteia prin Decizia nr. 90/2009.
Prin urmare, criticile care
vizează aceste aspecte sunt nefondate.
De asemenea, sunt nefondate și criticile
recurentei-pârâte referitoare la faptul că nu a fost făcută
dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, respectiv a „cazului bine justificat” și a „prevenirii
pagubei iminente”, astfel cum acestea sunt definite în art. 2 alin. (1) lit. t)
și ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare.
Este adevărat că actul
administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită are caracter
executoriu, bucurându-se de prezumția de legalitate, fiind prezumat a fi
emis în baza și în limitele legii, dar executarea acestuia poate fi
suspendată, în mod excepțional, în condițiile art. 14 din Legea
nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,
coroborat cu art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, când se constată
existența unui caz bine justificat și iminența procedurii unei
pagube.
Decizia de impunere nr. 2 din 4
februarie 2009 și raportul de inspecție fiscală nr. 1029 din 4
februarie 2009 vizează accize, majorări de întârziere, în sumă
totală de 1.484.203 lei, calculate ca urmare a faptului că organele
fiscale au apreciat că nu s-a făcut dovada de reclamantă că
produsele accizabile provin dintr-un antrepozit fiscal, întrucât SC D.C. SRL a
fost declarată firmă tip „fantomă”.
În cauza de față, astfel
cum rezultă din Decizia nr. 90 din 24 martie 2009, plângerea penală a
avut drept cauză operațiunile comerciale ale altei
societăți, respectiv SC D.C. SRL, situație reținută în
mod corect de instanța de fond.
Față de această
situație de fapt, în consens cu instanța de fond, se reține
că această împrejurare este de natură să creeze o
îndoială serioasă în privința legalității actului
administrativ, fiind îndeplinită condiția referitoare la existența
cazului bine justificat, astfel cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. t)
din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, executarea
debitului în sumă de 1.484.203 lei menționat în Decizia nr. 2/2009,
în condițiile în care există o îndoială serioasă în
privința legalității sale, reprezintă o pagubă
iminentă pentru societatea comercială, în sensul art. 2 alin. (1)
lit. ș) din aceeași lege.
Astfel fiind, rezultă că
soluția instanței de fond este legală și temeinică,
fiind în acord și cu recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de
Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția
jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
În cuprinsul acesteia, se arată
că executarea imediată și integrală a actelor
administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate, poate cauza
persoanei juridice, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe
care echitatea îl impune să fie evitat.
În consecință, având în
vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin. (1), teza II, C. proc.
civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și
completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția
Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov pentru
Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale
Sibiu, împotriva sentinței nr. 180/CA din 22 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 6 mai 2010.