ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1742/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2019, la data de 14.02.2018, precizată la data de 06.03.2019, revizuentul A., în contradictoriu cu intimații Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și B., a solicitat revizuirea exclusiv pe latura civilă a Deciziei penale nr. 138A/05.02.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 5 și 8 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 1472/9.05.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 1, 3 și 5 C. proc. civ., a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, a disjuns judecata cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. și a dispus înaintarea acesteia în vederea înregistrării sub număr de dosar separat.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1803A/6.06.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. și a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Justiție și Casație.

Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11.09.2019, sub nr. x/2019.

Prin cererea formulată, revizuentul a solicitat schimbarea deciziei penale atacate sub aspectul laturii civile, prin anularea prejudiciului în cuantum de 528.000 RON adus bugetului general consolidat, reținut de instanța penală în sarcina acestuia.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că există decizii definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În acest sens, a indicat Decizia nr. 1390 din 23 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, care confirmă că, începând cu data de 23.11.2009, S.C. C. S.R.L. a avut activitatea suspendată ca efect al Deciziei nr. 7404 (care a fost anulată la 13.04.2018), dovedindu-se astfel că, după această dată, societatea nu a realizat venituri și, pe cale de consecință, a fost lipsită de orice sursă materială care să-i permită să înregistreze profituri impozabile.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât nu se regăsește în cauză situația impusă de dispozițiile art. 509 C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, revizuentul a susținut că Decizia nr. 138 din 5 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală este contradictorie și față de Decizia nr. 3731/2.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2014, prin care sunt validate concluziile RIF nr. x/4.12.2013 și ale Deciziei de impunere nr. x/4.01.2013. A învederat că decizia ce se cere a fi revizuită nu face dovada certă, cuantificabilă și precis determinată în timp, a existenței vreunui prejudiciu. Analizând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată în raport de următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că obiectul învestirii instanței de judecată îl reprezintă revizuirea Deciziei nr. 138 din 5 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., pretins a fi contrară cu Decizia nr. 1390 din 23 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014.

Or, împrejurarea învederată de revizuent prin răspunsul la întâmpinare, conform căreia există contradictorialitate și între decizia atacată și o altă hotărâre judecătorească (în speță Decizia nr. 3731/2.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2014), excede analizei Înaltei Curți în condițiile în care această precizare a cererii de revizuire este formulată cu încălcarea dispozițiilor art. 511 pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul cererii de revizuire, Înalta Curte observă că, prin Sentința penală nr. 1079/22.05.2018, Tribunalul București, secția I penală, analizând latura penală a cauzei, a reținut că inculpatul, în singura declarație pe care a dat-o în fața organelor de cercetare penală, a făcut referire la Decizia nr. 3961/02.10.2012 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a anulat, în mod definitiv, Decizia de impunere nr. x/19.08.2009. Prin acea hotărâre s-a dispus desființarea tuturor actelor subsecvente Deciziei de impunere nr. x. Cum această decizie a vizat plata accizelor de către S.C. C. S.R.L. și a stat la baza Rechizitoriului cu nr. x, s-a apreciat că apărările inculpatului legate de anularea Deciziei de impunere nr. x/19.08.2009 nu au nicio legătură cu fapta ce face obiectul prezentului dosar.

Sub aspectul laturii civile, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de partea civilă ANAF, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București Sector 2, și a dispus obligarea inculpatului A. la plata către partea civilă a sumei de 859.237 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, format din 528.000 RON impozit pe profit, suma ce se va actualiza cu dobânda fiscală și cu indicele de inflație, de la data de 20.01.2014 și până la plata efectivă.

Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, ultimul act material fiind consumat în anul 2012, când era deja în vigoare noul C. civ., iar, ținând cont de faptul că sumele solicitate de partea civilă au fost dovedite în parte prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, precum și prin celelalte înscrisuri, în baza art. 19 C. proc. pen., raportat la art. 1349 și art. 1357 C. civ., a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 859.237 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, format din 528.000 RON impozit pe profit și 331.237 RON TVA, sumă ce se va actualiza cu dobânda fiscală și cu indicele de inflație, de la 20.01.2014 până la plata efectivă.

În apel, prin Decizia penală nr. 138/5.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - suma de 528.000 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

În considerentele acestei hotărâri, asupra laturii penale, instanța de apel a reținut că faptul că S.C. C. S.R.L. nu ar fi desfășurat în perioada respectivă nicio activitate aducătoare de venituri și, deci, nu ar fi obținut profit nu înlătură caracterul penal al faptei. Curtea a constatat că, deși potrivit susținerilor inculpatului, această societate nu ar fi desfășurat vreo activitate economică, totuși înscrierea în contabilitate a facturii fiscale menționate a fost de natură să aducă anumite avantaje economice acestei societăți, avantajele fiind reprezentate pe de o parte prin micșorarea artificială a bazei de impozitare pentru impozitul pe profit prin mărirea cheltuielilor de exploatare, iar pe de altă parte prin mărirea artificiala a taxei pe valoarea adăugată deductibilă din partea S.C. C. S.R.L. Astfel, chiar dacă la momentul înregistrării în contabilitate a facturii fiscale S.C. C. S.R.L. nu ar fi obținut vreun venit și, deci, nu ar fi avut vreun profit impozabil, totuși această factură fiscală, care atestă operațiuni frauduloase, i-ar fi dat drept de deducere a impozitului pe profit în viitor, când, în situația în care ar fi obținut venituri din desfășurarea activităților comerciale, conform obiectului de activitate, ar fi putut să își diminueze veniturile cu contravaloarea bunurilor și serviciilor pretins achiziționate prin intermediul Facturii fiscale nr. x/01.05.2010 și, prin urmare, nu ar mai fi plătit impozitul pe profit.

Pe de altă parte, curtea a apreciat că, în speță, constatările expuse în legătură cu activitatea infracțională desfășurată de inculpat prin intermediul S.C. C. S.R.L., corespunzătoare actelor materiale reținute, nu sunt infirmate de susținerile acestuia, în sensul că actele care au stat la baza întocmirii raportului de constatare tehnico-științifică și raportului de expertiză contabilă (respectiv Raportul de inspecție fiscală nr. R-S2 239 din data de 04.12.2013 și Decizia de impunere x din data de 04.12.2013) ar fi fost desființate ca efect al anulării Deciziei de impunere nr. x/19.08.2009, prin Decizia nr. 3961/02.10.2012 a Curții de Apel Brașov.

Din cuprinsul acestei decizii civile, curtea a reținut că, prin Decizia de impunere nr. x/19.08.2009, emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, au fost stabilite în sarcina S.C. C. S.R.L. obligații suplimentare de plată în sumă totală de 528.610 RON, iar, prin Decizia nr. 508/17.11.2009, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, a fost admisă contestația inculpatului împotriva deciziei de impunere anterior menționate, desființată în parte decizia de impunere pentru suma totală de 183.065 RON și respinsă ca neîntemeiată contestația formulată pentru suma totală de 345.545 RON, compusă din 256.797 RON, reprezentând accize stabilite suplimentar de plată și 88.748 RON, reprezentând majorări de întârziere.

Ca atare, în mod just a observat prima instanță că Decizia nr. 3961/02.10.2012 a Curții de Apel Brașov a vizat plata accizelor de către S.C. C. S.R.L., iar nu plata vreunei sume cu titlu de TVA sau impozit pe profit, astfel că anularea în parte a Deciziei nr. 508/17.11.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, respectiv anularea Deciziei de impunere nr. x/19.08.2009 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov (dispusă prin hotărârea civilă menționată) nu au nicio legătură cu faptele care au constituit obiectul prezentului dosar penal.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, curtea a constatat că, în raport de modalitatea de calcul a prejudiciului, urmează să fie modificat corespunzător cuantumul prejudiciului la care va fi obligat A., respectiv la suma de 528.000 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

Instanța de apel a considerat, totodată, că în mod greșit prima instanță a dispus actualizarea debitului cu dobânda fiscală și cu indicele de inflație, de la data de 20.01.2014 și până la plata efectivă a acestei sume de bani, întrucât, în raport de dispozițiile art. 119 - 120 din O.G. nr. 92/2003, în vigoare la data faptelor, obligațiile fiscale accesorii (dobânzile și penalitățile de întârziere) se calculează începând cu data scadenței fiecărei obligații fiscale în parte.

Prin Decizia nr. 1390 din 23 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 5268/28.09.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, a fost casată în tot sentința recurată și, în rejudecare, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes, a fost admisă acțiunea restrânsă și obligată pârâta să desființeze Decizia nr. 7404/23.11.2009.

Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 7404/23.11.2009, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov a dispus suspendarea activității antrepozitului S.C. C. S.R.L., întrucât societatea nu a efectuat la scadență, 20.09.2009, plata accizei și a sumelor reprezentând majorări stabilite prin Decizia de impunere nr. x/19.08.2009 a D.R.A.O.V. Brașov, respectiv a sumei de 526.554 RON.

Prin Decizia nr. 3961/2.10.2012, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L. și a dispus anularea punctului 2 din Decizia nr. 508/17.11.2009, emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov privind soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/19.08.2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/19.08.2009, emis de pârâta Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale Brașov pentru suma de 345.545 RON, din care suma de 256.797 RON reprezentând accize stabilite suplimentar la plată și suma de 88.748 RON reprezentând majorări de întârziere aferente accizelor. Or, având în vedere desființarea, cu titlu irevocabil, a actului administrativ fiscal care a stat la baza emiterii, de către Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, a Deciziei nr. 7404/23.11.2009, se impunea, în conformitate cu dispozițiile art. 47 din O.G. nr. 92/2003, desființarea de către organul fiscal a acestei decizii, act administrativ fiscal subsecvent deciziei de impunere.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește revizuirea, cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

De asemenea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

În speță, se invocă faptul că Decizia penală nr. 138A/05.02.2019, atacată cu revizuire cât privește latura civilă, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1390 din 23 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care confirmă că, începând cu data de 23.11.2009, S.C. C. S.R.L. a avut activitatea suspendată ca efect al Deciziei nr. 7404, ceea ce probează faptul că societatea în cauză nu a realizat venituri și, astfel, a fost lipsită de orice sursă materială care să-i permită să înregistreze profituri impozabile.

Raportat la datele speței, se observă că hotărârile pretins potrivnice nu îndeplinesc condiția identității de părți, obiect și cauză, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, litigiul finalizat cu Decizia nr. 1390 din 23 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a vizat o acțiune, formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, având ca obiect constatarea nulității Deciziei nr. 7404/23.11.2009 emise de Direcție Județeană de Accize și Operațiuni Vamale Brașov, respectiv să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a face aplicarea art. 47 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar cea de-a doua hotărâre, nr. 138A din 5 februarie 2019, a Curții de Apel București, secția I penală, a fost pronunțată într-o cauză penală privind pe inculpatul A., Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ocazie cu care inculpatul a fost obligat, cât privește latura civilă, să plătească părții civile suma de 528.000 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 80 alin. (1), (2) C. pen. 1969 coroborat cu art. 5 C. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

În speță, revizuentul invocă puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 1390 din 23 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în sensul că aceasta confirmă, prin considerentele expuse, că, începând cu data de 23.11.2009, S.C. C. S.R.L. a avut activitatea suspendată ca efect al Deciziei nr. 7404 (care a fost anulată la 13.04.2018), dovedindu-se astfel că, după această dată, societatea nu a realizat venituri și, pe cale de consecință, a fost lipsită de orice sursă materială care să-i permită să înregistreze profituri impozabile.

Însă, astfel cum rezultă din cele prezentate anterior, soluționând cauza penală instanța de apel a reținut că faptul că S.C. C. S.R.L. nu ar fi desfășurat în perioada respectivă nicio activitate aducătoare de venituri și, deci, nu ar fi obținut profit nu înlătură caracterul penal al faptei.

În cauză, se constată că în ambele litigii a fost analizată problema efectelor produse de suspendarea activității S.C. C. S.R.L. prin Decizia nr. 7404, cele statuate, sub acest aspect, în cauza civilă fiind invocate cu forța pozitivă a autorității de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu.

Prin urmare, ultima decizie, a cărei revizuire se cere, reține, implicit, prin raportare la Decizia nr. 3961/2.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, cele invocate de revizuent prin prezenta cerere, apreciind că aceasta nu este o piedică în aplicarea unei sancțiuni penale, care are efecte și în ceea ce privește răspunderea civilă a persoanei condamnate în condițiile răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie.

Așadar, fără a nega dezlegările jurisdicționale anterioare, cea de-a doua instanță se fundamentează pe temeiuri juridice distincte în adoptarea soluției, găsind nerelevantă, față de cauza juridică a dreptului afirmat în a doua judecată, măsura dispusă de instanța civilă.

În acest context, dezlegările date prin decizia civilă invocată, făcând obiect al judecății în cel de-al doilea dosar, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate.

De altfel, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat, izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Față de considerentele expuse, constatând că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 138 din 5 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 138 din 5 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2019.

GGC - NN